Obligaţie de a face. Decizia nr. 3536/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3536/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 07-10-2015 în dosarul nr. 3536/2015
Dosar nr._ (Număr în format vechi_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 3536/2015
Ședința publică de la 07 Octombrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. G.
Judecător P. I. N.
Grefier M. P.
Pe rol, soluționarea apelului declarat de apelanta C. NAȚIONALĂ A URANIULUI SA, împotriva sentinței civile nr._ din data de 20.11.2014 pronunțate de Tribunalul București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul M. N., cauza având ca obiect contestație la decizia de modificare unilaterală a contractului de muncă.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns apelanta, prin consilier juridic I. A. C., ce depune împuternicire de reprezentare juridică nr.4808/6.10.2015 și intimatul, prin avocat, B. A., ce depune împuternicire avocațială nr._/2015.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții că la dosar a fost depus răspuns la întâmpinare de către apelantă, la data de 11.06.2015.
Se comunică răspunsul la întâmpinare către intimat.
Intimatul, prin avocat, depune la dosar practică judiciară.
La interpelarea Curții, apelanta, prin consilier juridic, arată că există CCM care se încheie anual și în baza căruia se efectuează plata salariului.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în susținerea și combaterea apelului.
Apelanta, prin consilier juridic, solicită admiterea apelului, astfel cum a fost formulat. Arată că în speță este vorba despre sporul de complexitate a muncii, drept dobândit prin lege și nu prin negocierea părților.
Intimatul a beneficiat de acest spor de 25% la momentul mutării acestuia din funcția de inginer în funcția de auditor. La un moment dat acest spor a mai încetat să mai fie recunoscut de lege, datorită abrogării explicite, prin Legea nr.284/2010, a art.18 alin.3 din Legea nr.672/2002. Prin încheierea actului adițional nr.3/2013 la CCM, a fost afectată acea categorie de salariați, reprezentați de controlorii financiari și auditorii interni. Încheierea acestui act adițional s-a făcut prin dialog social în cadrul unei Comisii paritare. Consideră că decizia nr.98/2013 a fost anulată nelegal de prima instanță, întrucât ea nu modifică unilateral CIM, ci doar atestă o situație de drept. Atât timp cât actul adițional nr.3/2013 la CCM este valid și produce efecte juridice, fiind opozabil tuturor salariaților, sentința primei instanțe este nelegală și imposibil de pus în executare.
Cu privire la cheltuielile de judecată solicită reducerea considerabilă a acestora.
Intimatul, prin avocat, solicită respingerea apelului și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică, obligând apelanta la plata cheltuielilor de judecată. Arată că temeiul de acordare a acestui spor este CIM și nu poate fi modificat decât în baza acordului de voință al ambelor părți, iar CIM poate cuprinde dispoziții mai favorabile decât cele prevăzute în CCM și lege. Totodată, arată că prevederile legale invocate de apelantă, ca temei pentru eliminarea sporului, nu sunt aplicabile în speță. Legea cadru nr.284/2004 nu este aplicabilă, întrucât reclamanta nu are calitate de funcționar public. Cu privire la Legea nr.672/2002 și OG nr.119/1999, prevăd că drepturile salariaților care nu sunt funcționari publici se stabilesc pe cale convențională, or, trebuia să existe acordul de voință al ambelor părți pentru a se modifica CIM.
CURTEA ,
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr._ din data de 20.11.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, a fost admisă acțiunea completată formulată de reclamantul M. N., în contradictoriu cu pârâta C. Națională a Uraniului S.A.; s-a dispus anularea Informării nr.6910/25.07.2013, emisă de pârâtă, și anularea în parte a deciziei nr.98/29.08.2013, emisă de pârâtă, în privința eliminării sporului de complexitatea muncii din drepturile salariale ale reclamantului M. N.; a fost obligată pârâta la plata către reclamant a sporului de complexitatea muncii de 25% din salariul de bază, în continuare, începând cu data de 01.08.2013; s-a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiat.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că reclamantul este salariatul pârâtei în baza contractului individual de muncă nr.146/15.02.2010, în funcția de inginer, pe o perioadă nedeterminată, începând cu data de 15.02.2010.
În cuprinsul acestui contractului individual de muncă la pct.”J” se menționează că reclamantul beneficiază de un spor pentru complexitatea muncii în procent de 25%. La capitolul „dispoziții finale” se menționează că orice modificare privind clauzele contractuale în timpul executării CIM impune încheierea unui act adițional la contract, conform codului muncii.
Prin înscrisul „Informare” înregistrat sub numărul 6910/25.07.2013, se aduce la cunoștința reclamantului că începând cu data de 01.08.2013 se modifica contractul său individual de muncă, prin anularea sporului pentru complexitatea muncii, ca urmare a încheierii actului adițional nr.3/19.06.2013 la CCM 2012. La momentul primirii acestui înscris, reclamantul a specificat faptul că nu este de acord cu eliminarea sporului din contractul individual de muncă.
Prin art.1 pct.5 din decizia nr.98/29.08.2013 emisă de intimată, angajatorul a dispus eliminarea sporului de complexitatea a muncii din drepturile salariale ale reclamantului.
Potrivit art.41 alin.1 din Codul muncii, modificarea contractului individual de muncă se poate face numai prin acordul părților. Cu titlu de excepție, alin.2 al aceluiași articol prevede posibilitatea modificării unilaterale a contractului numai în cazurile și în condițiile prevăzute de cod. Clauzele ce pot fi modificate privesc, potrivit alin.3 al art.41, durata contractului, locul muncii, felul muncii, condițiile de muncă, salariul, timpul de muncă și timpul de odihnă.
Conform art.17 alin.5 CM orice modificare a salariului, pe parcursul executării contractului individual de muncă impune încheierea unui act adițional la contract, obligație trasată în sarcina angajatorului.
În art.11 din Codul muncii este statornicit principiul conform căruia “clauzele contractului individual de muncă nu pot conține prevederi contrare sau drepturi sub nivelul minim stabilit prin acte normative ori prin contractele colective de muncă”.
În aplicarea acestor texte, instanța a apreciat că, dacă un contract individual de muncă nu poate fi mai puțin favorabil decât contractul colectiv, el poate fi mai favorabil.
Prin urmare, dispozițiile de mai sus impun existența unui acord de voință al salariatului și al angajatorului în situația modificării contractului individual de muncă.
Astfel, nu are relevanță că pe parcursul executării contractului individual de muncă s-a modificat contractul colectiv de muncă, care nu a mai prevăzut plata sporului în cauză sau că a dispărut temeiul legal al acordării unui asemenea spor, fiind imperativă realizarea acordului de voință a părților raportului juridic de muncă, dat fiind caracterul social al dreptului muncii, la care instanța a făcut referire anterior.
În cauza dedusă judecății, instanța a reținut că un asemenea act nu a fost încheiat, iar modificarea salariului s-a făcut în mod unilateral de către angajator, fără să existe și consimțământul salariatului.
Pentru aceste motive de fapt și de drept, instanța a admis acțiunea completată, a dispus anularea Informării nr.6910/25.07.2013 emisă de pârâtă și anularea în parte a deciziei nr.98/29.08.2013 emisă de pârâtă, în privința eliminării sporului de complexitatea muncii din drepturile salariale ale reclamantului M. N., obligând pârâta la plata către reclamant a sporului de complexitatea muncii de 25% din salariul de bază, în continuare, începând cu data de 01.08.2013.
În privința capătului de cerere referitor la obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, instanța a constatat că reclamanta nu a făcut dovada efectuării unor cheltuieli de judecată potrivit prevederilor art.452 C.pr.civ., astfel încât acest capăt de cerere a fost respins, ca neîntemeiat.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal și motivat, pârâta C. NAȚIONALĂ A URANIULUI S.A., criticând soluția pentru nelegalitate, apel întemeiat în drept pe dispozițiile art.466 și următoarele din Codul de procedură civilă.
În motivarea apelului formulat, se arată că sentința atacată a fost dată fără o analiză a normelor de drept material incidente în materie.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond nu a ținut cont de faptul că temeiul pe baza căruia a fost introdus în CIM sporul de complexitate a muncii este CCM-ul.
Prin încheierea actului adițional nr. 3/19.06.2013 la Contractul Colectiv de Muncă, unic la nivel de CNU SA, înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă, temeiul convențional existent în Contractul Colectiv de Muncă până la aceea data fost eliminat, sporul de complexitate a muncii nemaiavând nici temei convențional.
Faptul că până la aceea dată s-a acordat spor pentru complexitatea muncii, spor preluat în contractul individual de muncă al contestatorului s-a datorat tocmai existenței posibilității de acordare a acestui spor în Contractul Colectiv de Muncă. Odată cu eliminarea sporului din Contractul Colectiv de muncă era firesc ca acest spor să fie eliminat și din contractele individuale de muncă.
Un alt aspect neanalizat de către instanța de fond este faptul că:
1. Conform art. 39 din LEGE-CADRU nr. 284 din 28 decembrie 2010, care prevede că:
La data intrării în vigoare a prezenței legi se abrogă: f) alin. (3) al art. 18 din Legea nr. 672/2002 privind auditul public intern, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea f, nr. 953 din 24 decembrie 2002, cu modificările și completările ulterioare;
reiese cu claritate faptul că temeiul de drept prevăzut anterior în Legea nr. 672/2002 privind auditul public intern, privind acordarea sporului de complexitate a muncii a fost abrogat.
2. De asemenea art. 37 lit. b) din Legea 284/2010 cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice a abrogat dispozițiile alin. (7) al art. 9 din OUG 119/1999 privind controlul intern și controlul financiar preventiv, aprobată cu modificări și completări prin Legea 301/2002, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 799 din 12 noiembrie 2003, cu modificările și completările ulterioare.
Astfel, temeiul legal din OUG 119/1999 privind acordarea sporului de complexitate a fost abrogat.
Raportat la considerentele expuse anterior în condițiile în care sporul de complexitate a muncii nu mai are temei legal fiind eliminată de legiuitor din OUG 119/1999 privind controlul intern și controlul financiar preventiv, din Legea nr. 672/2002 privind auditul public intern, și nici temei convențional fiind eliminat din Contractul colectiv de muncă /2012 la nivel de companie, în mod firesc nemaiavând nici un suport legal sau convențional angajatorul a decis neacordarea acestui spor pentru viitor.
Într-adevăr, părțile semnatare ale contractelor individuale de muncă, angajat și angajator pot să se înțeleagă în legătură cu o . condiții superioare pentru salariați, însă numai în raport cu prevederile actelor normative și ale contractelor colective de muncă, ori în cazul de față aceste prevederi nu exista, practic fundamentul sporului de complexitate a muncii eliminându-se nu mai exista baza de acordare a acestui spor.
Potrivit art. 229 alin (1) din Codul Muncii:
Contractul colectiv de muncă este convenția încheiata în forma scrisă intre angajator sau organizația patronală, de o parte, și salariați, reprezentați prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă.
Așadar ambele contracte reprezintă convenții de muncă. Contractul colectiv de muncă are valoare normativă, este izvor de drept, acest rol fiindu-i atribuit de lege.
Consideră că este de observat faptul că atât timp când actul de bază și anume actul adițional la CCM nu a fost cerut a fi anulat dispozitivul sentinței nu poate fi pus în aplicare.
Instanța de fond în analizarea situației s-a rezumat strict la faptul că reclamantul nu a semnat actul adițional la CIM, menținând în continuare obligația angajatorului de acordare unui spor care nu are nici fundament legal și nici convențional, ignorând faptul că angajatorul a intenționat să alinieze contractul individual de muncă la prevederile legale.
Sub aspectul drepturilor și obligațiilor, contractul colectiv de muncă, pe toată durata sa de existență, este aplicabil și opozabil nu numai salariaților care erau în serviciul unității la data încheierii lui, ci și celor angajați ulterior, deci tuturor salariaților.
Contractele individuale concretizează, în măsura necesară, drepturile și obligațiile parților prevăzute nu numai de lege, dar și de contractul colectiv.
Corelația contractului individual de muncă cu legea funcționează - păstrând proporțiile determinate de supremația legii, și în ceea ce privește contractul colectiv.
Contractul individual de muncă nu poate conține clauze contrare, fie contractului colectiv, fie legii.
Prin întâmpinare, intimatul-reclamant M. N. a solicitat respingerea apelului, ca nefondat, cu obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată, arătând că prima instanță a analizat normele de drept material incidente în cauză cât și susținerile părților.
Temeiul convențional al acordării sporului de complexitate este contractul individual de muncă, fiind inclus în salariul intimatului de la momentul încheierii acestui act juridic, iar nu de la momentul adoptării contractului colectiv de muncă invocat de apelanta-pârâtă.
Cât privește dispozițiile Legii cadru nr.284/2010, concluzia apelantei este aceea că, în urma abrogării art.9 alin.7 din OG nr.119/1999 privind controlul intern și controlul financiar preventiv și art.18 alin.3 di Legea nr.672/2002 privind auditul public intern, nu ar mai exista temeiul de drept în baza căruia a fost acordat sporul de complexitate a muncii, concluzie eronată întrucât Legea nr.284/2010 nu se aplică cu privire la salarizarea personalului CNU SA și, în plus, inclusiv în cazurile în care se aplică această lege, acest spor nu a dispăru, ci a fost inclus în noua modalitate de calcul al salariilor.
Apelanta-pârâtă a depus răspuns la întâmpinare, în combaterea susținerilor intimatului.
În apel nu au fost administrate probe noi.
Verificând sentința apelată, în limitele cererii de apel, conform art. 476-479 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că apelul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare:
Intimatul-reclamant a sesizat prima instanță cu o contestație împotriva Informării nr. 6910/25.07.2013 și a Deciziei nr. 98/29.08.2013, emisă de pârâtă, în ceea ce privește eliminarea sporului de complexitatea muncii din drepturile salariale ale unui număr de 6 angajați, printre care și acesta, în preambulul deciziei fiind invocate prevederile Actului Adițional nr. 3 din data de 19.06.2013 la Contractul Colectiv de Muncă, unic la nivel de CNU – SA, înregistrat la ITM sub nr. 4 din 25.06.2013.
Contrar susținerilor apelantei-pârâte, Curtea apreciază că, în soluționarea cererii deduse judecății, prima instanță a făcut o corectă aplicare și interpretare a normelor de drept material incidente.
Astfel, se reține că intimatul-reclamant a beneficiat de sporul de complexitate a muncii, în cuantum de 25% din salariul de bază, începând cu 16.03.2010, în baza Actului adițional nr.1/15.03.201 la Contractul individual de muncă nr. 146/15.02.2010, act în baza căruia a fost numit în funcția de auditor public intern.
Apelanta-pârâtă și-a întemeiat criticile pe aspectul abrogării, prin art. 37 lit. b din Legea – Cadru nr. 284/28.12.2010, a art. 9 alin. 7 din Ordonanța Guvernului nr.119/1999 privind controlul intern și controlul financiar preventiv, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.301/2002, considerând că a dispărut temeiul legal al acordării sporului de complexitate a muncii pentru funcția de „auditor intern” și pe faptul că, prin Actul adițional la Contractul colectiv de muncă unic la nivelul Companiei Naționale a Uraniului SA încheiat la data de 19 iunie 2013 s-a convenit eliminarea poziției 8 „spor pentru complexitatea muncii” de la litera d) – Sistemul de sporuri, art. 85, apreciind că a dispărut și temeiul convențional de acordare a sporului, contestatorul nemaifiind în drept să primească drepturile bănești aferente.
Totodată, s-a invocat faptul că acordarea sporului de complexitate a muncii nu mai are nici fundament legal, nici convențional, decizia angajatorului nefiind una de modificare unilaterală a contractului individual de muncă, ci de constatare a unei situații de drept care produce efecte în planul drepturilor salariale ale mai multor angajați, inclusiv al contestatorului.
Însă, din examinarea conținutului actelor contestate în prezenta cauză, respectiv Informarea nr. 6910/25.07.2013 și Decizia nr. 98/29.08.2013, emise de pârâtă, rezultă în mod neechivoc faptul că în baza acestora a avut loc o modificare unilaterală a contractului individual de muncă al intimatului, prin eliminarea unui drept negociat de părți, ce a făcut obiectul contractului individual de muncă.
De altfel, se observă că sporul de complexitate a muncii a fost acordat intimatului-reclamant, pe baza negocierii, anterior încheierii Contractul colectiv de muncă unic la nivelul Companiei Naționale a Uraniului SA, înregistrat la Registrul Unic de evidență al Inspectoratului Teritorial de Muncă București sub nr.266/05.07.2012, de ale cărui prevederi, modificate prin Actul adițional nr.3/19.06.2013, apelanta se prevalează. Contractul colectiv reprezintă o bază minimă în privința drepturilor salariatului, așa încât suprimarea unor drepturi din contratul colectiv nu echivalează cu suprimarea lor și din contractul individual de muncă, dacă sunt stabilite în mod explicit, așa cum e cazul de față.
De asemenea, se reține că sporul de complexitate a muncii a fost acordat intimatului-reclamant și după . Legii nr. 284/28.12.2010, așa încât nu poate fi primită argumentația referitoare la dispariția temeiului legal al acordării sporului prin abrogarea intervenită în baza art. 37 lit. b din Legea – Cadru nr. 284/28.12.2010 a art. 9 alin. (7) din Ordonanța Guvernului nr.119/1999.
În plus, nici nu se poate reține că acest act normativ ar afecta drepturile intimatului, deoarece Legea nr. 284/2010 nu este aplicabilă salariaților intimatei C. Națională a Uraniului SA. Această lege se aplică, așa cum reținem din art. 2 alin.1, „a) personalului din autorități și instituții publice, respectiv Parlamentul, Administrația Prezidențială, autoritatea judecătorească, Guvernul, ministerele, celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, autorități ale administrației publice locale, alte autorități publice, autorități administrative autonome, precum și instituțiile din subordinea acestora, finanțate integral din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale; b) personalului din autorități și instituții publice finanțate din venituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale; c) personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral din venituri proprii; d) persoanelor care sunt conducători ai unor instituții publice în temeiul unui contract, altul decât contractul individual de muncă”.
Or, apelanta C. Națională a Uraniului SA nu face parte din instituțiile expres enumerate în textul legii, ci este, potrivit art. 1 din Hotărârea de Guvern nr. 785/1997, o „societate comercială pe acțiuni, persoană juridică română, cu capital integral de stat (…)”, fiind organizată și funcționând „pe bază de gestiune economică și autonomie financiară, în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare și cu statutul prevăzut în anexa nr. 1”.
Nefiind vorba de salarizarea personalului plătit din fonduri publice, invocarea împrejurării că prevederile art. 18 alin. 3 din Legea nr. 672/2002 privind auditul public intern („Auditorii interni au un nivel de salarizare corespunzător ierarhiei acestei funcții în cadrul sistemului de salarizare a funcționarilor publici; totodată, auditorii interni beneficiază de un spor pentru complexitatea muncii de până la 25% aplicat la salariul de bază brut lunar”) și art. 9 alin. 7 din OG nr.119/1999 („Prin decizie internă a conducătorului entității publice, persoanele desemnate să efectueze controlul financiar preventiv propriu pot beneficia de un spor pentru complexitatea muncii de până la 25% aplicat la salariul de bază brut lunar”) au fost abrogate prin Legea nr. 284/2010, nu sunt de natură să susțină raționamentul apelantei-pârâte, deoarece părțile pot prevedea în contractul individual de muncă drepturi mai favorabile decât cele din lege, iar apelanta nu era ținută de restricția stabilită pentru instituțiile publice de a nu insera în contracte alte drepturi decât cele prevăzute de legea salarizării personalului plătit din fonduri publice.
De altfel, în motivarea Informării nr. 6910/25.07.2013 și a Deciziei nr. 98/29.08.2013, apelanta-pârâtă nici nu a invocat abrogarea intervenită prin Legea nr. 284/2010, ci actul adițional nr.3/19.06.2013 la Contractul colectiv de muncă, prin care s-a convenit eliminarea poziției 8 „spor pentru complexitatea muncii” de la litera d) – Sistemul de sporuri, art. 85, modificarea contractului colectiv de muncă în sensul eliminării sporului intervenind la aproximativ 3 ani de la abrogarea dispozițiilor legale menționate anterior, astfel că nici sub acest aspect susținerile apelantei nu pot fi reținute.
Așadar, nu se poate reține că acordarea sporului de complexitate a muncii nu mai are nici fundament legal, nici convențional, deoarece dreptul își are izvorul tocmai în convenția părților, respectiv în contractul individual de muncă, așa cum a fost modificat prin actul adițional la care s-a făcut anterior referire și, în aceste condiții, Informarea nr. 6910/25.07.2013 și Decizia nr. 98/29.08.2013, reprezintă acte de modificare unilaterală a contractului individual de muncă sub aspectul unui element esențial, respectiv drepturile salariale, contrare ipotezelor legale în care este permisă modificarea unilaterală a elementelor raportului juridic de muncă, conform art.42 și 48 din Codul muncii
Pentru considerentele de fapt și de drept arătate, Curtea, în baza art.480 alin.1 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge apelul, ca nefondat.
În temeiul art.453 Cod procedură civilă, apelanta-pârâtă va fi obligată și la plata în parte a cheltuielilor de judecată în apel efectuate de intimatul-reclamant, respectiv la suma de 1000 lei, reprezentând parte din contravaloarea onorariului de avocat potrivit chitanțelor depuse la dosar.
Curtea constată că intimatul-reclamant a depus la dosar și dovezi referitoare la onorariul în cuantum de 2746,79 lei, ocazionat de judecata cauzei în fond (factura și chitanța din data de 26.08.2013), deși nu a apelat hotărârea primei instanțe, astfel că acestea nu vor fi avute în vedere.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată în apel, Curtea va dispune reducerea onorariului de avocat, făcând aplicarea art.451 alin.2 Cod procedură civilă, care îndrituiește instanța, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei.
Așadar, atât prevederile dreptului intern cât și practica Curții Constituționale recunosc prerogativa instanței de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocațial convenit, prin prisma proporționalității sale cu amplitudinea și complexitatea activității depuse, cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuieli de judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică, dacă a căzut în pretenții.
În sensul celor arătate este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care, învestită fiind cu soluționarea pretențiilor la rambursarea cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse și onorariile avocațiale, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare, care au fost în mod real făcute și în limita unui cuantum rezonabil.
Din factura și chitanța din data de 26.11.2014, depuse la dosar, rezulta ca onorariul de avocat plătit de intimatul-reclamant în apel a fost de 5.497,91 lei, instanța apreciindu-l nejustificat fata de complexitatea dosarului și activitatea desfășurată de avocat.
Astfel, se reține că, față de durata redusă a procedurii judiciare în apel (dosar înregistrat în data de 05.05.2015 și soluționat în data de 07.10.2015), faptul că pricina s-a soluționat la primul termen de judecată), fără administrarea altor probe, și munca concretă îndeplinită de avocat în apel (redactare întâmpinare, susținere concluzii), reținând și faptul că onorariul achitat în apel este dublul onorariului achitat în fond, Curtea apreciază cheltuielile de judecată pretinse disproporționate, față de culpa procesuala a intimatei-pârâte, urmând a admite pretențiile cu titlu de cheltuieli de judecata doar in parte, pentru suma de 1000 lei.
Prin aceasta instanța nu intervine in convenția încheiata intre intimatul-reclamant si apărătorul său, aceștia fiind liberi să stabilească onorariu in orice cuantum doresc, fără a presupune însă obligarea necondiționata a părții care a căzut in pretenții la plata cheltuielilor de judecata in același cuantum.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelanta-pârâtă C. NAȚIONALĂ A URANIULUI S.A., având CUI RO_, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J_, cu sediul în București, .. 68, sectorul 1, împotriva sentinței civile nr._ din data de 20.11.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant M. N., CNP_ și cu domiciliul în București, .. 37A, ., ., sectorul 2.
Obligă apelanta la 1000 lei cheltuieli de judecată către intimat, reprezentând onorariu avocațial în apel redus.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 07.10.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
M. G. I. N. P.
GREFIER
M. P.
Red.: P.I.N.
Tehnored. V.N./4 ex./27.11.2015
Jud. fond: S. V.
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 3539/2015. Curtea de Apel... | Despăgubire. Decizia nr. 3551/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
