Acţiune în constatare. Decizia nr. 4867/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4867/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 07-12-2015 în dosarul nr. 4867/2015
Dosar nr._ (Număr în format vechi_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 4867/2015
Ședința publică de la 07 Decembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. G. E.
Judecător D. A. C.
Grefier I. R. M.
Pe rol, judecarea apelului formulat de apelantul T. G. împotriva sentinței civile nr.136 din data de 28.01.2015 pronunțate de Tribunalul București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele C.N.C.F.CFR S.A. BUCUREȘTI și S. REGIONALĂ DE CĂI FERATE C., cauza având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelantul T. G., prin avocat T. S. cu împuternicire avocațială ._/2015 aflată la fila 24 dosar, lipsind intimatele.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții că dosarul se află la al II-lea termen de judecată, cauza fiind amânată pentru ca apelantul T. G. să depună la dosar înscrisurile încuviințate în susținerea apelului.
Apelantul T. G., prin avocat, depune la dosar un set de înscrisuri, reprezentând adeverința nr.42/07.03.2008, răspuns dat de MMPS la data de 28.12.1999, bonuri de consum și foi de parcurs.
Nemaifiind alte cereri de formulat, incidente de soluționat sau probe de administrat, Curtea deschide dezbaterile, în temeiul art.392 Cod de procedură civilă, și acordă cuvântul apelantului asupra cererii de apel.
Apelantul T. G., prin avocat, solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat și în baza art.480 alin.3 și 6 Cod procedură civilă să se dispună anularea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, având în vedere că hotărârea este netemeinică și nelegală. Arată că a fost încălcat atât art.6 Cod procedură civilă, cât și art.6 CEDO, în sensul că instanța de fond nu a administrat un probatoriu relevant astfel încât să dezlege pricina, în sensul administrării unei expertize care să determine încadrarea/sau nu a reclamantului în grupa a II-a de muncă. Dacă se va trece peste această apărare, solicită schimbarea în parte a sentinței atacate, în baza art.480 alin.6 Cod procedură civilă, întrucât instanța de fond nu a dat eficiență probatoriului. Prin adresa ce a depus-o la dosar, emisă de MMPS la data de 28.12.1999, arată că tractoriștii rutieriști se încadrează în grupa II-a de muncă, pentru perioadele de după 1969, dacă greutatea utilajului și a remorcii depășește 4 tone. Prin înscrisurile depuse la dosar a făcut dovada acestora. Astfel, solicită acordarea reclamantului grupa a II-a de muncă pentru perioada 01.09._80.
În temeiul art.394 Cod procedură civilă, Curtea închide dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 136 din data de 28.01.2015 pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale a pârâtelor Compania Națională de Căi Ferate „CFR” SA și S. C.R.E.I.R. C., pentru perioada 01.02._94; a fost respinsă cererea formulată de reclamantul T. G. în contradictoriu cu pârâtele Compania Națională de Căi Ferate „CFR” SA și S. C.R.E.I.R. C., pentru perioada 01.02._94, ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală; au fost respinse ca nefondate restul pretențiilor.
În considerentele hotărârii judecătorești, instanța de fond a reținut că reclamantul, în perioada 01.09._80, a exercitat funcția de rutierist, în cadrul Reg. CF C., așa cum reiese din carnetul de muncă al acesteia, aflat la dosarul cauzei, filele 10-16, din care filele 13 față+verso .
Încadrarea locurilor de muncă pentru perioada lucrată până la data de 01.03.1990 se făcea conform Ordinului nr. 50/1990.
Prin Ordinul nr. 50/1990 se precizează locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale cu condiții deosebite de muncă, care se încadrează în grupele I și II de muncă, în vederea pensionării, iar Ordinul nr. 125/1990 precizează aceleași activități, pentru perioada lucrată după data de 01.03.1990.
Ordinul nr. 50 din 5 martie 1990 pentru precizarea locurilor de munca, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupele I și II de munca în vederea pensionarii, prevedea: “În baza Legii nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistența socială și în conformitate cu prevederile art. 2 din Decretul-lege nr. 68/1990 pentru înlăturarea unor inechități în salarizarea personalului, Ministerul Muncii și Ocrotirilor Sociale, Ministerul Sănătății și Comisia Națională pentru Protecția Muncii emit prezentul ordin, prin care se precizează locurile de munca, activitățile și categoriile de personal care lucrează în condiții deosebite, ce se încadrează în grupele I și II de munca în vederea pensionarii.
În grupa I de munca se încadrează locurile de munca, activitățile și categoriile profesionale cuprinse în anexa nr. 1.
În grupa II de munca se încadrează locurile de munca, activitățile și categoriile profesionale cuprinse în anexa nr. 2.
Beneficiază de încadrarea în grupele I și II de munca, potrivit celor menționate, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiștri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de munca și activitățile prevăzute în anexele nr. 1 și 2.
Nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de munca se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de munca concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasa, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.).(…)
Dovedirea perioadelor de activitate desfășurate în locurile de munca și activitățile ce se încadrează în grupele I și II de munca în vederea pensionarii se face pe baza înregistrării acestora în carnetul de munca conform metodologiei de completare a acestuia stabilite de Ministerul Muncii și Ocrotirilor Sociale”.
De asemenea, potrivit Anexei 2 a Ordinului nr. 125/1990 a Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Ministerului Sănătății și Comisiei Naționale pentru Protecția Muncii sunt prevăzute activitățile care pot fi încadrate în grupa a II –a de muncă, pct. 97-101 respectiv:,,97. Impiegat de mișcare, impiegat de mișcare șef tura și dispozitor din stațiile de grad special I, II și III.
98. Operatorii de la compunerea, descompunerea și conducerea circulației trenurilor și de la instalațiile de ., mișcare, tracțiune și vagoane din regulatoarele de vagoane gradul I.
99. Șef manevra stație sau secție, manevrant vagoane, frânar (tura sau turnus) - toate stațiile.
100. Acar, revizor ace, veghetor de încărcare, magaziner tranzit și comercial, magaziner șef tura și legator de sarcina din stații C.F. și secții de expediție, camionaj, mărfuri (E.C.M.).
101. Salubrizarea vagoanelor de călători, curățirea, spălarea și dezinfectarea vagoanelor de marfa care au transportat animale, minereuri radioactive, substanțe toxice sau petroliere, precum și curățirea reziduurilor din interiorul cisternelor, bazinelor de păcura, tenderelor de locomotiva, cutiilor de foc, camerelor și țevilor de fum, cenușarelor de locomotiva, curățarea și repararea canalelor pentru scurgerea reziduurilor”.
Potrivit art. 11 din Decretul nr. 92/1976: “(1) Datele privind activitatea depusă pe baza unui contract de munca se înscriu în carnetul de muncă, așa cum acestea rezultă din contract sau din actele originale eliberate de unități pe baza scriptelor pe care le dețin”.
Din carnetul de muncă al reclamantului, depus în copie la dosarul cauzei, rezultă că pentru activitatea desfășurată de către acesta, în perioada 01.09._80, în funcția de rutierist, nu a fost încadrată de către unitatea angajatoare în grupa a II –a de muncă.
Înscrierile din carnetul de muncă au forța juridică a unui înscris autentic, raportat la prevederile art. 15 din Ordinul nr. 50/1990. Pentru perioada în litigiu nu există nicio dovadă că reclamantul ar fi fost nominalizat conform pct. 210 – „Meseriile și funcțiile care concură la siguranța circulației din unitățile de exploatare a căilor ferate” și pct. 211: ”reparare, revizie, întreținere și rodajul locomotivelor…”, Anexa 2 din Ordinul 50/1990 pentru a fi încadrat în grupa a II-a de muncă, iar în arhiva unității angajatoare nu se regăsesc documente care să ateste faptul că activitatea desfășurată de reclamant a fost nominalizată de către conducerea societății și sindicatul acesteia, pentru a fi încadrată în grupa a II –a de muncă, nefiind emisă nicio decizie a unității angajatoare de încadrare în grupa I sau a II –a de muncă în ceea ce o privește pe reclamant.
Prin urmare, coroborând întreg materialul probator aflat la dosarul cauzei și având în vedere dispozițiile legale incidente în cauză, activitatea reclamantului nu apare justificată a se încadra în Anexa II din Ordinul nr. 50/1990 și nici în Anexa II a Ordinului nr. 125/1990, astfel că cererea formulată apare ca fiind neîntemeiată, urmând a fi respinsă.
Împotriva acestei sentințe, a declarat apel reclamantul T. G., cererea fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ (Număr în format vechi_ ), solicitând să se dispună schimbarea sentinței și admiterea cererii.
În motivare, s-a arătat că a solicitat să se constate că activitatea desfășurată de apelant în perioadele 01.04._80 și 01.02._94, în funcția de rutierist, tractorist și lăcătuș revizie, se încadrează în grupa a II - a de muncă, în procent de 100% din timpul efectiv lucrat.
Încadrarea în grupă superioară de muncă se poate efectua și de instanța de judecată, iar concluzia instanței de fond echivalează cu o restricționare a accesului la justiție.
Condițiile concrete de muncă puteau fi stabilite de instanța de judecată, printr-o lucrare de specialitate, ceea ce nu s-a întâmplat.
Fiind vorba de un conflict de muncă, sarcina probei este inversată, angajatorul trebuind să depună documentația cu privire la activitatea îndeplinită de apelant.
Nefiind administrată nici o probă referitoare la activitatea desfășurată de apelant în cadrul unității și aplicând doar unele prevederi legale, instanța a dat o soluție eronată.
A invocat apelantul prevederile art. 169 din Codul muncii, ale Protocolului nr. 1 la CEDO și jurisprudența instanței europene de drepturile omului în materie de drept de proprietate.
A mai arătat apelantul că a fost angajat în sistemul căilor ferate, îndeplinind funcția de rutierist, tractorist și lăcătuș revizie, funcție direct legată de siguranța circulației feroviare, în condiții cu risc deosebit de accidente și boli profesionale, microclimat nefavorabil, aspect ce reiese și din Scrisoarea 198/MB din 11.06.1997 emisă de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, drept pentru care solicită încadrarea în grupa a II –a de muncă a acestei activități.
A considerat apelantul că este îndreptățit la grupa II de muncă în procent de 100% din timpul efectiv lucrat, conform ordinului nr. 125/1990 și Ordinului nr. 50/1990 anexa 1 poz. 123 și anexa 2 pct. 210, deoarece a beneficiat de spor pentru condiții grele de muncă feroviară de 15%,spor pentru condiții vătămătoare de 15%, activitatea desfășurându-se pe baza unor proceduri de lucru specifice cu vehicule feroviare, utilaje și mașini cu înalt grad de risc de accidentare.
În drept, apelul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 466 Cod procedură civilă.
Intimata C.N.C.F.CFR S.A. BUCUREȘTI a depus întâmpinare prin care s-a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
A fost administrată în apel proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele invocate și de dispozițiile art. 476 și urm.Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
În prealabil, trebuie precizat că apelantul nu a criticat dispoziția instanței de fond referitoare la admiterea excepției lipsei calității procesuale a pârâtelor pentru perioada 01.02._94 și respingerea cererii formulate de reclamant, ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală. În consecință, această dispoziție a dobândit autoritate de lucru judecat și nu va fi supusă analizei în apel, față de prevederile art. 477 alin. 1 și art. 479 alin. 1 Cod procedură civilă.
În privința perioadei 01.04._80, se constată că apelantul a desfășurat activitate de rutierist, cum rezultă din carnetul de muncă depus la dosarul de fond, în copie.
Or, conform Ordinului nr. 50/1990, „ În baza Legii nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistența socială și în conformitate cu prevederile art. 2 din Decretul-lege nr. 68/1990 pentru înlăturarea unor inechități în salarizarea personalului, Ministerul Muncii și Ocrotirilor Sociale, Ministerul Sănătății și Comisia Națională pentru Protecția Muncii emit prezentul ordin, prin care se precizează locurile de munca, activitățile și categoriile de personal care lucrează în condiții deosebite, ce se încadrează în grupele I și II de munca în vederea pensionarii.
1. În grupa I de munca se încadrează locurile de munca, activitățile și categoriile profesionale cuprinse în anexa nr. 1.
2. În grupa II de munca se încadrează locurile de munca, activitățile și categoriile profesionale cuprinse în anexa nr. 2”.
Activitatea desfășurată de apelant nu se încadrează în nici una dintre ipotezele reglementate de anexa 2 la acest ordin, astfel cum a fost completat cu Ordinul nr. 125/1990. Pct. 123 menționat de apelant în cererea de apel se referă la cu totul altă activitate decât cea de rutierist, iar anexa 1 menționată, de asemenea, de apelant în cererea de apel reglementează grupa I de muncă, iar nu grupa a II-a, pretinsă de apelant.
Este adevărat că, potrivit art. 3 din ordinul nr. 50/1990, beneficiază de încadrarea în grupele I și II de munca, potrivit celor menționate, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiștri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de munca și activitățile prevăzute în anexele nr. 1 și 2.
Dar, condiția prevăzută de acest text este aceea ca personalul să lucreze efectiv la locurile de munca și activitățile prevăzute în anexele nr. 1 și 2, ceea ce nu este cazul apelantului.
Va fi respinsă susținerea apelantului că instanța avea posibilitatea de a stabili condițiile de muncă, deoarece instanța nu se poate pronunța prin dispoziții general obligatorii, nu poate soluționa cererea apelantului în alt cadru decât cel reglementat de actele normative, respectiv de Ordinul nr. 50/1990 și de Ordinul nr. 152/1990.
Or, din acestea nu se desprinde concluzia că încadrarea în grupa de muncă s-ar putea realiza direct de instanța de judecată, în afara condițiilor stabilite de legiuitor.
Mai mult, conform pct. 6 din Ordinul nr. 50/1990, nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de munca se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de munca concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasa, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.).
Intimatele nu au procedat la astfel de nominalizări, așa încât, nefiind vorba de o activitate menționată explicit de anexa 2 la ordin ori căreia i s-ar putea aplica art. 3 din același ordin, instanța nu poate suplini lipsa nominalizărilor respective.
Nu se aduce atingere dreptului apelantului la o instanță pentru că instanța a analizat pretențiile sale în raport cu situația de fapt și dispozițiile legale incidente, iar drepturile nu pot fi exista și nu pot fi exercitate decât în măsura în care sunt recunoscute de legiuitor, nu pot fi create de instanța de judecată.
Faptul că sarcina probei aparține angajatorului nu înseamnă că acesta poate fi obligat la o probă imposibilă ori excesivă sau că reclamantul este scutit de orice îndatorire sub acest aspect. Or, intimatele au arătat că nu au încadrat munca apelantului în grupă superioară, așa încât era sarcina apelantului să producă dovezi în sprijinul cererii sale. Înscrisurile depuse în etapa apelului nu sunt relevante în lipsa dispozițiilor legale care să încadreze această activitate în grupa a II-a și, oricum, nu vizează perioada ce face obiectul judecății, ci a celei pentru care s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive, necontestată în apel.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 480 Cod procedură civilă, Curtea constată că apelul nu este fondat și-l va respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelantul T. G. – CNP_ și cu domiciliul în FETEȘTI, ., J. IALOMIȚA împotriva sentinței civile nr.136 din data de 28.01.2015 pronunțate de Tribunalul București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele C.N.C.F.CFR S.A. BUCUREȘTI cu sediul în cu sediul ales la Suc.C. ., ._, J. C. și S. REGIONALĂ DE CĂI FERATE C. cu sediul în C., ., J. C., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 07 Decembrie 2015.
Președinte, D. G. E. | Judecător, D. A. C. | |
Grefier, I. R. M. |
Red.jud.EDG./14.12.2015/5ex.
Jud.fond: D.R..
| ← Anulare act. Decizia nr. 4802/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Obligaţie de a face. Decizia nr. 4881/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
