Despăgubire. Decizia nr. 972/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii de dreptul muncii / 2015

Decizia nr. 972/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-03-2015 în dosarul nr. 9274/3/2014

Dosar nr._ (Număr în format vechi 8103/2014)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 972/2015

Ședința publică de la 16 Martie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. A. C.

Judecător D. G. E.

Judecător E. D. B.

Grefier I. R. M.

Pe rol, judecarea recursului declarat de recurenta S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI „CFR CĂLĂTORI” SA împotriva sentinței civile nr.6010 din data de 22.05.2014 pronunțate de Tribunalul București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata FEDERAȚIA SINDICATELOR TRANSPORTATORILOR FEROVIARI DIN ROMÂNIA în numele membrilor de sindicat ai SINDICATULUI L. INDEPENDENT AL MECANICILOR DE LOCOMOTIVĂ DEPOU SIBIU: C. T., G. C., P. S., I. I., V. C., G. S. I., Boesi Stelică, P. G. I., M. P. N., A. E. A., T. W., S. C. G., B. I. O., G. A. O., G. I. L., S. D. A., V. D., H. D. V., F. F., L. M., C. M. O., F. A., B. G. O., H. D. C., V. I., K. A., V. V., D. M., F. D. I., C. V., C. A. S., P. M., P. V. S., B. M., M. J. G., P. N. M., A. M., V. D., T. A. I., C. I. L., D. D., P. A., R. M., D. N., G. I. I., S. I., P. N., I. C., N. I., M. V., C. N., T. D., R. I. R., Sorlei B. N., S. E., C. D., P. M., S. L. A., G. C., M. A., D. G., C. D., M. P., C. D., P. D., C. S., P. V., R. D., A. G., G. A., I. M., N. V., A. F. E., S. S., S. I., C. T., G. I., T. M., V. N. V., S. S., P. V., G. F., M. T. D., N. V., O. C., S. N., V. S. I., V. I., M. A., C. M., N. M., P. D. V., C. G., T. G., B. D., C. M., P. D. A., I. M. M., P. D., M. I., S. C. G., C. E., S. G. V., N. M., P. C. A., R. G., L. G. V., B. I., M. M., C. D., A. N. D., B. A., Șofîlcă N., S. M., P. C. L., cauza având ca obiect – drepturi bănești disjuns din dosar nr._/3/2012.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata Federația Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România, prin împuternicit P. C., ce depune împuternicire la dosar, lipsind recurenta.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții că la data de 04.12.2014 recurenta S. Națională de Transport Feroviar de Călători CFR CĂLĂTORI SA a depus la dosar, în dublu exemplar, un set de înscrisuri, în completarea probatoriului, în susținerea cererii de recurs. De asemenea, la dosar a fost înregistrată întâmpinarea formulată de intimata Federația Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România.

S-a procedat la înmânarea setului de înscrisuri împuternicitului intimatei Federația Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul intimatei Federația Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România, prin reprezentant, în combaterea recursului.

Intimata Federația Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România, prin reprezentant, pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat, conform motivelor expuse în cuprinsul întâmpinării.

În temeiul art.150 Cod procedură civilă, Curtea declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.

CURTEA ,

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.6010 din data de 22.05.2014, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea de ședință din data 16.10.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._ , a fost respinsă ca neîntemeiată excepția prescrierii dreptului material la acțiune cu privire la acordarea premierii anuale acordate de "Ziua Ceferistului" pe anul 2010, a ajutorului material pentru Paste și C. pe anul 2010, precum și a salariului suplimentar aferent anului 2010 invocată de pârâtă; a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții C. T., G. C., P. Ș., I. I., V. C., G. S. I., BOIES STELICĂ, P. G. I., M. P. N., A. E. A., T. W., S. C. G., B. INOCENȚIU O., G. A. O., G. I. L., S. D. A., V. D., H. D. V., F. F., L. M., C. M. O., F. A., B. G. O., H. D. C., V. I., K. A., V. V., D. M., F. D. I., C. V., C. A. S., P. M., P. V. S., B. M., M. J. G., P. N. M., A. M., V. D., T. A. I., C. I. L., D. D., P. A., R. MIR CEA, D. N., G. I. I., S. I., PĂPĂLĂU N., I. C., N. I., M. V., C. N., T. D., R. I. R., SORLEI B. N., S. E., C. D., P. M., S. L. A., G. C., M. A., D. G., C. D., M. P., CHISĂLIȚA D., P. D., C. S., P. V., R. D., A. G., G. A., I. M., N. V., A. F. E., S. Ș., S. I., C. T., G. I., TRIȘCAȘ M., V. N. V., S. Ș., P. V., G. F., M. T. D., N. V., O. C., S. N., V. S. I., V. I., M. A., C. M., N. M., P. D. V., C. G., T. G., B. D., C. M., P. D. A., I. M. M., P. D., M. I., S. C. G., C. E., S. G. V., N. M., P. C. A., R. G., L. G. V., B. I., M. M., C. D., A. N. D., B. A., ȘOFÎLCĂ N., S. M., P. C. L., membrii ai Sindicatului L. Independent al Mecanicilor de Locomotivă Depou Sibiu, prin Federația Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România, în contradictoriu cu pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători SA; a fost obligată pârâta să plătească reclamanților P. D. și S. M. ajutorul material de P. aferent anului 2100, ajutorul material de C. aferent anului 2010, Premieră pentru Ziua Feroviarului aferent anului 2010, sume ce vor fi actualizate cu rata inflației la data plații efective; a fost obligată pârâta să plătească celorlalți reclamanți ajutorul material de P. aferent anului 2010, ajutorul material de C. aferent anului 2010, Premieră pentru Ziua Feroviarului aferent anului 2010 și salariul suplimentar aferent anului 2010, sume ce vor fi actualizate cu rata inflației la data plații efective.

Pentru a pronunța această sentință, analizând cu prioritate excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților, invocată de pârâtă, în baza prevederilor art. 268 alin. 1 lit. e) din codul muncii (art. 283 alin. 1 lit. e din codul muncii în forma în vigoare la data pretinsei împliniri a termenului prescripției pentru pretențiile reclamanților având ca obiect plata ajutorului material aferent sărbătorii de Paști și premierea pentru Ziua feroviarului pentru anul 2010), instanța de fond a respins această excepție, în cauză nefiind aplicabile dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. e din Codul muncii referitoare la termenul de prescripție de 6 luni aplicabil în situația neexecutării contractului colectiv de muncă, drepturile pretinse de reclamanți neavând caracter de drepturi colective astfel încât nu sunt supuse termenului de prescripție de 6 luni, ci a termenului de prescripție prevăzut de art. 268 alin. 1 lit. c și art. 268 alin. 2 și art. 171 din codul muncii după republicare, referitor la litigii în legătură cu drepturi și obligații pentru care nu s-a defipt de legiuitor un termen special, neavând relevanta că drepturile în discuție au luat naștere în urma negocierilor colective.

Nu s-a reținut susținerea pârâtei în sensul că Prima pentru Ziua Feroviarului pentru anul 2010 și Ajutor material de P. și C. pentru anul 2010, respectiv, salariului suplimentar pentru anul 2010 nu sunt drepturi salariale astfel cum sunt reglementate de prevederile art.155 din Codul Muncii și nici venituri din salariu, astfel cum acestea sunt prevăzute de art.55 alin.(l)-(3) din Codul Fiscal și pe cale de consecință, nu sunt aplicabile prevederile art.268 alin.l lit. c) din Codul Muncii, întrucât, aceste venituri se acordă din fondul de salarii.

Și dacă s-ar considera că Prima pentru Ziua Feroviarului și Ajutorul material de P. și C. acordate în conformitate cu prevederile contractuale nu sunt drepturi salariale negociate individual acestea fac totuși parte din categoria unor drepturi individuale a salariaților ce iau naștere în temeiul existenței și executării contractelor individuale de muncă, drepturi reglementate ca și cadru general de lege chiar dacă sunt preluate în contractul colectiv de muncă sub aspectul condițiilor concrete de acordare, astfel încât nu le este aplicabil sub aspectul prescripției extinctive textul 268 alin. 2 lit. c din codul muncii (după republicare) referitoare la termenul de prescripție de 6 luni aplicabil în situația neexecutării contractului colectiv de muncă ci prevederile art. 268 alin. 2 din codul muncii pentru Ajutorul material de P. și C. pentru anul 2010 și prevederile art. 268 alin. 1 Ut. c, pentru drepturile reprezentând Prima pentru Ziua Feroviarului și salariul suplimentar pentru anul 2010, (care are natură juridică a unui adaos în sensul prevederilor art. 160 din codul muncii (prevederile art.155 din Codul Muncii anterior republicării).

Pe fondul cauzei, cu privire la capătul de cerere prin care se solicită obligarea pârâtei la plata către reclamanți a sumelor reprezentând plata ajutorului material aferent sărbătorii de Paști și C. pentru anul 2010 și premierea pentru Ziua Feroviarului pentru anul 2010, sume ce vor fi actualizate cu coeficientul de inflație de la data scadenței la data plății, Tribunalul a reținut următoarele:

Acestea sunt solicitate în temeiul prevederilor art. 71 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar, valabil pe anii 2006-2008 (înregistrat sub nr. 2836/20/28.12.2006 la Ministerul Muncii Solidarității Sociale și familiei prelungit prin actul adițional înregistrat sub nr. 629/04,01.2010 până Ia data de 31.01.2011. Așa cum rezultă din art. 4 al actului adițional înregistrat sub nr. 370/20.06.2008, acest contract este aplicabil intimatei, conform anexei 4 la acesta.

Potrivit art. 71 prima și a doua liniuță din Contractul colectiv de munca încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar valabil pe anii 2006-2008 (prelungit prin act adițional până la data de 31 decembrie 2011):

„Cu ocazia sărbătorilor de P. și de C. se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei I de salarizare... „

„pentru Ziua Feroviarului se va acorda o premiere al cărei cuantum va fi stabilit de Consiliul de Administrație, la nivelul clasei I de salarizare”.

Tribunalul a analizat pretențiile reclamanților în funcție de prevederile legale și contractuale în vigoare la data nașterii dreptului și a obligației de plată (anul 2010).

Din dispozițiile codului muncii, art. 247 și cele ale Legii nr. 130/1996, în vigoare la data nașterii drepturilor rezultă că orice contract colectiv de muncă se impune, în conținutul său, părților contractului individual de muncă. EI guvernează aceste contracte ca o lege, impune obligații pentru angajator și creează drepturi în favoarea salariaților, atunci când clauzele contractului au un caracter concret și pot fi executate prin aducerea la îndeplinire de către părți.

Mai mult, potrivit art. 238 raportat la art. 239 și art. 241 alin. 1 litera b din codul muncii, se desprinde concluzia clară a producerii efectelor prevederilor cu caracter minimal ale contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de grupuri de angajatori față de toți salariații încadrați la toți angajatorii care fac parte din grupul de angajatori pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel, indiferent de afilierea acestora la o organizație sindicală, câtă vreme contractele individuale de muncă sau contractele colective de muncă încheiate la nivel inferior nu pot cuprinde clauze care să cuprindă drepturi mai puțin favorabile salariaților decât cele stabilite prin contractul colectiv de muncă unic la nivel superior.

Astfel, pârâta nu poate invoca suspendarea prevederilor echivalente din Contractul Colectiv de Muncă aplicabil la nivel de unitate prin Actul adițional nr. 1708/21.04.2010, invocate de pârâtă, în ceea ce privește obligația acesteia de a plăti angajaților ajutorul material cuvenit pentru sărbătorile de P. pentru anul 2010, respectiv premierea ocazionată de Ziua Ceferiștilor pe anul 2010, de vreme ce clauza contractuală stabilită în contractul colectiv de munca încheiat la nivel superior, obliga la plata acestor drepturi salariale.

De altfel în anul 2010 Sărbătoarea Paștelui a fost sărbătorită în perioada 4-6 aprilie 2010, anterior încheierii Actului adițional nr. 1708/21.04.2010, invocat de pârâtă.

Mai mult, pârâta este membră a Asociației Patronale semnatare a Contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar valabil pe anii 2006-200S, prelungit prin act adițional până la data de 28 decembrie 2010 (respectiv 31.01.2011).

Totodată, aspectul că prin art. 69 din Contractul Colectiv de muncă pe anul 2009-2010 al Societății Naționale de Transport Feroviar Călători „CFR Călători" SĂ, înregistrat la D.M.I.S. a Municipiului București cu nr. 2572 din 04,06.2009, s-a prevăzut că prevederile privind plata ajutorului material de P. și C. și respectiv premierea pentru Ziua Ceferiștilor, se aplică cu 01.01.2010, nu poate fi avută în vedere de instanță ca un argument al neplății acestor drepturi, din cel puțin două considerente.

Astfel, acestea au fost recunoscute prin art. 71 din Contractul colectiv de munca încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar valabil pe anii 2006-2008, înregistrat la Ministerul Muncii Solidarității Sociale și Familiei sub nr. 2836/20 28.12.2006 și prelungit prin act adițional până la data de 31.01.2011, (contract încheiat la nivel superior celui încheiat la nivel de unitate și aplicabil intimatei în perioada 01.04.2009 - 31,12.2010).

Cu privire la ajutorului material de C. pentru anul 2010 respectiv premierea pentru Ziua Ceferiștilor pe anul 2010, Tribunalul a îndepărtat susținerea pârâtei în sensul aspectului necuvenit al acestor drepturi prin invocarea prevederilor art. 69 din Contractul Colectiv de muncă pe anul 2009-2010 al Societății Naționale de Transport Feroviar Călători „CFR Călători" SĂ, înregistrat la D.M.I.S. a Municipiului București cu nr. 2572 din 04.06.2009, prin care s-a prevăzut că prevederile privind plata ajutorului material de P. și C. și respectiv premierea pentru Ziua Ceferiștilor, se aplică cu 01.01.2010 și a prevederilor Actului Adițional la Contractul Colectiv de Muncă pe anul 2009-2010 al Societății Naționale de Transport Feroviar Călători „CFR Călători" SA, înregistrat la D.M.I.S. a Municipiului București cu nr. 2572 din 04.06.2009, înregistrat sub nr. 1708/21.04.2010 la Agenția pentru Prestații Sociale a Municipiului București, prin care părțile au modificat prevederile art. 69 lit. a și b și au stabilit că prevederile privind plata ajutorului material de P. și C. și respectiv premierea pentru Ziua Ceferiștilor, se aplică începând cu 01 ianuarie 2011 și că nu se aplică în perioada 01.04._10.

Astfel, Tribunalul a constatat că reclamanții nu solicită aceste drepturi în temeiul prevederilor Contractului Colectiv de Muncă pe anul 2009-2010 al Societății Naționale de Transport Feroviar Călători „CFR Călători" SA, înregistrat la D.M.I.S. a Municipiului București cu nr. 2572 din 04.06.2009, înregistrat sub nr. 1708/21.04.2010 Ia Agenția pentru Prestații Sociale a Municipiului București ci în temeiul prevederilor art. 71 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar, valabil pe anii 2006-2008 (înregistrat sub nr. 2836/20/28.12.2006 la Ministerul Muncii Solidarității Sociale și familiei prelungit prin actul adițional înregistrat sub nr. 629/04.01.2010 până la data de 31.01.2011.

Așa cum rezultă din art. 4 al actului adițional înregistrat sub nr. 370/20.06.2008, acest contract este aplicabil intimatei, conform anexei 4 la acesta.

În ceea ce privește obligativitatea prevederilor art. 71 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar, valabil pe anii 2006-2008 (înregistrat sub nr. 2836/20/28.12.2006 la Ministerul Muncii Solidarității Sociale și familiei prelungit prin actul adițional înregistrat sub nr. 629/04.01.2010 până la data de 31.01.2011, conform înțelegerii partenerilor de dialog social și având în vedere dispozițiile art. 241 alin. 1 lit. b și art. 283 alin. 3 din Codul muncii precum (în vigoare la data nașterii drepturilor) și faptul că, din perspectiva salariatului, acordarea unor salarii suplimentare, respectiv drepturi salariale suplimentare reprezintă un drept al acestuia, rezultă că acestui drept îi corespunde obligația corelativă a angajatorului de acordare a acestuia în condițiile prevăzute de contractul colectiv pentru următoarele argumente:

Din dispozițiile codului muncii, art. 247 și cele ale Legii nr. 130/1996 (acte normative care guvernează executarea raportului contractual), rezultă că orice contract colectiv de muncă se impune, în conținutul său, părților contractului individual de muncă. El guvernează aceste contracte ca o lege, impune obligații pentru angajator și creează drepturi în favoarea salariaților, atunci când clauzele contractului au un caracter concret și pot fi executate prin aducerea la îndeplinire de către părți. Contractul colectiv de muncă reprezintă un acord de voință și în același timp, un izvor de drept o normă convențională, negociată impunându-li-se părților contractului individual întocmai ca și legea:

În cauză devin aplicabile prevederile art. 238 din codul muncii în conformitate cu care, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, art. 239 și art. 241 alin. 1 litera b din codul muncii, în conformitate cu care „prevederile contractului colectiv de muncă produc efecte pentru toți salariații, indiferent de data angajării sau de afilierea lor la o organizație sindicală", respectiv „clauzele contractelor colective de muncă produc efecte...pentru toți salariații încadrați la angajatorii care fac parte din grupul de angajatori pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel.

