Despăgubire. Decizia nr. 4506/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4506/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-11-2015 în dosarul nr. 4506/2015
Dosar nr._ (Număr în format vechi_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.4506
Ședința publică din data de 19 noiembrie 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – L. H.
JUDECĂTOR - P. A.
GREFIER - C. F. C.
Pe rol fiind soluționarea cererii de apel formulată de apelanta-pârâtă F. „G. E." împotriva sentinței civile nr.2450/16.03.2015, pronunțată de Tribunalul București – Secția a-VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant D. D., având ca obiect - drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apelanta-pârâtă F. „G. E.", prin avocat A. Ș., cu împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr._/27.08.2009 depusă la dosarul de apel la fila 8 și intimatul-reclamant D. D., prin avocat M. P. D., cu împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr._/2014, depusă la dosarul de apel la fila 19.
Procedură legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Apărătorul ales al intimatului depune la dosar practică judiciară pronunțată în materie, respectiv decizia nr. 3189/22.09.2015.
Nefiind cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea în raport de prevederile art. 392 Cod procedură civilă constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de apel.
Apărătorul ales al apelantei solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat și respingerea cererii de acordare a diferențelor de drepturi salariale de 30% pentru perioada 25.02._15 și a cererii de plată a salariului, începând cu 20.03.2015, calculat cu introducerea în salariul de bază a diminuării de 30% ca neîntemeiată; cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
Intimatul având cuvântul, prin apărător ales, solicită respingerea apelului declarat de F. G. E. și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii instanței de fond. Arată că, prin întâmpinarea depusă, a răspuns punctual criticilor apelantei, solicitând a se observa că nu se invocă, în realitate, motive temeinice de apel, ci se fac susțineri cu privire la buget, la acordul sindicatului, or, în această privință nu se putea face diminuarea cu 30% în septembrie, în condițiile în care bugetul era alocat la începutul anului. Mai mult, sindicatul nu poate exprima un acord în numele salariatului în privința diminuării salariale, orice tranzacție s-ar face ar fi nulă potrivit legii. Față de celelalte aspecte din cererea de apel solicită a fi avute în vedere cele menționate în cuprinsul întâmpinării. Arată că înțelege să solicite cheltuieli de judecată pe cale separată.
Curtea în raport de prevederile art. 394 Cod procedură civilă, constată închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a VIII-a sub nr._, reclamantul D. D. a chemat în judecată pe pârâta F. G. E., solicitând instanței să dispună obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale cuvenite reprezentând diferența salarială de 30% cu care i-a fost diminuat salariul aferent perioadei 25.02.2011 până la data pronunțării hotărârii în prezenta cauză, sumă actualizată la data plății efective, precum și obligarea pârâtei de a introduce această diferență salarială în baza de calcul a salariului, începând cu data pronunțării hotărârii, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civila nr. 2450/16/03.2015, Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis acțiunea privind pe reclamantul D. D. în contradictoriu cu pârâta F. G. E.; a obligat pârâta să plătească reclamantului diferențele dintre drepturile salariale cuvenite și cele efectiv încasate, ca urmare a diminuării cu 30% a salariului de bază, pentru perioada 25.02._15, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective; a obligat pârâta să plătească reclamantului, începând cu data de 17.03.2015, salariul calculat prin introducerea în salariul de bază a diminuării de 30%.
În considerente prima instanță a reținut că între părțile litigante din prezența cauză au intervenit raporturi de muncă, astfel cum atestă contractul individual de muncă nr. 56/01.10.2008 (fila 24), în temeiul căruia reclamantul a fost angajat la instituția pârâtă în funcția de muncitor lăcătuș mecanic – treaptă I.
Potrivit adeverinței nr. 1028/12.03.2014 (fila 22), reclamantului i s-a diminuat salariul cu 30%.
Instanța a constatat că pretențiile deduse judecății sunt întemeiate.
Potrivit deciziei nr. 41/21.09.2009 (fila 48), pârâta a stabilit că începând cu 01.09.2009, salariile de bază ale personalului artistic, tehnic și administrativ de specialitate sunt cele stabilite în schema de încadrare anexată la această decizie, care a fost emisă în baza Legii nr. 353/2007 și HG nr. 1672/2008 privind Normele Metodologice de evaluare a personalului artistic, tehnic și administrativ de specialitate din instituțiile de spectacole și concerte în vederea stabilirii salariilor de bază, pentru stagiunea 2009/2010.
Potrivit mențiunilor din carnetul de muncă (fila 8), începând cu 01.09.2009, a fost stabilit salariul de bază, diminuat ce 30% datorită subvenției bugetare.
Instanța a constatat că, în cauză, diminuarea salariului de bază a survenit fără a fi semnat un act adițional în acest sens dar și fără a exista o prevedere legală expresă care să susțină această modificare, astfel cum impune art. 17 alin. 5 C.muncii.
Împrejurarea că instituția pârâtă este o instituție publică, astfel că salariile personalului angajat se pot acorda numai în limita bugetului aprobat instituției de către ordonatorul principal de credite, nu poate justifica de plano o diminuare salarială de natura celei contestate în cauza de față, câtă vreme modificarea salariului, ca element esențial al raportului de muncă,
Nu a operat în virtutea vreunei dispoziții legale exprese sau în condițiile art. 41 din Codul muncii, respectiv prin act adițional.
În consecință, în mod nelegal a procedat pârâta, diminuând cu 30% salariul de bază cuvenit reclamantului, începând cu data de 01.09.2009.
Pentru considerentele expuse, instanța admis acțiunea și a obligat pârâta să plătească reclamantului diferențele dintre drepturile salariale cuvenite și cele efectiv încasate, ca urmare a diminuării cu 30% a salariului de bază, pentru perioada 25.02._15 (în limita termenului general de prescripție de 3 ani calculat prin raportare la data introducerii acțiunii și până la data pronunțării prezentei hotărâri), actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, întrucât, conform art. 1531 Noul Cod Civil, reclamantul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului suferit prin neîndeplinirea de către pârâtă a obligației de plată a drepturilor salariale în cuantumul legal cuvenit, care include și beneficiul de care a fost lipsit.
Totodată, instanța a obligat pârâta să plătească reclamantului, începând cu data de 17.03.2015(ulterior pronunțării prezentei hotărâri), salariul calculat prin introducerea în salariul de bază a diminuării de 30%.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termen legal și motivat, apelanta-pârâtă F. „G. E.”, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului, apelanta a susținut că prin cererea de chemare în judecată introdusă pe rolul acestei instanțe, așa după cum a fost precizată, intimatul-reclamant, în contradictoriu cu F. G. E. și Ministerul Culturii și Patrimoniului Național, a solicitat:
- plata drepturilor salariate restante (în procent de 30%), aferente perioadei 25.02.2011 până la data pronunțării hotărârii;
- obligarea la acordarea drepturilor salariale restante prin introducerea lor în salariul de bază, începând cu data de pronunțării hotărârii în prezența cauză.
Soluționând cererea intimatului - reclamant, instanța de fond a dispus, printre altele, următoarele:
- obligarea apelantei la plata diferențelor salariale care rezultă din scăderea salariului de bază cu 30% pentru perioada 25.02._15;
- obligarea apelantei să achite intimatului reclamant, începând cu 17.03.2015, salariul calculat cu introducerea în salariul de bază a diminuării de 30%.
1. Soluția pronunțată de prima instanță este nelegală:
Prima instanță nu a ținut cont elementele hotărâtoare pentru soluționarea pricinii, respectiv:
- faptul că reducerea de 30% a fost operată cu acordul salariatului și al Sindicatului reprezentativ al cărui membru este intimatul reclamant;
- faptul că legislația în vigoare permite instituției plata drepturilor salariale numai în limitele bugetului aprobat;
- faptul că plata drepturilor salariale nu poate fi realizată cu încălcare Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice.
După cum a arătat apelanta, acceptul privind ajustarea drepturilor pentru încadrarea în sumele primite de la Ministerul Culturii rezultă în mod expres din Minuta încheiată între F. G. E. și Sindicatul reprezentativ al salariaților instituției, care a acționat în numele acestor salariați, în care s-a statuat că salariile vor fi achitate în limitele bugetului existent adică în procent de 70%, urmând a fi recalculate dacă acest lucru ar fi fost permis de bugetul ce urma să fie acordat instituției pentru viitor. Actul a fost agreat și semnat de reprezentanții sindicatului, fiind de asemenea postat la avizier astfel încât toți cei interesați să poată lua cunoștință de conținutul acestuia.
Minuta sus menționată a fost încheiată cu ocazia unei întâlniri dintre Consiliul Administrativ al Filarmonicii și conducerea Sindicatului, organizată pe fondul stabilirii, de către Ministerul Culturii, în calitate de ordonator principal de credite, a unui buget insuficient pentru acoperirea cheltuielilor de personal pentru salariații Filarmonicii.
Diminuarea bugetului repartizat Filarmonicii G. E. a avut loc în contextul situației dificile cu care s-a confruntat și se confruntă economia mondială și cea națională și în condițiile în care guvernul a emis măsura înghețării a salariilor bugetare, nivelul diminuat al bugetului menținându-se inclusiv până în momentul de față, așa după cum rezultă din fișele de buget ale instituției.
Instituția apelantăa efectuat în permanență eforturi pentru existența unui buget care să asigure acoperirea cheltuielilor de personal, atât prin solicitări adresate în acest sens către Ministerul Culturii și Patrimoniului Național cât și inclusiv prin reducerea cheltuielilor de funcționare pentru „Bunuri și servicii” în favoarea cheltuielilor de personal.
În plus, având în vedere faptul că F. G. E. este o instituție publică, salariile personalului angajat se pot acorda numai în cuantumul prevăzut expres în fila de buget aprobată instituției de către ordonatorul principal de credite, în cadrul cheltuielilor de personal, nefiind permise utilizarea fondurilor destinate altor cheltuieli (acest lucru reprezentând deturnare de fonduri) și nici depășirea bugetului aprobat (acest lucru nefiind nici posibil, având în vedere că F. este subvenționată în procent de peste 90% de la bugetul de stat).
Aceste condiții în care pot fi angajate cheltuielile bugetare de personal rezultă expres și din dispozițiile Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, în care se menționează, spre exemplu:
Art. 4: Autorizarea bugetară/Angajamentele multianuale:
Legea bugetară anuală prevede șl autorizează, pentru anul bugetar, veniturile și cheltuielile bugetare, precum și reglementări specifice exercițiului bugetar.
Sumele aprobate, la partea de cheltuieli, prin bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2), în cadrul cărora se angajează, se ordonanțează și se efectuează plăti, reprezintă limite maxime care nu pot fi depășite.
Art. 14: Reguli privind cheltuielile bugetare:
Cheltuielile bugetare au destinație precisă și limitată și sunt determinate de autorizările conținute în legi specifice și în legile bugetare anuale.
Soluția primei instanțe este nelegală fiind dată cu aplicarea greșită a legii.
La pronunțarea soluției, prima instanță nu a ținut cont de o . texte de lege invocate în apărare de F. G. E. și nici nu a menționat motivele pentru care aceste apărări nu au fost considerate pertinente și au fost înlăturate.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (5) din Legea nr. 330/2009: "În anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, astfel:
- noulsalariu de bază, solda funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare va fi cei/cea corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta/aceasta potrivit anexelor la prezența lege;
- sporurile prevăzute în anexele la prezența lege rămase în afara salariului de bază, soldei funcției de bază sau, după caz, indemnizației lunare de încadrare se vor acorda într-un cuantum care să conducă la o valoare egală cu suma calculată pentru luna decembrie 2009.
Pentru persoanele ale căror sporuri cu caracter permanent acordate în luna decembrie 2009 nu se mai regăsesc în anexele la prezența lege și nu au fost induse în salariile de bază, în soldele funcțiilor de bază sau, după caz, în indemnizațiile lunare de încadrare, sumele corespunzătoare acestor sporuri vor fi avute în vedere în legile anuale de salarizare, până la acoperirea integrală a acestora."
Raportat la sporurile pentru salariații instituțiilor de cultură, în Anexa II la lege se menționează că anumite sporuri vor putea fi introduse în salariul de bază începând cu data de 01.01.2010, pentru categoriile de personal bugetar care au beneficiat în anul2009 de acestea.
Analizând situația concretă a intimatului, aceasta solicită introducerea în salariul de bază, începând cu 25.02.2011 a drepturilor salariale considerate neacordate, în procent de 30%.
În privința drepturilor salariale presupus restante, am arătat mai sus că acestea nu sunt datorate, însă, în eventualitatea în care instanța va considera totuși, că acestea se cuvin intimatului, trebuie avut în vedere faptul că acestea nu se aflau în plată în luna decembrie 2009, așa după cum rezultă și din dispozițiile art. 30 alin. 5 litera (a) din Legea nr. 330/2009, sus citat.
Apelanta consideră că orice altă interpretare a textelor de lege sus menționate reprezintă o interpretare extensivă a legii, o adăugare la lege ce nu poate fi admisă.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de criticile formulate și de prevederile art. 477 C.pr.civ., Curtea reține următoarele:
In ceea ce priveste cererea de acordare a diferențelor de drepturi salariale de 30% pentru perioada 25.02._14, reținem că, începând cu data de 01.01.2009, drepturile salariale ale reclamantului intimat au fost diminuate cu 30%, justificandu-se măsura prin situația dificilă cu care se confruntă economia mondială și cea națională și în condițiile in care guvernul a emis măsura înghețării salariilor bugetare.
F. G. E. a sustinut că o asemenea măsură este în acord cu Norma de aplicare a Legii nr.353/2007, care prevede că, în situația în care subvenția este insuficientă pentru plata salariilor rezultate din evaluare, atunci salariile se ajustează în mod corespunzător pentru încadrarea în fondurile aprobate.
Insa, contractul individual de muncă este în principiu un contract neafectat de modalități, ale cărui clauze nu pot fi încheiate sub condiție suspensivă sau rezolutorie, deoarece nu se poate concepe că obligația de plată a salariului depinde de un eveniment viitor și incert, și anume valoarea fondurilor aprobate anual. Aceasta ar însemna că valoarea salariului este lăsată la aprecierea angajatorului, fără posibilitate de control din partea salariatului, în condițiile în care acesta este plătit în regie, deci după timpul de lucru. Deși salariatul și-a realizat norma de lucru, prin prestarea muncii în intervalul de timp convenit prin contractul de muncă, angajatorul nu și-a îndeplinit propria obligație de plată a salariului în cuantumul prevăzut de legea de salarizare. Intrucât angajatorul face parte din categoria instituțiilor bugetare, cuantumul salariului este stabilit prin lege, nefiind permis ca instituția angajatoare să îl modifice unilateral, sub justificarea lipsei de fonduri.
In baza art. II (1) din Legea nr.353/2007 pentru aprobarea O.G. nr.21/2007, de la data de 01.09.2008, conform art. II (2) lit. a) din Legea nr.353/2007 se modificau prevederile anexei IV2c din O.G. nr. 10/2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda în 2007 personalului bugetar salarizat potrivit O.G. nr.24/2000 și personalului salarizat potrivit anexelor II și III la Legea nr. 154/1998, anexă care a fost înlocuită la nivelul anului 2008 prin anexa IV2b din O.G. nr. 10/2008.
In cauza nu este vorba despre un vid legislativ și nici de faptul că nu pot fi aplicate prevederile noi ale art.151 introduse prin Legea nr.353/2007 din cauza lipsei emiterii normelor metodologice prind evaluarea personalului artistic, câtă vreme erau încă în vigoare normele de evaluare a performanțelor profesionale individuale și de aplicare a criteriilor de stabilire a salariilor de bază între limita pentru instituțiile publice și de cultură aprobate prin H.G. nr. 125/1999, cadru normativ pentru toate instituțiile de cultură.
Curtea va respinge susținerile apelantei în sensul că se face aplicarea unor acte normative abrogate în privința stabilirii drepturilor salariale ale intimatului reclamant, deoarece temeiul calculării acestor drepturi este OG nr. 21/2007 cu modificările aduse prin Legea nr. 353/2007, în vigoare în perioada menționată.
Minuta la care trimite apelanta, încheiată între reprezentanții săi și cei ai salariaților, nu poate constitui temei pentru modificarea drepturilor salariale, acordul în acest sens trebuind să fie, in conformitate cu art. 41 din Codul muncii, unul individual, din partea fiecărui salariat. Consimțământul sindicatului nu suplinește pe cel al salariatului, contractul individual de muncă fiind perfectat de angajator cu salariatul în mod direct. Sindicatul poate participa la discuții și negocieri colective și poate exprima un acord valabil în privința drepturilor salariaților exclusiv în limitele prevăzute de lege, ceea ce, în speță, nu este cazul.
În ce privește calcularea salariului intimatului cu includerea în salariul de bază a sumei reprezentând 30% din acesta, reținem că instanța de fond a făcut o interpretare și aplicare corecte a dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 330/2009, precum si ale actelor normative de salarizare ulterioare (Legea nr. 285/2010, OUG nr. 84/2012, OUG nr. 103/2013). Va fi înlăturată susținerea apelantei că salariul aflat în plată în luna decembrie 2009 nu cuprindea suma de 30%, întrucât această situație a fost cauzată tocmai de calculul eronat de către angajator al drepturilor salariale prevăzute de lege, pentru motive ce nu pot justifica diminuarea respectivă, cum s-a arătat anterior. Or, o situație imputabilă apelantei nu poate continua să subziste în defavoarea drepturilor recunoscute intimatului, să producă efecte juridice care să fie legitimate de instanța de judecată. Este evident că, referindu-se la drepturi de care salariatul a beneficiat în luna decembrie 2009, legiuitorul a avut în vedere ipoteza în care, conform reglementărilor legale aplicabile, salariatul nu a beneficiat și nu putea să beneficieze de dreptul pretins, iar nu situația în care, în mod incorect, din culpa angajatorului, nu a beneficiat de acel drept.
F. de aceste considerente de fapt si de drept, Curtea, in baza art. 480 C.pr.civ., va respinge apelul ca nefondat si va mentine sentinta primei instante, ca fiind legala si temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelanta-pârâtă F. „G. E.”, cu sediul în București, .-3, sector 1, având CF_, împotriva sentinței civile nr. 2450/16.03.2015, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant D. D. – CNP_, cu domiciliul în București, ., sector 1, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi 19 Noiembrie 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
L. H. P. A.
GREFIER,
C. F. C.
Red: L.H
Dact: C.C.
4ex./28.12.2015
Jud.fond:L. B.
| ← Acţiune în răspundere patrimonială. Decizia nr. 4842/2015.... | Despăgubire. Decizia nr. 4361/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
