Recalculare pensie. Decizia nr. 1853/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 1853/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 21-05-2015 în dosarul nr. 35109/3/2013
Dosar nr._ (Număr în format vechi 8625/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr. 1853
Ședința publică din data de 21.05.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE – E. L. U.
JUDECĂTOR - L. C. DOBRANIȘTE
GREFIER - F. V.
Pe rol fiind soluționarea cererii de apel formulată de apelantul-reclamant D. I. împotriva sentinței civile nr.8245 din data de 11.09.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. DE P. A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, având ca obiect „recalculare pensie”.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 14.05.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când, Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării la data de 21.05.2015 și a dat următoarea decizie.
CURTEA ,
Deliberând asupra apelului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.8245 din data de 11.09.2014, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul D. I., în contradictoriu cu pârâta C. de P. a Municipiului București.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Contestatorului i s-a deschis dreptul la pensie în data de 03.11.2008 conform mențiunilor cuprinse în decizia de pensionare nr._/26.02.2009 emisă de C. de pensii Sectorul 2, revizuită prin decizia nr._/04.03.2010 în baza Legii nr. 19/200.
Conform probelor administrate în cauză, reclamantul a lucrat în condiții speciale de muncă, condiții prevăzute de Legea nr. 226/2006, o perioadă de 32 ani ,1 lună și 9 zile.
Totodată, Tribunalul a constatat că la determinarea punctajului mediu anual intimata a utilizat un stagiu complet de cotizare derogator, prevăzut de un act normativ cu caracter special, respectiv de Legea nr. 226/2006.
Reclamantul solicită obligarea pârâtei la acordarea și a drepturilor prevăzute de Legea 218/2008 și OUG nr. 209/2008, respectiv, a punctajului suplimentar pentru grupa I a de muncă, conform OUG 209/2008, pentru modificarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, începând cu data de 31.10.2010 la zi, actualizate cu indicele de inflație la data plații.
Cererea formulată de reclamant s-a apreciat ca fiind neîntemeiată.
Având în vedere împrejurarea că decizia de pensionare nu a fost contestată sub aspectul modului de determinare a punctajului mediu anual din perspectiva modului de aplicare a prevederilor art. 78 indice 2 din Legea nr. 19/2000, în forma în vigoarea la data deschiderii drepturilor de pensie, o eventuală modificare a acesteia nu mai poate fi solicitată decât în temeiul prevederilor art. 107 alin. 1 din Legea nr. 263/2010 și operată prin decizie de revizuire, în condițiile art. 107 alin. 2 din actul normativ menționat.
Cu aceste considerații, Tribunalul a reținut următoarele:
Prevederile legale în vigoare la data deschiderii drepturilor de pensie ale reclamantului, 03.11.2008, astfel cum au fost introduse prin art. I, pct. 2 din Legea nr. 218/2008, conțineau următoarele dispoziții referitoare la majorarea punctajelor realizate de asigurați în activități în locuri încadrate în grupe superioare de muncă, potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, precum și în activități în locuri de muncă încadrate în condiții speciale sau deosebite, potrivit legislației în vigoare după data de 01.04.2001:
"Art. 782. - (1) Asigurații care au desfășurat activități în locuri încadrate în grupe superioare de muncă, potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, precum și cei care au desfășurat activități în locuri de muncă încadrate în condiții speciale sau deosebite, potrivit legislației în vigoare după această dată, beneficiază de majorarea punctajelor realizate în perioadele respective, după cum urmează:
a) cu 50% pentru perioadele în care au desfășurat activități în locuri încadrate în grupa I de muncă, potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, sau în locuri încadrate în condiții speciale, potrivit legislației în vigoare după această dată;
b) cu 25% pentru perioadele în care au desfășurat activități în locuri încadrate în grupa a II-a de muncă, potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, sau în locuri încadrate în condiții deosebite, potrivit legislației în vigoare după această dată.
(2) Prevederile alin. (1) se aplică numai în situațiile în care, potrivit legii. la determinarea punctajului mediu anual se utilizează stagiile complete de cotizare prevăzute în anexa nr. 3.
Prin Legea nr. 226 din 7 iunie 2006 privind încadrarea unor locuri de muncă în condiții speciale Publicată în: Monitorul Oficial nr. 509 din 13 iunie 2006, s-a statuat că:
“Art. 1 - (1) Începând cu data de 1 aprilie 2001, sunt încadrate în condiții speciale locurile de muncă în care se desfășoară activitățile prevăzute în anexa nr. 1.
Printre activitățile prevăzute în anexa nr. 1 se numără și cele de la poziția 7, respectiv, mecanic de locomotivă și automotor.
Potrivit art. 2 din Legea nr. 226 din 7 iunie 2006 - (1) Perioadele de timp în care asigurații își desfășoară activitatea, pe durata programului normal de lucru din luna respectivă, numai în locurile de muncă prevăzute la art. 1 sunt stagii de cotiza re în condiții speciale.
(2) Sunt asimilate stagiului de cotizare în condiții speciale perioadele de timp anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, în care asigurații și-au desfășurat activitatea, pe durata programului normal de lucru din luna respectivă, în locurile de muncă încadrate conform legislației anterioare în grupa I de muncă și care, potrivit prezentei legi, sunt încadrate în condiții speciale.
Potrivit art. 3 - (1) Asigurații care realizează un stagiu de cotizare de cel puțin 25 de ani în condițiile speciale prevăzute de prezenta lege beneficiază de pensie pentru limită de vârstă, cu reducerea cu 15 ani a vârstelor standard de pensionare prevăzute în anexa nr. 3 "Vârstele standard de pensionare și stagiile minime și complete de cotizare pentru femei și bărbați, pe ani și pe luni, pe perioada aprilie 2001 - martie 2015" la Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare.
(2) Stagiul de cotizare prevăzut la alin. (1) se poate constitui și din însumarea stagiilor de cotizare realizate conform prevederilor prezentei legi cu cele realizate potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare.
Art. 5 - (1) Pentru asigurații prevăzuți la art. 3 punctajul mediu anual se determină prin împărțirea la 25 a numărului de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale realizate în perioada de cotizare.
Or, din textul de lege mai sus enunțat, respectiv prevederile art. 78 indice 2 din Legea nr. 19/2000, aplicabil la data deschiderii drepturilor de pensie ale contestatorului, rezultă indubitabil că de aplicarea prevederilor art. 78 indice 2 din legea nr. 19/2000, introduse prin art. I, pct. 2 din Legea nr. 218/2008, beneficiază doar asigurații ale căror drepturi de pensie au fost stabilite începând cu data de 03.11.2008 (situația reclamantului) și pentru care la determinarea punctajului mediu anual nu s-a utilizat vechimea în muncă necesară deschiderii dreptului la pensie prevăzută de acte normative cu caracter special, respectiv, s-au utilizat stagiile complete de cotizare prevăzute în anexa 3 la Legea nr. 19/2000.
Așa fiind, având în vedere că încadrarea activității contestatorului în grupa I de muncă s-a făcut în condițiile Ordinului nr. 50/1990 și Ordinului nr. 125/1990, republicate în anul 1994, anexa 1, pct. 123, activitate care se regăsește la numărul curent 7 din anexa I la Legea nr. 226/2006, anexă cuprinzând locurile de muncă încadrate în condiții speciale, în care se desfășoară următoarele activități, respectiv, mecanic de locomotivă și automotor, față de împrejurarea că reclamantul are o vechime de peste 25 de ani, în locuri de muncă încadrate în grupa I de muncă și care, potrivit Legii nr. 226/2006, sunt încadrate în condiții speciale de muncă în procent de 100%, acesta beneficiind de încadrarea desfășurării muncii în condiții speciale, Tribunalul a constatat că în mod corect intimata a utilizat la determinarea punctajului mediu anual al reclamantului stagiul complet de cotizare prevăzut la art. 5 din Legea nr. 226 din 7 iunie 2006, respectiv de 25 de ani și nu stagiul complet de cotizare prevăzut în anexa 3 la Legea nr. 19/2000.
Reclamantul beneficiind de utilizarea la determinarea punctajului mediu anual a unui stagiu complet de cotizare derogator de 25 de ani, iar nu de cel prevăzut de anexa nr. 3 la Legea nr. 19/2000, este exclus de la aplicarea prevederilor art. 782, din Legea nr. 19/2000, prin care s-au majorat punctajele anuale realizate de asigurați în locuri de muncă sau activități încadrate în grupa I-a de muncă, respectiv cu 50% pentru perioadele în care a desfășurat activități în locuri încadrate în grupa I de muncă, având în vedere că de aceste prevederi beneficiază doar persoanele ale căror drepturi de pensie au fost stabilite prin utilizarea stagiilor complete de cotizare, prevăzute în anexa 3 la Legea nr. 19/2000, în funcție de data deschiderii dreptului la pensie.
Or, în cazul contestatorului, la determinarea punctajului mediu anual nu s-a utilizat stagiul complet de cotizare prevăzut de Legea nr. 19/2000 ci stagiul complet de cotizare derogator, prevăzut de art. 5 din Legea nr. 226 din 7 iunie 2006, respectiv de 25 de ani.
Nici susținerea reclamantului în sensul că drepturile de pensie ale reclamantului ar fi trebuit să se deschidă începând cu data de 02.11.2008, astfel încât ar beneficia de punctajul prevăzut de Ordonanța de Urgență nr. 209 din 4 decembrie 2008 pentru modificarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale publicată în Monitorul Oficial nr. 826 din data de 9 decembrie 2008, care modifică articolul 165/1 din Legea nr. 19/2000, nu poate fi primită de instanță, având în vedere pe de o parte că data deschiderii drepturilor de pensie nu a fost contestată de reclamant, aceasta fiind 03.11.2008, iar textul solicitat a fi aplicat se aplică pensiilor deschise anterior datei de 03.11.2008, iar pe de altă parte, acesta nici nu a intrat în vigoare la data de 01.01.2010, fiind suspendat până la data de 01.01.2011 (la data de 29 decembrie 2009 a intrat în vigoare Ordonanța de Urgență nr. 114 din 23 decembrie 2009 privind unele măsuri financiar-bugetare care prin art. V a modificat articolul II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 209/2008 pentru modificarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 9 decembrie 2008, aprobată prin Legea nr. 155/2009, acesta având următorul cuprins: Art. II - (1) Prevederile art. 165/1 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum au fost modificate prin prezenta ordonanță de urgență, se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2011) și a fost abrogat la data de 01.01.2011, prin Legea nr.263/2010.
În acest context, drepturile prevăzute de articolul 165/1 din Legea nr. 19/2000 (care oricum nu sunt aplicabile situației reclamantului față de data deschiderii drepturilor de pensie) au fost înlocuite cu cele ale art. 169 din Legea nr. 263/2010, care de asemenea nu sunt aplicabile reclamantului (chiar dacă ar fi avut dreptul la deschiderea drepturilor de pensie anterior datei de 03.11.2008) având în vedere că și acordarea acestora se face numai în situațiile în care, potrivit legii, la determinarea punctajului mediu anual s-au utilizat stagiile complete de cotizare prevăzute de legislația în vigoare în perioada respectivă.
Astfel, potrivit prevederilor alin. 3 ale art. 169 din Legea nr. 263/2010: "De creșterea punctajelor anuale prevăzută la alin. (1) beneficiază și persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1 aprilie 2001-2 noiembrie 2008 inclusiv, numai în situațiile în care, potrivit legii, la determinarea punctajului mediu anual s-au utilizat stagiile complete de cotizare prevăzute de legislația în vigoare în perioada respectivă ", ceea ce presupune că utilizarea unui stagiu complet de cotizare derogator exclude acordarea punctajelor suplimentare, indiferent de actul normativ care îl prevede.
În acest context, aplicarea unui stagiu complet de cotizare derogator, respectiv stagiul de cotizare de 25 de ani prevăzut de art. 5 din Legea nr. 226/2006, iar nu a stagiului complet de cotizare prevăzut de anexa nr. 3 la Legea nr. 19/2000 exclude aplicarea prevederilor din art. 78 indice 2 din Legea nr. 19/2000 (în prezent ale art. 100 și art. 169 din Legea nr. 263/2010).
Împotriva acestei sentințe, a declarat apel motivat, în termenul legal, reclamantul D. I., criticând-o pentru nelegalitate, apel întemeiat în drept pe dispozițiile art.466 din Codul de procedură civilă.
Se arată în dezvoltarea căii de atac formulate că, în fapt, instanța de fond a respins acțiunea formulată de reclamant considerând că este neîntemeiată, conform motivelor expuse în motivarea sentinței civile nr. 8245/11.09.2014, motive care nu se pot reține ca fiind unele pertinente și reale având în vedere interpretarea legii în mod eronat de către instanța de fond.
Astfel, așa cum s-a arătat și prin acțiunea introductivă, prin decizia nr._/26.02.2009 apelantul a fost înscris la pensie pentru limita de vârstă, începând cu data de 03.11.2008, în baza Legii 19/2000, modificată și completată la acea dată prin Legea 218/2008, care în art. I alin. 2, prin introducerea art. 782 sublinia faptul că: “Asigurații care au desfășurat activități în locuri încadrate în grupe superioare de muncă, potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, precum și cei care au desfășurat activități în locuri de muncă încadrate în condiții speciale sau deosebite, potrivit legislației în vigoare după această dată, beneficiază de majorarea punctajelor realizate în perioadele respective, după cum urmează:
a) cu 50% pentru perioadele în care au desfășurat activități în locuri încadrate în grupa I de muncă, potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, sau în locuri încadrate în condiții speciale, potrivit legislației în vigoare după această dată;”
(2) Prevederile alin. (1) nu se aplică în situația în care, la recalcularea pensiilor în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, aprobată cu completări prin Legea nr. 78/2005, cu completările ulterioare, pentru determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat un alt stagiu complet de cotizare decât cel prevăzut de legislația pensiilor în vigoare la data înscrierii la pensie."
Stagiul complet de cotizare luat în considerare la calcularea drepturilor sale de pensie au fost cele prevăzute în anexa 3 din Legea 19/2000, pentru acea perioadă fiind prevăzut un stagiu de 31 ani și 10 luni, ceea ce înseamnă că s-a încadrat în dispozițiile Legii 19/2000.
Instanța de judecată, apreciază apelantul ,a reținut în mod greșit faptul că a beneficiat de efectele unei legi speciale, deoarece drepturile de pensie care i-au fost stabilite pentru pensionarea la limita de vârstă, au fost stabilite în baza Legii 19/2000, lege în vigoare la data pensionarii acestuia.
Prin introducerea art. 1651 se stabilea că: „Pensionarii sistemului public ale căror drepturi de pensie au fost stabilite potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, care au desfășurat activități în locuri încadrate în grupe superioare de muncă, precum și cei care au desfășurat activități în locuri de muncă încadrate în condiții speciale sau deosebite și ale căror drepturi de pensie au fost stabilite potrivit legislației în vigoare după această dată beneficiază de o creștere a punctajelor realizate în aceste perioade, după cum urmează:
a) cu 50% pentru perioadele în care au desfășurat activități în locuri încadrate în grupa I de muncă, potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, sau în locuri încadrate în condiții speciale, potrivit legislației în vigoare după această dată;"
Conform acestei modificări a Legii 19/2000 prin Legea 218/2008, lege în vigoare la data deschiderii drepturilor la pensie a reclamantului, pârâta avea obligația să-i acorde această majorare a punctajului mediu anual, deoarece așa cum se poate observa din decizia nr._/26.02.2009 acesta a efectuat un număr de 32 ani, o lună și 9 zile în condiții speciale.
Nu s-au propus noi dovezi în cauză, solicitându-se judecarea pricinii în lipsa părților conform art. 411 Cod Procedură Civilă.
Curtea, văzând prevederile art. 480 alineatul 1 Cod Procedură Civilă și apreciind că în raport de pretențiile deduse judecății, de probatoriul administrat și de normele juridice relevante, soluția primei instanțe este legală și temeinică, va respinge apelul ca nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Criticile exprimate în cadrul cererii de apel nu pot fi primite, Tribunalul procedând corect atunci când a respins pretențiile având ca obiect acordarea în cazul reclamantului a punctajului suplimentar prevăzut de art. 169 alin. 1 din Legea nr. 263/2010.
Așa cum rezultă din analiza probelor administrate în cauză (înscrisuri), drepturile de pensie ale autorului acțiunii s-au născut la data de 26.02.2009, sub imperiul Legii nr. 19/2000 și al Legii nr. 226/2006, în cazul său reținându-se un stagiu complet de cotizare de 25 ani. A se vedea în acest sens mențiunile în decizia de pensionare nr._/26.02.2009 emisă de C. de pensii Sectorul 2(fila 134 dosar fond).
Potrivit art. 41 alin. 4 din Legea nr. 19/2000, „stagiul complet de cotizare este de 30 de ani pentru femei și de 35 de ani pentru bărbați. Atingerea stagiului complet de cotizare se va realiza în termen de 13 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin creșterea acestuia, pornindu-se de la 25 de ani pentru femei și de la 30 de ani pentru bărbați, conform eșalonării prevăzute în anexa nr. 3”.
Date fiind aceste dispoziții legale înseamnă că stagiu complet de cotizare în cazul bărbaților la data pensionării apelantului era, ca regulă, de minimum 30 de ani în cazul bărbaților, acesta fiind stagiul de drept comun.
Or, după cum s-a arătat mai sus, atunci când s-a stabilit dreptul la pensie al apelantului-reclamant, s-a reținut un stagiu complet de cotizare de doar 25 ani, întrucât acesta a beneficiat și de aplicarea dispozițiilor Legii nr. 226/2006, având în vedere împrejurarea că lucrase mai mult de 25 de ani în condiții speciale de muncă.
Deci, stagiul complet de cotizare de 25 ani avut în vedere în ceea ce-l privește pe autorul cererii de chemare în judecată este unul derogator de la cel de drept comun de minimum 30 ani prevăzut de art. 41 alin. 4 din Legea nr. 19/2000.
În aceste condiții, apelantul-reclamant nu este îndreptățit să i se acorde punctajul suplimentar prevăzut de art. 169 alin. 1 din Legea nr. 19/2000, deoarece se află în ipoteza prevăzută de art. 169 alin. 3 din aceeași lege, text în conformitate cu care:
„De creșterea punctajelor anuale prevăzută la alin. (1) beneficiază și persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1 aprilie 2001 - 2 noiembrie 2008 inclusiv, numai în situațiile în care, potrivit legii, la determinarea punctajului mediu anual s-au utilizat stagiile complete de cotizare prevăzute de legislația în vigoare în perioada respectivă”.
În cazul apelantului nu s-a utilizat stagiul complet de cotizare prevăzut de art. 41 alin. 4 din Legea nr. 19/2000 (sub imperiul căreia s-a pensionat) și care era de minimum 30 de ani, ci un stagiu complet de cotizare de doar 25 de ani, derogator de la dispozițiile legale amintite.
Ca atare, el nu poate beneficia de punctajul suplimentar prevăzut de art. 169 alin. 1 din Legea nr. 263/2010.
Pentru aceste considerente, în temeiul art.480 alin.1 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge apelul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelantul-reclamant D. I., având CNP_, cu domiciliul ales în București, .. 25, ., ., sector 3, împotriva sentinței civile nr.8245 din data de 11.09.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. DE P. A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, având CF_, cu sediul în București, Calea V. nr. 6, sector 3.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21.05.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
E. L. U. L. C. Dobraniște
GREFIER,
F. V.
Tehnored.L.E.U.
Dact. V.N./4 ex./08.06.2015
Jud.fond: G. M. A.
← Pretentii. Decizia nr. 764/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Obligaţie de a face. Decizia nr. 1731/2015. Curtea de Apel... → |
---|