Despăgubire. Decizia nr. 3033/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 3033/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-09-2015 în dosarul nr. 3418/87/2014

Dosar nr._ (Număr în format vechi 2374/2015)

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE

DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR.3033

Ședința publică de la 11 septembrie 2015

Curtea constituită din

PREȘEDINTE – M. V. D.

JUDECĂTOR - N. R. I.

GREFIER - S. Ș.

Pe rol soluționarea apelului declarat de apelantul – pârât I. M. C., împotriva sentinței civile nr.124 din 28.01.2015 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – reclamantă DIRECȚIA SILVICĂ TELEORMAN, având ca obiect - despăgubire.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apelantul – pârât I. M. C., personal, lipsind intimata – reclamantă Direcția Silvică Teleorman.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că apelantul a solicitat prin cererea de apel judecata în lipsă.

Curtea, în raport de prevederile art.291 alin.1 Cod procedură civilă, procedează la identificarea apelantului - pârât, acesta legitimându-se cu carte de identitate, datele fiind consemnate în caietul grefierului de ședință.

Curtea acordă cuvântul asupra cererii de repunere în termenul de apel formulată de către pârât și asupra excepției tardivității formulării apelului, excepție invocată pe cale de întâmpinare de către intimată.

Apelantul – pârât, personal, solicită repunerea în termenul de judecată, având în vedere atât data judecății procesului, cât și data comunicării sentinței, deoarece se afla internat la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca, suferind o intervenție chirurgicală. Totodată, arată că intimata – reclamantă a spus că acel bilet de internare este fals. Cu privire la excepția tardivității formulării apelului, solicită respingerea, având în vedere că este formulat în termen, respectiv după data de 30 ianuarie 2015.

Curtea reține cauza în pronunțare asupra cererii de repunere în termen și asupra excepției tardivității formulării apelului.

CURTEA,

Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrata sub nr._, reclamantul DIRECȚIA S. TELEORMAN a chemat în judecata civila pe pârâtul IONIȚA M. C. și a solicitat instanței ca prin sentința ce va pronunța să dispună obligarea acestuia la plata sumei de 8315, 31 lei reprezentând prejudiciu cauzat Ocolului Silvic A..

Prin sentința civilă nr.124 din data de 28 ianuarie 2015, pronunțată de Tribunalul București, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul Direcția S. Teleorman, în contradictoriu cu pârâtul Ionița M. C., așa cum a fost precizată și a fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 8315,31 lei, reprezentând prejudiciu cauzat pârâtului.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că pârâtul Ionița M. C. a fost salariatul Ocolului Silvic A. ocupând funcția de pădurar, de la data de 21.10.2008 și până la data de 22.09.2011,când a demisionat, contractul individual de munca încetând în baza deciziei nr. 68/21.09.2011 emisă d e Direcția Silvice Teleorman.

În calitate de pădurar, pârâtul Ionița M. Cătalin, îndeplinea atribuții de gestionar și pază a pădurilor din Cantonul Lacul L..

În această calitate, la data demisiei, pârâtul avea de achitat către angajator un debit total de 1139,51 lei, provenind din delicte nejustificate, conform actelor de control nr.1770/27.07.2011 și nr. 2101/01.10.2011.

Pârâtul I. M. C. nu a administrat probatorii prin care să răstoarne prezumția de culpa, mai mult, cu ocazia controlului a recunoscut paguba cauzata în gestiune, iar la datele de 31.10.2011 și 29.02.2012, a achitat sumele de 2390 și 1035 lei în vederea acoperirii prejudiciului în valoare totala de 1139,51 lei.

La data formulării cererii de chemare în judecata de către reclamant, pârâtul Ionița M. C. mai avea de achitat un prejudiciu in suma de 8315, 31 lei.

Potrivit dispozițiilor art. 6 din OG nr.85/2006, „Personalul cu atribuții de pază a pădurilor răspunde patrimonial, în conformitate cu prevederile cap. III al titlului XI din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare, pentru pagubele produse pe suprafețele de pădure pe care le are în pază, constatate și evaluate în condițiile prezentei ordonanțe de urgență.

În conformitate cu prevederile art. 23 din Legea nr.22/1969, „încălcarea dispozițiilor legale cu privire la gestionarea bunurilor atrage răspunderea materială, disciplinară, administrativă, penală sau civilă, după caz”.

La art. 24 din Legea nr.22/1969 se prevede că, “angajații răspund material, potrivit Codului muncii si prevederilor prezentei legi, pentru pagubele cauzate în gestiuni prin fapte ce nu constituie infracțiuni”, iar potrivit dispozițiilor art. 25 din lege, “gestionarul răspunde integral fată de agentul economic, autoritatea sau instituția publică pentru pagubele pe care le-a cauzat în gestiunea sa”.

Pentru gestionari, prin art.25 din Legea 22/1969, derogatoriu de la dreptul comun, se instituie o prezumție de culpa pentru pagubele pe care le-au cauzat în gestiunea lor.

Prezumția de culpă în producerea lipsei în gestiune este o prezumție relativa care poate fi răsturnata de gestionar prin proba contrara.

Conform dispozițiilor art.254 alin.1 din Codul Muncii republicat, salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale aduse angajatorului, din vina și în legătură cu munca lor.

Conform actelor de control nr.1770/27.07.2011 și nr. 2101/01.10.2011, a fost constatat în sarcina pârâtului I. M. C. un prejudiciu in valoare totala de 1139,51 lei, provenind din delicte nejustificate.

S-a constatat ca sunt îndeplinite condițiile existenței unei fapte ilicite si a unui prejudiciu real si cert, astfel încât, prin prezumarea culpei pârâtului (data fiind calitatea acestuia de gestionar) si a raportului de cauzalitate dintre neîndeplinirea de către salariat a unei obligații ce-i reveneau si prejudiciul produs se poate angaja răspunderea patrimoniala a salariatului.

Față de cele expuse, instanța a reținut că în cauză sunt întrunite condițiile răspunderii patrimoniale prevăzute de art.254 alin.1 din Codul Muncii, paguba materială în cuantum de 8315,31 lei a rămas de achitat, fiind produsă reclamantei Direcția S. Teleorman, din vina salariatului I. M. C., pârât în cauza de față.

Din aceste considerente, Tribunalul, a admis acțiunea și a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 8315,31 lei, reprezentând prejudiciu cauzat.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel pârâtul I. M. C., criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin motivele de apel formulate, întemeiate în drept pe dispozițiile art.466 și urm. din Codul de procedură civilă, apelantul solicită admiterea apelului, astfel cum a fost formulat.

Se arată în fapt că acțiunea prezentată de către pârâtă este lipsită de eficacitate juridică, în speță operand prescripția extinctivă, conform art.2500 și următorului Cod Civil, fiind promovată peste termenul general de prescripție de trei ani.

Sumele reținute în sarcina apelantului conform actelor de control 1770 din 27.07.2011 și 2101 din 01.10.2011, aveau un prejudiciu total de 1139,51 lei. Ulterior se susține faptul că ar fi plătit suma de 2390 lei respectiv 1035 lei pentru acoperirea prejudiciului. Arătă faptul că nu a plătit niciodată aceste sume, ele fiind de fapt reținute din garanția care îi era reținută lunar din salariu, precum și faptul că nu și-a exprimat niciodată acordul să plătească aceste sume și nu a semnat niciodată un acord sau angajament de plată în vederea acoperirii așa zisului prejudiciu. Mai mult decât atât, de ce ar fi plătit de trei ori suma datorată (2390 + 1035 lei), dacă datora doar 1139,51 Iei ?

Chiar și așa, solicită să se obesrve că nu există niciun act din care să rezulte existența prejudiciului în cuantum de 8315,31 lei, pe care l-ar avea de achitat. Așa cum rezultă din lecturarea sentinței atacate, pârâtul, deși datora 1139,51 Iei, ar fi achitat 3425 lei, dar a rămas dator 8315,31 lei, situație de-a dreptul aberantă, or, în cazul de față se impune admiterea apelului și fie trimiterea spre rejudecare, fie respingerea acțiunii formulate de reclamantă, ca nefondată.

Arată și că în mod eronat se transpune cauza la un alt complet de judecată, fără citarea părților lipsă în aceeași zi.

Cercetând actele și lucrările dosarului, Curtea reține că la termenul de judecată din 11.09.2015, s-a reținut cauza în pronunțare asupra excepției tardivității declarării apelului.

Într-adevăr, prezentul litigiu, vizând antrenarea răspunderii patrimoniale a salariatului, este un conflict de muncă, în sensul art.1 lit.n) din Legea nr.62/2011 a dialogului social, pentru care termenul de apel este de 10 zile, prevăzut de art.215 din actul normativ tocmai evocat.

Or, hotărârea atacată a fost comunicată apelantului la data de 12.02.2015, conform dovezii de predare de la fila 78 verso a dosarului de fond, față de care termenul de apel de 10 zile a expirat la data de 23.02.2015, zi lucrătoare, astfel că declararea căii de atac, conform ștampilei poștei aplicate pe plicul cu care a fost transmisă cererea, la data de 21.04.2015, s-a făcut cu depășirea termenului imperativ legal, calculat, potrivit art.181 alin.(1) pct.2 din Noul Cod de procedură civilă, pe zile libere.

În acest context, nu se poate reține nici că termenul de apel este de 30 de zile, conform dispozițiilor art.468(1) NCPC, de vreme ce însuși textul evocat face referire la situațiile în care legea ar dispune contrariul, cazul în speță al sentințelor pronunțate în materia litigiilor de muncă, supuse căii de atac în termen de 10 zile de la comunicare, conform art. 215 din Legea nr.62/2011. Textul nu a fost abrogat și nici modificat sub aspectul termenului instituit, odată cu . noului cod de procedură, dimpotrivă, pentru adaptarea exactă la prevederile acestuia cât privește calea de atac de care hotărârea în primă instanță este susceptibilă, Legea nr.76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă, a stabilit, prin art.73 pct.21, că art.215 va avea următorul cuprins .”Termenul de apel este de 10 zile de la data comunicării hotărârii”.

De asemenea, nu se poate reține ca justificată nici solicitarea de repunere în termenul de declarare a apelului, instituția reglementată de art.186 din Noul Cod de procedură civilă fiind aplicabilă când în intervalul de curgere a termenului pentru declararea căii de atac, sau măcar în ziua finală a acestuia, s-a ivit o situație care să-l fi pus pe reclamant în imposibilitate de a acționa. Este vorba despre împrejurări obiective, împiedicări de fapt cu valoarea unor cazuri de forță majoră, imprevizibile, insurmontabile, după epuizarea cărora, actul de procedură să fie îndeplinit în același termen edictat pentru exercitarea căii de atac. În speță însă, singura dovadă propusă de parte în susținerea cererii, este un bilet de ieșire pentru o perioadă de spitalizare cuprinsă în intervalul 11-19.01.2015, pe baza căruia nu se poate stabili vreo împiedicare de a acționa în intervalul 12-23 februarie 2015, nici data la care aceasta ar fi încetat, pentru a verifica introducerea apelului în noul termen de 10 zile.

În consecința celor expuse și având în vedere că nerespectarea termenului pentru declararea căii de atac atrage sancțiunea decăderii părții din exercițiul acesteia, Curtea va respinge cererea de repunere în termen, precum și apelul, ca tardiv declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge cererea de repunere în termenul de apel, ca neîntemeiată.

Respinge apelul declarat de apelantul – pârât I. M. C., având CNP_, domiciliat în com. B., ., împotriva sentinței civile nr.124 din 28.01.2015 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – reclamantă DIRECȚIA SILVICĂ TELEORMAN, având CUI RO_, cont bancar RO 20 RZBR 0000_ 0176 9216, cu sediul A., ..3, jud. Teleorman, ca tardiv declarat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 11 septembrie 2015.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

M. V. D. N. R. I.

GREFIER

S. Ș.

Red. N-R.I./05.10.2015

Dact.S.Ș./21.09.2015/4 ex.

Jud. Fond: I. T.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Despăgubire. Decizia nr. 3033/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI