Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 119/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 119/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 15-01-2015 în dosarul nr. 15958/3/2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE

DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr._ (Număr în format vechi 7236/2014)

DECIZIE CIVILĂ NR.119/2015

Ședința publică de la 15 ianuarie 2015

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE- A. I. C.

JUDECĂTOR - D. A. T.

GREFIER – I. L. B.

.

Pe rol soluționarea apelului formulat de apelanta-pârâtă .” SRL împotriva sentinței civile nr.5285 din data de 06 mai 2014, pronunțată de Tribunalul București-Secția a VIII-a Civilă Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul-reclamant B. M., având ca obiect-drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul-reclamant B. M., lipsă fiind apelanta-pârâtă.

Procedura de citare legal îndeplinită

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că apelanta-pârâtă nu s-a conformat dispozițiilor stabilite de instanță prin rezoluția de primire a dosarului, în sensul că nu a precizat cererea de apel cu privire la domiciliul sau reședința intimatului, CNP-ul intimatului, contul bancar a apelantului și intimatului,calitatea celui care reprezintă partea în proces, indicarea hotărârii atacate, arătarea motivelor de drept și de fapt pe care își întemeiază cererea de apel, arătarea dovezilor pe care se întemeiază apelul.

Curtea a procedat la identificarea intimatului-reclamant, care se legitimează cu carte de identitate, datele fiind consemnate separat în caietul grefierului de ședință.

Curtea, din oficiu, invocă în cauză, nulitatea cererii de apel având în vedere că aceasta nu a fost depusă în termenul legal prevăzut de lege.

Intimatul, având cuvântul, arată că lasă la aprecierea instanței.

Curtea, constată cauza în stare de judecată și în raport de prevederile art. 394 Cod procedură civilă, o reține în pronunțare.

CURTEA,

Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.5285 din data de 06.05.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul B. M., în contradictoriu cu pârâta . SRL și a fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 859 lei reprezentând drepturi salariale restante aferente lunii iunie 2012, actualizată cu indicele de inflație calculat de la scadență și la plata dobânzii legale începând cu data de 20.07.2012 și până la plata efectivă.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:

În perioada 01.01._12 reclamantul a fost angajat al pârâtei în funcția de Sef Formație Paza si Ordine cu un salariu de baza brut de 1500 lei.

Prin decizia nr. 193/08.06.2012 s-a dispus încetarea contractului individual de muncă încheiat cu societatea pârâtă la inițiativa acesteia în conformitate cu dispozițiile art. 65 alin.(1) din C. muncii.

Societatea pârâtă nu i-a platit drepturile salariale aferente lunii iulie 2012 in suma de 859 lei net.

In speță, cum pârâta nu a făcut dovada plății acestor drepturi, respectiv a sumei de 859 lei, a rezultat că aceasta nu și-a îndeplinit obligația asumată, motiv pentru care pârâta a fost obligata să–i plătească reclamantului suma de 859 lei reprezentând drepturi salariale restante pe luna iulie 2012 actualizata cu rata indicelui de inflație.

Potrivit dispozițiilor art. 166 alin.4 din Legea nr. 53/2003 republicată întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.

În consecință, pârâta a fost obligată să-i plătească reclamantului dobânda legală aferentă sumei totale de 859 lei, calculată începând cu data de 20.07.2012 până la data plății efective a acestei sume.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâta . S.R.L., la data de 24.09.2014, înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale la 25.09.2014.

Analizând cu prioritate, potrivit dispozițiilor art. 248 din Noul Cod de procedură civilă, excepția tardivității declarării apelului, invocată din oficiu, Curtea reține următoarele:

Litigiul dintre părțile în cauză este supus dispozițiilor Legii dialogului social nr. 62/2011, avându-se în vedere art. 1 lit. n, p, art. 155 („conflictele de muncă se soluționează potrivit prevederilor prezentei legi” - norme imperative cu caracter special), precum și ale art. 208 și urm. din această lege.

În conformitate cu prevederile art. 215 din Legea nr. 62/2011, cu modificările și completările ulterioare, dispoziții speciale în litigiile de muncă față de prevederile art. 468 alin. 1 NCPC, termenul de apel este de 10 zile de la data comunicării hotărârii, pronunțate de prima instanță.

Potrivit art. 185 alin. 1 NCPC, când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din neexercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune astfel.

Astfel, nedeclararea apelului în termenul de 10 zile prevăzut de art. 215 din Legea nr. 62/2011 atrage decăderea părții din dreptul de a mai formula calea de atac.

Potrivit regulilor prevăzute de art. 181, 182 și 184 alin. 1 NCPC, privind calculul termenelor procedurale (în categoria cărora intră și termenul de apel), termenele, dacă legea nu dispune altfel, încep să curgă de la data comunicării actelor de procedură; când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă, nici ziua când acesta se împlinește. Când ultima zi a termenului cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungește până în prima zi lucrătoare ce urmează (art.181 al.2).

Procedând la aplicarea regulilor prevăzute de art. 181 și urm. NCPC, văzând și dispozițiile art. 163-165 NCPC și având în vedere, în raport de cele anterior expuse, că în materia litigiilor de muncă apelul trebuia declarat în termen de 10 zile de la comunicarea sentinței, concluzia ce se impune este aceea că ultima zi în care se putea declara calea de atac a apelului în prezenta cauză era 08.09.2014.

Astfel, sentința atacată în cauză, nr. 5285/06.05.2014, a fost comunicată apelantei-pârâte la data de 26.08.2014, ora 10.30, așa cum rezultă din procesul verbal de înmânare aflat la fila 26 din dosarul Tribunalului.

Or, apelul declarat în cauză de apelanta-pârâtă . S.R.L. a fost înregistrat la Tribunalul București data de 24.09.2014, așa cum rezultă din mențiunile înscrise pe cererea de apel (f. 3 dosar apel), astfel că se constată formularea acestuia cu mult după împlinirea termenului legal de 10 zile, calculat conform dispozițiilor anterior menționate.

Pentru toate aceste considerente, văzând și prevederile art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va anula ca fiind făcut peste termen apelul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Anulează apelul formulat de apelanta-pârâtă .” SRL, cu sediul în București, .-12, ., înregistratĂ la ORC sub nr.J_, având CFI RO_ împotriva sentinței civile nr.5285 din data de 06 mai 2014, pronunțată de Tribunalul București-Secția a VIII-a Civilă Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul-reclamant B. M., domiciliat în București, ., ., ., sector 2, ca fiind făcut peste termen.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 15 ianuarie 2015.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

A. I. C. D. A. T.

GREFIER

I. L. B.

RED. D.A.T

Dact:I.B/20 ianuarie 2015

Tehnord: S.Ș/27.01.2015

Jud.fond: P. R. A. G.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 119/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI