Anulare act. Decizia nr. 4802/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Comentarii

0

Decizia nr. 4802/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 03-12-2015 în dosarul nr. 4802/2015

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr._ (Număr în format vechi_ )

DECIZIE Nr. 4802

Ședința publică din data de 3 decembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: C. A. I.

JUDECĂTOR: T. D. A.

GREFIER: M. D. A.

Pe rol soluționarea cererii de apel formulate de apelanta pârâtă S.C. de P. a E. Electrice În Hidrocentrale H. S.A. - prin administrator judiciar Euro insol SPRL, împotriva încheierii din ședința de la data de 16.10.2014 și a sentinței civile nr. 5281/21.05.2015, pronunțate de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant F. H. Hidrosind, în numele și pentru membrul său Savinescu R., pe fond cauza având ca obiect „contestație decizie concediere”.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelanta pârâtă prin avocat L. D., care depune împuternicire avocațială la dosarul de apel și intimatul reclamant prin avocat C. C. care depune la dosarul de apel împuternicire avocațială și procură specială, după care:

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

În temeiul art. 478 alin. 2 și art. 479 din codul de procedură civilă ultima teză, Curtea încuviințează înscrisurile noi depuse în cauză.

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea apelului.

Apărătorul apelantei pârâte solicită să fie admis apelul și, în principal, să fie modificată în fond sentința apelată în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

Intimatul reclamant este membrul Sindicatului „D. L.”, care este fondator sau nu al Sindicatului H. Hidrosind, a făcut dovada, totodată că este membru și al FSLI Petrom organizație federativă. Solicită, astfel cum impune chiar art. 9 din Statutul Filialei H. Hidrosind să facă dovada că este membru al acestei organizații federative și atunci dublul mandat este îndeplinit și nu va mai fi ridicată această excepție.

În subsidiar, solicită modificarea sentinței apelate în sensul respingerii cererii ca neîntemeiată, pentru motivele prezentate pe larg în cererea de apel în sensul respectării de către angajator a dreptului fundamental la informare și consultare.

Cu cheltuieli de judecată pe cale separată.

Apărătorul intimatului reclamant solicită să fie respins apelul ca nefondat. În ceea ce privește prima critică, apreciază că soluția dată de instanța de fond este corectă și legală. Sindicatul din care face parte intimatul reclamant este Sindicatul „D. L.” care este sindicat fondator al Filialei H. Hidrosind. Faptul că această organizație sindicală, de tip federativ, a luat naștere prin manifestarea de voință a unor sindicate a fost deja cenzurată de instanțele de judecată, fiind pronunțată o hotărâre judecătorească prin care s-a acordat personalitate juridică, hotărâre in care reiese că este membru fondator al Filialei H. Hidrosind. Apartenența sa la FSLI Petrom a fost deja cenzurată de instanța care a pronunțat hotărârea de recunoaștere a personalității juridice de înființare.

Chestiunea în discuție este foarte simplă, respectiv dacă organizația sindicală de tip federativ respectiv F. H. Hidrosind poate sau nu să reprezinte în fața instanței de judecată pe această persoană fizică, Savinescu R., prin prisma a două chestiuni. Pe de-o parte s-a invocat posibilitatea organizației federative de a reprezenta în fața instanței de judecată o persoană fizică, iar pe de altă parte, dacă la dosarul cauzei există dovezi suficiente care să ateste manifestarea de voință a acestei persoane fizice de a fi reprezentată în fața instanței de judecată de către organizația federativă.

Din punctul de vedere al intimatului reclamant, referitor la prima chestiune lămuritoare sunt dispozițiile Codului de Dialog Social, care pe de o parte instituie posibilitatea reprezentării pentru orice organizație sindicală, în mod generic, iar pe de altă parte dispozițiile art. 1 lit. u detaliază ce înseamnă organizații sindicale. În ceea ce privește cealaltă chestiune, referitor la faptul că dacă această persoană este sau nu membru al acestei organizații sindicale și mai cu seamă dacă există manifestarea de voință, există hotărârea instanței care este legală și temeinică, întrucât la dosarul cauzei împreună cu cererea de chemare în judecată a fost depus acel demers unic prevăzut de Legea 62/2011 și anume împuternicirea scrisă. Pe de-o parte această împuternicire scrisă atestă apartenența sa la organizația sindicală iar pe de altă parte manifestarea de voință în vederea declanșării litigiului în cauză. La dosar au fost depuse și alte documente din care să rezulte toate acestea, deci toate cele susținute de partea adversă sunt lipsite de temei.

În ceea ce privește capătul subsidiar al apelului, hotărârea de fond este legală și temeinică raportat la decizia 64 a Curții Constituționale, prin care aceasta admite excepția de neconstituționalitate, adică acea a art. 86 alin. 6 teza a II a prin care se instituia o derogare în ceea ce privește parcurgerea procedurii colective pentru angajatorul aflat în insolvență.

Cu cheltuieli de judecată.

Curtea constată cauza în stare de judecată și în raport de prevederile art. 394 Cod procedură civilă, o reține în pronunțare.

CURTEA,

Deliberând asupra apelului civil de față, contată următoarele:

Prin încheierea din ședința de la data de 16.10.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._ au fost respinse ca neîntemeiate excepțiile lipsei calității procesuale active și lipsei dovezii calității de reprezentant a reclamantului.

Prin sentința civile nr. 5281/21.05.2015, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._ a fost admisă cererea precizată și formulată de contestatoarea F. H. Hidrosind, în numele și pentru membrul său Savinescu R., în contradictoriu cu intimata . E. Electrice în Hidrocentrale H. SA - prin administrator judiciar Euro Insol SPRL.

A fost dispusă anularea deciziei de concediere nr.1728/10.06.2013, emisă de intimată, precum și reintegrarea contestatorului în postul deținut anterior concedierii.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că:

Contestatorul a fost salariata intimatei in funcția de inginer, in cadrul Serviciului Tehnologia Informației și Comunicații, Aplicații Industriale in baza contractului individual de munca nr._05.

Prin preavizul de concediere nr._/20.05.2013, intimata a pus in vedere contestatorului ca după expirarea unui termen de 15 zile lucrătoare, contractul individual de munca va înceta.

Preavizul a fost comunicat in data de 21.05.2013.

Prin decizia nr.1728/10.06.2013, intimata a dispus încetarea contractului individual de munca, cu începere din data de 12.06.2013, in baza art.86, alin.6 din Legea nr.85/2006, raportat la art.65 alin.1 C.muncii, ca urmare a desființării postului.

Din cuprinsul deciziei de concediere rezultă că desființarea postului s-a produs în contextul reorganizării administrative a Sucursalelor de Hidrocentrale aparținând S.C.P.E.E.H H. SA, in sensul reducerii numărului de sucursale de la 13 la 7, cu scopul reducerii de costuri prin:

•Comasarea unor structuri administrative, adaptate volumului specific de activitate (economic, resurse umane, administrativ, juridic, etc.);

•Reducerea numărului funcțiilor de conducere;

•Redimensionarea schemei de personal;

•Transformarea unor sucursale în uzine.

Împotriva deciziei de concediere, în termen legal, membrul de sindicat reprezentat în cauză a promovat prezenta acțiune, solicitând anularea deciziei de concediere și reintegrarea în funcția deținută anterior.

In ceea ce privește legalitatea si temeinicia deciziei, instanța constata următoarele:

1.In ceea ce privește durata si modul de calcul al preavizului

Instanța a reținut ca operațiunea de concediere a fost întemeiata inclusiv pe dispozițiile art.86, alin.6 din Legea nr.85/2006, dispoziții care prevăd ca, prin derogare de la prevederile Codului muncii, preavizul va fi de numai 15 zile lucrătoare, in locul celui de drept comun de 20 de zile prevăzut de art.75, alin.1 C.muncii.

Având caracter special, aceste dispoziții se vor aplica cu prioritate, astfel încât in speța devine aplicabil preavizul de 15 zile lucrătoare.

Preavizul a început sa curgă in data de 22.05.2013 si s-a împlinit in data de 11.06.2013, fără a intra nici prima zi, nici ultima zi a termenului.

Ca atare, contractul de munca putea înceta in data de 12.06.2013, așa cum s-a si menționat in decizia de concediere.

2.In ceea ce privește persoana competenta sa emită decizia

Potrivit art.86, alin.6 din Legea nr.85/2006, „desfacerea contractelor individuale de muncă ale personalului debitoarei se va face de urgență de către administratorul judiciar/lichidator”. De asemenea, tot administratorul judiciar/lichidatorul va acorda personalului concediat doar preavizul de 15 zile lucrătoare.

Cum textul legal este foarte clar, rezulta ca persoana competenta sa emită preavizele si deciziile de concediere era administratorul judiciar si nu administratorul special.

3.In ceea ce privește definiția concedierii colective, procedura concedierii colective, conținutul deciziei de concediere si caracterul real si serios al cauzei desființării postului

Considerații in drept

Potrivit art.65, alin.1 C.muncii, concedierea pentru motive care nu tin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de munca determinata de desființarea locului de munca ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătura cu persoana acestuia.

Potrivit art.65, alin.3, concedierea poate fi individuala sau colectiva.

Din coroborarea celor doua norme juridice, rezulta ca atât concedierea individuala, cat si concedierea colectiva presupun desființarea unui post si nu înlăturarea unui salariat, acesta din urma fiind numai un efect.

Concedierea se efectuează in considerarea postului si nu a salariatului.

Cu alte cuvinte, daca optează pentru concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului, angajatorul este obligat sa analizeze in mod obiectiv, independent si fără nicio legătura cu persoana care îl ocupa, in exclusivitate oportunitatea păstrării in organigrama sa, a unuia sau mai multor posturi determinate, analiza urmand a se realiza doar prin compararea atribuțiilor acelui post cu necesitățile economico-financiare concrete, de la un moment dat, ale angajatorului.

Cu alte cuvinte, desființarea unui post se face in exclusivitate pe criterii obiective ce țin de utilitatea respectivului post pentru activitatea societatii si nicidecum pe criterii subiective ce țin de salariații care ocupa respectivul post.

Cu ocazia acestei analize, devin incidente prevederile art.65, alin.2 C.muncii, potrivit cărora desființarea unui post trebuie sa fie efectiva si sa aibă o cauza reala si serioasa.

Cu alte cuvinte, angajatorul trebuie sa explice motivele obiective care l-au determinat sa aleagă un anumit post pentru desființare.

Cum motivele angajatorului trebuie sa reprezinte „cauza” desființării postului, rezulta ca trebuie demonstrata existenta unei legături de cauzalitate, adică de necesitate, intre motivele invocate si desființarea unui anumit post.

Cum deciziile de concediere se emit pentru fiecare post in parte si cum controlul concedierilor presupune controlul judecătoresc al fiecărei decizii de concediere in parte, va rezulta ca angajatorul va trebui sa demonstreze legătura de cauzalitate dintre motivele invocate si fiecare post desființat in parte.

Cu alte cuvinte, va trebui demonstrata necesitatea desființării acelui post, adică a postului din decizia de concediere contestata, si nu doar necesitatea desființării unor posturi in general din cadrul societatii angajatoare.

In cazul desființării unui post unic sau a tuturor posturilor identice ale unui angajator, analiza de mai sus este suficienta pentru a verifica legalitatea concedierii, însă în cazul desființării unuia sau mai multor posturi, dintr-o . mare de posturi identice, analiza de mai sus este necesara, dar nu suficienta.

Mai exact, spre exemplu, după ce va dovedi necesitatea desființării a 2 posturi de economist din cele 10 posturi identice de economist din cadrul societatii, angajatorul va trebui sa explice necesitatea alegerii acelor 2 posturi desființate si nu a altora din restul de 8.

Cum din punct de vedere al atribuțiilor obiective, toate cele 10 posturi sunt identice, va rezulta in mod evident ca selectarea celor 2 posturi pentru concediere se va face in considerarea unor criterii ce țin de titularii posturilor respective, adică in considerarea salariaților in cauza.

Pentru ca selectarea celor 2 salariați ce urmează a suporta consecințele negative ale desființării posturilor lor sa nu fie una arbitrara, devine evident ca selecția, care presupune compararea respectivilor salariați, sa se realizeze după criterii obiective si relevante pentru scopul urmărit de angajator, respectiv eficientizarea activității lui.

In cazul concedierilor colective, legiuitorul a prevăzut o soluție, impunând, in art.69, alin.3 C.muncii, ca prim criteriu de departajare, evaluarea realizării obiectivelor de performanta.

In continuare, daca in urma acestei analize, salariații obțin același scor, legiuitorul da posibilitatea angajatorului ca, prin consultare cu sindicatele, sa apeleze la „criteriile prevăzute in contractele colective de munca sau in lege”, criterii care cel mai adesea au un caracter social (art.69, alin.2, lit.d C.muncii).

In aceasta situație, obligația de a demonstra cauza reala si serioasa a desființării postului se va „prelungi” si in etapa justificării alegerii celor 2 posturi de economist din cele 10 posturi identice, astfel încât, in executarea acestei obligații, angajatorul va fi nevoit sa ofere explicații cu privire la criteriile obiective ce l-au determinat sa selecteze cele doua posturi, fără a fi însa ținut sa respecte o anumita ordine de aplicare a acestor criterii.

In continuare, pentru ca atât salariatul concediat, cat si instanța de judecata sa poată verifica legalitatea concedierii, angajatorul este obligat, atât in cazul concedierii individuale, cat si in cazul concedierii colective, potrivit art.76, lit.a C.muncii, sa insereze toate aceste motive in cuprinsul deciziei de concediere.

In ceea ce privește concedierile colective, legiuitorul a precizat expres ca angajatorul are obligația de a indica criteriile de departajare a salariaților, avute in vedere după aplicarea criteriului prioritar al evaluării realizării obiectivelor de performanta (art.76, lit.c C.muncii).

Precizarea de mai sus nu era necesara, deoarece ea era subînțeleasa din obligația de indicare a motivelor care au determinat concedierea, prevăzuta la lit.a, dar este relevanta deoarece scoate in evidenta importanta deosebita pe care legiuitorul o acorda concedierilor colective si nevoia de a asigura o protecție ferma a salariaților supuși unei astfel de concedieri.

In ceea ce privește speța de fata, intimata este de acord ca, de principiu, regulile de mai sus sunt incidente cauzei, cu excepția obligației prevăzute de art.76, alin.1, lit.d C.muncii.

In ceea ce privește aplicabilitatea art.76, alin.1, lit.d C.muncii

Potrivit normei de mai sus, decizia de concediere trebuie sa cuprindă in mod obligatoriu „criteriile de stabilire a ordinii de priorități, conform art. 69 alin. (2) lit. d), numai in cazul concedierilor colective”.

Intimata susține ca nu a aplicat o concediere colectiva, ci o concediere speciala, in regim de urgenta, reglementata de art.86, alin.6 din Legea nr.85/2006.

Instanța a înlăturat aceasta susținere, reținând că dispozițiile art.86, alin.6 din Legea nr.85/1728, teza I au fost declarate neconstituționale prin decizia pronunțata nr.64/24.02.2015 pronunțată de Curtea Constituționala, publicată în Monitorul Oficial nr.286/28.04.2015.

Potrivit art.31 din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale: „(1) Decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie. (2) În caz de admitere a excepției, Curtea se va pronunța și asupra constituționalității altor prevederi din actul atacat, de care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate prevederile menționate în sesizare. (3) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept. (4) Deciziile pronunțate în condițiile alin.(1) se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și instanței care a sesizat Curtea Constituțională. (5) În cazul în care la data comunicării deciziei Curții Constituționale potrivit alin.(4) cauza se află pe rolul altui organ judiciar, instanța comunică acestuia decizia”.

Prin urmare, efectele declarării neconstituționalității art.86 alin.6 teza I, referitoare la lipsa obligației angajatorului aflat în insolvență de a parcurge procedura concedierii colective, sunt prevăzute de lege, iar instanța nu este în măsura a interpreta întinderea acestor efecte. Urmare a declarării acestui text ca fiind neconstituțional, textul respectiv nu-și mai poate produce efectele specifice, iar excepția prevăzută de el, referitoare la faptul că un angajator aflat în insolvență nu are obligația de a efectua procedura concedierii colective, dispare, locul său fiind luat de regula generală, potrivit căreia angajatorul este obligat ca în toate cazurile să aplice normele generale privind procedura concedierii colective, respectiv art.69-74 din Codul muncii, indiferent de modul în care Curtea Constituțională a motivat soluția de admitere a excepției de neconstituționalitate.

Astfel, apărările intimatei potrivit cărora în cauză nu avea obligația de a respecta dispozițiile din Codul muncii referitoare la respectarea dreptului de informare al salariaților concediați colectiv, fapt dedus din considerentele deciziei de neconstituționalitate indicată anterior, urmează a fi înlăturate de instanță, întrucât excepția de neconstituționalitate ridicată de contestator a fost admisă prin declararea tezei întâi a prevederilor art.86 alin.6 din Legea nr.,85/2006 ca fiind neconstituționale pur și simplu, iar nu neconstituționale în măsura în care s-ar interpreta că ele limitează dreptul la informare al salariaților concediați colectiv, iar instanța este obligată a respecta dispozitivul deciziei de neconstituționalitate, astfel cum s-a arătat anterior.

In ceea ce privește modalitatea in care, la emiterea deciziei de concediere, au fost respectate regulile de mai sus, instanța a constatat următoarele:

In primul rând, se constata, astfel cum toate partile admit, ca intimata nu a realizat nici informarea, nici consultarea salariaților, invocând faptul ca aceste etape ar fi incluse in procedura concedierii colective si ca ar fi exceptata de la obligația de parcurgere a acestei proceduri de art.86, alin.6 din Legea nr.85/2006.

După cum s-a arătat însa mai sus, dispozițiile legale de mai sus au fost declarate neconstituționale in ședința de judecata din data de 24.02.2015 a Curții Constituționale, astfel încât nu mai pot reprezenta temei pentru deciziile de concediere emise de intimată, care se află în stadiul contestării lor în fața instanțelor de judecată.

Ca atare, deciziile de concediere emise in lipsa parcurgerii etapelor informării si consultării salariaților sunt lovite de nulitate absoluta, motiv pentru care instanța urmează a admite cererea precizată și a dispune anularea deciziei de concediere nr.1728/10.06.2013 emisă de intimată, iar în baza art.80 alin.2 din Codul muncii, va dispune reintegrarea contestatorului, in postul deținut anterior concedierii.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal și motivat, pârâta S.C. P.E.E.H. H. S.A.

În motivarea apelului, întemeiat în drept pe dispozițiile art.466 C.pr.civ., apelanta pârâtă solicită solicită admiterea apelului și modificarea în tot a sentinței pronunțate de către instanță de fond în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, în principal, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activa și fără calitate de reprezentant și, în subsidiar, ca fiind neîntemeiată, pentru următoarele motive:

S.C. P.E.E.H. H. S.A., la momentul la care a dispus concedierea salariatului era o societate aflată în procedura insolvenței, reglementată de legea nr. 85/2006, astfel cum rezultă din Sentința civilă nr. 7222/20.06.2012, pronunțată de Tribunalul București, în dosarul nr._/3/2012, irevocabilă prin Decizia nr. 1774/18.10.2012 a Curții de Apel București (înscrisuri depuse la dosarul cauzei).

La momentul actual apelanta S.C. P.E.E.H. H. S.A. se afla tot în procedura insolvenței (aplicarea Planului de reorganizare), situație la care a revenit în februarie 2014, datorită casării cu trimitere spre rejudecare a sentinței civile de ieșire din insolventa pronunțată de către judecătorul sindic.

Intimatul-contestator din prezența cauză a fost concediat prin decizia nr. 1728/10.06.2013, în cadrul concedierii colective ce a avut loc la nivelul societății intimate în cursul lunilor mai-iunie 2013, respectiv în cea de a 2-a etapa de concediere colectivă aferenta celei de a 2 reorganizări (din cele 5 reorganizări efectuate la nivelul subscrisei până la momentul actual).

Concedierea colectivă a apărut ca necesitate în urma rapoartelor întocmite la nivel de societate, după deschiderea procedurii insolvenței, pentru a se lămuri care sunt cauzele pentru care societatea a ajuns în această situație dificilă din punct de vedere economic.

Potrivit raportului cu privire la cauzele și împrejurările care au dus la apariția stării de insolvența ce a fost întocmit de către administratorul judiciar, una dintre aceste cauze a fost cea a supradimensionării personalului în general, și cea a celui T. în special, raportul menționând, pe lângă alte măsuri ce se impun a fi luate în vederea ieșirii societății din această stare și redimensionarea structurii de personal, cu alte cuvinte reorganizarea societății pe criterii de eficientă, de natură să atragă și reducerea cheltuielilor salariale.

Concedierile colective din cadrul intimatei au fost dispuse de administratorul judiciar în baza atribuției conferite acestuia de către judecătorul sindic prin Sentința nr. 7222/20.06.2012, în conformitate cu prevederile art. 20 alin. 2 din Legea 85/2006 privind procedura insolvenței, potrivit cărora „pe durata perioadei de observație administratorul judiciar se va îngriji de redimensionarea organigramei, astfel încât să corespundă acestei etape și va asigura continuarea activității în scopul obținerii unui rezultat financiar cât mai bun posibil".

Concedierea colectivă din lunile mai-iunie 2013 (a 2-a reorganizare) a fost urmată de alte 3 etape de reorganizare a activității, urmate de tot atâtea concedieri colective, toate aceste ducând la concedierea a aproximativ 800 salariați.

La momentul actual, la nivelul societății este aplicabil Planul de reorganizare întocmit de administratorul judiciar și confirmat de judecătorul sindic la data de 20.06.2013, modificat în data de 18.12.2014 și confirmat la rândul său de judecătorul sindic la data de 11.03.2015, prin sentința 2515 pronunțată în dosarul de insolventa.

Legalitatea măsurilor luate de administratorul judiciar este în concordanță cu cele dispuse de judecătorul sindic prin hotărârea de deschidere a procedurii insolvenței, cu privire la redimensionarea structurii de personal, astfel cum acestea au fost dispuse încă din luna ianuarie 2013, prin Decizia 46 și continuate succesiv în lunile mai și iunie 2013, au fost confirmate prin Sentința civilă nr. 6251/20.06.2013, pronunțată de judecătorul sindic în dosarul de insolventa nr._/3/2012, prin care acesta a aprobat Raportul de activitate întocmit de administratorul judiciar EURO INSOL SPRL și Planul de reorganizare a debitoarei . în cuprinsul căruia în Capitolul 9 - Strategia de reorganizare a H. SĂ - la pct.9.1.7. - Renegocierea Contractului colectiv de muncă, restructurarea personalului și a organigramei. Structura internă și organizarea internă, din cuprinsul Planului de reorganizare, aprobat de adunarea creditorilor în ședința din data de 18.06.2013 cuprinde și criteriile de reorganizare avute în vedere la aprobarea structurii organizatorice și a numărului de personal, pentru fiecare etapă în care s-a desfășurat acest proces.

II. Cu privire la încheierea civilă din data de 16,10,2014, prin care au fost respinse excepțiile lipsei calității procesuale active și a lipsei calității de reprezentant a organizației sindicale F. Hidroelectrică Hidrosind:

Consideră că în mod greșit instanța de fond a respins aceste excepții invocate prin întâmpinarea la cererea de chemare în judecată, hotărârile instanței fiind în acest sens nelegale și netemeinice.

II.L. Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a Filialei H. Hidrosind

Intimata-reclamantă F. Hidroelectrică Hidrosind, este o organizație sindicală de tip federativ care, în condițiile legii (art. 41 din Legea nr. 62/2011, legea dialogului social) are drept membri persoane juridice - sindicate,

Intimata reclamanta F. Hidroelectrică Hidrosind - a introdus în iulie 2013 o cerere de chemare în judecată, în numele a 15 foști salariați ai intimatei H., printre care și dl Savinescu R., intimatul din prezența cauza, care avea ca obiect contestație împotriva deciziilor

De concediere, despăgubiri bănești reprezentând drepturi salariale și în subsidiar plați compensatorii, pentru cei 15 salariați concediați.

În considerarea calității reclamantei F. Hidroelectrică Hidrosind – organizație Sindicală de tip federativ și a dispozițiilor legale (Legea dialogului social) conform cărora o astfel de structura sindicală este formată din entități juridice - sindicate, nu poate funcționa la nivelul

unui angajator (art. 3 raportat la art. 41 din Legea nr. 62/2011) - și, nu poate avea ca membri persoanele în numele cărora s-a formulat cererea de chemare în judecată - salariați, care potrivit

Legii, nu pot fi membri ai unei organizații sindicale de tip federativ, a invocat în fața instanței de fond excepția lipsei calității procesuale active și excepția lipsei calității de reprezentant a reclamantei.

Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei de ambele părți rezulta, fără nici un dubiu, faptul că de la momentul înființării reclamantei (2010) au intervenit modificări importante cu privire la componența acesteia, printre care și desprinderea în februarie 2012 a unui număr de 15

sindicate care au constituit Sindicatul H. Hidrosind la nivelul intimatei H. care, din vara aceluiași an 2012 a devenit reprezentativ la nivelul unității.

Înscrisurile depuse de către reclamantă au fost: 2 adeverințe, 1 emisă de sine pentru sine prin care se atesta ca reclamanții din dosarul_/3/2013 sunt membri ai organizației federative, prin intermediul Sindicatului D. L. Piatra N. și una emisă de

către Sindicatul D. L. Piatra N. prin care se atesta ca cei 15 salariați contestatori, printre care și dl Savinescu, sunt membri ai acestui sindicat, afiliat la Filială, fără să prezinte

vreo dovadă a apartenenței sindicatului la organizația de tip federativ.

Conform Statutului Filialei H. Hidrosind (anexat prezentei) - art. 9 - poate fi membru Hidrosind orice sindicat care: este membru FSLI PETROM și activează în unitățile din sectorul energie și a manifestat adeziunea de afiliere la filială, condiții a căror îndeplinire nu a fost probată de către reclamantă, cu privire la

Sindicatului D. L. Piatra N..

Consideră că instanță de fond trebuia să manifeste rol activ și în acest sens să solicite probe în vederea legitimării calității sale procesuale active și a calității de reprezentant pentru

salariații în numele cărora a formulat cererea, în condițiile în care singurul înscris oficial care atesta componenta Filialei H. Hidrosind existent la dosarul cauzei era sentința nr. 32

din anul 2010, prin care a fost înființată reclamanta, față de multitudinea de modificări de structura suferite de către reclamantă și de către sindicatele care s-au asociat în anul 2010, pentru înființarea acesteia, mai ales sub aspectul statutului lor juridic, aspecte recunoscute chiar de către reclamantă, instanța de fond a constatat faptul că aceasta are calitatea procesuală activă.

Dacă instanță de fond ar fi solicitat aceste probe, ca urmare a analizei acestora, ar fi trebuit să constate că reclamanta Filială Hidroelectrică Hidosind nu are calitate procesuală activa prin prisma prevederilor art. 28 din legea dialogului social.

Astfel, pentru că reclamanta să își dovedească calitatea sa procesuala activă, prin raportare la îndeplinirea condițiilor imperative prevăzute de art. 28 alin. 1 și 2 din legea dialogului social în vederea operării reprezentării legale, trebuia să producă probe din care să rezulte că:

Persoana în numele căreia a formulat cererea să fie membru al său („organizațiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acțiune în numele membrilor lor")

Să existe o împuternicire scrisă din partea acestei persoane, („în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora")

Consideră ca îndeplinirea celor două condiții cerute de lege în mod imperativ, pentru reprezentarea legală, nu a fost dovedită de către organizația sindicală în fața instanței de fond.

Astfel:

Acțiunea fost introdusă de către reclamanta Filială Hidroelectrică Hidrosind pentru 15 foști salariați, printre care și dl Savinescu, intimatul din prezența cauza, în temeiul art. 28 din legea dialogului social;

Având în vedere temeiul de drept al formulării cererii (art. 28 din Legea nr. 62/2011), reclamanta are dreptul de a introduce acțiuni în justiție numai în numele membrilor săi, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora;

D. fiind că reclamanta din prezența cauza este o organizație sindicală de tip federativ, formată din sindicate și că aceasta susține că a introdus acțiunea în numele membrului sau Sindicatul D. L. Piatra N., pentru îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 28, reclamanta trebuia să aducă dovezi din care să rezulte că Sindicatul D. L. Piatra N. este membrul sau;

În lipsa dovezilor de îndeplinirea a condițiilor impuse de art. 9 din Statutul reclamantei, nu s-a făcut dovada apartenenței Sindicatului D. L. Piatra N. la reclamantă;

Reclamanta a susținut că singura dovadă, suficientă de altfel din punctul său de vedere, care atestă faptul că Sindicatul D. L. Piatra N. este afiliat la F. Hidroelectrică Hidrosind o reprezintă sentința prin care organizația federativă a luat ființa.

De altfel, solicită să se observe că nu a fost depus niciun fel de înscris care să facă legătură între Sindicatului Liber D. L." Piatra N. și F. Hidroelectrică Hidrosind. În lipsa unor înscrisuri în acest sens, aceste susțineri nu sunt decât pure afirmații, nedovedite.

În aceste condiții, în lipsa unui mandat acordat de Sindicatului Liber „D. L." Piatra N. către F. Hidrocentrale Hidrosind, nu sunt respectate dispozițiile art. 28 din legea nr. 62/2011, F. nefiind împuternicita DE CĂTRE MEMBRUL SAU pentru a-l reprezenta în fața instanței de judecată.

Apreciază că probele administrate în cauză dau dimensiune realității și reflectă această realitate, de altfel necontrazisă de către apelantă și, chiar cu riscul de a leza interesul personal al foștilor salariați (aplicarea legii neputând constitui lezarea unui drept său interes), se impune admiterea apelului și schimbarea în parte a soluției instanței de fond, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale active și a excepției lipsei calității de reprezentant.

În consecința, solicită să se observe că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 28 alin 3 (organizațiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora), respectiv reclamanta - F. Hidroelectrică Hidrosind - nu are dreptul să îl reprezinte în fața instanței de judecată pe dl Savinescu R., motiv pentru care vă rugăm să admiteți excepția lipsei calității procesuale active fata de aceasta.

II.2. Cu privire la excepția lipsei calității de reprezentant al Filialei H. Hidrosind fata de salariatul Savinescu R..

În ceea ce privește calitatea de reprezentant a unei organizații sindicale, aceasta se dovedește prin prezentarea unui mandat special acordat de către membrii acelui sindicat astfel cum impune art. 28 alin. (2) din Legea nr. 62/2011.

Prin împuternicirile depuse la dosar sunt împuterniciți F. Hidroelectrică Hidrosind și Sindicatul D. L. Piatra N. ca, în baza art. 28 alin. (1) și (2) din Legea nr. 62/2011 să îl reprezinte pe intimat care se declara în conținutul împuternicirii ca fiind membru al celor două organizații sindicale.

Consideră că aceste susțineri din cuprinsul împuternicirilor făcute și asumate de către dl Savinescu nu corespund realității având în vedere că F. Hidroelectrică Hidrosind este o organizație sindicală de tip federativ, fiind constituita din sindicate (persoane juridice) și nu din persoane fizice. Ipoteza că reclamanta ar avea ca membri sindicate, și printre acestea și persoane fizice, printre care și dl Savinescu care se declara membru al acesteia, este una absurdă și sfidează toate reglementările legale referitoare la acest aspect;

Apreciază că fiind un aspect deosebit de important faptul că împuternicirile depuse nu sunt depuse în original, ci sunt doar conformate cu originalul.

Aceste nereguli ne fac să ne punem semne de întrebare cu privire la faptul că mandatele au fost acordate cu privire la acest litigiu, mai ales ca mandatele nu au o dată certa. Nu exista certitudinea că aceste mandate mai sunt de actualitate, și, evident nu se poate preciza pentru care reprezentare în instanță au fost date. Or, textul actual al art. 28 alin. (2) din legea nr. 28/2011 este foarte clar: se impune o împuternicire scrisă pentru introducerea acțiunii în justiție, nu a oricărei acțiuni și oricând în timp, ci a unei anumite acțiuni în justiție conform mandatului special impus de lege. Orice altă interpretare, ar fi lipsită de logică și prin prisma interpretării istorice, (a se vedea evoluția textelor în baza cărora un sindicat este îndreptățit să acționeze în instanță în numele și pentru membrul său de sindicat), cât și prin prisma conceptelor care se întrepătrund (scopul principal al existenței unui sindicat este acela al apărării și promovării intereselor propriilor membrii). Atâta vreme cât art. 28 alin. (2) din Legea nr. 62/2011 există, rezultă că peste mandatul general al oricărui sindicat care rezultă din însuși sensul ființării sale, în mod aparte, atunci când se pune problema unei reprezentări în instanță, trebuie să intervină un mandat special.

Față de cele menționate, solicită să fie admisă excepția lipsei calității de reprezentant a intimatei pentru dl Savinescu.

III. Cu privire la sentința civilă nr. 5281/21.05.2015, prin care instanță de fond a admis acțiunea formulată de către F. Hidroelectrică Hidrosind, în numele dl Savinescu R..

Consideră că în mod nelegal a fost nesocotit dreptul la apărare al intimatei, instanțade fond respingând completarea probatoriului în ședința din data de 30.04.2015, cu motivarea că motivul de nulitate referitor la nerespectarea dreptului la informare și consultare a fost invocat încă de la începutul procesului, iar apelanta am fi avut suficient timp să depunem aceste înscrisuri.

Solicită să se rețină faptul că acțiunea a fost repusa pe rol de către instanță de fond, întocmai "pentru a se discuta efectele admiterii excepției de neconstituționalitate" (pag. 1, paragraf 7 din încheierea civilă din 30.04.2015). Or, pentru a ne exercita dreptul la apărare cu privire la efectele deciziei nr. 64/2015 a Curții Constituționale, considerăm că instanța trebuia să admită aceste înscrisuri, pe care le atașam prezentei cereri, acestea constituind dovezile în susținerea apărărilor noastre referitoare la respectarea de către angajator a dreptului la informare și consultare.

Neîncuviințând completarea probatoriului cu aceste înscrisuri, instanță de fond a admis critica formulată de intimata-reclamantă cu privire la încălcarea dreptului la informare și consultare și, a sancționat pe apelanta-intimată cu nulitatea absolută a deciziilor de concediere.

Consideră că argumentele invocate de către instanță de fond, în anularea deciziei de concediere, sunt netemeinice și greșite, fiind bazate pe interpretări ce nu au în vedere toate apărările formulate de apelantă și susținute de înscrisurile atașate și pe care le dezvoltă în cele ce urmează.

Așadar, în data de 24.02.2015, prin Decizia nr. 64, Publicată în Monitorul Oficial al României nr. 286/28.04.2015, Curtea Constituționala a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 86 alin (6) teza întâi, din Legea nr. 85/2006 legea insolvenței, excepție de neconstituționalitate invocată de către organizațiile sindicale în cauze ce aveau ca obiect anularea deciziilor de concediere emise de apelanta în cadrul concedierii colective desfășurate în perioada insolvenței.

Excepția invocată de către organizația sindicală a vizat atât prima teză a art. 86 alin. (6), referitoare la scutirea de parcurgere a procedurii concedierii colective, reglementată prin dispozițiile art. 69-73 din Codul Muncii, cât și teza a doua, cu privire la durata termenului de preaviz de 15 zile lucrătoare, prin derogare de la prevederile Codului muncii, republicat, în situația unei concedieri colective de la nivelul unui angajator aflat în procedura insolvenței.

Curtea Constituțională a admis excepția cu privire la teza întâi a art. 86 alin. (6), pe care a declarat-o neconstituțională, doar din prisma respectării dreptului la informare și consultare al salariaților în vederea concedierii și, a respins excepția invocată cu privire la durata termenului de preaviz de 15 zile lucrătoare, declarând teza a doua a articolului drept constituțională.

Astfel, prin decizia nr. 64/24.02.2015, Curtea Constituționala a tranșat problema constituționalității celor 2 teze ale dispozițiilor art. 86 alin (6) din Legea nr. 85/2006 legea insolvenței, teze care se subsumează aceleași ipoteze normative, respectiv procedura concedierii colective reglementate în situația reorganizării judiciare:

- A admis excepția de neconstituționalitate a tezei I care deroga de la aplicarea dispozițiilor art. 69-73 din Codul Muncii statuând astfel ca aceasta derogare a legiuitorului, din legea specială a insolvenței, nu respecta:

+ dispozițiile art. 41 alin (2) din Constituția României, respectiv dreptul la măsuri de protecție socială al salariaților - ad rem dreptul la informare și consultare al salariaților

+ dispozițiile art. 148 alin (2) și (4) din Constituția României, mai exact nepunerea de acord a dispozițiilor art. 86 alin (6) teza I cu actele obligatorii ale Uniunii Europene, respectiv cu principiile enunțate prin art. 27 din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene referitor la dreptul lucrătorilor la informare și consultare în cadrul Întreprinderii și art.153 alin (1) lit e) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene referitor la informarea și consultarea lucrătorilor, ambele puse în aplicare prin prevederile art. 2 din Directiva nr. 98/59/CE privind apropierea statelor membre cu privire la concedierile colective.

Așadar, după cum se poate observa din cuprinsul Decizei (în acest sens punctele 26,27 și 28 din decizie), Curtea nu a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor tezei I pentru că acestea ar încălca/eluda procedura comună, privitoare la procedura concedierii colective reglementate prin Codul Muncii, ci pentru că derogarea stabilită prin această teză încalcă un drept fundamental, de factură constituționala și care este ocrotit de legiuitor prin edictarea, printre altele și a normelor cuprinse în art. 69-73 din Codul Muncii.

Trebuie menționat ca pe parcursul derulării prezentului litigiu, fata de claritatea normei legale care nu condiționa în niciun fel posibilitatea angajatorului aflat în dificultate financiară/insolvență de a nu parcurge procedura reglementată de Codul Muncii, apelanta nu am susținut niciodată că dreptul la informare și consultare al salariaților nu ar trebui sau că nu a fost respectat, ci am susținut că procedura reglementată de Codul Muncii în situația unei concedieri colective dispuse în baza art. 86 alin (6) nu trebuie respectată, în structura, termenele și etapele stabilite de cod, susținere confirmată prin deciile pronunțate de 6 curți de apel (București, Pitești, Ploiești, Cluj, Albă I., C., și mai nou prin decizia nr. 317/30.04.2015 pronunțată în dosarul nr._ - Curtea de Apel G., după motivarea deciziei sale de către Curtea Constituționala).

Cu toată facilitatea legală acordată prin Legea insolvenței - art. 86 alin. (6), respectiv scutirea de la aplicarea procedurii concedierii colective, în cadrul căreia este prevăzută etapă informării și consultării salariaților în vederea concedierii colective, aș a cum va arăta în

continuare, anterior luării măsurii reorganizării, apelanta ne-am executat obligația corelativă dreptului fundamental la informare și consultare al salariaților, astfel cum acesta a fost încadrat de Curtea Constituționala ca o măsură de protecție socială garantată de art. 41 alin (2)

Din Constituție, respectiv cum acesta este ocrotit prin prevederile Directivei Europene.

Așadar, chiar dacă dispoziția legală în baza căreia salariatul a fost concediat este neconstituționala la momentul actual, considerăm, pe bună dreptate, ca angajatorului nu i se poate imputa faptul că a disponibilizat un salariat în baza unui text legal declarat ulterior ca fiind

neconstituțional, atâta timp cât dovedește că a respectat dreptul fundamental, în cazul de față dreptul la informare și consultare, drept pretins a fi încălcat de normă legală declarată neconstituțională de către Curtea Constituționala.

În consecința, față de motivarea Deciziei nr. 64/24.02.2015 de către Curtea Constituțională, pentru a demonstra legalitatea concedierii salariatului, apelanta nu trebuie să dovedească respectarea unor texte de lege infraconstitutionale, respectiv art. 69 și următoarele din Codul Muncii, care reglementează procedura concedierii colective, ci trebuie

să dovedească că a respectat dreptul fundamental la informare și consultare al salariatului, prin executarea obligației corelative acestui drept. În plus, trebuie avut în vedere faptul că această obligație a angajatorului este una de diligența, iar nu de rezultat.

Așadar, Curtea Constituționala, prin declararea ca neconstituționala a tezei întâi a art. 86 alin. (6) din legea 85/2006, nu reclama faptul că prin aplicarea prevederilor art. 86 alin (6)

angajatorul nu parcurge o anumită procedură de natură pur legală, cu un anumit rezultat, ci ca angajatorul aflat într-o atare situație nu respecta dreptul fundamental la informare și consultare, de natura constituționala.

Or, în măsura în care a susținut în fața instanței de fond ca apelanta a respectat acest drept garantat de legea supremă și pretins a fi respectat într-un demers de concediere, chiar și în

procedura insolvenței, astfel cum s-a exprimat Curtea Constituțională prin decizia nr. 64/24.02.2015, nu prezintă nicio relevantă sub aspectul legalității deciziei de concediere faptul că această teză I a art. 86 alin (6) a fost declarată ca fiind neconstituțională. Mai mult, sensul declarării acestei teze ca neconstituțională nu are drept consecință respectarea procedurii concedierii colective reglementată de Codul muncii ci doar respectarea dreptului fundamental la informare și consultare, drept de natura constituțională pentru salariat.

Această interpretare rezulta chiar din decizia Curții Constituționale (pct. 38) în care se arată faptul că „în condițiile admiterii excepției de neconstituționalitate a tezei intai, soluția legislativă consacrata prin sintagma doar preavizul de 15 zile trebuie interpretata în sensul că se referă la o durată a termenului de preaviz mai scurtă decât cea reglementata în dreptul comun, cu respectarea așadar a dreptului la informare și consultare a angajaților". Așadar, chiar dacă nu e respectată procedura, în măsura în care salariatul a beneficiat de un termen de preaviz de 15 zile lucrătoare și i-a fost respectat dreptul fundamental la informare și consultare, concedierea sa este una legală.

Pentru a dovedi îndeplinirea acestei obligații, înțelege să arăte instanței de control judiciar ca apelanta, anterior luării măsurii concedierii colective, am respectat dreptul fundamental la informare și consultare al salariaților:

astfel cum acesta este definit în doctrină și practica de specialitate românească, deci am respectat dispozițiile art. 41 alin (2) din Constituție,

astfel cum acesta apare protejat prin actele obligatorii ale Uniunii Europene și, chiar dacă statul roman nu a respectat art. 148 din Constituția României, nepunând de acord prevederile interne cu cele ale Uniunii Europene, prin conduita sa apelanta a respectat prevederile art. 2 din directiva 98/59/CE.

A. Dacă informarea este definită ca fiind transmiterea de date de către angajator către reprezentanții salariaților pentru a le examina, consultarea reprezintă schimbul de păreri prin derularea unui dialog între angajator și reprezentanții salariaților cu privire la acele date.

Din simpla lecturare a înscrisurilor pe care instanță de fond le-a respins (atașate prezentei) Istoricului cu privire la relația/consultările/informările Administrației H. SA - Sindicatul H. Hidrosind/F. Hidroelectrică Hidrosind, în perioada 20.06.2012, data deschiderii procedurii insolvenței, până la 25.06.2013 (ieșirea temporară din insolvență) - atașat la rândul său prezentei, rezulta cu prisosința faptul că apelanta am informat și am consultat reprezentanții salariaților cu privire la decizia de a reorganiza activitatea care conducea Ia modificări în structura organizatorică a unității, în organizarea muncii, respectiv în raporturile de muncă, cu consecința concedierii de salariați.

Apelanta a convenit în data de 22.06.2012 prin acordul încheiat intre F. Hidroelectrică Hidrosind, MECMA, OPSPI și . depus la dosarul cauzei chiar de către apelanta - reclamanta în susținerea cererii sale de apel) cu valabilitate Astfel, pe perioada derulării procedurii insolvenței, faptul că modificările de organigrame se vor discuta cu reprezentanții Filialei H. Hidrosind pe baza normelor și normativelor de personal (pct. 6 din acord);

Reprezentanții salariaților intimatei, au cunoscut faptul că se vor opera modificări ale structurii organizatorice încă din luna octombrie 2012 (în acest sens adresa nr. 244/24.10.2012 - Anexa nr. 1 la Istoric

A arătat buna-credință fata de reprezentanții salariaților și am convocat în data de 04.12.2012 pe reprezentanții Sindicatului H. Hidrosind la întrunirea unei comisii mixte pentru a analiza reorganizarea societății (în acest sens convocatorul pentru data de 10- 14.12.2012 - Anexa 2 la Istoric)

Principiile generale care au stat la baza elaborării proiectelor de organigrame pentru sucursale și executiv au fost comunicate către reprezentanții salariaților, luând cunoștința despre anexa nr. 3 la decizia nr. 46/16,01.2013, astfel cum rezultă din procesul verbal nr. 4 încheiat cu ocazia întâlnirii din 10.12.2012 (Anexa nr. 3 la Istoric)

Cu ocazia întâlnirii dintre Administrația . Sindicatul H. Hidrosind în data de 12.12.2012, s-au prezentat concret nr. de posturi ce urmează a fi desființate, pe organigrame și faptul că disponibilizările de personal reprezintă 4,5% din totalul personalului, o disponibilizare minimă, dar cu scopul de a credibiliza H. în fata creditorilor (proces verbal încheiat în data de 12.12.2012 - Anexa nr. 5 la Istoric, nefinalizat - nesemnat de către liderii de sindicat participanți

Cu ocazia întâlnirii dintre Administrația . Sindicatul H. Hidrosind din data de 13.12.2012, propunerile de organigrame și harta proceselor din unitate, versiunea 10 din data de 5.12.2012 au fost transmise către toți participanții la acea întâlnire, liderii de sindicate din sucursale (în acest sens Lista de difuzare din data de 13.12.2012, unde sunt semnăturile acestora de primire) (în acest sens Minuta din data de 13.12.2012 - Anexa nr. 6 la Istoric)

Sindicatul Hidrosind a avut reacție cu privire la modificările organigramelor la Sucursale și Executiv, prin Adresa nr. 03/09.01.2013, ceea ce confirmă, o dată în plus faptul că le-au fost comunicate și au fost consultați cu privire la acestea (în acest sens Anexa nr. 8Ja Istoric)

Normativele de personal, care au stat la baza restructurării activității intimatei au fost stabilite împreună cu sindicatul reprezentativ (în acest sens Adresa nr. 3033/09.01.2013- Anexa nr. 9 și Minuta încheiată în data de 11.01.2013 - Anexa 10 la Istoric, la întâlnirea din data de 11.01.2013 dintre reprezentanții intimatei și reprezentanta salariaților, administratorul judiciar a prezentat către aceștia din urmă numărul salariaților care vor fi disponibilizați și numărul de posturi vacanțe, Adresa Sindicatului nr. 10/14.01.2013 - Anexa 13 la Istoric) solicitări ale Sindicatului Hidrosind ca directorii de sucursale și din executiv să prezinte o motivare scrisă pentru fiecare post redus și disponibilizare de personal (e-mail 14,01,2013 - Anexa 14 la Istoric).

Refuzul sindicatului reprezentativ de a purta o discuție constructivă cu reprezentanții intimatei legată de reorganizarea activității și concedierea de personal, concretizat în:

Declanșarea unui conflict colectiv de muncă, pe motiv că numărul de salariați existenți trebuie păstrat, că administrația nu accepta reducerea acestuia numai pe cale naturală, pe o perioadă de 3 ani și prin ieșirea la pensie a salariaților (în acest sens Adresa Sindicatului nr. 9/14.01.2013 - Notificare declanșare conflict colectiv de muncă - Anexă

Nr. 12 la Istoric, e-mail sindicat Hidrosind din data de 14.01.2013 - Anexa nr. 15 la Istoric, Adresa nr. 9/14.01.2013 - răspuns apelanta la notificarea de conflict colectiv de muncă - Anexa 16 la Istoric, Adresa Hidrosind nr. 18/17.01.2013 - Anexa 18 Istoric Anexele 23 -27 la Istoric).

Organizarea de proteste publice (e-mail sindicat 17.01.2013 - Anexa 19 Istoric, e-mail sindicat 21.01.2013, comunicare program proteste - Anexa 22 Istoric, Comunicat de Presă Hidrosind 23.01.2013 - Anexa 28 Istoric, scrisoare deschisă adresată primului

Ministru - Anexa 29 Istoric, e-mail Hidrosind 24.01.2013, cu autorizație pichetare Primită de la Primăria Capitalei - Anexa 32 Istoric).

Discutarea contestațiilor formulate de salariații care au primit preaviz de reprezentanții intimatei împreună cu cei ai Sindicatului Hidrosind (Adresa Hidrosind_ - Anexa 35 Istoric, Minuta încheiată la data de 04.02.2013 - Anexa 36 Istoric, e - Mail sindicat data 06.02.2013 - Anexa 37 Istoric).

Informarea permanentă a salariaților, cu privire la măsurile ce urmau a fi dispuse, atât prin intermediul reprezentanților Sindicatului Hidrosind, comunicate de presă, cât și direct prin întâlnire cu toți salariații intimatei. Elocventă Adresa nr._/17.05.2013 prin care

Administratorul judiciar, reprezentantul legal al intimatei, invita Sindicatul Hidrosind la o întâlnire în data de 20 mai 2013, pentru a prezenta măsurile adoptate de la data deschiderii procedurii insolvenței (20.06.2012), precum și măsurile ce urmează a fi aplicate, în

continuare, până la ieșirea din insolvență (Adresa_/17.05.2013 - Anexa 39 istoric, comunicate de presă H. - Anexele 40-42 Istoric).

În ciuda încercărilor apelantei de consultare cu reprezentanții salariaților, finalizarea acestei proceduri din partea reprezentanților salariaților nu a avut parcursul dorit, având în vedere

ca Sindicatul H. Hidrosind a recurs la notificarea privind declanșarea conflictului colectiv de muncă la nivelul . drept motiv refuzul intimatei de a accepta revendicările Sindicatului H. Hidrosind de a menține în perioada imediat

Următoare numărul de salariați, urmând ca micșorarea acestuia să se facă pe cale naturală, pe o perioadă de 3 ani prin ieșirea la pensie a unui număr de 233 de salariați. (în acest sens toate înscrisurile legate de conflict la care ne-am referit mai sus, în prezența)

Prin această manifestare de voința din partea reprezentanților salariaților, în condițiile în care la nivelul societății exista un CCM valabil, nefiind astfel îndeplinite condițiile declanșării unui conflict colectiv de muncă în condițiile legii (legea 62/2011, legea dialogului social), aspect confirmat și de către autoritățile statului (ITM București), în condițiile în care reprezentanții salariaților (organizația sindicală) au refuzat orice fel de dialog cu reprezentanții societății, apelanta a considerat ca procedura consultării reprezentanților salariaților a luat sfârșit.

Aceasta finalizare a procedurii consultării trebuie raportată la atitudinea manifestată de către reprezentanții salariaților, de refuz total al dialogului cu administrația și, pusă neapărat în contextul stării de insolventa, respectiv în contextul în care intimatei, prin sentința de deschidere a procedurii insolvenței, i-a fost atribuită de către judecătorul sindic, printre altele, obligația redimensionării organigramei, în vederea diminuării costurilor salariale.

Așadar, având în vedere că obligația de consultare presupune că angajatorul să treacă la luarea deciziei de aprobare a reorganizării după primirea unui răspuns din partea partenerilor sociali, considerând adresa nr. 9/14.10.2013 - Notificare a declanșării conflictului colectiv de muncă - a Sindicatului H. Hidrosind, ca un ultim răspuns cu privire la modalitatea de reorganizare a activității și de reducere a numărului de salariați, sub amenințarea cu rea - credința a deschiderii conflictului colectiv de muncă, în condițiile în care la nivelul societății era un CCM negociat valabil, H. SA a răspuns organizației sindicale prin adresa nr. 6265 emisă în data de 16.01.2013 (Anexa 16 la Istoric) și a recurs la emiterea deciziei privind redimensionarea organigramei.

În aceste condiții, solicită să se constate că obligația de consultare cu reprezentanții salariaților nu putea dura Ia infinit, mai ales în situația în care apelanta trebuia să ia măsuri urgente pentru a redresa societatea din punct de vedere economic. Astfel, în considerarea obligației sale de consultare cu reprezentanții salariaților ca fiind o obligație de diligența, iar nu una de rezultat, executând obligația de consultare cu un partener social care acționa în mod vădit cu rea-credința, în detrimentul intereselor generale ale societății și chiar a majorității angajaților acesteia, apelanta a luat măsura redimensionării organigramei, conferită de altfel de lege prin exclusivitatea atributului organizatoric al angajatorului.

Având În vedere acestea, consideră ca apelanta a respectat dreptul fundamental al salariaților la informare și consultare, astfel cum acesta a fost încadrat în art. 41 alin (2) din Constituție de către Curtea Constituționala.

B. Cu privire la dreptul salariaților la informare și consultare raportat la respectarea dispozițiilor art. 2 din Directiva nr. 98/59/CE solicită a ase avea în vedere următoarele:

Prevederea europeană stabilește că, pentru a fi respectat dreptul la informare și consultare, angajatorul este obligat să facă consultări care se referă cel puțin la posibilitățile de a evita concedierile colective sau de a reduce numărul de lucrători afectați, precum și la posibilitățile de a atenua consecințele prin recurgerea la măsuri sociale însoțitoare vizând, între altele, sprijin pentru redistribuirea sau recalificarea lucrătorilor concediați

astfel, angajatorul trebuie să informeze reprezentanților salariaților:

motivele concedierilor preconizate;

numărul și categoriile de lucrători care vor fi concediați;

numărul și categoriile de lucrători încadrați în mod normal;

perioada în cursul căreia vor avea loc concedierile preconizate;

criteriile propuse pentru selectarea lucrătorilor care urmează a fi concediați

Așa cum rezultă din înscrisurile invocate și așa cum a arătat, la pct. 1 de mai sus, reprezentanții salariaților au avut cunoștință de motivele concedierii (starea de insolventa notorie), au cunoscut numărul și categoriile de lucrători vizați de concediere, perioada în care urmau să aibă loc concedierile, cât și criteriile propuse pentru selectarea lucrătorilor.

Mai mult, în condițiile în care dispozițiile legale în vigoare la momentul concedierii - art. 86 alin. (6) din legea nr. 85/2006, nu prevedeau pentru o societate aflată în procedura insolvenței, obligația unei informări cu autoritățile statului, în speță AJOFM, apelanta a procedat la notificarea AJOFM atât de la sediul social București, cât și de la sediul fiecărei sucursale în care s-au concediat salariați (în acest sens chiar preambulul deciziei de concediere contestate - pag 3).

În consecința, consideră ca apelanta a respectat și prevederile art. 2 din Directiva europeană și informat reprezentanții salariaților cu privire la toate punctele enumerate în directiva și mai mult, a informat și AJOFM despre concediere.

Pentru toate aceste motive, solicită să fie admis acest motiv de apel cu privire la încălcarea dreptului la informare și consultare â salariaților în vederea concedierii și în considerarea Deciziei Curții Constituționale, prin care a fost declarată ca neconstituțională teza întâi a art. 86 alin. (6) din legea insolvenței, temeiul de drept al concedierii salariatului, să constatați ca apelante am respectat dreptul fundamental la informare și consultare, chiar și în lipsa armonizării de către legiuitor a dispozițiilor interne cu cele obligatorii ale Uniunii Europene și în condițiile în care nu a parcurs o formalitate reglementată infraconstitutional prin Codul Muncii, însă în esența, prin conduita sa dovedită prin înscrisuri, apelanta a respectat dreptul fundamental la informare și consultare al salariaților.

Apreciază astfel că dispozițiile art. 40 din Codul muncii, republicat, art. 2 din Directiva 98/59/CE, art. 41 alin. (2), 148 din Constituția României, cu privire la dreptul fundamental la informare și consultare au fost respectate.

Pentru toate considerentele expuse în prezența, solicită să se constate cererea de apel întemeiată și în consecință să fie admisă, să fie modificată în tot sentința pronunțată de către instanță de fond în sensul respingerii acțiunii, ca neîntemeiate.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul a solicitat respingerea apelului, ca nefondat.

Examinând motivele de apel formulate față de hotărârea apelată și probele administrate în cauză, cercetând pricina în limitele prevăzute de art. 476 și următoarele Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:

Susținerile apelantei-pârâte sunt doar în parte fondate.

Referitor la încheierea din 16.10.2014, sunt neîntemeiate criticile formulate împotriva soluției pronunțate de Tribunal asupra excepțiilor lipsei calității procesuale active a Filialei H. Hidrosind șilipsei dovezii calității de reprezentant, invocate de societatea pârâtă.

Cu privire la prima excepție analizată, se reține că F. H. Hidrosind poate formula acțiune în numele persoanelor fizice membre ale Sindicatului „D. L.” Piatra N., al cărui membru era și contestatorul în cauză, potrivit actelor dosarului, membru al Filialei H. Hidrosind, organizație sindicală de tip federativ.

Temeiul este dat de dispozițiile speciale aplicabile în cauză cuprinse în art. 28 din Legea dialogului social nr. 62/2011: „(1) Organizațiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislația muncii, statutele funcționarilor publici, contractele colective de muncă și contractele individuale de muncă, precum și din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, în fața instanțelor judecătorești, organelor de jurisdicție, a altor instituții sau autorități ale statului, prin apărători proprii sau aleși.

(2) În exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (1), organizațiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora. Acțiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizația sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunță la judecată în mod expres.

Se observă astfel că art. 28 din Legea nr. 62/2011 nu distinge în funcție de tipul de organizație sindicală, iar potrivit art. 1 lit. u) din Legea nr. 62/2011 termenul „organizație sindicală” se referă la sindicat, federație sau confederație sindicală.

Reclamanta F. H. Hidrosind a făcut în cauză dovada dobândirii personalității juridice, depunând la dosar sentința civilă nr. 32/ 09.09.2010 pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr._/3/2010, iar modificările ulterioare în componența acesteia invocate de apelanta-pârâtă, respectiv desprinderea în cursul anului 2012 a unui număr de 15 sindicate care au format Sindicatul H. Hidrosind nu prezintă relevanță în prezenta cauză întrucât nu rezultă să fi vizat Sindicatul „D. L.”, al cărui membru era contestatorul. Curtea constată nefondate aspectele invocate de apelanta-pârâtă cu privire la lipsa dovezii apartenenței Sindicatului „D. L.” Piatra N. la F. H. Hidrosind, față de aspectele anterior reținute și raportat la faptul că din cuprinsul sus-menționatei sentințe civile rezultă calitatea de membru fondator al sindicatului în cauză.

În plus, se reține că F. H. Hidrosind a formulat acțiunea nu în nume propriu, ci în calitate de reprezentant al salariatului concediat, motiv pentru care nu se pune problema calității procesuale active, deoarece titularul drepturilor în raportul juridic dedus judecății este salariatul, organizația sindicală fiind doar reprezentantul acestuia. Chiar dacă din perspectiva conținutului art. 28 (3) din legea menționată s-ar putea accepta legitimarea procesuală a organizației sindicale pentru introducerea unei acțiuni în apărarea unui drept al unui membru al său, partea are obligația ca în cerere să indice calitatea în care formulează respectiva acțiune. Or, așa cum rezultă din dosarul de fond, F. H. Hidrosind a formulat acțiunea nu în nume propriu, în calitate de reclamant, ci în numele și pentru membrii săi, deci în calitate de reprezentant. În plus, prin înscrisurile depuse în apel reclamantul membru de sindicat a și ratificat actele procesuale efectuate de F. H. Hidrosind.

Cu toate acestea, considerentele anterior arătate sunt utile, deoarece s-a invocat și lipsa dovezii calității de reprezentant, iar potrivit art. 28 alin. 2 din Legea nr. 62/2011, organizația sindicală poate formula acțiuni în justiție doar în numele membrilor lor, motiv pentru care Curtea reține că salariatul contestator era membru al Sindicatul Liber „D. L.” Piatra N., membru al Filialei H. Hidrosind, organizație sindicală de tip federativ.

În ceea ce privește dovada calității de reprezentant, se reține că prevederile art. 28 (2) din Legea nr. 62/2011 legitimează organizațiile sindicale să formuleze acțiuni în justiție în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise. Cea produsă în speță (păstrată în copie la dosarul de față rezultat în urma disjungerii), asumată de contestator și datată 14.06.2013, prin care acesta a împuternicit organizația sindicală în cauză, respectiv Sindicatul D. L. să introducă acțiune în anularea deciziei de desfacere a raportului de muncă, este pe deplin probantă cu privire la voința reprezentării speciale în acțiunea cu acest obiect, precizat anume. Prin urmare, există un mandat de natură convențională, acordat unei entități pe care legea însăși o învestește cu calitatea de a acționa în numele salariaților membri, susținerile apelantei fiind nefondate.

Analizând mai departe sentința apelată prin prisma criticilor formulate, ținând seama de considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 64/2015, Curtea constată nefondate și celelalte aspecte invocate de către apelantă.

Astfel, cu privire la aplicabilitatea în cauză a Directivei nr. 98/59/CE sub aspectul încălcării dreptului la informare și consultare în caz de concediere colectivă, prin prisma Deciziei Curții Constituționale nr. 64/2015 și a materialului probator administrat în faza apelului, Curtea reține următoarele:

Dreptul la informare și consultare reglementat de Directiva 98/59/CE privește ipoteza concedierii colective desfășurate conform procedurii comune, pe când art.86 alin.6 din Legea nr. 85/2006, în temeiul căruia s-a dispus concedierea apelantei-contestatoare, în cadrul concedierii colective, consacră un caz special de încetare a contractelor de muncă din inițiativa angajatorului, în situația deschiderii procedurii insolvenței.

Conform dispozițiilor art. 86 alin.6 teza I din Legea nr. 85/2006, prin derogare de la prevederile Codului muncii, după data deschiderii procedurii, desfacerea contractelor individuale de muncă ale personalului debitoarei se va face de urgență de către administratorul judiciar/lichidator, fără a fi necesară parcurgerea procedurii de concediere colectivă.

Conformitatea prevederii legale enunțate anterior cu Legea fundamentală și actele obligatorii ale Uniunii Europene a fost analizată de către Curtea Constituțională prin Decizia nr. 64/2015, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 286 din 28 aprilie 2015.

În considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 64/2015 se rețin următoarele: „art. 86 alin. (6) din Legea nr. 85/2006 cuprinde două teze distincte care se subsumează aceleiași ipoteze normative, respectiv procedurii concedierii colective reglementate în situația reorganizării judiciare sau lichidării societății. Ambele teze cuprind reglementări derogatorii, în sensul art. 15 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, în raport cu reglementarea-cadru în materie, respectiv Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, în privința informării și consultării angajaților, pe de o parte, și a duratei preavizului, pe de altă parte; așadar, Curtea reține că cele două teze ale art. 86 alin. (6) din Legea nr. 85/2006 derogă de la prevederile art. 69 - 73 și ale art. 75 alin. (1) din Codul muncii.”

Instanța de control constituțional a reținut că „dreptul la informarea și consultarea angajaților în ipoteza concedierilor colective vizează orice procedură de concediere colectivă, indiferent de particularitățile domeniului în care aceasta intervine. Desigur, legiuitorul poate adecva modul de configurare a dreptului, cu respectarea principiului proporționalității, în funcție de particularitățile anterior menționate, însă, este evident că nu poate nega acest drept. În speță, Curtea reține că legiuitorul prin modul în care a înțeles să reglementeze procedura concedierilor colective în ipoteza unei societăți aflate în procedura insolvenței a negat dreptul la informarea și consultarea angajaților, ceea ce echivalează cu nesocotirea dispozițiilor art. 41 alin. (2) din Constituție, astfel încât, prin ipoteză, nici nu mai trebuie analizată proporționalitatea măsurii, textul legal criticat fiind neechivoc. În consecință, Curtea constată că dispozițiile art. 86 alin. (6) teza întâi din Legea nr. 85/2006 sunt neconstituționale, fiind contrare art. 41 alin. (2) din Constituție, astfel cum acesta este interpretat, în temeiul art. 20 alin. (1) din Constituție, prin prisma părții I pct. 21 și 29 din Carta socială europeană revizuită.”

Totodată, Curtea Constituțională a reținut că „art. 27 din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene, având titlul marginal Dreptul lucrătorilor la informare și la consultare în cadrul întreprinderii prevede că "Lucrătorilor sau reprezentanților acestora li se garantează, la nivelurile corespunzătoare, informarea și consultarea în timp util, în cazurile și în condițiile prevăzute de dreptul Uniunii și de legislațiile și practicile naționale". De asemenea, art. 153 alin. (1) lit. e) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene prevede că "În vederea realizării obiectivelor menționate la articolul 151 [promovarea ocupării forței de muncă, îmbunătățirea condițiilor de trai și de muncă, protecție socială adecvată, dialogul social, dezvoltarea resurselor umane și combaterea excluziunii ], Uniunea susține și completează acțiunea statelor membre în domeniile următoare: [...] (e) informarea și consultarea lucrătorilor". În vederea punerii în aplicare a generoaselor principii enunțate, art. 2, având titlul marginal Informarea și consultarea, din Directiva 98/59/CE a Consiliului din 20 iulie 1998 privind apropierea legislațiilor statelor membre cu privire la concedierile colective, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, ., nr. 225 din 12 august 1998, prevede că, în cazul în care un angajator are în vedere concedieri colective, va iniția în timp util consultări cu reprezentanții lucrătorilor pentru a ajunge la un acord, consultări care referă cel puțin la posibilitățile de a evita concedierile colective sau de a reduce numărul de lucrători afectați, precum și la posibilitățile de a atenua consecințele prin recurgerea la măsuri sociale însoțitoare vizând, între altele, sprijin pentru redistribuirea sau recalificarea lucrătorilor concediați. În vederea îndeplinirii finalității urmărite, angajatorul este obligat să furnizeze toate informațiile necesare pentru a permite reprezentanților lucrătorilor să formuleze propuneri constructive. În acest sens, Curtea reține că prin Hotărârea din 3 martie 2011, pronunțată în Cauza C-235/2010 D. Claes și alții împotriva Landsbanki Luxembourg SA, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat "consultările prevăzute la articolul 2 din Directiva 98/59 se referă nu numai la posibilitățile de a evita sau de a reduce numărul de concedieri colective, ci și la posibilitățile de a atenua consecințele acestora prin recurgerea la măsuri sociale însoțitoare vizând, printre altele, sprijin pentru redistribuirea sau recalificarea lucrătorilor concediați" (paragraful 56). Prin aceeași hotărâre, Curtea de la Luxemburg a stabilit că, "până la încetarea definitivă a personalității juridice a unei instituții cu privire la care se dispune dizolvarea și lichidarea, trebuie îndeplinite obligațiile care decurg din articolele 2 și 3 din Directiva 98/59. Obligațiile care revin angajatorului în temeiul acestor articole trebuie executate de conducerea instituției în cauză, cât timp aceasta rămâne în funcție, chiar cu competențe limitate în ceea ce privește administrarea respectivei instituții, sau de lichidatorul acesteia, în măsura în care administrarea instituției menționate este preluată în totalitate de acest lichidator" (a se vedea punctul 2 al dispozitivului hotărârii). Așadar, obligațiile de informare și consultare prevăzute de directivă trebuie respectate indiferent că față de societate a fost deschisă procedura reorganizării judiciare sau cea a lichidării.”

Față de aceste considerente, nu se poate pretinde în cauză că în situația apelantei– particular aflat în insolvență, Directiva 98/59/CE nu are incidență, iar Decizia Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-235/2010 D. Claes și alții împotriva Landsbanki Luxembourg SA nu este nici ea aplicabilă.

În privința efectelor Deciziei nr. 64/2015, însăși Curtea Constituțională a precizat că se aplică în mod direct tuturor litigiilor pendinte, având în vedere natura juridică a excepției de neconstituționalitate de mijloc de apărare pus la îndemâna justițiabilului. Prin urmare, nu se poate susține că neconstituționalitatea prevederilor art. 86 alin.6 din Legea nr. 85/2006 nu se aplică angajatorului H. SA fără a nesocoti caracterul obligatoriu și imperativ al deciziilor pronunțate de instanța de contencios constituțional.

Curtea Constituțională a mai reținut că actele Uniunii Europene anterior menționate au, în mod evident, o relevanță constituțională, ceea ce înseamnă, pe de o parte, că se circumscriu și se subsumează art. 41 alin. (2) din Constituție, prin îndeplinirea dublei condiționalități anterior menționate, fără a încălca identitatea constituțională națională (Decizia nr. 683 din 27 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 479 din 12 iulie 2012), iar, pe de altă parte, că este de competența Curții Constituționale constatarea existenței acestei neconcordanțe normative între actele Uniunii Europene și cele naționale, respectiv art. 86 alin. (6) teza întâi din Legea nr. 85/2006. Cu privire la acest din urmă aspect, Curtea reține că „neconcordanța normativă astfel constatată nu își poate avea rezolvarea doar prin recurgerea la principiul constituțional al priorității de aplicare a actelor Uniunii Europene, ci prin constatarea încălcării art. 148 alin. (2) din Constituție, text care cuprinde, în mod implicit, o clauză de conformare a legilor interne cu actele Uniunii Europene (cu distincțiile menționate în Decizia nr. 80 din 16 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 7 aprilie 2014, paragraful 455), iar încălcarea acesteia, în ipoteza actelor Uniunii Europene cu relevanță constituțională, trebuie sancționată ca atare de către Curtea Constituțională. Desigur, în privința actelor Uniunii Europene care nu au relevanță constituțională competența de a remedia neconcordanța normativă aparține legiuitorului sau instanțelor judecătorești, după caz (a se vedea Decizia nr. 668 din 18 mai 2011, anterior citată).”

În plus, Curtea Constituțională a constatat că textul legal criticat este abrogat, fiind eliminat din fondul activ al legislației, așa încât, întrucât legiuitorul nu îl mai poate pune de acord cu actele Uniunii Europene incidente, numai instanțele judecătorești ar fi competente să soluționeze conflictul dintre norma europeană și cea națională.

Potrivit prevederilor art. 69 alin. 1 și 2 din Codul muncii: „(1) În cazul în careangajatorul intenționează să efectueze concedieri colective, acesta are obligația de a iniția, în timp util și în scopul ajungerii la o înțelegere, în condițiile prevăzute de lege, consultări cu sindicatul sau, după caz, cu reprezentanții salariaților, cu privire cel puțin la: a) metodele și mijloacele de evitare a concedierilor colective sau de reducere a numărului de salariați care vor fi concediați; b) atenuarea consecințelor concedierii prin recurgerea la măsuri sociale care vizează, printre altele, sprijin pentru recalificarea sau reconversia profesională a salariaților concediați.(2) În perioada în care au loc consultări, potrivit alin. (1), pentru a permite sindicatului sau reprezentanților salariaților să formuleze propuneri în timp util, angajatorul are obligația să le furnizeze toate informațiile relevante și să le notifice, în scris, următoarele: a) numărul total și categoriile de salariați; b) motivele care determină concedierea preconizată; c) numărul și categoriile de salariați care vor fi afectați de concediere; d) criteriile avute în vedere, potrivit legii și/sau contractelor colective de muncă, pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere; e) măsurile avute în vedere pentru limitarea numărului concedierilor; f) măsurile pentru atenuarea consecințelor concedierii și compensațiile ce urmează să fie acordate salariaților concediați, conform dispozițiilor legale și/sau contractului colectiv de muncă aplicabil; g) data de la care sau perioada în care vor avea loc concedierile; h) termenul înăuntrul căruia sindicatul sau, după caz, reprezentanții salariaților pot face propuneri pentru evitarea ori diminuarea numărului salariaților concediați.”

Urmează ca instanța să verifice dacă dreptul salariaților la informare și consultare a fost realmente respectat, în condițiile în care angajatorul a recunoscut că nu a urmat procedura prevăzută de art. 69 și următoarele din Codul muncii, dispoziții legale care respectă exigențele Directivei nr. 98/59/CE, în considerarea prevederilor cu caracter derogator din Legea nr. 85/2006.

Apelanta a susținut că și-a executat obligația corelativă dreptului fundamental la informare și consultare al salariaților și, în acest sens, a depus la dosar înscrisuri, cu care tinde a dovedi că reprezentanții salariaților au cunoscut, încă din luna octombrie 2012, despre preconizatele modificări ale structurii organizatorice și că au fost informați asupra numărului de posturi ce urmau a fi desființate, fiind comunicate în permanență măsurile luate.

Analizând înscrisurile administrate în calea de atac a apelului, Curtea constată că acestea reprezintă: procesul-verbal din 27.07.2012 privind o întâlnire de lucru între administrație și sindicat privind a doua etapă de analiză a normativului de personal și acoperirea cu personal a activității operaționale/de producție, fiind analizată pe fiecare sucursală personalul de zi utilizat în activitatea de UCCH pentru normarea acestuia și orele suplimentare efectuate pe anul 2011; convocatorul din 04.12.2012 emis de Hidrosind privind stabilirea sumei pentru adaosul de C. și cadourile copiilor salariaților, tratamente și intervenții medicale, program de lucru pentru perioada sărbătorilor de iarnă, analiza cu conducerea unității privind reorganizarea societății, solicitându-se un punct de vedere scris; procesul-verbal nr. 4/10.12.2012 privind soluționarea propunerilor formulate prin convocator de Hidrosind; înstiințarea privind programul de lucru în perioada sărbătorilor de iarnă, protocol privind plata adaosului de C. și cadouri pentru salariații cu copii; nota de fundamentare privind noua structură organizatorică a H. SA; procedura de inițiere a negocierii colective având ca obiect renegocierea clauzelor contractului colectiv de muncă; minuta cu ocazia întâlnirii dintre părți din data de 12.12.2012 având ca obiect prezentarea situației financiare a societății, propunerile de organigrame la sucursale și executiv, numărul de posturi ce vor fi reduse, data de la care vor fi aplicate noile organigrame și solicitarea de cooperare cu administratorul judiciar privind întocmirea tabelelor cu persoanele ce urmează a fi disponibilizate; minuta întâlnirii din data de 13.12.2012 privind veniturile estimate a fi obținute în anul 2013 și comunicarea către sindicat a organigramelor propuse la nivel de executiv și sucursale, tabel cu liderii de sindicat care au primit proiecte de organigramă la nivel de sucursală; proces verbal de negociere a unui act adițional la contractul colectiv de muncă în vigoare; nota privind modificările la Regulamentul privind acordarea sporurilor și a altor drepturi prevăzute în contractul colectiv de muncă; notificare emisă de Hidrosind privind lipsa acordului cu privire la modificarea organigramelor; invitația nr. 06/09.01.2013 privind finalizarea normativelor de personal conform acordului încheiat și minuta întâlnirii din 11.01.2013 privind numărul de persoane disponibilizate și reducerea numărului de posturi vacante; notificarea declanșării conflictului colectiv de muncă de către Hidrosind, decizia nr. 46/16.01.2013 privind noua structură organizatorică a societății; normativul de constituire a structurilor organizatorice la nivelul executivului și sucursalelor; corespondență privind soluționarea conflictului colectiv de muncă; notificări privind acordarea salariilor compensatorii personalului disponibilizat; comunicate de presă extrase de pe site-ul informatic al societății.

Curtea reține că informarea de care intimata se prevalează nu este completă din perspectiva condițiilor prevăzute de art. 2 din Directiva nr. 98/59/CE, iar consultările nu s-au făcut cu scopul prevăzut de aceeași Directivă.

Intimata nu a transmis informațiile relevante menite a permite reprezentanților lucrătorilor să formuleze propuneri constructive, în timp util, în sensul că nu a informat sindicatul asupra numărului și categoriilor de personal ce urmează a fi concediate și nici asupra motivelor efective, a criteriilor care au stat la baza concedierii colective, a perioadei concedierilor colective, a măsurilor pe care le-ar fi luat pentru limitarea numărului concedierilor. D. aducerea la cunoștință a intenției de a proceda la restructurări de personal nu se constituie într-o veritabilă garanție a dreptului fundamental la protecția socială a muncii.

Nu s-ar putea considera că angajatorul este exonerat de obligația informării și consultării salariaților, față de refuzul de negociere al sindicatului, rezultat din adresele nr. 3/09.01.2013 (fila 70 din dosarul de apel) și nr. 9/14.01.2013 (fila 78 din dosarul de apel), câtă vreme conflictul colectiv de muncă a fost declanșat în legătură cu renegocierea unor clauze ale Contractului colectiv de muncă al Hidrolectrica SA și stabilirea normativelor de personal. De altfel, consultările au avut loc în cadrul procedurii de negociere colectivă, fiind inițiate în conformitate cu dispozițiile art. 129 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social.

Mai mult decât atât, în convocatorul din 4.12.2012 sau procesul-verbal încheiat în ședința Comisiei mixte administrație-sindicate din data de 10.12.2012, se menționează, pe ordinea de zi, între altele, analiza cu conducerea H. și Administratorul judiciar privind reorganizarea societății, „având în vedere unele acțiuni deja întreprinse de Administrație.”

Or, așa cum rezultă fără echivoc din dispozițiile art. 2 al Directivei nr. 98/59/CE, în cazul în care un angajator are în vedere concedieri colective, acesta trebuie să inițieze în timp util consultări cu reprezentanții salariaților pentru a ajunge la un acord, consultări care se referă cel puțin la posibilitățile de a evita concedierile colective sau de a reduce numărul de lucrători afectați, precum si la posibilitățile de a atenua consecințele prin recurgerea la masuri sociale însoțitoare vizând, între altele, sprijin pentru redistribuirea sau recalificarea lucrătorilor concediați.

În concluzie, Curtea reține că angajatorul nu a respectat obligația de informare și consultare a salariaților, reglementată în cadrul procedurii concedierii colective, astfel încât concedierea apelantului-contestator este nelegală. Potrivit art. 78 din Codul muncii, concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege este lovită de nulitate absolută.

Față de aceste considerente de fapt și de drept, Curtea, în baza art. 480 C.pr.civ., va respinge apelul, ca nefondat.

Având în vedere culpa procesuală reținută și văzând dispozițiile art.452 C.pr.civ., va obliga apelanta să plătească intimatei suma de 1240 lei, cheltuieli de judecată în apel reprezentând onorariu de avocat, potrivit chitanței anexate la fila 183.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul declarat de apelanta pârâtă S.C. de P. a E. Electrice În Hidrocentrale H. S.A. - prin administrator judiciar Euro insol SPRL, cu sediul în București, .. 15-17, sector 1, înmatriculata la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București sub nr. J_, CUI RO13267213, societate aflată în procedura insolventei, reprezentată legal prin administrator judiciar EURO INSOL SPRL și convențional prin SCPA M. V. și Asociații, împotriva încheierii din ședința de la data de 16.10.2014 și a sentinței civile nr. 5281/21.05.2015, pronunțate de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant F. H. Hidrosind,, cu sediul în București, ..3, sector 2, C.I.F._, în numele și pentru membrul său Savinescu R., ca nefondat.

Obligă apelanta să plătească intimatei suma de 1240 lei, cheltuieli de judecată în apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 03.12.2015.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

C. A. I. T. D. A.

GREFIER

M. D. A.

Red:D.A.T

Dact.: D.A.M

4ex./14.12.2015

Jud.fond:S. V.

← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr....		Acţiune în constatare. Decizia nr. 4867/2015. Curtea de Apel... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 3613/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 2094/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 4880/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 4903/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI Acţiune în constatare. Decizia nr. 4867/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI Obligaţie de a face. Decizia nr. 4881/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI Contestaţie decizie de sancţionare. Decizia nr. 4870/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI Despăgubire. Decizia nr. 4871/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI