Obligaţie de a face. Decizia nr. 338/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 338/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 29-01-2015 în dosarul nr. 49786/3/2012
Dosar nr._ (Număr în format vechi 6387/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr. 338
Ședința publică din data de 29.01.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE – L. H.
JUDECĂTOR - P. A.
JUDECĂTOR - E. L. U.
GREFIER - F. V.
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenții-pârâți CONSLIUL L. AL S. 2 BUCUREȘTI și P. S. 2 BUCUREȘTI – INSTITUȚIA PRIMARULUI împotriva sentinței civile nr.3820 din data de 28.03.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant S. I. AL SALARIAȚILOR DIN ÎNVĂȚĂMÂNT SECTOR 2 pentru membrul de sindicat I. A. și intimata-pârâtă ȘCOALA C., având ca obiect „drepturi bănești – obligație de a face”.
La apelul nominal făcut în ședința publică, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că, în prezenta cauză s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Nemaifiind alte cereri formulate, Curtea constată cauza în stare de judecată și având în vedere că, în prezenta cauză s-a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. 1 pct.2 Cod procedură civilă, judecarea cauzei în lipsă, o reține în pronunțare.
CURTEA ,
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.3820 din data de 28.03.2014, pronunțată în dosarul nr._ , Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului L. Sector 2 București și a Primarului S. 2; a admis acțiunea privind pe reclamantul S. I. al Salariaților din Învățământ Sector 2 București în numele și pentru membrul său Ioanitescu A., în contradictoriu cu pârâții Școala C., C. L. al S. 2 și P. S. 2 - Instituția Primarului; a obligat pârâții la calculul și plata diferențelor dintre drepturile salariale încasate și cele cuvenite după reîncadrare cu salariul majorat, conform prevederilor Legii nr. 330/2009 și 284/2010 și 285/2010 având ca bază de calcul salariul rezultat la data de 31.12.2009, după aplicarea majorărilor prevăzute de Legea nr. 221/2008, începând cu data de 01.01.2010 până la data de 12.05.2011, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că reclamanta Ioanitescu A. este angajată a pârâtei Școala C., Sector 2 în calitate de profesor, conform adeverinței nr.3831/21.11.2012 și membră a Sindicatului I. al Salariaților din Învățământ Sector 2 conform împuternicirii anexate cauzei. Începând cu data de 01ianuarie 2010 salariul acesteia nu a fost plătit conform Legii nr. 221/2008, Legii nr. 330/2009, Legii nr. 284/2010 și Legii nr. 285/2010.
Prin Legea nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, s-a prevăzut la articolul unic pct. 3, faptul că pentru funcțiile didactice prevăzute în anexele nr. 1.2, 2 și 3, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 este, pentru perioada 1 octombrie-31 decembrie 2008, de 400 lei, aceasta reprezentând valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare.
Din conținutul acestei reglementări, rezultă că, începând cu data de 1 octombrie 2008, drepturile salariale ale personalului didactic și didactic auxiliar se impuneau a fi calculate prin utilizarea acestui coeficient de multiplicare.
În ceea ce privește aplicabilitatea dispozițiilor Legii nr. 221/2008, problema de fond a pricinii, aceasta a fost tranșată prin Decizia nr. 3 din 4 aprilie 2011 a Înaltei Curți de Casație si Justiție, prin care s-au admis recursurile în interesul legii formulate de Colegiul de conducere al Curții de Apel G. și de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și în consecință s-au stabilit următoarele: „ca efect al deciziilor Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale Ordonanțele de Urgență ale Guvernului nr. 136/2008. nr. 151/2008 și nr. 1/2009, dispozițiile Ordonanței Guvernului nr.15/2008, astfel cum a fost aprobată și modificată prin Legea nr.221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate cu începere de la 1 octombrie 2008 si până la data de 31 decembrie 2009.
Cu privire la perioada ulterioară datei de 31.12.2009, s-a reținut că, potrivit art.30 alin.5 din Legea nr.330/2009 în anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009.
Totodată, potrivit art.5 alin.6 din O.U.G. nr.1/2010, reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 se face luând în calcul salariile de bază la data de 31 decembrie 2009, stabilite în conformitate cu prevederile OUG nr. 41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai-decembrie 2009, aprobată prin Legea nr. 300/2009.
În aceste condiții,reîncadrarea reclamantei în conformitate cu dispozițiile noii legi de salarizare trebuie să se facă cu luarea în calcul a drepturilor acordate prin raportare la dispozițiile Legii nr.221/2008 și cu luarea în calcul a veniturilor recalculate conform acestei legi la data de 31.12.2009.
Astfel reclamanta are dreptul, începând cu 1 ianuarie 2010, la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, aprobată cu modificări prin Legea nr.221/2008.
Legea nr.284/2010 stabilește în art. 7 alin. 2 că valoarea salariilor de bază, soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcțiilor de bază și a indemnizațiilor lunare de încadrare utilizată la reîncadrarea pe funcții a personalului în anul 2011 se stabilește prin legea privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 285/2010 începând cu data de 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.
În aceste condiții reîncadrarea reclamantei trebuie făcută conform dispozițiilor mai sus menționate ținând cont și de modul de stabilirea al drepturilor salariale la data de 31.10.2010 prin luare în considerare a modului de stabilire a salariului în anul 2010 conform primului capăt al cererii.
La data de 13.05.2011 a intrat în vigoare legea nr.63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, care a stabilit drepturile salariale cuvenite personalului didactic fără nici o referire la cuantumul drepturilor salariale anterioare.
În consecință, s-a reținut că de la data intrării în vigoare a Legii nr. 63/2011, drepturile salariale nu mai pot fi calculate prin raportare la dispozițiile Legii nr. 221/2008 ori la alte dispoziții din legile anterioare care reglementau salarizarea.
Prin urmare, față de concluziile instanței, pârâții au fost obligați la calculul și plata către reclamanta a diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr.221/2008 și a Legii-cadru nr.330/2009, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile acestor acte normative, pentru perioada 01.01.2010 – 31.12.2010 și de asemenea la calculul și plata către reclamantă a diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr.221/2008, a Legii-cadru nr.284/2010 și a Legii nr.285/2010, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile acestor acte normative, începând cu data de 01.01.2011 și până la data de 12 mai 2011 inclusiv, actualizate în funcție de coeficientul de inflație (în vederea acoperirii integrale a prejudiciului), la data efectivă a plății.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs în termen legal și motivat, pârâții C. L. al S. 2 București și P. S. 2 București – Instituția Primarului, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie recurs întemeiat în drept pe dispozițiile art.304 pct.6, 8 și 9 și art.3041 din Codul de procedură civilă
Consideră titularii căii de atac promovate că în mod greșit instanța de fond a dispus recalcularea salariilor având în vedere doar dispozițiile Legii nr.330/2009, fără a avea în vedere că după publicarea acestei legi au apărut reglementări speciale în materia salarizării din fonduri publice, astfel că, în situația în care salariata reclamantă în cauză nu pot beneficia de drepturile stabilite prin Legea nr. 330/2009 fără a se ține cont de modificările intervenite prin reglementările date de Legea nr. 118/2010 și Legea nr. 285/2010.
Altfel ,în mod greșit s-a dispus recalcularea salariilor pentru reclamanta-intimată în prezenta cauză și ceilalți salariați din sistemul public prin acordarea drepturilor salariale calculate conform Legii nr. 330/2010 începând cu data de 01.01.2010 până la 31.05.2011, situație prin care s-a creat un cadru neunitar pentru salariații din sistemul public.
Pe de altă parte, prin Legea nr. 330/2009, art. 12 alin. (3) s-a prevăzut că în anul 2010, salariile, soldele și indemnizațiile lunare de încadrare se stabilesc potrivit art. 30 alin. (5), fără a fi utilizați coeficienții de ierarhizare prevăzuți în anexele la prezenta lege.
În mod greșit instanța de fond a făcut abstracție de reducerile salariale de 25% stabilite prin Legea nr. 118/2010, prevederile acestei legi fiind aplicabile de la data publicării ei, 04/07 iunie 2010 până la 31 decembrie 2010.
Ori, majorarea solicitată în temeiul Legii nr. 285/2010 de reclamanții-intimați reprezentați în cauză de S. Salariaților din Învățământ Sector 2 București, se va putea acorda ținând cont de reducerile stabilite prin actele normative anterioare.
Potrivit art. 46 din Legea nr. 284/2010: "Prezenta lege intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2011, cu excepția art. 34 și 35, care intră în vigoare la 3 zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I."
Potrivit art. 1 din Legea nr._, publicată în Monitorul Oficial al României,nr.323/10.05.2011, începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la 31 decembrie 2011, personalul didactic și didactic auxiliar din învățământ beneficiază de drepturile de natură salarială stabilite în conformitate cu anexele la prezenta lege.
Dispozițiile art. 8, 9, 12 și 13 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, precum și cele ale art. 22, 25 - 30 din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice se aplică în mod corespunzător și pentru personalul didactic și didactic auxiliar din învățământ, salarizat potrivit prevederilor prezentei legi.
Începând cu luna ianuarie 2011, drepturile prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. a), b) și d) și alin. (4), art. 13 și 14 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările și completările ulterioare, se majorează cu 15% față de cuantumul aflat în plată în luna octombrie 2010, iar art. 2 din Legea 118/2010 prevede că se reduc cu 25% drepturile de natură salarială de care beneficiază personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice, indiferent de modul de finanțare al acestora.
Au susținut recurenții-pârâți că în mod greșit instanța de fond a admis cererea reclamanților în contradictoriu cu C. L. al S. 2 București și P. S. 2 pe care i-a obligat la plata către persoanele reprezentate de reclamanți, a drepturilor salariale ce rezulta din aplicarea Legii 221/2008 și OUG 15/2008, deși prin cererea introductivă, pe capetele 1 și 2 de cerere s-a solicitat reîncadrarea salariaților pe capetele de cerere 4 și 5 s-a solicitat doar calculul și plata unor drepturi salariale de la angajator, respectiv instituția de învățământ.
În mod greșit instanța de fond a admis cererea reclamanților neținând cont de faptul că nici C. L. al S. 2 București și nici P. S. 2 – Instituția Primarului nu au o astfel de obligație.
Obligația legală a recurenților este doar de a asigura finanțarea pe baza bugetelor întocmite de conducătorii unităților de învățământ și aprobate în condițiile legii. Dar, în cererea formulată de reclamanți nu s-a solicitat finanțarea acestor sume, ceea ce duce la concluzia că instanța de fond a acordat mai mult decât s-a cerut.
Mai mult, instanța de fond nu a ținut cont de dispozițiile OUG 31/2009 și OUG 41/2009, acte normative care reglementează plata unor drepturi salariale, inclusiv plata drepturilor salariale ale personalului din învățământ, reținând că la data pronunțării sentinței aceste acte normative erau deja abrogate și rămase fără efecte juridice, însă aceste acte în perioada 01.04._09 până la . dispozițiilor Legii 330/2009 au produs efecte juridice.
Instanța de fond a obligat pârâții la plata drepturilor bănești reprezentând creșterile salariale ca diferență între sumele primite și cuvenite considerând că reclamanții sunt îndreptățiți la acoperirea prejudiciului creat, motiv pentru care a dispus efectuarea calculului și plata acestor drepturi, începând cu data de 01.10.2010 până la data de 12.05.2011, sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Față de petitul acțiunii introductive prin care se solicita calculul și plata unor pretinse drepturi salariale, instanța de fond a dispus obligarea tuturor pârâților, deci și a recurenților-pârâți la efectuarea unor operațiuni concrete de calcul și plată a unor drepturi salariale, operațiuni pe care în temeiul legii le poate face doar angajatorul, C. L. Sector 2 și P. S. 2 București neavând conform legii astfel de atribuțiuni.
În ceea ce privește obligația de finanțare a instituțiilor de învățământ aceasta se face în conformitate dispozițiile legale privind finanțarea, or în petitul acțiunii introductive nu a fost cuprinsă și solicitarea de finanțare a instituțiilor de învățământ, deși nu s-a cerut finanțarea, instanța de fond s-a pronunțat acordând mai mult decât s-a cerut.
La judecarea în fond au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului L. Sector 2 și a Primarului Sector 2, arătând motivele pe care își susțin această excepție, astfel:
Conform art.169 din Codul muncii, angajatorul răspunde în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale pentru pagubele pricinuite angajatului în situația în care angajatul ar fi suferit o pagubă din culpa angajatorului.
C. L. al S. 2 București și P. S. 2 ales în condițiile Legii nr.67/2004 nu au calitatea de angajator.
Raporturile juridice de muncă ale personalului din învățământ sunt stabilite între angajați și unitățile de învățământ cu care aceștia au încheiat contractul individual de muncă.
Conform art.109, alin.(1) și (2) din Legea 128/1997 privind statutul personalului didactic: „(1) Directorul este conducătorul unității școlare și o reprezintă în relațiile cu persoanele juridice și fizice, inclusiv cu administrația și comunitatea locală.
Directorul își desfășoară activitatea sub îndrumarea și controlul inspectoratului școlar, față de care este subordonat.”
Pentru punerea în aplicare a OG 15/2008 aprobată cu modificări prin Legea 221/2008 Ministerul Educației Cercetării și Tineretului, devenit Ministerul Educației Cercetării și Inovării precum și Inspectoratele școlare au obligația de a emite norme metodologice în conformitate cu dispozițiile legale de organizare și funcționare.
Potrivit art.3 Ordinului MECT 5702 din 23 octombrie 2008 - pentru aplicarea prevederilor art.1 alin.(1) lit.a) și c) din Ordonanța Guvernului nr.15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ pentru modificarea valorii de multiplicare a coeficientului 1,000 în perioada 1 octombrie-31 decembrie 2008 (aprobată cu modificări prin Legea 221/28.10.2008) instituțiile abilitate să stabilească măsurile concrete sunt: „Direcția generală buget-finanțe, patrimoniu și investiții, Direcția generală managementul resurselor umane și Direcția generală managementul finanțării învățământului din cadrul Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului, inspectoratele școlare, unitățile și instituțiile de învățământ vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.”
Rezultă fără putință de tăgadă că instituțiile obligate la aplicarea dispozițiilor cuprinse în OG 15/2008 și în Legea 221/2008 sunt cele precizate în art.3 din Ordinul 5702/2008.
Conform dispozițiilor art.167 alin.1 din Legea nr.84/1995 cu modificările ulterioare „finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se face descentralizat prin bugetele consiliilor județene, Consiliului General al Municipiului București sau prin bugetele locale. Potrivit art.167, pct.21 din Legea 84/1995 modificată și completată, repartizarea fondurilor pe unitățile de învățământ preuniversitar se face prin hotărâre a consiliului județean sau a Consiliului General al Municipiului București sau a consiliului local, pe baza metodologiei elaborate de Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului, aprobată prin hotărâre a Guvernului și cu asistența tehnică a inspectoratelor școlare.”
Așadar, începând cu anul 2001 pentru finanțarea cheltuielilor unităților din învățământul preuniversitar de stat C. General al Municipiului București repartizează, prin Hotărâre, către sectoarele 1-6 sumele alocate acestui capitol de cheltuieli, sume ce sunt stabilite conform legii bugetului de stat, iar în temeiul Legii 388/2007 a bugetului de stat pe anul 2008 sumele pentru finanțarea cheltuielilor de personal din instituțiile de învățământ preuniversitar de stat s-au alocat prin Decizie emisă de A.N.A.F.
În concluzie, sumele pentru finanțarea învățământului se asigură conform legii bugetului de stat, dar se alocă unităților pe baza bugetului întocmit prin grija ordonatorilor terțiari de credite pe baza Metodologiei aprobată de Ministerul Educației, Cercetării și Inovării.
Deci, solicitarea reclamantului excede obligațiilor stabilite de lege pentru C. L. Sector 2 și P. sectorului 2 București care au doar obligația de a vira sumele conform legii bugetului și HCGMB, respectiv deciziei ANAF - obligație care a fost îndeplinită integral, iar în ceea ce privește calcul concret al salariilor și măsurile privind stabilirea drepturilor salariale nu are nici o competență, aceste atribute fiind exclusiv în sarcina instituțiilor precizate la art.3 din Ordinul 5072/2008.
Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cea obligată În raportul juridic dedus judecății.
Or, în speță, aceasta condiție nu este îndeplinită din considerentele mai sus enunțate.
De asemenea, având în vedere cele precizate mai sus, solicită să se constatate că excepția invocată de recurenții-pârâți nu este întemeiată și, rejudecând cauza să se dispună modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii în contradictoriu cu C. L. Sector 2 București și P. sectorului 2 București pe motiv că aceasta a fost introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pe fond, solicită admiterea recursului și respingerea acțiunii ca neîntemeiată având în vedere considerentele următoare:
Directorii unităților de învățământ au calitate de ordonatori terțiari de credite și au obligația de a organiza activitatea financiar contabilă a unității de învățământ, precum și de a organiza activitatea instituției, conform legii și Hotărâri lor Consiliului de Administrație.
Conform art. 48 alin. 3 și 4 din Legea 128/1997:
„(3) Salariile de bază pentru personalul didactic și didactic auxiliar se stabilesc pe baza următoarelor elemente:
a) valoarea coeficientului de multiplicare 1,000;
b) coeficienții de multiplicare prevăzuți în anexele nr.1 și 2 care fac parte integrantă din prezenta lege.
Valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 se stabilește anual prin hotărâre a Guvernului, după aprobarea legii bugetului de stat, în limita fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru cheltuielile cu salariile, în vederea realizării obiectivelor, programelor și proiectelor stabilite.”
Se arată că modul de calcul al drepturilor salariale pentru personalul didactic și personalul auxiliar din învățământ stabilite prin OG nr. 15/2008 și Legea nr. 221/2008 este prevăzut Ordinul nr. 5072/2008. Din dispozițiile textelor de lege menționate mai sus rezultă că drepturile salariale ale personalului din învățământ se calculează conform Normelor Metodologice emise de Ministerul Educației, Cercetării și Inovației.
Diferența între drepturile încasate și drepturile la care ar fi îndreptățite persoanele pe care le reprezintă reclamanta sunt enunțate generic, fără a preciza suma pretinsă și persoanele pe care le consideră îndreptățite să primească această sumă.
Analizând obiectul cererii de chemare în judecată se poate constata că pretenția reclamantei nu este determinată în concret, neprezentându-se nici măcar elementele pe baza cărora s-ar putea determina suma pretinsă.
Cererea de chemare în judecată nu cuprinde obiectul cererii și valoarea pretinsă, deși reclamanta avea posibilitatea să stabilească valoarea pretențiilor și nu au precizat sumele primite pentru perioada respectivă și sumele pe care consideră că ar fi trebuit să le primească, astfel încât să se determine în concret sumele care ar reprezenta diferența între cele două sume.
Nu se face însă dovada că s-a solicitat modificarea contractului individual de muncă și această modificare a fost refuzată de unitatea angajatoare. Nu se face dovada existenței sau încălcării unei dispoziții din contractul colectiv de muncă aplicabil la nivelul unităților de învățământ. Reclamanții nu fac dovada că dreptul pretins a fost încălcat.
Din cuprinsul acțiunii nu rezultă că salariații pe care reclamanta pretinde că i-ar reprezenta nu au primit sumele de bani aferente modificărilor aduse de Legea nr. 221/2008, Ordonanței Guvernului nr.15/2008, a Legii nr.330/2009 și a Legii nr.285/2010.
Legea nr. 221/2008 intrată în vigoare la data de 01.11.2008 nu are aplicabilitate pentru perioada ulterioară datei de 01.01.2010.
OUG nr. 15/2008 a avut aplicabilitate în perioada 15.11._09, iar după această dată drepturile salariale s-au acordat conform OUG nr. 1/2009, OUG nr. 31/2009. Ulterior, în mai 2009 a intrat în vigoare OUG nr. 41/2009, iar OUG nr. 136/2008 a intrat în vigoare la 31.10.2008 și prin art. 4 s-au abrogat dispozițiile invocate de parte din OUG nr. 15/2008 și Legea nr. 221/2008. După ianuarie 2010 salariile s-au calculat conform Legii nr. 330/2010 așa cum a fost modificată și completată.
Astfel, solicită recurenții să se constate că, drepturile salariale ale personalului din învățământ s-a efectuat în temeiul OUG nr.1/2009, OUG nr.31/2009, OUG nr.41/2009, Legea nr.229/2009 și Legea nr.330/2009.
Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 3/04.04.2011 a admis recursul în interesul legii stabilind următoarele: "Ca efect al deciziilor Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale ordonanțele de urgență ale Guvernului nr. 136/2008, nr. 151/2008 și nr. 1/2009, dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată și modificată prin Legea nr. 221/2008. constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009.
Se învederează faptul că prin Legea nr. 25/04.03.2013 publicată în Monitorul Oficial la data de 06.03.2013 a fost respinsă OUG nr. 151/2008 pentru modificarea și completarea OG nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ.
Față de dispozițiile Legii nr. 25/2013, solicită a se constata că după . acestei legi, drepturile salariale care au ca izvor de drept OUG nr. 15/2008 nu mai pot fi acordate.
Mai mult, dreptul de a formula cererea de chemare în judecată se prescrie în termenul general de prescripție de 3 ani, astfel că față de data la care s-a formulat cererea, dreptul este prescris, iar acțiunea este tardiv formulată.
Legea nr. 221/2008 - pentru aprobarea OG nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, a fost publicată în Monitorul Oficial nr.730 din 28.10.2008. Prin această lege au fost stabiliți coeficienții de ierarhizare pentru plata drepturilor salariale ale personalului din Învățământ Începând cu luna ianuarie 2008.
Ordonanța nr. 15 din 30 ianuarie 2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ a fost publicată în MO nr. 82 din 01.02.2008, iar în art. 1 din acest act normative se prevede expres faptul că majorările de salarii se vor efectua în cursul anului 2008 pentru salariile de bază ale personalului didactic din învățământ, stabilite potrivit prevederilor OUG nr. 68/2004 privind unele măsuri în domeniul învățământului, aprobată cu modificări prin Legea nr. 6/2005, cu modificările ulterioare.
Conform art. 268, lit. c) din Legea nr. 53/2003 - Codul Muncii: "Cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate: c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator; A.. (2) al aceluiași articol prevede expres că: "(2) În toate situațiile, altele decât cele prevăzute la alin. (1), termenul este de 3 ani de la data nașterii dreptului."
În condițiile stabilite de art. 253 din Codul Muncii, angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
Instanța, urmează să aprecieze dacă în speță sunt îndeplinite condițiile pentru impune atragerea răspunderii angajatorului.
În ceea ce privește obligațiile legale ale Consiliului L. Sector 2 București și ale Primarului S. 2 București, solicită a se constata că acestea au fost integral îndeplinite, motiv pentru care susțin că cererea reclamantului este neîntemeiată.
Arată recurentul faptul că obligația de finanțare a învățământului nu trebuie confundată cu obligația de plată a drepturilor legal stabilite, iar în cauză obligația de calcul și plată a unor drepturi salariale pentru angajații din sistemul de învățământ revine unității școlare angajatoare.
De asemenea, mai solicită se avea în vedere faptul că punerea în executare a sentinței urmează a fi stabilită în sarcina angajatorului, angajator care, în condițiile legii are obligația de a menționa în proiectul de buget al instituției sumele necesare pentru plata drepturilor salariale stabilite.
Câtă vreme nici C. L. Sector 2 București și nici P. S. 2 București nu au prin lege obligații de calcul al drepturilor salariale, neexistând temei legal pentru această cerere, nu va putea fi pusă în executare sentința pronunțată, în ceea ce privește această obligație, iar pentru finanțare cadrul legal prevede o anume procedură, nefiind legal posibilă plata direct a obligației stabilite de instanță.
Nu s-au solicitat probe noi în calea de atac a recursului.
Examinând sentința atacată, sub aspectul criticilor aduse, încadrate în motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct.6,8,9 Cod procedură civilă, dar și din perspectiva art. 3041 Cod procedură civilă, ce permite examinarea cauzei sub toate aspectele, a actelor și lucrărilor dosarului, normelor de drept incidente în cauză, Curtea apreciază nefondat recursul formulat pentru considerentele ce se vor înfățișa, în cuprinsul prezentei motivări a deciziei.
Dispozițiile art. 304 pct. 6 Cod procedură civilă indicate în cuprinsul recursului de către recurenții – C. L. Sector 2 București și P. S. 2 București - Instituția Primarului au ca finalitate respectarea principiului disponibilității procesuale, principiu respectat în cauză, prima instanță statuând în cadrul procesual determinat de către părți, iar asupra obiectului litigiului s-a pronunțat asupra și în limitele pretențiilor deduse în justiție, respectând prevederile imperative ale art. 129 alin. 6 Cod procedură civilă, acordând ceea ce s-a solicitat.
Se indică ca ipoteză de plus petita, care s-ar regăsi în pricina pendinte, de natură a atrage incidența motivului de recurs sus-menționat dispoziția privind obligația de finanțare a instituțiilor de învățământ ,a recurenților care în petitul acțiunii introductive nu a fost cuprinsă, pretinzându-se că prima instanță a acordat astfel mai mult decât s-a cerut.
Tribunalul a statuat astfel că, sistemul de finanțare de bază a unităților de învățământ preuniversitar menționat anterior a fost preluat prin dispozițiile art.104 și următoarele din Legea învățământului nr.1/2011, aplicabilă litigiului după data de 10.02.2011, că potrivit art.36 alin.6 lit.a) din Legea nr.215/2001, consiliul local asigură, potrivit competențelor sale și în condițiile legii, cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația,având obligația de aducere la îndeplinire a îndatoririi legale de alocare a fondurile necesare plății drepturilor pretinse, cu respectarea dispozițiilor mai sus menționate finalitate. D. urmare principiului disponibilității procesuale a fost respectat în cauză, prima instanță,apreciind că pârâții C. L. Sector 2 București și P. S. 2 București - Instituția Primarului, justifică în acest sens legitimarea procesuală pasivă.
Prin al doilea motiv de recurs formulat, recurenții– C. L. Sector 2 București și P. S. 2 București - Instituția Primarului critică sentința atacată față de dispozițiile art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă, dar fără a arăta în ce constă interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, respectiv în ce constă schimbarea naturii actului juridic sau înțelesul lămurit ori vădit neîndoielnic al acestuia, ceea ce conduce la concluzia că acest motiv de recurs este invocat pur formal.
Prin cel de-al treilea motiv de recurs formulat, recurenții critică sentința atacată față de dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă susținând că este nelegală, pe considerentul că prima instanță a interpretat greșit legea.
În limitele acestui motiv de recurs, Curtea notează că o hotărâre este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, fie atunci când nesocotește o normă de drept substanțial, fie atunci când interpretează greșit norma juridică aplicabilă.
Prin urmare, instanța ar fi culpabilă când ignoră o lege în vigoare la data judecății sau când recurge la texte de lege aplicabile litigiului le dă o greșită interpretare.
Motivul de recurs nu subzistă în cauză, prima instanță pronunțând sentința atacată cu aplicarea și interpretarea corectă a normelor de drept material incidente în cauză,art.167 alin.13 din Legea nr.84/1995, art.104 și următoarele din Legea învățământului nr.1/2011,art.23 ,art.36 alin.4 lit.a) din Legea nr.215/2001, art.5 alin.(6) din O.U.G. nr.1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar și ale art.30 din Legea-cadru nr.330/2009
Criticile recurenților privind greșita soluționare de către prima instanță a excepției lipsei calității procesule pasive nu pot fi primite.
În conformitate cu prevederile art.167 alin.13 din Legea nr.84/1995, finanțarea de bază și finanțarea complementară a unităților de învățământ se realiza pe bază de contract, întocmit conform normelor metodologice pentru finanțarea învățământului preuniversitar, încheiat între directorul unității de învățământ preuniversitar și primarul localității în a cărei rază teritorială se află unitatea de învățământ. Finanțarea de bază asigura desfășurarea în condiții normale a procesului de învățământ la nivel preuniversitar, conform standardelor naționale. Finanțarea de bază se asigura prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale (art. 167 alin.3). Cheltuielile de personal fac parte din finanțarea de bază, conform art.167 alin.5 lit.a) din Legea nr.84/1995.
Sistemul de finanțare de bază a unităților de învățământ preuniversitar menționat anterior, a fost preluat prin dispozițiile art.104 și următoarele din Legea învățământului nr.1/2011, aplicabilă litigiului după data de 10.02.2011.
Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art.23 al Legii nr.215/2001, autoritățile administrației publice locale sunt consiliile locale, ca autorități deliberative, și primarii, ca autorități executive, alese în condițiile legii pentru alegerea autorităților administrației publice locale.
Potrivit art. 63 alin.1 lit.c) și alin.4 din același act normativ, în exercitarea atribuțiilor referitoare la bugetul local, primarul exercită funcția de ordonator principal de credite, iar conform art.36 alin.4 lit.a) din Legea nr.215/2001, consiliul local aprobă, la propunerea primarului, bugetul local, virările de credite, modul de utilizare a rezervei bugetare și contul de încheiere a exercițiului bugetar.
De asemenea, potrivit art.36 alin.6 lit.a) din Legea nr.215/2001, consiliul local asigură, potrivit competențelor sale și în condițiile legii, cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația.
Având în vedere reglementările legale mai sus evocate, în mod corect instanța de fond a reținut ca fiind întemeiată cererea reclamantei și în contradictoriu cu recurenții pârâți, față de atribuțiile pe care aceștia le aveau pentru perioada în litigiu și le au și în prezent în procesul alocării de fonduri pentru plata drepturilor salariale ale personalului din învățământ.
Împrejurarea că recurenții nu au cu intimata (reprezentată de sindicat) încheiate raporturi de muncă, că nu calculează drepturile salariale ale acesteia și nu au acces la documentele contabile ale unităților de învățământ nu prezintă relevanță în cauză, câtă vreme, din considerentele sentinței recurate rezultă că obligația pârâților privește aducerea la îndeplinire a îndatoririi legale de alocare a fondurile necesare plății drepturilor pretinse, cu respectarea dispozițiilor mai sus menționate.
În ce privește soluționarea pe fond a pretențiilor reclamantei aferente perioadei 01.01._11, se reține că, prin Decizia nr.10/2012, publicată în Monitorul Oficial nr.734 din 31.10.2012, Înalta Curte de Casație și Justiție – Complet competent să judece recursul în interesul legii a admis recursurile în interesul legii declarate de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Colegiul de conducere al Curții de Apel C. și în consecință a stabilit că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.5 alin.(6) din O.U.G. nr.1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar și ale art.30 din Legea-cadru nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, personalul didactic din învățământ aflat în funcție la data de 31 decembrie 2009 are dreptul, începând cu data de 1 ianuarie 2010, la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile O.G. nr.15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, aprobată cu modificări prin Legea nr.221/2008.
Stabilirea drepturilor salariale ale personalului din învățământ prin raportarea la o valoare de referință redusă, în contextul în care demersurile legislative anterioare de reducere a acestei valori de referință au fost apreciate ca fiind contrare Constituției României prin decizii ale Curții Constituționale, iar Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia de recurs în interesul legii, a adoptat o modalitate de interpretare și aplicare unitară a prevederilor legale, poate reprezenta o ingerință a autorităților publice în exercitarea dreptului la respectarea bunului, care nu păstrează un echilibru just între cerințele interesului general și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului, în sensul celei de-a doua fraze a primului paragraf al articolului 1 din Protocolul nr.1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Având în vedere succesiunea cronologică a reglementărilor legale incidente, deciziile Curții Constituționale și Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.3/2011 pronunțată în recursul în interesul legii, Instanța Supremă a reținut că, în perioada 1 ianuarie 2010-31 decembrie 2010, personalul didactic din învățământ trebuia să beneficieze de drepturi salariale lunare calculate prin includerea majorărilor stabilite prin Ordonanța Guvernului nr.15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr.221/2008.
S-a mai reținut că potrivit art.30 alin.(5) din Legea nr.329/2009, în anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut în luna decembrie 2009, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal, iar potrivit art.6 din același text de lege, pentru persoanele ale căror sporuri cu caracter permanent acordate în luna decembrie 2009 nu se mai regăsesc în anexele la lege sau nu au fost incluse în salariile de bază, în soldele funcțiilor de bază sau, după caz, în îndemnizațiile lunare de încadrare, sumele corespunzătoare acestor sporuri vor fi avute în vedere în legile anuale de salarizare, până la acoperirea integrală a acestora. Or, a subliniat Instanța Supremă, analiza textului de lege evocat denotă caracterul acestuia de normă de protecție, intenția legiuitorului de a proteja drepturile salariale ale personalului bugetar fiind evidentă.
De asemenea, față de conținutul art.5 alin.6 din O.U.G. nr.1/2010, s-a statuat că reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 urma a se realiza luând în calcul salariul de bază la care ar fi fost îndreptățit acesta la data de 31 decembrie 2009, ceea ce reprezintă dreptul recunoscut și ocrotit de lege. În consecință, nu se pune problema ultraactivității legii vechi, cât timp legea nouă a salarizării face trimitere la păstrarea salariului avut, raportat la data de referință 31 decembrie 2009, iar Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.41/2009 prevede criteriile concrete de calcul al veniturilor personalului didactic prin raportare Ia salariile de bază ale acestora Ia aceeași dată de referință.
În acest context, noul salariu de bază pentru anul 2010 trebuie calculat pornind de la preluarea celui care corespundea funcției deținute potrivit grilei de salarizare valabile în luna decembrie 2009 și care trebuia plătit personalului didactic din învățământ, în raport cu valoarea de 400 lei a coeficientului de multiplicare 1,000.
Cu privire la aplicabilitatea în cauză a prevederilor O.U.G. nr.41/2009, la care se referă O.U.G. nr.1/2010, prin care este diminuată valoarea coeficientului de multiplicare 1,000, s-a apreciat că acest act normativ trebuie considerat ca fiind lipsit de efecte întrucât prin Decizia nr.124/2010 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.272 din 27 aprilie 2010, Curtea Constituțională a reținut că O.U.G. nr.41/2009, ca act normativ modificator al O.G. nr.15/2008, este abrogată, dar a precizat expres că dispozițiile art.2 din actul normativ erau oricum afectate de vicii de neconstituționalitate, întrucât modificau dispoziții legale declarate neconstituționale, denotând intenția legiuitorului delegat de a reduce majorările salariale stabilite de Parlament.
În același sens s-a făcut referire la considerentele cuprinse în Decizia nr.877/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.706 din 6 octombrie 2011, prin care Curtea Constituțională a respins, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.5 alin.(6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.1/2010, dar nu ca urmare a abrogării normei, ci a împrejurării că textul criticat își găsește o aplicare conformă cu Constituția prin prisma interpretării date prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.3 din 4 aprilie 2011, pronunțată în recurs în interesul legii.
Prin urmare, în mod corect prima instanță a stabilit modul de calcul al diferențelor de drepturi salariale neacordate rezultate din aplicarea Legii nr.221/2008 fiind stabilit potrivit dispozițiilor legale interpretate prin prisma deciziilor Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțate în soluționarea recursurilor în interesul legii și prin raportare la deciziile Curții Constituționale, până la data de 31.05.2011 – data intrării în vigoare a Legii nr.63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ.
Față de aspectele de fapt și de drept mai sus redate, Curtea în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă prin raportare la art. 304 pct.6,8,9 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat, menținând ca legală sentința atacată, fiind pronunțată cu interpretarea corectă normelor de drept incidente în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenții-pârâți CONSLIUL L. AL S. 2 BUCUREȘTI și P. S. 2 BUCUREȘTI – INSTITUȚIA PRIMARULUI împotriva sentinței civile nr.3820 din data de 28.03.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant S. I. AL SALARIAȚILOR DIN ÎNVĂȚĂMÂNT SECTOR 2 pentru membrul de sindicat I. A. și intimata-pârâtă ȘCOALA C..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 29.01.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
L. H. P. A. E. L. U.
GREFIER,
F. V.
Tehnored.L.E.U.
Dact. V.N./2 ex./11.02.2015
Jud.fond: P. E. G.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 333/2015.... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 1122/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
