Obligaţie de a face. Decizia nr. 1486/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1486/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 25-05-2015 în dosarul nr. 3043/3/2013
Dosar nr._ (Număr în format vechi 1874/2015)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 1486/2015
Ședința publică de la 25 Mai 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE E. D. B.
Judecător M. P.
Judecător D. G. E.
Grefier R. N. C.
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulate de recurentul-reclamant . împotriva sentinței civile nr. 3843 din data de 31.03.2014, pronunțate de Tribunalul București - Secția a VIII- a Conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. DE A. DE SANATATE A MUNICIPIULUI BUCURESTI, cauza având ca obiect contestație privind alte drepturi de asigurări sociale.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-reclamant ., prin avocat, cu împuternicire avocațială la dosar, fila 23, emisă în baza contractului de asistență juridică nr._/20.08.2014, lipsind intimata-pârâtă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează Curții că prezenta cauză se află la al II-lea termen de judecată la termenul anterior cauza a fost amânată în vederea citării intimatei-pârâte cu un exemplar al motivelor de recurs, că în data de 18.05.2015 a fost înregistrată la dosar întâmpinarea formulată de partea intimată, în dublu exemplar, după care:
Curtea în raport de prevederile art. 96 din Codul de procedură civilă, procedează la comunicarea unui exemplar al întâmpinării formulate de partea intimată către reprezentantul recurentei.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe noi de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea cererii de apel.
Recurentul-reclamant ., prin avocat, având cuvântul solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, cu completarea sentinței civile recurate, precizează că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art.304 puct.8 și 9 din Codul de procedură civilă, instanța prin sentința civilă nr.9436 a reținut în mod greșit faptul că prin notele de ședință nu a solicitat decât micșorarea cuantumului pretențiilor fără să invoce necompetența funcțională a secției de conflicte de muncă și asigurări sociale. Prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că la data de 25.03.2014 pe lângă cererea precizatoare în care a arătat că își micșorează pretențiile a depus o cerere prin care a invocat necompetența funcțională a secției litigii de muncă.
Pentru cele învederate solicită admiterea recursului, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
Curtea constată că recursul este în stare de judecată și îl reține în pronunțare.
CURTEA ,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
- SOLUȚIA PRIMEI INSTANȚE
Prin cererea înregistrată la data de 07.05.2012, pe rolul Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr._ , reclamanta ., a chemat în judecată pârâta C. de Asigurări de Sănătate a Municipiului București, solicitând obligarea acesteia la restituirea sumei de 3441 lei, conform cererii precizatoare, reprezentând diferența dintre suma indemnizațiilor plătite asiguraților pentru concedii medicale pentru incapacitate temporară de muncă, concedii medicale pentru sarcina și lăuzie, concediu pentru creștere copil bolnav și totalul contribuțiilor pentru concedii și indemnizații datorate de angajator, în perioada ianuarie-mai 2011.
Prin sentința civilă nr.3843 din data de 31.03.2014, pronunțată de Tribunalul București, a fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta R. O. SRL, în contradictoriu cu pârâta C. DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanta în calitate de angajator are dreptul ca pentru indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă și de maternitate achitate salariaților săi, să primească sumele de la casele de asigurări de sănătate, indemnizație pentru îngrijire copil, conform art. 12 din OUG nr.158/2005. Aceasta a formulat numeroase adrese la pârâtă, prin care a solicitat restituirea sumelor plătite cu titlul de diferența dintre suma indemnizațiilor pentru incapacitate temporară de muncă, pentru maternitate, îngrijire copil bolnav în perioada ianuarie-mai 2011 și totalul contribuțiilor pentru concedii și indemnizații datorate de angajator, în suma totală de 3441 lei, conform cererii precizatoare.
Dar prin Adresa nr. 26088T din data de 26 septembrie 2011 emisă de către CASMB a comunicat reclamantei faptul că, nu poate da curs solicitării acesteia, deoarece s-a împlinit termenul de 90 zile, prevăzut de art. 40 alin.1 din OUG nr.158/2005 modificat prin OUG nr.36/2010.
Potrivit art. 40 alin.1 din OUG nr.158/2005 și modificat prin OUG nr. 36/2010 indemnizațiile pot fi solicitate în baza actelor justificative, în termen de 90 zile de la data la care beneficiarul era în drept să le solicite. De asemenea, potrivit art. 1, 2, 3 și 36 din același act normativ, plata indemnizațiilor se face de către angajator pe baza certificatului de concediu medical cel mai târziu odată cu lichidarea drepturilor salariale pe lună respectivă.
S-a reținut în această situație că, angajatorul a plătit indemnizația pentru lunile menționate în prezența acțiune, cel mai târziu odată cu lichidarea drepturilor salariale pe lună respectivă, astfel că de la acel moment era în drept să solicite de la pârâtă, în condițiile prevăzute de art. 40 alin.1 din actul normativ menționat. Dar reclamanta a solicitat plata acestor indemnizații la data de 8 noiembrie 2012, dată la care fiecare termen de 90 zile, care a început să curgă de la data plății drepturilor salariale pentru lunile menționate prin acțiune, era epuizat.
Instanța a considerat că prin răspunsul trimis prin Adresa nr. 26088T emisă de pârâtă s-a menționat în mod corect termenul în care putea fi solicitată restituirea sumelor solicitate prin acțiune. Aceasta este confirmată și de Decizia nr. 1027/2012 a CCR prin care a fost respinsă excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 40 alin.1 din OUG nr.158/2005 modificat prin OUG nr.36/2010.
Instanța nu a putut să ia în considerare susținerea reclamantei că nu i se aplică prevederile art. 40 alin.1 din OUG nr.158/2005, deoarece nu are calitatea de beneficiar, întrucât prin plata efectuată către angajați, titulari ai certificatelor de concedii medicale, aceasta a dobândit întocmai calitatea de beneficiar al indemnizației acordate, a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei.
II. RECURSUL FORMULAT DE S.C. R. O. S.A.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs în termen legal și motivat reclamanta S.C. R. O. SRL, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin motivele de recurs formulate, întemeiate în drept pe dispozițiile art.304 pct.3, pct.5, pct.8 și pct.9 din Codul de procedură civilă, recurenta a susținut că potrivit prevederilor OUG nr.158/2005 privind concediile și îndemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, precum și celor ale Normelor de aplicare a ordonanței aprobate prin Ordinul nr._ al Ministrului Sănătății și Președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, sumele reprezentând indemnizații, care se plătesc asiguraților și care trebuie suportate din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, se rețin de către plătitor din contribuțiile pentru concedii și indemnizații datorate pentru luna respectivă, iar sumele reprezentând indemnizații plătite de către angajatori asiguraților, care depășesc suma contribuțiilor datorate de aceștia în luna respectivă, se recuperează din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate din creditele bugetare prevăzute cu această destinație.
În consecință, prin cererea nr. 802/04.07.2011, înregistrată la C. de Asigurări de Sănătate a Municipiului București sub numărul 21106T/05.07.2011, reclamantul a solicitat restituirea sumei de 7.707 lei, reprezentând diferența dintre suma indemnizațiilor plătite asiguraților și totalul contribuțiilor pentru indemnizații și concedii datorate de angajator.
Pentru perioada ianuarie - februarie 2011 cererea reclamantului a fost respinsă prin Decizia nr.21106T/21.07.2011, înregistrată la R. sub nr. 2383/03.08.2011, cu motivarea că "Perioada ianuarie - februarie 2011 [ ... ] este prescrisă în baza OUG nr. 158/2005".
Împotriva acestui act administrativ R. O. a formulat contestație prin care a solicitat revocarea în tot a actului administrativ reprezentat de Decizia nr. 21106T/21.07.2011 prin care a fost respinsă cererea nr. 802/04.07.2011, precum și restituirea sumei totale de 7.707 lei, reprezentând diferența dintre suma indemnizațiilor plătite asiguraților și totalul contribuțiilor pentru concedii și indemnizații datorate de angajator în perioada ianuarie - mai 2011.
Contestația a fost respinsă prin Decizia privind contestația (Decizia nr. 26088T/26090T din 06.09.2011), care a fost comunicată la data de 8 septembrie 2011 (conform ștampilei de pe plic), fiind înregistrată la R. sub nr. 2906/12.09.2011.
Atât în Decizia nr. 21106T, cât și în Decizia privind contestația, refuzul restituirii sumelor care i se cuvin a fost motivat prin pretinsa prescriere a dreptului de a cere restituirea sumelor în cauză, potrivit prevederilor art. 40 alin. (1) din OUG nr. 158/2005.
Cu privire la judecarea cauzei în primă instanță, recurenta arată că a investit instanța de judecată cu acțiunea înregistrată la data de 19.12.2011 pe rolul Tribunalului București - Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal sub numărul_/3/2011, prin care a solicitat instanței anularea actelor administrative anterior menționate, precum și obligarea CASMB la restituirea către subscrisa a sumei de 7.707 lei, reprezentând diferența dintre suma indemnizațiilor plătite asiguraților și totalul contribuțiilor pentru concedii și indemnizații datorate de angajator în perioada ianuarie - mai 2011.
La primul termen de judecată, prin încheierea de ședință din data de 18.12.2012, instanța a admis excepția necompetenței funcționale a instanței formulate de către pârâtă și a dispus trimiterea cauzei spre soluționare Secției a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a Tribunalului București, formându-se astfel dosarul nr._ .
La data de 25.03.2014, reclamantul a depus prin serviciul registratura al instanței:
a) note de ședință prin care a invocat excepția necompetenței funcționale a Secției a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, precum și puterea de lucru judecat a Sentinței civile nr. 5249/18.12.2012 pronunțată de Tribunalul București, Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, între aceleași părți și având aceeași cauză.
b) cerere precizatoare prin care a solicitat instanței să ia act de micșorarea câtimii obiectului cererii de chemare în judecată de la 7.707 RON (reprezentând diferența dintre suma indemnizațiilor plătite asigurați/or și totalul contribuțiilor pentru concedii și indemnizații datorate de angajator în perioada ianuarie-mai 2011) la 3.441 RON (ce reprezintă diferența dintre suma indemnizațiilor plătite asigurați lor și totalul contribuțiilor pentru concedii și indemnizații datorate de angajator în perioada ianuarie-februarie 2011).
Recurenta susține că a făcut dovada susținerilor acesteia, învederând instanței dispozițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 și, de asemenea, anexând sentința civilă mai sus amintită.
În dezvoltarea motivelor de recurs, se arată că prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) (art. 304 punctul 5 Cod procedură civilă).
În primul rând, așa cum s-a arătat, deși prin notele de ședință din 25.03.2014, reclamanta a invocat excepția necompetenței funcționale a secției a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale acestea fiind susținute și la termenul de judecată din 31.03.2014, instanța NU s-a pronunțat asupra acestei excepții, fiind încălcate astfel dispozițiile art.158 din CprCiv 1865 (aplicabil speței).
Consideră că hotărârea primei instanțe s-a dat cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe (art. 304 punctul 3 Cod procedură civilă).
Hotărârea dată cu încălcarea competenței altei instanțe este lovită de nulitate deoarece, potrivit dispozițiilor art. 105 alin. (1) Cod procedură civilă "actele de procedură Îndeplinite de un judecător cu încălcarea normelor de competență de ordine publică sau privată vor fi declarate nule în condițiile prevăzute de lege".
Competența materială funcțională, care se stabilește după felul atribuțiilor jurisdicționale ce revin fiecărei categorii de instanțe, este o competență absolută, de ordine publică, astfel cum rezultă din coroborarea dispozițiilor art. 159 și art. 19 din Codul de procedură civilă.
Astfel, recurenta solicită instanței să constate că hotărârea recurată a fost pronunțată de către instanța necompetentă funcțional să soluționeze această cauză, în considerarea următoarelor aspecte:
(i) Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția I Civilă s-a pronunțat recent într-o cauză având același obiect, respectiv acțiune în restituirea sumelor plătite de angajator la Fondul național unic al asigurărilor sociale de sănătate, care depășesc valoarea cotei de contribuție datorate conform legii, statuând că astfel de cauze revin spre soluționare instanțelor specializate în materia contenciosului administrativ și fiscal.
Așadar, prin Decizia nr. 647 din 25 februarie_, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut următoarele:
- "având în vedere obiectul acțiunii reclamantului [...] Curtea a constatat că litigiul nu privește nici modul de calcul și nici plata indemnizațiilor prevăzute de OUG nr. 158/2005; astfel că nu este supus reglementării speciale prevăzute în art. 521 în ceea ce privește competența";
- "acțiunea dedusă judecății privește un raport juridic de drept fiscal astfel cum este definit prin art. 21 C.proc.fisc., având în vedere că art. 2 C.fisc. include la lit. c) contribuția pentru concedii și indemnizații la asigurări sociale de sănătate, datorată de angajator bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate”;
- în consecință, s-a constatat că litigiul de fată intră în sfera contenciosului administrativ fiscal fiind de competența instanței specializate în această materiei conform art. 10 din Legea nr. 554/2004, invocat ca temei de drept al acțiunii".
(ii) potrivit Sentinței civile nr. 5249/18.12.2012 - cu putere de lucru judecat - depusă la dosarul cauzei -, pronunțată în dosarul nr._/3/CA/2011, având aceleași părți și aceeași cauză, Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal a Tribunalului București și-a reținut competența de soluționare a cauzei în considerarea faptului că "litigiul vizează un raport juridic de drept administrativ fiscal între reclamantă și C. de Asigurări de Sănătate a Municipiului București, iar nu un drept de asigurări sociale între beneficiarul dreptului de asigurări și pârâtă”.
(iii) dispozițiile art. 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 sunt imperative în ceea ce privește competenta secțiilor de contencios administrativ și fiscal ale tribunalelor și curților de apel;
(iv) părțile Iitigante nu au calitatea de angajat, respectiv angajator;
(v) prin acțiunea formulată se solicită anularea unor acte administrativ-fiscale, precum și obliga rea la plata unei creanțe de natură fiscală;
Prima instanță a soluționat însă cauza, fără a lua în considerare argumentele de fapt și de drept expuse anterior, pronunțând astfel o hotărâre cu încălcarea competenței funcționale a altei instanțe.
În concluzie, în considerarea tuturor aspectelor legale și jurisprudențiale expuse anterior, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre judecare instanței competente din punct de vedere funcțional.
Instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit ori vădit neîndoielnic al acestuia (art. 304 punctul 8 Cod procedură civilă).
Atunci când este sesizată cu un diferend în legătură cu un act sau fapt juridic, "judecătorul care soluționează fondul trebuie să îl aplice, în litera și spiritul lui, neavând dreptul să îi dea un alt înțeles”, sub rezerva unei singure excepții, aceea în care clauzele actului juridic ori caracteristicile faptului juridic sunt îndoielnice și susceptibile de mai multe interpretări.
În cauza de față instanța a fost investită cu o acțiune în contencios administrativ și fiscal, în temeiul unui raport juridic de natură administrativ-fiscală, solicitând restituirea unei creanțe fiscale.
Instanța de fond însă, prin "ignorarea sensului clar și precis al raportului juridic dedus judecății a concluzionat că acesta este un raport juridic de dreptul muncii, concluzie care este în contradicție absolută cu caracteristicile și înțelesul vădit neîndoielnic al acestuia.
Interpretarea actului juridic ori raportului juridic dedus judecății aparține puterii suverane a instanței. Însă, în procesul de examinare, „puterile judecătorului fondului nu sunt discreționare, fiind limitate de interdicție denaturării actului juridic clar și precis și/sau, după caz, de interdicția de a schimba natura însăși a acestuia”.
În considerarea acestor aspecte, solicită instanței să constate în primul rând că instanța de fond a ignorat natura raportului juridic dedus judecății, în raport cu normele legale care îi definesc elementele constitutive și, în al doilea rând, că interpretarea dată nu este suficient motivată.
Instanța de fond în mod greșit a apreciat că în prezenta cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 40 alin. (1) din OUG nr. 158/2005, care prevăd că indemnizațiile pot fi solicitate pe baza actelor justificative, în termen de 90 de zile de la data la care beneficiarul era în drept să le solicite.
Termenul de 90 de zile este reglementat în ceea ce privește dreptul beneficiarilor de a solicita plata indemnizațiilor de concediu, iar nu dreptul angajatorilor de a recupera sumele care depășesc cuantumul contribuții lor datorate de aceștia în luna respectivă, în condițiile art. 38 alin. (2) din Ordonanță.
Dispozițiile OUG nr. 158/2005 nu reglementează un termen de prescripție special pentru dreptul de a cere restituirea sumelor reprezentând indemnizații plătite de angajatori asiguraților, care depășesc suma contribuții lor datorate de aceștia în luna respectivă. În consecință, termenul de prescripție urmează a fi stabilit conform cu regula generală în materia prescripției extinctive, potrivit căreia, în toate situațiile în care nu se prevede un termen special de prescripție, se va aplica termenul general de prescripție extinctivă de 3 ani, prevăzut de art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 și art. 2517 din Noul Cod Civil.
De asemenea, se subliniază faptul că dispozițiile art. 40 din OUG nr. 158/_, invocate ca temei în drept al refuzului restituirii sumelor, nu sunt incidente în cauză întrucât acestea vizează relația dintre angajator și beneficiarii indemnizației - angajații în drept să o solicite, în baza documentelor justificative (certificatul medical) ȘI NU relația angajatorului cu C. de Asigurări de Sănătate.
Pentru aceste motive, solicită instanței de recurs să constate că hotărârea recurată a fost data cu încălcarea și aplicarea greșită a legii și să dispună admiterea recursului.
- ANALIZA RECURSULUI
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs formulate, precum și în baza art.3041 Codul de procedură civilă, în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Prima instanță nu a soluționat excepția necompetenței funcționale.
Analizând excepția invocată Curtea reține că în cuprinsul Codului fiscal se reglementează contribuțiile sociale obligatorii care constituie venituri la bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, art. 2 alin.2 din Codul fiscal incluzând la lit. c contribuția pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate datorată de angajator bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.
Art. 38 din OUG nr. 158/2005 arată că sumele reprezentând indemnizații plătite de către angajatori asiguraților, care depășesc suma contribuțiilor datorate de aceștia în luna respectivă, se recuperează din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate din creditele bugetare prevăzute cu această destinație, în condițiile reglementate prin normele de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.
Art. 52 din O.U.G. nr. 158/2005 stabilește jurisdicția asigurărilor sociale în ceea ce privește modul de calcul și de plată a indemnizațiilor, aspecte care privesc relația dintre beneficiarul indemnizației care s-a aflat în concediu și căruia se datorează indemnizația și cel obligat la plata indemnizației, respectiv angajator, sau o altă instituție conform distincțiilor făcute de art. 36 alin. 3 din același text legal. Modul de calcul al indemnizație privește tot relația dintre beneficiarul dreptului și cel obligat la plată după distincțiile prevăzute de lege (art. 25, 30).
Pe de-o parte, litigiul de față are ca obiect restituirea sumelor plătite de reclamantul angajator la Fondul național unic al asigurărilor sociale de sănătate și care depășesc valoarea cotei de contribuție datorate conform legii. Soluționarea litigiului presupune stabilirea valorii cotei de contribuție datorată de angajator, a sumelor virate de acesta la FNUASS și eventual a depășirii cotei de contribuție datorate, așadar analizarea unui raport juridic de drept fiscal.
Din întreg textul ordonanței rezultă că indemnizațiile pe care le reglementează acest act normativ sunt drepturi ale asiguraților - salariaților reclamantei, în speță (art. 1, art. 31, art. 11, art. 18, art. 39 etc.), iar calculul și plata acestor drepturi sunt în sarcina angajatorului - reclamantei, în speță (art. 12 A, art. 10 etc.). Prin urmare, litigiile asimilate de art. 52 OUG 158/2005 jurisdicției asigurărilor sociale sunt cele născute din raportul juridic ce se stabilește între angajator și salariatul asigurat și care privesc calculul și plata acestor drepturi sociale. Între angajator și CASMB nu există un raport juridic care să conțină dreptul CASMB la indemnizații și obligația reclamantei la calculul și plata acestora. Singurul raport juridic dintre cei doi subiecți amintiți are ca obiect plata cotei de contribuție pentru concedii și indemnizații (art. 5, art. 4). Sumele plătite de angajator care depășesc această cotă de contribuție datorată la FUNASS sunt supuse restituirii (art. 38). Aceste sume însă nu reprezintă “indemnizațiile” reglementate de textul normativ ca drepturi ale salariaților asigurați.
Deci cererea dedusă judecății ține de un raport juridic de drept fiscal cum este definit de art. 21 din Codul de procedură fiscală. Astfel articolul antemenționat definește creanțele fiscale drept drepturi patrimoniale care, potrivit legii, rezultă din raporturile de drept material fiscal. Se mai indică faptul că din raporturile de drept rezultă atât conținutul, cât și cuantumul creanțelor fiscale, reprezentând drepturi determinate constând în… dreptul la restituirea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat,
Pe de altă parte, o derogare de competență nu poate fi reținută în privința acestei materii. Într-adevăr, art. 52 din OUG 158/2005 stabilește că litigiile care au ca obiect modul de calcul și de plată a indemnizațiilor prevăzute de această ordonanță se soluționează de către instanțele judecătorești competente, potrivit jurisdicției asigurărilor sociale. Or, astfel cum s-a arătat deja, prezentul litigiu nu privește nici modul de calcul și nici plata indemnizațiilor prevăzute de OUG 158/2005.
Pe de altă parte potrivit art. 10 din Legea nr. 554/2004 - (1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.
Față de considerentele expuse, constatând că prezentul litigiu nu intră în sfera materiilor date în competența jurisdicției asigurărilor sociale, ci în sfera contenciosului administrativ-fiscal, față de valoarea contribuțiilor a căror restituire se solicită, Curtea constată că Tribunalului București – Secția a II-a – C. Administrativ și Fiscal este instanța competentă pentru soluționarea cauzei.
Întrucât hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii, față de prevederile art. 312 alin. 3 și 6 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul, va casa sentința recurată, va admite excepția necompetenței funcțională și va declina competența în favoarea Tribunalul București - Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul-reclamant S.C. R. O. S.R.L. împotriva sentinței civile nr.3843 din data de 31.03.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII- a Conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI.
Casează sentința recurată.
Admite excepția necompetenței funcțională și declină competența în favoarea Tribunalul București - Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 25 Mai 2015.
Președinte, E. D. B. | Judecător, M. P. | Judecător, D. G. E. |
Grefier, R. N. C. |
Tehnored.: B.E.D./23.06.2015
Dact: N.V./2 ex./09.06.2015
Jud. fond: C. A.
| ← Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 1622/2015.... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 502/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
