Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 2094/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2094/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 07-12-2015 în dosarul nr. 2094/2015
Dosar nr._ (Număr în format vechi_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 2094/2015
Ședința publică de la 07 Decembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. G. E.
Judecător D. A. C.
Judecător M. P.
Grefier I. R. M.
Pe rol, judecarea recursului formulat de recurenta T. C. împotriva încheierilor pronunțate în data de 23.09.2015 și în data de 30.09.2015 de Tribunalul București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._/3/2012, în contradictoriu cu intimata ., cauza având ca obiect – contestație decizie de concediere – lămurire dispozitiv.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta T. C., prin avocat, și intimata ., prin avocat R. V., ce depune împuternicire avocațială ._/2015.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Recurenta T. C., prin avocat, arată că are de formulat cerere de probatoriu, întrucât la fond a fost privată de administrarea anumitor probe și a reiterat solicitarea depunerii înscrisurilor ce urmează a fi depuse de partea adversă la dosar, toate având legătură cu motivarea instanței de fond. În speță, faptul că acel comision era unul permanent, faptul că managementul societății avea dreptul cu titlu de beneficiu în natură la autoturism și telefon de serviciu. Consideră că toate acestea sunt necesare în susținerea recursului pe care l-a formulat. Prin cererea de recurs a solicitat și depunerea a unor înscrisuri ce nu au fost administrate la fond, întrucât prin hotărâre au fost reținute aspecte care nu au apărut în întâmpinare, aflate la punctele 1-10 din cererea de recurs, toate vizează caracterul continuu al acestor sporuri, comisioane acordate recurentei.
Intimata ., prin avocat, arată că nu are cereri de probe de formulat. În ceea ce privește cererile de probatoriu formulate de recurenta T. C., solicită a se avea în vedere că la acest moment se judecă recursul declarat împotriva încheierii de lămurire a dispozitivului. Or, această procedură așa cum a statuat și Înalta Curte de Casație și Justiție în decizia nr.529/2014, este pusă la îndemâna părților ori de către ori se reține o culpă a instanței de fond, în ceea ce privește dispozitivul hotărârii. În speță, instanța de fond a admis în tot acțiunea recurentei așa cum a fost formulată. Probele solicitate la acest termen au fost respinse de către instanța de fond pentru că acestea nu au fost solicitate în cadrul cercetării fondului, ci în cadrul cererii de lămurire a înțelesului dispozitivului. Or, prin aceste cereri și prin administrarea probatoriului de fapt se tinde spre o modificare a cererii de chemare în judecată, în sensul completării acesteia și cu așa zisele drepturi pe care le solicită prin cererea de lămurirea a dispozitivului.
În replică, avocatul recurentei arată că nu solicită modificarea dispozitivului instanței și nici completarea. Există o sintagmă în acest dispozitiv „de alte drepturi” și solicită clarificarea acestei noțiuni, fiind aspecte de interpretare a dispozitivului.
Curtea, deliberând, respinge proba cu înscrisuri solicitată de recurenta T. C., constatând că nu sunt utile soluționării recursului dedus judecății ce a fost formulat împotriva unei cereri de lămurire a dispozitivului unei sentințe, pronunțată într-o cauză ce a pus în discuție aceste aspecte, așa încât lămurirea va viza doar aspecte neclare ale dispozitivului și nu probleme de fond ale sentinței a cărei lămurire se solicită. Or, prin aceste probe, practic s-ar ajunge la o completare a dispozitivului sentinței, deci la mai mult decât o lămurire a acestuia.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri asupra acestuia.
Recurenta T. C., prin avocat, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, în principal să se caseze încheierile pronunțate în data de 23.09.2015 și în data de 30.09.2015 și în subsidiar, solicită modificarea în tot a acestora, întrucât sunt nelegale și netemeinice. Consideră că în mod nelegal au fost respinse probele solicitate, întrucât hotărârea primei instanțe nu este motivată cu privire la motivul pentru care aceste probe au fost respinse, fiind încălcat dreptul părții la apărare. Susține că a întâmpinat o . impedimente cu ocazia executării hotărârii instanței de fond, cu privire la comisioanele acordate la salariu și de aceea solicita să demonstreze caracterul constant al acestui comision de vânzări, primit ca parte integrantă din salariu. În ceea ce privește încheierea din data de 23.09.2015 în cuprinsul căreia au fost respinse probele, a criticat faptul pentru care este nelegală, întrucât prin ea au fost reținute o . aspecte care nu au fost puse în discuția părților, nefiind invocate prin întâmpinare, iar instanța le-a menționat direct prin hotărârea pronunțată, nedându-i posibilitatea să administreze nicio probă cu privire la acestea. Cu privire la cea de a II-a încheiere prin care s-a soluționat practic, pe fond, cerere de lămurire a dispozitivului, consideră că aceasta este nelegală și netemeinică și, în acest sens, depune la dosar practică judiciară, în care se statuează că, deși aceste drepturi nu erau trecute în contractul individual de muncă, acestea se datorează. Pentru aceste motive, cât și prin cele expuse pe larg în cererea de recurs, solicită admiterea acestuia.
Intimata ., prin avocat, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea celor două încheieri, prin care s-a respins ca neîntemeiată cererea de lămurire a dispozitivului. Obiectul celor două îl reprezintă lămurirea dispozitivului. Cererea de chemare în judecată a fost admisă, astfel cum a fost formulată prin hotărâre devenită irevocabilă, prin nerecurare. Or, pe calea cererii de lămurire a dispozitivului nu se poate completa cererea inițială, în sensul de a include în sintagma și „celelalte drepturi” tot felul de elemente, respectiv abonamentul la centrul wellness, abonamentul medical, minute de telefonie mobilă, precum și contravaloarea autoturismului de serviciu, de care fi trebuit să beneficieze salariata pe perioada cât a avut contractul de muncă suspendat. În ceea ce privește politica de comisionare, aceasta nu este o constantă, aceasta se stabilește anual, unilateral de către angajator și nu prin negociere. Sunt stabilite niște ținte de vânzări, iar dacă salariații ating aceste ținte de vânzări ei primesc un comision din vânzări. A demonstrat instanței că recurenta nu a beneficiat lunar de acest comision din vânzări. Toate aceste avantaje, pe care recurenta le solicită, erau beneficii puse la dispoziția salariatei în vederea îndeplinirii sarcinilor de serviciu. Pentru toate aceste motive, cât și cele ce au fost expuse pe larg în cuprinsul întâmpinării, solicită respingerea recursului, ca nefondat. Fără cheltuieli de judecată.
În replică, avocatul recurentei pune concluzii de respingere a apărărilor intimatei, pentru fiecare beneficiu în parte și pentru obligațiile societății, date în natură, salariatei, se poate recurge la executarea prin echivalent.
În replică, avocatul intimatei arată că în ceea ce privește abonamentul medical, mașina de serviciu și telefonul de serviciu, nu există nici un document semnat cu contestatoarea și nicio politică internă, prin care intimata să se fi obligat să acorde aceste beneficii.
În temeiul art.150 Cod procedură civilă, Curtea declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin încheierile pronunțate în data de 23.09.2015 și în data de 30.09.2015 de Tribunalul București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._/3/2012, a fost respinsă cererea formulată de petenta-reclamantă T. C. în contradictoriu cu intimata-pârâtă M. SRL, de lămurire a înțelesului dispozitivului sentinței civile nr._/03.11.2014 pronunțate de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în sensul includerii în sintagma „și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat aceasta potrivit funcției deținute la data emiterii deciziei” a următoarelor drepturi de care ar fi beneficiat salariata: comisionul lunar aferent vânzărilor, contravaloarea beneficiilor salariale constând în abonamentul medical, abonamentul la World Class, telefonul mobil și folosința autoturismului de serviciu, ca neîntemeiată.
În considerente, instanța de fond a reținut că prin sentința civilă nr._/03.11.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, instanța, printre altele, a obligat parata la plata catre reclamanta a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat aceasta, potrivit functiei detinute la data emiterii deciziei, retroactiv, cu incepere de la data incetarii raporturilor de munca, pana la data reintegrarii efective.
Prin cererea formulată de petenta-reclamantă T. C. s-a solicitat lămurirea dispozitivului sentinței sub aspectul celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat aceasta, în sensul includerii în această categorie a comisionului lunar aferent vânzărilor, contravalorii beneficiilor salariale constând în abonamentul medical, abonamentul la World Class, telefonul mobil și folosința autoturismului de serviciu.
Sub acest aspect, instanța a reținut că între părți s-a încheiat contractul individual de munca înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Munca al Municipiului București sub nr. 4029/03.11.2003 (filele 140-141 vol. 1). Potrivit acestuia, reclamanta ocupa funcția de agent comercial, iar salariul de bază brut lunar era de 3.680.000 lei ROL.
De asemenea, la rubrica „Alte elemente constitutive”, în privința sporurilor și a altor adaosuri s-a menționat că nu este cazul, iar în situația indemnizației de neconcurență s-a precizat că aceasta este de 25%.
În cadrul acestui contract s-a menționat că orice modificare privind clauzele contractuale în timpul executării contractului individual de muncă impune încheierea unui act adițional, conform dispozițiilor legale.
Acest contract a fost modificat succesiv, prin încheierea mai multor acte adiționale (filele 142-149 vol. I), respectiv: nr. 1/20.01.2005 (modificat cuantumul salariului de bază brut lunar, la care s-a adăugat indemnizația privind clauza de neconcurență), nr. 2/25.01.2007 (salariul s-a modificat la 528 lei, la care s-a adăugat suma de 132 lei, reprezentând clauza de loialitate), nr. 3/30.01.2008 (s-a majorat salariul la 660 lei, la care s-a adăugat indemnizația de loialitate de 25% în sumă de 165 lei), nr. 5/04.02.2011 (salariul de bază brut lunar s-a modificat la suma de 2408 lei, la care s-a adăugat suma de 602 lei, reprezentând 25 % clauză de loialitate; s-a mai menționat că salariul de bază brut lunar negociat include și sporul de vechime), nr. 6/16.12.2012, nr. 7/17.01.2012, în perioada 27.04._11, contractul individual de muncă fiind suspendat, așa cum rezultă din deciziile nr. 182/26.04.2009 și nr. 134/1/20.01.2011.
În ceea ce privește actul adițional nr. 6/16.12.2012 (fila 148 vol. I), instanța a reținut că prin acesta s-a modificat felul muncii reclamantei, aceasta fiind încadrată în funcția de manager vânzări directe, precum și salariul de bază brut la suma de 5.133, la care s-a adăugat și suma de 1.283 lei (25 %) reprezentând clauza de loialitate.
De asemenea, și în cadrul acestui act adițional s-a menționat că salariul de bază negociat include și sporul de vechime, această mențiune fiind reluată și în actul adițional nr. 7/17.01.2012.
Așadar, instanța a reținut că în contractul individual de muncă al reclamantei nu există nicio clauză cu privire la comisionul lunar aferent vânzărilor, abonamentul medical, abonamentul la World Class, telefonul mobil și autoturismul de serviciu.
Cu toate acestea, deși în cuprinsul răspunsului la întâmpinare (filele 193 verso-194 vol. I), reclamanta a arătat că Regulamentul Intern depus la dosar de către pârâtă nu îi este opozabil întrucât nu i s-a adus la cunoștință, în cadrul acestuia se fac referiri cu privire la salarizarea personalului, sistemul de recompense și beneficii (filele 159-190 vol. I).
Astfel, în Regulamentul Intern se prevede că sistemul de recompense „reprezintă modalitatea de recunoaștere a activității, eforturilor și implicării angajaților de către Societate. Recompensa unui angajat este suma totală de bani sau alte beneficii nefinanciare primită de la angajator, într-un an calendaristic. Recompensele sunt acordate în conformitate cu Procedura de aplicare a Sistemului de Recompense și Beneficii și reflectă atitudinea și performanțele profesionale ale angajaților”.
De asemenea, s-a menționat că sistemul de beneficii reprezintă o modalitate adițională de gratificare a muncii și dedicației angajaților de către Societate, în scopul motivării și fidelizării acestora. Beneficiile sunt oferite angajaților Societății în acord cu Procedura de aplicare a Sistemului de Recompense și Beneficii.
În ceea ce privește abonamentul medical, în Regulamentul Intern (fila 172 verso vol. I) s-a precizat că pârâta oferă servicii medicale interne pentru toți angajații săi pe baza unui abonament valabil doar pe durata derulării contractului.
Așadar, în această privință, instanța a reținut că petenta-reclamantă este îndreptățită să beneficieze de servicii medicale interne plătite în baza Regulamentului Intern, însă în cadrul acestui proces nu a formulat nicio cerere în sensul de a solicita contravaloarea anumitor servicii medicale care i-au fost prestate în perioada în care nu a beneficiat de abonamentul medical ca urmare a concedierii acesteia, și pe care la rândul ei le-a achitat, ori a încheierii unui abonament medical cu societatea pârâtă sau cu o altă unitate medicală pentru aceeași perioadă, pentru a-i fi restituite aceste cheltuieli, astfel că solicitarea petentei-reclamante în sensul ca în categoria celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat (menționată în dispozitivul sentinței a cărei lămurire se solicită) s-ar include și contravaloarea abonamentului medical este neîntemeiată.
Referitor la telefonul mobil si autoturismul de serviciu, prin același regulament, pârâta a arătat că oferă pentru anumiți angajați telefoane de serviciu; numărul de minute de convorbire este stabilit pe baza unei decizii, întreprinse de către Departamentul Financiar. Mașinile de serviciu, ca parte a pachetului salarial, sunt oferite cu aprobarea Comitetului Director.
Pârâta a precizat că mașinile de serviciu vor fi utilizate de către angajații societății în interes de serviciu doar pe raza localității unde își desfășoară activitatea, iar pentru deplasările în interes de serviciu în afara localității se vor folosi mijloacele de transport publice terestre sau aeriene, în conformitate cu politica internă a Societății.
Totodată, la capitolul VII pct. 2 și 3 din Regulamentul Intern (fila 186 vol. I), s-a precizat că mașinile societății vor fi folosite numai în interes de serviciu, iar salariații pentru care există justificare din punct de vedere al responsabilităților de serviciu vor beneficia de accesul la autoturismele de serviciu ale societății și la serviciile de telefonie mobilă. Pârâta s-a angajat să suporte costurile de întreținere și utilizare ale acestora numai în limitele folosirii în interesul afacerii și al nivelului financiar alocat și în acord cu Procedura Parcului Auto.
De asemenea, la capitolul XII din Regulamentul Intern (fila 187 verso vol. I), s-a stipulat că niciuna dintre resursele societății, în această categorie fiind incluse, printre altele, telefoanele și vehiculele, nu trebuie folosită în scop personal și nici nu trebuie mutată din sediul societății, decât dacă acest lucru este aprobat și dacă activitatea salariatului necesită folosirea echipamentului în afara sediului.
Așadar, instanța a apreciat referitor la lămurirea dispozitivului că la pronunțarea soluției nu s-au avut în vedere în categoria celorlalte drepturi, de contravaloarea abonamentului la telefonul mobil și folosința autoturismului de serviciu.
În ceea ce privește abonamentul la World Class, instanța a reținut că petenta-reclamantă justifică obligarea intimatei-pârâte la plata contravalorii acestuia prin faptul că în corespondenta electronica (email de la S. Pometcu către C. T. din data de 14.02.2012 si de la A. I. către S. Pometcu si C. T. din 17.03.2012) s-a făcut referire la acesta.
Într-adevăr, în corespondența electronică dintre S. Pometcu către C. T. din datele de 14.02.2012 și 19.03.2012 se face referire la un abonament VIP la World Class, însă nu rezultă care sunt condițiile acordării acestuia, perioada sau împrejurarea că este achitat de către angajator, iar din corespondența dintre A. I. către S. Pometcu s-a menționat că „e activat” (neindicându-se ce este activat) și că este cardul ei la Downtown (nespecificându-se persoana și felul cardului).
Mai mult decât atât, așa cum s-a reținut mai sus în cadrul analizei referitoare la abonamentul medical, petenta-reclamantă nu a făcut dovada că a achitat un abonament la World Class pentru perioada în care a fost concediată la altă unitate similară și nici nu a solicitat prin cererea introductivă contravaloarea acestui abonament.
În aceste condiții, instanța a reținut că nu se impune lămurirea dispozitivului sentinței în sensul includerii în categoria altor drepturi a abonamentului la World Class.
În ceea ce privește comisionul lunar aferent vânzărilor, instanța a reținut că acesta nu este menționat nici în contractul individual de muncă și nici în actele adiționale încheiate ulterior. Mai mult, în cuprinsul actelor adiționale nr. 6/16.12.2012 și nr. 7/17.01.2012 s-a menționat că salariul de bază a fost negociat de părți, acestea fiind semnate de către petenta-reclamantă.
Pe de altă parte, chiar petenta-reclamantă a arătat în cererea de lămurire a înțelesului dispozitivului că a încercat să negocieze modificarea contractului individual de muncă în sensul de a include comisionul de vânzări ca parte variabilă a salariului, însă pârâta a refuzat aceasta, astfel că acesta nu poate fi inclus în categoria celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat aceasta, potrivit functiei detinute la data emiterii deciziei, retroactiv, cu incepere de la data incetarii raporturilor de munca, pana la data reintegrarii efective.
Mai mult, argumentul acesteia în sensul că altor angajați le-au fost modificate contractele individuale de muncă, respectiv că a fost introdus în cadrul elementului „Salarizare –alte elemente constitutive – alte adaosuri” un bonus (pe baza unei grile de comisionare și a unui target), astfel că și aceasta trebuie să beneficieze de respectivul comision, nu poate constitui un criteriu pentru a include în categoria drepturilor salariale ale reclamantei acest comision, în condițiile în care pârâta nu a înțeles să încheie un act adițional și cu aceasta.
De asemenea, așa cum s-a reținut mai sus, în Regulamentul Intern se prevede un sistem de recompense, ce reprezintă suma totală de bani sau alte beneficii nefinanciare primită de la angajator, într-un an calendaristic, recompensele fiind acordate în conformitate cu Procedura de aplicare a Sistemului de Recompense și Beneficii, acestea reflectând atitudinea și performanțele profesionale ale angajaților.
Instanța mai reține că pârâta a acordat anterior concedierii reclamantei cu titlu de „primă” anumite sume de bani, ce au fost menționate în „fluturașii de salariu”, însă din analiza acestora, cât și din conținutul corespondenței electronice nu reiese care este cuantumul bonusului/comisionului acordat de către pârâtă reclamantei și condițiile de acordare.
Deși reclamanta a susținut că anterior concedierii a beneficiat de un comision de 5% din încasările lunare din contractele noi ale Departamentului Telesales (incluzând vânzările generate pe segmentele de „Individuali” și companii contractate prin sistemul de vânzări tip „telesales”) al cărei manager era petenta-reclamantă, instanța apreciază că nu se poate determina cuantumul acestuia din probele administrate în cauză până la momentul pronunțării sentinței a cărei lămurire se solicită.
Astfel, într-un email adresat echipei din 11.04.2012, reclamanta a făcut referire la un comision de 20 lei/poliță și un sistem de bonusare special (fila 326 vol. I), în alt email din 02.05.2012 (fila 103 vol. II) s-a menționat că existau anumite diferențe cu privire la plata comisioanelor pe care ar fi trebuit să le încaseze alți angajați (comisioane personale) și nu reclamanta.
În ceea ce privește comisionul de 4% din încasările lunare generate de contractele semnate de către petenta-reclamantă în cursul anului 2011 în funcția sa anterioară de agent de vânzări corporate în cadrul Departamentului Comercial, instanța apreciază că acesta excede cadrului procesual, întrucât în dispozitivul sentinței a cărei lămurire se solicită s-au menționat drepturile de care ar fi beneficiat aceasta, potrivit functiei detinute la data emiterii deciziei, or acest comision este solicitat pentru perioada în care era agent de vânzări corporate.
Așadar, instanța a reținut că nici comisionul lunar aferent vânzărilor nu poate fi inclus în categoria altor drepturi, cererea de lămurire a dispozitivului sentinței fiind și în această privință neîntemeiată.
În legătură cu alegația petentei-reclamante referitoare la faptul că având în vedere anul încheierii contractului de muncă ca fiind 2003, forma scrisă a contractului este cerută de lege ad probationem și nu ad validitatem, astfel că nu este necesară includerea despăgubirilor solicitate în cadrul cererii de lămurire a dispozitivului în cuprinsul contractului individual de muncă, instanța a reținut că art. 3 al Ordinului ministrului muncii și solidarității sociale nr. 64/2003, astfel cum a fost modificat prin Ordinul nr. 76/2003 privind modificarea și completarea modelului-cadru al contractului individual de muncă prevăzut în anexa la (în vigoare de la 12 martie 2003), prevede următoarele: „(1) Contractul individual de muncă încheiat între angajator și salariat va cuprinde în mod obligatoriu elementele prevăzute în modelul-cadru.
