Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 593/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 593/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-02-2015 în dosarul nr. 2447/3/2014
Dosar nr._ (Număr în format vechi 6760/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 593/2015
Ședința publică de la 16 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. A. C.
Judecător D. G. E.
Judecător E. D. B.
Grefier I. R. M.
Pe rol, judecarea recursului formulat de recurenta S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI CFR CĂLĂTORI S.A. - SUCURSALA DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr.4006 din data de 02.04.2014 pronunțate de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata U. S. LIBERE FEROVIARE MIȘCARE COMERCIAL, în numele membrului său de sindicat H. M., cauza având ca obiect – drepturi bănești disjuns din dosar nr._/3/2012.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta S. Națională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători S.A. - Sucursala de Transport Feroviar de Călători București, prin consilier juridic M. V., ce depune delegație la dosar, lipsind intimata U. S. Libere Feroviare Mișcare Comercial.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții că, la data de 10.12.2014, a fost înregistrată întâmpinarea formulată de intimata U. S. Libere Feroviare Mișcare Comercial, depusă în 2 exemplare, în cuprinsul căreia s-a invocat excepția lipsei capacității de exercițiu a recurentei. În acest sens, preparator s-a dispus citarea, prin fax, a recurentei S. Națională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători S.A. - Sucursala de Transport Feroviar de Călători București, cu mențiunea de a face dovada mandatului dat sucursalei pentru introducerea recursului, sub sancțiunea anulării recursului.
Recurenta S. Națională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători S.A. - Sucursala de Transport Feroviar de Călători București, prin consilier juridic, depune la dosar Dispozițiile nr.84/2013 și nr.4/2014 ale Directorului General al SNTFC CFR Călători S.A., menționând că în baza acestor dispoziții s-au delegat competențe directorilor regionali în vederea reprezentării societății în fața instanțelor judecătorești, precum și procura judiciară.
Curtea califică excepția lipsei capacității de exercițiu a recurentei ca fiind o excepție a lipsei dovezii calității de reprezentant, având în vedere că Sucursala de Transport Feroviar de Călători București a declarat recurs în numele Societății Naționale de Transport Feroviar de Călători CFR Călători S.A.. Întrucât s-a făcut dovada acestui mandat, prin depunerea Dispozițiile nr.84/2013 și nr.1/2014 ale Directorului General al SNTFC CFR Călători S.A., Curtea respinge, ca neîntemeiată, excepția lipsei dovezii calității de reprezentant.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul consilierului juridic al recurentei în susținerea recursului.
Recurenta S. Națională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători S.A. - Sucursala de Transport Feroviar de Călători București, prin consilier juridic, solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii.
În temeiul art.150 din Codul de procedură civilă, Curtea declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, sub nr._/3/2012, reclamanta U. S. LIBERE FEROVIARE MIȘCARE-COMERCIAL BUCUREȘTI (USLFMC București) în numele și pentru membrii de sindicat și salariați ai pârâtei, menționați în listele anexate cererii de chemare in judecata, a chemat în judecată pe pârâta S. NAȚIONALA DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI „CFR Călători" SA, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta S. NAȚIONALA DE TRANSPORT FFROVIAR CFR CĂLĂTORI „CFR Călători" S.A.: să plătească pentru fiecare reclamant diferențele dintre drepturile salariale de care au beneficiat salariații corespunzător salariului de încadrare avut, care a fost calculat prin luarea în considerație a salariului de bază minim brut de 600 lei corespunzător clasei I de salarizare cu aplicarea coeficientului de ierarhizare și drepturile salariale de care ar fi trebuit să beneficieze calculat la salariul de încadrare avut pentru o valoare a salariului minim brut de 700 lei corespunzător clasei 1 de salarizare cu aplicarea coeficientului de ierarhizare corespunzător clasei de salarizare avute și sporurile aferente (salariul minim brut de 700 lei stabilii la nivelul ramurii transporturi valabil de la data de 0I.0l.200S, în conformitate cu Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. Transporturi valabil pentru anii 2008-2010). Perioada pentru care solicită acordarea acestor diferențe salariale este octombrie_10; să fie obligată pârâta la plata de daune interese, constând în actualizarea sumelor pe care le datorează cu rata inflației la care se adaugă dobânda legală, de la data nașterii dreptului și până la data plății efective; să fie obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată pe care le va efectua în prezenta cauză.
La data de 11.12.203, reclamanta U. S. LIBERE FEROVIARE M1ȘCARE-COMERCIAL BUCUREȘTI (USLFMC București) a formulat precizare la cererea de chemare în judecată prin care a depus la dosar lista cu membrii noștri de sindicat, reclamanți în prezenta cauză, prin care aceștia împuternicesc sindicatul ca în numele și pentru ei, să promoveze acțiunea împotriva societății pârâte pentru obținerea drepturilor bănești solicitate, au cunoștință de acțiune, o susțin semnând tabelele alăturate.
Prin încheierea de ședința din data de 08.01.2014 instanța a dispus disjungerea cauzei si formarea de noi dosare pentru fiecare membru de sindicat iar prezenta cauza privindu-l pe membrul de sindicat H. M..
Prin sentința civilă nr.4006/02.04.2014, Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune formulata de parata; a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul U. S. LIBERE FEROVIARE MIȘCARE - COMERCIAL BUCUREȘTI (USLFMC București), în numele și pentru membrul H. M., în contradictoriu cu pârâta S. N. DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI C.F.R CĂLĂTORI S.A.; a obligat pârâta la calcularea și plata către reclamantă a diferențelor dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei, conform art.41 alin.3 lit.a din C.C.M. unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 și drepturile salariale efectiv plătite, pentru perioada 01.10.2009 – 31.12.2010, sume actualizate cu rata inflației, de la data scadenței si pana la data introducerii acțiunii si cu dobanda legala de la data introducerii acțiunii si pana la data plății efective; a respins restul pretențiilor, ca neîntemeiate.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
Potrivit dispozițiilor art. 41 alin.3 lit. a din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 nr. 722/2008 din_, publicat în Monitorul Oficial, Partea V, nr. 3 din_, salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta.
În anexa nr. 5 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 nr. 722/2008 din_, publicat în Monitorul Oficial, Partea V, nr. 3 din_, cuprinzând unitățile la care se aplică contractul colectiv de muncă unic la nivelul ramurii transporturi, în care organizațiile sindicale semnatare au membri, la poziția nr. 1 este menționată SNTFC CFR CALATORI SA – BUCURESTI.
În ceea ce privește excepția prescrierii dreptului material la acțiune, s-a dispus respingerea acesteia ca neîntemeiată, având în vedere faptul că, în speță, nu se poate reține incidența dispozițiilor art. 268 alin.1 lit. e din Legea nr. 53/2003 republicată – Codul muncii (art. 283 alin.1 lit. e anterior republicării), conform cărora cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate: e) în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, întrucât drepturile solicite prin cererea de chemare în judecată au natura juridică au unor drepturi de natură salarială, ceea ce înseamnă că regimul juridic aplicabil, sub aspectul prescripției, este cel prevăzut de art. 268 alin.1 lit. c din Legea nr. 53/2003 republicată – Codul muncii (art. 283 alin.1 lit. c anterior republicării), conform cărora conform cărora cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate: c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator.
În ceea ce privește susținerea pârâtei din întâmpinare că pentru pretențiile din octombrie 2009 nașterea dreptului a intervenit la 31.10.2009, iar acțiunea reclamantului a fost înregistrată la Tribunalul București la data de 26.10.2012, Tribunalul a considerat că nu este întemeiată, având în vedere faptul că termenul de prescripție de 3 ani, prevăzut de art. 268 alin.1 lit. c din Legea nr. 53/2003 republicată – Codul muncii (art. 283 alin.1 lit. c anterior republicării) se calculează începând cu data scadenței sumelor solicitate (adică începând cu data la care i se cuveneau a i se plăti drepturile pentru luna octombrie 2009), după rezultă din prevederile art. 7 alin.1 din Decretul nr. 167/1958.
Deși pârâta menționează în întâmpinare că dreptul material la acțiune al reclamantului privind pretențiile aferente anului 2009 s-a prescris, acțiunea fiind formulată după termenul de 3 ani, Tribunalul a reținut că în considerarea motivelor anterior expuse, nici sub acest aspect excepția nu este întemeiată. În consecință, s-a dispus respingerea excepției prescripției ca neîntemeiată.
În ceea ce privește fondul cererii de chemare în judecată, Tribunalul a reținut următoarele:
În ceea ce privește cererea formulată în contradictoriu cu S. Națională de Transport Feroviar de Călători CFR CĂLĂTORI S.A., potrivit înscrisurilor prezentate de către reclamanți, necontestate de pârâtă, reclamanta – persoana fizica H. M., a avut calitatea de salariat ai pârâtei în perioada 01.10.2009 – 31.12.2010.
În speță, prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta a susținut că prevederile din CCM la Nivel de Ramura Transporturi nu sunt aplicabile în speța, fiind incidente cele la nivel de unitate și grup de unități feroviare.
În consecință, trebuie determinat dacă în aceste condiții pârâta poate fi obligată la plata diferențelor de drepturi salariale, în sensul în care s-a solicitat prin cererea de chemare în judecată completată și precizată.
Conform dispozițiilor art. 8 alin.2 din Legea nr. 130/1996, în vigoare în parte din perioada pentru care se solicită plata drepturilor respective, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Conform dispozițiilor art. 24 alin.1 din același act normativ, clauzele cuprinse în contractele colective de muncă negociate cu încălcarea prevederilor art. 8 sunt lovite de nulitate.
Tribunalul a considerat că apărarea pârâtei nu prezintă relevanță față de natura juridică a dispozițiilor art. 8 alin.2 din Legea nr. 130/1996, în vigoare în parte din perioada pentru care se solicită plata drepturilor respective.
Chiar dacă prin dispozițiile art. 224 lit. d din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 322 din_, s-a prevăzut că la data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă: d) Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 184 din 19 mai 1998, cu modificările și completările ulterioare, Tribunalul a apreciat că acest act normativ are relevanță în condițiile în care se solicită drepturi și din perioada în care acesta a fost în vigoare și mai mult decât atât, Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 nr. 722/2008 din_ publicat în Monitorul Oficial, Partea V, nr. 3 din_ a fost încheiat conform art. 10 și art. 11 din Legea nr. 130/1996, republicată, după cum rezultă din preambulul acestuia.
În speță, nu s-a făcut dovada acordării drepturilor salariale în sensul solicitat prin cererea de chemare în judecată completată și precizată.
Or, potrivit dispozițiilor art. 241 alin.1 lit. c din Legea nr. 53/2003 – Codul Muncii, în forma în vigoare la data încheierii Contractului colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 nr. 722/2008 din 24.01.2008, publicat în Monitorul Oficial, Partea V, nr. 3 din_, clauzele contractelor colective de muncă produc efecte după cum urmează: c) pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel.
De asemenea, conform dispozițiilor art. 40 alin.2 lit. c din Legea nr. 53/2003 republicată – Codul muncii, angajatorului îi revin, în principal, următoarele obligații: c) să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă.
Potrivit dispozițiilor art. 4 alin.1 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 nr. 722/2008 din 24.01.2008 publicat în Monitorul Oficial, Partea V, nr. 3 din_, prezentul Contract colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi se aplică cu începere de la 1 ianuarie 2008 până la 31 decembrie 2010 inclusiv, cu posibilitatea revizuirii anuale, la nivel de unitate acesta producând efecte pe an calendaristic.
Conform alin.2 din aceeași prevedere contractuală, dacă niciuna din părți nu denunță contractul cu 30 de zile înainte de expirarea perioadei pentru care a fost încheiat, valabilitatea acestuia se prelungește până la încheierea unui nou contract, dar nu mai mult de 12 luni, respectiv cu încă un an calendaristic.
Cum, în speță, nu s-a făcut dovada denunțării înseamnă că acesta s-a prelungit conform prevederii contractuale.
În consecință, s-a dispus obligarea pârâtei la plata diferențelor dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei conform art.41 alin.3 lit. a din CCM Unic la Nivel de Ramura Transporturi pe anii 2008-2010 și drepturile salariale efectiv plătite pentru H. M., in perioada 01.10._10, sume actualizate cu rata inflației, de la data scadenței si pana la data introducerii cererii de chemare in judecata, la care se va adăuga dobânda legală, calculată de la data punerii in întârziere (data introducerii cererii de chemare in judecata), până la data plății efective.
Acordarea sumei actualizate în raport de rata inflației se impune față de principiul reparării integrale a prejudiciului, potrivit căruia creditorul este îndreptățit a pretinde repararea pierderii suferite, riscul devalorizării leului fiind pus în sarcina debitorului.
Pentru aceste sume, pârâta a fost obligată la plata către reclamant și a dobânzii legale de la data punerii in întârziere (data formulării in instanță cererii de chemare in judecata ), până la data plății efective, în vederea reparării integrale a prejudiciului suferit de către reclamant si va respinge ca neîntemeiată cererea de acordare a dobânzii legale de la data nașterii dreptului si a ratei inflației de la data nașterii dreptului si pana la momentul plății efective pentru ca reclamantului sa nu-i fie imputata o îmbogățire fără justa cauza. Având in vedere ca la dosar nu s-a făcut dovada efectuării de cheltuieli de judecata instanța de fond a respins ca neîntemeiată si aceasta solicitare a reclamantului.
În termen legal, împotriva acestei sentințe a declarat recurs motivat recurenta S.N.T.F.C "CFR Calatori" S.A.- Sucursala de Transport Feroviar de Calatori București, in temeiul prevederilor art. 304 indice 1 si art.304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, solicitând admiterea recursului, modificarea in parte a hotărârii primei instanțe in sensul respingerii si a diferenței de drepturi salariale calculate in raport de salariul minim brut de 700 lei, pentru următoarele motive:
Invocă recurenta excepția prescripției dreptului material la acțiune față de solicitarea reclamantului de a solicita acordarea diferențelor salariale.
Prevederile art. 268 alin. (1) lit. e) din Codul muncii, conform cărora: "cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la nașterea dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia"".
Din conținutul cererii de chemare în judecată rezultă că drepturile bănești solicitate de către reclamant își au izvorul în Contractul Colectiv de Muncă și ele se raportează la Anexa nr.l din Contractul Colectiv de Muncă și anume la salariile de bază brute corespunzătoare claselor de salarizare.
Drepturile bănești solicitate sunt calculate ținând cont de coeficientul de ierarhizare indicat în tabelul din anexa mai sus precizată, raportat la salariul minim de 700 lei brut garantat în plată potrivit dispozițiilor legale, sumele solicitate de către reclamant fiind pentru perioada 01.10._10.
Solicită recurenta să se constate că față de situația de fapt expusă mai sus, obiectul acțiunii nu constă în plata unor drepturi salariale, ci în obligarea la respectarea unei clauze din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de Unitate și pe cale de consecință, suntem în prezența unui conflict de drepturi, care se prescrie, în raport de prevederile art. 268 alin. (1), lit. e) din Codul muncii, în termen de 6 luni.
Drepturile bănești solicitate nu fac parte din salariu întrucât salariul de bază și cu sporurile aferente de care beneficiază salariații, sunt trecute în contractul individual de muncă, pe de altă parte reclamantul nu a fost încadrat la salariul minim brut pe țară.
Așa cum reiese din înscrisurile de la dosarul în cauză, salariile negociate și acordate reclamantului în perioada 2009 - 2011 sunt peste nivelul salariului minim brut de 700 lei și acestea au fost acordate în funcție de pregătirea profesională, funcția ocupată, de sporurile privind condițiile periculoase pentru timpul lucrat în timpul nopții, pentru munca prestată în zilele nelucrătoare și sărbătorile legale.
Învederează instanței de judecată că, în perioada 01.10._10 în care reclamantul-intimat Sindicatul Liber Feroviar Mișcare - Comercial a solicitat diferența de drepturi salariale, diferența rezultată dintre salariul de bază minim brut negociat în cuantum de 700 lei, prevăzut de dispozițiile art.41 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de Ramura Transporturi valabil pentru 2008 - 2010 și sumele efectiv primite în conformitate cu prevederile art.7 și anexei 1 din C.C.M. la Nivel de SNTFC „C.F.R." S.A., a existat la S. Naționala de Transport Feroviar de Călători" CFR Călători"- S.A. contract colectiv de munca valabil încheiate la nivel de unitate pe anii 2009/2010 al cărui prevederi au fost obligatorii pentru părți, conform dispozițiilor art.7 alin.2 din Legea nr.130/1996 privind contractul colectiv de muncă, salariul astfel negociat fiind menționat și în contractul individual de muncă al reclamantei.
Ca atare, părțile au inteles de comun acord ca pentru anii 2009 si 2010, sa stabilească un alt salariu minim la nivelul societății precum si alți coeficienții de ierarhizare, decât cei prevăzuți in C.C.M. la Nivel de R. Transporturi si, prin urmare, instanța de judecata este ținuta sa analizeze cererea reclamantului prin prisma principiului forței obligatorii a convențiilor care reprezintă un motiv de ordine publica.
Mai mult, contractul colectiv de munca la nivel de unitate aplicabil pentru anii 2009 - 2010 a fost încheiat cu respectarea contractului de muncă încheiat la nivel superior, respectiv Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități Feroviare pe 2006/ 2008, a cărui valabilitate a fost prelungită prin act adițional până în anul 2010, astfel încât prevederile din C.C.M. la Nivel de R. Transporturi nu sunt aplicabile în speță, fiind incidente cele la nivel de unitate și grup de unități feroviare.
Pentru anii 2009 - 2010, prin actul adițional nr. 370/20.06.2008 la Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități Feroviare 2008 -2010 la art. 4 se prevede prelungirea valabilității acestui contract pe o perioada de 48 de luni, stabilindu-se salariile de bază brute corespunzătoare claselor de salarizare valabile de la 01.07._12.
Mai mult, prin C.C.M. la nivel de S.N.T.F.C. „C.F.R." S.A.. si C.C.M. la Nivel de G. de Unități Feroviare, sunt prevăzute clase si coeficienți de ierarhizare specifici activității feroviare, si mai mult clasa l de salarizare nu poate fi asimilata cu salariul minim de 700 lei prevăzut de C.C.M. pe Ramura Transporturi, deoarece in acest contract colectiv nu sunt prevăzute clase de salarizare ci numai coeficienți de ierarhizare pentru diverse categorii profesionale.
Având în vedere prevederile contractuale invocate mai sus și aplicabile în perioada în care reclamantul solicită diferența de salarii, solicită recurenta să se constate că drepturile cuvenite acestora în temeiul contractului colectiv de muncă la nivel de unitate invocat în cererea introductivă și celui individual de muncă au fost plătite în mod corespunzător, societatea onorându-și obligațiile asumate întocmai și la timp.
Clauzele contractelor colective de munca încheiate la nivel inferior care conțin drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin contractele colective de munca încheiate la nivel superior sunt lovite de nulitate, insa nulitatea va fi constatata de instanța competenta la cererea părții interesate - art. 24 alin. 1, alin. 2, alin. 3 si alin. 4 coroborat cu art. 8 alin. 2 si alin. 3 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de munca, aplicabila in perioada 2009 - 2010 de valabilitate a C.C.M. la Nivel de Unitate si C.C.M. la Nivel de G. de Unități.
Solicită recurenta să se retina ca, in perioada de valabilitate a C.C.M. la Nivel de S.N.T.F.C. „C.F.R." S.A. si C.C.M. la Nivel de G. de Unități Feroviare intimatul singur sau prin intermediul organizațiilor sindicale avea posibilitatea legala sa solicite instanței competente constatarea nulității acestor clauze, in condițiile in care constatau ca clauzele prevăzute in art. 7 si anexa l din C.C.M. la Nivel de S. Naționala de Transport Feroviar de Calatori "C.F.R. Calatori" - S.A., conțin drepturi la nivel inferior fata de drepturile prevăzute in Contractul Colectiv de Munca la Nivel de Ramura Transporturi.
In acest context si in condițiile in care instanța de judecata astfel sesizata, constata nulitatea acestor clauze, clauzele respective puteau fi renegociate iar pana la renegocierea acestora puteau fi inlocuite cu clauzele mai favorabile existente in contractele colective de munca incheiate la nivel superior.
Cererile de constatare a nulității unor clauze ale contractelor colective de munca se pot formula pe toata durata existentei contractului colectiv ale munca - art. 268 alin. 1lit. d din Codul muncii (fost art. 283 alin. 1 lit. d).
Învederează recurenta că reclamanții solicită diferența de drepturi salariale, diferența rezultata dintre salariul de baza minim brut negociat in cuantum de 700 lei, prevăzut de dispozițiile art. 41 din Contractul Colectiv de Munca la nivel de Ramura Transporturi valabil pentru 2008 - 2010 si sumele efectiv primite in conformitate cu prevederile art. 7 si Anexei l din C.C.M. la Nivel de S.N.T.F.C. „C.F.R." S.A.
Or, se poate observa cu ușurința faptul ca, reclamanții solicita practic înlocuirea unor clauze ale C.C.M. la Nivel de S.N.T.F.C. „C.F.R." S.A. si C.C.M. la Nivel de G. de Unități Feroviare, a căror existenta s-a încheiat la 31.12.2010 cu clauze mai favorabile existente in Contractul Colectiv de Munca la Nivel de Ramura Transporturi, expirat si acesta la data de 31.12.2010.
Insa, conform prevederilor legale in vigoare la data existentei contractelor colective de munca, înlocuirea unor clauze ale acestora cu clauze mai favorabile existente in contractul de munca încheiat la nivel superior se poate face numai in urma sesizării instanței de judecata cu o cerere in constatarea nulității clauzelor respective.
Față de cele mai sus arătate, solicită recurenta să se țină cont la pronunțarea soluției in prezenta cauza de următoarele aspecte:
Instanța de judecata nu a fost investita cu o cerere de constatare a nulității unor clauze ale contractului colectiv de munca la nivel de S.N.T.F.C. „C.F.R." S.A; chiar daca instanța de judecata ar califica cererea reclamanților ca fiind a cerere de constatare a nulității unor clauze ale C.C.M. la Nivel de S.N.T.F.C. „C.F.R." S.A., o astfel de cerere ar fi tardiv introdusa prin raportare la prevederile art. 268 alin. l pct. d din codul muncii, motivat de faptul ca, atât C.C.M. la Nivel de S.N.T.F.C. „C.F.R." S.A. cat si C.C.M. la Nivel de G. de Unități Feroviare au expirat la data de 31.12.2010,iar cererea reclamantului a fost introdusa in anul 2012, după expirarea acestor contracte colective de munca; clauzele C.C.M. la Nivel de S.N.T.F.C. „C.F.R." S.A. si C.C.M. la Nivel de G. de Unități Feroviare nu pot fi înlocuite de către instanța de judecata cu clauzele mai favorabile prevăzute in Contractul Colectiv de Munca la Nivel de Ramura Transporturi in lipsa unei cereri de constatare a nulității acestora introdusa in termenul legal prevăzut de art. 268 alin.1 lit. d din Codul muncii.
Prin întâmpinarea formulată la 10.12.2014, intimata U. S. Libere Feroviare Mișcare - Comercial București (USLFMC București), în numele membrului de sindicat H. M., a invocat excepția lipsei capacității de exercițiu a recurentei, iar pe fond a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de criticile formulate și de prevederile art. 3041 din Codul de procedură civilă, Curtea reține că recursul este nefondat, pentru următoarele motive:
Prima instanță a făcut o aplicare corectă a legii, considerentele de fapt și de drept ce au stat la baza soluției pronunțate fiind pertinente, astfel că în cele ce urmează vor fi făcute numai anumite precizări, Curtea însușindu-și constatările instanței de fond.
Astfel, cât privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, se reține, conform aprecierii primei instanțe, incidența art. 283 alin.(1) lit.c) din Codul muncii în redactarea în vigoare în perioada 10.05._10, care fixează un termen de prescripție de 3 ani de la data nașterii dreptului material la acțiune pentru cererile având ca obiect drepturi salariale sau despăgubiri către salariat. Or, sumele reprezentând diferențe rezultate din utilizarea unei valori mai mari a salariului de bază au incontestabil această semnificație, fiind drepturi de natură salarială, plătite în executarea unui raport de muncă și contra muncii prestate, indiferent de izvorul lor, deci chiar dacă acesta se află în contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, pentru că textul legal anterior enunțat nu cere pentru drepturile pentru care instituie un termen de prescripție de 3 ani, ca ele să decurgă din lege din contractul individual de muncă ori colectiv la nivel de unitate, cu excluderea celui de ramură.
Din acest punct de vedere, termenul de prescripție de 6 luni este stipulat de art. 283 alin.1 lit.e) din Codul muncii pentru alte situații de neexecutare a contractului colectiv de muncă decât cele care beneficiază de reglementare expresă prin textele anterioare, cum este cazul drepturilor evaluabile în bani datorate ca echivalent al muncii prestate. Rezultă, prin urmare, că în mod corect a fost soluționat aspectul privitor la incidența excepției prescripției dreptului material la acțiune, soluția fiind corectă și pe fond.
În privința dreptului reclamantei intimate la calcularea drepturilor bănești pretinse pornind de la un salariul de bază minim brut prevăzut de contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, reținem că hotărârea recurată este dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale și contractuale incidente.
Astfel, fiind convenit la nivel de ramură, potrivit art.11 alin.1 lit.c) din Legea nr.130/1996 sub imperiul căreia s-a încheiat, contractul colectiv de muncă în discuție produce efecte pentru toți salariații încadrați in toate unitățile din ramura transporturi pentru care a fost negociat.
De asemenea, devine incident art. 8 alin.(2) din același act normativ, conform căruia contractele colective de munca nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca încheiate la nivel superior. Este cazul în speță al contractului colectiv la nivel de unitate prin care s-a convenit asupra unei valori mai mici a salariului de bază minim brut, sancțiunea nerespectării standardului minimal reprezentat de dispoziția mai favorabilă cuprinsă în contractul aplicabil ramurii fiind înlocuirea de drept a clauzei conținute de contractul la nivel de unitate cu cea dintâi, căci reglementează același drept într-un cuantum superior.
Soluția se întemeiază pe prevederile exprese ale art.24 din Legea nr.130/1996, care deschid posibilitatea renegocierii, dispunând că, până la realizarea acesteia, clauzele a căror nulitate a fost constatată sunt înlocuite cu prevederile mai favorabile cuprinse in lege sau in contractul colectiv de munca încheiat la nivel superior, precum și pe prevederile art. 11 alin.1 lit.c) din Legea nr.130/1996. Conflictul dintre cele două tipuri de clauze nu reprezintă un caz tipic de nulitate, pentru ca una dintre ele (cea de la nivel superior) să nu poată produce efecte decât în ipoteza declarării nulității celeilalte, ci se soluționează întotdeauna în favoarea prevederii mai favorabile. Mai mult, clauza de la nivel inferior poate să și lipsească, ea fiind suplinită, în puterea dreptului, de dispoziția care la nivelul următor conturează dreptul subiectiv, atât ca existență, cât și ca întindere, iar, din punct de vedere al efectului urmărit de beneficiar, nu se poate justifica vreo diferență între situația în care contractul la nivel inferior nu reglementează și cea în care reglementează contrar etalonului reprezentat de contractul colectiv de la nivel superior.
Rezultă, așadar, că este irelevant că salariații unității recurente au consimțit, prin reprezentanții lor, la un nivel al salariului de bază minim brut sub cel prevăzut de contractul colectiv la nivel de ramură, întrucât dispozițiile art.8 din legea aplicabilă, anterior evocată, sunt imperative, negocierile făcute contra lor fiind lipsite de efectele urmărite.
În consecință, susținerile recurentei privitoare la inaplicabilitatea contractului colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi motivat de existența unui contract colectiv de muncă la nivel de unitate nu sunt fondate.
Sunt nepertinente și vor fi înlăturate ca atare toate motivele bazate pe acte normative intrate în vigoare ulterior perioadei decembrie 2009-decembrie 2010, pentru care se cere sancționarea judiciară a pretențiilor legate de valoarea salariului de bază minim brut cuvenit potrivit contractului colectiv de muncă la nivelul ramurii transporturi 2008-2010.
Nepertinente sunt și apărările privitoare la obținerea în fapt a unui salariu mai mare decât cel rezultat din produsul salariului minim brut de 700 cu coeficientul de ierarhizare, întrucât acest rezultat este urmarea coeficientului de ierarhizare superior la care era îndreptățit salariatul, respectiv cele care susțin rezultanta unui salariu mai mic pe motiv de înlocuire a clasei ori coeficienților de salarizare, mai favorabili, instituiți de contractul la nivel de unitate, prezenta cauză neantamând în niciun fel aceste elemente de salarizare, pe deplin aplicabile în continuare, ci exclusiv salariul de bază minim brut la care, cel puțin acest coeficient, urmează să se aplice. Nu se poate reține nici interdicția formulată de art.12 alin.(1), de a nu se negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare si cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale, căci textul se referă la salariații instituțiilor bugetare și la drepturile care dispun de reglementare legală, ipoteza nefiind îndeplinită în speță nici din punct de vedere al sferei destinatarilor, nici al caracterului dreptului reclamat, care nu face obiectul vreunei reglementări prin lege, aceasta nefiind de altfel indicată. În fine, riscul neîncadrării în fondul de salarii nu poate schimba soluția și nega dreptul, care se sancționează după cum dispune de un temei în lege, contract, etc., necondiționat de posibilitățile de plată ale debitorului, căruia contractul i se aplică, în calitate de unitate aparținând ramurii transporturi, astfel că nu se poate exonera de acordarea lui prin invocarea culpei patronatului de a fi contractat peste posibilitățile de plată, și răspunzând de îndeplinirea obligațiilor ce-i revin cu tot patrimoniul și desigur, numai până la limita lui, ceea ce însă antamează o problemă de executare, nu de temeinicie pe fond a acțiunii.
În consecință, potrivit celor expuse, Curtea constată că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, prin raportare la care recursul declarat este nefondat și va fi respins ca atare, în aplicarea art.312 alin.(1) din Codul de procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI CFR CĂLĂTORI S.A. - SUCURSALA DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr.4006 din data de 02.04.2014 pronunțate de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata U. S. LIBERE FEROVIARE MIȘCARE COMERCIAL în numele membrului său de sindicat H. M., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 16 Februarie 2015.
Președinte, D. A. C. | Judecător, D. G. E. | Judecător, E. D. B. |
Grefier, I. R. M. |
Red. DAC
Dact: Z.G./2 ex/18.02.2015
Jud.fond:M.D.
| ← Despăgubire. Decizia nr. 1649/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|








