Despăgubire. Decizia nr. 1533/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1533/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 07-05-2015 în dosarul nr. 632/87/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr. _ (Număr în format vechi 5062/2014)
Decizia Civilă nr.1533
Ședința Publică din data de 07 Mai 2015
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE M. C.
JUDECĂTOR S. G. I.
GREFIER M. Colindeață
Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulate de apelantul-reclamant S. M. T. M. împotriva sentinței civile nr.574/22.05.2014, pronunțate de Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și C. Administrativ Fiscal – Complet specializat pentru litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimata-pârâtă A. L., cauza pe fond având ca obiect „despăgubire”.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință în cadrul căruia se învederează Curții faptul că pricina se află la al doilea termen de judecată, cauza fiind suspendată, în temeiul dispozițiilor prev. de art.411 alin.(1) pct.2 din Codul procedură civilă, pentru lipsa părților, conform dispozițiilor încheierii de ședință din data de 03.10.2014.
La data de 16.02.2015 s-a depus la dosarul cauzei prin intermediul serviciului „registratură” al acestei secții de către apelantul-reclamant cerere de reluare a dezbaterilor după suspendare, întemeiată pe dispozițiile prev. de art.415 alin.(1) din Codul de procedură civilă, cu precizarea că pe această cale s-a solicitat judecarea pricinii în lipsa reprezentantului apelantului, față de dispozițiile prev. de art.223 din același cod.
Curtea, în temeiul dispozițiilor prev. de art.415 pct. 1 din Noul Cod de procedură civilă dispune repunerea pe rol a cauzei și, față de solicitarea părții apelante de judecare a pricinii în lipsă, reține cauza în vederea soluționării.
CURTEA,
Asupra apelului de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.574/22.05.2014, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și C. Administrativ Fiscal, în dosarul nr._, s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune privind drepturile bănești aferente perioadei 01.01._11, invocată de pârâtă prin întâmpinare. S-a respins în rest acțiunea formulată de reclamantul S. M. T. – M. împotriva pârâtei A. L., ca nefondată. Au fost respinse pretențiile reclamantului aferente perioadei 01.01._11, constatând prescris dreptul material la acțiune.
Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut că prin decizia nr. 85/2013 emisă de Curtea de Conturi a României a stabilit la pct. 1 în sarcina reclamantului obligația de a lua angajamente de plată pentru restituirea sumelor încasate nelegal aferente perioadei 01.01.2011 – 29.02.2012, precum și introducerea de acțiuni judecătorești la instanțele competente prin care se va solicita obligarea personalului contractual care refuză să-și ia angajament de plată la restituirea sumelor încasate nelegal, pentru aceste măsuri fixându-se termen de realizare la data de 20.11.2013, respectiv 10.12.2013.
Prin aceeași decizie, reclamantul a fost obligat să informeze Curtea de Conturi cu privire la măsurile luate și rezultate obținute până la data de 02.04.2014.
În stabilirea măsurilor, Camera de Conturi Teleorman a avut în vedere prevederile art. 197 alin. 2 din Legea nr. 95/2006, cu modificările și completările ulterioare, din examinarea căruia rezultă că toate cheltuielile aferente salarizării personalului care își desfășoară activitatea în cadrul unităților sanitare publice trebuie să reprezinte 70% din sumele decontate de casele de asigurări de sănătate din Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate pentru serviciile medicale furnizate, precum și din sumele asigurate din bugetul Ministerului Sănătății cu această destinație și nu 70% din sumele facturate, fiind evident faptul că dacă sumele decontate nu sunt încasate, nu există fonduri de plată a salariilor în procent de 100%.
În vederea îndeplinirii obligațiilor impuse prin decizia nr. 85/2013 Curții de Conturi a României – Camera de Conturi Teleorman cu privire la recuperarea prejudiciului constând în plata drepturilor salariale peste plafonul de 70%, reclamantul a procedat la promovarea prezentei acțiuni prin care a solicitat obligarea pârâtei la restituirea drepturilor salariale despre care, prin decizia nr. 85/10.10.2013 a Curții de Conturi a României s-a reținut că ar fi fost încasate necuvenit în perioada 01.01.2011 – 29.02.2012.
Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtă prin întâmpinare, referitoare la pretențiile aferente perioadei 01.01._11, instanța a constat că aceasta este întemeiată și a fost admisă.
Astfel, potrivit art. 268 alin. 1 lit. c) din Codul muncii cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator.
Cum obiectul cauzei de față vizează obligarea pârâtei la restituirea sumei de 294 lei, reprezentând drepturi salariale încasate necuvenit pentru perioada 01.01.2011 – 29.02.2012 este evident că acesta se circumscrie prevederilor art. 268 alin. 1 lit. c) din Codul muncii, astfel că, față de data promovării acțiunii, dreptul material la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei 01.01._11 s-a prescris.
Referitor la fondul cauzei, acțiunea este apreciată neîntemeiată și a fost respinsă pentru considerentele ce se vor expune.
Potrivit art. 162 alin. 3 din Codul muncii, sistemul de salarizare al personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetele locale se stabilește prin lege cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative, iar art. 197 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 prevede că salarizarea personalului de conducere din spitalele publice, precum și a celorlalte categorii de personal se stabilește potrivit legii.
În conformitate cu art. 197 alin. 2 din aceeași lege, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 48/2010, începând cu data de 01 ianuarie 2011, cheltuielile aferente drepturilor de personal stabilite potrivit alin. (1) reprezintă maximum 70% din sumele decontate de casele de asigurări de sănătate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate pentru serviciile medicale furnizate, precum și din sumele asigurate din bugetul Ministerului Sănătății cu această destinație.
De asemenea, din dispozițiile art. 256 din Codul muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie, rezultă că aceste dispoziții instituie obligația restituirii doar pentru salariații care au încasat o sumă nedatorată.
Ori, încasarea necuvenită a drepturilor salariale presupune inexistența unei baze legale care să justifice acordarea drepturilor salariale, situație care nu se regăsește în cauză, atâta timp cât acordarea drepturilor salariale în perioada 01.01.2011 – 29.02.2012 în favoarea pârâtei a avut, ca și temei legal, prevederile Legii nr. 285/2010 și Legii nr. 283/2011 care au reglementat, în perioada menționată, salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
În cauză, este cert că reclamantul, în calitatea sa de angajator, în anul 2011 și parțial în anul 2012, prin plata salariilor a depășit plafonul de 70% menționat de art. 197 alin. 2 din Legea nr. 95/2006, însă această împrejurare nu poate fi imputată pârâtei care, în perioada menționată, și-a primit drepturile salariale în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
În aceste condiții, chiar dacă prin decizia Curții de Conturi nr. 85/2013 s-a dispus luarea unor măsuri vizând recuperarea de la salariați a sumelor pretins plătite nelegal, se apreciază că această împrejurare nu poate constitui temei pentru aplicarea dispozițiilor art. 256 din Codul muncii, atâta timp cât aceste prevederi instituie obligația restituirii doar pentru salariații care au încasat o sumă nedatorată și câtă vreme decizia nr. 85/2013 a Curții de Conturi nu poate produce efecte juridice retroactive.
În consecință, fiind evident că în perioada menționată dreptul pârâtei la primirea drepturilor salariale a avut temei legal, Tribunalul a apreciat că, în lipsa culpei acestuia, constatarea ulterioară a greșitei acordări a drepturilor salariale nu justifică pretinderea că acordarea drepturilor salariale în perioada 01.01.2011 – 29.02.2012 ar reprezenta o plată nedatorată.
În același sens, cum obligația reclamantului de a acorda pârâtei în perioada menționată drepturile salariale a fost una legală, fiind prevăzută de prevederile Legii nr. 285/2010 și Legii nr. 283/2011, care sunt imperative și nu condiționează acordarea acestora de procentul de 70% la care face referire Legea nr. 95/2006 prin art. 197 alin. 2 în forma în care acest text de lege a fost modificat prin O.U.G. nr. 48/2010, s-a apreciat că, în mod corect, începând cu datele la care actele normative precizate au intrat în vigoare, angajatorul și-a îndeplinit obligația de a achita salariaților drepturile bănești cuvenite conform acestor reglementări.
