Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 3499/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3499/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 06-10-2015 în dosarul nr. 3499/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._ (Număr în format vechi_ )
DECIZIE Nr. 3499/2015
Ședința publică de la 06 Octombrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. F.
Judecător A. D. Ș.
Grefier Ș. T.
Pe soluționarea apelurilor declarate de reclamantul S. S. DIN S. J. DE URGENTA A., în numele și pentru membri de sindicat M. I. ȘI P. L., și de către pârâtul S. J. DE URGENTA A., împotriva sentinței civile nr. 705/24.06.2015, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de muncă, Asigurări sociale și C. administrativ fiscal - complet specializat pentru litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, având ca obiect: drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că apelantul-pârât a solicitat judecata cauzei în lipsă prin întâmpinare, precum și că apelantul-reclamant a formulat răspuns la întâmpinare, înregistrat de serviciul registratură al instanței la data de 22.09.2015, după care:
Curtea, având în vedere lipsa părților la strigarea pricinii, în raport de prevederile art. 104 pct. 13 din ROIIJ, dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la cea de-a doua strigarea, nu au răspuns părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, având în vedere că în cauză s-a solicitat judecata în lipsă potrivit prevederilor art. 411 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată în raport de prevederile art. 392 Cod procedură civilă și în temeiul art. 394 Cod procedură civilă o reține în pronunțare.
CURTEA,
Prin cererea de apel formulată de S. S. din cadrul Spitalului județean de urgență A. a fost criticată respingerea de către Tribunalul Teleorman a pretenției constând în obligarea pârâtei intimate S. județean de urgență A. la acordarea tichetelor de masă, în continuare, și după pronunțarea sentinței, cât timp reclamanții reprezentați de Sindicat își vor păstra calitatea de salariați, proporțional cu timpul lucrat, iar cadrul legislativ va rămâne neschimbat.
La rândul său, S. județean de urgență A. a formulat apel, criticând sentința civilă nr.705/24.06.2015 sub aspectul acordării contravalorii tichetelor de masă, susținând că pretențiile, aferente intervalului 1.04._12, erau prescrise la data formulării acțiunii și că instanța de fond a apreciat greșit probele administrate în cauză, nereținând faptul că aceste tichete nu au fost acordate întrucât unitatea sanitară a avut alte priorități, respectiv achitarea arieratelor, cu toate că, în perioada noiembrie 2014 - decembrie 2014, angajații au beneficiat de câte 20 de tichete de masă.
De asemenea, apelanta –pârâtă a criticat și actualizarea contravalorii tichetelor cu indicele de inflație la care se adaugă dobânda legală, ajungându-se, astfel, la o dublă reparație a prejudiciului.
Asupra apelului declarat de județean de urgență A., Curtea reține următoarele:
Tribunalul Teleorman nu putea specula asupra conduitei pârâtei, ulterior pronunțării sentinței prin care a obligat-o la plata contravalorii tichetelor, aferent intervalelor menționate în dispozitivul sentinței, pentru a dispune asupra unei perioade viitoare cu privire nu subzistă certitudini, formularea reclamanților prin care a fost a fost configurată pretenția obligării pârâtei la plata contravalorii tichetelor după data pronunțării sentinței, respectiv cât timp reclamanții reprezentați de Sindicat își vor păstra calitatea de salariați, proporțional cu timpul lucrat, iar cadrul legislativ va rămâne neschimbat, nereprezentând exprimarea unei creanțe certe, lichide și exigibile (cum este cazul contravalorii tichetelor care au fost acordate de către Tribunal) ci doar redarea unor anumite repere temporale și condiționale, insuficiente însă pentru a caracteriza tichetele de masă datorate pe viitor ca fiind creanțe certe, lichide și exigibile.
Or instanțele nu au a se pronunța, sesizate cu judecarea unui litigiu patrimonial fiind, asupra unor vocații sau asupra unor conduite viitoare în funcție de care subzistă sau nu nașterea în patrimoniul salariaților a unor creanțe derivate din ipotetica neplată a unor drepturi de natură salarială, context în care, în baza art.480 alin.1 Cod proc. Civilă, Curtea va respinge, ca nefondat, apelul declarat de către S. S..
Cu privire la apelul declarat de către S. județean de urgență A., Curtea reține că cererea de chemare în judecată formulată în numele celor două reclamante de către sindicatul S. a fost introdusă pe rolul tribunalului Teleorman la data de 20.04.2015, contravaloarea tichetelor de masă fiind solicitată pentru intervalul începând cu data de 1.04.2012- 1.10.2014 și pentru perioada cuprinsă între 1.01.2015 și până la data pronunțării hotărârii.
Așadar, în raport de termenul general de prescripție de trei ani, tichetele de masă aferente lunii aprilie 2012 erau scadente cel mai târziu la data de 30.04.2012, acestea nefiind predate salariaților la limita maximă a termenului lor scadent, context în care, la data de 20.04.2015, erau datoare pentru întreaga lună aprilie 2012, iar nu doar pentru intervalul 20-30 aprilie 2012, cum eronat susține apelanta pârâtă.
Pe fondul criticilor, astfel cum au fost acestea expuse sintetic în cererea de apel a pârâtei, Curtea reține că reclamantele au calitatea de cadre medicale, fiind angajate cu contracte individuale de muncă în cadrul Spitalului județean A. și că, prin acțiunea de față, au solicitat obligarea angajatorului la plata contravalorii tichetelor de masă aferente intervalului cuprins între 1.04.2012 - 1.10.2014, precum și pentru perioada cuprinsă între 1.01.2015 și data pronunțării hotărârii.
Dispozițiile legale și contractuale aplicabile în cauză, menționate cronologic, în ordinea intrării lor în vigoare, sunt următoarele:.
Potrivit dispozițiilor Art. 1 alin.1 din Legea Nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, salariații... pot primi o alocație individuală de hrană acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator.
Potrivit art. 23 din OUG nr. 115/2004 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului contractual din unitățile sanitare publice din sectorul sanitar, începând cu data intrării în vigoare a prezenței ordonanțe de urgență, personalul încadrat în unitățile sanitare publice finanțate din venituri proprii realizate prin sistemul de asigurări sociale de sănătate beneficiază lunar de maximum 20 de tichete de masă.
În conformitate cu dispozițiile art. 188 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, spitalele publice sunt instituții publice finanțate integral din venituri proprii și funcționează pe principiul autonomiei financiare, veniturile proprii ale spitalelor publice provenind din sumele încasate pentru serviciile medicale, alte prestații efectuate pe bază de contract, precum și din alte surse, conform legii.
În contractele colective de muncă aplicabile în perioada de referință a prezenței acțiuni, respectiv Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de G. Unități din Ministerul Sănătății pe anii 2011 și apoi 2012 și Contractul Colectiv de Muncă la nivel de sector de activitate Sănătate. Activități veterinare pe anii 2014-2015 se prevede că angajatorul este obligat să acorde tichete de masă potrivit Legii nr.142/1998, în conformitate cu prevederile legale prevăzute pentru unități finanțate de la bugetul de stat și de la bugetul asigurărilor sociale de sănătate.
Curtea, referitor la interpretarea prevederilor art. 1 alin. (1) și (2) ale Legii nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, conform căreia, prin recunoașterea posibilității de a beneficia de tichete de masă se transformă, în mod neîntemeiat, vocația la acordarea tichetelor de masă într-un drept, subliniază faptul că, în conformitate cu dispozițiile Deciziei nr. 14/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în cadrul recursului în interesul legii, mențiunile art. 1 alin. (1) și (2) ale Legii nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, potrivit cărora „pentru instituțiile publice tichetele de masă pot fi acordate în limita sumelor prevăzute distinct cu această destinație în bugetele de venituri și cheltuieli...” se interpretează în sensul că „alocația individuală de hrană sub forma tichetelor de masă nu reprezintă un drept, ci o vocație, ce se poate realiza doar în condițiile în care angajatorul are prevăzute sume în buget cu acest titlu”, însă această interpretare corespunde (în sensul de a fi obligatorie pentru instanțe) situației în care nu există un alt act subsecvent cu caracter special ce prevede expres acest drept pentru anumite categorii de persoane.
Prin urmare, analiza ICCJ se limitează la interpretarea generală a prevederilor art. 1 alin. (1) și (2) ale Legii nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, Instanța Supremă stabilind că tichetele de masă se pot acorda de angajator în anumite condiții. ICCJ a interpretat aceste norme juridice generale care prevăd posibilitatea acordării tichetelor de masă de către orice angajator instituție publică, fără a analiza și a interpreta dispozițiile legale speciale, ulterioare, prin care “vocația” stabilită prin Legea nr. 142/1998 se materializează în prevederea unui drept al angajaților din sistemul sanitar cu privire la acordarea tichetelor de masă.
Cu alte cuvinte, prin Legea nr. 142/1998 s-a stabilit vocația angajaților la acordarea tichetelor de masă, iar prin art. 23 din OUG nr. 115/2004 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului contractual din unitățile sanitare publice din sectorul sanitar s-a stabilit dreptul angajaților din sistemul sanitar încadrat în unitățile sanitare publice finanțate din venituri proprii realizate prin sistemul de asigurări sociale de sănătate, la acordarea acestor tichete de masă.
Așadar, nuar putea fi vorba despre o nerespectare a dispozițiilor obligatorii ale Deciziei nr. 14/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Tribunalul nefăcând altceva decât să aplice aceste prevederi și să constate că vocația la acordarea tichetelor de masă s-a transformat într-un drept, odată cu . OUG nr. 115/2004 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului contractual din unitățile sanitare publice din sectorul sanitar
Ulterior, prin contracte colective de muncă s-a stabilit același drept al reclamanților la acordarea tichetelor de masă.
În ceea ce privește obligativitatea prevederilor din Contractelor colective de muncă invocate ca temei al drepturilor pretinse, conform înțelegerii partenerilor de dialog social și având în vedere dispozițiile din Codul muncii, Legea nr. 62/2011 (în vigoare la 13.05.2011) și Legea nr. 130//1996, (legea fiind în vigoare la semnarea contractelor colective de muncă) precum și faptul că, din perspectiva salariatului, acordarea tichetelor de masă reprezintă un drept al acestuia, rezultă că acestui drept îi corespunde obligația corelativă a angajatorului de acordare, în condițiile prevăzute de contractul colectiv pentruurmătoarele argumente:
Dispozițiile art. 37 din Codul Muncii care prevăd că drepturile și obligațiile privind relațiile de muncă dintre angajator și salariat se stabilesc prin negociere, în cadrul contractelor colective de muncă și al contractelor individuale de muncă.
Potrivit dispozițiilor art.229 din Codul muncii, contractul colectiv de muncă este convenția încheiată în formă scrisă între angajator sau organizația patronală, de o parte, și salariați, reprezentați prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă, negocierea colectivă la nivel de unitate fiind obligatorie, cu excepția cazului în care angajatorul are încadrați mai puțin de 21 de salariați, la negocierea clauzelor și la încheierea contractelor colective de muncă părțile fiind egale și libere, iar contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților.
Potrivit acestor texte legale, orice contract și contractul colectiv de muncă presupune autonomia de voință a partenerilor sociali între care a fost încheiat, prin care aplicarea principiului libertății contractuale, el reprezentând legea părților.
Din dispozițiile codului muncii, art. 229 (243 anterior republicării) și cele ale Legii nr.130/1996 rezultă că orice contract colectiv de muncă se impune, în conținutul său, părților contractului individual de muncă. El guvernează aceste contracte ca o lege, impune obligații pentru angajator și creează drepturi în favoarea salariaților, atunci când clauzele contractului au un caracter concret și pot fi executate prin aducerea la îndeplinire de către părți. Contractul colectiv de muncă reprezintă un acord de voință și în același timp, un izvor de drept, o normă convențională, negociată, impunându-se părților contractului individual întocmai ca și legea.
Totodată, potrivit prevederilor înscrise în art. 40 alin. 2 litera c din Codul muncii, angajatorului îi revine obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de munca aplicabil și din contractele individuale de muncă.
Prin apărarea formulată în cauză apelanta-pârâtă susține că neacordarea acestor drepturi se datorează faptului căaceastă prevedere era supusă unei condiții suspensive, fiind condiționată de posibilitățile financiare ale instituției, care nu au permis respectarea obligației sale.
Curtea nu poate reține această apărare având în vedere că,din prevederile clauzelor contractelor colective de muncă mai sus enunțate, rezultă fără echivoc împrejurarea conform căreia dreptul pretins de reclamanți este reglementat în mod imperativ de aceste prevederi, existența lui nefiind afectată de vreo condiție, cum ar fi starea financiară a angajatorului.
Acordarea tichetelor de masă nu poate fi supusă unei condiții suspensive din partea angajatorului cu consecința neacordării acestora când angajatorul nu întocmește corespunzător bugetul, astfel încât să fie în măsura să respecte prevederile art. 161 (anterior 156) din Codul muncii referitoare la onorarea cu prioritate a obligațiilor salariale, iar împrejurarea că sumele respective sunt sume aprobate în bugetul de venituri și cheltuieli potrivit legii este o garanție a plății drepturilor în discuție, întrucât nu-i poate fi permis angajatorului să prevadă acordarea unor drepturi pentru angajați pe care tot acesta să le condiționeze de voința sa de a aloca sau nu resursele financiare necesare plății acestora.
Existența sau inexistența resurselor financiare bugetare nu poate avea vreo influență asupra stabilirii sau recunoașterii drepturilor salariale prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă, atâta vreme cât acordarea acestora nu este condiționată în mod expres prin clauzele acestor contracte.
Întrucât art. 229 (anterior 243) din Codul Muncii și art. 30 din Legea nr. 130/1996 prevăd că executarea contractului colectiv este obligatorie și că neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contract atrage răspunderea celor vinovați, Curtea constată că, în cazul de față, angajatorul era obligat în executarea prevederilor Contractelor Colective de Muncă la acordarea către salariații reclamanți a drepturilor pretinse, întrucât executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, angajatorul fiind obligat la acordarea drepturilor negociate și stabilite imperative, în caz de neexecutare a obligației culpa aparținând angajatorului.
Prin urmare, în temeiul dispozițiilor legale și contractuale anterior citate, în mod întemeiat, instanța de fond a obligat angajatorul la plata contravalorii respectivelor tichete de masă.
Curtea subliniază și faptul că acordarea tichetelor de masă este permisă cu titlu de excepție inclusiv de dispozițiile de art.12 alin. 1 din Lg. nr.285/2010, potrivit cărora instituțiile publice centrale și locale, așa cum sunt definite prin Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și prin Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv activitățile finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă instituțiile publice, cu excepția instituțiilor finanțate integral din venituri proprii, nu acordă tichete de masă personalului din cadrul acestora.
Rezultă, din prevedere legală mai sus citată faptul că instituțiile finanțate integral din venituri proprii, cum este și apelantul pârât, puteau acorda tichete de masă angajaților inclusiv în contextul crizei economice ce a generat măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare.
Într-adevăr, dispozițiile legale nu prevăd expres posibilitatea ca, în cazul neacordării tichetelor de masă de către angajator, salariații să fie îndreptățiți să li se plătească anumite sume bănești.
Este însă evident faptul că neexecutarea obligației de înmânare efectivă către angajați a tichetelor de masă la momentul la care obligația trebuia îndeplinită (în fiecare lună din intervalul 2011-prezent) nu poate fi executată în prezent decât prin plata contravalorii acestora, adică prin echivalent (întrucât executarea în natură nu mai este posibilă).
Având în vedere ansamblul considerentelor ce preced, Curtea va respinge apelurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelurile declarate de reclamantul S. S. DIN S. J. DE URGENTA A., în numele și pentru membri de sindicat M. I. ȘI P. L., cu sediul în incinta Spitalului Județean de Urgență A. - A., ., Jud. Teleorman și de către pârâtul S. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ A., cu sediul în A., ., Jud. Teleorman ,cod fiscal_, împotriva sentinței civile nr. 705/24.06.2015, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de muncă, Asigurări sociale și C. administrativ fiscal - complet specializat pentru litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, ca nefondate.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 06 Octombrie 2015.
Președinte, A. F. | Judecător, A. D. Ș. | |
Grefier, Ș. T. |
Red.: A.F.
Dact.: A.C./4ex.
23.10.2015
Jud. fond: V. V.
| ← Despăgubire. Decizia nr. 3551/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Despăgubire. Decizia nr. 3433/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
