Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 1492/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1492/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 05-05-2015 în dosarul nr. 2893/87/2014
ROMÂNIA
DOSAR NR._ (91/2015)
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.1492
Ședința publică de la 05.05.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE- A. D. Ș.
JUDECĂTOR - A. F.
GREFIER - E. D. C.
Pe rol soluționarea apelului declarat de apelantul B. M. împotriva sentinței civile nr,.1642/19.11.2014, pronunțate de Tribunalul Teleorman-Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata S. NAȚIONALĂ DE TRANPORT FEROVIAR DE MARFĂ C.F.R. MARFĂ SA.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata prin consilier juridic D. M., cu delegație de reprezentare juridică la dosar, lipsă fiind apelantul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în sensul că apelantul a formulat note de ședință, transmise prin fax la data de 04.05.2015, de asemenea, că intimata a depus la dosar înscrisuri, urmare a dispozițiilor date de instanță prin încheierea anterioară, înregistrate la dosar la data de 30.04.2015, după care,
Reprezentantul convențional al intimatei arată că nu are alte cereri de formulat, care să conducă la amânarea dezbaterilor.
Curtea constată închisă etapa cercetării judecătorești, declară deschise dezbaterile și acordă cuvântul pe cererea de apel.
Intimata, prin consilier juridic, solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate, ca fiind temeinică și legală.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin cererea de apel înregistrat pe rolul Curții de apel București la data de 9.01.2015, apelantul B. M. a criticat sentința civilă nr.1642/19.11.2014, pronunțată în dosarul nr._ , susținând faptul că prima instanță nu a înțeles că, la emiterea deciziei sale de concediere, intimata s-a raportat doar la Revizia de Vagoane București Triaj, deși ar fi trebuit să se raporteze la întreg CENTRUL ZONAL DE MARFĂ BUCUREȘTI, deoarece CENTRUL ZONAL DE MARFĂ BUCUREȘTI întrunește condițiile pentru a fi calificată unitate, interpretarea noțiunii de "unitate" fiind prevăzută de art. 1 alin. 1 litera " a" din Directiva 98/S9/CE a Consiliului, Curtea Europeană de Justiție interpretând termenul "unitate" în sensul că o unitate de producție corespunde noțiunii de unitate vizat de această directivă.
Prin urmare, a susținut apelantul, Directiva 98/59/CE privind apropierea legislațiilor statelor membre, cu privire la concedierile colective, în special art.1 alin. 1 litera „a", trebuia interpretată în sensul că o unitate de producție separată a unei societăți, care dispune de un echipament și de un personal specializat distincte, a cărei funcționare nu este influențată de cea a celorlalte unități și care are un director de producție, responsabil de bună desfășurare a activității și de supravegherea a tot ceea ce este legat de funcționarea instalațiilor unității, precum și de rezolvarea problemelor tehnice corespunde noțiunii de "unitate " în sensul vizat de aceasta. (Cauza Athinalki Chartpoiia AE vs. L. Panagiotidis și alții 15.02.2007).
A mai susținut apelantul că, în conformitate cu prevederile art. 14(1) din Codul muncii, prin angajator se înțelege persoana fizică sau juridică ce poate, potrivit legii, să angajeze forță de muncă pe bază de contract individual de muncă, iar art. 1 lit. e din Legea nr.62/2011 definește termenul de angajator ca fiind persoana fizică sau juridică ce poate, potrivit legii, să angajeze forța de muncă pe bază de contract individual de muncă ori raport de serviciu.
A arătat apelantul împrejurarea conform căreia calculul posturilor desființate a fost făcut prin modificarea statelor de funcții ale CENTRULUI ZONAL DE MARFĂ BUCUREȘTI, așa cum rezultă din Programul de restructurare și reorganizare a CFR Marfa SA, CAP. 8 lit. B Restructurare subunități T din cadrul CZM București (reducerea unui număr de 105 posturi ocupate), decizia sa de concediere nr. CZ2.1/2938 din data de 07.08.2014 fiind semnată de P. L., manager la Sucursala Muntenia-Dobrogea CENTRUL ZONAL DE MARFĂ BUCUREȘTI, în baza Dispoziției Directorului General al CFR Marfa-SA nr.38 din data de 02.07.2014.
A mai susținut apelantul că, potrivit art. 5 din decizia de concediere, a fost concediat pe motiv că "urmare a aplicării prevederilor art4 din prezența decizie dnul. B. M. se încadrează la B ll. Lit. G ” (calificativele obținute la ultima evaluare profesională anuală), în conținutul Deciziei de concediere nr. CZ2.1/2938 din data de 07.08-2014 neprecizându-se motivul concedierii ( respectiv ce calificativ a obținut apelanta la ultima evaluare profesională anuală) și, pe cale de consecință, cerința legală de indicare a motivelor care au determinat concedierea nefiind îndeplinită de decizia de concediere contestată, această împrejurare atrage sancțiunea nulității absolute a concedierii astfel efectuate, potrivit art.78 din Codul muncii.
A mai arătat apelantul că, fiind vorba de salariații aceleiași subunități, Ia concedierea colectivă, intimata trebuia să aplice criteriile stabilite și menționate la pct.4 din decizia de concediere și prevăzute în art.57 (3) din Anexa Ia Acordul înregistrat la CFR Marfa cu nr.94/06.05.2014 pentru toți salariații care ocupau aceeași funcție.
Așadar, pentru a aprecia cu privire la natura concedierii dispusă în speță, apelantul a solicitat Curții să constate că, la efectuarea concedierilor, intimata s-a raportat doar la Revizia de Vagoane București Triaj, în timp ce trebuia să se raporteze la întreg CENTRUL ZONAL DE MARFĂ BUCUREȘTI, deoarece CENTRUL ZONAL DE MARFA BUCUREȘTI întrunește condițiile pentru a fi calificată unitate, iar calculul posturilor desființate a fost făcut prin modificarea statelor de funcții ale CENTRULUI ZONAL DE AURI A BUCUREȘTI, așa cum rezultă din Programul de restructurare și reorganizare a CFR Marfa SA, cap. 8 lit. B Restructurare subunități T din cadrul CZM București.
În plus, conform art.14 din Codul muncii, raportarea acestor criterii obligatorii trebuia făcută la nivelul angajatorului, adică a persoanei juridice angajatoare, și nu doar la nivelul Reviziei de Vagoane București Triaj, Stația CF București Triaj.
Apelantul a mai menționat că a solicitat, cu titlu probatoriu, înscrisuri care erau și au rămas necesare, pertinente, concludente și utile soluționării cauzei, pentru a-și susține contestația împotriva deciziei de concediere și pentru ca instanța să verifice legalitatea și temeinicia deciziei de concediere. Fără aceste înscrisuri, instanța nu poate să constate dacă angajatorul a aplicat în mod corect criteriile stabilite de art. 4 de la lit. a la lit. g (dacă au fost concediați toți salariații care au fost sancționați disciplinar pentru consum de băuturi alcoolice, pentru abateri de la siguranța circulației sau pentru absențe nemotivate, care au obținut rezultate mai slabe decât apelantul la ultima evaluare profesională anuală).
Intimata n-a depus Ia dosarul cauzei înscrisurile care au stat la baza emiterii deciziei de concediere, iar prima instanță a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală, fiind astfel încălcat dreptul apelantei la un proces echitabil (art.6 alin. 1 NCPC), dreptul la apărare (art.13 NCPC), principiul contradictorialității (art. 14 NCPC), prevederile art.22 NCPC, art.201 alin.2 NCPC, fapte care atrag nulitatea absolută a hotărârii pronunțate.
Dreptul la un proces echitabil, garantat de art.6.1 din Convenția europeană a drepturilor și libertăților fundamentale, include, printre altele, dreptul parților de a prezenta observațiile pe care le considera pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenția nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective (Hotărârea Artico împotriva Italiei, din 13 mai 1980, ., nr.37, p. 6 paragraful 33), acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanță sesizată.
Altfel spus, art.6 implică, mai ales în sarcina "instanței", obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinentă (Hotărârea Perez împotriva Franței, cererea nr.47.287/99, paragraful 80 și hotărârea V. der Hurk împotriva Olandei, din 19 aprilie 1994, ., nr.288, p.19, paragraful 59).
