Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 3613/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3613/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 08-10-2015 în dosarul nr. 3613/2015
Dosar nr._ (Număr în format vechi_ )
ROMÂNIA
C. DE A. BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.3613
Ședința publică din data de 08 octombrie 2015
C. constituită din:
PREȘEDINTE – L. H.
JUDECĂTOR - P. A.
GREFIER - C. F. C.
Pe rol fiind soluționarea cererii de apel formulată de apelantul-pârât M. JUSTIȚIEI împotriva sentinței civile nr.319/10.03.2015, pronunțată de T. T. – Secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ și fiscal – complet specializat pentru conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă P. I. și intimații-pârâți C. DE A. BUCUREȘTI și T. T., având ca obiect – drepturi bănești.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din data de 24 septembrie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării soluției la data de 08 octombrie 2015, când a decis următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra apelului, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 04.08.2014, reclamanta P. I. a chemat în judecată pârâții M. Justiției, C. de A. București și T. T., solicitând obligarea acestora, în solidar, la plata de daune interese moratorii, respectiv dobânzi legale, reprezentând echivalentul prejudiciului suferit prin executarea cu întârziere a obligației de plată stabilită irevocabil în favoarea sa prin sentința civilă nr. 1880/21.11.2007 a Tribunalului T., irevocabilă prin decizia civilă nr.3306/R/13.05.2009 a Curții de A. București, sentința civilă nr.3926/3.12.2010 a Tribunalului T., irevocabilă prin nerecurare și sentința civilă nr.2204/30.05.2011 a Tribunalului T., irevocabilă prin decizia civilă nr. 2134/14.03.2012 a Curții de A. București, de la data emiterii acestora și în continuare, pentru viitor, până la achitarea integrală a sumelor datorate cu titlu de drepturi salariale, conform sentințelor și deciziilor pronunțate în favoarea sa.
Prin sentința civila nr. 319 din data de 10.03.2015, pronunțată de T. T. – Secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ și fiscal – complet specializat pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, a respins ca nefondată excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei pentru drepturile care nu se încadrează în termenul general de prescripție, invocată de pârâtul M. Justiției; a admis acțiunea formulată de P. I., împotriva pârâților M. Justiției, C. de A. București și T. T.; a obligat pârâții M. Justiției, C. de A. București și T. T., la plata către reclamantă a dobânzii legale aferente drepturilor bănești cuvenite în baza sentințelor civile nr. 1880/21 11 2007 pronunțată de T. T. în dosarul nr_ nr 3926/03 12 2010 pronunțată de T. T. în dosarul nr_ și sentința civilă nr 2204/30 05 2011 pronunțată de T. T. în dosarul nr_, începând cu data pronunțării acestor sentințe, până la plata lor efectivă.
În considerente prima instanță a reținut că, prin acțiunea înregistrată la data de 04.08.2014, reclamanta P. I. a chemat în judecată pârâții M. Justiției, C. de A. București și T. T., solicitând obligarea acestora, în solidar, la plata de daune interese moratorii, respectiv dobânzi legale, reprezentând echivalentul prejudiciului suferit prin executarea cu întârziere a obligației de plată stabilită irevocabil în favoarea sa prin sentința civilă nr. 1880/21.11.2007 a Tribunalului T., irevocabilă prin decizia civilă nr.3306/R/13.05.2009 a Curții de A. București, sentința civilă nr.3926/3.12.2010 a Tribunalului T., irevocabilă prin nerecurare și sentința civilă nr.2204/30.05.2011 a Tribunalului T., irevocabilă prin decizia civilă nr. 2134/14.03.2012 a Curții de A. București, de la data emiterii acestora și în continuare, pentru viitor, până la achitarea integrală a sumelor datorate cu titlu de drepturi salariale, conform sentințelor și deciziilor pronunțate în favoarea sa.
Dosarul este venit prin declinare de competență de la T. Argeș care prin sentința civilă nr 66/2015 a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului T.-secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale-fila 19-20.
Prioritar, instanța a analizat excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților, invocată de pârâtul M. Justiției prin întimpinare reținând obligația pârâților de a plăti reclamantei salariul este o obligație continuă, ce trebuie îndeplinită într-un timp determinat ce debitorul l-a lăsat să treacă.
În ambele situații, debitorii pârâți sunt de drept în întârziere, astfel încât dobânda trebuia acordată de la data scadenței lunare a fiecărui spor.
Pârâții din cauzele pentru care s-a acordat reclamantei beneficiile unor drepturi salariale, au recunoscut plata acestor titluri executorii, însă acestea în temeiul dispozițiilor OUG nr. 71/2009 au fost reeșalonate la plată, această reeșalonare putând fii considerată ca o formă de executare succesivă, în condițiile în care această măsură este dublată de suspendarea de drept a executării silite.
Pentru aceste considerente T. a apreciat ca fiind neîntemeiate susținerile pârâtului M. Justiției privind acordarea dobânzilor numai pe ultimii 3 ani anteriori introducerii prezentei acțiuni.
Prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009 nu au produs efecte în privința exigibilității creanțelor, în sensul amânării scadentei acestora.
Creanțele recunoscute în favoarea reclamantei, fiind certe, lichide și exigibile, obligația de plata este cu execuție imediată, chiar de la data pronunțării hotărârilor în prima instanță, potrivit dispozițiilor art. 274 din Codul muncii, republicat (fost art. 289 din același act normativ, anterior republicării).
Aceasta înseamnă că plata trebuia făcută la momentul nașterii raportului juridic obligațional, obligația rezultată din aceste titluri executorii nefiind afectată de vreun termen.
De reținut că prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, modificată și completată nu s-a negat existența și întinderea drepturilor constatate prin hotărâri judecătorești și nu s-a refuzat punerea acestora în executare, ci s-a stabilit o modalitate de executare eșalonata a obligațiilor de plata conținute în aceste titluri.
Acest act normativ nu are semnificația exonerării debitorilor de plata daunelor interese moratorii, întrucât art. 1082 din Codul civil din anul 1864, respectiv 1530 din Codul civil din anul 2009, consacră principiul răspunderii debitorului pentru executarea cu întârziere, acesta putând fi obligat la despăgubiri, indiferent dacă a acționat cu intenție sau din culpă. Răspunderea sa civila va fi atrasă ori de câte ori nu se dovedește existența unei cauze străine, exoneratoare de răspundere, reprezentata fie de cazul fortuit, forța majoră, fapta creditorului însuși ori fapta unui terț pentru care debitorul nu este ținut a răspunde. În plus, pentru ca fapta unui terț să producă efectul exonerator, este necesar ca aceasta să aibă caracteristicile forței majore sau ale cazului fortuit.
Or, eșalonarea plății instituita prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, modificată și completată nu este o cauză exoneratoare de răspundere, ci constituie un eveniment pe care debitorii, deși îl puteau prevedea, nu au luat măsuri corespunzătoare, pentru a evita neexecutarea.
Astfel că în aceste considerente, instanța a apreciat ca nefondată excepția invocată de pârâtul M. Justiției, și a respins-o ca atare.
Pe fondul cauzei a reținut următoarele:
În interpretarea dispozițiilor art. 1073, art. 1082 și art. 1088 din vechiul Cod civil, respectiv art. 1531 și art. 1535 din Noul Cod Civil, reclamanta este îndreptățită la acordarea daunelor – interese moratorii, sub forma dobânzii legale, pentru executarea cu întârziere a obligațiilor rezultate din titlurile executorii începând cu data nașterii creanței până la plata efectivă.
De asemenea, referitor la momentul de la care curge această dobândă, T. a mai reținut că, într-adevăr potrivit regulii în materie prevăzută la art. 1088 alin. 2 partea I a tezei finale Cod civil, dobânda se acordă de la data introducerii acțiunii, numai că, de la această regulă există anumite excepții și anume: „afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept” - art. 1088 alin. 2 Partea a II-a a tezei finale Cod civil.
Ori, potrivit art. 1079 alin. 2 pct. 3 Cod civil, debitorul este de drept în întârziere când obligația nu putea fi îndeplinită decât într-un timp determinat, ce debitorul a lăsat să treacă.
Totodată, potrivit art. 166 alin. 1 și 4 din Codul muncii, salariul se plătește în bani cel puțin o dată pe lună, la data stabilită în contractul individual de muncă, în contractul colectiv de muncă aplicabil sau regulamentul intern, după caz. Întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.
Obligația pârâților de a plăti reclamantei salariul este o obligație continuă, ce trebuie îndeplinită într-un timp determinat ce debitorul l-a lăsat să treacă.
În ambele situații, debitorii pârâți sunt de drept în întârziere, astfel încât dobânda trebuia acordată de la data scadenței lunare a fiecărui spor.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, instanța a reținut că în cauză nu s-au făcut dovada efectuării lor.
Pentru considerentele mai sus expuse, T. a constatat că acțiunea reclamantei este fondată și a admis-o conform dispozitivului sentinței.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal și motivat, apelantul-pârât M. Justiției, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului, apelantul a susținut că, instanța de fond în mod greșit a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de M. Justiției, acordând dobânzii legale începând cu data pronunțării fiecărui titlu executoriu, întrucât nu a avut loc întreruperea cursului prescripției. Aceasta deoarece, prin actele normative care au eșalonat plata sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, s-a prevăzut o procedură specială de executare, statul asumându-și obligația de a plăti sumele prevăzute în titluri, actualizate cu indicele prețurilor de consum.
Apelantul a solicitat instanței să observe că între M. Justiției și intimata-reclamantă nu există raporturi de muncă.
Văzând calitatea de ordonator de credite a ministrului justiției, M. Justiției are rolul, de a asigura fondurile necesare instanțelor, virarea efectivă a fondurilor deschise efectuându-se direct în conturile instanțelor judecătorești, deschise la Trezoreriile locale, care au obligația de a angaja și de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor și destinațiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituțiilor publice respective.
Astfel, apelantul a arătat că intimata îndeplinește funcția de judecător în cadrul Judecătoriei Roșiori de Vede, iar potrivit legii, calitatea de angajator al intimatelor o deține Tribunal T., instanță cu personalitate juridică, iar nu M. Justiției.
Or, în aceste condiții, veniturile datorate față de intimate, sunt datorate de T. T., în calitate de angajator.
În ai treilea rând, prin hotărârea pronunțată, instanța de fond nu a avut în vedere faptul că reclamanta a obținut deja repararea integrală a prejudiciului prin acordarea și de daune interese constând în actualizarea sumelor datorate de la data nașterii dreptului și până la data plății efective.
Mai mult decât atât, apelantul a solicitat instanței să observe că OUG nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar a prevăzut la art. 2 alin.(3) că: „Sumele prevăzute la alin.(1) plătite în temeiul prezentei ordonanțe de urgență se actualizează du indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de S.."
Așadar, în condițiile în care a operat actualizarea în funcție de rata inflației, nu se mai justifică și dobânda legală, căci s-ar ajunge astfel la o dublă reparare a prejudiciului și la o îmbogățire fără just temei.
În același timp, potrivit art. 1489 alin. 1 Cod; civil, „Dobânda este cea convenită de părți sau, în lipsă, cea stabilită de lege."
De asemenea, la art. 1535 se prevede că „(1) în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de ta scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu, în acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic.
(2) Dacă, înainte de scadență, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadență.
(3) Dacă nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune-interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit."
Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 definește dobânda remuneratorie ca fiind dobânda datorată de debitorul obligației de a da o suma de bani ia un anumit termen, calculată pentru perioada anterioară împlinirii termenului scadenței obligației si dobânda penalizatoare drept dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență.
A mai solicitat apelantul instanței să observe că în mod greșit prima instanță a acordat reclamantei dobânda legală solicitată pentru toată perioada de întârziere, deci practic o dobândă penalizatoare.
Astfel, prima instanță trebuia să observe că, în speță, creanțele nu sunt exigibile, nefiind ajunse la scadență. în cazul obligațiilor afectate de un termen suspensiv, creanța devine exigibilă numai în momentul împlinirii acelui termen. De asemenea, termenul este suspensiv când privește exigibilitatea creanței, adică suspendă sau amână executarea creanței. Obligația debitorului ia naștere în momentul încheierii contractului, dar executarea ei nu se va putea cere decât după împlinirea termenului.
Mai mult, instanța trebuia să rețină că, în ceea ce privește titlurile executorii, legiuitorul a stabilit termene suspensive de executare, prin reglementarea unei proceduri speciale de executare, prevăzută de art. I din O.U.G nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 18/2010, respectiv prin Legea nr. 230/2012:
„(1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel:
- în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu;
- în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu;
- în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;
- în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;
- în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu."
În aceste împrejurări, apelantul a arătat că plata sumelor datorate de M. Justiției conform titlurilor executorii s-a realizat cu respectarea termenelor prevăzute în mod expres în O.U.G nr. 71/2009, în acest mod adoptându-se HG nr. 422/2010, HG nr. 257/2012, HG nr. 598/2012, HG nr. 954/2012, HG nr. 1169/2012, HG nr. 149/2013, HG nr. 355/2013, HG nr. 697/2013, HG nr. 977/2013, HG nr. 248/2014, HG nr. 551/2014, H.G. nr. 870/2014, HG nr. 1105/2014 .
De asemenea, în decembrie 2014, prin O.U.G nr. 74/2014 privind rectificarea bugetară pentru anul 2014 au fost achitate anticipat toate sumele datorate pentru anul 2015, iar pe data de 18 martie 2015 a fost publicat HG nr. 195/2015 pentru plata a două tranșe aferente anului 2016, conform eșalonării descrise de O.U.G nr. 71/2009.
Prin urmare, atât timp cât creanțele nu sunt ajunse ia scadență, reclamanta nu poate solicita acordarea de dobânzi pentru neexecutare.
In acest sens este și Decizia CEDO nr._/08/4.09.2012 pronunțată în cauza D. ș. a contra României, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 709 din data de 17 octombrie 2012.
Prin decizia menționată, curtea a respins cererea reclamanților, prin care aceștia invocau încălcarea articolul 6 din Convenția Europeană a Dreptului Omului (dreptul la un proces echitabil) și art.1 din Protocolul 1 Adițional la Convenție (protecția dreptului de proprietatea), în sensul că autoritățile interne ( M. Justiției și M. Finanțelor Publice) au refuzat să pună de îndată în executare hotărâri judecătorești definitive pronunțate de instanțele interne, hotărâri ce recunoșteau drepturi salariale restante.
Astfel, deși mecanismul de plată instituit a suferit modificări, autoritățile statului au respectat hotărârile judecătorești mai sus menționate. Așadar conform prevederilor legale, totalul sumelor vărsate a fost de fiecare dată indexat cu indicele de inflație la data plății.
În concluzie, văzând ansamblul elementelor prezentate și contextul particular al cauzei, C. consideră că planificarea instituită pentru plata creanțelor datorate reclamanților nu poate fi considerată ca nerezonabilă.
Față de temeiul invocat de reclamantă apelantul a arătat că, pe de o parte, aceste texte nu sunt incidente întrucât creanțele nu sunt ajunse la scadență, astfel cum am arătat mai sus, iar pe de altă parte, în temeiul acestor dispoziții aceștia aveau posibilitatea de a solicita exclusiv dobânda legală, din ziua cererii de chemare în judecată, o dată cu introducerea acțiunilor respective, cale de care nu au uzat.
Prin urmare, în temeiul dispozițiilor art. 466 din Codul de procedură civilă, apelantul a solicitat admiterea apelului așa cum a fost formulat și, pe cale de consecință, schimbarea hotărârii atacată, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantă ca neîntemeiată.
Intimata I. P. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului și păstrarea sentinței apelate ca legală și temeinică.
Examinând motivele de apel formulate față de hotărârea apelată și probele administrate în cauză, cercetând pricina în limitele prevăzute de art.477 și următoarele din Codul de procedură civilă, C. constată următoarele:
Apelul declarat în cauză de pârâtul M. J., priveste solutia primei instante de respingere a excepției prescripției dreptului material la acțiune al intimatei.
Analizând acest motiv de apel, C. retine că obiectul prezentei acțiuni îl constituie dreptul la acordarea dobânzii legale la sumele reprezentând drepturi salariale recunoscute prin hotărâri judecătorești, astfel că excepția prescripției dreptului material la acțiune trebuie analizată în raport de dreptul la plata acestor dobânzi, iar nu la plata dreptului salarial. În aceste condiții, nu pot fi reținute considerentele primei instanțe referitoare la întreruperea termenului de prescripție prin actele normative care au dispus eșalonarea drepturilor stabilite prin hotărâri judecătorești.
Astfel, C. constată că în mod greșit prima instanță a reținut că termenul general de prescripție de trei ani a fost întrerupt prin recunoașterea pe care debitorul a făcut-o prin plățile parțiale efectuate în baza actelor normative de eșalonare a obligației de plată a unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii, respectiv OUG nr. 71/2009, OUG nr. 45/2010 și Legea nr. 230/2011 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009.
Sub acest aspect, se are în vedere că prin decizia nr. 7/27 aprilie_ dată în dosarul nr._ /HP/C Înalta Curte de Justiție a stabilit, în dezlegarea problemei de drept dedusă judecății, că plățile voluntare eșalonate în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr.71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr.230/2011, efectuate în baza unui titlu executoriu, nu întrerup termenul de prescripție a dreptului material la acțiune pentru daunele interese-moratorii sub forma dobânzii penalizatoare.
Totodată, se reține că potrivit deciziei nr.21/22.06.2015 pronunțată în sesizarea înregistrată sub nr._, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat, în dezlegarea problemei de drept supusă atenției, că „În interpretarea și aplicarea prevederilor art. 1079 alin. 2 pct. 3 din Codul civil de la 1864 și art. 1523 alin. 2 lit. d din Codul civil raportat la art. 166 alin. 1 și 4 din Codul Muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare (art. 161 alin. 1 și 4 din Codul Muncii în forma anterioară republicării) și art. 1088 cod civil de la 1864, art. 2 din O.G. nr. 9/2000, aprobată prin Legea nr. 356/2002, cu modificările și completările ulterioare, art. 2 din O.G. nr. 13/2011, aprobată prin Legea nr. 43/2012, cu modificările și completările ulterioare și art. 1535 din Codul civil, dobânzile penalizatoare datorate de stat pentru executarea cu întârziere a obligațiilor de plată pot fi solicitate pentru termenul de 3 ani anterior datei introducerii acțiunii”.
C. notează că ambele decizii pronunțete în dezlegarea problemelor de drept analizate sunt obligatorii, potrivit prevederilor art.521 al.3 din Codul de procedură civilă.
Având în vedere aspectele mai sus reținute, se constată că apelul declarat de apelantul pârât M. Justiției este fondat sub aspectul criticii privind greșita soluționare a excepției prescripției dreptului material la acțiune. Cererea introductivă de instanță a fost formulată la data de 04.08.2011. Cum prin hotărârea dată în dezlegarea chestiunii de drept dedusă judecății, la care mai sus s-a făcut referire, s-a stabilit cu putere obligatorie pentru instanțe că dobânzile penalizatoare datorate de stat pentru executarea cu întârziere a obligațiilor de plată pot fi solicitate pentru termenul de 3 ani anterior datei introducerii acțiunii, C. reține că intimata reclamanta este îndreptățita la acordarea daunele interese-moratorii sub forma dobânzii penalizatoare aferente sumelor reprezentând drepturi salariale recunoscute prin hotărârile judecătorești invocate în cauză numai începând cu data de 04.08.2011.
Astfel, admițând apelul, C. va admite excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile anterioare datei de 04.08.2011 și, în consecință, va respinge aceste pretenții, ca prescrise.
Nu pot fi primite celelalte criticile formulate de apelant. Problema de drept a făcut obiectul unui recurs în interesul legii, decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție pe acest aspect fiind obligatorie pentru instanțe, în baza dispozițiilor art. 517 alin. 4 din Codul de procedură civilă.
Ulterior acestei decizii, instanța nu are posibilitatea de a aprecia dacă sunt întrunite toate condițiile legale privind acordarea dobânzilor. După pronunțarea deciziei unificatoare de către Înalta Curte de Casație și Justiție și publicarea ei în Monitorul Oficial, interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale examinate nu poate fi alta decât cea stabilită prin decizia dată în soluționarea recursului în interesul legii, astfel cum rezultă fără dubiu din reglementarea înscrisă la art. 517 alin. 4 din Codul de procedură civilă.
Așa fiind, în mod corect prima instanță a dat eficiență celor statuate, cu caracter obligatoriu, prin Decizia nr. 2/2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Complet competent să judece recursul în interesul legii.
În speță este vorba de executarea cu întârziere a obligației de plată stabilite print hotărâri judecătorești, faptă ce poate antrena răspunderea civilă delictuală. Prin executarea eșalonată a obligației de plată, chiar dacă aceasta s-a datorat unor acte normative, creditorul a suferit un prejudiciu. Înalta Curte a stabilit că în acest caz daunele-interese sub forma dobânzii legale se datorează, fără a se face dovada unui prejudiciu și fără ca principiul reparării integrale a prejudiciului să poată fi nesocotit.
Chiar dacă dispozițiile O.U.G. nr. 71/2009 sunt constituționale, interpretarea lor este cea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, care a stabilit, în aplicarea dispozițiilor art. 1082 și 1088 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, că pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011.
În motivarea deciziei, Instanța Supremă a reținut, în esență, că . unui act normativ ce are ca efecte suspendarea executării silite nu poate fi analizată din punctul de vedere al răspunderii contractuale, astfel încât s-a analizat în ce măsură acest fapt reprezintă un delict civil, de natură a atrage sancțiunea civilă a daunelor-interese.
Executarea cu întârziere a obligației de plată stabilite printr-o hotărâre judecătorească poate antrena răspunderea civilă delictuală, chiar dacă izvorul obligației a cărei încălcare a fost sancționată prin hotărârea judecătorească ce reprezintă titlu executoriu este un contract.
În cazul executării cu întârziere a obligației de plată a unei sume de bani, indiferent de izvorul contractual ori delictual al obligației, daunele-interese sub forma dobânzii legale se datorează, fără a se face dovada unui prejudiciu și fără ca principiul reparării integrale a prejudiciului să poată fi nesocotit.
Condițiile de angajare a răspunderii civile sunt cele ale răspunderii civile delictuale, respectiv: existența unei fapte ilicite, vinovăția, existența unui prejudiciu, legătura de cauzalitate, ținându-se cont de particularitățile executării unei obligații de plată a unei sume de bani, precum și de efectele Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009.
Aceste condiții trebuie îndeplinite în mod cumulativ, astfel încât neîndeplinirea uneia este suficientă pentru respingerea pretențiilor.
Prin executarea eșalonată a obligației de plată creditorul a suferit un prejudiciu a cărui existență este confirmată chiar de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, care, în cuprinsul art. 1 alin. (3), prevede că sumele plătite eșalonat se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de S.. Or, prin instituirea obligației de actualizare a sumei cu indicele prețurilor de consum, legiuitorul recunoaște implicit existența prejudiciului cauzat prin executarea eșalonată și, în consecință, instituie o reparație parțială, prin acordarea de daune-interese compensatorii (damnum emergens).
În aceste condiții sunt incidente dispozițiile invocate ale art. 1082 și 1088 din Codul civil din 1864, respectiv ale art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza întâi și art. 1.535 alin. (1) din Codul civil din 2009, care consacră principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării de către debitor a obligației, conform căruia prejudiciul cuprinde atât pierderea efectiv suferită de creditor (damnum emergens), cât și beneficiul de care acesta este lipsit (lucrum cessans). Potrivit acelorași dispoziții, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu.
În cazul dat, pierderea efectiva suferită de creditor, ca prim element de reparare integrală a prejudiciului, este remediată prin măsura prevăzută de art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, constând în actualizarea sumelor stabilite prin titlul executoriu cu indicele prețurilor de consum.
Însă principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, ca efect al executării eșalonate a titlurilor executorii, impune și remedierea celui de-al doilea element constitutiv al prejudiciului, prin acordarea beneficiului de care a fost lipsit (lucrum cessans), respectiv daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale.
Debitorul poate fi exonerat de obligația de a repara integral prejudiciul cauzat prin executarea cu întârziere a creanței stabilite prin titlu executoriu dacă face dovada intervenției unui caz fortuit sau a unui caz de forță majoră, împrejurări care se circumscriu sintagmei "cauză străină, care nu-i poate fi imputată" în înțelesul art. 1082 din Codul civil din 1864.
În ipoteza dată, însă, deși nu se contestă împrejurările care au justificat măsurile promovate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, în scopul menținerii echilibrului bugetar, măsuri care nu au afectat substanța dreptului creditorilor, acestea nu înlătură de plano aplicarea principiului reparării integrale a prejudiciului, sub aspectul acordării daunelor-interese moratorii, sub forma dobânzii legale. Atât timp cât repararea integrală a prejudiciului presupune, cu valoare de principiu, atât acoperirea pierderii efective suferite de creditor (damnum emergens), cât și beneficiul de care acesta este lipsit (lucrum cessans), a accepta faptul că, în ipoteza dată, poate fi acoperită doar pierderea efectivă [în temeiul art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009], iar nu și beneficiul nerealizat, echivalează cu nesocotirea principiului reparării integrale a prejudiciului.
Cât privește existența unei fapte ilicite, săvârșite cu vinovăție, în sensul dispozițiilor legale ce instituie răspunderea civilă, aceasta constă în executarea cu întârziere de către debitori a sumelor de bani stabilite prin titluri executorii în favoarea persoanelor din sectorul bugetar.
Fapta îmbracă forma ilicitului civil, deoarece, în analiza îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale în circumstanțele date, în sensul opiniei exprimate de specialiști recunoscuți, depusă la dosarul cauzei, nu se poate reține că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 reprezintă un caz fortuit care să răstoarne prezumția relativă de culpă a debitorului în executarea obligației, întrucât acestui element îi lipsesc două caracteristici esențiale, și anume: natura imprevizibilă a evenimentelor care au fundamentat adoptarea actului [care nu poate fi acceptată prin raportare la conduita așteptată a debitorului care trebuia să se comporte ca un bun proprietar, cu atât mai mult cu cât debitor este chiar statul, prin instituțiile sale, iar, conform art. 44 alin. (1) din Constituție, "creanțele asupra statului sunt garantate"] și faptul că măsura de eșalonare a procedurii de executare provine chiar de la debitor, iar nu de la un terț.
Toate aceste aspecte se regăsesc și în cauza de față, motiv pentru care, având în vedere toate aceste considerente, în mod just T., constatând existența faptei ilicite culpabile a pârâților debitori, precum și existența unui prejudiciu suferit de reclamanta creditoare, ca efect al executării eșalonate a titlurilor executorii, a stabilit că se impune repararea integrală a acestui prejudiciu, în sensul acoperirii inclusiv a beneficiului nerealizat (lucrum cessans), prin acordarea daunelor-interese moratorii, sub forma dobânzii legale.
Sustinerile apelantului potrivit cărora dobânda legală nu poate fi acordată în cauză întrucât creantele nu sunt exigibile, nefiind ajunse la scadentă, nu pot fi retinute. În spetă este vorba despre dobânzi legale aferente unor drepturi salariale anterior constatate prin hotărâri judecătoresti, a căror executare a fost esalonată de legiuitor prin OUG nr.71/2009. Acest act nu a negat existența creanțelor, ci a stabilit o modalitate de executare eșalonată a acestora, iar creanțele ce intră în domeniul de aplicare al ordonanței de urgență sunt certe, lichide și exigibile, obligațiile de plată născându-se de la momentul rămânerii definitive a hotărârilor judecătorești, caracterul exigibil fiind recunoscut chiar de actul normativ respectiv, prin dispozițiile art.1 al.3. Măsurile dispuse au natura juridică a unei suspendări legale a executării silite a titlurilor executorii și nu se poate reține neexigibilitatea creanțelor din moment ce cauza de amânare a plății a intervenit în faza executării silite. Pe durata suspendării unei executări silite, indiferent cum operează această suspendare (voluntară, judiciară sau legală), dobânda (legală sau convențională) curge, creanța fiind ab initio certă, lichidă și exigibilă. Ceea ce se amână ori se împiedică este, în realitate, executarea silită a creanței consfințite prin titlul executoriu, iar nu existența ori întinderea și nici exigibilitatea ei ca atare.
Pentru aceste considerente, în temeiul art.480 alin.2 din Codul de procedură civilă, C. va admite apelul, va schimba în parte sentința apelată, în sensul că va admite excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile anterioare datei de 04.08.2011 și, în consecință, va respinge aceste pretenții, ca prescrise și va păstra pentru rest sentința.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de apelantul-pârât M. JUSTIȚIEI, sector 5, București, ., împotriva sentinței civile nr.319/10.03.2015, pronunțată de T. T. – Secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ și fiscal – complet specializat pentru conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă P. I., cu domiciliul în Roșiori de Vede, Caporal G., ., . județul T. și intimații-pârâți C. DE A. BUCUREȘTI, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr.5, sector 4 și T. T., cu sediul în A., ., jud. T..
Schimbă sentința atacată.
Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune.
Respinge acțiunea pentru perioada anterioară datei de 04.08.2011, ca fiind prescrisă.
Admite în parte acțiunea reclamantei.
Obligă pârâții să plătească reclamantei dobânda legală aferentă drepturilor bănești cuvenite conform sentințelor civile nr.1880/21.11.2007, nr.3926/03.12.2010 si nr.2204/30.05.2011 pronunțate de T. T., începând cu data de 04.08.2011 și până la data plății efective.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 08.10.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
L. H. P. A.
GREFIER,
C. F. C.
Red: L.H/04.11.2015
Dact: C.C.
7ex./09.10.2015
Jud.fond:M. M.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 2094/2015.... → |
|---|
