Despăgubire. Decizia nr. 4361/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4361/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-11-2015 în dosarul nr. 4361/2015
Dosar nr._ (Număr în format vechi_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.4361
Ședința publică din data de 05.11.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – L. H.
JUDECĂTOR - P. A.
GREFIER - C. F. C.
Pe rol fiind soluționarea cererii de apel formulate de apelantul-reclamant D. N. împotriva sentinței civile nr.4540/06.05.2015, pronunțată de Tribunalul București – Secția a-VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata-pârâtă . ADMINISTRATOR JUDICIAR PROVIZORIU EURO INSOL SPRL, având ca obiect - contestație decizie de concediere.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din data de 22 octombrie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării soluției la data de 05 noiembrie 2015 respectiv la data de 12 noiembrie 2015 când a decis următoarele:
CURTEA,
Constată că prin sentința civilă nr.4540/06.05.2015, pronunțată de Tribunalul București – Secția a-VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr._, s-au dispus următoarele:
Respinge cererea de chemare in judecata, formulată de reclamantul D. N. în contradictoriu cu pârâta . ADMINISTRATOR JUDICIAR PROVIZORIU EURO INSOL SPRL, ca neîntemeiata.
Pentru a pronunța această sentință Tribunalul a reținut în esență următoarele:
P. decizia nr. 12/06.02.2014 a Administratorului judiciar s-a dispus desființarea postului ocupat de contestator ca urmare a reintegrării de analist din cadrul Serviciului IT. În baza acestei decizii s-a emis structura organizatorică a intimatei datată 06.02.2014 existentă la fila 17. Împrejurarea că se impunea sau nu desființarea postului ocupat de contestator reprezintă o problemă ce vizează activitatea intimatei de organizare ce nu poate fi cenzurată de instanță în raport de prevederile art. 40 din Codul muncii. Față de posturile din organigramă din 06.02.2014 s-a reținut că s-a procedat la desființarea în mod efectiv a postului ocupat de contestator. Cauza reală și serioasă a desființării postului rezultă din situația intimatei aflată în insolvență. Situația economică negativă a societății este dovedită cu înscrisurile depuse de intimată la dosar. În decizie a fost menționată Legea nr. 85/2006 față de împrejurarea că societatea se afla în insolvență nu pentru a se reliefa că nu se impune parcurgerea procedurii de concediere colectivă. În speță a avut loc o concediere pentru motive ce nu țin de persoana salariatului individuală și nu colectivă. Criteriile de disponibilizare se analizează în cadrul unei concedieri colective și nu a unei concedieri individuale. Astfel că se vor înlătura ca neîntemeiate susținerile contestatorului referitoare la nerespectarea criteriilor de disponibilizare. La emiterea deciziei de concediere angajatorul a avut în vedere decizia Administratorului judiciar și nu prevederile art. 59 din Codul muncii. În cuprinsul deciziei de concediere nu se face nicio referire la concedierea contestatorului în raport de criteriile nominalizate în art. 59 din Codul muncii. Nu are relevanță în speță situația desființării postului la un interval de 2 luni de la data reintegrării, deoarece atributul organizării activității aparține exclusiv angajatorului.
Din fișa postului fila 73 rezultă că a deținut contestatorul funcția de analist programator cod C._. Persoana a fost angajată în august 2014 pe funcția de analist cod C._. Comparând codurile celor două funcții s-a constatat că sunt diferite. Astfel că se înlătură susținerile contestatorului în sensul că pe postul ocupat de acesta a fost angajată o altă persoană.
Concluzionând instanța a reținut că decizia contestată a fost emisă cu respectarea prevederilor art. 65 din Codul muncii, motiv față de care s-a dispus respingerea contestației ca neîntemeiată. Pe cale de consecință având în vedere și prevederile art. 80 din Codul muncii s-a dispus respingerea ca neîntemeiate a capetelor de cerere accesorii.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel apelantul-reclamant D. N. prin care a solicitat admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței civile nr. 4540/06.05.2015 pronunțată de instanța de fond în sensul: „anularea deciziei de desfacere a contractului individual de muncă nr. 04/06.02.2014, comunicată contestatorului în data de 07.02.2014 și reintegrarea contestatorului în funcția deținută anterior desfacerii contractului individual de muncă”.
În motivarea cererii de apel se arată că în fapt, soluția pronunțată de instanță de fond de respingere a contestației formulată de apelantul-reclamant se bazează pe considerente contradictorii și fără corelare în înscrisurile depuse la dosarul cauzei de ambele părți. Deși, se consemnează în considerente la fila 7 ultimul alineat faptul că, decizia de desființare a postului ocupat de contestator de analist în cadrul Serviciului IT cu nr. 12/06.02.2014, și faptul că aceasta are anexata nouă structură organizatorică a intimatei, instanță considera că aceasta măsură nu poate fi cenzurata de instanță raportat la dispozițiile art.40 din Codul Muncii.
Instanță de fond a făcut o raportare total subiectivă prin modul de abordare total novator, în sensul că se analizează în mod evident numai alineatul 1 al acestui articol, care reglementează drepturile angajatorului cu referire în special la alin. 1 lit. a și anume, să stabilească organizarea și funcționarea unității, cu ignorarea evidentă a ultimului art.40 din Codul muncii, acesta cuprinde la alin.2 obligațiile angajatorului, care în mod evident nu au fost respectate de intimata.
Din succesiunea înscrisurile existente la dosar rezultă faptul că, angajatorul a manifestat în mod permanent un subiectivism nejustificat în raporturile consfințite prin contractele de muncă încheiate succesiv cu apelantul, ca urmare a dispozițiilor instanțelor de judecată. Este evidentă, reaua-credință manifestată de raporturile de muncă dintre cele două părți, dovedită prin emiterea deciziei nr.79/13.12.2013 care dovedește reînființarea postului de analist, în mod forțat pentru executarea sentinței civile nr. 5636/30.05.2013, și succesiunea deciziei nr.12/06.02.2014, prin care se desființează numai postul ocupat de apelant.
În data de 06.02.2014, postul de analist ocupat de apelant a fost desființat cu precizarea ca acesta nu a fost desființat niciodată, deoarece nu s-a dovedit în fata instanțelor judecătorești de fond și recurs, desființarea efectivă a acestuia, urmare a deciziei nr.56/15.05.2012.
Instanță de apel trebuie să analizeze față de cele reținute de instanță de fond faptul că, desființarea în mod efectiv a postului ocupat de contestator a fost constatata raportat la organigrama din 06.02.2014, ori analizând conținutul deciziei nr.4/06.02.2014, instanță de apel poate constata faptul că, la alin.2 al acestei decizii de concediere se prezintă ca și istoric al situației de fapt, faptul că prin decizia nr.76/06.12.2013 a fost aprobată o structură organizatorică a . urma căreia la Serviciul IT au rămas: șef serviciu-1 post, inginer de sistem - 1 post, analist - 1 post și programator ajutor - 1 post (fila 49-51). Acestei decizii îi succede Decizia nr.79/13.12.2013 (fila 53) prin care se dispune reînființarea postului ocupat de apelantul-reclamant de analist. Ori, după cum se poate observa, postul ocupat de contestator există și nu mai era necesară sub nicio formă reînființarea acestuia.
La dosarul cauzei exista organigrama corespunzătoare deciziei nr.76/06.12.2013 și organigrama corespunzătoare deciziei din 12/06.02.2014. Pentru a verifica realitatea și caracterul efectiv al desființării postului ocupat de apelantul-reclamant, instanță de fond trebuia să solicite statul de funcții, adică trebuia să solicite și pentru verificarea veridicității organigramei depusă de intimata, extrasul REVISAL al salariaților existenți la data de 06.12.2013, corespunzător deciziei nr.76 și Registrul REVISAL corespunzător deciziei de reînființare a postului nr.79/13.12.2013 și respectiv a deciziei de desființare a postului din data de 06.02.2014, prin decizia nr.12. Numai așa se putea constata de către instanță caracterul efectiv al desființării postului ocupat de apelant.
În data de 11.08.2014, postul de analist desființat în data de 06.02.2014 este ocupat în baza unui contract de muncă încheiat cu un alt salariat, care a lucrat în același interval de timp cu apelantul de la înființarea Serviciului de Informatică al societății, în persoană fostului șef al serviciului - dl. C. D..
Instanță de fond a reținut în considerente următorul aspect: „din fișa postului, fila 73, rezultă că a deținut contestatorul funcția de analist programator Cod C._. Persoana a fost angajată în august 2014 pe funcția de analist, cod C._. Comparând codurile celor două funcții se constată că sunt diferite. Astfel că se înlătură susținerile contestatorului, în sensul că pe postul ocupat de acesta a fost angajată o altă persoană". S-a limitat instanță de fond să compare doar fișa postului existenta la fila 73, care a fost depusă în anexă la întâmpinarea formulată de intimata, care are menționat în mod eronat „codul C._, care este corespunzător unei activități care nici măcar nu-și află corelarea în activitățile desfășurate conform obiectului de activitate al societății, respectiv acest cod corespunde funcției de consilier biolog", iar activitatea de analist se regăsește în codul ocupațiilor din România, respectiv Codul C._.
Această funcție corelativă codului C. menționat și specificat se regăsește și în fișa personală, completată la reintegrare în data de 16.12.2013, depusă la dosar de intimata. P. urmare, argumentația instanței de fond prin care înlătura susținerile contestatorului se bazează pe un înscris eronat, care nu are corespondent în realitatea organizatorică a intimatei, și reprezintă doar o eroare gravă. Această argumentație nu are suport real în înscrisurile existente la dosar, cu atât mai mult cu cât fișa postului la care instanță face referire cu atâta convingere este datata 03.09.2011, existând înscrisuri care confirmă eroarea codului înscris pe această fisă.
În ceea ce privește înlăturarea ca neîntemeiate a apărărilor contestatorului, referitoare la nerespectarea criteriilor de disponibilizare, trebuie reținut de instanță de apel că atât decizia nr. 12/06.02.2014, cât și decizia nr.4/06.02.2014, cuprind în conținutul acestora, în mod expres criteriile de selecție în vederea disponibilizării, și numai din acest motiv apelantul-reclamant a formulat obiecții referitoare la nerespectarea criteriilor, care de altfel sunt reglementate și de contractul colectiv de muncă.
Raportat la aceste criterii de disponibilizare, s-a făcut referire la art.59 din Codul muncii și anume, a faptului că apelantul-reclamant a fost nominalizat ca și persoana și nu s-a avut în vedere postul acestuia, motivat de faptul că are opțiunea pensionarii anticipate, deci intimata prin măsura desființării postului a încălcat dispozițiile art.59 din Codul muncii, dispunând concedierea pe criteriul vârstei.
S-a considerat discriminatoriu faptul că, contestatorul are opțiunea veniturilor realizate din pensia anticipată parțiala, ignorându-se faptul că aceste venituri sunt diminuate prin penalizarea aplicată, conform Legii nr.263/2010
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate cât și din perspectiva dispozițiilor art. 479 alin. (1) teza I și art. 476 alin. (1) C. pr. civ. potrivit cărora instanța de apel va verifica în limita cererii de apel stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, Curtea pentru considerentele ce se vor arăta, în temeiul art. 480 alin. (1) C. pr. civ., va respinge apelul ca nefondat.
Criticile exprimate în motivarea apelului nu pot fi primite, Tribunalul procedând în mod temeinic și legal atunci când a respins acțiunea cu care a fost sesizat.
Un prim aspect în motivarea apelului se referă la faptul că sentința apelată este contradictorie și fără corelare a înscrisurilor depuse de ambele părți.
Curtea reține că instanța de fond a analizat și interpretat probatoriul administrat în cauză fără să se pronunțe în mod contradictoriu nici în considerente și nici în dispozitiv.
Chestiunea cu privire la imposibilitatea de cenzură de către instanța de fond a dispozițiilor art. 40 alin. (1) din Codul muncii, se referă la faptul că acest text de lege creează dreptul angajatorului cu privire la principalele drepturi pe care acesta le are, printre care regăsindu-se și ”dreptul de a stabili organizarea și funcționarea societății” – dispoziții raportate la reorganizarea societății.
Afirmația apelantului-reclamant că instanța de fond nu s-a referit și la obligațiile angajatorului prevăzute de art. 40 alin.(2) din Codul muncii nu înseamnă că este vorba despre o contradictorialitate, deoarece nu obligațiile angajatorului au făcut obiectul judecății, ci concedierea apelantului în temeiul art. 65 din Codul muncii.
Un al doilea aspect în motivarea apelului menționează că decizia de concediere nr. 04/06.02.2014 emisă în baza art. 65 din Codul Muncii ar fi nelegală, deoarece locul de muncă ocupat de apelant nu ar fi fost desființat.
În conformitate cu dispozițiile art. 65 din Codul Muncii:
„(1) Concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia.
(2) Desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă”.
În raport de conținutul acestui text legal, este incontestabil faptul că una dintre condițiile impuse de lege în cazul unei concedieri întemeiate pe prevederile art. 65 din Codul Muncii este aceea ca desființarea locului de muncă să fie efectivă.
Contrar susținerilor apelantului, această cerință este îndeplinită în speța de față, împrejurare ce reiese din analiza materialului probator administrat în cauză (înscrisuri), în special a schemelor organizatorice pe posturi și funcții ale intimatei-pârâte, adică a organigramelor anterioare și ulterioare emiterii deciziei contestate.
Astfel, organigrama de la fila 141 dosar fond datată ca fiind din 06 februarie 2014 (pe răspunderea angajatorului) menționează 4 posturi de IT, iar cea de la fila 143 dosar fond, datată 5 mai 2014, deci ulterior concedierii salariatului, menționează un număr de 3 posturi IT.
P. urmare, în organigrama întocmită ulterior concedierii apelantului-reclamant, postul pe care acesta l-a deținut nu mai apare în schema organizatorică.
În ceea ce privește afirmațiile apelantului-reclamant că postul său nu ar fi fost desființat, ci acesta ar fi fost ocupat de către numitul C. D., Curtea reține că această persoană a fost angajată 6 luni mai târziu față de data concedierii apelantului-reclamant, ceea ce nu face netemeinică și nelegală concedierea sa și nu condiționează în nicio împrejurare angajatorul că dacă la un anumit moment dispune o concediere, ulterior să nu poată reînființa unul sau mai multe posturi cu același profil.
Instanța analizează concedierea întemeiată pe dispozițiile art. 65 din Codul muncii, adică pentru motive care nu au legătură cu persoana concediată, doar din perspectiva dispozițiilor art. 65 alin. (1) și (2) din Codul muncii, adică postul să fie desființat și această desființare să aibă o cauză reală și serioasă la data la care a avut loc concedierea prin raportare la motivele care au determinat această măsură.
De asemenea, Curtea reține că decizia angajatorului nr. 79/13.12.2013 prin care s-a dispus reînființarea postului” analist” în cadrul serviciului IT nu are absolut nicio relevanță în ceea ce privește ulterior desființarea postului și concedierea apelantului, întrucât acea decizie era un act formal necerut de lege și nedispus de către instanța de judecată care a hotărât anterior reîncadrarea acestuia.
Un al treilea motiv de apel se referă la faptul că nu s-a administrat proba cu registrul REVISAL, probă din care ar fi rezultat situația reală a posturilor.
Curtea reține că registrul REVISAL este un registru în care se înscriu contractele individuale de muncă ale salariaților, și nu un registru care evidențiază organizarea și funcționarea societății, astfel că din acest registru nu poate rezulta situația desființării ori reînființării posturilor în structura unui angajator.
De asemenea, Curtea reține că nu are absolut nicio relevanță asupra condițiilor cerute de art. 65 alin. (1) și (2) din Codul muncii codurile C. atribuite salariaților, pentru că prin aceste coduri nu se confirmă sau infirmă situația financiară ori organizatorică a angajatorului care a dispus concedierea. În plus, Curtea reține că apelantul-reclamant deține codul C. nr._ – analist programator - așa cum apare înscris în fișa postului aflată la fila 73 din volumul 1 al dosarului de fond, fișă a postului care nu face obiectul judecății în cauza de față, astfel că instanța de apel nu poate trage concluzii cu privire la valabilitatea ori nevalabilitatea codurilor C. specifice activităților informatice.
O altă critică a apelului asupra sentinței apelate vizează faptul că au fost înlăturate ca nesusținute nerespectarea criteriilor de disponibilizare care în decizia nr. 4/06.02.2014 cuprind în conținutul acestora în mod expres criteriile de selecție.
Curtea examinând aceste critici prin raportare la decizia aflată la filele 8-9 din dosarul de fond, reține că respectivele criterii au fost stabilite de către administratorul judiciar încă din anul 2014 și nu au un caracter discriminatoriu, prin raportare la art. 59 din Codul muncii.
Criteriile de stabilire a ordinii de prioritate la concediere sunt obligatorii sub sancțiunea nulității absolute a deciziei, doar în condițiile art. 76 alin. (1) lit. c) prin raportare la art. 69 alin. (2) lit. d) din Codul muncii și anume numai în cazul concedierilor colective, ori în cauza de față nu este vorba despre o concediere de tip colectiv.
De asemenea, în cazul unei concedieri individuale întemeiată pe dispozițiile art. 65 din Codul Muncii angajatorul nu are obligația de a comunica persoanei disponibilizate o listă cu eventualele locuri de muncă vacante din unitate. O astfel de îndatorire există doar în situația unei concedieri colective (sens în care sunt și prevederile art. 76 lit. d din Codul Muncii) sau în ipotezele la care face referire art. 64 din același cod. Însă, apelantul-reclamant nu se găsește în niciuna dintre aceste ipostaze.
Pentru toate aceste motive de fapt și de drept, Curtea în temeiul art. 480 alin. (1) C. pr. civ. va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelantul-reclamant D. N., cu domiciliul în București, ., ., . 2, și cu domiciliul ales la C.Av. S. D., București, ., ., ., sector 1, împotriva sentinței civile nr.4540/06.05.2015, pronunțată de Tribunalul București – Secția a-VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata-pârâtă . ADMINISTRATOR JUDICIAR PROVIZORIU EURO INSOL SPRL, cu sediul în București, C. N. – Clădirea Opera Center, nr. 1-5, ., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 12.11.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
L. H. P. A.
GREFIER,
C. F. C.
Red. Jud. A.P/Dact./C.C.
5 ex./26.11.2015
Judecător fond - P. A.
| ← Despăgubire. Decizia nr. 4506/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Obligaţie de a face. Decizia nr. 4495/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