Totodată, potrivit prevederilor înscrise în art. 40 alin. 2 litera c din codul muncii, angajatorului îi revine obligația de a acorda salariaților “toate drepturile ce decurg din lege. din contractul colectiv de munca aplicabil și din contractele individuale de muncă”.

În conformitate cu prevederile art. 31 și art. 33 alin. 3 din Legii nr. 130/1996 (act normativ care guvernează executarea clauzelor contractuale), modificarea clauzelor contractului colectiv de muncă pe parcursul executării acestuia sau suspendarea aplicării unor prevederi din contractul colectiv de muncă se poate realiza numai prin acordul de voință al părților.

În conformitate cu prevederile art. 244 din Codul Muncii (în forma în vigoare la data dreptului și a obligației de plată), contractul colectiv de muncă poate fi modificat pe parcursul executării lui, în condițiile legii, prin acordul părților iar conform art. 246 din Codul Muncii aplicarea contractului colectiv de muncă poate fi suspendată prin acordul de voință al părților.

Tribunalul nu a reținut susținerea pârâtei în sensul că prevederile ar. 71 din acest contract colectiv de muncă „ar fi fost suspendate" prin Procesul Verbal încheiat în data de 25.05.2009 între conducerea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și federațiile sindicale feroviare.

În cuprinsul acestuia se menționează în mod expres că „Măsurile stabilite se referă numai la anul 2009”, cu consecința că ar putea fi invocat numai în privința drepturilor aferente anului 2009, iar pe de altă parte Tribunalul a constatat că acesta nu poate reprezenta în sine un act adițional privind modificarea clauzelor contractului colectiv de muncă pe parcursul executării acestuia, câtă vreme modificarea contractului colectiv de muncă se poate realiza numai în condițiile legii, sau suspendarea aplicării unor prevederi din contractul colectiv de muncă, ce se poate realiza numai prin acordul de voință al părților.

Or, modificările aduse Contractului Colectiv de Muncă operează numai dace se comunică în scris organului la care se păstrează și devin aplicabile de la data înregistrării sau la o dată ulterioară, potrivit convenției părților (art. 31 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 act normativ care guvernează executarea clauzelor contractuale).

Totodată, suspendarea aplicării contractului colectiv de muncă operează dacă este notificată în termen de 5 zile, organului la care acesta a fost depus pentru înregistrare (art. 33 alin. 3 și alin. 4 din Legea nr. 130/1996 act normativ care guvernează executarea clauzelor contractuale

Devine evident în acest context că, față de împrejurarea că nu a intervenit în formă și cu formalitățile prevăzute de lege modificarea clauzelor contractului colectiv de muncă pe parcursul executării acestuia sau suspendarea acestora nici în anul 2009 și cu atât mai puțin în anul 2010, an neavut în vedere prin Procesul Verbal încheiat în data de 25.05.2009 între conducerea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și federațiile sindicale feroviare, Tribunalul a constatat că prevederile art. 71 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar, valabil pe anii 2006-2008 (înregistrat sub nr. 2836/20/28.12.2006 la Ministerul Muncii Solidarității Sociale și familiei prelungit prin actul adițional înregistrat sub nr. 629/04.01.2010 până la data de 31.01.2011, au fost în vigoare în perioada de referință, fiind obligatorii pentru părțile semnatare, potrivit art. 238 raportat la art. 239 și art. 241 alin. 1 litera b din codul muncii, mai sus redate.

În plus, intimata invocă în refuzul de a executa clauzele contractului colectiv de muncă prevederile unui act normativ, respectiv ale art. 7 din O.U.G nr.79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici coroborate cu articolul 15 alineatul 1 din OUG. nr. 37/2008, privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, însă Tribunalul a constatat că aceste acte normative nu conțin nici o prevedere care să permită suspendarea unilaterală a executării unor clauze a contractelor colective de muncă.

Potrivit art. 7. din O.U.G nr.79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici „- (1) Fundamentarea fondului de salarii anual, prevăzut în bugetul de venituri și cheltuieli al operatorilor economici, se va face pe baza indicelui de creștere a câștigului salarial mediu brut lunar, care nu va putea fi mai mare de 60% din indicele de creștere a productivității muncii, calculat în unități valorice comparabile sau în unități fizice, după caz.”

Or, aceste prevederi impun doar fundamentarea bugetelor de venituri și cheltuieli cu respectarea unor indici financiari în ceea ce privește indicele de creștere a câștigului salarial mediu brut lunar, iar nu acordarea drepturilor salariale și a celorlalte drepturi de natură salarială condiționată de asigurarea resurselor financiare pentru plata acestora.

Or, bugetul de venituri și cheltuieli rectificat pe anul 2010 cât și rubrica „cheltuieli de personal" sunt fundamentate la sfârșitul anului 2010 pentru începutul anului următor iar la constituirea acestuia angajatorul are obligația de a lua toate măsurile ca la cheltuielile de personal să prevadă cheltuielile cu toate drepturile salariale prevăzute de lege sau stabilite contractual (atâta vreme cât în acest caz, dreptul în discuție nu face obiectul unor limitări sau restricții instituite prin lege) câtă vreme, potrivit art. 156 din Codul muncii, salariile trebuie plătite înaintea oricăror obligații ale angajatorului. și aceasta indiferent de existența unor limitări cu privire la cheltuielile totale aprobate angajatorului.

În acest context nu poate fi primită susținerea pârâtelor în sensul că pârâta are obligația utilizării veniturilor realizate conform prevederilor legale și a clasificației bugetare, câtă vreme potrivit art. 156 din Codul muncii, salariile trebuie plătite înaintea oricăror obligații ale angajatorului, aceasta fiind o obligație legală, expresă, fără ca pentru angajatorul pârât să fie prevăzute derogări.

Plata muncii către salariați și a drepturilor de natură salarială cuvenite ca urmare a desfășurării muncii în condiții negociate legal nu poate fi supusă unei condiții potestative din partea angajatorului cu consecința sistării acestora ori de câte ori angajatorul nu întocmește corespunzător bugetul astfel încât să fie în măsura să respecte prevederile art. 156 din Codul muncii referitoare la onorarea cu prioritate a obligațiilor salariale, iar împrejurarea că sumele respective sunt sume aprobate în bugetul de venituri și cheltuieli potrivit legii este o garanție a plății drepturilor în discuție, întrucât nu-i poate fi permis angajatorului și nici statului să prevadă acordarea unor drepturi pentru angajați pe care tot acesta să le condiționeze de voința sa de a aloca sau nu resursele financiare necesare plătii acestora.

Nu a putut fi reținută de către tribunal susținerea pârâtei în sensul în care Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar, valabil pe anii 2006-2008 (înregistrat sub nr. 2836/20/28.12,2006 la Ministerul Muncii Solidarității Sociale și familiei prelungit prin actul adițional înregistrat sub nr. 629/04.01.2010 până la data de 31.01.2011, nu ar reprezenta o convenție legal făcută. întrucât ar contraveni unor „acte normative apărute ulterior semnării contractului colectiv de muncă”.

Aceasta reprezintă o interpretare total eronată a cauzelor și efectelor nulității în legislația civilă în general și în legislația muncii, în particular.

Pe de o parte, Tribunalul a constatat că nulitatea este o sancțiune juridică ce intervine pentru nerespectarea oricăreia dintre condițiile legale necesare pentru încheierea valabilă a contractului.

Două aspecte relevante pot fi reținute în speța de față:

1. caracterul nulității de sancțiune de drept civil care lipsește actul juridic civil de efectele contrarii normelor juridice edictate pentru încheierea să valabilă. Cu alte cuvinte nulitatea este sancțiunea ce intervine în cazul în care, la încheierea actului juridic civil, nu se respectă dispozițiile legale referitoare la condițiile de validitate ale actului juridic (indiferent că este vorba despre condiții de fond sau de formă);

2. momentul în raport de care se apreciază conformitatea actului juridic cu legea este acela al încheierii actului juridic. respectiv cauza nulității este contemporană momentului încheierii actului juridic. conform principiului „tempus regit actum.”