În plus, având în vedere interdicția impusă angajatorului de a modifica prin acte unilaterale un element esențial al contractului individual de muncă respectiv cuantumul salariului, interdicție care în cazul reclamantului, ca și instituție bugetară se referă la imposibilitatea stabilirii de către acesta, cu ignorarea dispozițiilor legale, a unui cuantum al salariului care nu reflectă dispozițiile legale ce reglementează modalitatea de salarizare a personalului din aceste instituții și în absența dovezii că stabilirea cuantumului drepturilor salariale acordate pârâtei în perioada anterior menționată nu a fost în concordanță cu legislația în vigoare se apreciază că pretenția reclamantului ce vizează obligarea pârâtei la restituirea sumei de 294 lei, reprezentând drepturi salariale încasate necuvenit pentru perioada 01.01.2011 – 29.02.2012 este neîntemeiată.
Pe de altă parte, având în vedere dispozițiile art. 160, art. 162 și art. 169 din Codul muncii precum și faptul că, în cauză, pârâta este îndreptățită să beneficieze, sub aspectul cuantumului salarial, de prevederile legale care reglementează salarizarea personalului plătit din fonduri publice, susținerile reclamantului în sensul că restituirea sumei de 294 lei reprezentând cuantumul drepturilor salariale încasate nelegal, ar avea ca temei decizia nr. 85/2013 a Camerei de Conturi Teleorman, nu pot fi primite întrucât această decizie nu poate modifica sau interpreta o dispoziție clară cuprinsă într-un act normativ, respectiv în Legea nr. 285/2010 și Legea nr. 283/2011, în raport de care s-au stabilit drepturile salariale achitate pârâtei în perioada 01.01.2011 – 29.02.2012.
Mai mult, chiar și în situația în care cuantumul fondului de salarii reglementat de dispozițiile art. 197 alin. 2 din Legea nr. 95/2006 nu este influențat de numărul de salariați, ci de procentul de 70%, iar prin depășirea acestui plafon s-au diminuat resursele financiare alocate pentru plata celorlalte categorii de cheltuieli privind achiziții de bunuri și servicii, taxe, impozite, contribuții către bugetul de stat, neîncadrarea angajatorului în plafonul precizat nu poate fi imputată pârâtei și nu îi conferă reclamantului, în calitatea sa de angajator, dreptul de obține de la salariați restituirea unei părți din drepturile salariale stabilite și achitate în conformitate cu prevederile legale, întrucât nu se poate ignora principiul fundamental al dreptului român potrivit căruia nimeni nu poate invoca în apărarea să propria greșeală.
Așadar, depășirea de către reclamant a plafonului stabilit de art. 197 alin. 2 din Legea nr. 95/2006 prin plata unor drepturi de natură salarială prevăzute în legislație, nu poate avea ca efect restituirea de către salariați a unei părți din drepturile salariale acordate, chiar dacă încălcarea acestor dispoziții a fost constatată de Curtea de Conturi a României și Camera de Conturi Teleorman prin decizia nr. 85/2013 și chiar dacă prin această decizie, s-a instituit în sarcina angajatorului obligația de a lua măsurile legale care se impun pentru recuperarea prejudiciului, atâta timp cât interpretarea Curții de Conturi se situează în afara prevederilor legale de vreme ce, în speță, dispozițiile Legii nr. 285/2010 și Legii nr. 283/2011 nu au condiționat plata drepturilor salariale de încadrarea în procentul de 70% din sumele decontate de casele de asigurări de sănătate din Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate pentru serviciile medicale furnizate, precum și din sumele asigurate din bugetul Ministerului Sănătății cu această destinație.
Dacă s-ar accepta ipoteza contrară, s-ar lăsa câmp liber de exprimare a arbitrariului și, în locul respectului datorat pentru obligațiile prevăzute în legi și alte acte cu valoare normativă, s-ar recunoaște angajatorilor instituții publice, facultatea de a nu plăti drepturile salariale în cuantumul prevăzut de lege, ceea ce nu poate fi primit.
În consecință, acțiunea vizând pretențiile aferente perioadei 11.03.2011 – 29.02.2012 a fost respinsă ca nefondată, iar cu privire la pretențiile reclamantului aferente perioadei 01.01._11, acțiunea a fost respinsă, constatând prescris dreptul material la acțiune.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel motivat, apelantul-reclamant S. M. T. M., criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie, apel întemeiat pe dispozițiile art. 466 și urm. din C. pr. civ.
Prin motivele de apel formulate a arătat că prin acțiunea depusă de S. M. T. M. împotriva pârâtei A. L. s-a solicitat, obligarea acesteia la restituirea unei sume de bani în cuantum de 294 lei reprezentând drepturi salariate încasate necuvenit pentru perioada 01 ianuarie 2011 - 29 februarie 2012, urmare deciziei nr.85 - octombrie 2013 a Curții de Conturi a României - Camera de Conturi a Județului Teleorman prin care s-a stabilit angajarea răspunderii patrimoniale a salariaților fi de angajator.
Apelantul a arătat instanței de judecată faptul că prin decizia nr.85/10 octombrie 20 comunicată cu adresa nr. 1299/10.10.2013, Camera de Conturi a Județului Teleorman constatat o . abateri în urma unui raport de audit financiar efectuat la nivelul uniți sanitare publice cu pături - S. M. T. M., dispunând totodată o . pentru înlăturarea abaterilor sesizate printre care și luarea unor angajamente de plată de la personalul contractual pentru stingerea obligațiilor reciproce de plată, respectiv introducerea unor acțiunii, judecătorești la instanțele competente prin care se va solicita obligarea personalului contractual care refuză să-și ia angajament de plată pentru restituirea sumelor încasate nelegal, potrivit dispozițiilor din Codul muncii.
În motivarea decizie nr.85/10 octombrie 2013, Camera de Conturi a Județului Teleorman a avut în vedere prevederile - art.197 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, în forma în care acest text de lege a fost modificat potrivit O.U.G. nr.48/2010 și anume: „începând cu data de 01 ianuarie 2011, cheltuielile aferente drepturilor de personal reprezintă maximum 70% din sumele decontate de casele de asiguri de sănătate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate pentru serviciile medica furnizate, precum și din sumele asigurate din bugetul Ministerului Sănătății cu această destinație".
În acest sens, Camera de Conturi a Județului Teleorman a constatat plecând de la ace text de lege că s-a cauzat un prejudiciu prin plata unor drepturi salariale mai mari decât ce stabilite prin lege, respectiv art.197 alin. 1 și alin.2 din Legea nr.95/2006 cu modificările completările ulterioare, în sensul că din aceste prevederile legale se poate observa salarizarea personalului de conducere din spitalele publice precum și a celorlalte categorii (personal stabilite potrivit legii, reprezintă maximum 70% din sumele decontate de Casele Asigurări de Sănătate din Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate pentru serviciile medicale furnizate precum și din sumele asigurate din bugetul Ministerului Sănătăți cu această destinație și nu 70% din sumele facturate, fiind evident faptul că dacă aceste sume (decontate) nu vor fi încasate nu sunt create posibilități (fonduri) de plată în procent de 100%. Mai mult decât atât, nicio cheltuială din fondurile publice nu poate fi angajată, ordonanțată și plătită dacă nu este aprobată potrivit legii și dacă nu, are prevederi bugetare și surse de finanțare, astfel încât s-a efectuat plata unor drepturi salariale cu încălcarea prevederilor legale, respectiv art.14 alin.3 și alin.4 din Legea nr.273/2006 privind finanțe publice locale, cu modificările și completările ulterioare.
Apelantul solicită instanța de judecată cu judecarea cererii de apel să observe faptul că ceea ce privește considerentele care au stat la baza dispozitivului sentinței civile atacate, din expunerea situației de fapt reținută de instanță pe bazelor probelor administrate, din motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, nu s-a reținut nimic referitor la prejudiciul cauzat și constatat de Camera de Conturi a Județului Teleorman.
De asemenea, a mai făcut apelantul mențiunea că recalcularea statelor lunare de plată s-a realizat prin diminuarea proporțională a drepturilor salariale avându-se în vedere pe de o parte eliminarea sporurile iar pe de altă parte plecând de Ia decizia nr.85/2013 a Camerei de Conturi Teleorman, în caz în care urmare diminuării sporurilor suma a fost „insuficientă reparării prejudiciului constatat sa trecut la măsura diminuări salariilor de bază astfel încât să fie duse la îndeplinire măsurile dispuse prin decizia nr. 85/2013 a Camerei de Conturi Teleorman.
Față de cele arătate mai sus, apelanta solicită instanței de judecată admiterea cererii de apel așa cum a fost formulată și pe cale de consecință să constate că sentința civilă nr. 574/22.05.2014 pronunțată de Tribunalul Teleorman, în dosar nr._ este nelegală netemeinică.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Soluția pronunțată de prima instanță a fost criticată doar pe aspectul respingerii ca nefondate a pretențiilor, fără a fi atacată soluția pronunțată pe excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune.
Hotărârea pronunțată este legală și temeinică, în cauză criticile apelantei fiind nefondate.
Apelanta solicită obligarea pârâtei la restituirea unei sume de bani încasate necuvenit, în opinia sa, pentru perioada 01 ianuarie 2011 - 29 februarie 2012, urmare a deciziei nr.85/10 octombrie 2013 a Curții de Conturi României - Camera de Conturi a Județului Teleorman.
Curtea reține că la dosar nu există niciun înscris din care să rezulte plata sumelor respective către intimată, deși apelanta avea sarcina probei în dubla sa calitate de reclamant și angajator, potrivit art.272 Codul muncii.
Apelanta și-a întemeiat pretențiile pe decizia nr.85/10 octombrie 2013 a Curții de Conturi României - Camera de Conturi a Județului Teleorman, dar din conținutul acesteia nu rezultă plata drepturilor respective către intimata-pârâtă și nici caracterul nedatorat al unor sume încasate de aceasta. Actul invocat de apelantă nu a făcut decât să constatate o . abateri în modul de gestionare a fondurilor de către apelantă, ca urmare a raportului de audit financiar efectuat și a dispus măsuri de recuperare a unor sume prin luarea unor angajamente de plată de la salariați, introducerea unor acțiuni judecătorești, efectuarea procedurilor de corectare și compensare a sumelor plătite către bugetul de stat și bugetele speciale. În decizie nu se face vorbire de natura și cuantumul sumelor ce urmează a fi recuperate de la personal, făcându-se trimitere însă la o altă decizie cu nr.810/8.01.2013, dar nici aceasta nu a fost anexată la dosar, deși, potrivit art. 272 Codul muncii, angajatorul avea obligația să depună înscrisurile doveditoare până la prima zi de înfățișare în primă instanță.
În motivarea acțiunii și în apel, partea a invocat faptul că decizia Curții de Conturi a avut în vedere prevederile art.197 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, în forma în care acest text de lege a fost modificat potrivit O.U.G. nr.48/2010 și anume „începând cu data de 01 ianuarie 2011, cheltuielile aferente drepturilor de personal reprezintă maximum 70% din sumele decontate de casele de asiguri de sănătate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate pentru serviciile medica furnizate, precum șl din sumele asigurate din bugetul Ministerului Sănătății cu aceeași destinație.
Apelanta pretinde, fără a dovedi, că suma a cărei restituire se solicită ar fi fost determinată de nerespectarea acestor dispoziții, salariatei intimate fiindu-i achitate sume mai mari decât cele permise de lege.
În primul rând, Curtea constată că apelanta-reclamantă nu a dovedit susținerile respective, neexistând nicio probă cu privire la drepturile salariale achitate intimatei sau acte din care să rezulte modalitatea de încadrare a acesteia.
În al doilea rând, reținând doar susținerile părților, salariata a fost încadrată în perioada 01 ianuarie 2011 - 29 februarie 2012, la care se referă pretențiile reclamantei, în baza Legii nr. 285/2010 și Legii nr. 283/2011, fără ca deciziile de încadrare să fie anulate sau modificate. În consecință, drepturile salariale fiind stabilite pentru intimată în baza legii, aceasta fiind personal bugetar căruia i se aplică dispozițiile art.162 alin.3 Codul muncii, apelanta nu poate pretinde valabil că intimata a beneficiat de sume nedatorate. Faptul că apelanta ca angajator nu a respectat dispozițiile prevederile art.197 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, în forma în care acest text de lege a fost modificat potrivit O.U.G. nr.48/2010, în sensul că, în stabilirea cheltuielilor aferente drepturilor de personal, a depășit plafonul de 70% din sumele decontate de casele de asiguri de sănătate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate pentru serviciile medica furnizate, precum șl din sumele asigurate din bugetul Ministerului Sănătății cu aceeași destinație, nu echivalează cu plata unor sume nedatorate către salariată. Astfel, în stabilirea drepturilor intimatei s-au urmărit limitele prevăzute de Legii nr. 285/2010 și Legii nr. 283/2011, aceasta beneficiind de sumele stabilite de aceste acte normative, aspect necontestat de apelantă. Pentru a se încadra în cheltuielile de personal limitate de art.197 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, apelanta trebuia să recurgă fie la reducerea numărului de posturi, fie la renegocierea salariilor și reîncadrarea personalului existent. În condițiile în care intimata a beneficiat de drepturi salariale în baza contractului individual de muncă încheiat cu apelanta și în baza deciziilor de încadrare prevăzute de lege, nu pot fi reținute susținerile apelantei în sensul existenței unor sume nedatorate, motiv pentru care nu sunt îndeplinite condițiile pentru restituire acestora potrivit art.256 Codul muncii.
În al treilea rând, în speță sunt pe deplin aplicabile dispozițiile Legii nr 124/2014 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice. Potrivit art.2 din acest act normativ, se aprobă exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială, pe care personalul prevăzut la art. 1 trebuie să le restituie drept consecință a constatării de către Curtea de Conturi sau alte instituții cu atribuții de control a unor prejudicii. În speță, potrivit alegațiilor apelantei, suma a cărei restituire se solicită a fost constată prin decizia Curții de Conturi, iar intimata se încadrează în personalul prevăzut de art.1 din Legea nr.124/2014, în perioada la care se referă pretențiile apelantei fiind salarizată în baza actelor normative privind salarizarea personalului din sectorul bugetar. În condițiile în care în baza actului normativ amintit s-a dispus exonerarea de plată pentru sumele constate în urma controlului Curții de conturi, acțiunea reclamantei privind restituirea acestor sume este nefondată.
Față de toate aceste considerente, în baza art. 480 din Codul de procedura civila, Curtea va respinge apelul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-reclamant S. M. T. M., cu sediul în Municipiul T. M., ., județ Teleorman, având C. Nr._, împotriva sentinței civile nr.574/22.05.2014, pronunțate de Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și C. Administrativ Fiscal – Complet specializat pentru litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. _ , în contradictoriu cu intimata-pârâtă A. L., având CNP _, cu domiciliul situat în Municipiul T. M., ., ., ..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 07 mai 2015.
Președinte, Judecător, Grefier,
M. C. S. G. I. M. Colindeață
Red. M.C.
Tehnored.C.C./4 ex./13.05.2015
Jud.fond:N. M.
| ← Despăgubire. Decizia nr. 2237/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Despăgubire. Decizia nr. 152/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