(2) Prin negociere între părți contractul individual de muncă poate cuprinde și clauze specifice, potrivit legii”.
Printre elementele obligatorii, sunt menționate și cele cu privire la salariul (salariul de bază lunar brut, alte elemente constitutive: sporuri, indemnizații, alte adaosuri).
Din aceste motive, în temeiul art. 2811 din Codul de procedură civilă, instanța a respins cererea formulată de petenta-reclamantă T. C. în contradictoriu cu intimata-pârâtă M. SRL, de lămurire cu privire la înțelesul dispozitivului sentinței civile nr._/03.11.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în sensul includerii în sintagma „și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat aceasta potrivit funcției deținute la data emiterii deciziei”, a următoarelor drepturi de care ar fi beneficiat salariata: comisionul lunar aferent vânzărilor, contravaloarea beneficiilor salariale constând în abonamentul medical, abonamentul la World Class, telefonul mobil și folosința autoturismului de serviciu.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamanta T. C., cererea fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ (Număr în format vechi_ ), solicitând să se dispună admiterea cererii.
În motivare, s-a arătat că încheierea din 23.09.2015 este netemeinică potrivit art. 304ind1 Cod procedură civilă și nelegală potrivit art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă și art. 129 alin. 5 Cod procedură civilă. Instanța de fond a respins probele cu interogatoriu, martori și înscrisuri solicitate a fi depuse de pârâtă, cu referire la art. 258 Cod procedură civilă, deși administrarea acestor probe era admisibilă, pertinentă și concludentă. Astfel, s-a încălcat în mod grav dreptul la apărare al reclamantei.
Un alt motiv de recurs este acela că încheierea din 30.09.2015 a fost dată cu încălcarea principiilor dreptului la apărare și contradictorialității, deoarece instanța de fond a reținut o . motive neinvocate de părți, care nu au fost puse în discuția părților, recurenta neputând face apărări. A susținut recurenta că în mod eronat a reținut instanța de fond că drepturile solicitate nu au făcut obiectul contractului individual de muncă ori al unui act adițional în condițiile în care forma scrisă era cerută pentru probă, nu pentru validitate. Instanța a schimbat înțelesul vădit al cererii considerând că reclamanta nu a probat că a beneficiat de servicii medicale. Instanța de fond a ignorat culpa angajatorului de a consemna în formă scrisă aceste drepturi, a inversat sarcina probei și a refuzat aplicarea dispozițiilor legale referitoare la începutul de dovadă scrisă și la posibilitatea probării cu orice mijloc de probă. În privința comisionului din vânzări, a susținut recurenta că instanța a pronunțat sentința doar pe baza înscrisurilor de la dosar, afectând aflarea adevărului, acesta fiind parte variabilă a salariului și acordându-se pe baza unei politici de comisionare așa încât nu era necesară menționarea lui în mod expres în contractul individual de muncă. a susținut recurenta netemeinicia încheierii atacate și sub aspectul celorlalte drepturi pretinse, și anume abonamentul medical, abonamentul la World Class, autoturismul și telefonnul de serviciu, pentru motivele pe larg expuse în cererea de recurs existentă la dosarul cauzei, filele 2-22.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele invocate și de dispozițiile art. 304ind1 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Motivul de recurs referitor la încheierea din 23.09.2015 prin care au fost respinse probele cu interogatoriu, martori și înscrisuri solicitate a fi depuse de pârâtă, se constată că nu este fondat, deoarece, conform art. 167 alin. 1 teza I Cod procedură civilă 1896, dovezile se pot încuviința numai dacă instanța socotește că ele pot să aducă dezlegarea pricinii. Așadar, instanța nu are obligația de a încuviința toate probele propuse părți, respingerea probelor de către prima instanță este justificată, deoarece aceste probe nu sunt concludente. În acest sens, avem în vedere natura obiectului probei, și anume stabilirea drepturilor de care partea reclamantă ar fi beneficiat, precum și certitudinea care trebuie să existe în privința acestor drepturi, indiferent că sunt acordate prin acord ori în mod unilateral de angajator. Cum poziția procesuală a pârâtei era clară, interogatoriul nu ar fi condus la soluționarea cauzei, iar declarațiile martorilor nu apar ca fiind apte să elucideze situația concretă a reclamantei.
Cu privire la motivul de recurs constând în încălcarea principiilor dreptului la apărare și contradictorialității, deoarece instanța de fond a reținut o . motive neinvocate de părți, Curtea reține că instanța are dreptul și îndatorirea de a soluționa cauza, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale ori contractuale incidente, pe baza unui raționament propriu, fără a avea obligația de a-și însuși argumentele prezentate de părți. Principiul disponibilității sub aspectul cauzei, invocat implicit de recurentă, presupune că instanța trebuie să respecte situația de fapt calificată juridic de parte, în speță raporturile de muncă dintre părți din care decurg drepturile pretinse, ceea ce instanța de fond a și făcut. Dar acest principiu nu se confundă cu aprecierea temeiniciei sau netemeiniciei pretențiilor deduse judecății, acesta fiind atributul instanței de judecată, care va stabili situația de fapt pe baza probelor, care confirmă sau nu situația prezentată de parte, urmând ca, ulterior, la această situație să aplice dispozițiile legale. Instanța nu are obligația de a pune în discuție orice aspecte ce constituie considerentele pentru care a dat o anumită soluție, pentru că acestea apar cu ocazia deliberării, etapă secretă și ulterioară închiderii dezbaterilor. Îndatorirea procesuală a instanței, conform art. 129 alin. 4 și alin. 5 Cod procedură civilă, se limitează la lămurirea unor aspecte de fapt ori de drept care nu rezultă cu suficientă claritate din actele și susținerile părților, iar nu de a anticipa și discuta considerentele ce vor fundamenta soluția, acesta din urmă fapt echivalând și cu o pronunțare în afara cadrului permis de lege. Instanța nu are decât posibilitatea de a cere părților probe suplimentare, la modul general, dar nu are obligația de a se substitui acestora, mai ales că sunt reprezentate prin persoane cu pregătire juridică, cerându-le să producă o anumită dovadă pentru un anumit fapt. Or, ceea ce a susținut recurenta că nu a fost pus în discuția contradictorie a părților reprezintă elemente rezultate din probele administrate și din aplicarea dispozițiilor legale contractuale la situația de fapt stabilită, elemente cunoscute de reclamantă care a învestit instanța cu această cerere și a avut posibilitatea de a cunoaște toate actele dosarului.
A invocat recurenta și netemeinicia încheierii atacate, susținând că drepturile solicitate se includ în noțiunea de „alte drepturi” și ar fi trebuit să i se acorde, în echivalent, pe toată perioada de la data concedierii și până la reintegrarea efectivă.
În ceea ce privește comisionul din vânzări, reținem mai întâi că recurenta a solicitat plata comisioanelor pe anul 2011, făcând trimitere și la perioada anterioară, or, acesta excedează cadrului sentinței a cărei lămurire se solicită, deoarece recurenta a fost concediată prin decizia nr. 212/24.05.2012, iar despăgubirea se acordă, conform art. 80 din Codul muncii, de la data concedierii. Prin urmare, toate susținerile recurentei privitoare la perioada anterioară nu au legătură cu cadrul procesul stabilit chiar de recurentă, ci reprezintă pretenții noi ce puteau fi, eventual, formulate în cadrul contestației la decizia de concediere ori printr-o cerere separată, iar prin calea procedurală aleasă, prevăzută de art. 281ind1 Cod procedură civilă. Mai reținem că, așa cum însăși recurenta a arătat, intimata avea o politică de comisionare ce impunea atingerea unor obiective, un anumit mod de calcul al comisioanelor, or, pe durata în care recurenta nu a desfășurat activitate nu pot fi apreciate îndeplinite aceste criterii în privința sa. Deși nu a fost culpa recurentei că nu a prestat muncă, trebuie observat că aceasta nu poate pretinde acordarea comisioanelor ca atare, în condițiile în care intimata nu acorda sume determinate ori determinabile, ci existența lor și cuantumul erau condiționate de obiectivele atinse. Eventual, recurenta ar avea dreptul la despăgubiri pentru lipsa șansei de a atinge aceste obiective, dar nu la plata ca atare a unor sume cu titlu de comision din vânzări.
În ceea ce privește autoturismul de serviciu și abonamentul de telefon, reținem că acestea reprezintă, într-adevăr, mijloace puse de angajator la dispoziția salariatului pentru a presta muncă, prin natura lor impunând doar o utilizare în natură, neputând fi transformate în echivalent bănesc nici în timpul cât salariatul se afla la locul de muncă, dar nu utiliza aceste mijloace. Cum în perioada în care recurenta nu a prestat muncă, deși din culpa intimatei, nefăcând cheltuieli proprii pentru convorbiri telefonice ori pentru deplasări în interes de serviciu, cererea recurentei de a i se plăti contravaloarea acestor mijloace este vădit lipsită de orice temei.
În ce privește abonamentul World Class, nu se poate reține că recurenta beneficia de un astfel de beneficiu din partea intimatei, probele administrate (corespondența cu alți salariați) nefiind apte să conducă la stabilirea certă a unui asemenea drept al recurentei și a obligației corelative a intimatei.
În privința abonamentului medical, reținem că intimata punea la dispoziția salariaților un serviciu intern, la care salariații puteau apela doar în această formă. Din probele administrate, nu rezultă că intimata s-a obligat să suporte costul serviciilor medicale de care salariații au avut nevoie, indiferent de unitatea care le acordă sau de cuantumul acestora ori că s-a obligat să ofere salariaților o sumă de bani ca atare pentru plata unor eventuale servicii medicale de care au nevoie. Astfel cum rezultă din regulamentul intern, așa cum a constatat și instanța de fond, intimata oferea servicii medicale interne, nu se obliga să suporte costul oricăror servicii medicale, existând o diferență semnificativă între aceste obligații.
Curtea observă că, în art. 80 alin. 1 teza finala din Codul muncii, legiuitorul folosește sintagma „drepturi de care ar fi beneficiat salariatul”, nuanța nefiind lipsită de rațiune. Așadar, textul de lege are în vedere acele drepturi, inclusiv în natură, de care salariatul ar fi beneficiat în mod cert dacă s-ar fi aflat la locul de muncă, iar nu orice drepturi de care salariatul a beneficiat anterior încetării raportului de muncă, dar care erau condiționate de anumite criterii (cum este în cazul recurentei comisionul de vânzări); erau afectate de o anumită incertitudine; se acordau izolat în funcție de voința angajatorului; aveau o marjă prea largă de variabilitate pentru a fi apreciate a face parte din obiectul contractului individual de muncă; erau avantaje, facilități pe care salariatul le putea utiliza doar în forma stabilită de angajator fără a avea dreptul la plata contravalorii lor în măsura în care nu le utilizează în desfășurarea activității (în speță, autoturismul și telefonul de serviciu); erau servicii puse la dispoziție de însuși angajatorul și de care salariatul era liber să beneficieze sau nu, fără a fi în drept să primească contravaloarea lor (serviciile medicale la care s-a obligat intimata) etc.
În consecință, ceea ce a pretins recurenta în prezenta cauză depășește noțiunea de „drepturi de care ar fi beneficiat salariatul” și cadrul stabilit de art. 80 alin. 1 din Codul muncii.
În măsura în care recurenta a fost prejudiciată prin faptul că, din culpa pârâtei nu a putut beneficia de un anumit serviciu al cărui cost era suportat de angajator, are posibilitatea să pretindă despăgubiri conform art. 253 din Codul muncii.
Prin urmare, reținerea instanței de fond că recurenta a făcut ori nu a făcut dovada că a beneficiat de servicii medicale ori de abonamentul World Class este lipsită de pertinență, deoarece servicii medicale nu se includ în prevederile art. 80 din Codul muncii față de forma în care erau acordate de intimată, iar în privința abonamentului World Class nu s-a făcut dovada că recurenta avea dreptul la un astfel de serviciu.
Pentru aceste considerente, pentru cele reținute de prima instanță și care concordă celor expuse mai sus, cu precizarea că instanța nu are îndatorirea de a intra în detaliile argumentelor prezentate de părți, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul nu este fondat și-l va respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta T. C. împotriva încheierilor de lămurire dispozitiv din data de 23.09.2015 și 30.09.2015 pronunțate de Tribunalul București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._/3/2012, în contradictoriu cu intimata ., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 07 Decembrie 2015.
Președinte, D. G. E. | Judecător, D. A. C. | Judecător, M. P. |
Grefier, I. R. M. |
Red.jud.EDG./18.12.2015/2ex.
Jud.fond: M.P..
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
