Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 4471/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4471/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-11-2015 în dosarul nr. 4471/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._ (Număr în format vechi_ )
DECIZIE Nr. 4471
Ședința publică din data de 19 noiembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: T. D. A.
JUDECĂTOR: C. A. I.
GREFIER: M. D. A.
Pe rol soluționarea apelului declarat de apelanta pârâtă S.C. E. Distribuție Muntenia, împotriva sentinței civile nr. 1586 din data de 24.02.2015, pronunțate de Tribunalul București Secția a VIII a Secția Conflicte de Muncă Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant B. A., pe fond cauza având ca obiect:”contestație decizie concediere”.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că de apelanta pârâtă S.C. E. Distribuție Muntenia a solicitat prin cererea de apel judecata în lipsă conform prevederilor art. 411 alin. (1) pct.2 Codul de procedură civilă, după care,
Având în vedere că în cauză s-a solicitat judecata în lipsă potrivit prevederilor art. 411 alin. (1) pct.2 Cod procedură civilă, Curtea constată cauza în stare de judecată și în raport de prevederile art. 394 Cod procedură civilă, o reține în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1586 din data de 24.02.2015, pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII a Secția Conflicte de Muncă Asigurări Sociale în dosarul nr._ a fost admisă cererea formulată de reclamantul B. A. în contradictoriu cu pârâta . SA, in parte.
A fost anulată in parte decizia nr.69/02.05.2013.
A fost înlocuită măsura sancțiunii de desfacere disciplinara a contractului individual de munca cu sancțiunea disciplinara prevăzuta de art.248(1) lit.”c” CM de reducere a salariului de baza al reclamantului pe o durata de 1 luna cu 10%.
A fost dispusă reintegrarea reclamantului în funcția și postul deținute anterior emiterii deciziei contestate.
A fost obligată parata la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și actualizate precum și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, cu aplicarea reducerii de 10% pentru 1 luna, prevăzuta de prezenta hotărâre, despăgubire calculata de la data concedierii la data reintegrării efective.
A fost obligată parata la plata sumei de 451 lei cheltuieli de judecata către reclamant.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că: Prin decizia nr.69/02.05.2013 parata a dispus sancționarea reclamantului cu desfacerea CIM reținând in sarcina acestuia faptul ca in data de 19.01.2013 a încălcat atribuțiile de serviciu prevăzute in fisa postului prin montajul realizat la aparatul de contorizare a energiei electrice in mod necorespunzător, lucru ce a dus la neînregistrarea întregii cantități de energie electrica consumata si efectuarea acestei lucrări singur, prin aceasta încălcând normele de securitate a muncii.
Reclamantul a criticat decizia prin prisma modalității de convocare la cercetarea disciplinara, lipsa acordului organizației sindicale in ceea ce privește măsura concedierii, lipsa mențiunilor din decizie referitoare la înlăturarea apărărilor sale, neindividualizarea corecta a sancțiunii aplicate si lipsa vinovăției sale in ceea ce privește montarea greșita.
Instanța nu a putut retine niciuna din aceste critici, decizia contestata întrunind toate condițiile de forma prevăzute de art.252 CM.
Astfel, analizând conținutul convocărilor la cercetarea diciplinara-f.98 si 99, instanța a reținut ca parata a respectat dispozițiile art.251(2) CM ” În vederea desfășurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora și locul întrevederii.”
Referitor la critica legata de organizația sindicala instanța a reținut ca reglementarea din art.251(4) ”În cursul cercetării disciplinare prealabile salariatul are dreptul să formuleze și să susțină toate apărările în favoarea sa și să ofere persoanei împuternicite să realizeze cercetarea toate probele și motivațiile pe care le consideră necesare, precum și dreptul să fie asistat, la cererea sa, de către un reprezentant al sindicatului al cărui membru este.” vizează doar dreptul salariatului la a fi asistat, necondiționând luarea măsurii disciplinare de către angajator de vreun acord al sindicatului.
Nici critica referitoare la apărările sale nu poate fi primita, decizia, la fila 3-fila 91 dosar, cuprinzând in mod detaliat motivele pentru care au fost înlăturate apărările reclamantului.
In ceea ce privește vinovăția instanța a reținut ca din probele administrate in cauza nota de constatare din data de 21.03.2013, proces verbal de verificare al contorului-f113,114,116, raport de expertiza-f227 reiese existenta faptelor reținute in sarcina reclamantului si vinovăția acestuia. Astfel, deși a susținut ca nu i s-a repartizat un coleg care sa-l însoțească reclamantul nu a justificat de ce a acceptat sa efectueze lucrarea singur si nu a solicitat însoțitor, așa cum prevăd normele de siguranța tehnica. Referitor la montaj expertul numit in cauza a demontat susținerea reclamantului referitor la faptul ca daca ar fi efectuat montarea inversa a fazelor contorul nu ar mai fi funcționat. Astfel, expertul a concluzionat ca deși montajul este greșit permite înregistrarea parțiala a consumului abonatului, indicațiile contorului necoincizând astfel cu consumul real.
Pe de alta parte însa, instanța nu poate sa nu primească criticile reclamantului referitoare la individualizarea sancțiunii disciplinare ce i-a fost aplicata acestuia, prin raportare Ia gravitatea faptei si la impactul negativ al acesteia fata de activitatea, imaginea si patrimoniul societății angajatoare, așa cum a justificat-o parata pe calea întâmpinării.
Astfel, in ceea ce privește executarea lucrării singur, neînsoțit, instanța a reținut in parte si culpa paratei care a emis ODL si l-a înmânat reclamantului nedesemnând in acest sens un al doilea salariat pentru a-l însoți. Pe de alta parte nu se poate a nu fi reținut ca circumstanța in favoarea reclamantului faptul ca îndeplinit obligația de serviciu prompt, ca urmare a solicitării imperative primite.
Referitor la calitatea lucrării expertul desemnat in cauza a învederat ca lucrarea ce face obiectul acestui litigiu a fot complexa, a presupus multiple lucrări de montare, demontare, verificare instalații de măsura trifazice pentru decontarea cu consumatorii, ceea ce implica erori umane, indiferent de calitatea, experiența si dedicația cu care personalul de specialitate își îndeplinește atribuțiile, existenta erorilor de acest gen fiind acoperita prin procedura de calcul a energiei electrice care se facturează in situația defecțiunilor aparatului de măsurare.
Pe de alta parte este de menționat si constatarea expertului referitoare la schema de montaj întocmita de comisia de verificare care la rândul ei cuprinde o eroare de montaj fata de schema corecta de montare a unui contor de genul celui montat de către reclamant. Astfel, la rândul sau si aceasta schema de montaj ar fi putut sa determine consum eronat. Pe de alta parte parata nu a făcut dovada existentei unui prejudiciu patrimonial datorat facturării greșite a energiei consumate ce nu poate fi acoperit, reclamanta in urma verificării facturând consumul al cărui cost a fost ulterior suportat de beneficiar.
In sprijinul apărării reclamantului instanța a reținut si lipsa altor sancțiuni disciplinare aplicate reclamantului, parata nedepunând vreo dovada in sens contrar, astfel ca pentru cele ce preced, instanța a admis in parte cererea, a fost anulată in parte decizia nr.69/02.05.2013.
A fost înlocuită măsura sancțiunii de desfacere disciplinara a contractului individual de munca cu sancțiunea disciplinara prevăzuta de art.248(1) lit.”c” CM de reducere a salariului de baza al reclamantului pe o durata de 1 luna cu 10%.
A fost dispusă reintegrarea reclamantului în funcția și postul deținute anterior emiterii deciziei contestate.
A fost obligată parata la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și actualizate precum și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, cu aplicarea reducerii de 10% pentru 1 luna, prevăzuta de prezenta hotărâre, despăgubire calculata de la data concedierii la data reintegrării efective si la plata sumei de 451 lei cheltuieli de judecata către reclamant.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal și motivat, pârâta S.C. E. Distribuție Muntenia.
În motivarea apelului, întemeiat în drept pe dispozițiile art.466 C.pr.civ., apelanta pârâtă sustine ca sentinta civila este pronuntata fara a stabili clar situatia de fapt, fiind data cu incalcarea si aplicarea gresita a legii.
Instanta nu a analizat circumstantele savarsirii de catre apelantul intimat a abaterilor disciplinare retinute in decizia de sanctionare si gravitatea consecintelor acestor fapte, limitand analiza efectuata la aprecieri de ordin subiectiv, ce exced exercitarii normale a rolului activ al instantei de judecata.
Astfel, prin omiterea intentionata a analizarii consecintelor faptelor, instanta a diminuat considerabil gravitatea acestora. Or, in speta trebuia retinuta consecinta deosebit de grava a nerespectarii obligatiei legale ce incumba apelantei, anume aceea de a presta corect serviciul d emasura a energiei electrice, obligatie legal instituita in sarcina societatii in baza legislatiei primare si secundare din sectorul energiei electrice. Obligatia este indeplinita de apelanta prin intermediul salariatilor care sunt obligati sa indeplineasca atributiile de serviciu, consecintele neindeplinirii acestora mergand pana la retragerea licentelor de catre ANRE.
In aceste conditii, motivarea instantei ce excede obiectului cererii, in sensul ca situatia constatata nu demonstreaza vinovatia reclamantului, apare ca rezultatul unei examinari superficiale a circumstantelor in care s-au produs abaterile, dar si a documentelor depuse.
Așa cum a arătat si în întâmpinarea depusa la dosarul cauzei, salariatul nu arata ca ar exista motive de nulitate, unica apărare vizând justificări ale conduitei sale in sensul ca i-au fost comunicate doua convocări la cercetarea disciplinara sau ca societatea nu i-a asigurat un coleg de echipa, deși in cadrul cercetării prealabile a susțin ut contrariul, si anume ca nu a montat acel contor singur ci cu un alt coleg de echipa, chiar completând Bonul de mișcare contor nr._/19,01.2013 in sensul ca lucrarea a fost efectuata împreuna cu colegul acestuia, numitul S. C..
Instanța de fond, Tribunalul București a luat In considerare numai aspectele invocate de către intimatul reclamant, fără a analiza apărările si argumentele apelantei in susținerea motivelor pentru care fostului salariat i-a fost aplicata sancțiunea disciplinara cu desfacerea contractului individual de munca.
In speța, salariatul a fost sancționat pentru doua aspecte esențiale reținute in procesul verbal de cercetare disciplinară si in decizia de sancționare, respectiv (i) montarea in mod greșit a unui contor ia locul de consum aparținând . din București .. 7, sector 6 si (ii) a efectuat lucrarea singur, in condițiile in care acest tip de lucrare nu se efectuează decât in echipa de doi electricieni care sa aibă pregătirea necesara.
In esența, aceste fapte au avut ca si rezultate nefavorabile pentru societate imposibilitatea apelantei de a măsura corect consumul de energie electrica de Ia locul de consum, deoarece montajul incorect a dus la imposibilitatea masurarii intregii cantitati d eenergie, implicit la facturarea unei cantitati mai mici si incasarea a numai o parte din energia consumata de catre consumator.
Un alt efect nefavorabil se putea produce daca, fiind singur la lucrare, salariatul suferea un accident de munca.
De altfel, privilegiul analizarii faptelor, al stabilirii gravitatii acestora si al aplicarii unei sanctiuni adecvate revine potrivit art.247 C.muncii angajatorului, acesta avand in vedere toate aspectele pe care le poate genera modul d elucru adoptat de un salariat.
In speta, fata de gravitatea faptelor, masura desfacerii disciplinare a contractului individual de munca conform art.248 al.1 lit.e apare corect individualizata fata de prevederile art.250 C.muncii si temeinic motivata in fapt si in drept.
Astfel, in analiza situatiei de fapt instanta de fond nu se poate substitui operatorului de distributie pentru a aprecia cu privire la gravitatea urmarilor faptelor savarsite de salariati, cat timp nu cunoaste complexitatea activitaii desfasurate. Activitatile din domeniul energiei se desfasoara in cadrul expres regmenetata, potrivit legii energiei electrice nr.13/2007, precum si Condițiile asociate Licenței de distribuție emisa de ANRE, in baza
căreia apelanta desfășura activitatea.
Prevederile legale la care face referire instituie in sarcina apelantei obligația de a asigura elementele necesare pentru măsurarea energiei electrice consumate de către consumatori, in
vederea corectei facturări și achitări a acesteia.
Neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasa a acestor obligații legale ce incumba EDM atrage grave consecințe, nu numai pentru apelantă, ci pentru întreg sistemul energetic, fiind perturbat
întreg procesul de decontare in piața de energie electrica.
Totodată, neîndeplinirea corespunzătoare a atribuțiilor legale ce incumba societatii poate avea drept consecința sancțiunea
suspendării/retragerii licenței pentru distribuția energiei electrice de către autoritatea de reglementare in domeniu ( ANRE), iar in privința aspectelor de natura economica, atrage creșterea costurilor in condițiile in care societatea prestează o activitate reglementata in care nu
se justifica creșterea costurilor pentru achiziția energiei electrice necesare consumului propriu tehnologic, consum care include si furtul de energie electrica de către anumiți consumatori (energie consumata si neînregistrata pe contor), deci nefacturata. . simpla,
apelanta in calitate de distribuitor achiziționează energie electrica de la producători si o distribuie consumatorilor care, prin intervenția asupra aparatelor de măsura sau montarea neadecvata a aparatelor de măsura, fac ca aceasta sa nu fie înregistrata ca fiind consumata,
nefiind înregistrata energia astfel consumata nu este facturata si nu este achitata deloc.
In speța, instanța de fond ar fi trebuit sa analizeze aspectele invocate de apelantă care duc la concluzia ca este dovedita vinovăția reclamantului, iar in judecarea prezentului apel solicită să se aibă in vedere următoarele:
Instanța de fond a exagerat in manifestarea rolului activ, fapt de altfel recunoscut chiar in motivarea hotărârii. Or, principiul rolului activ presupune, conform art. 129 C.proc.civ. ca judecătorul sa stăruie prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeala privind aflarea adevărului, pe baza stabilirii faptelor si prin aplicarea
corecta a legii, in scopul pronunțării unei hotărâri temeinice si legale. Realitatea juridică pe care instanța pretinde că o cunoaște si o califica, nu poate fi stabilită decat prin intermediul apararilor facute d eparti si probelor administrate, interpretate gresit.
Instanta de fond retine gresit ca apelanta nu a desemnat un alt salariat care sa il insoteasca pe reclamant, in realitate existand desemnata o echipa pentru astfel de lucrari. De altfel, in timpul cercetarii reclamantul nu a recunosvut ca a montat contorul singur. Apararile salariatului au fost inlaturate in timpul cercetarii disciplinare deoarece seful de centru a verificat lucrarile la care a participat coechipierul salariatuluisi a constatat ca acesta nu a participat la lucrare.
Instanta de fond retine gresit ca lucrarea era una complexa si ca se putea gresi usor, in conditiile in care acest argment nu poate constitui o justificare in activitatea apelantei, compelxitatea unei lucrari nejustificand greselile.
A mai facut apelanta referire la cele retinute de catre instanta cu privire la schema de montaj intocmita de Comisia de verificare care la randul ei cuprinde o eroare de montaj fata de schema corecta d emontare a unui contor de genul celui montat de reclamant. Fraza interpretat gresit este preluata din raportul d eexpertiza si face referire la schema de montaj constatata de Comisia de verificare Ia locul de consum, schema de montaj efectuata de către reclamantul-intimat. Comisia de verificare aparținând apelantei nu a făcut altceva decât sa constate situația de fapt in teren, deci a constatat pe Nota nr._/21.03.2013 ca Ia locul de consum al. Sophore Investements SRL din București .. 7, aceea era schema de montaj de la contorul pe care l-a instalat reclamantul - intimat.
In mod cu totul greșit instanța considera ca aceasta schema este întocmita de către verificatori si ca oricum e greșita dar verificatorii nu puteau sa stabilească pe Nota de constatare in teren decât realitatea existenta, schema de montaj corecta nu a fost evidențiata in Nota de constatare deoarece este foarte bine cunoscuta de către toți electricienii salariați ai subscrisei. De altfel, chiar dl. expert menționează ca "schema prezentata de către verificatori in Nota de constatare nr._/21.03.2013 este o schema de montare plauzibila, deși cuprinde o eroare de montaj fata de cazul montării corecte a unui contor. Având in vedere tocmai eroarea de montaj pe care schema o conține, aceasta schema nu respecta condițiile corecte de montare si funcționare a unui contor de acest tip". Ca urmare, dl. expert stabilește faptul ca ceea ce s-a constatat pe teren, adica ceea ce au consemnat verificatorii in Nota de constatare, reprezintă un montaj greșit al aparatului de măsura (montaj efectuat de reclamant si constatat de alți salariați ai apelantei).
F. de înțelegerea total eronata a acestui aspect, instanța de fond considera ca intimatul-reclamant nu a greșit cu mult, deoarece si verificatorii au întocmit o schema de montaj greșita care ar fi putut sa determine un consum eronat, in realitate, situația prezentata de verificatori pe Nota de constatare fiind cea reala, schema de montaj desenata pe Nota de constatare fiind cea urmata de intimatul - reclamant la montarea contorului in cauza, care de fapt a determinat înregistrarea eronata a consumului de energie electrica.
Din cele mai sus relatate rezulta grava eroare in care s-a aflat instanța de fond in modul de soluționare a cauzei, considerând in mod eronat ca nu s-a făcut dovada faptelor imputate reclamantului analizând in mod superficial atât expertiza efectuata.
In cauza, documentele anexate de apelanta, cat si explicațiile pe care le-a adus
prin intermediul intampinarii depuse la dosar.
Raportat la dispozițiile legale imperative evocate, la calitatea apelantei si la obligațiile salariatului asumate prin contractul individual de munca, motivarea instantei de fond in sensul ca "sancțiunea disciplinara a desfacerii contractului individual de munca este vădit disproporționata fata de faptele savarsite de contestator", este nelegala in condițiile in care obligațiile asumate de către salariat prin contractul de munca, conform fisei postului, sunt conform Codului Muncii obligatorii, atata timp cat nu incalca prevederile legale, iar prin fisa postului salariatul si-a asumat obligația respectării procedurilor interne.
Abaterea disciplinara, in sensul art. 247 alin (2) din Codul muncii, este fapta in legătură cu munca si care consta . o inacțiune savarsita cu vinovăție de către salariat, prin care acesta a incalcat normele legale, regulamentul intern, contractul colectiv de munca sau contractul individual de munca aplicabil, ordinele si dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici. Obiectul abaterilor disciplinare retinute prin Decizia nr. 69/02.05.2013 este constituit din relațiile de munca, ordinea interioara in cadrul societarii, disciplina la locul de munca, aspecte care, in planul raportului juridic de munca, se transpun in obligațiile de serviciu ale salariatului, asumate prin contractul individual de munca.
Sub acest aspect, in Decizia de sancționare au fost mentionate si evidentiate distinct toate prevederile legale si regulamentele incalcate, fiind indicate articolele din Contractul Colectiv de munca. Regulamentul intern al societarii, Codul muncii, precum si procedurile interne.
Aceste prevederi legale nu fac referire expresa la situația de fapt, fiind norme care stabilesc o anumita conduita de urmat in ceea ce privește relațiile de munca, iar in măsura in care se constata ca aceasta conduita a fost incalcata, faptele reprezintă abateri disciplinare, ceea ce este evident in speța.
In mod logic, Contractul colectiv de munca, Regulamentul intern, Codul Etic si cu atât mai mult Codul Muncii nu pot sa cuprindă exemple certe cu fapte care sa constituie abateri disciplinare, astfel incat acestea sa fie individualizate ca atare in deciziile de sancționare.
Din aceasta perspectiva, considerentele avute in vedere de către instanța de fond sunt lipsite de temei legal si nu justifica soluția acesteia cu privire Ia netemeinicia Deciziei de sancționare, cu atât mai mult cu cat se retine si faptul ca sunt indicate in mod distinct articolele din procedurile încălcate, precum si atribuțiile de serviciu din fisa postului care nu au fost îndeplinite sau au fost îndeplinite in mod defectuos, acestea nemaiavând caracter de generalitate ci stabilind in mod concret conduita si acțiunile pe care trebuie sa le urmeze salariații.
In ceea ce privește situația de fapt reținută, arată ca instanța de fond a avut in vedere numai apărările reclamantului fără a analiza argumentele invocate de apelantă, reținând in mod eronat ca in esența, activitatea desfășurata in mod defectuos de către acesta nu a produs niciun prejudiciu si, ca atare, reclamantul nu a săvârșit o abatere disciplinara de natura a justifica sancțiunea aplicata, lăsând a se înțelege ca abaterea disciplinara a existat totuși, dar nu trebuia sancționata in nici un fel, din moment ce solicitarea acestuia a fost aceea de a anula sancțiunea aplicata si a pune părțile in situația anterioara.
In esența, realitatea juridica pe care instanța de fond ar fi trebuit sa o analizeze si sa o califice, trebuia sa fie stabilita prin intermediul apărărilor făcute de părți si prin probele administrate, probe care au fost „maturate total sau interpretate greșit” asa cum ușor poate fi observat, numai in favoarea reclamantului.
De altfel, acest aspect are relevanta in măsura in care fapta intimatului reclamant este coroborata cu aspectele sus menționate, contorul in cauza fiind înlocuit si sigilat de către acesta fara a respecta modul corect de montare, astfel incat consumatorul sa achite numai o parte din energia folosita.
De asemenea, învederează si faptul ca instanța de fond nu a avut in vedere nici întrebările si răspunsurile date de reclamant in cadrul probei cu interogatoriu depusa la dosar, prin întrebările nr. 8 pana la 15 apelanta nefacand altceva decat sa evidentieze ca intimatul nu a respectat procedurile nici din punct de vedere al sigiliilor montate, instanța nici măcar nu a luat in considerare acest aspect, ignorându-l total.
Așadar, fata de gravitatea faptelor reținute in sarcina intimatului, raportat si la activitatea desfășurata de către acesta in cadrul societății, solicită să se constate că decizia desfacerii contractului individual de munca a fost corect individualizata in raport cu dispozițiile art. 250 din Codul muncii, iar decizia emisa de angajator este temeinic motivata in fapt si in drept, astfel încât, după o analiza judicioasa a tuturor elementelor pricinii, solicitam instanței admiterea recursului.
De altfel, având in vedere specificul activității desfășurate de către salariat in cadrul EDM, solicită să se observe ca activitatea de distribuție a energiei electrice este o activitate strict reglementata, atât prin intermediul legislației specifice dar si prin Procedurile interne de lucru, acestea fiind in mod constant actualizate funcție de prevederile legale aplicabile si prezentate salariaților, prin intermediul lor fiind de fapt reglementat modul efectiv in care aceștia își duc la îndeplinire atribuțiunile de serviciu.
In finalul expunerii noastre, pentru considerentele analizate si in raport de probele administrate, rugam onorata instanța sa constate nelegalitatea si netemeinicia sentinței atacate si pe cale de consecința sa admită apelul si sa dispună modificarea in tot a sentinței civile nr. 1586/24.02.2015, in sensul respingerii contestației si menținerii Deciziei de sancționare nr. 69/02.05.2013.
Opinează ca o eventuala decizie prin care s-ar menține efectele sentinței criticate poate avea repercusiuni negative asupra derulării activității societății, raportat la modul in care salariații aduc la îndeplinire atribuțiile specifice postului, cu conștientizarea implicațiilor propriei activități in raport de obligațiile de serviciu public in sarcina societății.
Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea constată următoarele:
Verificând stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, atât în limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a apelat, cât și de ceea ce s-a supus judecății la prima instanță, potrivit art. 477 alin. 1, 478 și 479 alin. 1 teza I Cod procedură civilă, se constată că Tribunalul a făcut o justă interpretare a materialului probator administrat în cauză și a aplicat în mod corect dispozițiilor legale incidente, neputându-se reține criticile invocate de apelanta-parata.
Procedând la analizarea criticilor formulate, se constată sub un prim aspect că apelanta pârâtă a invocat încălcarea unor principii procesual civile, respectiv a principiului rolului activ a instanței de judecată, a imparțialității și obiectivității, prin analiza și interpretarea părtinitoare a probelor administrate. Aprecierile apelantei în sensul că modul în care prima instanță a analizat probatoriul administrat ar fi determinat o judecată subiectivă, lipsită de imparțialitate, sunt nefondate, în condițiile în care nu a rezultat că interpretarea materialului probator în cauză ar fi fost făcută în alt scop decât cel al reținerii situației de fapt și de drept, în limitele învestirii instanței.
Faptul că prima instanța nu a considerat relevante în soluționarea cauzei toate susținerile apelantei pârâte nu reprezintă o lipsă a rolului activ în aflarea adevărului, fiind atributul instanței să rețină numai împrejurările și mijloacele de probă determinante în cauză, ce se analizează coroborat.
Din analiza sentinței apelate, Curtea constată că hotărârea conține considerentele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, hotărârea îndeplinind exigențele art. 425 alin. 1 lit. b Cod procedură civilă. Instanța de fond a analizat pretențiile contestatorului prin prisma materialului probator și a dispozițiilor legale, arătând care a fost raționamentul care a stat la baza soluției pronunțate, de înlocuire a sancțiunii disciplinare dispuse de angajator față de salariat.
Din ansamblul raționamentului dezvoltat în motivarea hotărârii rezultă că s-a răspuns obiectiv susținerilor formulate de părți, instanța de fond analizând situația de fapt pe baza probelor administrate în cauză și a dispozițiilor legale aplicabile, fiind respectate dispozițiile art. 425 Cod procedură civilă.
Așa cum constant s-a arătat în doctrină, dar și în jurisprudența CEDO în analiza dreptului la un proces echitabil (hotărârea Perez, paragraful 81; hotărârea V. der Hurk, paragraful 61; hotărârea Ruiz Torija, paragraful 29; a se vedea, de asemenea, decizia Jahnke și Lenoble împotriva Franței, cererea nr. 40.490/98), judecătorul nu trebuie să răspundă în mod special tuturor argumentelor invocate de părți, fiind suficient ca din întregul hotărârii să rezulte că a răspuns acestor argumente în mod implicit.
Acesta este și cazul în speță, unde, din analiza sentinței apelate, Curtea constată că prima instanță s-a pronunțat pe toate aspectele deduse judecății. Obligația pe care o impune art. 6 paragraful 1 din Convenția europeană a Drepturilor Omului instanțelor naționale de a-și motiva deciziile nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare argument.
Analizând mai departe apelul, Curtea notează ca din considerentele hotararii apelate rezulta ca prima instanta a retinut legalitatea deciziei de concediere contestate in cauza de catre intimatul reclamant față de cerintele impuse de prevederile art.251, 252 C.muncii, primind numai criticile reclamantului referitoare la individualizarea sancțiunii disciplinare ce i-a fost aplicata acestuia, prin raportare Ia gravitatea faptei si la impactul negativ al acesteia fata de activitatea, imaginea si patrimoniul societății angajatoare, așa cum a justificat-o parata pe calea întâmpinării.
Prin urmare, avand in vedere considerentele hotararii apelate, Curtea nu va retine sustinerile apelantei referitoare la calificarea drept abatere disciplinara a faptei savarsite de intimat, raportat la prevederile legale si regulamentare incalcate, prima instanta constatând atat existenta faptelor reținute in sarcina reclamantului cat si vinovăția acestuia.
Curtea nu poate retine nici criticile apelantei referitoare la inlocuirea sanctiunii disciplinare de catre prima instanta. În acest sens, se are în vedere Decizia Completului competent sa judece recursul în interesul legii nr. 11/2013, Dosar nr. 8/2013, publicată in Monitorul Oficial 460 din_, prin care, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 252 alin. (5) raportat la art. 250 din Codul muncii, s-a stabilit că instanța competentă să soluționeze contestația salariatului împotriva sancțiunii disciplinare aplicate de către angajator, constatând că aceasta este greșit individualizată, o poate înlocui cu o altă sancțiune disciplinară. Decizia este obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 517 al.4 din Codul de procedură civilă, astfel că toate susținerile contrare formulate de apelantă în cauză, ce neagă dreptul instanței de a fi procedat la înlocuirea sancțiunii aplicate de angajator, nu pot fi reținute.
Prin dezvoltarea motivelor de apel se pretinde de către apelantă existența unei prerogative disciplinare a angajatorului de o manieră absolută, discreționară, aspect ce nu poate fi însă reținut de către Curte, cât timp angajatorul este obligat a aplica oricare dintre sancțiunile disciplinare numai cu respectarea dispozițiilor legale în materie. Modul în care angajatorul a aplicat sancțiunea este supus verificării instanței învestite a soluționa contestația formulată de salariat, prerogativa disciplinară aparținând angajatorului nefiind de natură a înlătura atributul instanței de a verifica și modalitatea în care angajatorul a aplicat criteriile de individualizare a sancțiunii, în raport cu gravitatea abaterii săvârșite de către salariat. Liberul acces la instanță al salariatului ar fi iluzoriu dacă rolul instanței s-ar limita la verificarea legalității măsurii disciplinare fără a cenzura împrejurările în care a fost luată această sancțiune, lăsând salariatul la liberul arbitru al angajatorului în stabilirea și aplicarea criteriilor de individualizare a acestei măsuri.
Se mai reține că, astfel cum se susține și de către apelantă, potrivit dispozițiilor art. 247 al. 2 din Codul muncii răspunderea disciplinară este atrasă prin săvârșirea unei fapte în legătură cu munca și care constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici, prerogativa aplicării sancțiunilor disciplinare aparținând în mod exclusiv angajatorului, conform art. 248 din Codul muncii, care procedează și la aplicarea criteriilor de individualizare a sancțiunilor, prevăzute de art. 250 din Codul muncii. Însă, decizia de sancționare poate fi contestată de salariat la instanțele judecătorești competente, potrivit dispozițiilor art. 252 al.5 din Codul muncii, iar în soluționarea contestației formulate instanțele au competența de a analiza nu doar legalitatea, dar și temeinicia măsurii de sancționare dispuse de angajator, conform dispozițiilor art. 269 al.1 din Codul muncii. Astfel, instanța are inclusiv competența a verifica modalitatea în care angajatorul a aplicat criteriile de individualizare și de stabilire a sancțiunii disciplinare, atribut consacrat de principiul aflării adevărului în procesul civil, legiferat de art. 22 din Codul de procedură civilă.
Astfel cum si anterior s-a aratat, Curtea constata nefondate susținerile apelantei in legatura cu depasirea rolului activ al instantei si cu lipsa de obiectivism a acesteia, inclusiv în ceea ce privește interpretarea probatoriului analizat. Potrivit considerentelor anterioare, instanța judecătorească, fiind învestită cu judecarea contestației împotriva deciziei de sancționare emise de angajator, este îndrituită a verifica legalitatea și temeinicia măsurii luate, exercitând un control devolutiv de natură jurisdicțională. Astfel, pentru a aprecia asupra gravității abaterii disciplinare, precum și asupra modului de individualizare a sancțiunii în raport cu criteriile precis stabilite de legiuitor, instanța are nu numai posibilitatea aprecierii probelor administrate în cursul cercetării disciplinare prealabile efectuate sub imperiul dispozițiilor art. 251 din Codul muncii, ci și posibilitatea administrării nemijlocite a unui probatoriu suplimentar, astfel cum s-a procedat de altfel în cauză prin administrarea inclusiv a interogatoriului și a expertizei. Prin urmare, este posibil ca în cadrul verificării legalității și temeiniciei măsurii luate pe baza probatoriului administrat instanța să constate că sancțiunea disciplinară este nejustificată în raport cu gravitatea abaterii disciplinare, ceea ce are drept consecință firească înlocuirea sancțiunii aplicate de angajator cu o altă măsură de sancționare, fără ca aceasta să aibă semnificația exercitării rolului activ sau a atribuțiilor judecătorești într-un mod subiectiv, astfel cum încearcă a acredita apelanta.
Astfel cum a reținut și Înalta Curte de Casație și Justiție în decizia în intersul legii aplicabilă în speță, la care mai sus s-a făcut referire, „Procedând în acest mod, instanțele de judecată nu se transformă în organe disciplinare, pentru că ele nu fac din oficiu cercetări administrative pentru stabilirea actelor și faptelor juridice prin care s-a încălcat disciplina muncii, ci doar cenzurează măsura sancționatoare aplicată deja de angajator, asigurând un cadru de protecție a salariatului în raporturile sale cu angajatorul, cu respectarea principiului proporționalității, potrivit căruia orice măsură luată trebuie să fie adecvată, necesară și corespunzătoare scopului urmărit.
Aceasta nu constituie o imixtiune a instanței în prerogativa disciplinară a angajatorului deoarece dreptul acestuia de a dispune sancționarea abaterii disciplinare încetează odată cu aplicarea sancțiunii. Or, după acest moment, devin eficiente prerogativele instanței de a exercita controlul jurisdicțional asupra legalității și temeiniciei deciziei de sancționare, control ce include și dreptul organului jurisdicțional de a pronunța o soluție proprie.”
În consecință, oricare ar fi domeniul de activitate al angajatorului, inclusiv cel de distribuție a energiei electrice, instanta de fond are competența a aprecia cu privire la gravitatea urmarilor faptelor savarsite de salariati, exercitarea prerogativelor specifice funcției judecătorești neavând semnificația că organul judiciar se substituie operatorului de distributie, care în cauză se erijează drept unicul cunoscător al complexității activitaii desfasurate.
O altă critica formulată privește considerentele primei instanțe formulate în expunerea motivelor ce au determinat soluția de înlocuire a sancțiunii disciplinare aplicate, întemeiate pe constatările expertului, apelanta concluzionând că prima instanță s-a aflat in eroare considerând ca nu s-a făcut dovada faptelor imputate reclamantului. Or, Curtea retine ca aceste sustineri sunt nefondate, cat timp din considerentele hotararii apelate reiese cu certitudine, asa cum si anterior s-a aratat, ca instanta a retinut ca „ din probele administrate in cauza, nota de constatare din data de 21.03.2013, proces verbal de verificare al contorului-f113,114,116, raport de expertiza-f227, reiese existenta faptelor reținute in sarcina reclamantului si vinovăția acestuia”, aspectele susținute de apelantă nefiind de natură a duce la concluzia unei greșite individualizări a sancțiunii de către instanță, prin prisma tuturor criteriilor de individualizare avute în vedere, coroborat.
Curtea constată nefondate și motivele de apel ce vizează netemeinicia hotărârii primei instanțe de înlocuire a sancțiunii disciplinare aplicate de angajator.
Sub aspectul criticilor respective, se notează că în speță sunt aplicabile dispozițiile art.247 Codul muncii, potrivit cărora angajatorul dispune de prerogativa disciplinară, având dreptul de a aplica, potrivit legii, sancțiuni disciplinare salariaților săi, ori de câte ori constată că aceștia au săvârșit o abatere disciplinară.
Abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca și care constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici.
Dintre sancțiunile prevăzute de lege, angajatorul a ales desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă, deci cea mai gravă sancțiune.
Având în vedere dispozițiile art.250 Codul muncii, în mod corect a reținut prima instanță că în cauză nu s-a realizat o corectă individualizare a sancțiunii.
Potrivit textului de lege menționat, angajatorul stabilește sancțiunea disciplinară aplicabilă în raport cu gravitatea abaterii disciplinare săvârșite de salariat, avându-se în vedere următoarele: împrejurările în care fapta a fost săvârșită; gradul de vinovăție a salariatului; consecințele abaterii disciplinare; comportarea generală în serviciu a salariatului; eventualele sancțiuni disciplinare suferite anterior de către acesta.
Legea impune luarea în considerare la individualizarea sancțiunii și a împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită și, în acest sens, Curtea reține că deși salariatul a fost contradictoriu în cele susținute cu privire la executarea lucrării singur sau împreună cu un alt coleg, apelanta nu a făcut dovada că, în concret, a desemnat și un al doilea salariat pentru a-l însoți pe intimat, în condițiile în care sarcina probei îi revine, potrivit dispozițiilor art.272 din Codul muncii. Împrejurarea susținută de apelantă, că salariatului îi revenea obligația de a fi însoțit de încă o persoană pentru executarea lucrării, nu este de natură a transfera întreaga culpă în sarcina intimatului salariat, exonerând întru totul de răspundere angajatorul. În privința gradului de vinovăție al angajatului, Curtea reține că fapta a fost săvârșită din culpă, o formă mai ușoară de vinovăție decât intenția, care nu a fost probată în speță.
Deși domeniul de activitate al apelantei este unul de o anumită importanță, ce implică și anumite riscuri, acest aspect nu are automat semnificația aplicării în cazul săvârșirii oricărei abateri a celei mai grave dintre sancțiuni, fără a se avea în vedere toate criteriile de individualizare a sancțiunii reglementate de lege. Prejudiciile ipotetice invocate de apelantă nu sunt de natură a duce automat la desfacerea disciplinară a contractului de muncă al salariatului, instanța având în vedere consecințele certe produse. Prejudiciul material invocat de apelantă este de natură a fi recuperat prin procedura de calcul a energiei electrice care se facturează in situația defecțiunilor aparatului de măsurare. Astfel, corect s-a reținut că parata nu a făcut dovada existentei unui prejudiciu patrimonial datorat facturării greșite a energiei consumate ce nu poate fi acoperit, cât timp apelanta pârâtă are posibilitatea refacturării către beneficiar a energiei neînregistrate.
În mod corect a dat relevanță prima instanță și susținerilor expertului referitoare la complexitatea lucrării efectuate de intimat, ce implica posibilitatea producerii unor erori umane, indiferent de calitatea, experiența si dedicația cu care personalul de specialitate își îndeplinește atribuțiile.
Nu în ultimul rând, angajatorul nu a dovedit existența unor eventuale sancțiuni disciplinare suferite anterior de către salariat și nici existența unor probleme referitoare la comportarea generală în serviciu a acestuia.
Față de toate aceste elemente, în mod corect prima instanță a reținut că în privința deciziei de sancționare contestate angajatorul nu a făcut o corectă individualizare a sancțiunii, față de dispozițiile art.250 Codul muncii și că ca aplicarea sancțiunii desfacerii disciplinare a contractului de munca este nejustificata fata de gravitatea abaterii, motiv pentru care a dispus înlocuirea sancțiunii concedierii disciplinare cu sancțiunea reducerii salariului de baza cu 1% pe o perioada de o luna.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelanta pârâtă S.C. E. Distribuție Muntenia, cu sediul în București, .,.41-43, sector 1, J_, CUI_, împotriva sentinței civile nr. 1586 din data de 24.02.2015, pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII a Secția Conflicte de Muncă Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant B. A., cu domiciliul în București, sector 4, ., ., . ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.11.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
T. D. A. C. A. I.
GREFIER
M. D. A.
Red:D.A.T./05.12.2016
Dact.: D.A.M
4ex./25.11.2015
Jud.fond: B. Ș.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 4507/2015. Curtea de Apel... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 4821/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
