Despăgubire. Decizia nr. 3551/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3551/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 07-10-2015 în dosarul nr. 3551/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._ (Număr în format vechi_ )
DECIZIA CIVILĂ NR.3551
Ședința publică de la 7 octombrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE P. I. N.
Judecător M. G.
Grefier M. P.
Pe rol soluționarea apelului declarat de apelantul C. M. S. împotriva sentinței civile nr.1187/11.12.2014, pronunțate de Tribunalul Călărași - Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata ..R.L.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 23.09.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre când, Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru azi 07.10.2015, când a hotărât următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1187 din data de 11.12.2014, pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă, în dosarul nr._, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul C. M. S. împotriva pârâtei S.C. N. S. S.R.L.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
Prin prezenta cerere reclamantul solicită obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale reprezentând salariul de 360 lei pentru 4 ore/zi, 20 ore/săptămână, aferent perioadei 03.01._14, perioadă în care, după cum acesta a precizat, a lucrat și în cadrul . SRL, cu un program de 8 ore/zi, 40 ore /săptămână.
Față de cele precizate de reclamant, instanța a reținut că acesta pretinde că ar fi lucrat 12 ore/zi, 60 ore/săptămână ceea ce ar fi reprezentat o încălcare a dispozițiilor art.114 Codul Muncii, iar reclamantul să fi prestat ore suplimentare timp de peste un an de zile fără să fi primit contraprestația muncii depuse.
Cele solicitate de reclamant în prezenta cauză sunt asimilate orelor suplimentare, având în vedere că atât pârâta . unde a lucrat 4 ore pe zi, cât și . SRL aparțin aceleiași familii, „iar rolul întocmirii contractului individual de muncă la pârâtă avea ca obligație doar plata orelor suplimentare ce se efectuau pe . SRL”.
Potrivit art.122 alin.1 Codul Muncii „Munca suplimentară se compensează prin orele libere plătite în următoarele 60 de zile calendaristice după efectuarea acesteia”.
Tribunalul, a constatat că reclamantul nu a făcut dovada cu nici un mijloc de probă că ar fi prestat în cadrul pârâtei, muncă în afara duratei normale a timpului de muncă săptămânal, astfel că acesta nu a putut răspunde pârâtei, în sensul de a indica obiectivul/obiectivele în care a prestat norma de lucru.
În speță nu s-a făcut dovada faptului că reclamantul a solicitat angajatorului – pârât compensarea muncii suplimentare prin ore libere plătite și nici împrejurarea că s-a pretins spor la salariu în ipoteza imposibilității unității de a compensa munca suplimentară prin or libere în termenul stipulat de art.122 alin.1 Codul Muncii, cererea de plată a muncii suplimentare fiind adresată direct instanței de judecată, la un interval de timp de peste 6 luni după încetarea raportului de muncă dintre părți.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termen legal și motivat, reclamantul C. M. S., criticând soluția pentru nelegalitate.
Prin motivele de apel formulate, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 466 și art. 480 alin. 2 din Codul de procedură civilă, apelantul a susținut că în perioada 03.01._14 a fost salariatul pârâtei cu contract individual de muncă înregistrat în REVISAL sub nr. 441 din data de 02.01.2014, în funcția de agent de pază, pe perioada nedeterminată, având un venit lunar în cuantum de 360 lei, minimul pentru perioada respectivă, aferent a 4 ore/zi, 20 ore/săptămână.
Arată că a dovedit cu înscrisuri faptul că pentru perioada respectivă contractul individual s-a produs efectele, fiind reținute și achitate obligațiile ce decurg din plata drepturilor salariate, dar reclamantul nu a primit salariul cuvenit.
Prin sentința civilă nr. 1187 din data de 11.12.2014, instanța de fond a respins acțiunea considerând că reclamantul pretinde ore suplimentare, conform dispozițiilor art. 114 din Codul Muncii.
Consideră ca fiind neîntemeiată respectiva sentință civilă după cum urmează:
1. Între reclamant și pârâta - intimată a existat un contract individual de muncă valid, fiind îndeplinite dispozițiile art. 16 din Codul Muncii, acesta fiind încheiat și înregistrat în Revisal sub nr. 441 din data de 02.01.2012 și a cărui executare s-a derulat pe parcursul a 14 luni. În această perioadă contractul individual de muncă a fost executat iar în susținerea afirmației au fost depuse o . înscrisuri, inclusiv adrese și adeverințe din care rezultă că pentru acest contract individual de muncă au fost reținute și achitate obligațiile către bugetul de stat, fără a-i fi plătit salariul. Precizează că prin acțiunea formulată reclamantul nu a solicitat decât plata salariului aferent perioadei mai sus menționate și nu plata orelor suplimentare.
2. Referitor la mențiunea instanței de fond că în prezenta cauză nu se poate face aplicarea dispozițiilor art. 114 din Codul Muncii, apreciază că în mod eronat a fost reținută această apărare în favoarea pârâtei - intimate, reclamantul solicitând doar plata drepturilor salariale (salariul) pentru perioada cât a fost executat contractul individual de muncă.
3. Un alt considerent pe care solicită a fi luat în vedere este faptul că pe întreaga perioadă a executării contractului individual de muncă angajator nu și-a manifestat, sub nici o formă, interesul în a înceta acest contract individual de muncă, motivele ce au determinat menținerea acestuia fiind pe de o parte acoperirea posturilor de paza cu aceiași salariați, eludând dispoziție Lg. nr.333/2003 - privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și a persoanelor, iar pe de altă parte s-a încercat și reușit o micșorarea atât a plății drepturilor salariale prin plata orelor suplimentare efectiv lucrate cât și plata obligațiilor către bugetul de stat aferente drepturilor salariale.
Având în vedere aceste precizări și în raport de probele administrate în prezenta cauză, solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, modificarea în tot a sentinței civile și, prin rejudecarea cauzei, admiterea acțiunii formulate, în sensul obligării pârâtei la plata drepturilor salariale aferente perioadei mai sus menționate în cuantum de 9.720 lei, la care se vor calcula majorări de întârziere, precum și plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu acest litigiu.
Prin întâmpinare, intimata . a solicitat respingerea apelului, arătând că salariatul u face dovada realizării normei de muncă, nu a indicat programul și obiectivele la care munca a fost prestată efectiv.
Arată intimata că motivul pentru care a fost menținut acest contract individual de muncă este acela ca, în cazul în care ar fi existat vreo solicitare suplimentară din partea unor terțe societăți beneficiare ale serviciilor de pază, să nu se apeleze la personal extern pentru acoperirea solicitării, ci la cei angajați care nu desfășurau activitate pe ..
Susține intimata că acordarea drepturilor salariale solicitate pentru o muncă care nu a fost prestată ar constitui o îmbogățire fără justă cauză, în condițiile în care obiectivele de pază și solicitările pe zona Călărași au lipsit conform registrului.
Intimata a depus la dosarul cauzei procese verbale lipsă obiective și Registrul special pentru păstrarea evidenței contractelor, în copii certificate pentru conformitate cu originalul.
Din oficiu, instanța de apel a pus în vedere intimatei să depună la dosar statele de plată și foile colective de prezență pentru perioada 03.01._14, intimata . depunând la dosar, până la momentul rămânerii cauzei în pronunțare, copii ale statelor de plată pentru perioada martie 2012-mai 2014 și ale foilor colective de prezență pentru perioada iulie 2012-decembrie 2012.
De asemenea, apelantul-reclamant a depus la dosar copii certificate pentru conformitate cu originalul ale următoarelor înscrisuri: preaviz nr.192/03.04.2014, decizia nr.408/05.05.2014, privind încetarea contractului individual de muncă, adeverința nr.420/13.05.2014, emisă de ., contractul individual de muncă nr.451/02.01.2012.
Analizând apelul declarat, potrivit dispozițiilor art.477 C.pr.civ., în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Potrivit contractului individual de muncă înregistrat sub nr.451/02.01.2012 (fila 133 dosar apel), încheiat între apelantul reclamant C. M. S., în calitate de salariat, și intimata-pârâtă ., în calitate de angajator, apelantul a fost angajat începând cu data de 03.01.2012 pe postul de agent de securitate pentru o normă săptămânală de 20 de ore, respectiv câte patru ore pe zi, salariul de bază brut lunar fiind de 355 lei.
Așa cum rezultă din extrasul Revisal (fila 11 dosar fond) și din Adeverința nr._/03.03.2014, emisă de Casa de Pensii a Municipiului București (fila 7 dosar fond), contractul individual de muncă cu timp parțial - 4 ore - sus menționat a fost înregistrat în registrul general de evidență a salariaților și a fost avut în vedere la stabilirea bazei de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale (vezi coloana „Tip asigurare”).
Prin urmare, în condițiile în care reclamantul a dovedit existența raporturilor de muncă dintre părți și fiind vorba despre un litigiu de muncă în care, în conformitate cu dispozițiile art.272 din Codul muncii, sarcina probei revine angajatorului, intimata-pârâtă este aceea care trebuia să probeze că și-a îndeplinit obligația de plată a salariului convenit de părți, sau că salariul nu este datorat.
Sub acest aspect, raționamentul primei instanțe este eronat și contrar regulilor speciale de procedură reglementate de Codul muncii, întrucât se cere salariatului să dovedească care au fost obiectivele în care a prestat activitățile de pază în perioada de referință și, totodată, se reține că salariatul nu a dovedit că a solicitat angajatorului compensarea muncii suplimentare prin ore libere plătite sau plata unui spor la salariu pentru aceste ore suplimentare, potrivit art.122 din Codul muncii, fără a se ține seama de faptul că raporturile juridice dintre apelantul-reclamant și intimata-pârâtă . au fost statornicite în temeiul unui contract individual de muncă distinct de cel încheiat între apelantul-reclamant și . SRL, cu toate drepturile și obligațiile rezultând din acesta.
Potrivit art. art.159 din Codul muncii:
(1) Salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă.
(2) Pentru munca prestată în baza contractului individual de muncă fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat în bani.
Art.161 din Codul muncii stabilește că salariile se plătesc înaintea oricăror alte obligații ale angajatorilor.
Totodată în art.169 din Codul muncii se stabilește că nicio reținere din salariu nu poate fi operată, în afara cazurilor și condițiilor prevăzute de lege, iar reținerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate decât dacă datoria salariatului este scadentă, lichidă și exigibilă și a fost constatată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă, ceea ce nu este aplicabil în cauză întrucât nu s-au depus nici un fel de probe în acest sens.
Instanța, în virtutea rolului activ a dispus citarea angajatorului cu mențiunea de a depune la dosar statele de plată care să dovedească achitarea drepturilor bănești solicitate și foile colective de prezență pentru perioada 03.01._14, acordând, la solicitarea intimatei-pârâte, un termen suplimentar în acest sens, însă până la momentul la care instanța a rămas în pronunțare asupra pricinii, la dosar au fost depuse numai copii ale statelor de plată pentru perioada martie 2012-mai 2014, care nu sunt semnate de salariat, și foile colective de prezență numai pentru perioada iulie 2012-decembrie 2012.
Așa cum s-a arătat anterior, în materia litigiilor de munca sarcina probei este răsturnata, în conformitate cu prevederile art.272 din Codul muncii, situație în care orice deficit de probatoriu este în dezavantajul angajatorului.
In calitate de salariat al intimatei-pârâte, apelantul avea dreptul la remunerarea muncii prestate, recurenta-pârâtă nefăcând dovada achitării drepturilor salariale și nici dovada că salariatul nu a prestat munca, potrivit contractului individual de muncă. Sub acest aspect, foile colective de prezență depuse pentru perioada iulie 2012-decembrie 2012 menționează că salariatul s-ar fi aflat în concediu fără salariu (cfs), însă nu au fost depuse cererile salariatului privind acordarea concediului fără plată sau dovada acordului salariatului la suspendarea contractului individual de muncă, în condițiile art.54 din Codul muncii.
În absența unor astfel de documente, nu se putea reține ca având suport probator și veridicitate afirmația pârâtei, în sensul că reclamantul nu ar fi prestat activitate conform contractului cu timp parțial (jumătate de normă), cu atât mai mult cu cât contractul individual de muncă al apelantului-reclamant, încheiat începând cu data de 03.01.2012, a fost menținut până în data de 05.05.2014 (Decizia nr.408/05.05.2014 privind încetarea contractului individual de muncă), deși angajatorul a invocat lipsa obiectivelor de pază pe zona Călărași.
Pentru aceste considerente, în temeiul art.480 alin.1 din Codul de procedură civilă, Curtea va admite apelul, va schimba în tot sentința atacată în sensul că, va admite acțiunea, în parte, și va obliga pârâta să plătească reclamantului drepturile salariale aferente perioadei 3.01.2012-1.04.2014, conform contractului individual de muncă nr.451/02.01.2012.
Cererea privind plata majorărilor de întârziere, va fi respinsă, ca neîntemeiată, având în vedere faptul că cererea de chemare în judecată are ca obiect plata unor drepturi salariale, care nu sunt purtătoare de „majorări de întârziere”, cum le denumește reclamantul, ci doar de dobândă legală, debit accesoriu care nu a fost însă solicitat în cauză
În temeiul art.453 din Codul de procedură civilă, intimata-pârâtă va fi obligată la plata sumei de 1300 lei cheltuieli de judecată către apelantul-reclamant, reprezentând onorariul pentru plata avocatului în ambele faze procesuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelantul C. M. S. având CNP_, domiciliat în municipiul Călărași, ..15, ., ., județul Călărași, și cu domiciliul procesual ales la Cabinet Avocat D. M. L. în municipiul Călărași, ..9, județul Călărași, împotriva sentinței civile nr.1187/11.12.2014, pronunțate de Tribunalul Călărași - Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata ..R.L., având CUI R., înregistrată la Registrul Comerțului sub nr.J_, cu sediul în municipiul București, ..14, Corp A, sector 4.
Schimba în tot sentința atacată, în sensul că:
Admite acțiunea, în parte.
Obligă pârâta să plătească reclamantului drepturile salariale aferente perioadei 3.01.2012-1.04.2014, conform contractului individual de muncă nr.451/2.01.2012.
Respinge cererea privind plata majorărilor de întârziere, ca neîntemeiată.
Obligă intimata-pârâtă la plata sumei de 1300 lei cheltuieli de judecată către apelantul reclamant, reprezentând onorariu avocat.
Definitivă.
Pronunțată prin punerea la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei instanței, azi, 07.10.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
I. N. P. M. G.
GREFIER
M. P.
Red.: P.I.N.
Tehnored. V.N./4 ex./16.11.2015
Jud. fond: T. E.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 3536/2015. Curtea de Apel... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
