Despăgubire. Decizia nr. 1649/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1649/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 13-05-2015 în dosarul nr. 638/87/2014
Dosar nr._ (Număr în format vechi 5365/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 1649/2015
Ședința publică de la 13 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. G.
Judecător P. I. N.
Grefier M. P.
Pe rol soluționarea apelului formulat de apelantul S. M. T. MAGURELE împotriva sentinței civile nr.719 din 05.06.2014 pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata B. L., având ca obiect – despăgubire.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că la dosar intimata a depus întâmpinare, după care:
Curtea în baza art.415 Cod procedură civilă repune cauza pe rol.
Curtea, față de dispozițiile art.201 alin1 raportat la art.208 alin.2 Cod procedură civilă constată decăzută intimata B. L. din dreptul de a depune întâmpinare și verificând că s-a solicitat judecarea pricinii în lipsa părților, o reține spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra apelului:
Prin sentința civilă nr.719/05.06.2014, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și C. Administrativ – Complet specializat pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune privind drepturile bănești aferente perioadei 01.01._11, invocată de pârâtă prin întâmpinare.
A fost în rest acțiunea formulată de reclamantul S. M. T.-M. împotriva pârâtei B. L., ca nefondată.
Au fost respinse pretențiile reclamantului aferente perioadei 01.01._11, constatând prescris dreptul material la acțiune.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că prin decizia nr. 85/2013 emisă de Curtea de Conturi a României a stabilit la pct. 1 în sarcina reclamantului obligația de a lua angajamente de plată pentru restituirea sumelor încasate nelegal aferente perioadei 01.01.2011 – 29.02.2012, precum și introducerea de acțiuni judecătorești la instanțele competente prin care se va solicita obligarea personalului contractual care refuză să-și ia angajament de plată la restituirea sumelor încasate nelegal, pentru aceste măsuri fixându-se termen de realizare la data de 20.11.2013, respectiv 10.12.2013.
Prin aceeași decizie, reclamantul a fost obligat să informeze Curtea de Conturi cu privire la măsurile luate și rezultate obținute până la data de 02.04.2014.
În stabilirea măsurilor, Camera de Conturi Teleorman a avut în vedere prevederile art. 197 alin. 2 din Legea nr. 95/2006, cu modificările și completările ulterioare, din examinarea căruia rezultă că toate cheltuielile aferente salarizării personalului care își desfășoară activitatea în cadrul unităților sanitare publice trebuie să reprezinte 70% din sumele decontate de casele de asigurări de sănătate din Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate pentru serviciile medicale furnizate, precum și din sumele asigurate din bugetul Ministerului Sănătății cu această destinație și nu 70% din sumele facturate, fiind evident faptul că dacă sumele decontate nu sunt încasate, nu există fonduri de plată a salariilor în procent de 100%.
În vederea îndeplinirii obligațiilor impuse prin decizia nr. 85/2013 Curții de Contur a României – Camera de Conturi Teleorman cu privire la recuperarea prejudiciului constând în plata drepturilor salariale peste plafonul de 70%, reclamantul a procedat la promovarea prezentei acțiuni prin care a solicitat obligarea pârâtei la restituirea drepturilor salariale despre care, prin decizia nr. 85/10.10.2013 a Curții de Conturi a României s-a reținut că ar fi fost încasate necuvenit în perioada 01.01.2011 – 29.02.2012.
Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă prin întâmpinare, pentru pretențiile aferente perioadei 01.01._11, Tribunalul a constatat că aceasta este întemeiată și, din considerentele ce se vor expune,a fost admisă.
Astfel, potrivit art. 268 alin. 1 lit. c) din Codul muncii cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator.
Cum obiectul cauzei de față vizează obligarea pârâtei la restituirea sumei de 3677 lei, reprezentând drepturi salariale încasate necuvenit pentru perioada 01.01.2011 – 29.02.2012 este evident că acesta se circumscrie prevederilor art. 268 alin. 1 lit. c) din Codul muncii, astfel că, față de data promovării acțiunii, dreptul material la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei 01.01._11 s-a prescris.
Potrivit art. 162 alin. 3 din Codul muncii, sistemul de salarizare al personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetele locale se stabilește prin lege cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative, iar art. 197 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 prevede că salarizarea personalului de conducere din spitalele publice, precum și a celorlalte categorii de personal se stabilește potrivit legii.
În conformitate cu art. 197 alin. 2 din aceeași lege, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 48/2010, începând cu data de 01 ianuarie 2011, cheltuielile aferente drepturilor de personal stabilite potrivit alin. (1) reprezintă maximum 70% din sumele decontate de casele de asigurări de sănătate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate pentru serviciile medicale furnizate, precum și din sumele asigurate din bugetul Ministerului Sănătății cu această destinație.
De asemenea, din dispozițiile art. 256 din Codul muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie, rezultă că aceste dispoziții instituie obligația restituirii doar pentru salariații care au încasat o sumă nedatorată.
Ori, încasarea necuvenită a drepturilor salariale presupune inexistența unei baze legale care să justifice acordarea drepturilor salariale, situație care nu se regăsește în cauză, atâta timp cât acordarea drepturilor salariale în perioada 01.01.2011 – 29.02.2012 în favoarea pârâtei a avut, ca și temei legal, prevederile Legii nr. 285/2010 și Legii nr. 283/2011 care au reglementat, în perioada menționată, salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
În cauză, este cert că reclamantul, în calitatea sa de angajator, în anul 2011 și parțial în anul 2012, prin plata salariilor a depășit plafonul de 70% menționat de art. 197 alin. 2 din Legea nr. 95/2006, însă această împrejurare nu poate fi imputată pârâtei care, în perioada menționată, și-a primit drepturile salariale în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
În aceste condiții, chiar dacă prin decizia Curții de Conturi nr. 85/2013 s-a dispus luarea unor măsuri vizând recuperarea de la salariați a sumelor pretins plătite nelegal, se apreciază că această împrejurare nu poate constitui temei pentru aplicarea dispozițiilor art. 256 din Codul muncii, atâta timp cât aceste prevederi instituie obligația restituirii doar pentru salariații care au încasat o sumă nedatorată și câtă vreme decizia nr. 85/2013 a Curții de Conturi nu poate produce efecte juridice retroactive.
În consecință, fiind evident că în perioada menționată dreptul pârâtei la primirea drepturilor salariale a avut temei legal, Tribunalul a apreciat că, în lipsa culpei acestuia, constatarea ulterioară a greșitei acordări a drepturilor salariale nu justifică pretinderea că acordarea drepturilor salariale în perioada 01.01._12 ar reprezenta o plată nedatorată.
În același sens, cum obligația reclamantului de a acorda pârâtei în perioada menționată drepturile salariale a fost una legală, fiind prevăzută de prevederile Legii nr. 285/2010 și Legii nr. 283/2011, care sunt imperative și nu condiționează acordarea acestora de procentul de 70% la care face referire Legea nr. 95/2006 prin art. 197 alin. 2 în forma în care acest text de lege a fost modificat prin O.U.G. nr. 48/2010, se apreciază că, în mod corect, începând cu datele la care actele normative precizate au intrat în vigoare, angajatorul și-a îndeplinit obligația de a achita salariaților drepturile bănești cuvenite conform acestor reglementări.
În plus, având în vedere interdicția impusă angajatorului de a modifica prin acte unilaterale un element esențial al contractului individual de muncă respectiv cuantumul salariului, interdicție care în cazul reclamantului, ca și instituție bugetară se referă la imposibilitatea stabilirii de către acesta, cu ignorarea dispozițiilor legale, a unui cuantum al salariului care nu reflectă dispozițiile legale ce reglementează modalitatea de salarizare a personalului din aceste instituții și în absența dovezii că stabilirea cuantumului drepturilor salariale acordate pârâtei în perioada anterior menționată nu a fost în concordanță cu legislația în vigoare se apreciază că pretenția reclamantului ce vizează obligarea pârâtei la restituirea sumei de 3677 lei, reprezentând drepturi salariale încasate necuvenit pentru perioada 01.01.2011 – 29.02.2012 este neîntemeiată.
Pe de altă parte, având în vedere dispozițiile art. 160, art. 162 și art. 169 din Codul muncii precum și faptul că, în cauză, pârâta este îndreptățită să beneficieze, sub aspectul cuantumului salarial, de prevederile legale care reglementează salarizarea personalului plătit din fonduri publice, susținerile reclamantului în sensul că restituirea sumei de 3677 lei reprezentând cuantumul drepturilor salariale încasate nelegal, ar avea ca temei decizia nr. 85/2013 a Camerei de Conturi Teleorman, nu pot fi primite întrucât această decizie nu poate modifica sau interpreta o dispoziție clară cuprinsă într-un act normativ, respectiv în Legea nr. 285/2010 și Legea nr. 283/2011, în raport de care s-au stabilit drepturile salariale achitate pârâtei în perioada 01.01.2011 – 29.02.2012.
Mai mult, chiar și în situația în care cuantumul fondului de salarii reglementat de dispozițiile art. 197 alin. 2 din Legea nr. 95/2006 nu este influențat de numărul de salariați, ci de procentul de 70%, iar prin depășirea acestui plafon s-au diminuat resursele financiare alocate pentru plata celorlalte categorii de cheltuieli privind achiziții de bunuri și servicii, taxe, impozite, contribuții către bugetul de stat, neîncadrarea angajatorului în plafonul precizat nu poate fi imputată pârâtei și nu îi conferă reclamantului, în calitatea sa de angajator, dreptul de obține de la salariați restituirea unei părți din drepturile salariale stabilite și achitate în conformitate cu prevederile legale, întrucât nu se poate ignora principiul fundamental al dreptului român potrivit căruia nimeni nu poate invoca în apărarea să propria greșeală.
Așadar, depășirea de către reclamant a plafonului stabilit de art. 197 alin. 2 din Legea nr. 95/2006 prin plata unor drepturi de natură salarială prevăzute în legislație, nu poate avea ca efect restituirea de către salariați a unei părți din drepturile salariale acordate, chiar dacă încălcarea acestor dispoziții a fost constatată de Curtea de Conturi a României și Camera de Conturi Teleorman prin decizia nr. 85/2013 și chiar dacă prin această decizie, s-a instituit în sarcina angajatorului obligația de a lua măsurile legale care se impun pentru recuperarea prejudiciului, atâta timp cât interpretarea Curții de Conturi se situează în afara prevederilor legale de vreme ce, în speță, dispozițiile Legii nr. 285/2010 și Legii nr. 283/2011 nu au condiționat plata drepturilor salariale de încadrarea în procentul de 70% din sumele decontate de casele de asigurări de sănătate din Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate pentru serviciile medicale furnizate, precum și din sumele asigurate din bugetul Ministerului Sănătății cu această destinație.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel reclamantul S. M. T. M., criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie, apel întemeiat în drept pe prevederile art. 466 și urm. din Cod procedură civilă.
Prin motivele de apel formulate, apelantul a arătat instanței de judecată faptul că prin decizia nr.85/10 octombrie 20 comunicată cu adresa nr. 1299/10.10.2013, Camera de Conturi a Județului Teleorman constatat o . abateri în urma unui raport de audit financiar efectuat la nivelul uniți sanitare publice cu pături - S. M. T. M., dispunând totodată o . pentru înlăturarea abaterilor sesizate printre care și luarea unor angajamente de plată de la personalul contractual pentru stingerea obligațiilor reciproce de plată, respectiv introducerea unor acțiuni judecătorești la instanțele competente prin care se va solicita obligarea personalului contractual care refuză să-și ia angajament de plată pentru restituirea sumelor încasate nelegal, potrivit dispozițiilor din Codul muncii.
În motivarea decizie nr.85/10 octombrie 2013, Camera de Conturi a Județului Teleorman a avut în vedere prevederile - art.197 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, în forma în care acest text de lege a fost modificat potrivit O.U.G. nr.48/2010 și anume: „începând cu data de 01 ianuarie 2011, cheltuielile aferente drepturilor de personal reprezintă maximum 70% din sumele decontate de casele de asiguri de sănătate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate pentru serviciile medica furnizate, precum și din sumele asigurate din bugetul Ministerului Sănătății cu această destinație".
În acest sens, Camera de Conturi a Județului Teleorman a constatat plecând de la acest text de lege, că s-a cauzat un prejudiciu prin plata unor drepturi salariale mai mari decât ce stabilite prin lege, respectiv art.197 alin. 1 și alin.2 din Legea nr.95/2006 cu modificările completările ulterioare, în sensul că din aceste prevederile legale se poate observa salarizarea personalului de conducere din spitalele publice precum și a celorlalte categorii de personal stabilite potrivit legii, reprezintă maximum 70% din sumele decontate de Casele Asigurări de Sănătate din Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate pentru serviciile medicale furnizate precum și din sumele asigurate din bugetul Ministerului Sănătăți cu această destinație și nu 70% din sumele facturate, fiind evident faptul că dacă aceste sume (decontate) nu vor fi încasate nu sunt create posibilități (fonduri) de plată în procent de 100%. Mai mult decât atât, nicio cheltuială din fondurile publice nu poate fi angajată, ordonanțată și plătită dacă nu este aprobată potrivit legii și dacă nu, are prevederi bugetare și surse de finanțare, astfel încât s-a efectuat plata unor drepturi salariale cu încălcarea prevederilor legale, respectiv art.14 alin.3 și alin.4 din Legea nr.273/2006 privind finanțe publice locale, cu modificările și completările ulterioare.
Apelantul solicită instanței de judecată învestite cu judecarea cererii de apel să observe faptul că ceea ce privește considerentele care au stat la baza dispozitivului sentinței civile atacate, din expunerea situației de fapt reținută de instanță pe bazelor probelor administrate, din motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, nu s-a reținut nimic referitor la prejudiciul cauzat și constatat de Camera de Conturi a Județului Teleorman.
De asemenea, a mai făcut apelantul mențiunea că recalcularea statelor lunare de plată s-a realizat prin diminuarea proporțională a drepturilor salariale avându-se în vedere pe de o parte eliminarea sporurile iar pe de altă parte plecând de Ia decizia nr.85/2013 a Camerei de Conturi Teleorman, în cazul în care, urmare diminuării sporurilor suma a fost insuficientă reparării prejudiciului constatat, s-a trecut la măsura diminuări salariilor de bază, astfel încât să fie duse la îndeplinire măsurile dispuse prin decizia nr. 85/2013 a Camerei de Conturi Teleorman.
Intimata, legal citată, a fost decăzută din dreptul de a depune întâmpinare, pentru nerespectarea termenului imperativ prevăzut de art. 201 Cod procedură civilă.
Analizând apelul declarat prin prisma motivelor de apel formulate, în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea, reține următoarele:
Curtea constată că prin cererea de apel dedusă judecății, apelantul nu a criticat sentința în raport de modalitatea în care a fost soluționată de către instanța de fond cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune, cu respectarea principiului disponibilității, ci a înțeles să reitereze motivele de fapt și de drept care au condus la promovarea acțiunii.
Deși apelul este o cale de atac devolutivă, ce provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanța de apel statuând atât în fapt cât și în drept, controlul judiciar ținut a fi exercitat asupra sentinței fondului este supus unei limitări în privința caracterului devolutiv al căii de atac.
Instanța de apel recurge la o nouă judecată în limitele criticilor formulate de către apelant, potrivit principiului tantum devolutum quantum appellatum, reglementat de art. 477 din Codul de procedură civilă.
Prin urmare, de vreme ce apelantul a înțeles să critice doar soluția de respingere a pretențiilor ca nefondate, analiza legalității și temeiniciei hotărârii primei instanței va fi realizată în limitele fixate de parte.
Apelantul solicită obligarea pârâtului la restituirea unor drepturi salariale, pretins încasate necuvenit pentru perioada 01 ianuarie 2011 - 29 februarie 2012.
La baza solicitării formulate, apelantul a invocat decizia nr. 85/10 octombrie 2013 a Curții de Conturi României - Camera de Conturi a Județului Teleorman, prin care au fost constatate o . abateri în modul de gestionare a fondurilor de către unitatea sanitară apelantă, ca urmare a raportului de audit financiar efectuat și a dispus măsuri de recuperare a unor sume prin luarea unor angajamente de plată de la salariați, introducerea unor acțiuni judecătorești, efectuarea procedurilor de corectare și compensare a sumelor plătite către bugetul de stat și bugetele speciale.
Neregulile semnalate de către organul de control financiar vizează nerespectarea prevederilor art. 197 alin. 2 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, în forma în care acest text de lege a fost modificat potrivit OUG nr. 48/2010, și anume: „începând cu data de 01 ianuarie 2011, cheltuielile aferente drepturilor de personal reprezintă maximum 70% din sumele decontate de casele de asiguri de sănătate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate pentru serviciile medicale furnizate, precum și din sumele asigurate din bugetul Ministerului Sănătății cu aceeași destinație.
În baza acestui act de control, apelantul-reclamant pretinde că suma de 3677 lei, achitată salariatei B. L. cu titlu de drepturi salariale ar fi determinată de nerespectarea acestor dispoziții, drepturile fiindu-i plătite în sume mai mari decât cele permise de lege, astfel că este îndreptățit la restituirea lor conform art. 256 Codul muncii.
Referitor la invocarea plății nedatorate, Curtea reține că potrivit art. 256 alin. 1 din Codul muncii„Salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.” Fără a nega faptul că este vorba de o prevedere specială, Curtea apreciază că regimul comun al plății nedatorate este aplicabil și în cadrul conflictelor de muncă, atâta timp cât legiuitorul nu a înțeles decât să enunțe incidența instituției plății nedatorate, fără a detalia condițiile ce trebuie îndeplinite pentru a se putea vorbi de o plată nedatorată. În consecință pentru plata nedatorată invocată în legislația specială trebuie verificate îndeplinirea condițiilor impuse de Codul civil, conform art. 278 Codul muncii.
Astfel, prestația trebuie să fie efectuată cu titlu de plată, plata nu trebuie să existe din punct de vedere juridic în raporturile dintre părți, iar plata nu trebuie să fi fost făcută din eroare.
Practic, plata nedatorată presupune executarea de către o persoană a unei obligații la care nu era ținută și pe care a făcut-o fără intenția de a plăti datoria cuiva.
Sub acest aspect Curtea reține că salariata B. L. a fost încadrat în perioada 01 ianuarie 2011 - 29 februarie 2012 în baza actelor normative de salarizare unice pentru personalul plătit din fondurile publice, respectiv Legea nr. 285/2010 și Legea nr. 283/2011, deciziile de încadrare păstrându-și valabilitatea, atâta timp cât nu s-a făcut dovada anulării sau modificării lor potrivit dispozițiilor legale.
În consecință, drepturile salariale au fost stabilite pentru intimata salariată în baza legilor de salarizare, acesta fiind personal bugetar căruia i se aplică dispozițiile art. 162 alin. 3 Codul muncii, astfel că apelantul nu poate pretinde că intimatul a beneficiat de sume nedatorate. Faptul că angajatorul apelant nu a respectat dispozițiile art. 197 alin. 2 din Legea nr. 95/2006, în sensul că în stabilirea cheltuielilor aferente drepturilor de personal a depășit plafonul de 70% din sumele decontate de casele de asiguri de sănătate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate pentru serviciile medicale furnizate, precum și din sumele asigurate din bugetul Ministerului Sănătății cu aceeași destinație, nu echivalează cu plata unor sume nedatorate către salariat.
Stabilirea drepturilor salariale de care beneficiază intimata a fost făcută în limitele prevăzute de Legea nr. 285/2010 și Legea nr. 283/2011, aspect necontestat de apelantul angajatorul, care de altfel a urmărit punere în aplicare a acestor acte normative prin emiterea deciziilor de încadrare. Pentru a se încadra în cheltuielile de personal limitate de art. 197 alin. 2 din Legea nr. 95/2006, apelantul angajator avea posibilitatea adoptării altor măsuri, cum ar fi reducerea numărului de posturi sau renegocierea salariilor și reîncadrarea personalului existent.
În consecință, intimata a beneficiat de drepturile salariale astfel cum acestea au fost negociate în baza contractului individual de muncă încheiat cu unitatea sanitară apelantă și stabilite ulterior de lege, în baza deciziilor de încadrare, astfel că nu pot fi reținute a fi întrunite condițiile impuse de art. 256 Codul muncii, sumele achitate cu titlu de drepturi salariale neavând caracter nedatorat.
Pentru aceste considerente, în temeiul art.480 alin.1 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge apelul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelantul-reclamant S. M. T. M.,cu sediul în municipiul T. M., ., județul Teleorman, împotriva sentinței civile nr.719/05.06.2014, pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția Civilă conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu intimata-pârâtă B. L., CNP:_, cu domiciliul în T. M., .. Y 7, ., jud. Teleorman, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 13.05.2015.
PREȘEDINTE, JUDECATOR,
M. G. P. I. N.
GREFIER,
M. P.
Red.Jud.:M.G./28.05.2015
Tehnored.C.C./ 4 ex./ 18.05.2015
Jud.fond: N. M.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 641/2015.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 593/2015.... → |
|---|
