Obligaţie de a face. Decizia nr. 1622/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1622/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-05-2015 în dosarul nr. 36605/3/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._ (Număr în format vechi 1161/2015)
DECIZIE Nr. 1622/2015
Ședința publică de la 12 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. U.
Judecător C.-G. C.
Grefier Ș. T.
Pe rol soluționarea apelului declarat de reclamanta FEDERAȚIA NAȚIONALĂ FEROVIARĂ MIȘCARE COMERCIAL, în numele și pentru membrul de C. M., împotriva sentinței civile nr.173/09.01.2015, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâtele S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ "CFR MARFĂ" S.A. și S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ "CFR MARFĂ" S.A. - SUCURSALA BANAT-OLTENIA, având ca obiect: drepturi bănești
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că apelanta a solicitat prin cererea înregistrată la data de 12.05.2015 judecata în lipsă, precum și că, în cadrul procedurii prealabile, motivele de apel s-au comunicat intimatelor la data de 02.03.2015, respectiv 03.03.2015, formulându-se de către acestea întâmpinare la data de 06.03.2015, respectiv 11.03.2015, comunicate apelantei la data de 25.03.2015, iar apelanta formulând răspuns la întâmpinare la data de 30.03.2015, după care:
Curtea, având în vedere că în cauză s-a solicitat judecata în lipsă potrivit prevederilor art. 411 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată în raport de prevederile art. 392 Cod procedură civilă și în temeiul art. 394 Cod procedură civilă o reține în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului dedus judecății, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.173/09.01.2015, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția prescripției dreptului la acțiune și a respins, ca prescrisă, acțiunea privind pe reclamanta Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial, în numele membrului de sindicat C. M., în contradictoriu cu pârâtele S. Națională de Transport Feroviar de Marfă „CFR Marfă” S.A. București și S. Națională de Transport Feroviar de Marfă „CFR Marfă” S.A. – Sucursala Banat Oltenia.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin promovarea acțiunii, s-a urmărit valorificarea unor drepturi bănești, reprezentate de prima de C. și salariul suplimentar (al treisprezecelea salariu), drepturi aferente anului 2010.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, instanța a constatat că, este întemeiată, deoarece, potrivit art.268 lit. e) Codul muncii, cererea în vederea soluționării unui conflict de muncă poate fi formulată în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă sau a unor clauze ale acestuia.
Prima instanță a apreciat că acest text de lege este incident în cauză, iar nu dispozițiile art.268 lit. c) Codul muncii, care prevăd termenul de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate ori a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator.
Pretențiile deduse judecății nu au caracterul unor drepturi salariale, susceptibile a fi valorificate în termenul de prescripție de 3 ani, prevăzut de art.268 lit. c) Codul muncii.
Față de dispozițiile art.159 și 160 Codul muncii drepturile solicitate în cauză nu se circumscriu structurii salariului, astfel cum este definită prin textele legale enunțate.
În acest sens, drepturile bănești invocate își au fundamentul juridic în clauzele contractelor colective de muncă aplicabile domeniului de activitate în care aceștia au lucrat și sunt concepute ca drepturi suplimentare față de cele salariale, acordate de angajator cu titlu de bonificații pentru angajații săi, în plus față de componentele obligatorii ale salariului. Această concluzie se desprinde și din interpretarea clauzelor contractelor colective de muncă aplicabile în speță.
Instanța a reținut caracterul extrasalarial al acestor venituri, care au natura juridică a unor drepturi ce izvorăsc din raportul de muncă, însă nu pot fi asimilate elementelor componente ale salariului, reprezentând un beneficiu suplimentar, acordat punctual, în considerarea specificului zilelor de sărbătoare respective.
Este adevărat că, potrivit art.238 alin.2 din Codul muncii (anterior modificării aduse Legea nr.42/2011), a art.132 alin.4 din Legea dialogului social nr.62/2011: "contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la niveluri inferioare celor stabilite prin contractele colective de muncă aplicabile".
Numai că, în cazul drepturilor solicitate, izvorul obligației este contractul colectiv de muncă.
Întrucât aceste drepturi bănești sunt aferente anului 2010, este indiscutabil faptul că, prin raportare la data introducerii acțiunii – 23.12.3013 – termenul de prescripție de 6 luni este împlinit.
În consecință, instanța a admis excepția prescripției dreptului la acțiune și a respinge acțiunea, ca prescrisă.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termenul legal și motivat, reclamanta Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial, în numele membrului de sindicat C. M..
În motivarea apelului, apelanta a susținut că instanța de fond a soluționat în mod eronat cauza, calificând drepturile salariale solicitate ca fiind prescriptibile în termen de șase luni de la data nașterii dreptului la acțiune și a respins acțiunea ca fiind prescrisă, fără a intra în dezbaterea fondului cauzei.
Arată că, în opinia majoritară a instanțelor de judecată s-a considerat că drepturile salariale solicitate prin acțiune, respectiv salariul suplimentar aferent anului 2010 și ajutorul material acordat cu ocazia Sărbătorii Crăciunului 2010 vizează suplimente ale drepturilor salariale, au o legătura directă și indisolubila cu calitatea de salariați a solicitanților acestora, se acorda corespunzător și proporțional muncii prestate de angajați, regulat, și nu excepțional și, nu în ultimul rând, sumele de bani corespondente acestora sunt fiscalizate în cadrul unui raport de muncă și în considerarea calității de salariați a solicitanților.
Această interpretare a clauzelor contractuale este cea corectă și se impune în conformitate cu principiul stabilirii voinței reale a părților, fiind fără echivoc faptul că în faza negocierii drepturilor salariale, organizația sindicală reprezentativă a solicitat și a obținut recunoașterea lor ca beneficii bănești, iar nu ca drepturi independente de activitatea prestată a angajaților.
Plata drepturilor bănești reprezentând salariul suplimentar și prima de C. se circumscrie sferei drepturilor salariale, deoarece salariul reprezintă, conform art.159 din Codul muncii actualizat contraprestația muncii depuse de către salariat, iar acesta, la rândul lui cuprinde - în raport cu prevederile art.160 Codul muncii - salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.
Referitor la natura salarială a dreptului pretins (salariul suplimentar pentru anul 2010) menționează că în conformitate cu prevederile Contractului Colectiv de Muncă la nivel de grup de imitați din transportul feroviar, valabil pe anii 2006-2007, prelungit prin act adițional până la data de 28.12.2010 se prevăd la articolul 30, paragraf (1) următoarele: "Pentru munca ireproșabila desfășurata în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv."
Același lucru este stipulat și de Contractul Colectiv de Munca unic la nivel de ramura Transporturi pe anii 2008-2010, unde, la articolul 43, paragraf (2), punctul a) se prevede: "Alte venituri sunt al 13-lea salariu, egal cu salariul de bază brut al angajatului avut în luna decembrie a anului precedent și va fi acordat în primul semestru al anului următor".
Din conținutul acestui paragraf rezultă natura salarială a dreptului identificată prin însăși valoarea sa prevăzuta legal ca fiind cuantumul salariului de încadrare al apelantului din luna decembrie a anului 2010.
De asemenea, conform dispozițiilor art.71 din același CCM, cu ocazia sărbătorilor de P. și de C. se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei unu de salarizare, fiind predictibila indiscutabil natura salariată a acestui adaos acordat de către angajator.
Întrucât părțile raportului juridic individual sau colectiv de muncă sunt obligate ca la încheierea convențiilor individuale sau colective de munca să respecte dispozițiile legale nu se poate deroga de la lege în domeniul elementelor componente ale unui drept salarial.
Consideră că instanța de fond nu a fost investită să analizeze natura juridică a drepturilor care fac obiectul conflictului de munca declanșat de nerespectarea unor clauze ale contractelor colective ori individuale de muncă, ci modalitatea de executare a clauzelor, în sensul că se impune verificarea îndeplinirii condițiilor prestabilite de acordare, salariații care beneficiază de aceste drepturi salariale, eventualele cazuri de neexecutare justificată, cuantumul acestor drepturi.
În concluzie, cererile privind acordarea drepturilor respective pot fi formulate în termen de trei ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
Ca o consecința a acestei juste calificări, s-a stabilit că regulile care guvernează prescripția extinctivă în materie sunt cele reglementate prin art.268 Codul muncii, în conformitate cu care cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de trei ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de munca consta în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator.
Instanța supremă a reținut că în situația în care drepturile suplimentare fac parte din elementele constitutive ale salariului, cererile în justiție pot fi formulate în termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art.268, alin.1, lit. c) Codul muncii.
Pentru motivele arătate, se solicită admiterea apelului, anularea în tot a sentinței și trimiterea cauzei, spre rejudecare, la instanța de fond competentă.
Prin întâmpinarea formulată, intimata S.N.T.F.M „CFR Marfă” S.A., a solicitat respingerea apelului, ca nefondat.
În apel, nu au fost administrate probe.
Verificând sentința apelată, în limitele cererii de apel, conform art. 476-479 din Codul de procedură civilă, Curtea constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial, pentru membrul de sindicat C. M. a solicitat obligarea pârâtei la plata salariului suplimentar pentru anul 2010, conform art. 30 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar, valabil pe anii 2006-2007, prelungit prin act adițional până la 28.12.2010 și art. 43 alin. 2 lit. a) din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, la plata ajutorului material pentru sărbătoarea de C. pe anul 2010 echivalent cu un salariu de bază la nivelul clasei I de salarizare, drepturi salariale prevăzute la art. 71 prima și a doua liniuță din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar, valabil pe anii 2006-2007, prelungit prin act adițional până la 28.12.2010, la plata daunelor interese constând în actualizarea sumelor datorate cu rata inflației și dobânda legală, calculate la data plății efective, urmând ca toate drepturile salariale solicitate să fie calculate și plătite în conformitate cu prevederile Contractului colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, art. 41 alin. 3 lit. a), adică la valoarea salariului de bază minim brut de 700 lei, corespunzător clasei I de salarizare.
Prin încheierea din 17.10.2014, cererea membrului de sindicat C. M. a fost disjunsă din dosarul nr._/3/2013, fiind format prezentul dosar.
Față de dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. c) din Codul muncii, în forma aplicabilă speței, cererile în vedere soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator.
Așa cum s-a arătat, reclamantul a solicitat obligarea angajatorului la plata salariului suplimentar aferent anului 2010 și a primei de C. pentru același an, calculate în modalitatea arătată în cererea cu care a fost învestită instanța.
Contrar celor stabilite de Tribunal, se reține că pretențiile reclamantului se încadrează in noțiunea generală de drepturi salariale, prin cerere fiind pretinse sumele acordate ca forme de premiere, adaosuri la salariu, conform art. 155 Codul muncii în vigoare în perioada pentru care se solicită drepturile. Faptul că acestea sunt prevăzute în contractul colectiv de muncă nu le schimbă natura juridică.
Așa cum s-a stabilit în considerentele deciziei nr. 14/2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Complet competent să judece recursul în interesul legii, „demersul judiciar de stabilire a naturii juridice a drepturilor patrimoniale pretinse de un salariat trebuie să pornească de la verificarea sferei noțiunii de drept salarial și să clarifice dacă aceste drepturi se subsumează noțiunii de "adaos la salariu" reglementată de art. 155 din Codul muncii, aceasta fiind norma legală incidentă, în funcție de circumstanțele particulare ale raportului juridic dedus judecății, fapt ce, în aceste condiții, reprezintă o chestiune de aplicare a legii.
Pe de altă parte, în art. 160, Codul muncii face trimitere, indirect, la ceea ce se poate stabili, în această materie, prin contractele colective de muncă, menționând posibilitatea ca angajatorul să asigure salariaților hrană, cazare sau alte facilități.
Întrucât părțile raportului juridic individual sau colectiv de muncă sunt obligate ca la încheierea convențiilor individuale sau colective de muncă să respecte dispozițiile legale, nu se poate deroga de la lege în domeniul elementelor componente ale unui drept salarial. În aceste condiții, ceea ce analizează instanțele în conflictele de muncă declanșate de nerespectarea unor clauze ale contractelor colective (în majoritatea cauzelor) ori individuale de muncă nu este natura juridică a dreptului, ci modalitatea de executare a clauzelor, în sensul că verifică îndeplinirea condițiilor prestabilite de acordare, salariații care beneficiază de drept, eventuale cazuri de neexecutare justificată din diverse motive, cuantumul etc.
În situația în care drepturile salariale suplimentare fac parte din elementele constitutive ale salariului, cererile în justiție pot fi formulate în termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, iar atunci când drepturile salariale suplimentare nu fac parte din elementele constitutive ale salariului, acestea au natura juridică a unor măsuri de protecție socială, facilități acordate de angajator și convenite în contractul colectiv de muncă, iar neacordarea lor rezidă într-o neexecutare a clauzelor acestui contract, astfel încât cererile în justiție pot fi formulate în termenul de prescripție de 6 luni prevăzut de art. 268 alin. (1) lit. e) din Codul muncii.”
Or, pentru munca prestată în baza contractului individual de muncă fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat în bani, care cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri (premii, prima de concediu, premiul anual etc.).
Natura salarială a drepturilor bănești solicitate prin cererea cu care a fost învestită instanța este indiscutabilă, chiar dacă ele izvorăsc din clauze ale contractelor colective de muncă, care reglementează acordarea unor premii (anuale ori prevăzute în considerarea anumitor sărbători).
Având în vedere caracterul salarial al drepturilor pretinse, se reține că instanța de fond în mod greșit a calculat termenul de prescripție prin raportare la dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. e) din Codul muncii, iar nu la cele ale art. 283 alin. 1 lit. c) din același Cod.
Potrivit dispozițiilor art. 480 alin. 3 din Codul de procedură civilă, în cazul în care se constată că, în mod greșit, prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată, instanța de apel va anula hotărârea atacată și va judeca procesul, evocând fondul. Cu toate acestea, instanța de apel va anula hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe sau altei instanțe egale în grad cu aceasta din aceeași circumscripție, în cazul în care părțile au solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel ori prin întâmpinare; trimiterea spre rejudecare poate fi dispusă o singură dată în cursul procesului. Dezlegarea dată problemelor de drept de către instanța de apel, precum și necesitatea administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
Pentru considerentele arătate, cum apelanta a solicitat în mod expres prin cererea de apel trimiterea cauzei spre rejudecare, Curtea, în baza art. 480 alin. 3 din Codul de procedură civilă, va admite apelul, va anula sentința atacată și va trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de reclamanta FEDERAȚIA NAȚIONALĂ FEROVIARĂ MIȘCARE COMERCIAL, în numele și pentru membrul de C. M., împotriva sentinței civile nr.173/09.01.2015, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâtele S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ "CFR MARFĂ" S.A. și S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ "CFR MARFĂ" S.A. - SUCURSALA BANAT-OLTENIA.
Anulează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 12 Mai 2015.
Președinte, L. U. | Judecător, C.-G. C. | |
Grefier, Ș. T. |
Red.: L.U./4.06.2015
Dact.: A.C./5ex.
20.05.2015
Jud. fond: M. S. V. C.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 921/2015.... → |
|---|