În cadrul probei cu înscrisuri, apelantul a solicitat obligarea intimatei de a depune la dosarul cauzei și un exemplar pentru a-i fi comunicat, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, următoarele înscrisuri care au stat la baza emiterii deciziei de concediere și a căror necesitate a rezultat din dezbateri și nu au fost depuse la dosarul de fond: planul de disponibilizare a salariaților CFR Marfa SA; programul de concediere colectivă a CFR Marfa-SA; anexa la Acordul înregistrat la CFR Marfă cu nr.94/06.0S.2014; regulamentul de Organizare și Funcționare al CFR Marfa-SA; organigramele CENTRULUI ZONAL DE MARFĂ BUCUREȘTI înainte de emiterea deciziei de concediere și după concedierea apelantei; statele de funcții ale CENTRULUI ZONAL DE MARFĂ BUCURESTT, înainte și după concedierea apelantei; regulamentul intern al CFR Marfa SA care să indice :"criteriile și procedurile de evaluare profesională a salariaților", conform prevederilor art.40 alin.1 lit. f și art.242 lit. i din Codul muncii republicat; regulamentul privind criteriile și procedura de evaluare a activității profesionale a personalului CFR Marfa SA; fișa de evaluare a activității profesionale a contestatorului și a celorlalți salariați cu funcții similare din cadrul CENTRULUI ZONAL DE MARFĂ BUCUREȘTI; tabelele nominale cu salariații cu funcții similare cu a contestatoarei din cadrul CENTRULUI ZONAL DE MARFĂ BUCUREȘTI, care au fost concediați și care au rămas pe post; situația salariaților cu funcții similare sancționați disciplinar în ultimul an din cadrul CENTRULUI ZONAL DE MARFĂ BUCUREȘTI; regulamentul de Organizare și Funcționare al CENTRULUI ZONAL DE MARFĂ BUCUREȘTI înainte de dala concedierii 07.08.2011 și Anexă 1 la Regulament în care sunt nominalizate subunitățile exterioare și Anexele care conțin Organigramele structurii Centrului Zonal de Marfă București și a subunităților exterioare.
În drept, apelul a fost întemeiat pe dispozițiile art.456 și urm. din Codul de proc.civilă, art.74,76, 77, 78,80 ,211 și 269 din legea nr.62/2011.
Intimata S. națională de transport feroviar marfă CRF MARFĂ SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului, arătând că a respectat toate cerințele legale privind procedura concedierii colective, postul ocupat de către apelant fiind desființat.
Prin răspunsul la întâmpinare, apelantul a reluat criticile expuse în cererea de apel, împrejurare față de care Curtea nu le redă în cuprinsul prezentelor considerente, față de împrejurarea că se regăsesc redate în criticile din cererea de apel.
Asupra apelului, Curtea reține următoarele:
Problemele juridice ale speței deduse judecății instanței de control judiciar se referă, pe de o parte, la stabilirea împrejurării dacă entitatea în cadrul căreia și-a desfășurat activitatea apelantul până la data concedierii, putea sau nu să fie considerată o unitate, iar, pe de altă parte, la pretinse aspecte de nelegalitate ale decizii de concediere.
În legătură cu susținerile referitoare la faptul că „ la efectuarea concedierilor, intimata s-a raportat doar la Revizia de Vagoane București Triaj, în timp ce trebuia să se raporteze la întreg CENTRUL ZONAL DE MARFĂ BUCUREȘTI, deoarece CENTRUL ZONAL DE MARFA BUCUREȘTI întrunește condițiile pentru a fi calificată unitate, iar calculul posturilor desființate a fost făcut prin modificarea statelor de funcții ale CENTRULUI ZONAL BUCUREȘTI, așa cum rezultă din Programul de restructurare și reorganizare a CFR Marfa SA, cap. 8 lit. B Restructurare subunități T din cadrul CZM București”, Curtea reține incidența dispozițiilor art.478 alin.1 din Codul de proc. civilă potrivit cărora părțile nu se vor putea folosi înaintea instanței de apel de alte motive decât invocate la prima instanță, doar în privința mijloacelor de probă legiuitorul oferind posibilitatea de a fi indicate și altele noi prin cererea de apel sau prin întâmpinarea la cererea de apel.
O astfel de limitare legală a susținerilor pe care le poate cuprinde cererea de apel are în vedere tocmai faptul că, devolutiv fiind, apelul rămâne totuși o cale de atac prin care se verifică legalitatea și temeinicia soluției reținute de către prima instanță, context în care, în mod logic, nu s-ar putea face verificări ale unor aspecte sau susțineri care nu au făcut obiectul judecății în prima instanță pentru simplul motiv că nu au fost invocate.
Mai mult decât atât, dacă s-ar admite că, direct prin cererea de apel, s-ar putea aduce argumente, motive noi în susținerea temeiniciei cererii de chemare în judecată, ar fi încălcată interdicția modificării cererii de chemare în judecată, ulterior primului termen de judecată cu procedura de citare legal îndeplinită, fiind evident _ aspect rezultat și din topografia textelor, art. 204 alin.1din Codul de proc. civilă fiind poziționat în cadrul Titlului I denumit „Procedura în fața primei instanțe”_ că legiuitorul avut în vedere primul termen de judecată a cauzei, cu procedura legal îndeplinită, derulat în fața Tribunalului, ca primă instanță sesizată cu judecata pricinii.
Or, nicăieri în cuprinsul cererii de chemare în judecată nu se regăsesc referiri la „împrejurarea conform căreia la efectuarea concedierilor, intimata s-a raportat doar la Revizia de Vagoane București Triaj, în timp ce trebuia să se raporteze la întreg CENTRUL ZONAL DE MARFĂ BUCUREȘTI, deoarece CENTRUL ZONAL DE MARFĂ BUCUREȘTI întrunește condițiile pentru a fi calificată unitate, iar calculul posturilor desființate a fost făcut prin modificarea statelor de funcții ale CENTRULUI ZONAL BUCUREȘTI…” sau la celelalte argumente, expuse pe larg în cererea de apel, relaționate cu această nou motiv de pretinsă nelegalitate a măsurii concedierii dispuse, cum este și cazul referirilor la cauza Athinalki Chartpoiia AE vs. L. Panagiotidis și alții 15.02.2007 care apar, în cererea de apel, corelate acestui nou argument, iar nu argumentației expuse în cererea de chemare în judecată.
Lipsa acestor argumente din cererea de chemare în judecată a fost, cel mai probabil și motivul pentru care tribunalul nu a apreciat necesar să fie administrate înscrisurile enumerate de către apelant în cererea de apel cât timp acestea tindeau, în covârșitoarea lor majoritate, să probeze un aspect nesusținut în cererea de chemare în judecată, și anume aspectul legat de împrejurarea conform căreia „la efectuarea concedierilor, intimata s-a raportat doar la Revizia de Vagoane București Triaj, în timp ce trebuia să se raporteze la întreg CENTRUL ZONAL DE MARFĂ BUCUREȘTI, deoarece CENTRUL ZONAL DE MARFĂ BUCUREȘTI întrunește condițiile pentru a fi calificată unitate”.
Pentru a fi în măsură să susțină justificat, iar nu doar pentru a figura, lipsit de finalitate practică, în cererea de apel o referire la principiile jurisprudențiale dezvoltate de către Curtea de la Strasbourg, nerespectarea dreptului său la un proces echitabil de către prima instanță, reclamantul însuși trebuia să formuleze în mod corespunzător cuprinsul cererii de chemare în judecată, cu atât mai mult cu cât a beneficiat de expertiza profesională a unui apărător ales, pentru că, dacă nu a expus în cererea de chemare în judecată motive referitoare la aspectele legate de calificarea CENTRULUI ZONAL DE MARFĂ BUCUREȘTI ca fiind unitatea la care pârâta ar fi trebuit să raporteze măsura concedierii colective, nu subzista concludența înscrisurilor a căror administrare a fost solicitată, în orice pricină probele fiind încuviințate, nu doar pentru că au fost cerute de către părți, ci numai în măsura în care instanța de judecată le apreciază ca fiind concludente, astfel cum rezultă din prevederile art.237 alin.1 pct.7 din Codul de procedură civilă.
Or, cât timp reclamantul însăși nu a făcut referire la aspectele legate de calificarea CENTRULUI ZONAL DE MARFĂ BUCUREȘTI ca fiind unitatea la care pârâta ar fi trebuit să raporteze măsura concedierii colective, invocând aspecte care țineau de forma deciziei de concediere, instanța de fond nu avea pentru ce să încuviințeze administrarea unor înscrisuri prin care se tindea să se probeze aspecte asupra cărora nu fusese sesizată, cât timp nu figurau expres înscrise în cererea de chemare în judecată, acesta fiind și motivul logic pentru care Tribunalul a putut judeca pricina și în absența înscrisurilor enumerate de către apelant în cererea de apel, fără a încălca niciun drept la apărare, deoarece însăși „apărarea” (apelantul dorind să se refere, în realitate, la contextul pretențiilor formulate, având în vedere că a avut calitatea de reclamant, iar nu de pârât, pentru a putea considera că în fața Tribunalului s-ar fi „apărat”) sa a fost concentrată asupra altor aspecte a căror dovedire nu se realiza prin administrarea respectivelor înscrisuri, ci prin analizarea cuprinsului deciziei de concediere, decizie care se regăsea la dosarul cauzei.
Pe cale de consecință, Curtea, reținând incidența dispozițiilor art. art.478 alin.1 din Codul de proc. civilă potrivit cărora părțile nu se vor putea folosi înaintea instanței de apel de alte motive decât invocate la prima instanță, nu va răspunde criticilor din cererea de apel care nu se regăsesc și în cuprinsul cererii de chemare în judecată.
Împrejurarea conform căreia, în intervalul dintre pronunțarea sentinței, comunicarea acesteia și curgerea termenului de declarare a apelului, apărătorul reclamantului a reflectat asupra cauzei și a găsit necesar să „îmbogățească” argumentația ( o argumentație identică prezentei cereri, cu excepția identității apelantului, a numărului sentinței apelate și a numărului de dosar, se regăsește și în apelul declarat în dosarul nr._ ) expusă prin cererea de chemare în judecată nu este aptă, în conformitate cu prevederile legale mai sus citate, să conducă la abordarea cauzei, în apel, prin analizarea unor argumente noi, neprezentate și neavute în vedere de către Tribunal.
De asemenea, Curtea reține că în cererea de apel _ deși prin cererea de chemare în judecată reclamantul a dezvoltat pe larg pretinsele motive de nelegalitate ale deciziei de concediere în raport de forma concretă a acesteia și de mențiunile obligatorii pe care ar fi trebuit să le conțină _ nu apar expuse decât referiri punctuale la critica modului în care s-a realizat departajarea salariaților propuși spre concediere din perspectiva calificativelor anulare acordate salariaților, apelantul sau, mai curând, avocatul ales al acestuia, preferând să se concentreze, în dezvoltarea motivelor de apel, asupra unor critici noi care nu figurează în cererea de chemare în judecată sub forma unor argumente care să susțină temeinicia și legalitatea pretenției principale formulate constând în anularea deciziei de concediere.
Față de această împrejurare, Curtea apreciază incidente prevederile art. 477 alin.1 din Codul de proc. civilă potrivit cărora instanța de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant.
În raport de cuprinsul cererii de apel, cuprins redat, de o manieră sintetizată, în prezentele considerente,Curtea va avea în vedere limitele exprese, respectiv implicite ale criticilor aduse sentinței, firește cu excluderea acelora care nu au figurat, la nivel argumentativ, în cererea de chemare în judecată.
Astfel, procedând la analiza conținutului cererii de apel, Curtea observă că apelantul a făcut referire implicită (prin faptul că a redat, în partea de început a cererii sale de apel, considerentele sentinței apelate) la faptul că, la emiterea deciziei de concediere, nu s-ar fi expus care au fost criteriile de competență profesională avute în vedere de către angajator, însă, din această perspectivă, Curtea reține că reclamantul avea posibilitatea legală, la momentul la care a fost informat cu privire la calificativul obținut în anul 2013, să formuleze contestație împotriva calificativului, demers pe care, cel mai probabil, nu l-a realizat, context în care, în mod corect pârâta intimată a realizat, în baza criteriului expus la art.5 din decizia de concediere, departajarea salariaților vizați de măsura concedierii pe baza calificativelor obținute în cursul anului 2013, orice eventuală nemulțumire a apelantului reclamant referitoare la indicatorii de performanță în raport de care s-a realizat evaluarea și acordarea calificativelor în anul 2013 neputând fi valorificată abia la momentul la care se dispune concedierea sa, respectiv la momentul la care această evaluare și-a produs unul dintre posibilele sale efecte juridice, ci la momentul la care i-a fost comunicat calificativul obținut pentru activitatea depusă în anul 2013.
Din același motiv, pârâta nu avea de ce să înscrie în decizia de concediere care au fost criteriile de evaluare ale performanței salariaților, pentru că această evaluare și, implicit, folosire a criteriilor nu s-a realizat la momentul concedierii, respectivele criterii (oricare ar fi fost acestea) fiind avute în vedere, anterior concedierii colective, cu ocazia altor activități desfășurate de către pârâtă și care s-au circumscris evaluării reclamantului și a celorlalți salariați, evaluare pe care reclamantul nu a contestat-o și ale cărei efecte nu le mai poate invalida prin invocarea unei pretinse nelegalități a deciziei de concediere.
Având în vedere ansamblul argumentelor ce preced, Curtea, în baza art.480 alin.1 Cod proc. civilă, va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelantul B. M., CNP_, cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la cabinet de avocatură M. D., ..13, jud. B., împotriva sentinței civile nr.1642/19.11.2014, pronunțate de Tribunalul Teleorman-Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata S. NAȚIONALĂ DE TRANPORT FEROVIAR DE MARFĂ C.F.R. MARFĂ SA, cu sediul în București, ..38, sector 1, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 05.05.2015.
PREȘEDINTE, JUDECATOR,
A. D. Ș. A. F.
GREFIER,
E. D. C.
Red. Jud. A.F/4 ex
Jud.fond: T. I.
| ← Anulare act. Decizia nr. 19/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Despăgubire. Decizia nr. 1628/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
