Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 1507/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 1507/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 28-05-2015 în dosarul nr. 14792/3/2011*
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._ (Număr în format vechi 2226/2015)
DECIZIA CIVILĂ NR.1507/2015
Ședința publică din data 28 mai 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – D. A. T.
JUDECĂTOR- I. A. C.
JUDECĂTOR- M. C.
GREFIER – I. B.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurentul-reclamant S. C. MILITARE DISPONIBILIZATE ÎN REZERVĂ ȘI ÎN RETRAGERE în numele și pentru membrii săi de sindicat reclamanții P. M., P. N., P. R., P. M. Nicușor, P. I., P. A., P. C., P. I., P. P. împotriva sentinței civile nr.2951/29.03.2012, pronunțată de Tribunalul București –Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. de P. Sectorială a Ministerului Apărării Naționale, cauza având ca obiect contestație decizie de pensionare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții că prin încheierea de ședință din data de 20.02.2014 pronunțată de Curtea de Apel București-Secția a IX-a Civilă și pentru Cauze privind Proprietatea Intelectuală, Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale judecarea cauzei a fost suspendată conform dispozițiilor.art.243 pct.1 Cod procedură civilă, iar în baza referatului din 22.04.2015 s-a dispus, din oficiu, repunerea pe rol pentru discutarea incidentului procedural al perimării.
Curtea, din oficiu, invocă excepția de perimare a recursului, având în vedere că aceasta a stat în nelucrare, din vina părților, mai mult de un an și reține cauza în pronunțare pe excepția de perimare a cererii de recurs.
CURTEA,
Constată că prin sentința civilă nr.2951 din data de 29.03.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._ s-a respins acțiunea formulată de contestatorii P. M., P. N., P. R., P. M. Nicușor, P. I., P. A., P. C., P. I., P. P., toți reclamanții prin S. C. Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere, în contradictoriu cu intimata C. de P. a Ministerului Apărării Naționale, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs contestatorii P. M., P. N., P. R., P. M. Nicușor, P. I., P. A., P. C., P. I., P. P., toți reclamanții prin S. C. Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere, recurs ce a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București Secția a IX-a Civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale.
La data de 20.02.2014 cauza a fost suspendată, în temeiul art.243 pct.1 Cod procedură civilă, raportat la decesul recurentului P. M., conform certificatului de deces . nr._/21.06.2013, nefiind indicați moștenitorii acestuia.
Având în vedere că prin Hotărârea nr.52/23.01.2014 a Consiliului Superior al Magistraturii s-a dispus desființarea Secției a IX-a Civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale, cauza a fost înaintată Curții de Apel București - Secția a VII-a pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale.
La data de 22.04.2015, în raport de prevederile art. 248 și 252 Cod Procedură Civilă, a fost stabilit, din oficiu, termen de judecată la 28.05.2015 pentru verificarea condițiilor perimării.
Analizând actele și lucrările dosarului sub aspectul incidentului procedural al perimării, Curtea reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 248 Cod procedură civilă, „Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an”.
Potrivit art.243 al.1 pct.1 Cod procedură civilă, judecata pricinilor se suspendă de drept prin moartea uneia din părți, afară de cazul când partea interesată cere termen pentru introducerea în judecată a moștenitorilor.
Potrivit art.250 alin.2 Cod procedură civilă, în cazurile prevăzute de art. 243, cursul perimării este suspendat timp de 3 luni de la data când s-au petrecut faptele care au prilejuit suspendarea judecății, dacă aceste fapte s-au petrecut în cele din urmă 6 luni ale termenului de perimare. Cum decesul recurentului a intervenit la 20.06.2013, Curtea constată că nu sunt aplicabile dispozițiile art.250 alin.2 Cod procedură civilă, deoarece decesul nu a avut loc în cele din urmă 6 luni ale termenului de perimare.
În cauză se constată că de la data suspendării judecății, potrivit dispozițiilor art. 243 al. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, dispusă prin încheierea de la 20.02.2014, dosarul a rămas în nelucrare mai mult de un an, din vina părților.
P. urmare, avându-se în vedere lipsa de stăruință a părților în judecată, în raport de dispozițiile art. 248 și 252 Cod procedură civilă, Curtea urmează a constata perimată cererea de recurs formulată în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată perimată cererea de recurs formulată de recurentul-reclamant S. C. MILITARE DISPONIBILIZATE ÎN REZERVĂ ȘI ÎN RETRAGERE în numele și pentru membrii săi de sindicat reclamanții P. M., P. N., P. R., P. M. Nicușor, P. I., P. A., P. C., P. I., P. P. împotriva sentinței civile nr.2951/29.03.2012, pronunțată de Tribunalul București –Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. de P. Sectorială a Ministerului Apărării Naționale.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică,azi 28.05.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. A. I. A. M. C.
T. C.
GREFIER
I. B.
Red.:T.D.A./4 ex./08.06.2015
← Pretentii. Decizia nr. 4/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 1660/2015.... → |
---|