Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 1210/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii de dreptul muncii / 2015

Decizia nr. 1210/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-04-2015 în dosarul nr. 38591/3/2014

Dosar nr._ (Număr în format vechi 1304/2015)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Decizia civilă nr.1210

Ședința publică din data de 16.04.2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE – E. L. U.

JUDECĂTOR - L. C. DOBRANIȘTE

JUDECĂTOR - L. H.

GREFIER - F. V.

Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta-pârâtă C. DE P. A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr._ din data de 18.12.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți N. M., T. P., Z. S., RENGHEȚ C., C. S., având ca obiect „contestație decizie de pensionare”.

La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns intimatul-reclamant N. M., prin avocat I. Rușioniu, în baza împuternicirii avocațiale . nr._/2015, depusă la dosar în ședința publică de astăzi, lipsă fiind recurenta-pârâtă C. DE P. A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI și intimații-reclamanți T. P., Z. S., RENGHEȚ C., C. S..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la data de 10.04.2015, prin Serviciul Registratură, intimații-reclamanți au depus întâmpinare, în două exemplare.

Nemaifiind alte cereri formulate, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în combaterea motivelor de recurs.

Având cuvântul, intimatul-reclamant N. M., prin avocat solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței civile atacate ca fiind legală și temeinică, pentru următoarele considerente:

În cererea de recurs se fac referiri la dispozițiile Convenției și ale Protocolului CEDO însă aceste critici au fost invocate și în fața primei instanțe și au fost respinse.

Nu solicită cheltuieli de judecată.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Curții de Apel București Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal sub nr._ contestatorii N. M., C. S., T. P., Ranghet Constantă, Z. S., au formulat în contradictoriu cu intimații G. R. și C. Națională de P. a Municipiului București, contestație împotriva deciziei de recalculare a pensiilor cuvenite membrilor Corpului diplomatic și consular al R. - conform tabelului anexat la prezența, decizii luate de CNPAS, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea acesteia; de asemenea, în conformitate cu prevederile art.14 din Legea nr.554/2004 solicită să se încuviințeze și suspendarea provizorie a aplicării dispozițiilor HG 737/2010.

Prin sentința civilă nr._ din data de 18.12.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, a fost admisă, astfel cum a fost precizată, contestația formulată de contestatorul N. M., în contradictoriu cu intimata C. de P. a Municipiului București, a fost anulată decizia de recalculare cu nr._/18.08.2010, emisă în temeiul Legii nr.119/2010, de C. de P. a Municipiului București și a fost obligată intimata la menținerea în plată a drepturilor de pensie cuvenite contestatorului în baza deciziei de pensionare prin care i s-a stabilit sau recalculat pensia de serviciu, în cuantumul avut în luna august 2010, pentru perioada cuprinsă între data de 01.09.2010 și data de 31.07.2011, precum și la plata către contestator a sumelor cu titlu de diferență de drepturi de pensie între suma încasată cu titlul de pensie și sumă cuvenită prin menținerea în plată a cuantumului pensiei de serviciu, pe perioada 01.09.2010 până la data de 31.07.2011;

A fost admisă, astfel cum a fost precizată, contestația formulată de contestatorul C. S., în contradictoriu cu intimata C. de P. a Municipiului București, a fost anulată decizia de recalculare cu nr._/18.08.2010, emisă în temeiul Legii nr.119/2010, de C. de P. a Municipiului București și a fost obligată intimata la menținerea în plată a drepturilor de pensie cuvenite contestatorului în baza deciziei de pensionare prin care i s-a stabilit sau recalculat pensia de serviciu, în cuantumul avut în luna august 2010, pentru perioada cuprinsă între data de 01.09.2010 și data de 31.07.2011, precum și la plata către contestator a sumelor cu titlu de diferență de drepturi de pensie între suma încasată cu titlul de pensie și sumă cuvenită prin menținerea în plată a cuantumului pensiei de serviciu, pe perioada 01.09.2010 până la data de 31.07.2011.

Prin aceeași sentință a fost admisă, astfel cum a fost precizată, contestația formulată de contestatorul T. P., în contradictoriu cu intimata C. de P. a Municipiului București, a fost anulată decizia de recalculare cu nr._/10.08.2010, emisă în temeiul Legii nr.119/2010, de C. de P. a Municipiului București și a fost obligată intimata la menținerea în plată a drepturilor de pensie cuvenite contestatorului în baza deciziei de pensionare prin care i s-a stabilit sau recalculat pensia de serviciu, în cuantumul avut în luna august 2010, pentru perioada cuprinsă între data de 01.09.2010 și data de 31.07.2011, precum și la plata către contestator a sumelor cu titlu de diferență de drepturi de pensie între suma încasată cu titlul de pensie și sumă cuvenită prin menținerea în plată a cuantumului pensiei de serviciu, pe perioada 01.09.2010 până la data de 31.07.2011.

De asemenea, a fost admisă, astfel cum a fost precizată, contestația formulată de contestatoarea Ranghet C., în contradictoriu cu intimata C. de P. a Municipiului București, a fost anulată decizia de recalculare cu nr._/18.08.2010, emisă în temeiul Legii nr.119/2010, de C. de P. a Municipiului București și a fost obligată intimata la menținerea în plată a drepturilor de pensie cuvenite contestatoarei în baza deciziei de pensionare prin care i s-a stabilit sau recalculat pensia de serviciu, în cuantumul avut în luna august 2010, pentru perioada cuprinsă între data de 01.09.2010 și data de 31.07.2011, precum și la plata către contestatoare a sumelor cu titlu de diferență de drepturi de pensie între suma încasată cu titlul de pensie și sumă cuvenită prin menținerea în plată a cuantumului pensiei de serviciu, pe perioada 01.09.2010 până la data de 31.07.2011.

Totodată, a fost admisă, astfel cum a fost precizată, contestația formulată de contestatoarea Z. S., în contradictoriu cu intimata C. de P. a Municipiului București, a fost anulată decizia de recalculare cu nr._/20.08.2010, emisă în temeiul Legii nr.119/2010, de C. de P. a Municipiului București și a fost obligată intimata la menținerea în plată a drepturilor de pensie cuvenite contestatoarei în baza deciziei de pensionare prin care i s-a stabilit sau recalculat pensia de serviciu, în cuantumul avut în luna august 2010, pentru perioada cuprinsă între data de 01.09.2010 și data de 31.07.2011, precum și la plata către contestatoare a sumelor cu titlu de diferență de drepturi de pensie între suma încasată cu titlul de pensie și sumă cuvenită prin menținerea în plată a cuantumului pensiei de serviciu, pe perioada 01.09.2010 până la data de 31.07.2011.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin sentința civilă nr.4196/15.06.2011, pronunțată în dosarul nr._ a Curții de Apel București, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei privind capătul de cerere referitor la anularea deciziilor de recalculare pensie, în favoarea Tribunalului București, secția de Conflicte de muncă și Asigurări Sociale.

Cauza a fost înregistrată pe rolul tribunalului sub nr._/3/2011, la data de 05.07.2011.

La termenul de judecată din data de 14.03.2013, Tribunalul a luat act de precizarea verbală a contestatorilor prezenți în sensul că înțeleg să desemneze în cauză ca reprezentant comun al acestora, care să le reprezinte interesele în fața instanței și pe numele căruia să fie comunicate toate actele de procedură, față de prevederile art.114 indice 1 alin.5 din codul de procedură civilă, pe numitul F. I., iar pentru situația în care acesta se află în imposibilitate, interesele în prezența cauză urmând să fie susținute de către I. I. C., respectiv de H. R..

S-a luat act de precizarea în sensul că față de obiectul cererii declinate, calitatea de intimat în cauză o are doar C. de P. a Municipiului București.

La data de 11.04.2013, prin încheierea de ședință de la acea dată, Tribunalul a dispus disjungerea cererilor de chemare în judecată a contestatorilor care nu au formulat cereri de judecare în lipsă a cauzei, nu au îndeplinit obligațiile procesuale de a face precizările solicitate de instanță și de a indica deciziile de recalculare contestate, fiind format dosarul cu numărul_/3/2013. Prin încheierea de ședință de la termenul de judecată din data de 05.09.2013 a fost suspendată cererea de chemare în judecată care face obiectul dosarului disjuns cu numărul_/3/2013, în temeiul prevederilor aret. 155 indice 1 din codul de procedură civilă.

La data de 06.11.2014 a fost repusă pe rol cauza pe rol la cererea contestatorilor N. M., C. S., T. P., Ranghet Constantă, Z. S., doar în privința cererii de chemare în judecată formulată de acești reclamanți, fiind disjunsă cererea de chemare în judecată formulată de aceștia cu formarea unui nou dosar în vederea continuării judecății, respectiv dosarul cu nr._ .

Prin cererile precizatoare depuse la dosar la data de 06.11.2014 și la 04.12.2014, reclamanții au arătat că obiectul cererii îl reprezintă contestație împotriva deciziei de recalculare emisă în temeiul Legii nr.119/2010, anularea acestora și emiterea unor noi decizii cu pensia avută în august 2010 pe perioada 01.09._11; plata diferenței dintre pensia din august 2010 și pensia recalculată pe perioada 01.09._11, în contradictoriu cu C. de P. a Municipiului București. Consideră că, prin decizia de recalculare a pensiei de serviciu, dreptul de pensie a fost prejudiciat grav, fiind stabilit de o manieră pur formală, "întrucât nu au fost luate în considerare toate veniturile și stagiile de cotizare, salariile în valută și contribuțiile pentru pensia suplimentară, sporurile pentru condiții speciale de muncă (clima greu de suportat) etc., încălcându-se inclusiv principiul contributivității și cel al egalității de tratament Toate aceste drepturi erau compensate prin partea necontributivă a pensiei de serviciu.

În acest context, cadrul procesual sub aspectul părților și a obiectului, este reprezentat în privința cadrului procesual activ, de contestatorii N. M., C. S., T. P., Ranghet Constantă, Z. S., în contradictoriu cu intimata C. de P. a Municipiului București și are ca obiect contestația formulată împotriva deciziei de recalculare emisă pentru contestatori în temeiul Legii nr.119/2010, de C. de P. a Municipiului București.

Obiectul cererii de chemare în judecată astfel cum a fost precizat de contestatori îl reprezintă pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea Deciziilor de recalculare emise în temeiul Legii nr.119/2010 și a H.G. nr.737/2010 și pe cale de consecință repunerea în plată a cuantumului pensiei aflat în pată la data de 31.08.2010 până la data emiterii Deciziilor de revizuire în temeiul OUG nr.59/2011.

În acest context, Tribunalul a constatat că excepțiile de lipsă calitatea procesuală pasivă invocate de intimații G. R. și C. Națională de P. Publice, în privința cărora s-a restrâns cererea de chemare în judecată, au rămas fără obiect și nu vor mai analizate.

Analizând probele administrate în cauza civilă de față, instanța a constatat următoarele:

Potrivit Deciziilor de pensionare depuse de contestatori la dosarul cauzei, aceștia au fost beneficiarii unor pensii de serviciu sau urmașii unor astfel de beneficiari, în baza Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.36/2003 privind sistemul de pensionare a membrilor personalului diplomatic și consular, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.595/2003, cu modificările și completările ulterioare, cuantumul fiind stabilit la 80% din baza de calcul reprezentată de salariul de bază brut lunar și sporuri avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării.

Prin deciziile de recalculare depuse de părți la dosarul cauzei, s-a procedat la recalcularea pensiei de serviciu, în baza prevederilor Legii nr.119/2010, ale H.G. nr.737/2010 coroborate cu ale Legii nr.19/2000, stabilindu-li-se reclamanților o pensie de asigurări sociale, în marea majoritate a cazurilor, prin preluarea punctajului mediu anual calculat pentru determinarea nivelului pensiei de asigurări sociale, cu ocazia stabilirii pensiei de serviciu în baza Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.36/2003, respectiv, pentru determinarea părții contributive a pensiei de serviciu, care se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, potrivit prevederilor art.9 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.36/2003, în conformitate cu care:

„Art.9. - Partea din pensia de serviciu care depășește nivelul pensiei din sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale se suportă din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale."

Conform dispozițiilor art.1 lit.d din Legea nr.119/2010 „pe data intrării în vigoare a prezenței legi (...) devin pensii în înțelesul Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare (...) d) pensiile de serviciu ale personalului diplomatic și consular;", în același timp art.3 alin 1 prevăzând că „pensiile prevăzute la art.1, stabilite potrivit prevederilor legilor cu caracter special, cuvenite sau aflate în plata, se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr.19/2000, cu modificările și completările ulterioare".

În situația pensiilor dintre cele prevăzute la alin.(1), care au fost stabilite în baza legilor speciale, pensia din sistemul public se determină considerându-se a fi îndeplinite condițiile de acordare prevăzute de Legea nr.19/2000, cu modificările și completările ulterioare."

Deci, pârâta C. de pensii a aplicat prevederile Legii nr.119/2010.

Tribunalul a constatat față de obiectul cererii de chemare în judecată că se impune analizarea legalității deciziei emise prin prisma legilor în vigoare, dar și a Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Instanța a constatat că cererea cu care a fost investită vizează aspecte legate de nerespectarea normelor de drept comunitar ce se aplică cu prioritate, instanța fiind chemată să constate conflictul dintre norma internă și norma europeană și să o aplice cu prioritate pe aceasta din urmă precum și aspecte legate de nerespectarea dreptului de proprietate al contestatorului și nerespectarea principiului neretroactivității legii civile înscris în Constituția R. și al nediscriminării, garantat de Carta Drepturilor Fundamentale și CEDO.

Referitor la încălcarea art.1 din Protocolul 1 adițional la CEDO, instanța va avea în vedere că reclamanții au apreciat că prin recalcularea pensiilor speciale a avut loc o ingerință în dreptul lor de proprietate, fiind privați de un „bun" în sensul Convenției fără o prealabilă și justă despăgubire.

Instanța a înlăturat aceste susțineri ale contestatorilor pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește „bunurile" garantate de CEDO, instanța a reținut următoarele:

Astfel, în mod concret în practica CEDO, întotdeauna s-a făcut o diferențiere între sistemele care acordă prin plata contribuțiilor o parte individualizată care poate fi determinată la orice moment și, pe de altă parte, sisteme în care relația dintre contribuțiile plătite și beneficiile ce urmează a fi încasate este mult mai puțin vizibilă, ceea ce face ca bunul în cauză să fie mai greu definibil.

În doctrină s-a reținut în mod constant că o rentă rezultată dintr-un sistem de capitalizare constituie un bun în sensul Convenției (Laurent Sermet, op. Cât.P.13). Așadar, pentru a constitui un „bun" în sens CEDO, dreptul la pensie trebuie să reflecte o așteptare leșitimă a beneficiarului la plata unor sume determinate, calculate în raport de contribuția avută în timp la constituirea fondului de pensii. Obligația de a contribui la un sistem de securitate socială poate da naștere unui drept de proprietate la o fracțiune din patrimoniul astfel constituit (Muller contra Austriei), în cazul în care există o relație directă între totalul cotizațiilor vărsate și pensia obținută (deci cotizantul are un drept asupra unei fracțiuni identificabile și exigibile din fondurile disponibile).

Este adevărat că în jurisprudența CEDO s-a mai reținut și faptul că dreptul la pensie, fondat pe muncă, poate în anumite circumstanțe să fie asimilat dreptului de proprietate (Decizia T. împotriva Suediei - 1985). În această situație însă, dreptul garantat de art.1 Protocolul 1 Adițional la CEDO nu este dreptul de a primi o anumită sumă, întrucât aceasta poate fi supusă unor schimbări datorate în special modificărilor legislative.

Prin urmare, modificările privind cuantumul pensiei nu afectează dreptul de proprietate, „bunul" garantat fiind dreptul la pensie.

S-a mai susținut și faptul că dreptul la pensie însuși a fost încălcat prin aceea că s-a operat o reducere atât de mare a cuantumului acesteia încât i-a fost afectată substanța.

Aceste concluzii ale Curții se regăsesc în cauza Muller contra Austriei, dar din analiza hotărârii enunțate instanța va constata că situațiile sunt fundamental diferite. Reclamantul din cauză își fundamenta dreptul la pensie pe aceea că, deși a plătit cotizațiile obligatorii în 3 state diferite, la pensie nu și-a primit totalitatea sumelor datorate. Așadar, și în această situație, „bunul" reclamantului (dreptul la un anumit cuantum al pensiei ce nu putea fi redus fără a fi afectată substanța dreptului) era garantat de Convenție datorită constituirii sale cu respectarea principiului contributivității.

Nu aceeași este situația contestatorilor din prezența speță, care invocă un „bun" la constituirea căruia nu au contribuit și, în consecință, care nu le este garantat de Convenție în ceea ce privește cuantumul. Nu se poate vorbi așadar de o afectare a substanței dreptului la pensie prin recalcularea „pensiei de serviciu" a contestatorilor, atâta timp cât recalcularea a avut o bază legală, a existat un scop legitim pentru a se proceda în acest mod (scopul legitim este dat de expunerea de motive a Legii 119/2010 în care se prevede că soluția se impune în vederea reducerii cheltuielilor bugetare) iar dreptul garantat de art.1 Protocolul I nu este de a primi o anumită sumă, aceasta putând suferi modificări datorită schimbărilor legislative.

Tribunalul a reținut că, în principiu, pensia de serviciu a unei categorii profesionale, reglementată printr-o lege specială, are două componente, și anume pensia contributivă și un supliment din partea statului. Partea contributivă a pensiei de serviciu se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, pe când partea care depășește acest cuantum se suportă din bugetul de stat. Acordarea acestui supliment ține de politica statului în domeniul asigurărilor sociale și nu se subsumează dreptului constituțional la pensie, astfel cum este reglementat în art.47 alin.(2) din Constituție.

Pensiile speciale, nefiind un privilegiu, ci fiind instituite de către legiuitor în considerarea unui anumit statut special al categoriei profesionale respective, pot fi eliminate doar dacă există o rațiune suficient de puternică spre a duce în final la diminuarea prestațiilor sociale ale statului sub forma pensiei. Or, în cazul de față, o atare rațiune este, așa cum rezultă din expunerea de motive a legii, atât gravă situație de criză economică și financiară cu care se confruntă statul (bugetul de stat și cel al asigurărilor sociale de stat), cât și necesitatea reformării sistemului de pensii, prin eliminarea inechităților din acest sistem.

Având în vedere cele două componente ale pensiei de serviciu, precum și faptul că a doua componentă, adică suplimentul din partea statului, se acorda numai în măsura în care exista resursele financiare necesare, suprimarea pentru viitor a acestei componente, fără afectarea părții contributive, nu poate avea semnificația unei exproprieri.

„Bunul" garantat de CEDO este așadar pensia, așa cum rezultă aceasta în urma contribuțiilor de-a lungul unei activități profesionale și nu un anumit cuantum al acesteia și, nicidecum, dreptul la o prestație suplimentară din partea statului, care se apropie mai degrabă de natura unei prestații sociale, care nu sunt garantate de CEDO.

În speță însă, contestatorii au beneficiat de un „bun" atâta timp cât dreptul său la pensia specială a fost recunoscut prin legea națională. Ori, de la momentul intrării în vigoare a Legii nr.119/2010 acest drept a fost revizuit, pensiile fiind raportate la Legea nr.19/2000 care a devenit singura garantă a existenței unui bun în patrimoniul său, constituit însă din pensia de asigurări sociale.

Pe cale de consecință, instanța a reținut că, reclamanții au deținut un „bun actual" în sensul convenției atâta timp cât dreptul lor la pensia specială și-a regăsit corespondent în legislația națională, respectiv a fost prevăzut de lege. Ulterior apariției Legii nr.119/2010 pensia specială și-a pierdut calitatea de „bun actual", statul fiind ținut în continuare de obligația de a nu interveni asupra drepturilor de pensie deja achitate și încasate.

În ceea ce privește bunurile viitoare, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a recunoscut calitatea de „bun" doar dreptului asupra pensiei rezultând dintr-un sistem de capitalizare - pensia de asigurări sociale - nu și asupra dreptului eventual la o contribuție suplimentară din partea statului.

În ceea ce privește susținerile contestatorilor cu privire la încălcarea principiilor ocrotirii drepturilor dobândite, al securității juridice și încrederii juridice, al neretroactivității legii, instanța le-a înlăturat pentru următoarele considerente:

În opinia contestatorilor principiul protecției drepturilor dobândite, constând în aceea că dreptul la pensia de serviciu rămâne un drept dobândit ce nu poate fi afectat prin acte normative ulterioare, a fost încălcat prin intervenția legiuitorului și prin înlăturarea acestui tip de pensie.

Instanța a constatat însă, că „pensia de serviciu", în forma în care a fost aceasta acordată în România, nu a fost constituită având la bază o contribuție privată suplimentară a contestatorilor ori o convenție între angajator și angajat cu privire la acordarea unei „compensări" pentru asumarea riscurilor unei anumite profesii. Acest tip de pensie consacrat prin legile speciale române nu este garantat de niciun principiu comunitar și nu se încadrează în niciun dintre tipurile de pensie recunoscute de normele comunitare.

Astfel, pensiile ocupaționale comunitare desemnează suma plătită periodic, pe viață, dintr-un fond de pensii ocupaționale, unui participant în mod suplimentar și distinct de cea furnizată de sistemul public, iar categoriile de pensii „profesionale" acordate de angajator în considerarea unui anumit specific al funcției are la bază convenția dintre angajat și angajator în acest sens și prefigurarea de către angajat, la momentul acceptării profesiei, a acestui câștig ulterior.

Asumarea funcției de diplomat de către contestatori nu a fost determinată de prefigurarea unei compensații din partea statului, constând în acordarea „pensiei de serviciu", pensia de serviciu neputând reprezenta cauza exercitării funcției atâta timp cât Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.36/2003 privind sistemul de pensionare a membrilor personalului diplomatic și consular, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.595/2003, cu modificările și completările ulterioare, a intrat în vigoare la mult timp după încadrarea acestora în funcțiile diplomatice, în cele mai multe situații după sfârșitul carierei acestora în funcția în discuție, și a fost în vigoare sub aspectul reglementării acestei categorii de pensii doar până la apariția Legii nr.119/2010.

Din această perspectivă tribunalul a arătat faptul că, cea mai mare parte a contestatorilor, cu unele excepții (A. G., F. Luminiță, N. A., L. C., L. V., V. I. E., S. R., etc.) au fost pensionați inițial sub imperiul pensiei de asigurări sociale de stat, fără a beneficia de pensie de serviciu, această pensie nefiind reglementată legal pentru categoria profesională din care fac parte reclamanții la data nașterii dreptului lor la pensie, astfel încât nu se poate susține că „pensia de serviciu" reflectă o așteptare legitimă a beneficiarului la plata unor sume determinate, aceștia având perspectiva la data pensionării a drepturilor de pensie în forma reglementată de Legea nr.3/1977 sau de Legea nr.19/2000, acte normative care de asemenea nu prevedea pentru contestatori vreun drept de pensie care ar fi decurs din calitatea acestora de personal diplomatic.

Așadar, apariția Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.36/2003 privind sistemul de pensionare a membrilor personalului diplomatic și consular, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.595/2003, cu modificările și completările ulterioare, poate fi privită doar ca un act benevol din partea statului, de a-și asuma anumite cheltuieli din bugetul propriu prin care să contribuie la majorarea drepturilor de pensie pentru anumite categorii profesionale alese după criterii proprii, fără însă a garanta perpetuarea acestui act al său pentru viitor, până la decesul beneficiarilor.

Alta ar fi fost situația dacă, la momentul accederii în profesie, angajatului i-ar fost prezentat riscul profesiei și totodată în considerarea acestui risc i-ar fi fost garantată o despăgubire viitoare sub forma unei prestații lunare din partea angajatorului în urma deschiderii drepturilor de pensie. Abia atunci s-ar putea discuta despre existența unui „drept câștigat", garantat de normele europene, acordarea acestei compensații constituind de fapt cauza asumării profesiei.

În speță însă, acordarea drepturilor în baza Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.36/2003 privind sistemul de pensionare a membrilor personalului diplomatic și consular nu a avut la bază o astfel de convenție și, așa cum statul a ales de bunăvoie că, la un moment dat, să suplimenteze venitul lunar al unor categorii de pensionari prin contribuții din bugetul propriu, tot astfel trebuie să i se recunoască și posibilitatea de a reveni asupra politicilor sale economice și implicit asupra acestei decizii, o atare obligație nefiind asumată pentru viitor.

Pe cale de consecință, în speță nu poate fi vorba despre un „drept câștigat" garantat pentru viitor, în sensul normelor europene, ci mai degrabă despre un drept acordat temporar de stat, în limita posibilităților economice.

Mai mult, instanța a constatat că în procesul de recalculare a fost respectat principiul contributivității, cuantumul rezultat fiind calculat în raport de contribuțiile individuale la sistemul de asigurări sociale și nu în mod aleatoriu.

În speță nu s-a apreciat însă că ar fi avut loc o afectare a substanței dreptului la pensie, având în vedere că pensia urma să fie recalculată în raport de contribuțiile individuale la sistemul de asigurări sociale și nu în mod aleatoriu, criteriul contributivității fiind cel asupra căruia Statul este suveran a dispune și fiind aplicabil majorității covârșitoare a cetățenilor țării.

În ceea ce privește noțiunea de „drept câștigat", instanța a constatat că Legea nr.119/2010 nu a suprimat dreptul la pensie al contestatorilor, ci doar a dispus recalcularea cuantumului acestuia după normele generale aplicabile, renunțând să mai acorde lunar o sumă de bani la constituirea căreia reclamanții nu au contribuit.

În ceea ce privește susținerile contestatorilor cu privire la încălcarea principiilor ocrotirii drepturilor dobândite, al securității juridice și încrederii juridice, toate implicând neretroactivitatea legii, instanța le-a înlăturat pentru următoarele considerente:

Principiul protecției drepturilor dobândite în dreptul comunitar se referă la protejarea acelor norme care, cu ocazia armonizării legislației dintre state, sunt mai favorabile cetățenilor dintr-un anumit stat decât normele comunitare. Se va reține așadar că protecția este aplicabilă în cazul existenței unui conflict de legi în timp și spațiu, când efectele unui raport juridic născut (modificat sau stins) sub incidența sistemului de drept al unui stat, se cer a fi recunoscute într-un alt stat. La același aspect se referă și certitudinea raporturilor juridice.

De asemenea, protejarea drepturilor dobândite se referă și la posibilitatea că drepturile dobândite în cadrul unui sistem de protecție socială să fie transferate pe teritoriul altui stat membru.

Așadar, pentru a putea fi invocată nerespectarea acestor principii protejate prin ordinea juridică comunitară este necesară existența unui element de extraneitate, transfrontalier.

Or, în speță, deși contestatorul a făcut referire la principiile enunțate anterior a intenționat în fapt să se raporteze la un principiu de drept intern, respectiv neretroactivitatea legii.

Astfel, instanța a constatat că Legea nr.119/2010 nu dispune pentru trecut și nu intervine asupra unor drepturi dobândite, pensiile încasate în temeiul Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.36/2003 privind sistemul de pensionare a membrilor personalului diplomatic și consular, până la . noii legi nefiind afectate. Procesul de recalculare privește doar cuantumul pensiei de care va beneficia contestatoarea pe viitor, așadar prestațiile viitoare, acesteia nefiindu-i recalculate drepturile dobândite anterior în baza unei alte legi.

În ceea ce privește nelegalitatea Deciziilor de recalculare pentru aceea că nu au fost respectate normele comunitare, instanța a constatat că prin jurisprudența să Curtea Europeană de Justiție a statuat că „orice judecător național, sesizat potrivit competenței sale, are obligația de a aplica integral dreptul comunitar și de a proteja drepturile pe care acesta le conferă particularilor prin neaplicarea oricărei dispoziții contrare din legea națională, indiferent dacă aceasta este anterioară sau ulterioară normei comunitare" (cauza 106/77 Simmenthal II).

În aceeași hotărâre Curtea a reținut că nu doar instanțele naționale au obligația de a da prioritate normelor de drept comunitar, dar chiar autoritățile administrative ale statului au această obligație, fiind necesar ca acestea să se abțină, din proprie inițiativă, de la aplicarea prevederilor naționale adoptate de autorități centrale, dacă încalcă dreptul comunitar (103/88 Fratelli Costanzo SpA C. Comune di Milano).

Având în vedere aceste aspecte, instanța a reținut că, în cazul în care se invocă încălcarea unei norme de drept comunitar cu efect direct, atunci este ținută să aplice direct norma comunitară, lăsând fără aplicare norma internă, în speță lăsând fără aplicare dispozițiile Legii nr.119/2010.

Odată stabilită posibilitatea instanței de a cenzura aplicare normei interne prin aplicarea directă a normei comunitare, se cuvine a analiza în continuare: care este norma comunitară încălcată sau nesocotită de Legea nr.119/2010, dacă aceasta are efect direct și, evident, dacă aplicarea directă a normei comunitare este de natură a conduce la anularea actului emis de intimată.

Referitor la încălcarea normelor comunitare, respectiv a legislației comunitare care reglementează sistemele de securitate socială, respectiv Pilonul al II-lea ce privește schemele ocupaționale (profesionale) guvernate de art.141 din Tratat, categorie de pensii la care face referire Directivă 86/378/CEE, amendată prin Directiva 96/97/CE, instanța a reținut că în cauză nu s-a evidențiat în ce ar consta o atare încălcare.

Astfel este real că sistemele ocupaționale acoperite de pilonul al doilea - schemele ocupaționale de securitate socială - furnizează lucrătorilor prestații care intenționează să suplimenteze sau să înlocuiască prestațiile furnizate de sistemele generale de securitate socială, context în care referindu-se la o categorie particulară de lucrători, fiind direct legat de perioada de serviciu iar pensia fiind calculată prin raportare la ultimul salariu al lucrătorului (sau la o medie salarială) se poate aprecia că pensia de care a beneficiat reclamantul face parte din categoria pensiilor ocupaționale Tribunalul constată însă că nici Directiva 86/378/CEE, amendată prin Directiva 96/97/CE și nici art.141 din Tratat, nu garantează această categorie de pensii, statul putând acționa ca angajator și putând crea sisteme de pensii ocupaționale fără în să a fi obligat la aceasta.

Prevederile Directivei 86/378/CEE invocată de reclamant nu creează în favoarea acestuia sau a categoriei de personal din care face parte vocația la o pensie ocupațională ci creează în favoarea acesteia un drept de a nu fi discriminat pe criterii de sex și de vârstă cu privire la vârsta de pensionare și o obligația în sarcina statelor, ca, în cazul în care a creat sisteme de pensii ocupaționale pentru anumite categorii particulare de lucrători, să acționeze pentru egalizarea vârstelor de pensionare între femei și bărbați, întrucât, nu pot exista discriminări între femei și bărbați în cadrul acestor sisteme, inclusiv în ceea ce privește vârsta de pensionare, dobândirea drepturilor și formula de calcul.

În acest context, prevederile comunitare invocate de reclamanți nu au incidență în cazul acestora, acestea interesând domeniul de reglementare al egalității de tratament în sistemele din pilonul al doilea, egalitatea care constă în lipsa oricărei discriminări directe sau indirecte pe criteriu de sex, deoarece, Curtea Europeană de Justiție a statuat că drepturile de pensie legate de raportul de muncă sunt considerate „plată" în sensul articolului 141 di Tratat (fiind incident principiul plății egale) astfel încât intră sub incidența 86/378/CEE.

Tribunalul a redat mai jos prevederile comunitare care reglementează de principiu securitatea socială și protecția socială a lucrătorilor pentru a verifica dacă textele conțin dispoziții exprese cu incidență în cauză ți în ce măsură intră în contradicție cu dispozițiile Legii nr.119/2010.

Astfel, art.151 din Tratatul de la Lisabona prevede că: „Uniunea și statele membre, conștiente de drepturile sociale fundamentale precum cele enunțate în Carta socială europeană semnată la Torino la 18 octombrie 1961 și în Carta comunitară a drepturilor sociale fundamentale ale lucrătorilor adoptată în 1989, au ca obiective promovarea ocupării forței de muncă, îmbunătățirea condițiilor de trai și de muncă, permițând armonizarea acestora în condiții de progres, o protecție socială adecvată, dialogul social, dezvoltarea resurselor umane care să permită un nivel ridicat și durabil al ocupării forței de muncă și combaterea excluziunii. În acest scop, Uniunea și statele membre pun în aplicare măsuri care țin seama de diversitatea practicilor naționale, în special în domeniul relațiilor convenționale, precum și de necesitatea de a menține competitivitatea economiei Uniunii. Acestea apreciază că o asemenea de evoluție va rezulta atât din funcționarea pieței interne, care va favoriza armonizarea sistemelor sociale, cât și din procedurile prevăzute de tratate și din apropierea actelor cu putere de lege și a actelor administrative".

Art.153 din Tratat prevede că „în vederea realizării obiectivelor menționate la articolul 151, Uniunea susține și completează acțiunea statelor membre în domeniile următoare: (a) îmbunătățirea, în special, a mediului de muncă, pentru a proteja sănătatea și securitatea lucrătorilor; (b) condițiile de muncă; (c) securitatea socială și protecția socială a lucrătorilor; (d) protecția lucrătorilor în caz de reziliere a contractului de muncă; (e) informarea și consultarea lucrătorilor; RO C 83/114 Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 30.3.2010 (f) reprezentarea și apărarea colectivă a intereselor lucrătorilor și angajatorilor, inclusiv administrarea comună, sub rezerva alineatului (5); (g) condițiile de muncă pentru resortisanții din țările terțe care sunt rezidenți legali pe teritoriul Uniunii; (h) integrarea persoanelor excluse de pe piața forței de muncă, fără a aduce atingere articolului 166; (i) egalitatea dintre bărbați și femei în ceea ce privește șansele pe piața forței de muncă și tratamentul la locul de muncă; (j) lupta împotriva marginalizării sociale; (k) modernizarea sistemelor de protecție socială, fără a aduce atingere literei (c). (2) în acest scop, Parlamentul European și Consiliul: (a) pot adopta măsuri menite să încurajeze cooperarea între statele membre prin inițiative destinate să sporească cunoștințele, să dezvolte schimburile de informații și a celor mai bune practici, să promoveze abordările novatoare și să evalueze experiențele dobândite, cu excluderea oricărei armonizări a actelor cu putere de lege și a normelor administrative; (b) pot adopta în domeniile menționate la alineatul (1) literele (a)-(i), prin intermediul directivelor, recomandări minime aplicabile treptat, ținând seama de condițiile și de reglementările tehnice existente în fiecare dintre statele membre. Aceste directive evită impunerea constrângerilor administrative, financiare și juridice susceptibile să frâneze crearea și dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii. Parlamentul european și Consiliul hotărăsc în conformitate cu procedura legislativă ordinară după consultarea Comitetului Economic și Social și a Comitetului Regiunilor. În domeniile menționate la alineatul (1) literele (c), (d), (fi) și (g), Consiliul hotărăște în unanimitate, în conformitate cu o procedură legislativă specială, după consultarea Parlamentului European și a comitetelor menționate anterior. Consiliul, hotărând în unanimitate, la propunerea Comisiei și după consultarea Parlamentului European, poate decide ca procedura legislativă ordinară să se aplice alineatului (1) literele (d), (fi) și (g). (3) Un stat membru poate încredința partenerilor sociali, la cererea lor comună, punerea în aplicare a directivelor adoptate în conformitate cu alineatul (2) sau, după caz, punerea în aplicare a unei decizii a Consiliului, adoptată în conformitate cu articolul 155. În acest caz, statul membru respectiv se asigură că, până la data la care o directivă sau o decizie trebuie transpusă sau pusă în aplicare, partenerii sociali au luat măsurile necesare, pe bază de acord, iar statul membru în cauză ia toate măsurile necesare care să-i permită, în orice moment, să garanteze rezultatele impuse de directiva sau decizia menționată. Dispozițiile adoptate în temeiul prezentului articol: — nu aduc atingere dreptului recunoscut al statelor membre de a-și defini principiile fundamentale ale sistemului lor de securitate socială și nu trebuie să aducă atingere în mod semnificativ echilibrul financiar; — nu pot împiedica un stat membru să mențină sau să adopte măsuri de protecție mai stricte, compatibile cu tratatele. (5) Dispozițiile prezentului articol nu se aplică remunerațiilor, dreptului de asociere, dreptului la grevă și nici dreptului la lock-out. ".

Or, așa cum rezultă din alineatul ultim și penultim ale art.153 din Tratat, prin obligațiile asumate nu se poate aduce atingere dreptului suveran al statelor de a-și defini principiile fundamentale ale sistemului lor de securitate socială și nici nu se aplică remunerațiilor. Facem această precizare privitoare la remunerații pentru aceea că în preambulul Directivei nr.2006/54/CE, s-a concluzionat de către Curtea Europeană de Justiție că reprezintă remunerații în sensul art.141 din Tratat și categoria de pensii care „sunt plătite lucrătorului în baza relației sale de muncă cu angajatorul public, sub rezerva faptului că acest sistem face parte dintr-un sistem general prevăzut de lege (..) și în cazul în care sistemul de pensii se referă la o anumită categorie de lucrători și prestațiile depind în mod direct de vechimea în muncă realizată și sunt calculate pe baza ultimului salariu al funcționarului".

Așadar, deși s-ar putea susține că pensia de serviciu a contestatorului a reprezentat o remunerație în sensul dreptului comunitar, aceasta nu este însă garantată, în domeniul acesta fiecare stat membru fiind suveran.

Pe cale de consecință, instanța nu a reținut nici o încălcare a dispozițiilor art.151 și 153 din Tratat, prin recalcularea pensiei de serviciu a contestatorului, față de împrejurarea că potrivit alin.Ultim și penultim ale art.153 din Tratat, statul este suveran a-și defini principiile fundamentale ale sistemului de securitate socială și recalcularea a avut o bază legală existând un scop legitim pentru a se proceda în acest mod redat de expunerea de motive a Legii 119/2010 în care se prevede că soluția se impune în vederea reașezării pe principii noi a întregii legislații a pensiilor.

În final, în ceea ce privește nerespectarea principiului nediscriminării, instanța va avea în vedere faptul că în analiza acestui principiu instanțele europene au avut în vedere compararea unor situații identice sau asemănătoare.

În speță, contestatorii se raportează la situația magistraților, deși categoriile profesionale enunțate sunt diferite (Membrii personalului diplomatic și consular, precum și personalul de specialitate cu studii superioare - funcționari publici și personal contractual - din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, persoanele care au desfășurat activitate de comerț exterior și cooperare economică internațională, prevăzute de lege) iar situațiile nu sunt nicidecum asemănătoare, pornind de la modalitatea de numire, durata exercitării funcției, statutul fiecărei categorii și, nu în ultimul rând, drepturile și obligațiile fiecăruia, magistrații având interdicții și incompatibilități de sorginte constituțională și care au fost preluate în toate actele normative care le-au reglementat activitatea sau statutul.

De altfel categoriile de personal asimilat magistraților sunt reglementate prin Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, astfel încât, doar foștii judecători și procurori financiari și consilierii de conturi de la secția jurisdicțională care au exercitat aceste funcții la Curtea de Conturi, cu o vechime de cel puțin 25 de ani în funcția de judecător ori procuror financiar sau consilier de conturi de la secția jurisdicțională a Curții de Conturi se pot pensiona la cerere și pot beneficia, la împlinirea vârstei de 60 de ani, de pensia de serviciu prevăzută pentru magistrați, ceea ce nu este cazul contestatorilor.

Așadar, nefiind vorba de situații identice sau asemănătoare, apare inutilă analiza existenței unei eventuale discriminări între categoriile profesionale enunțate, în speță nefiind incidente dispozițiile art.14 CEDO și ale Cartei Drepturilor Fundamentale în domeniu.

Cu privire la modalitatea de calcul a pensiilor recalculate, Tribunalul a reținut următoarele:

În temeiul art.3 alin.(3) din Legea nr.119/2010 a fost adoptată Hotărârea Guvern nr.737/2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii serviciu prevăzute la art.1 lit.c) - h) din Legea nr.119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, act normativ care reglementează procedura de recalculare pensiilor de serviciu în baza unor legi speciale.

Prin Sentința Civilă nr.3811/08.10.2010 pronunțată în dosarul nr._, instanța de fond a admis cererea de suspendare a executării H.G. nr.737/2010 până la pronunțarea instanței de fond.

Potrivit doctrinei de specialitate, suspendarea actului administrativ reprezintă operația juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestuia, care apare că situație de excepție de la regulă executării din oficiu și poate fi primită doar în cazuri bine justificate și pentru prevenirea producerii unei pagube iminente.

Având în vedere că, prin sentința susmenționată, s-a admis cererea de suspendare a executării H.G. nr.737/2010, rezultă că, începând cu data de 08.10.2010, intimata nu mai putea utiliza la determinarea punctajului mediu anula al contestatorilor, metodologia de calcul prevăzută de Hotărârea Guvern nr.737/2010.

Acest aspect, rezultă și din sentința civilă nr.4359 din 22 iunie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București Secția a VIII-a C. Administrativ în dosarul nr._, dosar format în urma disjungerii prin sentința civilă nr.4196 pronunțată la data de 15 iunie 2011, a capătului de cerere privind suspendarea executării HG nr.737/2010, formulată în temeiul dispozițiilor art.14 din Legea contenciosului administrativ formulată de contestatorii din prezența cauză, Curtea apreciind, în raport de obiectul pricinii, că cererea de suspendare a actului normativ formulată de contestatori este lipsită de interes, „având în vedere jurisprudența constantă a acestei instanțe, respectiv, soluțiile prin care s-a dispus suspendarea executării HG nr.737/2010, până la pronunțarea unei decizii irevocabile cu privire la anularea hotărârii."

Curtea, a reținut că, „în speța de față, având în vedere că actul normativ, anterior precizat, a fost suspendat de la executare prin mai multe soluții dispuse de această instanță, practica judiciară fiind constantă în acest sens, interesul/justificarea sesizării instanței de judecată cu o altă cerere identică pe obiect și cauză, părțile fiind altele, excede condițiilor cerute de lege pentru a analiza pe fond acțiunea de față."

Cu alte cuvinte, instanța de contencios administrativ sesizată de contestatori cu o cerere în procedură de urgență de suspendare a executării HG nr.737/2010, a considerat că aceștia nu au interes să mai solicite o astfel de suspendare, aceasta fiind suspendată oricum, prin mai multe soluții dispuse de această instanță, chiar dacă părțile sunt altele considerând așadar că suspendarea profită și contestatorilor.

Tribunalul nu a primit susținerea pârâtei în sensul că în cazul contestatorilor actele normative au produs efecte până la data suspendării, câtă vreme, deciziile de recalculare contestate în prezența cauză sunt emise ulterior datei de 08.10.2010 și utilizează metodologia de calcul prevăzută de Hotărârea Guvern nr.737/2010.

În acest context, susținerea că suspendarea executării H.G nr.737/2010 a fost dispusă ulterior finalizării procesului de recalculare a pensiilor de serviciu și că sentința civilă nr.3811/08.10.2010 pronunțată de Curtea de Apel București nu produce efecte asupra legalității deciziilor de recalculare emise în temeiul Legii nr.119/2010, este nereală, este făcută neargumentat și fără o raportare la situația concretă a contestatorilor.

În acest context, intimata a utilizat în cazul reclamanților, în procedura de recalculare a pensiilor contestatorilor Hotărârea Guvern nr.737/2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii serviciu prevăzute la art.1 lit.c)-h) din Legea nr.119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, act normativ care reglementează procedura de recalculare pensiilor de serviciu în baza unor legi speciale.

Or, Tribunalul a constatat că, prin aplicarea la data recalculării a unui act normativ suspendat de la aplicare și stabilirea drepturilor de pensie ale contestatorilor în baza dispozițiilor acestuia, s-a ajuns la stabilirea unor drepturi de pensie mult diminuate, cu încălcarea dreptului la stabilirea pensiei contributive în funcție de toate veniturile și stagiile de cotizare realizate în perioada de activitate și în cele din urmă cu încălcarea principiului contributivității, a principiului egalității, prin care se asigură tuturor beneficiarilor sistemului public de pensii, mergând până la negarea dreptului contestatorilor la stabilirea pensiei, un tratament nediscriminator, în ceea ce privește drepturile prevăzute de lege.

Din verificarea deciziilor de recalculare ale contestatorilor, Tribunalul a constatat, în concret, că intimata, în graba de a se încadra în termenul de recalculare a pensiilor de serviciu în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a acestei hotărâri, (actul a intrat în vigoare la data de 29 iulie 2010) a procedat la emiterea Deciziilor de recalculare cu aplicarea prevederilor din metodologia în cauză, cu ignorarea aspectului suspendării acesteia, de natură a prejudicia grav dreptul la pensie al contestatorilor.

Or, actul normativ emis în executarea Legii nr.119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor fiind suspendat la data emiterii deciziilor de recalculare contestate, intimata trebuia să utilizeze la recalcularea pensiilor de serviciu ale contestatorilor algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr.19/2000, cu modificările și completările ulterioare iar nu prevederile derogatorii din Hotărârea de Guvern nr.737/2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii serviciu prevăzute la art.1 lit.c) -h) din Legea nr.119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.

Cu alte cuvinte, având în vedere suspendarea executării actului normativ trebuia să aibă ca și efect recalcularea pensiilor potrivit prevederilor art.3 alin.1 și alin.2 și art.4 alin.2 din Legea nr.119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, în conformitate cu care:

Art.3. - (1) Pensiile prevăzute la art.1, stabilite potrivit prevederilor legilor cu caracter special, cuvenite sau aflate în plată, se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr.19/2000, cu modificările și completările ulterioare.

2) În situația pensiilor dintre cele prevăzute la alin.(1), care au fost stabilite în baza legilor speciale, pensia din sistemul public se determină considerându-se a fi îndeplinite condițiile de acordare prevăzute de Legea nr.19/2000, cu modificările și completările ulterioare.

Art.4. - (1) Recalcularea pensiilor prevăzute la art.1 se realizează de către instituțiile în evidența cărora se află persoanele beneficiare, după cum urmează:

2) Cuantumul pensiilor recalculate potrivit prevederilor alin.(1) se stabilește în baza punctajului mediu anual, determinat potrivit prevederilor Legii nr.19/2000, cu modificările și completările ulterioare, și se plătește de la data de întâi a lunii următoare expirării perioadei de recalculare prevăzute la alin.(1) lit.a) sau b), după caz.

Or, Tribunalul a constatat că intimata a ignorat suspendarea executării H.G nr.737/2010 și a emis deciziile de pensionare contestate în prezența cauză, în marea lor majoritate, prin aplicarea art.3, art.5 alin.2 litera a) și alin.4 și art.7 din Hotărârea de Guvern nr.737/2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii serviciu prevăzute la art.1 lit.c) -h) din Legea nr.119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, în conformitate cu care:

Art.3. - (1) în cazul persoanelor cărora la data stabilirii pensiei de serviciu li s-a determinat și punctajul mediu anual în sistemul public, potrivit Legii nr.19/2000, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul procesului de recalculare li se atribuie acel punctai mediu anual și cuantumul pensiei din sistemul public corespunzător acestuia.

2) Pensiile de serviciu care, potrivit legii speciale în baza cărora au fost stabilite, au regimul unei pensii anticipate sau anticipate parțiale și pentru care, la data stabilirii acestora, li s-a calculat punctajul mediu anual în sistemul public, devin pensii pentru limită de vârstă și se recalculează în conformitate cu prevederile Legii nr.19/2000, cu modificările și completările ulterioare, prin eliminarea diminuării, după caz, precum și prin adăugarea perioadelor asimilate și a eventualelor stagii de cotizare realizate în perioada de anticipare.

Art.5. - (1) Recalcularea pensiilor de serviciu, prin determinarea punctajului mediu anual în sistemul public, se face pe baza documentelor existente în dosarele de pensii.

2) La determinarea punctajului mediu anual se utilizează:

A) stagiul complet de cotizare, în funcție de data nașterii, prevăzut în anexa nr.3 la Legea nr.19/2000, cu modificările și completările ulterioare, așa cum este detaliată în anexa nr.9 - Vârstele standard de pensionare și stagiile minime și complete de cotizare în funcție de data nașterii - la Normele de aplicare a prevederilor Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, aprobate prin Ordinul ministrului muncii și solidarității sociale nr.340/2001, cu modificările și completările ulterioare;

4) La determinarea punctajului mediu anual se valorifică numai perioadele realizate până la data stabilirii sau, după caz, a recalculării pensiei de serviciu în baza legii speciale.

Art.7. - Pensiile de urmaș prevăzute la art.2 alin.(3) din Legea nr.119/2010 se recalculează, după caz, din:

a) pensia pentru limită de vârstă, recalculată în baza prevederilor prezentei hotărâri;

b) pensia de invaliditate gradul I, recalculată în baza prevederilor prezentei hotărâri, în cazul în care, la data decesului, susținătorul era beneficiarul unei pensii de invaliditate de orice grad;

c) pensia de invaliditate gradul I, stabilită conform Legii nr.19/2000, cu modificările și completările ulterioare, considerându-se îndeplinite condițiile de acordare ale acestei categorii de pensie, în cazul pensiilor de urmaș stabilite conform prevederilor art.68 alin.(10) din Legea nr.567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, cu modificările și completările ulterioare.

Art.8. - Drepturile de pensie de serviciu recalculate potrivit prevederilor Legii nr.119/2010 și ale prezenței hotărâri se acordă pe baza deciziei de recalculare emise de către casele teritoriale de pensii în evidența cărora se află beneficiarii pensiilor de serviciu.

Așa cum menționam mai sus, prin deciziile de recalculare depuse de părți la dosarul cauzei, s-a procedat la recalcularea pensiei de serviciu, în baza prevederilor Legii nr.119/2010, ale H.G. nr.737/2010, stabilindu-li-se reclamanților o pensie de asigurări sociale, în marea majoritate a cazurilor, prin preluarea punctajului mediu anual calculat pentru determinarea nivelului pensiei de asigurări sociale, cu ocazia stabilirii pensiei de serviciu în baza Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.36/2003, respectiv, pentru determinarea părții contributive a pensiei de serviciu, care se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, potrivit prevederilor art.9 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.36/2003, în conformitate cu care:

Tribunalul a reținut așadar că un prim motiv de nelegalitate a Deciziilor de recalculare contestate, aplicarea prevederilor art.3 din Hotărârea de Guvern nr.737/2010, atribuind contestatorilor, în cadrul procesului de recalculare, punctajul mediu anual determinat la stabilirea părții contributive a pensiei de serviciu, care se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, potrivit prevederilor art.9 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.36/2003 și, pe cale de consecință, și cuantumul pensiei din sistemul public corespunzător acestuia, fără a mai proceda la recalcularea punctajului mediu anual al contestatorului și respectiv a pensiei acestuia potrivit prevederilor art.3 alin.1 și alin.2 și art.4 alin.2 din Legea nr.119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, în conformitate cu care:

Tribunalul a redat mai jos Deciziile de recalculare contestate, în care intimata, a aplicat prevederile art.3 din Hotărârea de Guvern nr.737/2010, atribuind contestatorilor, în cadrul procesului de recalculare, punctajul mediu anual determinat la stabilirea părții contributive a pensiei de serviciu, care se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, potrivit prevederilor art.9 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.36/2003 și, pe cale de consecință, și cuantumul pensiei din sistemul public corespunzător acestuia.

Astfel, în cazul deciziei de recalculare cu nr._/20.08.2010 a contestatoarei Z. S., punctajul mediu anual a fost preluat ca atare din Decizia privind acordarea pensiei de serviciu cu nr._/05.06.2008 (preluată și în decizia privind acordarea pensiei de urmaș), în cazul deciziei de recalculare cu nr._/18.08.2010 a contestatorului C. S., punctajul mediu anual al contestatorului a fost preluat ca atare din Decizia privind acordarea pensiei de serviciu cu nr._/16.04.2009, în cazul deciziei de recalculare cu nr._/18.08.2010 a contestatoarei Rangheț C., punctajul mediu anual a fost preluat ca atare din Decizia privind acordarea pensiei de serviciu cu nr._/25.01.2007 (preluată și în decizia privind acordarea pensiei de urmaș), în cazul deciziei de recalculare cu nr._/10.08.2010 a contestatorului T. P., punctajul mediu anual al contestatorului a fost preluat ca atare din Decizia privind acordarea pensiei de serviciu cu nr._/29.01.2009.

Or, intimata, procedând în acest mod nu numai că a aplicat un act normativ suspendat de la executare și aplicare dar prin aceasta a și stabilit drepturile de pensie ale contestatorilor de o manieră pur formală, întrucât aceste pensii au fost stabilite și au vizat în principiu cuantumul pensiei de serviciu (care intervenea la modificarea bazei de calcul), neexistând un interes al beneficiarilor pensiilor de serviciu de a face dovezi ale stagiilor sau veniturilor suplimentare realizate în perioada de cotizare, rămânând nevalorificate stagiile asimilate, veniturile suplimentare, stagiile adăugate, perioadele de cotizare în condiții sau grupe de muncă, etc., nevalorificate la stabilirea drepturilor de pensie de serviciu, context în care, aceștia au fost puși în situația ca fără a avea vreo culpă, fără a li se acorda un răgaz de a putea solicita adăugarea oricăror acte doveditoare ale stagiilor sau ale veniturilor, să li se atribuie din oficiu un punctaj mediu anual care servea până la acel moment numai determinării părții din pensia de serviciu (părții contributive a pensiei de serviciu), care se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, (potrivit prevederilor art.9 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.36/2003), ceea ce face că în ultimă instanță aceștia să suporte o sarcină disproporționată și o încălcare flagrantă a dreptului acestora la calcularea pensiei contributive în temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite sau după caz datorate în perioadele de cotizare anterioare intrării în vigoare a Legii nr.19/2000.

De altfel, recalcularea unor pensii de serviciu stabilite sau după caz recalculate/actualizate până la data recalculării în baza unei metode de calcul care nu ține cont de contributivitate, efectuată prin determinarea punctajului mediu anual în sistemul public, pe baza documentelor existente în dosarele de pensii, este total inechitabilă în cazul de față, în care, la dosarul de pensie al contestatorilor nu aveau cum să se găsească toate documentele necesare stabilirii unui cuantum corect și real al drepturilor de pensie în acest sistem.

Totodată, aplicarea textului art.5 alin.4 din Hotărârea de Guvern nr.737/2010, în conformitate cu care, „La determinarea punctajului mediu anual se valorifică numai perioadele realizate până la data stabilirii sau, după caz, a recalculării pensiei de serviciu în baza leșii speciale"., cu ignorarea perioadelor/stagiilor de cotizare realizate ulterioare stabilirii sau, după caz, recalculării pensiei de serviciu în baza legii speciale, este de natură a încălca drepturile contestatorilor ca participanți la sistemul public de pensii, la a-și valorifica, în calitate de beneficiari, perioadele de stagiu de cotizare realizate (eventual prin cumul cu pensia) ulterioare stabilirii sau, după caz, recalculării pensiei de serviciu în baza legii speciale, și de a încălca dreptul acestora la un tratament nediscriminatoriu cu privire la dreptul de a primi pensia în baza contribuțiilor plătite ca și în cazul celorlalți beneficiari ai pensiei publice.

Este real că, ulterior emiterii deciziilor de recalculare contestate, potrivit metodologiei prevăzută de Hotărârea de Guvern nr.737/2010, tocmai avându-se în vedere „exigențele subliniate de puterea judecătorească în cadrul controlului jurisdicțional exercitat cu ocazia aplicării Legii nr.119/2010, în vederea instituirii unor măsuri legislative pe baza cărora instituțiile implicate să poată realiza toate procedurile administrative necesare stabilirii drepturilor de pensie într-un mod obiectiv și justificat", s-a impus instituirea unei etape de revizuire a cuantumului pensiilor, cu respectarea principiului contributivității și egalității.

Scopul fiind acela de a se stabili în mod just și echitabil drepturile de pensie pe care persoanele vizate de recalcularea dispusă în baza Legii nr.119/2010 sunt îndreptățite să le primească, astfel încât acestea să aibă posibilitatea să identifice și să depună la casele teritoriale de pensii toate documentele doveditoare ale veniturilor realizate pe parcursul întregii activități profesionale, însă, instituirea unei etape ulteriore de revizuire s-a impus, după cum a arătat, tocmai pentru îndepărtarea caracterului inechitabil al modului de recalculare rezultat din aplicarea Hotărârii de Guvern nr.737/2010, recunoscut ca atare chiar în preambulul O.U.G. nr.59/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor prevăzute la art.1 lit.c) - h) din Legea nr.119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, care abroga H.G. nr.737/2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art.1 lit.c) - h) din Legea 119/2010.

Cu toate acestea, în cazul contestatorilor, abrogarea Hotărârii de Guvern nr.737/2010, și a metodologiei de calcul instituită de acest act normativ, prin Ordonanța de urgență nr.59/2011, la data de 30 iunie 2011 și instituirea unei etape de revizuire din oficiu sau la cerere, nu a avut ca rezultat și îndepărtarea caracterului inechitabil și injust al recalculării pensiei acestora în baza metodologiei de calcul instituită de Hotărârea de Guvern nr.737/2010, astfel încât, drepturile de pensie stabilite prin decizia contestată, cu încălcarea principiului contributivității și egalității au continuat să fie plătite în cuantumul astfel atribuit, până la data emiterii unor decizii de revizuire, începând cu luna august 2011.

Un alt aspect de nelegalitate al deciziei contestate, constă în stagiul de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual și la vârsta standard de pensionare folosită pentru determinarea drepturilor, inclusiv a stagiului suplimentar (eventualelor perioade de stagiu de cotizare realizate după îndeplinirea condițiilor de pensionare).

Potrivit mențiunilor din copia Deciziilor de recalculare contestare în cauză rezultă că pentru toți beneficiarii pensiei de serviciu ale căror drepturi de pensie s-au deschis anterior datei de 01.04.2001 (și care au fost ulterior recalculate în baza Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.36/2003 privind sistemul de pensionare a membrilor personalului diplomatic și consular, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.595/2003, cu modificările și completările ulterioare), s-a utilizat vârsta standard de pensionare de 62 de ani (vârsta standard prevăzută de Legea nr.3/1977 pentru beneficiarii bărbați).

Tribunalul a verificat toate deciziile de recalculare sub aspectul vârstei standard și stagiului complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual, ocazie cu care a constatat aplicarea modalității de clacul evidențiată în paragraful anterior, în funcție de data deschiderii drepturilor de pensie, respectiv, pentru Deciziile de recalculare cu nr._/18.08.2010 a contestatorului C. S., s-a utilizat vârsta standard de pensionare de 62 de ani (vârsta standard prevăzută de Legea nr.3/1977 pentru beneficiarii bărbați), în cazul deciziei de recalculare cu nr._/18.08.2010 a contestatoarei Rangheț C., s-a utilizat vârsta standard de pensionare de 62 de ani a susținătorului decedat (preluată și în decizia privind acordarea pensiei de urmaș), în cazul deciziei de recalculare cu nr._/10.08.2010 a contestatorului T. P., a utilizat vârsta standard de pensionare de 62 de ani (vârsta standard prevăzută de Legea nr.3/1977 pentru beneficiarii bărbați, în cazul deciziei de recalculare cu nr._/20.08.2010 a contestatoarei Z. S., s-a utilizat vârsta standard de pensionare de 62 de ani a susținătorului decedat (preluată și în decizia privind acordarea pensiei de urmaș.

Pentru beneficiarii pensiei de serviciu ale căror drepturi de pensie s-au deschis ulterior datei de 01.04.2001, s-a utilizat la recalcularea pensiilor de serviciu, pentru determinarea punctajului mediu anual în sistemul public, stagiul complet de cotizare, în funcție de data nașterii, prevăzut în anexa nr.3 la Legea nr.19/2000, cu modificările și completările ulterioare, așa cum este detaliată în anexa nr.9 - Vârstele standard de pensionare și stagiile minime și complete de cotizare în funcție de data nașterii - la Normele de aplicare a prevederilor Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, aprobate prin Ordinul ministrului muncii și solidarității sociale nr.340/2001, cu modificările și completările ulterioare, potrivit prevederilor art.5 alin.2 din Hotărârea Guvern nr.737/2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii serviciu prevăzute la art.1 lit.c)-h) din Legea nr.119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.

Potrivit mențiunilor din copia Deciziei de recalculare a contestatorului N. M. a rezultat că pentru contestator s-a utilizat vârsta standard de pensionare de 64 de ani și 5 luni (vârsta standard prevăzută de Legea nr.19/2000 în funcție de data nașterii pentru beneficiarii bărbați), după cum, s-a utilizat la recalcularea pensiei de serviciu, pentru determinarea punctajului mediu anual în sistemul public, stagiul complet de cotizare, în funcție de data nașterii, prevăzut în anexa nr.3 la Legea nr.19/2000, cu modificările și completările ulterioare, așa cum este detaliată în anexa nr.9 - Vârstele standard de pensionare și stagiile minime și complete de cotizare în funcție de data nașterii - la Normele de aplicare a prevederilor Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, aprobate prin Ordinul ministrului muncii și solidarității sociale nr.340/2001, cu modificările și completările ulterioare, potrivit prevederilor art.5 alin.2 din Hotărârea Guvern nr.737/2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii serviciu prevăzute la art.1 lit.c)-h) din Legea nr.119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.

Conform dispozițiilor art.1 lit.d din Legea nr.119/2010 „pe data intrării în vigoare a prezenței legi (...) devin pensii în înțelesul Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare (...) d) pensule de serviciu ale personalului diplomatic și consular;", în același timp art.3 alin.1 prevăzând că „pensiile prevăzute la art.1, stabilite potrivit prevederilor legilor cu caracter special, cuvenite sau aflate în plata, se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr.19/2000, cu modificările și completările ulterioare".

Deci, pârâta C. de pensii nu a aplicat în cazul reclamantului prevederile Legii nr.119/2010, care implicau utilizarea la determinarea punctajului mediu anual a stagiului complet de cotizare utilizat la deschiderea drepturilor inițiale de pensie, astfel cum a fost acesta reglementat în legea specială aplicabilă categoriei de beneficiari din care făcea parte contestatorul (Ordonanța nr.36/2003 privind pensiile diplomaților și consulilor cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: vârsta minimă de 60 de ani, stagiul minim de cotizare de 30 de ani și stagiul în domeniu de minim 18 ani), ci prevederile art.5 alin.2 din Hotărârea Guvern nr.737/2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii serviciu prevăzute la art.1 lit.c)-h) din Legea nr.119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.

Or, la data stabilirii sau, după caz, recalculării erau în vigoare prevederile Normelor metodologice din_ de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr.36/2003 privind sistemul de pensionare a membrilor personalului diplomatic și consular, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.595/2003, cu modificările și completările ulterioare.

Din prevederile acestui act normativ a rezultat cu certitudine faptul că pensia de serviciu reglementată de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.36/2003 privind sistemul de pensionare a membrilor personalului diplomatic și consular, are regimul unei pensii de limită de vârstă și se acordă, la cerere, categoriilor de personal prevăzute la art.3, cu respectarea prevederilor ordonanței de urgență, în situația în care solicitanții îndeplinesc simultan condițiile de acordare, respectiv - vârsta de 60 de ani și stagiul complet de cotizare de 30 de ani, vechimea în muncă în structurile administrației centrale a Ministerului Afacerilor Externe, în misiunile diplomatice, oficiile consulare și institutele culturale ale R. din străinătate și/sau în structurile activității de comerț exterior și cooperare economică internațională de cel puțin 18 ani, dintre care pentru categoriile de personal prevăzute la art.3 lit.b) și c) este necesară și îndeplinirea condiției minime de misiune permanentă sau temporară în străinătate pe funcții diplomatice sau consulare.

Este indubitabil așadar că pentru categoria de personal din care face parte contestatorul, legislația în vigoare la data stabilirii drepturilor inițiale de pensie sau la data recalculării, reglementa o pensie având regimul juridic al pensiei pentru limită de vârstă care prevedea atât o altă vârstă standard de pensionare, respectiv 60 de ani cât și un stagiu complet de cotizare derogator, respectiv un stagiu complet de cotizare de 30 de ani.

De altfel, aceasta este și interpretarea care se desprinde din prevederile art.3 alin.2 ale Legii nr.119/2010. Prin care pensiile de serviciu ale personalului diplomatic și consular au fost recalculate prin modificarea categoriei pensiei, în conformitate cu care:

„Art.3. - (2) În situația pensiilor dintre cele prevăzute la alin.(1), care au fost stabilite în baza legilor speciale, pensia din sistemul public se determină considerându-se a fi îndeplinite condițiile de acordare prevăzute de Legea nr.19/2000, cu modificările și completările ulterioare".

Rezultă așadar că noua lege prezumă că beneficiarii pensiilor stabilite în baza legilor speciale ce au fost recalculate în sistem public, îndeplinesc condițiile de acordare a pensiei pentru limită de vârstă prevăzute de Legea nr.19/2000, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv sub aspectul vârstei standard de pensionare cât și sub aspectul că la data deschiderii drepturilor inițiale de pensie, îndeplinesc cerința stagiului complet de cotizare care a fost reglementat de legislația în vigoare la acea dată pentru beneficiarii respectivi, astfel cum a fost acesta reglementat în legislația în vigoare la data stabilirii/recalculării drepturilor, chiar dacă acestea - vârsta standard și stagiul complet de cotizare erau potrivit legislației speciale mai reduse decât cele care ar fi trebuit realizate la deschiderea drepturilor de pensie în baza legii nr.19/2000.

Din interpretarea prevederilor legale mai sus menționate rezultă faptul că pentru pensionarii care beneficiază de pensie pentru limită de vârstă derogatorie datorită unor prevederi legale cu caracter derogator care stabilesc prin derogare de la prevederile Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, pentru o anumită categorie de personal dreptul la pensie pentru limită de vârstă la o vârstă derogatorie față de vârsta standard de pensionare prevăzută de legea nr.19/2000, respectiv la vârsta de 60 de ani împlinită de contestator la data pensionării, în condițiile realizării stagiului complet de cotizare prevăzut de Ordonanța de urgență a Guvernului nr.36/2003 și au o vechime de cel puțin 18 ani în profesia sau activitatea pentru care se recunoaște derogarea, se utilizează stagiile complete de cotizare, în funcție de data deschiderii dreptului la pensie, (sau după caz în funcție de data recalculării în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr.36/2003 privind sistemul de pensionare a membrilor personalului diplomatic și consular, pentru beneficiarii pensionați anterior intrării în vigoare a acestui act normativ) iar nu de stagiul de cotizare care s-ar fi utilizat dacă ar fi ieșit la pensie la data împlinirii vârstei standard de pensionare dacă nu ar fi beneficiat de pensie la o altă vârstă de pensionare considerată standard.

Cum la data deschiderii/recalculării drepturilor de pensie de serviciu ale contestatorului, stagiul de cotizare utilizat la deschiderea/recalcularea drepturilor de pensie, astfel cum a fost acesta reglementat în legislația în vigoare la data stabilirii acestora, este un stagiu de 30 de ani, Tribunalul a constatat că în mod eronat s-a utilizat la determinarea punctajului mediu anual stagiul complet de cotizare de 33 ani și 10 luni prin aplicarea prevederilor care constituie regulă și ignorând prevederea derogatorie, mai favorabilă beneficiarului.

Așa cum a subliniat mai sus, ulterior, tocmai avându-se în vedere „exigențele subliniate de puterea judecătorească în cadrul controlului jurisdicțional exercitat cu ocazia aplicării Legii nr.119/2010, în vederea instituirii unor măsuri legislative pe baza cărora instituțiile implicate să poată realiza toate procedurile administrative necesare stabilirii drepturilor de pensie într-un mod obiectiv și justificaffață de caracterul inechitabil și injust al modalității de calcul a cuantumului pensiilor recalculate, s-a impus abrogarea metodologiei de calcul prevăzută de Hotărârea de Guvern nr.737/2010 și instituirea unei etape de revizuire a cuantumului pensiilor, cu respectarea principiului contributivității și egalității, prin adoptarea O.U.G. nr.59/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor prevăzute la art.1 lit.c) - h) din Legea nr.119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, care abroga H.G. nr.737/2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art.1 lit.c) - h) din Legea 119/2010.

Or, Tribunal a reținut și că potrivit art.8 al Metodologiei din_, de calcul privind revizuirea pensiilor prevăzute la art.1 lit.c)- h) din Legea nr.119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, aceasta prevede dispoziții exprese cu privire la determinarea punctajului mediu anual și la stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual, prevăzând pe de o parte că este cel prevăzut în anexa nr.1 al acestei metodologii dar, instituind și o excepție de la această regulă, prin arătarea expresă la art.8 alin.3 că: „prin excepție de la prevederile alin.(2), la determinarea punctajului mediu anual se ia în considerare stagiul de cotizare utilizat la deschiderea drepturilor inițiale de pensie, astfel cum a fost acesta reglementat în legislația în vigoare la data stabilirii acestora, în măsura în care acesta este mai favorabil beneficiarului."

Este evident în acest context că, și prin metodologia din 29.06.2011, de calcul privind revizuirea pensiilor prevăzute la art.1 lit.c)- h) din Legea nr.119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, a fost instituită o excepție cu privire la modul de determinare a punctajului mediu anual, constând în determinarea punctajului mediu anual prin luarea în considerare a stagiului de cotizare utilizat la deschiderea drepturilor inițiale de pensie, astfel cum a fost acesta reglementat în legislația în vigoare la data stabilirii acestora, în măsura în care legislația specială reglementa un astfel de stagiu iar acesta este mai favorabil beneficiarului.

A redat aceste texte numai pentru a sublinia că prin abrogarea metodologiei de calcul a punctajului mediu anual și a cuantumului pensiei recalculate instituite de H.G. nr.737/2010, prin O.U.G. nr.59/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor prevăzute la art.1 lit.c) - h) din Legea nr.119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor și adoptarea unei noi metodologii din_, de calcul privind revizuirea pensiilor prevăzute la art.1 lit.c)- h) din Legea nr.119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, s-a avut în vedere tocmai punerea în aplicare în mod just și echitabil cu respectarea principiului contributivității și egalității a Legii nr.119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.

Este indubitabil în acest caz că, având în vedere că ambele metodologii de calcul au fost adoptate pentru punerea în aplicare a acelorași prevederi legale, care nu s-au modificat, nu se poate trage decât concluzia că, drepturile de pensie acordate sau stabilite în baza unui act normativ de forța legii, nu pot fi diferite că esență, substanță și întindere în funcție de cele stabilite prin actele normative de aplicare sau în funcție de instituirea unor modalități de calcul diferite, care să conducă la rezultate diferite, în funcție de actul normativ cu forță inferioară legii, care o pune în aplicare. Într-o asemenea situație, nu se poate trage decât concluzia, că actul normativ de punere în aplicare a Legii era contrar prevederilor legale, în caz contrar nu ar fi fost necesară abrogarea acestuia printr-un act normativ adoptat în regimul Ordonanței de urgență și nici înlocuirea lui cu o metodologie de calcul stabilită printr-un act normativ de forță superioară și care să recunoască un mod de calcul mai avantajos beneficiarilor aceleiași reglementări.

Tribunalul a apreciat așadar, că numai ultima metodologie de calcul corespunde interpretării și aplicării ari. 3 alin.2 ale Legii nr.119/2010, și este conformă cu aceasta, respectiv, acea interpretare care prezumă că beneficiarii pensiilor stabilite în baza legilor speciale ce au fost recalculate în sistem public, îndeplinesc condițiile de acordare a pensiei pentru limită de vârstă prevăzute de Legea nr.19/2000, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv sub aspectul vârstei standard de pensionare cât și sub aspectul că la data deschiderii drepturilor inițiale de pensie, îndeplinesc cerința stagiului complet de cotizare care a fost reglementat de legislația în vigoare la acea dată pentru beneficiarii respectivi, astfel cum a fost acesta reglementat în legislația în vigoare la data stabilirii drepturilor, chiar dacă acestea - vârsta standard și stagiul complet de cotizare erau potrivit legislației speciale mai reduse decât cele care ar fi trebuit realizate la deschiderea drepturilor de pensie în baza Legii nr.19/2000.

Tribunalul a reținut așadar că, aplicarea le emiterea deciziilor de recalculare contestate a metodologiei de calcul prevăzute de H.G. nr.737/2010, metodologie care este contrară inclusiv actului normativ cu forță superioară pe care îl pune în aplicare, cu ignorarea aspectului suspendării executării acesteia, conduce la stabilirea unor drepturi de pensie a contestatorului care nu respectă Legea nr.119/2010, principiul contributivității și principiul egalității de tratament între beneficiarii sistemului public de pensii, deciziile astfel emise fiind nelegale.

În considerarea celor menționate mai sus instanța a admis contestațiile formulate astfel cum a fost precizată, decizia contestată fiind emisă cu aplicarea greșită a legii și cu nerespectarea principiului contributivității și principiului egalității de tratament între beneficiarii sistemului public de pensii,

Față de cele mai sus reținute Tribunalul, în temeiul art.7 din Legea nr.119/2010 și art.155 lit.f din Legea nr.19/2000 a admis contestațiile, a dispus anularea deciziilor de recalculare emisă în temeiul Legii nr.119/2010, de C. de P. a Municipiului București.

Ca o consecință a anulării și având în vedere efectele acesteia, respectiv retroactivitatea și repunerea părților în situația anterioară emiterii actului anulat va dispune menținerea pensiei acordate în baza deciziilor de pensionare prin care li s-a stabilit sau recalculat pensia de serviciu, în cuantumul avut în luna august 2010, pentru perioada cuprinsă între data de 01.09.2010 și data de 31.07.2011 și plata diferențelor de drepturi de pensie dintre drepturile cuvenite în baza acestor din urmă Decizii și pensia încasată de contestatori începând cu data de 01.09.2010 până la data de 31.07.2011, dată de la care produce efecte decizia de revizuire emisă în temeiul OUG nr.59/2911, necontestată în prezența cauză.

Tribunalul a avut în vedere atât efectele nulității, care operează de la data emiterii și producerii efectelor actului anulat cât și împrejurarea că instanța a constatat că nu poate fi în discuție aplicarea metodologiei de calcul prevăzută de H.G. nr.737/2010 pentru perioada 01.09.2010 și data de 31.07.2011, atât față de caracterul caracterului inechitabil al modului de recalculare rezultat din aplicarea Hotărârii de Guvern nr.737/2010, cât și față de împrejurarea că acesta a fost suspendat de la executare între data emiterii deciziilor de recalculare ale contestatorilor și data abrogării sale, la data de 30.06.2011 iar dispozițiile O.U.G. nr.59/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor prevăzute la art.1 lit.c) - h) din Legea nr.119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, care abroga H.G. nr.737/2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art.1 lit.c) - h) din Legea 119/2010, nu pot fi aplicate retroactiv.

Nu este în discuție nici ultraactivitatea Legii, câtă vreme, pe de o parte OUG nr.36/2003 privind sistemul de pensionare a membrilor personalului diplomatic și consular a fost abrogată abia prin art.196 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, la data de 01.01.2011 iar pe de altă parte, instanța nu a dispus menținerea categoriei pensiei de serviciu, ci doar menținerea în plată a cuantumului avut în luna august 2010, până la data la care produce efecte decizia de revizuire emisă în temeiul OUG nr.59/2911, necontestate în prezența cauză.

Aceasta se impune întrucât contestatorii nu pot fi lipsiți de dreptul fundamental la pensie în intervalul 01.09.2010 și data de 31.07.2011, iar cuantumul acesteia nu poate fi stabilit nici în baza unor acte normative a căror aplicare a avut ca efect tocmai anularea deciziilor contestate, tocmai pentru că s-a ajuns la concluzia că acestea nu conduc la acordarea unui cuantum just și echitabil al drepturilor de pensie.

În acest context, doar menținerea în plată a cuantumului mai avantajos al pensiei până la data la care acesta poate fi stabilit cu respectarea principiului contributivității și principiului egalității de tratament între beneficiarii sistemului public de pensii, poate produce efectul de restituțio în integram în cazul de față.

Nu în ultimul rând Tribunalul a reținut și că în situația particulară a categoriei profesionale din care fac parte contestatorii, nu se putea trece automat la recalcularea drepturilor de pensie doar în baza actelor aflate la dosarul de pensionare în luna august 2010, iar menținerea în plată a cuantumului pensiei de serviciu până la data la care acesta poate fi așezată pe baze echitabile, este justificată.

Aceasta întrucât, prevederile legale aplicabile în mare parte din perioada de activitate a contestatorului reglementau plata contribuțiilor pentru personalul trimis în misiune permanentă în străinătate, în raport cu drepturile salariale corespunzătoare funcției pe care personalul este încadrat în țară iar nu în raport de salariul avut de acesta în valută pe perioada misiunilor în străinătate.

Astfel, alocațiile bugetare aprobate M.A.E. prin legile bugetare anuale din acea perioadă nu au fost calculate la fondul de salarii în valută, ele acoperind doar necesarul plății CAS- ului de către M.A.E. la fondul de salarii în lei.

Este evident că aceasta a fost opțiunea legiuitorului la momentul respectiv, opțiune care avea însă în vedere faptul că baza de calcul a pensiei nu o reprezentau veniturile realizate în toată perioada de activitate și la care s-au achitat contribuțiile de către angajator (care în cazul de față este statul) iar nu de către asigurat ci această era stabilită conform art.10 din Legea nr.3/1977, prin aplicarea unei cote procentuale diferențiată în raport cu anumite tranșe de venit și grupele de muncă în care s-a prestat activitatea la baza de calcul a pensiei ce o constituia media salariului de bază și a altor venituri salariale prevăzute de lege din 5 ani lucrați consecutiv la alegere, din ultimii 10 ani de activitate.

În acest context, Statul nici nu a înțeles să achite pentru această categorie de personal contribuția la veniturile efectiv realizate în perioada misiunilor permanente în străinătate ci la salariul înscris în carnetul de muncă pentru funcția din țară, astfel încât, pentru aceștia s-a plătit o contribuție diminuată care nu reflectă veniturile obținute.

Totodată, deși acestora li s-a reținut contribuția la pensia suplimentară în valută până la data intrării în vigoare a H.G. nr.837/1995 (Conform art.1 lit.c) din HCM nr.26/1975 privind autorizarea Ministerului Muncii de a efectua în valută unele operațiuni ocazionate de activitatea de asigurări sociale de stat, publicat în Buletinul Oficial nr.23/05.03.1975, Ministerul Muncii era autorizat să încaseze contribuția pentru pensia suplimentară calculată în procent de 2% asupra veniturilor lunare stabilite în valută datorată de angajații care primesc remunerația în valută), prin folosirea algoritmului de calcul al pensiei suplimentare reglementat de art.165 din legea 19/2000 reclamanții suferă un prejudiciu întrucât legiuitorul nu a avut în vedere la stabilirea modalității de calcul situația persoanelor care deși în anumite perioade au contribuit la pensia suplimentară cu un procent calculat nu la retribuția tarifară lunară ci la sumele realizate în valută, majorarea punctajelor anuale se face prin raportare la punctajele obținute în conformitate cu prevederile art.78 din lege prin raportare la salariul în lei înregistrat în carnetul de muncă, salariu ce a constituit baza de calcul a contribuției de asigurări sociale.

Așa fiind față de împrejurarea că potrivit legii se majorează punctajele anuale realizate în aceste perioade, punctaje calculate în conformitate cu prevederile art.78 din lege prin raportare la salariul în lei înregistrat în carnetul de muncă, salariu ce a constituit baza de calcul a contribuției de asigurări sociale, majorarea acestor punctaje are loc fără respectarea principiului contributivității legea neprevăzând o creștere a punctajului în raport cu contribuția plătită efectiv în valută.

În cazul acestor persoane cum este și situația reclamanților, aceștia, deși au contribuit pentru pensia suplimentară cu un procent din retribuția în valută, respectiv mai mare decât s-ar fi calculat dacă procentul era aplicat asupra retribuției lor tarifare lunare la care se reținea contribuția pentru asigurări sociale, potrivit metodei de calcul utilizate în baza prevederilor legale, pensia suplimentară este calculată ca și când atât contribuția la pensia suplimentară cât și contribuția de asigurări sociale s-ar fi aplicat asupra retribuției tarifare lunare în lei, a salariului înscris în carnetul de muncă, cu ignorarea aspectului că pentru pensia suplimentară contribuția reținută și virată s-a aplicat în procent la sumele în valută.

Împotriva acestei sentinte a declarat recurs în termen legal și motivat intimata C. de P. a Municipiului București .

În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art.304 pct.9 și art.304¹ C.pr.civ., recurenta sustine ca:

Instanta de fond a dispus cu incalcarea prevederilor art.1 lit.d raportat la prevederile art.4 alin.2 din Legea nr.119/2010 apreciind ca utilizabil parametrii tehnici prevazuti de OUG br.36/2003 si nu cei prevazuti de Legea nr.19/2000.
. Deciziile de recalculare contestate au fost emise in conditii de legalitate, conform unei proceduri in vigoare la acea data, instanta retinand in mod eronat ca la data emiterii deciziile contestate dispozitiile HG nr.737/2010 erau suspendate, acestea fiind emise si comunicate anterior suspendarii textului normativ
Instanta de fond nu confera forta juridica acordata de legiuitor dispozitiilor art.196 lit.d din Legea nr.363/2010 in vigoare din ianuarie 2011.
Instanta de fond retine in considerentele hotararii atacate faptul ca la emiterea deciziilor contestate recurenta nu a procedat la respectarea prevederilor legale aplicabile in sensul ca nu a valorificat toate sporurile realizate de contestatori, nu a utilizat stagiile complete corespunzatoare, nu a valorificat contributia pentru pensia suplimentara in valuta, dar face aceste aprecieri la nivel delcarativ, fara a analiza fiecare decizie in parte si fara a cerceta probatoriul administrat in cauza.

In dezvoltarea motivelor de recurs se arata, referitor la Rangheț C. - decizie_/18.08.2010, în calitate de soție supraviețuitoare a defunctului Rangheț Boris pensionat anterior intrării în vigoare a OUG 36/2003 - decizie_/28.01.1999, urmatoarele:

Prin decizia_/21.08.2003 C. Locală de P. sector 1 admite cererea de acordare a pensiei se serviciu, aceasta fiind actualizată succesiv pe baza documentelor depuse de beneficiar. Stagiul complet reținut este de 30 de ani și o bază HGR nr.751/2004 de 65 de lei lunar, punctaj susținător 2,_ identic cu cel prevăzut în decizia_/01.10.2009 a cărei repunere în plată se solicită și care nu a fost contestată, punctajul acesteia devenind definitiv.

C. S. - decizie_/18.08.2010 pensionat ulterior intrării în vigoare a OUG 36/2003 în baza cererii din 24.10.2003. Prin decizia_/20.11.2003 C. Locală de P. sector 1 admite cererea de acordare a pensiei se serviciu, aceasta fiind actualizată succesiv pe baza documentelor depuse de beneficiar. Stagiul complet reținut este de 30 de ani. Nu a fost acordată indemnizație pentru valorificarea pensiei suplimentare de 2% din valută în baza HGR nr.751/2004 întrucât nu a fost depusă adeverință cu aceste venituri. Punctajul relevat de decizia contestată este de 4,_ identic cu cel prevăzut în decizia_/16.04.2009 a cărei repunere în plată se solicită și care nu a fost contestată, punctajul acesteia devenind definitiv. Decizia contestată a fost revizuită prin decizia_/17.01.2011 prin adăugarea stagiului asimilat-facultate.

T. P. - decizie_/18.08.2010 pensionat anterior intrării în vigoare a OUG 36/2003 - decizie_/28.01.1990. Prin decizia_/28.01.1990 C. Locală de P. sector 1 admite cererea de acordare a pensiei se serviciu, aceasta fiind actualizată succesiv pe baza documentelor depuse de beneficiar. Stagiul complet reținut este de 30 de ani și o indemnizație acordată pentru valorificarea pensiei suplimentare de 2% din valută, " în baza HGR nr.751/2004 de 68 de lei lunar. Punctajul relevat de decizia contestată este de 4,_ identic cu cel prevăzut în decizia_/29.01.2009 a cărei repunere în plată se solicită și care nu a fost contestată, punctajul acesteia devenind definitiv.

Z. S. - decizie_/20.08.2010 în calitate de soție supraviețuitoare a defunctului Z. C. pensionat anterior intrării în vigoare a OUG 36/2003 -decizie_/26.08.1992. Prin decizia_/07.07.2004 C. Locală de P. sector 2 admite cererea de acordare a pensiei se serviciu, aceasta fiind actualizată succesiv pe baza documentelor depuse de beneficiar. Stagiul complet reținut este de 30 de ani și o indemnizație acordată pentru valorificarea pensiei suplimentare de 2% din valută, în"baza HGR nr.751/2004 de_ lei lunar actualizată periodic, punctaj susținător 3,_ identic cu cel prevăzut în decizia_/01.10.2009 a cărei repunere în plată se solicită și care nu a fost contestată, punctajul acesteia devenind definitiv.

N. M._/18.08.2010 - stagiul complet reținut este de 30 de ani și o iIndemnizație acordată pentru valorificarea pensiei suplimentare de 2% din valută, în baza HGR nr.751/2004 de 68 de lei lunar. Punctajul relevat de decizia contestată este cu cel prevăzut în decizia a cărei repunere în plată se solicită și care nu a fost contestată, punctajul acesteia devenind definitiv.

În ceea ce privește legalitatea recalculării pensiilor de serviciu ale diplomaților, această procedură s-a realizat prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii, utilizând-se algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr.19/2000, cu modificările și completările ulterioare și respectându-se metodologia stabilită prin hotărârea de Guvern, pe baza documentelor existente în dosarele de pensii iar drepturile de pensie astfel recalculate potrivit prevederilor Legii nr.119/2010 au fost acordate pe baza deciziei de recalculare emisă de către casele teritoriale de pensii în evidența cărora se află beneficiarii pensiilor de serviciu. Ulterior acestei etape, în scopul asigurării principiului egalității de tratament pentru toți beneficiarii sistemului de asigurări sociale, a fost dispusă revizuirea acestor decizii.

Prin măsura de recalculare cuantumul pensiilor a revenit la un cuantum apropiat de media pensiilor din sistemul general, și în orice caz, superior pensiei minime garantată de Legea nr.118/2010, concluzia care se desprinde este aceea că diminuarea nu constituie o atingere disproporționată a dreptului la respectarea bunurilor și că măsura de recalculare era justificată de necesitatea de restabilire a echilibrului bugetar și de reașezare a sistemului de pensii pe baze echitabile. În ce privește conformitatea Legii nr.119/2010 cu dispozițiile Convenției, este important a se reține faptul că prin recalculare partea contributivă a pensiei a fost menținută, iar suprimarea facilității acordate de stat unor categorii determinate nu privea decât partea necontributivă, care era finanțată de la bugetul de stat.

Solicita instanței de judecată să aibă în vedere prevederile art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenție, care prevede "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare reglementării folosirii bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor".

De asemenea, la adoptarea Legii nr.119/2010 legiuitorul a avut în vedere dispozițiile art.14 din Convenție, "Exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezența convenție trebuie să fie asigurată fără nicio deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație".

Măsura reducerii cuantumului pensiilor de serviciu, deși substanțială, s-a constituit o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de Legea nr.19/2000, pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Ca și Curtea Constituțională, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate, și a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea Legii nr.119/2010, și anume contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii. Singura pensie datorată reclamanților din prezența cauză fiind cea stabilită, aceasta fiind singura prestație determinată în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite de acestea în cursul anilor de serviciu, nefiind în niciun fel afectată de reformă.

Astfel, beneficiarii drepturilor de pensie de serviciu au pierdut prin aplicarea măsurilor de recalculare/revizuire doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care au beneficiat în calitate de personal auxiliar al instanțelor de judecată.

Atunci când sistemul este bazat pe principiul solidarității, cum este sistemul românesc, care reflectă responsabilitatea comunității ca întreg, beneficiarul nu poate revendica o parte exclusivă și determinată din fond ci are doar o așteptare să i se plătească niște sume la data acordării pensiei - doar în aceste împrejurări sunt de reținut considerentele enunțate în decizia MULLER contra Austriei, respectiv faptul că o reducere substanțiala a nivelului pensiei ar putea fi considerate ca afectând substanța dreptului de proprietate și chiar a dreptului de a rămâne beneficiar al sistemului de asigurare la bătrânețe.

Acordarea acestui supliment, așa cum se poate desprinde și din decizia nr.871 din 25 iunie 2010 și decizia nr.1237 din 6 octombrie 2010 [2], a Curții Constituționale, a urmărit instituirea unui regim special, compensatoriu pentru anumite categorii socio-profesionale supuse unui statut special. Această compensație, neavând ca temei contribuția la sistemul de asigurări sociale, ține de politica statului în domeniul asigurărilor sociale și nu se subsumează dreptului constituțional la pensie, ca element constitutiv al acestuia.

În acest sens, trebuie observat că dispozițiile art.47 alin.2 din Constituție se referă distinct la dreptul la pensie fată de cel ia alte forme de asigurări sociale publice sau private, prevăzute de lege, dar pe care Legea fundamentală nu le nominalizează. Prin urmare, în ceea ce privește aceste din urmă drepturi de asigurări sociale, legiuitorul are dreptul exclusiv de a dispune, în funcție de politica socială și fondurile disponibile, asupra acordării lor, precum și asupra cuantumului și condițiilor de acordare. Se poate spune că, față de acestea, Constituția instituie mai degrabă o obligație de mijloace, iar nu de rezultat, spre deosebire de dreptul la pensie, care este consacrat în mod expres.

Ca atare, având în vedere condiționarea posibilității statului de a acorda pensiile speciale de elemente variabile, așa cum sunt resursele financiare de care dispune, faptul că acestor prestații ale statului nu li se opune contribuția asiguratului la fondul din care se acordă aceste drepturi, precum și caracterul succesiv al acestor prestații, dobândirea dreptului la pensie specială nu poate fi considerată ca instituind o obligație ad aeternum a statului de a acorda acest drept, singurul drept câștigat reprezentând doar prestațiile deja realizate până la . cale de consecința, se impune a se reține faptul că aceasta a deținut un „bun actual” în sensul convenției atâta timp cât dreptul lor la pensia specială și-a regăsit corespondent în legislația naționala, respectiv a fost prevăzut de lege. Ulterior apariției Legii nr.119/2010 pensia specială și-a pierdut calitatea de „bun actual”, dobândind calitatea de „bun avut anterior”, statul neavând astfel dreptul de a interveni asupra drepturilor de pensie deja achitate și încasate de contestator. În ceea ce privește bunurile viitoare, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a recunoscut calitatea de „bun” doar dreptului asupra pensiei rezultând dintr-un sistem de capitalizare - pensia de asigurări sociale - nu și asupra dreptului eventual de a încasa o contribuție suplimentară din partea statului.

Referitor la situația de încălcare a normelor comunitare instituția noastră consideră că nu se poate evidenția o atare încălcare de drepturi atunci când se invocă o înlăturare din partea statului a unui drept la pensie recunoscut ca parte a Pilonului I - Comunitatea Europeană, considerând că art.153 din Tratat prevede la pct.4 ca dispozițiile adoptate în temeiul prezentului articol nu aduc atingere dreptului recunoscut al statelor membre de a-și defini principiile fundamentale ale sistemului lor de securitate socială și nu trebuie să aducă atingere în mod semnificativ echilibrului financiar. Așadar, dreptul suveran al statului de a dispune cu privire la modalitatea de organizare a sistemului de securitate socială este absolut și recunoscut de normele comunitare.

Principiul solidarității recunoscut de legislația asigurărilor sociale române nu poate impune obligația cetățenilor țării care contribuie la un sistem de pensii de asigurări sociale, ca, suplimentar acestei contribuții să susțină și parte din bugetul statului cu destinația de a completa pensiile de asigurări sociale până la nivelul pensiilor de serviciu. Solidaritatea este recunoscută și garantata doar în ceea ce privește constituirea bugetului de asigurări sociale, tot ceea ce excede sumelor provenind de la acest buget nefiind garantat și fiind supus constrângerilor generale suportate de bugetul de stat.

De altfel, plata pensiei reprezintă o prestație periodică, cu caracter succesiv iar statul în virtutea dreptului sau suveran de a dispune cu privire la modalitatea de organizare a sistemului de asigurări sociale, poate oricând interveni pentru viitor, asupra cuantumului pensiei, așa cum a mai făcut-o de-a lungul timpului cu ocazia fiecărei recalculări.

În ceea ce privește noțiunea de drept câștigat, instanța prin practica judiciară apreciază ca Legea nr.119/2010 nu a suprimat dreptul la pensie de asigurări sociale constituit prin propria contribuție potrivit principiului solidarității și contributivității, ci doar a dispus recalcularea cuantumului acestuia după normele generale aplicabile, renunțând să mai acorde lunar o sumă de bani la constituirea căreia pensionarul să nu fi contribuit.

De altfel, instanța de fond, în considerarea rolului său activ, ignorând deciziile Curții Constituționale nr.871/25.06.2010 și 873/25.06.2010 care statuează faptul că opinia Curții este aceea că Legea 119/2010 nu încalcă dispozițiile Constituției, consideră necesară aplicarea normelor internaționale, pacte și tratate la care România este parte - deși situațiile și sfera de aplicare diferă - dând acestora interpretare proprie și imperfectă.

Este drept că România prin semnarea Convenției a recunoscut preeminența acesteia și a normelor ce decurg din acesta față de orice prevedere contrară din legislația națională, dar instanța face abstracție de următoarea prevedere din Legea nr.30 din 18 mai 1994 privind ratificarea Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și a protocoalelor adiționale la această convenție care conform primului Protocol la Convenție precizează:

„ART.1 Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului Internațional.

Analizând textul anterior editat este lesne de înțeles că normele ce se impun a fi aplicate sunt cele naționale în acord cu dreptul comunitar, și care împreună să conducă spre aplicarea corectă a legii care să protejeze interesul general și nu pe cel ocazional, căci regulă în sistemul de pensii în România o reprezintă marea masă de contribuabili la utilizate de asigurările sociale, sistem ce în situații de criză nu mai poate suporta sarcini suplimentare exercitate de favoruri acordate de legea națională.

Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr.29 din 12 decembrie 2011 [5] pronunțată de Completul competent să judece recursul în interesul legii, a respins recursurile în interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție și de colegiile de conducere ale curților de apel B., Cluj, C. și G. privind aplicarea dispozițiilor Legii nr.119/2010, raportat la art.20 alin.2 din Constituție, art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția europeană a drepturilor omului și art.14 din Convenție, referitoare la recalcularea

S-a apreciat că, pentru ca ingerința să nu conducă la încălcarea art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ea trebuie să fie legală, să urmărească un scop legitim și să respecte un rezonabil raport de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit a fi realizat.

Din perspectiva acestor condiții, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul competent să judece recursul în interesul legii, a constatat că în mod unanim instanțele au reținut că ingerința este legală, întrucât este reglementată de Legea nr.119/2010, și urmărește un "scop legitim", de utilitate publică, în deplină concordanță cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (de exemplu, cauza Wieczorek c. Poloniei din 8 decembrie 2009, par. 59), constând în necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea să, eliminarea inechităților existente în sistem și, nu în ultimul rând, situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel de asigurări sociale.

Înalta Curte constată, însă, că analiza cerinței privind existența "raportului rezonabil de proporționalitate" a fost sursă practicii neunitare ce a condus la inițierea prezentului recurs în interesul legii, întrucât instanțele nu au aplicat testul justului echilibru în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze; pe de altă parte, nici "ingerința" nu a fost analizată în toate cazurile din perspectiva "dreptului la respectarea bunurilor" (regulă generală și, totodată, prima normă din art.1 din Protocolul nr.1), ci precum o încălcare de tipul "privării de proprietate" (cea de-a doua normă din același text).

Astfel, prin recalcularea pensiilor speciale, cei vizați și-au văzut limitat dreptul cu sume diferite care se încadrează procentual între 30% și 80%, uneori chiar mai mult, ca efect al suprimării beneficiului ce reprezenta suplimentul acordat de la bugetul de stat (deci, cu partea necontributivă) care a variat de la o categorie profesională la alta, iar în cadrul aceleiași categorii, de la o persoană la alta, potrivit condițiilor prevăzute de legea ce definea fiecare statut profesional în parte și calificarea fiecărui beneficiar pentru obținerea pensiei speciale; din analiza jurisprudenței atașate recursului în interesul legii se constată însă că instanțele judecătorești nu au stabilit în mod riguros, în concret, acest element ce reprezintă o circumstanță importantă în identificarea premiselor de analiză a raportului de proporționalitate, fiind util a se observa proporția reducerii beneficiului social în discuție pentru reclamantul cauzei, iar nu indicarea unei marje generale a diminuării pensiilor speciale pentru toate categoriile de persoane vizate de Legea nr.119/2010.

Totodată, este necesar a se preciza că în analiza raportului de proporționalitate instanțele trebuie să urmărească raționamentul Curții Europene a Drepturilor Omului în plângerile vizând încălcarea art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenție și în care Curtea însăși a analizat tipuri de "ingerințe" în dreptul la respectarea bunurilor prin măsuri legislative adoptate de stat în prestațiile de asigurări sociale, iar nu să se recurgă la specia proximă (încălcări ale art.1 din Protocolul nr.1 adițional, de tipul privării de proprietate) ori la alte cauze prin care au fost reclamate alte încălcări (chiar perspectiva analizării discriminării în legătură cu art.1 din Protocolul nr.1 adițional având alți parametri de evaluare).

Prin întâmpinarea formulată, intimații Ranghet C., C. S., T. P., Z. S. și N. M., au solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat.

Analizând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs formulate, precum și în baza art.3041 Cod procedură civilă, în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:

Sub un prim aspect, Curtea retine ca obiectul cererii precizate ce a investit instanta in prezenta cauză este anularea deciziilor de recalculare a pensiilor reclamanților emise în temeiul Legii nr.119/2010 și a H.G. nr.737/2010 și repunerea în plată a cuantumului pensiei aflat în plată la data de 31.08.2010 până la data emiterii Deciziilor de revizuire în temeiul OUG nr.59/2011.

Prima critică exprimată prin recurs priveste incidenta OUG nr.36/2003 și nu este fondată.

Intimații reclamanți sunt beneficiarii unor pensii de serviciu sau urmașii unor astfel de beneficiari, în baza Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.36/2003 privind sistemul de pensionare a membrilor personalului diplomatic și consular, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.595/2003, cu modificările și completările ulterioare.

Aceste pensii de serviciu au fost recaculate în baza Legii nr.119/2010, ale H.G. nr.737/2010 coroborate cu ale Legii nr.19/2000,

In mod corect a retinut tribunalul incidența OUG nr.36/2003, pentru că reclamanților li s-a stabilit o pensie de asigurări sociale prin preluarea punctajului mediu anual calculat pentru determinarea nivelului pensiei de asigurări sociale, cu ocazia stabilirii pensiei de serviciu în baza Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.36/2003, pentru determinarea părții contributive a pensiei de serviciu, care se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, potrivit prevederilor art.9 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.36/2003.

Print-un alt motiv de recurs se susține că deciziile de recalculare contestate au fost emise in conditii de legalitate, conform unei proceduri in vigoare la acea data, instanta retinand in mod eronat ca la data emiterii deciziile contestate dispozitiile HG nr.737/2010 erau suspendate, acestea fiind emise si comunicate anterior suspendarii textului normativ.

Nici această critică nu subzistă, pentru că prin sentința civilă nr.3811/08.10.2010 pronunțată în dosarul nr._, a fost admisă cererea de suspendare a executării H.G. nr.737/2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii serviciu prevăzute la art.1 lit.c) - h) din Legea nr.119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, act normativ care reglementează procedura de recalculare pensiilor de serviciu în baza unor legi speciale, fiind astfel întrerupte vremelnic efectele acestui act normativ, iar de la data de 08.10.2010, recurenta nu mai putea utiliza la determinarea punctajului mediu anul al contestatorilor, metodologia de calcul prevăzută de Hotărârea Guvern nr.737/2010.

Astfel, aplicarea le emiterea deciziilor de recalculare contestate a metodologiei de calcul prevăzute de H.G. nr.737/2010, in perioada suspendării executării acesteia a condus la stabilirea unor drepturi de pensie care nu respectă Legea nr.119/2010, principiul contributivității și principiul egalității de tratament între beneficiarii sistemului public de pensii.

Urmatorul motiv de recurs priveste faptul ca instanta de fond nu confera forta juridica acordata de legiuitor dispozitiilor art.196 lit.d din Legea nr.263/2010 in vigoare din ianuarie 2011.

Curtea reține că OUG nr.36/2003 privind sistemul de pensionare a membrilor personalului diplomatic și consular a fost abrogată prin art.196 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, la data de 01.01.2011.

In final, prin alegatiile din ultima critică formulata prin recurs, recurenta sustine că instanta de fond retine in considerentele hotararii atacate faptul ca la emiterea deciziilor contestate recurenta nu a procedat la respectarea prevederilor legale aplicabile in sensul ca nu a valorificat toate sporurile realizate de contestatori, nu a utilizat stagiile complete corespunzatoare, nu a valorificat contributia pentru pensia suplimentara in valuta, dar face aceste aprecieri la nivel delcarativ, fara a analiza fiecare decizie in parte si fara a cerceta probatoriul administrat in cauza.

Tribunalul a analizat fiecare decizie in parte si a motivat pe larg in considerentele sentintei ca, deși contestatorilor li s-a reținut contribuția la pensia suplimentară în valută până la data intrării în vigoare a H.G. nr.837/1995 (Conform art.1 lit.c) din HCM nr.26/1975 privind autorizarea Ministerului Muncii de a efectua în valută unele operațiuni ocazionate de activitatea de asigurări sociale de stat, Ministerul Muncii era autorizat să încaseze contribuția pentru pensia suplimentară calculată în procent de 2% asupra veniturilor lunare stabilite în valută datorată de angajații care primesc remunerația în valută), prin folosirea algoritmului de calcul al pensiei suplimentare reglementat de art.165 din legea 19/2000 reclamanții suferă un prejudiciu întrucât legiuitorul nu a avut în vedere la stabilirea modalității de calcul situația persoanelor care deși în anumite perioade au contribuit la pensia suplimentară cu un procent calculat nu la retribuția tarifară lunară ci la sumele realizate în valută, majorarea punctajelor anuale se face prin raportare la punctajele obținute în conformitate cu prevederile art.78 din lege prin raportare la salariul în lei înregistrat în carnetul de muncă, salariu ce a constituit baza de calcul a contribuției de asigurări sociale.

Pentru că potrivit legii se majorează punctajele anuale realizate în aceste perioade, punctaje calculate în conformitate cu prevederile art.78 din lege prin raportare la salariul în lei înregistrat în carnetul de muncă, salariu ce a constituit baza de calcul a contribuției de asigurări sociale, majorarea acestor punctaje are loc fără respectarea principiului contributivității legea neprevăzând o creștere a punctajului în raport cu contribuția plătită efectiv în valută.

A retinut corect tribunalul ca, deși contestatorii au contribuit pentru pensia suplimentară cu un procent din retribuția în valută, respectiv mai mare decât s-ar fi calculat dacă procentul era aplicat asupra retribuției lor tarifare lunare la care se reținea contribuția pentru asigurări sociale, potrivit metodei de calcul utilizate în baza prevederilor legale, pensia suplimentară este calculată ca și când atât contribuția la pensia suplimentară cât și contribuția de asigurări sociale s-ar fi aplicat asupra retribuției tarifare lunare în lei, a salariului înscris în carnetul de muncă, cu ignorarea aspectului că pentru pensia suplimentară contribuția reținută și virată s-a aplicat în procent la sumele în valută.

Pentru considerentele arătate, reținând legalitatea si temeinicia sentinței atacate, Curtea, în baza art.312 C.pr.civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta-pârâtă C. DE P. A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr._ din data de 18.12.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți N. M., T. P., Z. S., RENGHEȚ C., C. S..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 16.04.2015.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

E. L. L. C. L. H.

U. Dobraniște

GREFIER

F. V.

Red:L.H./28.04.2015

Dact: A.C./22.04.2015

Jud. fond: M. A. G.

← Pretentii. Decizia nr. 817/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI		Obligaţie de a face. Decizia nr. 1758/2015. Curtea de Apel... →

Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 1210/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 1210/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI