Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 1622/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1622/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-06-2015 în dosarul nr. 47286/3/2010
ROMÂNIA
DOSAR NR._ (2595/2015)
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.1622
Ședința publică de la 18.06.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE- S. G. I.
JUDECĂTOR - M. C.
JUDECĂTOR - A. D. T.
GREFIER - E. D. C.
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta C. E. R. împotriva sentinței civile nr._/17.11.2014, pronunțate de Tribunalul București-Secția a VIII-a Conflicte de muncă și Asigurări sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata C. DE P. A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta personal, lipsă fiind intimata.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Recurenta invocă lipsă de procedură cu intimata C. de P. Sector 1, care nu a fost citată în cauză.
Curtea apreciază procedura de citare legal îndeplinită în cauză întrucât C. Locală de P. Sector 1 nu are calitate de intimat în cauză, fiind admisă excepția lipsei capacității de folosință pentru aceasta și lasă cauza la a doua strigare, la ordinea din lista de ședință.
Recurenta solicită soluționarea cauzei peste rând și invocă în susținere motive medicale.
Curtea, având acordul părților din sală, acordă cuvântul pe probe.
Recurenta depune la dosar înscrisuri, un extras al deciziei pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, adeverință nr.345/07.11.2005, emisă de Tribunalul București
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Recurenta solicită admiterea recursului și menținerea pensiei de serviciu, deoarece nu poate fi lipsită de drepturile sale, neținându-se seama de venituri.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr._/17.11.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, a fost admisă, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de contestatoarea C. E. R. în contradictoriu cu intimații C. de P. a Municipiului București și C. Locală de P. Sector 1, au fost anulate decizia nr._ din 18 august 2010 privind recalcularea pensiei de serviciu, emisă de C. Locală de P. Sector 1, respectiv decizia nr._ din 28.07.2011 privind revizuirea pensiei pentru limită de vârstă emisă de C. Locală de P. Sector 1, precum și decizia de debit nr._ – N10 din 24.10.2011 privind recuperarea sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestații de asigurări sociale; a fost obligată intimata C. de P. a Municipiului București să emită contestatoarei o nouă decizie de recalculare a drepturilor de pensie în baza Legii 119/2010, începând cu data de 01.09.2010 și o nouă decizie de revizuire a pensiei pentru limită de vârstă în baza OUG 592/011, începând cu data de 31 iulie 2011, cu luarea în calcul a unui punctaj mediu anual de 1,_ puncte și un cuantum total al pensiei de 920 lei lunar și a fost respinsă, în rest, acțiunea, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, în speță, contestatoarei C. E. - R., fost grefier, i-au fost stabilite drepturile de pensie pentru limită de vârstă și muncă depusă în sistemul public începând cu anul 2001 pentru ca, ulterior, în baza deciziei de pensie nr._ din 01.02.2006, emisă în temeiul Legii nr.567/2004, să beneficieze de pensie serviciu, periodic actualizată.
La data de 30.06.2010 a fost publicată în Monitorul Oficial Legea nr.119/2010 privind stabilirea unor măsuri din domeniul pensiilor, care prevede la art.1 „pe data intrării în vigoare a prezenței legi (...) devin pensii în înțelesul Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare (...) c. pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și parchetelor de pe lângă acestea.
În ceea ce privește modul de calcul utilizat la recalcularea pensiilor, art.3 din același act normativ reglementează ca “pensiile prevăzute la art.1, stabilite sau aflate în plata se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea 19/2000, cu modificările și completările ulterioare.”
În acest context legislativ a fost emisă contestatoarei Decizia de recalculare a pensiei de serviciu nr._ din 18 august 2010 emisă de C. Locală de P. Sector 1, prin care i s-a stabilit o pensie de asigurări sociale în cuantum de 850 lei.
La data de 30.06.2011 s-a publicat în Monitorul Oficial nr.457, OUG 59/2011 potrivit căreia, pensiile prevăzute la art.1 lit.c-h din Legea 119/2010, adică inclusiv pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și parchetelor de pe lângă acestea, ce au făcut obiectul recalculării conform prevederilor aceleiași legi, se revizuiesc din oficiu, de către casele teritoriale de pensii în evidență cărora se află dosarele de pensie, prin emiterea unor decizii de revizuire, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezenței ordonanțe de urgență.
De asemenea, potrivit alin.3 a art.1 din OUG nr.59/2011 pensiile prevăzute la alin.1 pot fi revizuite și la cererea beneficiarului, dacă acesta depune la casa teritorială de pensii, în termen de 20 de zile de la data intrării în vigoare a prezenței ordonanțe de urgență, noi acte doveditoare, întocmite conform prevederilor legale, din care rezultă alte date și elemente decât cele existente la dosarul de pensie, care se au în vedere la stabilirea stagiului de cotizare și a punctajului mediu anual.
În baza acestui act normativ a fost emisă decizia de revizuire a pensiei nr._ din 28 iulie 2011 emisă de C. Locală de P. Sector 1, care face obiectul prezentei contestații. Decizia de pensie produce efecte începând cu data de 01.08.2011, cuantumul pensiei revizuite fiind de 848 lei lunar (cu 2 lei mai puțin decât cel din decizia de recalculare).
Prin Decizia nr._ – N10 din 24.10.2011 privind recuperarea sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestații de asigurări sociale, emisă de C. de P. Sector 1 s-a reținut în sarcina contestatoarei un debit de 28 lei, reprezentând sume plătite și încasate în perioada de la 01.09.2010 până la 30.10.2011. Plata necuvenită a drepturilor a fost generată de revizuirea punctajului mediu anual conform deciziei nr._ din 28.07.2011 (față de cel stabilit prin decizia emisă în baza Legii 119/2010).
Demersul procesual de față, astfel cum a fost completat și precizat are drept scop anularea Deciziei de recalculare a pensiei de serviciu nr._ din 18 august 2010 emisă de C. Locală de P. Sector 1, a Deciziei de revizuire a pensiei nr._ din 28 iulie 2011 emisă de C. Locală de P. Sector 1 și a Deciziei nr._ – N10 din 24.10.2011 privind recuperarea sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestații de asigurări sociale.
Analizând contestațiile deduse judecății, prin prisma criticilor invocate de contestatoare, instanța a reținut în verificarea primului motiv de nelegalitate al deciziei de recalculare, respectiv revizuire a drepturilor de pensie, în sensul încălcării dreptului de proprietate prevăzut de Protocolul 1 din CEDO, că a procedat la analiza circumstanțelor concrete ale cazului de față pentru a stabili dacă aplicarea Legii 119/2010 și a OUG 1/2001 în cazul contestatoarei a condus la încălcarea dreptului fundamental de proprietate al acesteia, reglementat de art.1 din Primul Protocol la CEDO sau, cu alte cuvinte, aplicarea legii interne a produs efecte contrare Convenției în cazul de față.
Procedând la acest demers judiciar, Tribunalul a reținut dispozițiile art.1 din Primul Protocol la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Dispozițiile acestui text au fost interpretate și lămurite de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în bogata să jurisprudență, interpretarea dată fiind obligatorie pentru judecătorul național, acesta neputând ajunge la o concluzie contrară celei reținute de Curte.
În continuare, Tribunalul a expus sintetic principiile de interpretare a acestui text de lege, precum și sensul noțiunii de „bun”, astfel cum acestea se desprind din jurisprudența Curții Europene.
Astfel, art.1 din Primul Protocol la Convenția Europeană a Drepturilor Omului cuprinde trei norme distincte, strâns legate între ele:
- O primă normă, de ordin general, este cea din prima frază a primului alineat care enunță principiul general al necesității respectării dreptului de proprietate: „orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale”;
- O a doua normă prevede posibilitatea privării unui titular, prin acțiunea organelor statului, de dreptul său de proprietate, privare supusă unor anumite condiții. Această normă este cuprinsă în cea de a doua frază a primului alineat: „nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional”;
- Cea de a treia normă, cuprinsă în al doilea paragraf al art.1 din Protocolul nr.1, recunoaște statelor contractante posibilitatea de a reglementa modul de folosință a bunurilor ce formează obiectul dreptului de proprietate, în conformitate cu interesul general: dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor.
Instanța europeană a statuat în mod constant că, dacă prima normă are un caracter general, prin aceea că enunță principiul respectării dreptului de proprietate, celelalte două – posibilitatea privării de acest drept și, respectiv, supunerea exercițiului acestuia anumitor condiții – nu reprezintă altceva decât aplicații ale celei dintâi. Așa fiind, acestea din urmă trebuie să fie interpretate în lumina principiului general în scris în prima normă enunțată.
În continuare, Tribunalul a stabilit dacă art.1 din Protocolul nr.1 este aplicabil în materia pensiilor deci dacă pensiile pot face obiectul protecției instituite de acest text.
Ulterior, se va stabili dacă prin Legea nr.119/2010 și prin OUG nr.1/2011 s-a realizat o privare a dreptului de proprietate al reclamantei sau doar o reglementare a dreptului de folosință, în oricare dintre situații urmând a se aprecia dacă aceasta a fost conformă Convenției.
În privința domeniului de aplicare al art.1 din Protocolul nr.1 Tribunalul a reținut că noțiunea de „bun” folosită în acest text are o semnificație autonomă și nu se limitează numai la proprietatea unor bunuri corporale, ci se referă și la alte drepturi reale, la drepturi de creanță, la interese economice, adică la diverse valori patrimoniale, dacă sunt suficient de determinate și fundamentate din punct de vedere legal în dreptul intern.
Astfel cum a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Hotărârea din 20 iunie 2002 în cauza Azinas c. Cipru), dreptul la pensie nu este, ca atare, garantat de Convenție. Cu toate acestea, dreptul la o pensie care se bazează pe o angajare în munca poate fi asimilat, în anumite împrejurări, cu dreptul de proprietate. S-a statuat că dreptul la prestații sociale este legat de plată contribuțiilor, iar când asemenea contribuții au fost plătite, o alocație nu poate fi negată.
În același sens, în cauza Vasilopoulou c Greciei, 2002), Curtea a specificat că termenul “bunuri” cuprinde și drepturile obținute în cadrul unui regim de pensionare sau securitate socială (Vasilopoulou c Greciei, 2002).
Stabilind că, în cauză, dreptul la pensie al contestatoarei constituie un „bun” în sensul convenției, Tribunalul va proceda la analizarea celorlalte condiții necesar a fi îndeplinite pentru a se constata încălcarea art.1 Protocolul 1 din CEDO, respectiv: existența unei ingerințe care să fie 1. Prevăzută de lege 2. Să fie justificată de o cauză de utilitate publică sau de un scop legitim de interes general și 3. Să asigure un just echilibru între cerințele de interes general ale comunității și imperativele protejării drepturilor fundamentale ale individului (Sporrong și Lonnroth c. Suediei). În special trebuie să existe un raport rezonabil de proporționalitate între scopul vizat și mijloacele folosite (Pressos Compania Naviera SĂ și alții c. Belgiei, 20 nov. 1995).
În cauză s-a reținut că drepturile de pensie ale reclamantei, anterior intrării în vigoare a Legii 119/2010 erau reglementate prin Legea nr.567/2004 iar modificarea dispozițiilor legale privind calculul pensiei acestuia prin . Legii 119/2010 și ulterior a OUG 1/2011 reprezintă o ingerință în dreptul acesteia de proprietate.
În cauza Sporrong și Lonnroth c Suediei (1982) Curtea a stabilit care sunt limitele ingerinței statului în ceea ce privește dreptul de proprietate. Astfel, ingerința statului poate fi rezultatul unei măsuri luate de o autoritate publică, al unei hotărâri judecătorești sau a anumitor prevederi legale. În ceea ce privește ingerința reținută în cauza tribunalul apreciază, pe de o parte ca aceasta este prevăzută de lege și pe de altă parte ca aceasta servește necesitații protejării unui interes general, și anume acordarea drepturilor sociale de pensie cu respectarea principiului contributivității (drepturile de pensie stabilite în raport de cotizații), fără a favoriza anumite categorii de pensionari. Acest principiu este parte a principiului solidarității care reflectă responsabilitatea comunității luate ca întreg, astfel cum a statuat Curtea în Decizia X împotriva Olandei pronunțată la data de 20 iulie 1971.
Urmează așadar a analiza dacă a fost respectat justul echilibru între interesele generale vizate și interesul particular ocrotit, respectiv dacă ingerința statului a impus reclamantei o sarcină individuală excesivă.
În cauza Skorkiewicz împotriva Poloniei (nr._/1998), decizie din 3 iunie 1998, Curtea a arătat ca articolul 1 garantează acordarea unei indemnizații oricărei persoane care a contribuit la asigurările sociale, dar nu garantează acordarea unei anumite sume.
Testul de proporționalitate consta, față de specificul cauzei, în a analiză în concret, în ce măsură pensionarul a fost lipsit în totalitate de mijloace de subzistență (Azinas c. Ciprului, par. 44) sau măsura este discriminatorie (Kjartan Asmundsson c. Islandei, citata mai sus, par. 39).
În situația concretă supusă analizei sale tribunalul constată că pensia reclamantei, atât cea recalculată în baza Legii 119/2010 cât și cea revizuită în baza OUG 59/2011 în cuantum de 848 lei, deși relativ redusă, depășește salariul minim pe economie în plată pe anul 2011, în cuantum de 670 lei lunar (HG nr.1193/2000), astfel încât nu se poate vorbi de lipsirea acesteia de mijloace de subzistență.
De altfel, într-o situație similară, cauza F. și alții împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că prin transformarea pensiilor speciale, art.1 din Protocolul 1 la Convenție, nu a fost încălcat.
Astfel, Curtea a reiterat că, deși articolul 1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenție garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr._/98; decizia Jankovic c. Croației, nr._/98; decizia Kuna c. Germaniei, nr._/99; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie 2002, nr._/00, și Maggio și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr._/09,_/08,_/08,_/08 și_/08, par. 55).
Statele părți la Convenție dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior; Kuna, citată anterior, și M. și S. c. României, decizia din 6 decembrie 2011, nr._/11 și_/11).
În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea Legii nr.119/2010, și anume contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii.
De asemenea, Curtea a luat act de faptul că pensia datorată reclamantelor, în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite de acestea în cursul anilor de serviciu, nu a fost în niciun fel afectată de reformă și acestea au pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care au beneficiat în calitate de personal auxiliar al instanțelor.
În această privință, Curtea a considerat că reducerea pensiilor reclamantelor, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de Legea nr.19/2000, pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate.
De asemenea, Curtea a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu.
Față de cele expuse, având în vedere și marjă largă de apreciere de care se bucura statul în realizarea politicilor bugetare, instanța a apreciat că, față de situația de fapt din speță, nu a avut loc nici încălcarea art.1 alin.1 din Primul Protocol adițional la Convenție.
Cu privire la argumentul reclamantei privind retroactivitatea legii, Tribunalul a constatat că nu are mecanismul procesual și legal prin care să refuze aplicarea acesteia pe motiv că ar încălca dispozițiile constituționale referitoare la neretroactivitatea legii, singura instituție căreia Constituția i-a conferit atributul de a constata neconstituționalitatea să (ca efect al încălcării textului constituțional privitor la neretroactivitatea legii) fiind Curtea Constituțională.
Nu poate fi vorba despre o operațiune de interpretare a textului pe care instanța o are la dispoziție, în condițiile în care textul este clar și lipsit de orice echivoc în privința efectelor pe care legiuitorul a înțeles să le confere.
Chiar apreciind că neretroactivitatea legii ar putea fi invocată și ca motiv de fond, nu numai pe calea excepției de neconstituționalitate, instanța reține că nici Legea nr.119/2010 și nici OUG nr.1/2010 nu dispun pentru trecut și nu intervin asupra unor drepturi dobândite, pensiile încasate până la . noii legi nefiind afectate. Procesul de recalculare privește doar cuantumul pensiei de care va beneficia contestatoarea pe viitor, acesteia nefiindu-i recalculate drepturile dobândite anterior în baza unei alte legi.
De altfel, plata pensiei reprezintă o prestație periodică, iar statul, în virtutea dreptului său suveran de a dispune cu privire la modalitatea de organizare a sistemului de asigurări sociale, poate oricând interveni, pentru viitor, asupra cuantumului pensiei, așa cum a mai făcut-o de-a lungul timpului, cu ocazia fiecărei recalculări.
Nici susținerile contestatoarei cu privire la încălcarea principiilor protecției drepturilor dobândite, implicând neretroactivitatea legii, nu au fost reținute. Aceasta întrucât principiul protecției drepturilor dobândite în dreptul comunitar se referă la protejarea acelor norme care, cu ocazia armonizării legislației dintre state, sunt mai favorabile cetățenilor dintr-un anumit stat decât normele comunitare. S-a reținut așadar că protecția este aplicabilă în cazul existenței unui conflict de legi în timp și spațiu, când efectele unui raport juridic născut (modificat sau stins) sub incidența sistemului de drept al unui stat, se cer a fi recunoscute într-un alt stat.
De asemenea, protejarea drepturilor dobândite se referă și la posibilitatea că drepturile dobândite în cadrul unui sistem de protecție socială să fie transferate pe teritoriul altui stat membru.
Așadar, pentru a putea fi invocată nerespectarea acestor principii protejate prin ordinea juridică comunitară este necesară existența unui element de extranietate, transfrontalier.
Ori, în speță, deși contestatoarea a făcut referire la principiile enunțate anterior, pornind de la situația regulamentelor comunitare, a dorit în fapt să se raporteze la un principiu de drept intern, respectiv neretroactivitatea legii.
În ceea ce privește noțiunea de „drept câștigat”, instanța a constatat că Legea nr.119/2010 și OUG 59/2011 nu a suprimat dreptul reclamantei la o pensie de serviciu, ci doar a dispus recalcularea cuantumului acesteia, după normele generale aplicabile, renunțând să mai acorde acesteia, lunar, o sumă de bani la constituirea căreia reclamanta să nu fi contribuit deloc.
În ceea ce privește incidența dispozițiilor art.180 alin.6 și 7 din Legea 19/2000 în speță, instanța a reținut că aceste prevederi își găsesc aplicabilitatea numai în cazul pensiilor din sistemul public rezultate în urma recalculării conform Legii 19/2000, prevăzute la art.180 alin.1 din același act normativ și nicidecum în situația pensiilor recalculate potrivit Legii 119/2010.
Cât privește discriminarea invocată de reclamantă, s-a reținut că o diferență este discriminatorie, în sensul art.14 din Convenție, în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă și rezonabilă.
În cauza A. și alții împotriva României, cu referire la transformarea pensiilor militarilor, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că art.1 din Protocolul 1 la Convenție, coroborat cu art.14 la Convenție, nu a fost încălcat.
Curtea a reținut că faptul că alte categorii sociale se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor ține, de asemenea, de marjă de apreciere a statului. Având în vedere aceste considerente, Curtea a considerat că măsurile criticate de reclamanți nu i-au determinat pe aceștia să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate și nu au fost în mod nejustificat discriminați în raport cu alți pensionari.
În ceea ce privește susținerea discriminării în contextul în care anumite persoane aflate în aceeași situație cu reclamanta au beneficiat de hotărâri judecătorești favorabile, instanța nu o poate reține ca motiv de admitere a contestațiilor, având în vedere că potrivit sistemului juridic român, jurisprudența nu are valoare de „lege”. De altfel, în cauza A. și alții împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că „posibilitatea unor hotărâri judecătorești neunitare reprezintă o caracteristică inerentă a oricărui sistem juridic care se bazează pe o rețea de instanțe de fond și de recurs, competente în domeniul lor de jurisdicție teritorială. Astfel de divergențe pot apărea și în cadrul aceleiași instanțe. Acest fapt, în sine, nu poate fi considerat contrar convenției.” În aceeași cauză Curtea a expus criteriile după care se ghidează privind condițiile în care hotărârile neunitare ale unor diverse instanțe judecătorești de ultim grad constituie o încălcare a cerinței unui proces echitabil consacrată la art.6 alin.1 din convenție. O primă condiție este aceea a existenței unor „divergențe profunde și persistente în jurisprudența instanțelor interne”, ceea ce nu se poate susține în ceea ce privește problema de drept din speță.
Cât privește argumentul contestatoarei privind neluarea în calculul pensiei a anumitor sporuri din adeverințele existente la dosarul de pensie al reclamantei, acesta este parțial întemeiat. Astfel cum rezultă din raportul de expertiză efectuat în cauză, la recalcularea drepturilor de pensie, pârâta a omis să ia în calcul sumele contributive constând în spor de vechime atestat de adeverința nr.345/C din 25.10.2005 a Tribunalului București și stagiul adăugat efectuat în perioada 01.11.2002 – 15.08.2003 atestat de adeverința nr.345/C din 07.11.2005 emisă de Tribunalul București, deși adeverințele au fost depuse la dosarul de pensie al reclamantei o dată cu cererea de acordare a pensiei de serviciu, la data de 21.11.2005.
Față de cele expuse, având în vedere înscrisurile de la dosar și calculele expertului efectuate în anexa 2 și anexă 3 la raportul de expertiză, Tribunalul reținând că punctajul mediu anual din decizia de recalculare nr._ din 18 august 2010 și decizia de revizuire nr._ din 28.07.2011 a fost incorect stabilit de C. Locală de P., va admite în parte acțiunea, va anula decizia nr._ din 18 august 2010 privind recalcularea pensiei de serviciu, emisă de C. Locală de P. Sector 1, va anula decizia nr._ din 28.07.2011 privind revizuirea pensiei pentru limită de vârstă emisă de C. Locală de P. Sector 1 și a obligat intimata să emită contestatoarei o nouă decizie de recalculare a drepturilor de pensie în baza Legii 119/2010, începând cu data de 01.09.2010 și o nouă decizie de revizuire a pensiei pentru limită de vârstă în baza OUG 592/011, începând cu data de 31 iulie 2011, cu luarea în calcul a unui punctaj mediu anual de 1,_ puncte și un cuantum total al pensiei de 920 lei lunar.
Întrucât decizia de debit contestată privește diferența dintre cuantumul pensiei stabilit prin decizia de recalculare din_ din 18 august 2010 (850 lei lunar) și cel stabilit prin decizia de revizuire nr._ din 28.07.2011 (848 lei lunar), urmare a anulării celor două decizii, este întemeiată și contestația împotriva deciziei de debit nr._ – N10 din 24.10.2011, care, nemaiavând suport juridic, urmează a fi anulată.
Celelalte critici ale contestatoarei privind nevalorificarea contribuției la pensia suplimentară, nevalorificarea stagiului de cotizare din cartea de muncă în mod corect sau reținerea în buletinul de calcul a unor date false privind sporurile și alte venituri suplimentare, nu se probează, avându-se în vedere buletinul de calcul de la dosar (pensia suplimentară e valorificată, stagiul de cotizare din carnetul de muncă valorificat în întregime), înscrisurile doveditoare din dosarul de pensie și raportul de expertiză, motiv pentru care au fost înlăturate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal și motivat, contestatoarea C. E. R..
În motivarea recursului, recurenta a arătat că la data pronunțării sentinței menționate anterior, subsemnata, se afla în imposibilitate de a pune concluzii pe fondul cauzei, și respectiv de a formula în timp util obiecțiuni la raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză, fiind internată în spital - la Spitalul Clinic de Urgență București (în perioada 6 noiembrie 2014 - 23 noiembrie 2014), lezându-i-se astfel vădit, dreptul la apărare, cu încălcarea principiului disponibilității și al contradictorialității.
Expertiza contabilă efectuată în cauză a avut în vedere niște adeverințe de venituri vechi, incorecte, expertul omițând a solicita Fișa contabilă din Arhiva Contabilității personalizată pentru fiecare angajat, fapt ce a determinat că, instanța de fond să-și întemeieze soluția pe o expertiză incorect efectuată. În susținerea celor afirmate, arată faptul că și intimate C. de P. Sector 1 București a emis Anexe din care reies 0 sporuri și contribuții la pensia suplimentară, anexe de fapt, depuse la dosar, și pe care instanța nu le-a luat în considerare.
Față de văditele discrepanțe existente în actele, anexele și adresele intimate, tinde a crede că fac referire la o cu totul altă persoană. Există o contradicție între cele menționate în Anexele Casei de P. Sector 1 București și cele cuprinse chiar în Cartea de Muncă a recurentei, referitoare la sporuri, pensie suplimentară, domiciliul recurentei.
Atât Cartea de Muncă, cât și Anexele referite, sunt depuse în copii, la dosarul cauzei.
Din Cartea de Muncă rezultă că în proporție de 170% din venituri reprezintă sporuri, ori, în raport de cuantumul stabilit al pensiei, ar însemna, la un calcul sumar, să aibă o pensie mai mică decât cea socială, fapt ce ridică vădite întrebări legate de corectitudinea modului de calcul al acesteia.
Reținerea, în motivarea sentinței civile că, din cauza condițiilor economice existente la acea vreme, s-a dispus introducerea în sistemul public de pensii a personalului auxiliar de specialitate din instanțele judecătorești, este eronată, fapt demonstrate astăzi de realitatea anchetelor întreprinse de D.N.A. care infirmă starea de nevoie a statului, din recuperarea prejudiciilor putându-se evita aplicarea măsurilor economice drastice și injuste ale Guvernului B..
Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva criticilor formulate cât și a dispozițiilor art.3041 C. proc. civ., Curtea găsește recursul formulat ca fiind nefondat, considerentele avute în vedere fiind următoarele:
Prima instanța a făcut o corecta aplicare a dispozițiilor legale incidente in speța, iar Curtea își însușește în întregime considerentele mai sus expuse, în cauză nefiind incident niciunul dintre motivele de recurs prevăzute de art.304 Cod procedură civilă.
În ceea ce privește criticile recurentei referitoare la dreptul la apărare, la încălcarea principiului disponibilității și al contradictorialității, Curtea le va analiza prin prisma motivului de recurs prevăzut de art.304 pct.5 Cod procedură civilă, potrivit căruia modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere, numai pentru motive de nelegalitate, când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2. Recurenta a invocat nesocotirea principiilor respective prin faptul că la data pronunțării sentinței atacate, aceasta se afla în imposibilitate de a pune concluzii pe fondul cauzei și de a formula în timp util obiecțiuni la raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză, fiind internată în spital. Curtea constată că aspectele menționate nu sunt de natură a atrage modificarea sau casarea hotărârii recurate, deoarece, în speță, reclamantei i s-au asigurat toate garanțiile unui proces echitabil, inclusiv dreptul la apărare și nu au fost încălcate principiile disponibilității și contradictorialității.
Astfel, raportul de expertiză a fost depus la dosar la data de 16.09.2014 și a fost comunicat reclamantei în ședința publică de la 22.09.2014, acordându-i-se un termen pentru a lua cunoștință de raport. La termenul următor(20.10.2014), când reclamanta putea formula obiecțiuni la raportul de expertiză, cauza s-a amânat la cererea reclamantei pentru imposibilitatea acesteia de prezentare din motive medicale. Deci, instanța a ținut seama de starea de sănătate a reclamantei și tocmai pentru a-i asigura dreptul la apărare, dar și pentru a respecta principiul contradictorialității a dispus acordarea unui nou termen la data de 17.11.2014. Pentru respectivul termen, reclamanta a formulat în scris obiecțiuni la raportul de expertiză, pe care instanța le-a pus în discuția părților, asigurând contradictorialitatea, dar și dreptul la apărare. Contestatoarea a lipsit în ședința publică de la 17.11.2014, dar chiar și în lipsa acesteia instanța de fond a pus în discuție obiecțiunile formulate, pronunțându-se asupra acestora. Nu se poate reține încălcarea dreptului la apărare sau a principiului contradictorialității prin pronunțarea hotărârii la data de 17.11.2014, deoarece reclamanta nu a făcut dovada imposibilității de prezentare pentru acel termen și nici nu a cerut amânarea cauzei pe acest motiv, nefiind încălcate formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă.
În ceea ce privește susținerea recurentei n sensul că s-ar fi încălcat principiul disponibilității, Curtea constată că prima instanță s-a pronunțat în limitele sesizării, iar recurenta nu a arătat în concret în ce mod s-ar fi nesocotit principiul respectiv.
Referitor la criticile recurentei în ceea ce privește expertiza, Curtea constată că parte a acestora au fost invocate direct în recurs, fără ca ele să fie puse în discuție prin intermediul obiecțiunilor formulate la fond. Astfel, aspectele referitoare la adeverințele valorificate de expert, la vechimea și incorectitudinea acestora, la fișele contabile ce ar fi trebuit să fie solicitate fostului angajator, Curtea constată că reclamanta nu le-a invocat prin intermediul obiecțiunilor formulate la data de 17.11.2014. În cadrul acestora a invocat doar faptul că expertul nu a inclus sporurile din cartea de muncă și nici contribuția la pensia suplimentară. În aceste condiții, neinvocând aspectele respective în termenul acordat în primă instanță, Curtea constată că partea este decăzută din dreptul de a mai formula obiecțiuni la expertiză.
În plus, susținerile recurentei nu sunt nici întemeiate, deoarece expertul a calculat drepturile de pensie în funcție de datele existente la dosar, inclusiv de veniturile din adeverințele depuse și la C. de pensii. Faptul că acestea ar fi fost vechi sau nu ar conține date corecte nu este dovedit și nu înlătură valorificarea lor, în condițiile în care respectă dispozițiile legii. Nici expertul, nici C. de pensii și nici instanța nu aveau nicio obligație să solicite Fișa contabilă din Arhiva Contabilității personalizată pentru fiecare angajat, așa cum apreciază recurenta, deoarece potrivit art.78 din Legea nr.19/2000, în baza s-a recalculat pensia de serviciu după . Legii nr.119/2010, prevede că punctajul anual al asiguratului se determină prin împărțirea la 12 a punctajului rezultat în anul respectiv din însumarea numărului de puncte realizat în fiecare lună. Numărul de puncte realizat în fiecare lună se calculează prin raportarea salariului brut lunar individual, inclusiv sporurile și adaosurile, sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale, la salariul mediu brut lunar din luna respectivă, comunicat de Institutul Național de S. și Studii Economice. Punctajul asiguratului, stabilit conform prevederilor alin. (1) și (2), se calculează la nivelul veniturilor brute realizate pentru care s-au plătit contribuții de asigurări sociale. Dovada vechimii în muncă, a timpului util la pensie și a duratei de asigurare, realizată până la . prezentei legi, se face cu carnetul de muncă sau cu alte acte prevăzute de lege, pe baza cărora se poate stabili că s-a achitat contribuția de asigurări sociale. În baza art.164 alin1 și 2 din Legea nr.19/2000, la determinarea punctajelor anuale, până la . prezentei legi, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înregistrare a acestora în carnetul de muncă, astfel: a) salariile brute, până la data de 1 iulie 1977; b) salariile nete, de la data de 1 iulie 1977 până la data de 1 ianuarie 1991; c) salariile brute, de la data de 1 ianuarie 1991. (2) La determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile prevăzute la alin. (1) se au în vedere și sporurile care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă.
Deci, calculul pensiei trebuia făcut atât de către C. de pensii, cât și de către expert în funcție de veniturile din carnetul de muncă și din adeverințele depus la dosarul de pensionare, neexistând obligația de a solicita Fișa contabilă de la fostul angajator. Dacă recurenta considera că adeverințele depuse la dosarul de pensionare conțin date incorecte sau neactualizate, putea solicita eliberarea unor alte astfel de acte de la fostul angajator și putea cere intimatei recalcularea drepturilor de pensie în condițiile art.107 alin.3 și 5 din Legea nr.263/2010.
În recurs, a fost depusă adeverința nr.345/7.11.2005, dar aceasta a fost avută în vedere de expert la stabilirea punctajului, așa cum rezultă din explicațiile acestuia de la fila 316 din dosarul de fond. În fapt, expertul chiar a constat că la recalcularea drepturilor de pensie, pârâta a omis să ia în calcul sumele contributive constând în spor de vechime atestat de adeverința nr.345/C din 25.10.2005 a Tribunalului București, acesta fiind unul dintre motivele pentru care prima instanță a admis contestația, a anulat deciziile contestate și a dispus obligarea intimatei să emită contestatoarei o nouă decizie de recalculare a drepturilor de pensie cu luarea în calcul a unui punctaj mediu anual de 1,_ puncte și un cuantum total al pensiei de 920 lei lunar.
Expertul a verificat inclusiv modul de valorificare a sporurilor și altor venituri suplimentare, în funcție de actele existente la dosar, precum și aspectele referitoare la creșterea punctajelor pentru contribuția la pensia suplimentară. Punctajul stabilit de expert a avut la bază și sporurile permanente din adeverințele depuse la dosar și din carnetul de muncă, iar din anexele la raportul de expertiză rezultă și aplicarea procentelor prevăzute de lege la punctajele lunare pentru contribuția la Fondul pentru pensia suplimentară, motiv pentru care criticile recurentei pe aceste aspecte sunt nefondate.
Criticile recurentei referitoare la recalcularea pensiei în baza Legii nr.119/2010 și la inexistența unor motive economice obiective care să determine reformarea sistemului de pensii și înlăturarea pensiilor de serviciu nu pot fi reținute. Prima instanță a analizat pe larg criticile contestatoarei întemeiate pe încălcarea dreptului de proprietate garantat potrivit art.1 din Protocolul nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, considerându-le neîntemeiate, Curtea însușindu-și în totalitate argumentele primei instanțe pentru a nu le mai relua, constatând că a existat un scop legitim. În cauză, scopul legitim urmărit prin luarea măsurii a fost acela al diminuării cheltuielilor bugetare și instituirea unui regim de pensii având la bază principiul contributivității, atribuții care revin în sarcina Statului R.. Măsurile edictate prin Legea nr.119/2010 și OUG nr.59/2011 au avut ca scop degrevarea bugetului asigurărilor sociale, respectiv a bugetului de stat de anumite cheltuieli, pe fondul unei crize economice generalizate și profunde și pentru a se crea premizele unei relansări economice reale. Așa fiind, analizând în lumina practicii constante a Curții Europene ingerința în dreptul de proprietate al reclamantei, rezultă că aceasta este justificată de un scop legitim și corespunde unui interes public.
Nu se poate susține temeinic că anchetele DNA au infirmat starea de nevoie a statului, în condițiile în care contextul economic intern și internațional ce a generat măsurile legislative din 2009 și 2010 a făcut și obiectul controlului de constituționalitate, stabilindu-se că pensiile speciale pot fi eliminate dacă există o rațiune, o cauză suficient de puternică spre a duce in final la diminuarea prestațiilor sociale ale statului sub forma pensiei.
Ori, în cazul Legii nr.119/2010 o atare cauza o reprezintă necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităților existente în sistem și nu în ultimul rând situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat cât și cel al asigurărilor sociale de stat.
De notat că pensia de serviciu se bucură de un regim juridic diferit în raport cu pensiile acordate în sistemul public de pensii, fiind compusă din două elemente: pensia contributivă suportată din bugetul asigurărilor și un supliment din partea statului, suportat din bugetul de stat.
Acordarea acestui supliment ține de politica statului în domeniul asigurărilor sociale, care trebuie să dispună de resursele financiare pentru a o putea acorda și nu înlocuiește dreptul constituțional al beneficiarului la o pensie recalculată in conformitate cu Legea nr. 19/2000.
În aceste condiții, chiar dacă poate fi încadrată potrivit interpretării pe care Curtea Europeană a dat-o articolului 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, în noțiunea de „bun”, partea necontributivă a pensiei de serviciu reprezintă totuși, din această perspectivă, un drept câștigat numai cu privire la prestațiile de asigurări sociale realizate până la data intrării în vigoare a noii legi.
În speță, măsura luată respectă și condiția proporționalității, asigurându-se un echilibru între cerințele de interes general ale comunității și imperativele protejării drepturilor fundamentale ale reclamantei. Întrucât Legea nr. 19/2000, lege cadru în reglementarea drepturilor de asigurări sociale în sistemul public a așezat pe principii și reguli noi întreaga legislație a pensiilor, prin integrarea în sistemul public a mai multor sisteme de pensii speciale, Curtea apreciază că măsura dispusă este de natură a păstra un just echilibru între necesitatea protejării interesului general și protecția drepturilor fundamentale ale persoanelor, întrucât a existat un raport rezonabil de proporționalitate între măsurile luate și scop.
În acest context apare ca fiind extrem de relevantă hotărârea pronunțată de Curtea Europeană pentru Drepturile Omuluila data de 7 februarie 2012 în cauzele conexate A. M. F., Judita V. T., E. T., M. M. și L. G. împotriva României (nr._/11,_/11,_/11,_/11,_/11), prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat neîncălcarea de către Statul român a dispozițiilor articolului 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, sub aspectul transformării pensiilor speciale în pensii în sistemul public, în temeiul Legii nr.119/2010. Instanțele judecătorești din România sunt obligate să țină seama de astfel de decizii ale Curții de la Strasbourg în lumina dispozițiilor art. 20 și 148 din Constituție, cu atât mai mult cu cât în speța de față este pusă în discuție aceeași problematică a conformității Legii nr. 119/2010 cu dispozițiile relevante ale Convenției Europene pentru Drepturile Omului și protocoalelor adiționale.
Toate aceste aspecte ce reies din considerentele precitatei decizii CEDO vin în sprijinul argumentelor expuse în deciziile anterior indicate ale Curții Constituționale a României și conduc la aceeași concluzie, aceea că transformarea pensiilor speciale în pensii în sistemul public efectuată în temeiul Legii nr. 119/2010 nu constituie o încălcare a dispozițiilor art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului coroborat cu art. 14 din Convenție.
Referitor la pensia de serviciu a recurentei, trebuie specificat că legea specială în baza căreia aceasta a fost stabilită nu a garantat, în textul ei, faptul că va suporta pe viitor, pentru o perioadă nedeterminată, plata acestei părți suplimentare susținută de buget, alocarea acestor sume fiind în directă relație cu realitățile economice.
Pentru toate aceste considerente de fapt și de drept, în temeiul art.312 alin.1 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge recursul, ca nefondat, hotărârea primei instanțe fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta C. E. R., împotriva sentinței civile nr._/17.11.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata C. DE P. A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 18.06.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
S. G. M. C. D. A.
I. T.
GREFIER
E. D. C.
Red:M.C.
Dact: A.C./2 ex.
25.06.2015
Jud. fond :I. V. F.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 1392/2015. Curtea de Apel... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 1486/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