Cu alte cuvinte cauza de nulitate există în momentul încheierii actului juridic și constă în nerespectarea unei dispoziții legale referitoare la încheierea valabilă a actului.

Or, în cazul de față pârâta nu invocă existența unor cauze de nevalabilitate a contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar, valabil pe anii 2006-2008 (înregistrat sub nr. 2836/20/28.12.2006 la Ministerul Muncii Solidarității Sociale și familiei prelungit prin actul adițional înregistrat sub nr. 629/04.01.2010 până la data de 31.01.2011, care ar fi fost încălcate la data încheierii acestuia (iar nu ulterioare încheierii contractului, cauzele survenite neputând afecta valabilitatea actului încheiat legal la data facerii sale și supus legii de la data întocmirii) și nici nu arată expres care sunt prevederile legale pretins eludate la încheierea actelor adiționale la acesta, respectiv care sunt limitele prevăzute de lege de la care s-a derogat prin convenție și care ar atrage nevalabilitatea acestora sau care ar avea ca efect nulitatea acestora.

În acest context invocarea unei situații survenite ca fiind un aspect de natură a atrage nevalabilitatea convenției colective este nelegală.

În orice caz nu poate fi permis un refuz de executare întemeiat de nelegalitatea clauzelor fără a se solicita constatarea acestui caracter.

În plus, intimata invocă în refuzul de a executa clauzele contractului colectiv de muncă existența unor dificultăți economice care ar avea efectul unor cauze de exonerare, însă, nu justifică motivul pentru care a negociat, din calitatea de membru al patronatului, drepturi salariale pe care nu le poate onora.

Tribunalul a îndepărtat și apărarea pârâtei întemeiată pe prevederile art.12 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, republicată, cu modificările ulterioare: în conformitate cu care: „contractele colective de muncă se pot încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare. Prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturi a căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispozițiile legale”.

Or, aceste prevederi legale sunt norme cu caracter special derogator și se aplică în mod expres salariaților din instituțiile bugetare, finanțate de la bugetul de stat și ale căror drepturi salariale nu se negociază ci se stabilesc prin lege în limite precise și ca atare, nu pot constitui obiectul negocierilor colective iar nu și societății pârâte, care este Societate Comercială și care se autofinanțează, indiferent de existența unor prevederi legale referitoare la aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli prin hotărâre de guvern, inițiată de Ministerul Transporturilor cu avizul Ministerului Finanțelor Publice și cel al Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, în conformitate cu prevederile art.5 lit.a) din OUG nr.79/2008 coroborate cu art. 15 alin.(1) din O.U.G nr.37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar.

Salariaților care nu fac parte din instituțiile bugetare li se aplică reguli proprii, respectiv cele referitoare la caracterul negociat al salarizării, nefiind în prezența unor drepturi a căror acordare și cuantum ar fi prestabilit prin lege, normele speciale neputând fi extinse prin analogie și la cazuri pe care acestea nu le vizează în mod expres.

În acest context, în condițiile în care dreptul reclamanților la plata drepturilor prevăzute de prevederile Art. 71 din contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar, valabil pe anii 2006-2010 nu este afectat de vreo cauză de ineficacitate nu este afectat nici dreptul acestuia la acordarea sumelor cu acest titlu, reclamantul fiind îndreptățit la acordarea acestuia în perioada în care a fost sistată acordarea în mod unilateral.

Art. 41 alin. 5 din Constituție garantează caracterul obligatoriu al convențiilor colective între părți.

Existența sau inexistența resurselor financiare bugetare nu poate avea vreo influență asupra stabilirii sau recunoașterii drepturilor salariale prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă.

A recunoaște angajatorului posibilitatea ca după negocierea contractului colectiv de muncă, deci după stabilirea drepturilor și obligațiilor reciproce ale părților, să fie exonerat de plata salariilor sau a drepturilor asimilate prevalându-se de scuza aprobării unui buget de venituri mult inferior celui necesar pentru respectarea obligațiilor salariale asumate prin contract, sau de faptul că unitatea face parte din categoria agenților monitorizați conform prevederilor OUG nr. nr.79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici, aprobată prin Legea nr.203/2009, ar însemna practic acceptarea unei negocieri pur formale cu consecința golirii de continui a principiului negocierii salariate.

Întrucât art. 243 din Codul Muncii și art. 30 din Legea nr. 130/1996 prevăd că executarea contractului colectiv este obligatorie și că neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contract atrage răspunderea celor vinovați, Tribunalul a constatat că în cazul de față angajatorul era obligat în executarea art. 71 din Contractul Colectiv de Munca încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar, valabil pe anii 2006-2010 la plata către salariați a sumelor reprezentând plata ajutorului material aferent sărbătorii de Paști și C. pentru anul 2010 și premierea pentru Ziua Feroviarului pentru anul 2010, în funcție de perioada efectiv lucrată de fiecare dintre reclamanți. În nici un caz neputând fi permis un refuz de executare întemeiat de nelegalitatea clauzelor fără a se solicita constatarea acestui caracter sau pe motivul nesolicitării drepturilor de către reprezentanții salariaților, întrucât executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, angajatorul fiind obligat la acordarea drepturilor negociate și stabilite neechivoc, iar în caz de neexecutare a obligației culpa aparține angajatorului iar nu reprezentanților salariaților cărora nu le revenea nici o obligație contractuală în legătură cu plata acestor drepturi.

Nu a fost reținută nici susținerea pârâtei în sensul că această premiere nu este posibilă întrucât nu a fost stabilită de Consiliul de Administrație, întrucât, Contractul colectiv de muncă nu prevede că dreptul salariaților la premiul în discuție ar fi condiționat de existența unei hotărâri a Consiliului de Administrație, ci doar poate decide și alte alocări de venituri, însă nu poate decide dacă își execută o obligație necondiționată.

Mai mult, lipsa de preocupare a angajatorului pentru stabilirea cuantumului unor drepturi cuvenite salariaților nu poate duce la anihilarea dreptului acestora ce s-a născut în baza clauzelor contractului colectiv de muncă.

Față de cele mai sus reținute Tribunalul a admis cererea de chemare în judecată și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumelor reprezentând plata ajutorului material aferent sărbătorii de Paști și C. pentru anul 2010 și premierea pentru Ziua Feroviarului pentru anul 2010, în funcție de perioada efectiv lucrată de fiecare dintre reclamanți.

Aceste sume urmează a fi actualizate cu indicele de inflație la data plații efective, indicele de inflație reprezentând un calcul matematic aplicabil în cazul unui fenomen specific economiei de piața și prin intermediul căruia se măsoară gradul de depreciere a valorii banilor aflați în circulație, aduși astfel la actuala lor putere de cumpărare.

Cu privire la capătul de cerere prin care se solicită obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumelor reprezentând salariul suplimentar echivalent cu salariul de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, pentru anul 2010, s-a reținut că reclamanții solicită obligarea pârâtei S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR de CĂLĂTORI „CFR CĂLĂTORI" SA la acordarea retroactivă a salariului suplimentar echivalent cu salariul de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, anul 2010.

Cu privire la salariul suplimentar aferent anului 2010, Tribunalul a constatat că acesta este solicitat în temeiul prevederilor art. 30 alin. 1 din contractul colectiv de munca încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar, valabil pe anii 2006-2008 (înregistrat sub nr. 2836/20/28.12.2006 la Ministerul Muncii Solidarității Sociale și familiei prelungit prin actul adiționai înregistrat sub nr. 629/04,01.2010 până la data de 31.01.2011. Așa cum rezultă din art. 4 al actului adițional înregistrat sub nr. 370/20.06.2008, acest contract este aplicabil intimatei, conform anexei 4 la acesta, iar nu în temeiul prevederilor art. 32 din Contractul Colectiv de Muncă încheiat la nivel de unitate.

În acest context nu au relevanță apărările privind suspendarea acestei prevederi din Contractul Colectiv de Muncă aplicabil la nivel de unitate prin Actul adițional nr. 1708/21.04.2010, invocate de pârâtă.

Potrivit art. 30 alin. 1 „Pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar, echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv."

Așa cum s-a menționat mai sus, aceste prevederi sunt aplicabile în temeiul art. 247 și cele ale Legii nr. 130/1996, în vigoare la data nașterii drepturilor, respectiv, ale art. 238 raportat la art. 239 și art. 241 alin. 1 litera b din codul muncii, analizate la primul capăt de cerere și care se impun pentru aceleași considerații de drept și de fapt, nemaifiind necesară reluarea acestora.

S-a constatat că reclamanții nu solicită aceste drepturi în temeiul prevederilor Contractului Colectiv de Muncă pe anul 2009-2010 al Societății Naționale de Transport Feroviar Călători „CFR Călători" SA, înregistrat la D.M.I.S. a Municipiului București cu nr. 2572 din 04.06.2009, înregistrat sub nr. 1708/21.04.2010 la Agenția pentru Prestații Sociale a Municipiului București ci în temeiul prevederilor art. 30 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar, valabil pe anii 2006-2008 (înregistrat sub nr. 2836/20/28.12.2006 la Ministerul Muncii Solidarității Sociale și familiei prelungit prin actul adițional înregistrat sub nr. 629/04.01.2010 până la data de 31.01.2011.

Așa cum rezultă din art. 4 al actului adiționai înregistrat sub nr. 370/20.06.2008, acest contract este aplicabil intimatei, conform anexei 4 la acesta.

În ceea ce privește obligativitatea prevederilor art. 30 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar, valabil pe anii 2006- 2008 (înregistrat sub nr. 2836/20/28.12.2006 la Ministerul Muncii Solidarității Sociale și familiei prelungit prin actul adițional înregistrat sub nr. 629/04,01.2010 până la data de 31.01.2011, conform înțelegerii partenerilor de dialog social și având în vedere dispozițiile art. 241 alin. 1 lit. b și art. 283 alin. 3 din Codul muncii precum (în vigoare la data nașterii drepturilor) și faptul că, din perspectiva salariatului, acordarea unor salarii suplimentare, respectiv drepturi salariate suplimentare reprezintă un drept al acestuia, rezultă că acestui drept îi corespunde obligația corelativă a angajatorului de acordare a acestuia în condițiile prevăzute de contractul colectiv pentru următoarele argumente:

Din dispozițiile codului muncii, art. 247 și cele ale Legii nr. 130/1996 (acte normative care guvernează executarea raportului contractual), rezultă că orice contract colectiv de muncă se impune, în conținutul său, părților contractului individual de muncă. El guvernează aceste contracte ca o lege, impune obligații pentru angajator și creează drepturi în favoarea salariaților, atunci când clauzele contractului au un caracter concret și pot fi executate prin aducerea la îndeplinire de către părți. Contractul colectiv de muncă reprezintă un acord de voință și în același timp, un izvor de drept. o normă convențională. negociată, impunându-se părților contractului individual întocmai ca și legea;

În cauză devin aplicabile prevederile art. 238 din codul muncii în conformitate cu care, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, art. 239 și art. 241 alin. 1 litera b din codul muncii, în conformitate cu care „prevederile contractului colectiv de muncă produc efecte pentru toți salariații, indiferent de data angajării sau de afilierea lor la o organizație sindicală”, respectiv „clauzele contractelor colective de muncă produc efecte...pentru toți salariații încadrați la angajatorii care fac parte din grupul de angajatori pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel;”

Totodată, potrivit prevederilor înscrise în art. 40 alin. 2 litera c din codul muncii, angajatorului îi revine obligația de a acorda salariaților „toate drepturile ce decurs din lese. din contractul colectiv de munca aplicabil și din contractele individuale de muncă".

Întrucât art. 243 din Codul Muncii și art. 30 din Legea nr. 130/1996 prevăd că executarea contractului colectiv este obligatorie și că neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contract atrage răspunderea celor vinovați, Tribunalul a constatat că în cazul de față angajatorul era obligat în executarea art. 30 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar, valabil pe anii 2006-2008 (înregistrat sub nr. 2836/20/28.12.2006 la Ministerul Muncii Solidarității Sociale și familiei prelungit prin actul adițional înregistrat sub nr. 629/04.01.2010 până la data de 31.01.2011, la acordarea și plata personalului propriu a sumelor reprezentând plata salariului suplimentar aferent anului 2010, salariaților care îndeplinesc condițiile de acordare, respectiv, „criteriile care condiționează acordarea salariului suplimentar pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic”, respectiv, au avut o activitate ireproșabilă în cursul anului 2010 și nu au fost sancționați disciplinar cu una din sancțiunile prevăzute de art. 264 alin. 1 lit. c și art. 264 alin. 1 litera f din codul muncii în forma în vigoare în anul 2010, s-au cărora li s-au aplicat repetat sau cumulat în cursul anului calendaristic, sancțiunea prevăzută de art. 264 alin. 1 lit. d) și art. 264 alin. 1 litera e) din codul muncii în forma în vigoare în anul 2010, sau după caz, au absentat nemotivat de la serviciu mai mult de o zi, respectiv o tură, sau una din măsurile prevăzute la art. 42 pct. 1 lit. a) și art. 42 pct. 1 lit. b) din Statutul disciplinar al personalului din unitățile de transporturi.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Călători „C.F.R. Călători” - S.A., cererea fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ (Număr în format vechi 8103/2014).

În motivare, s-a susținut excepția prescrierii dreptului material la acțiune față de pretențiile reclamanților cu privire la pretențiile invocate astfel:

- pentru salariul suplimentar aferent anului 2010, potrivit art. 268 alin. (1) lit. e) din Codul Muncii, cererile pentru soluționarea unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia. Dreptul la salariul suplimentar a luat naștere la data de 1 ianuarie 2011. Având în vedere faptul că acțiunea reclamanților a fost introdusă la data de 26.11.2012, potrivit textului de lege invocat, pretenția reclamanților este prescrisă;

- pentru ajutorul material de P. pentru anul 2010, s-a arătat că Paștele a fost sărbătorit la data de 04.04.2010 și având în vedere data introducerii cererii, 26.11.2012, precum și dispozițiile art. 268 alin. (1) lit. e) din Codul Muncii, și această pretenție este prescrisă;

- pentru ajutorul material de C. aferent anului 2010, pretenție prevăzută de asemenea în exclusivitate în C.C.M., data nașterii acestui drept fiind 25.12.2010, în raport de data introducerii acțiunii, 26.11.2012, s-a apreciat că și această pretenție este prescrisă, temeiul de drept fiind același, art. 268 alin. (1) lit. e) din Codul Muncii;

- pentru premierea de Ziua Ceferiștilor pentru anul 2010, pretenție care este prevăzută de asemenea numai în Contractul Colectiv de Muncă și potrivit art. 268 alin. (1) lit. e) din Codul Muncii, cererile pentru soluționarea unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia; Ziua Ceferiștilor în anul 2010 a fost sărbătorită la data de 23 aprilie și, având în vedere faptul că acțiunea reclamanților a fost introdusă la data de 26.11.2012, potrivit textului de lege invocat, pretenția reclamanților este prescrisă;

- de asemenea, solicitările reclamanților își au izvorul în C.C.M, la nivel de unitate, precum și în Contractul Colectiv de Muncă la nivel de G. de Unități Feroviare, după cum au arătat chiar aceștia în cuprinsul cererii. Drepturile solicitate, deși sunt stabilite în bani, nu sunt de natură salarială și nu au legătură cu munca prestată, ci sunt drepturi stabilite prin clauzele contractului colectiv de munca având un regim juridic distinct. Raportat la prevederile art. 159 și art. 160 din Codul Muncii, "salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă", acesta cuprinzând “salariul de bază, indemnizațiile, sporurile și alte adaosuri”. Astfel, norma generală a Codului Muncii definește salariul, componentele acestuia respectiv: salariul de bază, indemnizațiile, sporurile și alte adaosuri, precum și temeiul de drept și totodată izvorul obligațiilor părților acesta fiind contractul individual de muncă. Deși drepturile solicitate de reclamanți sunt stabilite în bani, acestea nu reprezintă contraprestația unei munci depuse de salariați, ci sunt recompense acordate de angajator în considerarea unei calități, aceea de "ceferist". În concluzie, termenul de prescripție de 6 luni stipulat la art. 268 alin. (1) lit. e) din Codul Muncii se aplică ori de câte ori se revendică drepturi stipulate prin contractele colective de muncă, cu excepția acelor drepturi de natură salarială ce au o reglementare juridică separată, respectiv: salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.

În ceea ce privește solicitarea privind acordarea salariului suplimentar, recurenta a considerat că este neîntemeiată.

Pentru anul în speță, 2010, se aplică în privința solicitărilor reclamanților Contractul Colectiv de Muncă al S.N.T.F.C. pe anul 2009-2010, înregistrat cu nr. 2572/04.06.2009 la Direcția de Muncă și Incluziune Socială a Municipiului București (anexat-selecție), și Actul adițional înregistrat cu nr. 1708/21.04.2010 la Direcția de Muncă și Incluziune Socială a Municipiului București (anexat). Conform art. 247 din Codul Muncii valabil pentru anul 2010: „În cazul în care Ia nivel de angajator, grup de angajatori sau ramură nu există contract colectiv de muncă, se aplică contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior". per a contrario, dacă există un contract de muncă încheiat la nivel de angajator, se aplică acesta, nu cel încheiat la nivel superior.

În conformitate cu prevederile art. 32 alin. (1) și (3) din Contractele Colective de Muncă aplicabile pe anii 2009 - 2010 la nivelul S.N.T.F.C.: "Pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății va primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv…”.

Conform art. I ultima teză din Actul adițional la C.C.M. 2009-2010: "Aceste prevederi nu se aplică în anul 2010. urmând a se aplica începând cu 01 ianuarie 2011". Actul adițional produce efecte din momentul înregistrării la Direcția de Muncă și Incluziune Socială a Municipiului București, deci din 21.04.2010.

Având în vedere cele mai sus expuse este evident că pentru salariul suplimentar pentru anul 2010 nu există o obligație asumată prin C.C.M. de către S. Națională de Transport Feroviar de Călători „C.F.R. Călători" S.A., în cadrul negocierilor contractului colectiv de muncă, părțile semnatare ale acestuia convenind asupra neaplicării acestor drepturi, printre părțile semnatare fiind și reprezentantul reclamaților.

Din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului de salarii, în procent de până la 10 la sută din fondul de salarii realizat lunar. Din analiza acestui text al contractului colectiv de muncă rezultă în mod indubitabil faptul că salariul suplimentar se acordă „pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic" deci aferent perioadei 01 ianuarie - 31 decembrie din fiecare an.

Unii reclamanți nu au desfășurat munca în cursul unui an calendaristic, fiind în concediu medical, iar conform art. 50 lit. b) din Codul Muncii - Contractul individual de muncă se suspendă de drept în această perioadă. Reglementarea juridică a acordării acestui salariu în cuprinsul textului C.C.M. nu include prestarea parțială a activității pe parcursul unui an calendaristic, ci numai activitatea profesională neîntreruptă. În anul 2010 au fost în concediu medical (dovadă anexată) următorii reclamanți, care astfel nu a prestat muncă în tot cursul anului 2010, după este formulata prevederea în CCM 2009 - 2010: G. C., P. Ș., P. G. I., M. P. N., V. D., H. V. D., F. F., F. D. I., C. V., P. N. M., V. D., R. M., PĂPĂLĂU N., C. N., R. I. R., S. L. A., P. D., C. S., R. D., A. G., G. A., I. M., N. V., V. N. V., P. V., N. V., M. A., N. M., C. M., I. M. M., L. G. V. și SOFILCA N.. În consecința, se impune respingerea petitului privind plata salariului suplimentar aferent anului 2010 pentru acești reclamanți și prin prisma neîncadrării persoanelor lor în criteriile de acordare a unui asemenea salariu.

Avându-se în vedere prevederile art. 1267 cod civil conform cărora: "clauzele se interpretează unele prin altele, dând fiecăreia înțelesul ce rezultă din ansamblul contractului", precum și prevederile art. 1269 alin. (1) din Codul civil conform cărora dacă este neclară, convenția se interpretează în favoarea celui care se obligă, rezultă indubitabil că art. 32 alin. (1) și (3) din contractele colective de muncă aplicabile pentru anii 2008-2009 la nivelul C.F.R. Călători și prevederile din anexa nr. 6 la aceste contracte, sunt interpretate, precum și aplicate, astfel: salariul suplimentar pentru muncă ireproșabilă se acordă față de criteriile menționate în anexa nr. 6 la contracte, sub condiția ca societatea să fi avut în anul 2010 venituri pentru constituirea fondului necesar pentru acordarea acestui salariu.

Această condiție, respectiv constituirea fondului de salariu necesar pentru acordarea salariului suplimentar din veniturile realizate nu a putut fi îndeplinită motivat de faptul că recurenta, fiind o societate cu capital de stat, aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor și unul dintre agenții economici monitorizați în baza prevederilor O.U.G. nr. 79/2001 și prevederilor O.U.G. nr. 79/2008, conform cărora: „...indicele câștigului salarial mediu nu poate fi mai mare decât indicele productivității muncii, calculat în unități fizice sau după caz, în unități valorice în condiții comparabile, în funcție de specificul activității...". Deci în conformitate cu aceste prevederi legale recurentei i-a revenit obligația de a se încadra în fondul de salarii prevăzut în bugetul de venituri și cheltuieli aferent anului 2010, aprobat prin act normativ, iar fundamentarea fondului de salariu s-a făcut pe baza indicelui de creștere a câștigului salarial mediu brut și care nu putea fi mai mare decât indicele productivității muncii.

Recurenta, fiind o societate cu capital de stat, aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, bugetul de venituri și cheltuieli al societății (depus) se aprobă prin hotărâre de guvern, inițiată de Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, cu avizul Ministerului Finanțelor Publice și cel al Muncii, Familiei și Protecției Sociale, în conformitate cu prevederile art. 5 lit. a) din O.U.G. nr. 79/2008 coroborate cu art. 15 alin. 1) din O.U.G. nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar.

S. s-a aflat imposibilitate de a constitui fondurile necesare acordării salariului suplimentar deoarece indicele de creștere a salariului mediu brut față de indicele productivității muncii este inferior celor reglementate prin O.U.G. nr. 79/2008.

Având în vedere că în anul 2010 în execuția bugetară preliminară s-a înregistrat o economie de 1,98% (rând 35 din execuție) la cheltuielile cu salariile iar productivitatea muncii a fost realizată în proporție de 100% (rând 121 din execuție) rezultă că au fost respectate prev. O.U.G. nr. 79/2008.

Din execuția bugetară preliminară pe anul 2010 reiese că societatea a înregistrat o nerealizare a veniturilor cu 17,83%, respectiv 167.018 mii lei (rând 4 din execuție), față de prevederile din BVC, înregistrând creanțe restante în cuantum de 115.700 mii lei (rând 126 din execuție) ceea ce a determinat insuficiența fondurilor pentru achitarea plăților restante reprezentând arierate către furnizorii de combustibil, reparatori și prestatori de servicii, sumă în cuantum de 550.000 mii iei (rând 125 din execuție). În condițiile în care nu au putut fi onorate plățile către furnizorii de materiale și servicii necesare desfășurării activității în condiții de operativitate, nu s-a dispus implicit nici de resurse Financiare necesare acordării drepturilor de personal solicitate, respectiv salariul suplimentar aferent anului 2010.

Mai mult decât atât, în speța de față, prevederile art. 32 din C.C.M. la nivel de unitate, privitoare la acordarea salariului suplimentar din veniturile realizate, a fost pusă în acord cu dispozițiile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 81/1997 privind reglementarea plății premiilor anuale a celui de-al 13-lea salariu sau a altor sume de această natură, suportate din fondul de salarii, care de regulă se acordă la finele anului, conform cărora “regiile autonome și societățile comerciale care la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență au capitalul majoritar de stat și care, potrivit balanțelor de verificare și declarațiilor pentru impozitul pe profit la data de 31 octombrie a anului în curs, au înregistrat pierderi sau plăti restante față de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stal, bugetele locale sau bugetele fondurilor speciale, nu au dreptul de a plăti, la finele anului, premiul anual al 13-lea salariu sau orice alte sume de această natură suportate din fondul de salarii.

Așadar, cererea reclamanților nu poate fi decât una nelegală și netemeinică raportat la prevederile actelor normative menționate mai sus, fapt pentru care recurenta a solicitat respingerea cererii tuturor reclamanților pentru acordarea salariului suplimentar aferent anului 2010.

În ceea ce privește solicitarea reclamanților privind acordarea ajutorului material de P. pentru anul 2010, recurenta a considerat că aceasta este neîntemeiată.

Pentru anul în speță, 2010, se aplică în privința solicitărilor reclamanților Contractul Colectiv de Muncă al S.N.T.F.C. pe anul 2009-2010, înregistrat cu nr. 2572/04.06.2009 la Direcția de Muncă și Incluziune Socială a Municipiului București (anexat - selecție), și Act adițional, înregistrat cu nr. 1708/21.04.2010 la Direcția de Muncă și Incluziune Socială a Municipiului București (anexat). Conform art. 247 din Codul Muncii valabil pentru anul 2010: „în cazul în care la nivel de angajator, grup de angajatori sau ramură nu există contract colectiv de muncă, se aplică contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior". Per a contrario, dacă există un contract de muncă încheiat la nivel de angajator, se aplică acesta, nu cel încheiat Ia nivel superior.

În conformitate cu prevederile art. 69 lit. a) din C.C.M. pe anii 2009 - 2010 la nivelul S.N.T.F.C.: “În afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii, salariații vor mai beneficia de următoarele: a) cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C. se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei I de salarizare; de ajutorul respective nu vor beneficia salariații care, în cursul anului respective, au absentat nemotivat de la serviciu sau la data acordării sunt în CFS cu durata de un an. ..."

Conform art. II din Actul adițional Ia C.C.M. 2009-2010: "în perioada 01.04._10 aceste prevederi nu se aplică, urmând a se aplica începând cu 01 ianuarie 2011". Actul adițional produce efecte din momentul înregistrării Ia Direcția de Muncă și Incluziune Socială a Municipiului București, deci din 21.04.2010.

Dreptul la plata ajutorului material de P. pentru anul 2010 a luat naștere la data de 04.04.2010.

Având în vedere cele mai sus expuse este evident că pentru prima de P. pentru anul 2010 nu există o obligație asumată prin C.C.M. de către S. Națională de Transport Feroviar de Călători „C.F.R. Călători” S.A., în cadrul negocierilor contractului colectiv de muncă, părțile semnatare ale acestuia convenind asupra neaplicării acestor drepturi.

Reclamantul R. D. a avut contractul individual de muncă suspendat în perioada Paștelui în anul 2010, aflându-se în incapacitate temporară de muncă, astfel că nu justifică un interes legal în plata acestui ajutor material în condițiile în care nu a prestat munca și nu a realizat venit de natură salarială în această perioadă. În consecință, se impune respingerea petitului privind plata ajutorului material de P. aferent anului 2010 pentru acest reclamant și prin prisma neîncadrării persoanei sale în criteriile de acordare a unui asemenea ajutor.

În ceea ce privește solicitarea reclamanților privind acordarea ajutorului material pentru C. aferent anului 2010, s-a considerat că este neîntemeiată având în vedere următoarele aspecte:

Pentru anul în speță, 2010, se aplică în privința solicitărilor reclamanților Contractul Colectiv de Muncă al S.N.T.F.C. pe anul 2009-2010, înregistrat cu nr. 2572/04.06.2009 la Direcția de Muncă și Incluziune Socială a Municipiului București (anexat - selecție), și Act adițional, înregistrat cu nr. 1708/21.04.2010 la Direcția de Muncă și Incluziune Socială a Municipiului București (anexat). Conform art. 247 din Codul Muncii valabil pentru anul 2010: „în cazul în care la nivel de angajator, grup de angajatori sau ramură nu există contract colectiv de muncă, se aplică contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior". Per a contrario, dacă există un contract de muncă încheiat la nivel de angajator, se aplică acesta, nu cel încheiat la nivel superior.

În conformitate cu prevederile art. 69 lit. a) din C.C.M. pe anii 2009 - 2010 la nivelul S.N.T.F.C.: "În afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii, salariații vor mai beneficia de următoarele: a) cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C. se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare; de ajutorul respectiv nu vor beneficia salariații care, în cursul anului respectiv, au absentat nemotivat de la serviciu sau la data acordării sunt în CFS cu durata de un an. ..."

Conform art. II din Actul adițional la C.C.M. 2009-2010: “În perioada 01.04._10 aceste prevederi nu se aplică, urmând a se aplica începând cu 01 ianuarie 2011”. Actul adițional produce efecte din momentul înregistrării la Direcția de Muncă și Incluziune Socială a Municipiului București, deci din 21.04.2010.

Dreptul la plata ajutorului material de C. pentru anul 2010 a luat naștere la data de 25.12.2010.

Având în vedere cele mai sus expuse este evident că pentru prima de C. pentru anul 2010 nu există o obligație asumată prin C.C.M. de către S. Națională de Transport Feroviar de Călători „C.F.R. Călători” S.A., în cadrul negocierilor contractului colectiv de muncă, părțile semnatare ale acestuia convenind asupra neaplicării acestor drepturi.

Următorii reclamanți au avut contractul individual de munca suspendat în perioada Crăciunului în anul 2010, pentru incapacitate temporară de muncă, astfel că nu justifica un interes legal în plata acestui ajutor material în condițiile în care nu au prestat munca și nu au realizat venituri de natura salarială în această perioadă, după cum urmează: Raduț M., I. M. și V. N. V.. În consecința, se impune respingerea petitului privind plata ajutorului material de C. aferent anului 2010 pentru acești reclamanți și prin prisma neîncadrării persoanelor lor în criteriile de acordare a unui asemenea ajutor.

În ceea ce privește premierea pentru „Ziua Ceferiștilor” pentru anul 2010 și această cerere este nefondată.

Pentru anul în speță, 2010, se aplică în privința solicitărilor reclamanților Contractul Colectiv de Muncă al S.N.T.F.C. pe anul 2009-2010, înregistrat cu nr. 2572/04.06.2009 la Direcția de Muncă și Incluziune Socială a Municipiului București (anexat - selecție), și Act adițional, înregistrat cu nr. 1708/21.04.2010 la Direcția de Muncă și Incluziune Socială a Municipiului București (anexat). Conform art. 247 din Codul Muncii valabil pentru anul 2010: „În cazul în care la nivel de angajator, grup de angajatori sau ramură nu există contract colectiv de muncă, se aplică contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior". Per a contrario, dacă există un contract de muncă încheiat la nivel de angajator, se aplică acesta, nu cel încheiat la nivel superior.

În conformitate cu prevederile art. 69 lit. b) din C.C.M. pe anii 2009 - 2010 la nivelul SN.T.F.C. “În afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii, salariații vor mai beneficia de următoarele: b) pentru se va acorda o premiere stabilită de Consiliul de Administrație cu consultarea delegaților aleși ai sindicatelor cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare. ...”.

Conform art. II din Actul adițional Ia C.C.M. 2009-2010: "în perioada 01.04._10 aceste prevederi nu se aplică urmând a se aplica începând cu 01 ianuarie 2011". Actul adițional produce efecte din momentul înregistrării la Direcția de Muncă și Incluziune Socială a Municipiului București, deci din 21.04.2010.

Dreptul la plata premierii pentru „Ziua ceferiștilor” pentru anul 2010 a luat naștere la data de 23.04.2010, conform art. 29 liniuța a III-a din CCM pe anii 2009-2010.

Având în vedere cele mai sus expuse este evident că pentru premierea pentru Ziua Ceferiștilor pentru anul 2010 nu există o obligație asumată prin C.C.M. de către S. Națională de Transport Feroviar de Călători „C.F.R. Călători" S.A.

Reclamantul R. D. a avut contractul individual de muncă suspendat în data de 23.04.2010 (Ziua Ceferiștilor), aflându-se în incapacitate temporară de muncă, astfel că nu justifică un interes legal în plata acestei premieri în condițiile în care nu a prestat munca și nu a realizat venit de natura salarială în această zi. În consecință, se impune respingerea petitului privind plata premierii aferente anului 2010 pentru acest reclamant și prin prisma neîncadrării persoanei sale în criteriile de acordare a unei asemenea premieri.

În drept, recurenta își întemeiază susținerile pe dispozițiile art. 299 și următoarele din codul de procedură civilă din 1865, prevederile Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare, C.C.M. valabil pe anii 2009-2010 al S.N.T.F.C. cu modificările prin acte adiționale, art. 1267, 1269 din Cod Civil, O.U.G. nr. 79/2001, O.U.G. nr. 79/2008, O.U.G. nr. 37/2008, O.U.G. nr. 81/1997.

S-a depus întâmpinare prin care s-a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate și ținând seama de dispozițiile art.3041 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:

Recurenta a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, drepturile solicitate având izvorul în contractul colectiv de muncă, nefiind drepturi prevăzute în contractul individual de muncă. Curtea notează că în cauză este aplicabil termenul de prescripție de 3 ani, prevăzut de art. 268 alin. 1 lit. c) C.mun., deoarece pretențiile se încadrează în noțiunea generală de drepturi salariale suplimentare, reprezentând adaosuri, conform art. 160 C.mun.. Faptul că sunt drepturi prevăzute în contractul colectiv de muncă nu le schimbă natura juridică, fiind reglementate chiar în capitolul referitor la salarizarea personalului, iar în privința altor drepturi salariale prevăzute de același contract colectiv de muncă nu se poate spune că este aplicabil termenul de prescripție de 6 luni, prevăzut de art. 268 alin. 1 lit. e). De altfel, art. 268 alin. 1 lit. c) C.mun. nu distinge între drepturile supuse prescripției de 3 ani, folosind sintagma generală de „drepturi salariale”, ceea ce presupune interpretarea acestei norme în mod sistematic și în legătură cu alte norme și cu noțiunea de salariu. Prin urmare, art. 268 alin. 1 lit. e) din Codul muncii este incident în alte situații în care este vorba de drepturi convenite prin contractul colectiv de muncă și care nu pot fi încadrate în alte ipoteze expres reglementate ale acestei norme. Va fi respinsă afirmația că trebuie făcută o distincție între contractul individual de muncă și cel colectiv, deoarece esențială este determinarea naturii juridice a drepturilor reglementate, iar nu izvorul acestora, așa cum a subliniat și Înalta Curte de Casație și Justiție în decizia nr. 20/18.11.2013.

În privința fondului cauzei, reținem că temeiul pretențiilor intimatilor îl constituie contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008, a căruia valabilitate a fost prelungită până în ianuarie 2011, astfel încât față de acesta trebuie cercetată temeinicia solicitării.

Curtea constată că, în legătură cu toate drepturile deduse judecății, recurenta a susținut ca motiv de recurs faptul că, potrivit contractului colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2009/2010 și actului adițional nr. 1708/21.04.2010, dispozițiile contractuale referitoare la aceste drepturi nu se aplică în anul 2010, an ce face obiectul judecății.

Curtea constată că astfel de motive nu sunt pertinente în speță, deoarece, așa cum am precizat mai sus, temeiul pretențiilor reclamanților îl constituie contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități, care nu a fost modificat. Totodată, contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate nu poate fi contrar contractului colectiv de muncă perfectat la nivel superior, în conformitate cu art. 8 alin. 2 și art.11 alin.1 lit.b) din Legea nr. 130/1996 sub imperiul căreia au fost încheiate contractele colective de muncă în discuție.

Un alt motiv de recurs vizează netemeinicia cererii de a fi obligată recurenta la plata salariului suplimentar pe anul 2010, susținând că anumiți salariați s-au aflat în incapacitate temporară de muncă în tot cursul acestui an, astfel că nu sunt îndreptățiți să li se plătească acest salariu suplimentar; că salariul suplimentar se acorda cu condiția ca recurenta să fi avut venituri; că recurenta s-a aflat în imposibilitatea de a constitui fonduri necesare pentru plata salariului suplimentar.

Reținem din art. 30 alin. 1 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități, care a reprezentat temeiul pretențiilor reclamanților, că părțile au convenit un drept determinat și necondiționat al salariaților de a primi, pentru munca prestată pe parcursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.

Modul în care se constituie fondul pentru acest salariu suplimentar, existența sau nu a unor profituri obținute de angajator, nu sunt de natură să influențeze existența dreptului, de vreme ce formularea clauzei este categorică „vor primi”. Acesta cu atât mai mult cu cât prevederea contractuală nu condiționează constituirea fondului necesar plății salariului suplimentar de realizarea unui profit, ci prevede doar că se constituie din veniturile realizate; or, angajatorul nu a probat lipsa oricărui venit realizat.

Susținerile referitoare la faptul că este agent economic monitorizat în baza Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 79/2001 și Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.79/2008 nu afectează validitatea clauzelor contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar, aplicabil și unității recurente.

În privința salariaților care s-ar fi aflat în concediu medical în tot cursul anului 2010, reținem, pe de o parte, că susținerea recurentei nu este reală, deoarece din probele administrate în etapa recursului, nu rezultă că vreunul din salariații enumerați de recurentă a fost într-o astfel de situație, aceștia aflându-se în concediu medical în perioade scurte de timp, iar, pe de altă parte, existența incapacității temporare de muncă nu este de natură să excludă beneficiul salariului suplimentar aferent acelui an, în condițiile în care este vorba de împrejurări neimputabile salariaților, contractul individual de muncă continuă să existe, fiind suspendate doar principalele sale efecte (prestarea muncii și plata salariului), alte drepturi continuând să existe conform art. 49 alin. 3 din Codul muncii, din contractul colectiv de muncă nerezultând că salariații care au avut concediu medical nu beneficiază de salariul suplimentar.

În ceea ce privește ajutorul material de Paști, pentru anul 2010, a susținut recurenta inexistența unei obligații în acest sens în sarcina sa în baza contractului individual de muncă, precum și faptul că reclamantul R. D. a avut contractul individual de muncă suspendat în perioada sărbătorii respective. Primului motiv de netemeinicie invocat de recurentă i s-a răspuns anterior, fiind reiterat de aceasta pentru fiecare drept dedus judecății. în legătură cu incapacitatea temporară de muncă a reclamantului R. D. în perioada sărbătorii pascale din anul 2010, argumentul recurentei va fi respins, pentru aceleași considerente prezentate anterior, în legătură cu salariul suplimentar, ce nu se impune a fi reluate.

A criticat recurenta obligația stabilită de instanța de fond de plată a ajutorului material pentru C. aferent anului 2010, invocând dispozițiile contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, existența unor salariați ce s-ar aflat în concediu medical în perioada acelei sărbători. Pentru considerentele expuse anterior, vor fi respinse și aceste critici ale recurentei.

Recurenta a susținut netemeinicia și a cererii având ca obiect ajutorul material pentru „Ziua Ceferiștilor” în anul 2010, în baza acelorași argumente, Curtea constatând caracterul nefondat al acestora, fiind aplicabile considerentele anterior expuse.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul nu este fondat și-l va respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de recurenta S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI „CFR CĂLĂTORI” SA împotriva sentinței civile nr.6010 din data de 22.05.2014 pronunțate de Tribunalul București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata FEDERAȚIA SINDICATELOR TRANSPORTATORILOR FEROVIARI DIN ROMÂNIA în numele membrilor de sindicat ai SINDICATULUI L. INDEPENDENT AL MECANICILOR DE LOCOMOTIVĂ DEPOU SIBIU: C. T., G. C., P. S., I. I., V. C., G. S. I., Boesi Stelică, P. G. I., M. P. N., A. E. A., T. W., S. C. G., B. I. O., G. A. O., G. I. L., S. D. A., V. D., H. D. V., F. F., L. M., C. M. O., F. A., B. G. O., H. D. C., V. I., K. A., V. V., D. M., F. D. I., C. V., C. A. S., P. M., P. V. S., B. M., M. J. G., P. N. M., A. M., V. D., T. A. I., C. I. L., D. D., P. A., R. M., D. N., G. I. I., S. I., P. N., I. C., N. I., M. V., C. N., T. D., R. I. R., Sorlei B. N., S. E., C. D., P. M., S. L. A., G. C., M. A., D. G., C. D., M. P., C. D., P. D., C. S., P. V., R. D., A. G., G. A., I. M., N. V., A. F. E., S. S., S. I., C. T., G. I., T. M., V. N. V., S. S., P. V., G. F., M. T. D., N. V., O. C., S. N., V. S. I., V. I., M. A., C. M., N. M., P. D. V., C. G., T. G., B. D., C. M., P. D. A., I. M. M., P. D., M. I., S. C. G., C. E., S. G. V., N. M., P. C. A., R. G., L. G. V., B. I., M. M., C. D., A. N. D., B. A., Șofîlcă N., S. M., P. C. L., ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 16 Martie 2015.

Președinte,

D. A. C.

Judecător,

D. G. E.

Judecător,

E. D. B.

Grefier,

I. R. M.

Red.E.D.G./25.03.2015.

Tehn.: V.N./2 ex./19.03.2015.

Jud. fond: G. M. A..

← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr....		Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 653/2015.... →

Despăgubire. Decizia nr. 972/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Despăgubire. Decizia nr. 972/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI