Obligaţie de a face. Decizia nr. 4821/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4821/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-12-2015 în dosarul nr. 4821/2015
Dosar nr._ (Număr în format vechi_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE
DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.4821
Ședința publică de la 04 decembrie 2015
Curtea constituită din
PREȘEDINTE – M. V. D.
JUDECĂTOR - N. R. I.
GREFIER - S. Ș.
Pe rol soluționarea apelului declarat de apelantul – reclamant S. UNIVERSITAR AL UNIVERITĂȚII D. BUCUREȘTI, în numele membrilor de sindicat B. P., B. V., B. D., B. I., B. C., B. F., C. N., C. E., C. A., C. D. N., și apelanta – pârâtă U. D. BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr.2460 din 16.03.2015 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul – chemat în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE, având ca obiect – drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apelanta – pârâtă U. din București, reprezentată de consilier juridic C. M. L., în baza delegației, aflată la fila 57 în dosar, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea, în raport de prevederile art.392 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea cererilor de apel.
Intimata – pârâtă, prin consilier juridic, solicită admiterea apelului, astfel cu a fost formulat de către U. din București, mai exact solicită admiterea în parte a excepției prescripției dreptului material la acțiune și să se constate că pentru perioada 01.10._10 acțiunea este prescrisă și pe cale de consecință, solicită respingerea ca atare. Cu privire la apelul declarat de către apelantul – reclamant, solicită respingerea apelului, ca nefondat, având în vedere motivele pe care le-a arătat pe larg în motivele din întâmpinare.
Curtea, în raport de prevederile art.394 Cod procedură civilă, constată închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra apelurilor de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.2460/16.03.2015, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, s-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune; s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE, a fost respinsă acțiunea în contradictoriu cu această pârâtă ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a fost admisă în parte acțiunea precizată privind pe reclamantul S. U. AL UNIVERSITĂȚII BUCUREȘTI pentru membrii săi de sindicat B. P., B. V., B. D., B. I., B. C., B. F., C. N., C. E., C. A., C. D. N., în contradictoriu cu pârâții U. BUCUREȘTI, a fost obligată pârâta U. București să plătească reclamanților B. P., B. F. și C. A. diferența dintre drepturile salariale cuvenite conform OUG 15/2008, astfel cum a fost aprobată și modificată prin Legea 221/2008, calculate prin aplicarea coeficientului de multiplicare 1,000: 400 lei, și cele efectiv încasate, proporțional cu perioada efectiv lucrată, corespunzător intervalului 01.10._10, actualizată cu rata inflației la data plății efective; s-a respins acțiunea în privința celorlalți reclamanți ca neîntemeiată; a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de chemare în garanție a Ministerului Educației Naționale formulate de pârâta U. București.
În considerente a reținut că potrivit adeverinței nr._/31.07.2014 (fila 10) reclamanții din prezenta cauză au calitatea de salariați ai instituției de învățământ pârâte.
Demersul procesual de față are ca finalitate recuperarea de către reclamanți a diferenței dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în temeiul Legii 221/2008 prin aplicarea coeficientului de multiplicare 1,000: 400 lei, pe perioada 01.10._10.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. Educației Naționale, instanța constată că această entitate nu justifică legitimare procesuală în cauză, din perspectiva modului în care a fost configurată cererea de chemare în judecată, prin care reclamanții tind la obligarea în solidar a pârâților la plata unor drepturi salariale. Or, este indiscutabil faptul că reclamanții, în calitatea lor de personal didactic auxiliar nu se regăsesc în raporturi juridice directe cu ministerul de resort, ci doar cu instituția de învățământ la care sunt angajați, numai de la aceasta putând pretinde plata unor drepturi salariale.
Deopotrivă, pârâtul MEN nu are calitate procesuală pasivă nici din perspectiva stabilirii în sarcina acestuia a obligației de a aloca fondurile necesare plății drepturilor salariale clamate în cauză (deși reclamanții nu au învestit instanța cu un astfel de petit), întrucât, astfel cum s-a reținut în partea introductivă a prezentei hotărâri, în contextul respingerii ca inadmisibile a cererii de chemare în garanție formulată de pârâta U. București în contra MEN, fondurile alocate de M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE către instituția de învățământ, în cadrul finanțării de bază complementare și suplimentare nu sunt destinate plății drepturilor salariale ale personalului contractual al Universității.
În consecință, instanța a admis excepția calității procesuale pasive a pârâtei M. Educației Naționale și va respinge acțiunea în contradictoriu cu această pârâtă ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, instanța a apreciat că este neîntemeiată.
Astfel, prin Legea 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, s-a prevăzut la articolul unic pct. 3, faptul că pentru funcțiile didactice prevăzute în anexele nr. 1.2, 2 și 3, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 este, pentru perioada 1 octombrie-31 decembrie 2008, de 400 lei, aceasta reprezentând valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare.
D. conținutul acestei reglementări, rezultă că, începând cu 1 octombrie 2008, drepturile salariale ale personalului didactic și didactic auxiliar se impuneau a fi calculate prin utilizarea acestui coeficient de multiplicare.
În realitate, astfel cum rezultă din adeverința produsă în cauză, reclamanții nu au fost remunerați în concordanță cu actul normativ mai sus enunțat.
În acest sens, prin OUG 136/2008, s-a prevăzut că în perioada octombrie-decembrie 2008, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 a salariilor personalului didactic din învățământ este 299,933 lei, pentru funcțiile didactice prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. c) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008.
Prin decizia nr. 1221/2008 pronunțată de Curtea Constituțională, s-a constatat că dispozițiile OUG 136/2008 sunt neconstituționale, instanța de contencios constituțional reținând faptul că fundamentul adoptării acestei ordonanțe de urgență l-a reprezentat intenția de contracarare a unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptată de Parlament.
În continuare, prin OUG 151/2008, s-a prevăzut același coeficient de multiplicare de 299,933 lei iar prin decizia nr. 842/2009, Curtea Constituțională a statuat în sensul că dispozițiile art. I pct. 2 și 3 din OUG 151/2008 sunt neconstituționale.
Prin Decizia nr. 989/2009, au fost declarate neconstituționale și dispozițiile art. 2 și art. 3 din OUG 1/2009, reținându-se că acest din urmă act normativ continuă abordarea cuprinsă în dispozițiile OUG 151/2008, considerentele arătate cu privire la neconstituționalitatea dispozițiilor art. I pct. 2 și 3 ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 151/2008 fiind aplicabile mutatis mutandis și cu privire la situația creată prin adoptarea art. 2 și 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2009.
Subsecvent, au fost adoptate OUG 31/2009 și OUG 41/2009 iar prin deciziile nr. 105/2010 și nr. 124/2010, Curtea Constituțională a respins ca devenite inadmisibile excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 și art. 3 din OUG 31/2009, respectiv a art. 2 din OUG 41/2009, pe considerentul că, după sesizarea Curții, OG 15/2008 a fost abrogată expres prin Legea 330/2009, astfel încât OUG 31/2009 și OUG 41/2009, ca acte modificatoare, sunt și ele abrogate. În cuprinsul deciziei 124/2010, Curtea Constituțională a statuat că dispozițiile art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2009 erau oricum afectate de vicii de neconstituționalitate, întrucât modificau niște dispoziții legale declarate neconstituționale prin Decizia nr. 842 din 2 iunie 2009, respectiv, prin Decizia nr. 989 din 30 iunie 2009. Curtea reamintește considerentele de principiu din Decizia nr. 983 din 30 iunie 2009, unde a reținut că nici modificarea sau completarea dispoziției legale criticate de către legiuitorul ordinar sau delegat nu poate acoperi neconstituționalitatea constatată de către Curtea Constituțională, actele normative succesive de modificare sau completare fiind lovite de același viciu de neconstituționalitate în măsura în care confirmă soluția legislativă declarată neconstituțională din punct de vedere intrinsec sau extrinsec. O atare soluție se impune și pentru că viciul de neconstituționalitate stabilit de instanța de contencios constituțional trebuie eliminat, și nu perpetuat prin actele normative succesive de modificare și completare. În cazul de față, Guvernul, în calitate de legiuitor delegat, prin Ordonanța de urgență nr. 41/2009, a persistat în hotărârea sa de a nu lua în considerare prevederile Legii nr. 221/2008, reducând majorările salariale stabilite de Parlament.
În aceste condiții, instanța a apreciat că termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 268 lit. c) C.muncii nu și-a început cursul decât de la data de 27.04.2010, când a fost publicată în Monitorul Oficial decizia 124/2010 a Curții Constituționale, prin care a fost respinsă ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a art. 2 din OUG 41/2009, până la acel moment drepturile pretinse de reclamanți fiind negate succesiv prin ordonanțe emise de Guvern, reclamanții neavând efectiv posibilitatea de a pretinde aceste drepturi, anterior datei menționate.
Pentru aceste considerente, instanța a respins excepția prescripției dreptului la acțiune.
Pe fondul cauzei, instanța a constatat că pretențiile duse judecății sunt parțial întemeiate, și anume în privința reclamanților B. P., B. F. și C. A..
Astfel, aspectul litigios a fost tranșat prin decizia nr. 3/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție asupra recursului în interesul legii, conform căreia ca efect al deciziilor Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale ordonanțele de urgență ale Guvernului nr. 136/2008, 151/2008 și 1/2009, dispozițiile OG 15/2008, astfel cum a fost aprobată și modificată prin Legea 221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 și până la 31 decembrie 2009.
În acest context, și în lumina dispozițiilor art. 3307 alin. 4 C.p.civ, instanța constată că sunt justificate pretențiile reclamanților deduse prezentei judecăți, având ca obiect diferențele de drepturi salariale pentru perioada ulterioară datei de 31 decembrie 2009, întrucât, deși OUG 15/2008 a fost abrogată începând cu 01.01.2010, prin Legea 330/2009, cu toate acestea, potrivit art. 30 alin. 5 din Legea 330/2009, se prevede că în anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, noul salariu de bază, fiind cel corespunzător funcțiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta, potrivit anexelor la prezenta lege.
Totodată, potrivit art. 5 alin. 6 din OUG 1/2010, reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 se face luând în calcul salariile de bază la data de 31 decembrie 2009, stabilite în conformitate cu prevederile OUG 41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai-decembrie 2009, aprobată prin Legea nr. 300/2009.
Prin decizia 877/2011, Curtea Constituțională a respins ca devenită inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. 6 din OUG 1/2010, reținând că textul legal criticat a fost abrogat prin dispozițiile art. 39 lit. x) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și nu produce efecte juridice asemenea celor învederate Curții de către autorii excepției de neconstituționalitate. Însă această situație nu se datorează normei abrogatoare, ci faptului că, prin Decizia nr. 3 din 4 aprilie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii care viza aplicarea dispozițiilor Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, stabilind că acestea se aplică pe toată perioada cuprinsă între 1 octombrie 2008 și 31 decembrie 2009, astfel încât reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 se va face pe coeficienții și salariul avut în plată la 31 decembrie 2009, stabilit în conformitate cu Legea nr. 221/2008, și nu cu Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2009. O atare interpretare, departe de a constitui o ingerință în sfera de competență a puterii legiuitoare, reprezintă o aplicare corectă a deciziilor Curții Constituționale pronunțate în materia salarizării personalului din învățământ (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 124 din 9 februarie 2010, Decizia nr. 983 din 30 iunie 2009 sau Decizia nr. 989 din 30 iunie 2009).
Prin urmare, începând cu 1 ianuarie 2010, reclamanții au dreptul la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, iar acesta din urmă trebuie stabilit în conformitate cu prevederile OG nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr.221/2008, deci prin aplicarea coeficientului de multiplicare 1,000: 400 lei.
În același sens a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție, în decizia nr. 11/2012, pronunțată asupra recursului în interesul legii, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. 6 din OUG 1/2010 și art. 30 din Legea 330/2009, și anume că personalul didactic din învățământul aflat în funcție la data de 31.12.2009 are dreptul, începând cu 01.01.2010, la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile OG 15/2008.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat apel în termen legal și motivat reclamantul S. UNIVERSITAR AL UNIVERITĂȚII D. BUCUREȘTI, în numele membrilor de sindicat menționați și pârâtă U. D. BUCUREȘTI, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin motivele de apel, apelantul-reclamant S. UNIVERSITAR AL UNIVERITĂȚII D. BUCUREȘTI a arătat că instanța a admis în parte acțiunea formulată reclamanții au solicitat și obligarea pârâților la plata diferenței dintre salariile cuvenite potrivit contractului individual de muncă și salariile plătite efectiv; începând cu data introducerii acțiunii să plătească salariile potrivit contractelor individuale de muncă, respectiv actelor adiționale la contractele individuale de muncă; să plătească sumele susmenționate, actualizate cu rata inflației de la data scadentei fiecăreia și până la data plații efective a sumelor datorate.
În drept au fost invocate disp. art. 40 alin. 2 lit. c din Legea nr. 53/2003 și art. 110 alin. 2 și 3 Cod de procedura civilă.
Astfel ca Reclamanților li s-a diminuat cu 25% cuantumul salariului brut, începând cu data de 04 iulie 2010, în temeiul dispozițiilor art.1 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar.
Reducerea salariului reclamanților cu 25% pe o perioadă de 6 luni (iulie-decembrie 2010) și lipsirea acestora de dreptul de a mai primi vreodată sumele de bani aferente acestui procent reprezintă, indiscutabil, o ingerința ce a avut ca efect privarea reclamanților de bunul lor, în sensul celei de a două fraze a primului paragraf al art.1 din Protocolul nr.1.
Apelanții -Reclamanți, fiind beneficiari ai dispozițiilor O.G. nr. 15/2008, așa cum a fost aprobată prin Legea nr. 221/2008, pot pretinde o „speranța legitima" cu privire la realizarea drepturilor lor referitor la creșterile salariale.
Reducerea salariilor bugetarilor cu 25% și imposibilitatea acestora de a-și mai recupera vreodată sumele de bani aferente acestui procent au dus la ruperea, în defavoarea salariaților, a justului echilibru ce trebuie păstrat intre protecția proprietății și cerințele interesului general.
În acest context, deoarece, așa cum reiese din Adeverințele emise de U. București, Apelanții - Reclamanți salariați aflați pe listele aflate la dosarul cauzei, sunt deopotrivă: pentru personalul didactic, personalul didactic auxiliar și nedidactic - administrativ (arătat în Cererea de chemare în judecata textual).
Accentează, că au menționat: personalul didactic, personalul didactic auxiliar și nedidactic -administrativ.
Așadar, este vorba atât de personalul didactic (profesori, laboranți, etc.) dar și personalul didactic auxiliar și nedidactic-administrativ (portari, tipografi, bucătari, muncitori necalificați, administrator, administrator financiar, fochist, instalator, administrator patrimoniu, operator baze de date, referent, secretar, informatician, bibliotecar, inginer sistem, lăcătuș mecanic, electrician, floricultor peisagist, îngrijitor, șofer, tâmplar, administrator șef facultate, secretar tehnic de redacție, manipulant, documentarist, etc. conf. Legii Educației Naționale nr. 1/2011), toți împreună salariați bugetari conform Adeverințelor eliberate de U. București anexate la dosarul cauzei.
Personalul didactic este format din personalul didactic de predare/cercetare, personal didactic auxiliar/cercetare din universități, biblioteci universitare și biblioteci centrale universitare.
Conform dispoz. OUG nr. 49/2014, personalul nedidactic își desfășoară activitatea în baza Legii nr. 53/2003 — Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare/actualizata.
„Art. 291. — (1) Personalul din învățământul superior este format din personal didactic și personal nedidactic.
Fapt pentru care temeiul juridic al cererii de chemare în judecata contribuie la ocrotirea intereselor legitime ale părților (personalul didactic, personalul didactic auxiliar și nedidactic -administrativ), așa încât să dea acțiunii calificarea juridică exactă.
În acest scop, calificarea acțiunii se va face nu după natura termenilor folosiți de reclamant, ci după motivele de fapt ale cererii și după scopul urmărit prin promovarea acțiunii.
În speță, Apelanții - Reclamanți (personalul nedidactic -administrativ) au solicitat despăgubiri civile, deoarece ȘI ACESTORA le-au fost aduse grave prejudicii, începând cu data introducerii acțiunii să plătească salariile potrivit contractelor individuale de muncă, respectiv actelor adiționale Ia contractele individuale de muncă; să plătească sumele susmenționate, actualizate cu rata inflației de la data scadentei fiecăreia și până la data plații efective a sumelor datorate.
Apelanților - Reclamanți (personalul nedidactic administrativ) li s-a diminuat cu 25% cuantumul salariului brut, începând cu data de 04 iulie 2010, în temeiul dispozițiilor art.1 din Legea nr.118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar.
În ceea ce privește prevederile internaționale privitoare la drepturile fundamentale ale omului care au fost încălcate prin reducerea salariilor bugetarilor cu 25%, potrivit art.17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului: „1. Orice persoană are dreptul la proprietate, atât singură, cât și în asociație cu alții.; 2. Nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa."
Ca exemplu în susținerea reclamanților, se arată că în Hotărârea din 15 iunie 2010 în cauza Muresanu împotriva României (cererea nr._/05), Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg s-a pronunțat în mod expres în sensul că salariul reprezintă un „bun" în sensul art. 1 alin. 1 din Primul protocol.
Reducerea salariului reclamanților, atât al personalul didactic, personalul didactic auxiliar cât și nedidactic administrativ)cu 25% pe o perioadă de 6 luni (iulie-decembrie 2010) și lipsirea acestora de dreptul de a mai primi vreodată sumele de bani aferente acestui procent reprezintă, indiscutabil, o ingerința ce a avut ca efect privarea reclamanților de bunul lor, atât al personalul didactic, personalul didactic auxiliar și nedidactic cât și al personalului bugetar administrativ.
Așadar nu numai personalul didactic, personalul didactic auxiliar și nedidactic solicita restituirea salariilor bugetarilor cu 25%, ci și personalul administrativ - membrii de sindicat conform Adeverințelor anexate.
De asemenea, potrivit art.1 din Primul protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ratificată de România prin Legea nr.30/18 mai 1994: „Orice persoană fizică sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale.
Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publica și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Legea nr. 118/2010 nu oferă reclamanților posibilitatea de a obține despăgubiri pentru privarea de proprietate în cauză. Lipsa totală a despăgubirilor nu se poate justifica, avandu- se în vedere circumstanțele spetei, cu atât mai mult cu cât nicio circumstanța excepționala nu a fost invocată de Guvern pentru a o justifica. În cuprinsul Legii nr. 118/2010, a fost justificată necesitatea luării acestei măsuri, dar nu și lipsa totală a despăgubirilor.
Se stăruie să se arate că este necesară experiența, onestitatea și competența judecătorului, pentru ca procesul să fie soluționat cu celeritate, chiar și în cazul în care sunt evidente interpretări eronate, elemente redactate eronat sau indicarea temeiului juridic incomplet.
Prin Legea 118/2010 - art. 1 al. 1 s-a prevăzut că „Cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%."
Întrucât dreptul la salariu este corolarul unui drept constituțional, și anume dreptul la muncă, se constată că diminuarea să se constituie într-o veritabilă restrângere a exercițiului dreptului la muncă. O atare măsură se poate realiza numai în condițiile strict și limitativ prevăzute de art. 53 din Constituție, dar și dispozițiile art. 40 alin. 2 lit. „c" din Codul muncii și art. 110 alin. 2 și 3 Cod procedură civilă.
Pentru ca restrângerea menționată să poată fi justificată trebuie întrunite, în mod cumulativ, cerințele expres prevăzute de art. 53 din Constituție, și anume:
- să fie prevăzută prin lege;
- să se impună restrângerea să;
- restrângerea să se circumscrie motivelor expres prevăzute de textul constituțional, și anume pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav;
- să fie necesară într-o societate democratică;
- să fie proporțională cu situația care a determinat-o;
- să fie aplicată în mod nediscriminatoriu;
- să nu aducă atingere existenței dreptului sau a libertății."
Curtea a constatat că măsura legislativă este aplicată în mod nediscriminatoriu, în sensul că reducerea de 25% se aplică tuturor categoriilor de personal bugetar în același cuantum și mod și că nu aduce atingere substanței dreptului, din moment ce condițiile prevăzute la art. 53 din Constituție sunt respectate.
AȘADAR, dacă reducerea de 25 % s-a aplicat în mod unitar; atunci și restituirea sa se facă tot în mod unitar, atât pentru personalul didactic, personalul didactic auxiliar și nedidactic - administrativ ( portari, tipografi, bucătari, etc.) toți împreuna salariați bugetari, membrii de sindicat, conform Adeverințelor anexate.
Un alt aspect important reținut de Curtea Constituțională este acela că măsura diminuării salariilor cu 25% are un caracter temporar până la data de 31 decembrie 2010, fiind evident că restrângerea exercițiului unui drept trebuie să dureze numai cât timp se menține amenințarea în considerarea căreia această măsură a fost edictată.
Se semnalează încă un temei juridic, prin art. 1 din Legea 285/2010 s-a prevăzut că „începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%".
Făcând parte din această categorie de personal, Apelanții - Reclamanți au intrat sub incidența dispozițiilor art. 1 alin. 1 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, lege publicată în Monitorul Oficial nr. 441/30 iunie 2010 și intrată în vigoare potrivit art. 11 alin. 1 din Legea nr. 24/2000, în sensul diminuării cuantumului brut al drepturilor salariale lunare cu 25%.
Prin urmare, se constată că începând cu data de 01.01.2011 efectele Legii nr. 118/2010 au fost atenuate prin adoptarea Legii nr. 285/2010, procentul de 15% fiind determinat în condițiile încadrării în politicile sociale și de personal, politici care se încadrează în nivelul cheltuielilor bugetare, aspect reținut și în Decizia nr. 1655/2010 a Curții Constituționale.
Astfel, Apelanții - Reclamanți ce formează personalul nedidactic - administrativ (portari, tipografi, bucătari, muncitori necalificați, administrator, administrator financiar, fochist, instalator, administrator patrimoniu, operator baze de date, referent, secretar, informatician, bibliotecar, inginer sistem, lăcătuș mecanic, electrician, floricuitor peisagist, îngrijitor, șofer, tâmplar, administrator șef facultate, secretar tehnic de redacție, manipulant, documentarist, etc. conf. Legea Educației Naționale nr. 1/2011), toți împreuna salariați bugetari conform Adeverințelor eliberate de U. București anexate la dosarul cauzei, solicita în mod respectuos că instanță să admită cererea din prezența cauza întemeiata pe temeiurile juridice mai sus enunțate.
Se arată că reclamanta nu a schimbat petitul cererii și nici nu l-a modificat pe toată durata procesului !!!
Cele două capete de cerere menționate în cererea de chemare în judecată aflată la dosarul cauzei, având data 25.02.2012, au fost și rămân următoarele:
- extras cu paragrafe din cererea de chemare în judecată, aflată la dosarul cauzei:
- LA PAGINA 4 pe verso:
"Față de toate acestea vă solicităm să dispuneți prin hotărârea ce o veți pronunța, obligarea pârâților la calculul respectiv la plata diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea O.G. nr. 15/2008 astfel cum a fost aprobată și modificată prin Legea nr. 221/2008, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite membrilor de sindicat, începând cu 01.10.2008 până la 31.12.2009 până la data efectivă a plătii, sume actualizate cu indicele de inflație...."
Așadar, instanța a reținut corect acest capăt de cerere, cu privire la drepturile salariale cuvenite conform OUG 15/2008, astfel cum a fost aprobată și modificată prin Legea 221/2008, calculate prin aplicarea coeficientului de multiplicare 1,000: 400 lei, și cele efectiv încasate, proporțional cu perioada efectiv lucrată, corespunzător intervalului 01.10._10, actualizată cu rata inflației la data plății efective.
Cu rectificarea (eroare asumată de reclamanta prin răspunsul la întâmpinare): " începând cu 01.10.2008 până la 31.12.2010..."
- LA PAGINA 2 pe verso:
"Solicităm cu tot respectul ca instanța să admită cererea și să oblige pe pârâtă la plata diferențelor salariale cuvenite potrivit contractului individual de muncă al fiecărui reclamant dintre sumele încasate cu acest titlu și sumele stabilite prin respectivele contracte, aferente lunilor iulie, august și septembrie 2010 (suma aferentă reducerii cu 25% a salariilor), sume ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflație de la data scadentei și până la data plătii efective.
Însă, instanța a omis a se pronunța în ce privește acest al doilea capăt de cerere !!!!!
Cu tot respectul cuvenit, solicită ca instanță să rețină că în cererea de chemare în judecata s-a supus atenției instanței, și obligarea pârâtei la plata diferențelor salariale cuvenite potrivit contractului individual de muncă, dintre sumele încasate cu acest titlu și sumele stabilite prin respectivele contracte, aferente lunilor iulie - august-septembrie 2010, sume actualizate cu indicele de inflație până la data plații efective (suma aferentă reducerii cu 25% a salariilor), sume ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflație de la data scadentei și până la data plătii efective.
A anexat prezentei cereri, cererea de chemare în judecată, cu paragrafele subliniate din care reiese clar care sunt cele 2 capete ce cerere.
Prin motivele de apel, apelanta-pârâtă U. D. BUCUREȘTI a arătat că în fapt, prin acțiunea înregistrată la data de 26.02.2013, pe rolul Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr._ reclamantul S. U. al Universității din București a chemat în judecată pârâta U. din București și M. Educației Naționale - chemat în garanție, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună obligarea pârâtei la calculul și plata diferențelor de drepturi salariale neacordate, așa cum au rezultat din neaplicarea O.G. nr. 15/2008, aprobată și modificată prin dispozițiile Legii nr. 221/2008, reprezentând diferența dintre drepturile efectiv încasate și cele cuvenite membrilor Sindicatului U., începând cu data de 01.10.2008 până la data de 31.12.2009 (până la data efectivă a plății - sume actualizate cu indicele de inflație, cu cheltuieli de judecată). Ulterior, prin răspunsul la întâmpinare reclamantul a precizat că perioada pentru care se solicită drepturile salariale este practic 01.10._10.
La data de 12.05.2014 din dosarul nr._ a fost disjunsă cererea care a făcut obiectul prezentului dosar și a fost înregistrată sub nr._ .
Pârâta U. din București a formulat întâmpinare prin care a invocat prescrierea dreptului material la acțiune în raport de prevederile art. 268 alin. (1) lit. c din Codul muncii potrivit cărora, în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv plata unor drepturi salariale neacordate, acțiunea putea fi formulată în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
Instanța de fond prin sentința civilă nr. 2460/16.03.2015 pronunțată în dosarul nr._ a respins ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului material la acțiune considerând că termenul de prescripție nu poate curge mai devreme de data publicării deciziei nr. 124/2010 a Curții Constituționale în Monitorul Oficial, Partea I nr. 272 din 27.04.2010.
În prezenta cauză este vorba despre o excepție absolută, ce poate fi invocată în orice stare a pricinii. În acest sens vin și statuările Înaltei Curți de Casație și Justiție în Decizia nr. 1/17.02.2014 pronunțată în recursurile în interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de Colegiul de conducere al Curții de Apel C. în dosarul nr. 20/2013, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 283 din_, potrivit cu care "în interpretarea și aplicarea dispozițiilor ari 5, art. 201 și art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil și ale art 6 alin. (4), art. 2512 și art. 2513 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, stabilește că prescripțiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeași dată, rămân supuse dispozițiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat”, astfel încât atât instanțele de judecată, din oficiu, cât și părțile interesate pot invoca excepția prescripției extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011.
Prin prezenta acțiune introdusă la data de 26.02.2013 și disjunsă la data de 12.05.2014 s-au solicitat drepturi salariale pentru perioada 01.10._10, deci pentru o perioadă anterioară intrării în vigoare a Noului Cod civil, care a schimbat natura juridică a prescripției extinctive.
Potrivit art. 268 alin. (1) lit. c) C. muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacrodate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator.
În consecință, având în vedere că acțiunea a fost introdusă Ia instanță la data de 26.02.2013, acțiunea este prescrisă pentru perioada 01.10._10.
Având în vedere argumentele mai sus arătate, solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat și să fie modificată sentința atacată în sensul admiterii în parte a excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 01.10._10 și pe cale de consecință respingerea acțiunii pentru perioada 01.10._10 ca fiind prescrisă.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Apelul declarat de S. UNIVERSITAR al UNIVERITĂȚII D. BUCUREȘTI este nefondat.
Într-adevăr, se constată că Tribunalul nu s-a pronunțat prin sentința atacată asupra pretențiilor reclamanților-apelanți rezultate din diminuarea cu 25% a cuantumului salariului brut, începând cu data de 04 iulie 2010, în temeiul dispozițiilor art.1 din Legea nr.118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar. Or, potrivit prevederilor art.445 NCPC, o atare critică, vizând omisiunea de pronunțare, nu poate fi valorificată pe calea apelului, căci ea tinde la completarea hotărârii cu soluția omisă. Iar textul tocmai evocat dispune că îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispozițiilor contradictorii ori completarea hotărârii nu se poate cere pe calea apelului sau recursului, ci numai în condițiile art.442-444 NCPC. Acesta din urmă reglementează situația dedusă în speță, în care, prin hotărârea dată, instanța ar fi omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere ori asupra unei cereri conexe, caz în care se poate cere numai completarea hotărârii, în același termen în care se poate declara apel sau recurs.
Rezultă prin urmare, că pretențiile invocate nu pot fi analizate și valorificate pentru prima oară în instanța de apel, calea de atac cu acest obiect fiind nefondată și de respins, în conformitate cu prevederile art.480 alin.(1) din Noul Cod de procedură civilă.
Este însă fondat apelul declarat de U. D. BUCUREȘTI, sub aspectul calculului termenului de prescripție.
Contrar aprecierii primei instanțe, se reține că acesta pornește întotdeauna de la momentul scadenței dreptului, ca fiind data la care se poate cere concursul forței coercitive spre a-i asigura recunoașterea și executarea, iar nu de la momentul intrării în vigoare a unui act normativ cu reglementări procedurale în materie, ori de la pronunțarea unei decizii de către o instanță, fie ea ordinară sau constituțională. Așadar, în speță, este prescris dreptul la acțiune pentru prestațiile (care dau conținutul unui drept de creanță), scadente într-un interval situat la mai mult de 3 ani anteriori introducerii acțiunii. Astfel, raportat la data introducerii acțiunii, 26.02.2013 și momentul scadenței fiecărui salariu lunar din intervalul 01.10._10, sunt prescrise pretențiile aferente intervalului 01.10._10, pentru care termenul de prescripție s-a împlinit în intervalul noiembrie 2011-februarie 2013, dar anterior datei de 26. Pe de o parte, data plății salariului în luna februarie 2013, este automat (în puterea legii) anterioară datei de 26.02.2013, a introducerii acțiunii - cel mult, 15.02.2013. Pe de altă parte, dar pentru aceleași motive legate de scadența salariului în luna următoare celei față de care se face plata, nu vor fi grevate de aceeași sancțiune și drepturile salariale ale lunii februarie 2010, datorate integral în cursul lunii martie a aceluiași an.
Raționamentul primei instanțe cât privește amânarea începutului curgerii termenului de prescripție față de data scadenței lunare a fiecărui drept din intervalul pentru care se formulează pretențiile, nu poate fi reținut, întrucât este doar o creație judiciară care nu dispune de niciun suport legal și prin aceasta, de valoare juridică. Astfel, de vreme ce drepturile solicitate își au izvorul în Legea nr.221/2008 (ulterior preluate de legea-cadru 330/2009), considerându-se că efectele acesteia nu au încetat să se producă, nu există nici vreo cauză de suspendare a prescripției dreptului material la acțiune, ce se apreciază întotdeauna în persoana creditorului (iar nu după posibilitățile juridice a debitorului de a face plata voluntară), sau raportat la împrejurări învestite anume cu această valență de lege, dintre care incertitudinea asupra drepturilor cuvenite, în condițiile unor modificări legislative, nu face parte. Legea este inevitabil supusă procesului interpretării, în primul rând pentru a statua asupra compatibilității sale cu legea fundamentală, în al doilea rând pentru a-i asigura aplicarea la cazul concret, pornind de la interpretarea propusă de însuși reclamantul-creditor, caz în care necunoașterea sau incertitudinea asupra existenței unui drept nu poate fi invocată drept motiv valabil al omisiunii de a acționa.
Prin urmare, nu este necesar ca instanța supremă sau Curtea Constituțională (decizia nr.124/2010) să afirme existența unui drept pentru a-l deschide pe al creditorului de a acționa în instanță, ci acesta este ținut de diligența de a cunoaște legea și de a-i da interpretarea pe care-și bazează pretențiile, astfel, nu s-ar mai ajunge la argumentul, contradictoriu și invalid juridic, al dreptului care a fost negat pe cale legală, folosit tocmai pentru a-l pretinde.
Nu există niciun act normativ care să amâne exercițiul unui drept despre care creditorul consideră că i se cuvine, până la pronunțarea unei decizii a instanței supreme ori a Curții Constituționale asupra existenței dreptului, respectiv a dispozițiilor care-l consacră ori îl răpesc, ci persoana interesată este datoare să acționeze în interiorul termenului de prescripție, uzând de toate mijloacele pe care legea i le pune la dispoziție, inclusiv ridicarea unei excepții de neconstituționalitate, a cărei eventuală admitere va antama integral petitul acțiunii sale (ca obiect și întindere). Totodată, nu există niciun act normativ care să fi suspendat sau amânat exercițiul dreptului de a acționa în instanță în vederea obținerii valorii coeficientului de multiplicare 1,000 instituită de O.G.nr.15/2008 aprobată prin Legea nr.221/2008 și preluată de legile-cadru de salarizare care au urmat, față de data scadenței fiecărui salariu în intervalul de referință. Această scadență privește însuși dreptul subiectiv pretins și ea reprezintă unicul criteriu al începerii curgerii termenului de prescripție a dreptului material la acțiune pentru recunoașterea și acordarea dreptului de creanță.
Rezultă, în considerarea celor expuse, că soluția primei instanțe asupra excepției prescripției, este nelegală, apelul declarat fiind sub acest aspect, fondat și de admis, în conformitate cu prevederile art.480 alin.(2) NCPC. Se va achimbă în parte sentința apelată, în sensul de a respinge pretențiile aferente perioadei 01.10._10, constatând prescris dreptul material la acțiune. Va păstra restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelantul – reclamant S. UNIVERSITAR AL UNIVERITĂȚII D. BUCUREȘTI, cu sediul în București, .-92, sectorul 5, în numele membrilor de sindicat B. P., B. V., B. D., B. I., B. C., B. F., C. N., C. E., C. A., C. D. N., împotriva sentinței civile nr.2460 din data de 16.03.2015 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul – chemat în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE, cu sediul în București, ., nr. 28-30, sectorul 1.
Admite apelul declarat de apelanta – pârâtă U. D. BUCUREȘTI, cu sediul în București, .. 36-46, sectorul 5, împotriva aceleiași instanțe.
Schimbă în parte sentința apelată, în sensul că:
Respinge pretențiile aferente perioadei 01.10._10 constatând prescris dreptul material la acțiune.
Păstrează în rest sentința.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 04 decembrie 2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
M. V. D. N. R. I.
GREFIER
S. Ș.
Red.: INR/04.01.2016
Tehnored.:N.V./5 ex/17.12.2015
Jud.fond: B. L.
| ← Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 4471/2015.... | Acţiune în răspundere patrimonială. Decizia nr. 4842/2015.... → |
|---|
