Recalculare pensie. Decizia nr. 341/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 341/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 29-01-2015 în dosarul nr. 6927/2/2014
Dosar nr._ (Număr în format vechi 8131/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr. 341
Ședința publică din data de 29.01.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE – L. H.
JUDECĂTOR - P. A.
JUDECĂTOR - E. L. U.
GREFIER - F. V.
Pe rol se află soluționarea cererii de revizuire formulată de revizuientul J. V. A., împotriva deciziei civile nr.5088 din data de 29.10.2014, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VII-a pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._/3/2012, în contradictoriu cu intimata C. DE P. A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, cauza având ca obiect „recalculare pensie - revizuire”.
La apelul nominal făcut în ședința publică, pe lista amânărilor fără discuții, cu părțile prezente, a răspuns revizuientul J. V. A., personal, lipsă fiind intimata C. de P. a Municipiului București.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care,
Revizuientul J. V. A. solicită acordarea unui nou termen de judecată în vederea pregătirii apărării și să angajeze un apărător.
Curtea, după deliberare, având în vedere că la dosarul cauzei se găsește cererea de revizuire motivată, respinge cererea de amânare a cauzei nefiind întemeiată.
Curtea dispune lăsarea cauzei la ordine.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare, a răspuns revizuientul J. V. A., personal, lipsă fiind intimata C. de P. a Municipiului București.
Revizuientul J. V. A. solicită suspendarea cauzei până la publicarea în Monitorul Oficial al României a Deciziei nr.6 din data de 08.12.2014, pronunțată într-un recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție. În acest sens depune la dosar cerere scrisă.
Curtea, după deliberare, având în vedere că cererea de suspendare sus precizată este lipsită de temei legal, o respinge ca neîntemeiată.
Curtea pune în discuție admisibilitatea cererii de revizuire în raport de dispozițiile art. 326 alineatul 3 și art.322 alin.1 Cod procedură civilă, pe considerentul că hotărârea pronunțată de instanța de recurs nu evocă fondul și acordă cuvântul părților pe acest aspect.
Revizuientul J. V. A. susține că soluția pronunțată de către instanța de recurs repetă ceea ce s-a menționat de către prima instanță și în mod greșit s-a reținut că dispozițiile art.14 din Legea nr.19/2000 au caracter de normă specială.
Față de aceste considerente solicită admiterea cererii de revizuire așa cum a fost formulată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA ,
Deliberând asupra cererii de revizuire:
Prin cererea înregistrată la data de 10.12.2012 pe rolul Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._/3/2012, reclamantul J. V.-A. a chemat în judecată pârâta C. de P. a Municipiului București, solicitând obligarea pârâtei la revizuirea drepturilor de pensie prin valorificarea punctajelor suplimentare prevăzute de O.U.G. nr. 100/2008 și art. 169 din Legea nr. 263/2010 și la plata diferențelor de pensie rezultate din neacordarea punctajelor suplimentare, actualizate cu rata inflației la data plății efective.
Prin sentința civilă nr.1609 din data de 13.02.2014, Tribunalul București a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul J. V.-A., împotriva pârâtei C. de P. a Municipiului București.
Prin decizia civilă nr.5088 din data de 29.10.2014 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._/3/2012 (4412/2014), s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant J. V.-A. împotriva sentinței civile nr. 1609 din data de 13.02.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._/3/2012, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. de P. a Municipiului București.
În considerente, s-a reținut că motivele de recurs se circumscriu ipotezei prevăzute de art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, ceea ce a impus Curții cercetarea sentinței pronunțate de instanța de fond sub aspectul temeiului său legal, al modului de interpretare și aplicare a normelor de drept incidente în pretenția dedusă judecății.
Pentru a se putea proceda însă la stabilirea normelor de drept aplicabile, s-a prezentat situația de fapt a cauzei. Astfel, prin decizia nr._/20.02.1996 emisă de Direcția de Muncă și Protecție Socială a Județului Prahova - Oficiul de P. a fost acordată asiguratului J. V.-A. o pensie pentru munca depusă și limită de vârstă în temeiul Legii nr. 3/1997, începând cu data de 01.03.1996. S-a reținut în această decizie vechimea totală în muncă de 46 de ani și 6 zile, întregită la 46 de ani, din care 28 ani, 6 luni și 29 de zile în grupa I de muncă, iar 3 ani, 5 luni și 7 zile în grupa a III-a de muncă.
În baza O.U.G. nr. 4/2005, pensia recurentului-reclamant a fost recalculată după principiile și algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000, ceea ce a însemnat utilizarea unui stagiu complet de cotizare de 30 de ani. Decizia emisă în anul 2005 nu a fost depusă la dosar.
Prin sentința civilă nr. 4407/03.05.2011 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._/3/2010, C. de P. a Municipiului București a fost obligată să recalculeze drepturile de pensie ale reclamantului J. V.-A., în baza O.U.G. nr. 4/2005, prin utilizarea în calculul punctajului mediu anual a unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani și să plătească acestuia diferențele de drepturi de pensie începând cu data de 06.07.2007. Sentința a rămas irevocabilă și a fost pusă în executare de C. de P. a Municipiului București prin decizia nr._/25.08.2011, fiind stabilit noul punctaj mediu anual și noul cuantum al pensiei cuvenit începând cu data de 06.07.2007.
În cauza pendinte, recurentul-reclamant a susținut că are dreptul atât la utilizarea în calculul punctajului mediu anual a stagiului complet de cotizare de 20 de ani pentru cei peste 20 de ani de activitate desfășurată în grupa I de muncă, cât și la un punctaj suplimentar pentru aceeași vechime în grupa I de muncă, calculat conform O.U.G. nr. 100/2008 și Legii nr. 263/2010, punctaj de care a beneficiat în perioada 01.02.2009 – 01.09.2011.
Curtea a considerat corectă soluția tribunalului de respingere a cererii, critica recurentului-reclamant fiind nefondată.
Astfel, prin O.U.G. nr. 100/2008 pentru completarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, s-a introdus în legea menționată art. 782 cu următorul cuprins: „(1) Asigurații care au desfășurat activități în locuri de muncă încadrate în grupa I și/sau grupa II de muncă, potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, beneficiază de un număr suplimentar de puncte, după cum urmează: a) 0,50 puncte pentru fiecare an de spor, respectiv 0,_ puncte pentru fiecare lună de spor, acordat pentru vechimea realizată în activitatea desfășurată în grupa I de muncă; b) 0,25 puncte pentru fiecare an de spor, respectiv 0,_ puncte pentru fiecare lună de spor, acordat pentru vechimea realizată în activitatea desfășurată în grupa a II a de muncă. (2) Prevederile alin. (1) se aplică numai în situațiile în care, potrivit legii, la determinarea punctajului mediu anual se utilizează stagiile complete de cotizare, prevăzute în anexa nr. 3, în funcție de data nașterii, respectiv stagiile complete de cotizare în funcție de data deschiderii dreptului la pensie, conform prevederilor art. 1671”.
La art. II al O.U.G. nr. 100/2008 se indică categoria de beneficiari ai noilor prevederi, printre care și persoanele ale căror drepturi de pensie au fost recalculate conform dispozițiilor O.U.G. nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, aprobată cu completări prin Legea nr. 78/2005, cu completările ulterioare, cu excepția acelora în cazul cărora pentru determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat vechimea în muncă necesară deschiderii dreptului la pensie prevăzută de acte normative cu caracter special.
Prevederile O.U.G. nr. 100/2008 au intrat în vigoare la data de 1 octombrie 2008.
În cazul recurentului-reclamant, ale cărui drepturi de pensie s-au deschis la data de 01.03.1996, reglementările legale menționate au fost aplicate începând cu 01.02.2009, conform eșalonării din art. III al O.U.G. nr. 100/2008, prin decizia nr._/25.05.2009 emisă de C. Județeană de P. Prahova în sensul că au fost acordate puncte suplimentare pentru 14 ani și 6 luni de spor aferent vechimii în grupa I de muncă, respectiv 3 luni de spor aferent vechimii în grupa a II-a de muncă.
Acest drept se cuvenea pensionarului numai în măsura în care nu se realiza situația de excepție privind calculul punctajului mediu anual pe baza unei vechimi în muncă prevăzută în „acte normative cu caracter special”.
Ori, situația de excepție reglementată de O.U.G. nr. 100/2008 s-a realizat, retroactiv, urmare pronunțării sentinței civile nr. 4407/03.05.2011 de Tribunalul București în dosarul nr._/3/2010 prin care s-a dispus utilizarea stagiului complet de cotizare de 20 de ani, derogatoriu de la stagiul complet de cotizare de 30 de ani, aplicabil bărbaților pensionați pentru limită de vârstă în baza Legii nr. 3/1977. Consecința juridică a hotărârii menționate este aceea a inexistenței vreunui drept al recurentului-reclamant la recalcularea drepturilor de pensie în temeiul O.U.G. nr. 100/2008, adică la număr suplimentar de puncte pentru anii de spor de grupă I de muncă, cu atât mai mult cu cât la data formulării acțiunii, 10.12.2012, O.U.G. nr. 100/2008 care modifică Legea nr. 19/2000 era abrogată implicit prin efectul abrogării actului normativ de bază prin Legea nr. 263/2010, începând cu data de 01.01.2011.
Cât privește celelalte prevederi invocate pentru același beneficiu, s-a reținut faptul că, la data de 01.01.2011, prin Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice a fost abrogată Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, însă în art. 169 se reglementează situația creșterii punctajului anual astfel: „(1) Pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi de pensie au fost stabilite potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, care au desfășurat activități în locuri încadrate în grupa I și/sau grupa a II-a de muncă, beneficiază de o creștere a punctajelor anuale realizate în aceste perioade, după cum urmează: a) cu 50% pentru perioadele în care au desfășurat activități în locuri încadrate în grupa I de muncă; b) cu 25% pentru perioadele în care au desfășurat activități în locuri încadrate în grupa a II-a de muncă. (2) Prevederile alin. (1) nu se aplică în situația în care, la recalcularea pensiilor în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, aprobată cu completări prin Legea nr. 78/2005, cu modificările și completările ulterioare, pentru determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat vechimea în muncă necesară deschiderii dreptului la pensie prevăzută de acte normative cu caracter special. (...) (4) Prevederile alin. (1) se aplică prin acordarea diferenței dintre creșterea punctajului mediu anual rezultată și cea acordată conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 100/2008 pentru completarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, aprobată prin Legea nr. 154/2009”.
Prin urmare, norma în vigoare la data formulării cererii pendinte menține excepția de la aplicarea creșterii punctajului anual pentru vechimea realizată în grupa I și a II-a de muncă, într-o formulare asemănătoare, ceea ce impune instanței necesitatea interpretării sintagmei „acte normative cu caracter special”.
Contrar interpretării date de recurentul-reclamant acestei sintagme, Curtea a considerat că excepția prevăzută în lege vizează toate persoanele ale căror drepturi de pensii sunt calculate pe baza unui alt stagiu complet de cotizare decât cel general de 30 de ani, pentru bărbați, respectiv 25 de ani, pentru femei, adică vechimea necesară deschiderii dreptului la pensie, astfel cum era reglementată în art. 8 din Legea nr. 3/1977. Pe cale de consecință, utilizarea stagiului complet de cotizare de 20 ani, rezultat din interpretarea art. 14 din Legea nr. 3/1977, ca fiind vechimea minimă necesară deschiderii dreptului la pensie persoanelor care au lucrat efectiv cel puțin 20 de ani în locuri încadrate în grupa I de muncă, se constituie într-un stagiu derogatoriu de la cel general.
Împrejurarea că acest stagiu complet de cotizare de 20 de ani nu este prevăzut într-un act normativ separat de legea generală (Legea nr. 3/1977) nu poate constitui un argument în favoarea celor susținute de recurentul-reclamant,întrucât caracterul special al unei reglementări de drept poate îmbrăca forma unui act normativ distinct sau a unor articole inserate într-o lege care are valoarea unei reglementări generale în materia asigurărilor sociale. Ceea ce contează este ca norma să reglementeze o situație de excepție de la regula generală.
Dincolo de aspectul strict formal al normelor în discuție, este de remarcat și spiritul legii, în sensul că o creștere a punctajelor anuale se acordă pentru stagiile realizate în condițiile fostelor grupe I și a II-a de muncă, pentru a compensa utilizarea stagiului complet de cotizare de 30 de ani. În măsura în care vechimea în fosta grupă de muncă a fost recompensată cu un stagiu complet de cotizare de 20 de ani, prin hotărâre judecătorească, cum este cazul de față, atunci aplicarea și a punctajului suplimentar ar însemna o dublă reparație pentru aceeași situație juridică premisă, ceea ce nu a fost în intenția legiuitorului.
Împotriva acestei decizii, recurentul-reclamant J. V.-A., a formulat cerere de revizuire, la data de 18.11.2014, înregistrată pe rolul Secției a VII-a Civile și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a Curții de Apel București, la aceiași dată, sub nr._, întemeiată în drept pe dispozițiile art.322 pct.2 din Codul de procedură civilă.
Se arată,în dezvoltarea căii extraordinare promovate că instanța de recurs s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut și nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut. Reclamantul s-a pensionat în anul 1996 în conformitate cu prevederile art. 14 din Legea nr. 3/1977, și-a desfășurat activitatea 29 de ani și 3 luni în locuri încadrate în grupa I de muncă și un an în grupa II de muncă, îndeplinind funcții de impiegat de mișcare și șef de stație la calea ferată, activități în legătură directă cu siguranța circulației trenurilor,având un stagiu total de cotizare de 46 ani, 9 luni și 6 zile. Arată totodată, că a îndeplinit și depășit condiția de a fi lucrat efectiv cel puțin 20 de ani în grupa I de muncă, prevăzută de art. 14 din Legea nr. 3/1977. După modul de formulare, dispozițiile art. 78, indice 2 din O.U.G. nr. 100/2008, modificat prin Legea nr. 218/2008, art. 165 indice 1 alin. 1 din O.U.G. nr. 209/2008 și art. 169 alin. 1 din Legea nr. 263/2010, sunt strict determinate, stabilind categoric și fără nicio posibilitate de abatere drepturile cuvenite persoanelor pensionate anterior datei de 1 aprilie 2001, care au desfășurat activități în fostele grupe I și II de muncă, în ceea ce privește plata punctajului suplimentar aferent sporului realizat în cele două grupe de muncă. În acest sens, însăși pârâta a înscris în buletinele de calcul la data de 24.06.2010 și 23.08.2011 sporul de grupă, 14 ani și 9 luni, iar prin decizia nr._/27.05.2010 a înscris numărul de puncte acordate suplimentar și a plătit bonusul în intervalul 01.02._11.
Motivul anulării invocat de pârâtă nu are susținere legală, în sensul că a calificat greșit grupele speciale de muncă I și II, dar și Legea nr. 3/1977, ca fiind act normativ cu caracter special, iar stagiul complet de cotizare, de 20 de ani, un bonus, apreciind că prin aplicarea art. 169, alin. 1 din Legea nr. 263/2010, ar beneficia de încă un bonus și a solicitat respingerea acțiunii.
Ori,potrivit Ordinului nr. 50/1990:” Personalul din unitățile de exploatare a căilor ferate, a căror activitate este legată direct de siguranța circulației, beneficiază de încadrarea în grupa I de muncă de la data la care a lucrat în funcțiile respective”.
Pârâta a stabilit vechimea integrală în muncă a reclamantului, în perioadele lucrate în grupa I și II de muncă, sporul aferent - 14 ani și 9 luni - din care a rezultat numărul de puncte suplimentare pe care refuză să-l valorifice. Stagiul complet de cotizare, de 20 de ani, a fost stabilit prin sentința civilă nr. 4407/03.05.2011 pronunțată de Tribunalul București, irevocabilă, nerecurată, definitivă și executorie. Instanța a avut în vedere Decizia nr. 40/22.09.2008 pronunțată de I.C.C.J. - Secțiile Unite, care a statuat ca stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977-31 martie 2001 și care au desfășurat activitate în grupe speciale de muncă, este cel reglementat de art. 14 din Legea nr. 3/1977, decizie obligatorie potrivit art. 329, alin. 3 Cod proc. civ. La dosarul cauzei este depusă copie de pe sentința nr. 4407/03.05.2011. Legea nr. 3/1977 a avut un caracter general, nu special, act normativ în domeniul pensiilor și asigurărilor sociale de stat, ca și legile noi nr. 19/2000, 263/2010.
Grupele speciale de muncă I și II au fost stabilite prin Legea nr. 27/1966, acordându-se și un spor de vechime suplimentar de 6 luni/an grupa 1,3 luni/an grupa II, în scopul facilitării pensionării mai devreme a angajaților care au lucrat în locuri de muncă cu risc ridicat asupra sănătății, din cauza uzurii fizice și neuropsihice premature. Vechimea suplimentară în muncă, 6 luni/an grupa I, respectiv 3 luni/an grupa II de muncă, nu s-a luat în calcul la stabilirea punctajului general din care s-a determinat punctajul mediu anual, deoarece actele normative în vigoare anterior datei de 1 aprilie 2001 nu prevedeau ca vechimea în muncă constituie stagiu de cotizare. Prin art. 160 alin. 1, din Legea nr. 19/2000, s-a precizat că.
” Vechimea în muncă recunoscută pentru stabilirea pensiilor până la . prezentei legi (Legea nr. 19/2000) constituie stagiu de cotizare. S-a avut în vedere faptul că persoanele care au lucrat în grupele I și II de muncă, în condiții speciale, deosebite, au plătit contribuția la asigurările sociale de stat majorată față de cei care au lucrat în grupa III de muncă, în condiții normale, procente stabilite gradual prin H.C.M. nr. 4161/1953, ulterior prin Decretul nr. 389/1972 (35% grupa 1,30% grupa II, 25% grupa III) și prin Legea nr. 49/1992 (40% grupa 1, 35% grupa II, 30% grupa III) din câștigul brut lunar, în sistem dualist, angajator/angajat, fără ca în cuantumul pensiilor să se regăsească vreun avantaj pecuniar.
Apărând inechități între cuantumul pensiilor stabilite pe Legea nr. 3/1977 și cele stabilite pe Legea nr. 19/2000, mai avantajoasă, s-a emis O.U.G. nr. 100/2008. În prezent, dispozițiile sunt în art. 169 din Legea nr. 263/2010 care prevede creșterea punctajelor anuale a pensiilor stabilite potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, pensionarilor din sistemul public de pensii care au desfășurat activități în locuri încadrate în grupa I și/sau grupa II de muncă. Pârâta,în susținerea revizuientului refuză aplicarea dispozițiilor precitate.
Curtea nu a dezlegat problema de drept supusă judecății, nu a îndreptat greșelile instanțe de fond, care a schimbat conținutul alin. 1 cu cel al alin. 4 din art. 2 - Anexa la HG. nr. 1550/2004, excluzându-l pe revizuient de la drepturile ce i se cuvin legal. S-au nesocotit dispozițiile legale incidente în materie,întrucât nu a beneficiat de condiții prevăzute de acte normative cu caracter special nici la stabilirea drepturilor de pensie în anul 1996, nici la recalcularea pensiei în anul 2011, nefiind necesar, deoarece a avut stagiu complet de cotizare 46 de ani, 9 luni, 6 zile, dovedit cu carnetul de muncă și cu adeverințe de salarii, sporuri, grupe de muncă. Stagiul complet de cotizare nu se confundă cu vechimea în muncă. În cazul său, este mult mai mic, iar în cazul celor care au beneficiat de condiții prevăzute în acte normative cu caracter special, stagiul complet de cotizare prevăzut de legea cadru din perioada respectivă este mai mare decât vechimea în muncă, motiv pentru care persoanelor aflate în situații deosebite li s-au creat avantaje.
Consideră că instanța de control judiciar nu s-a pronunțat asupra lucrului cerut, motivat cu dovezile probatorii administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.
Instanța de recurs ar fi nesocotit,în susținerea aceluiași revizuient normele juridice la care se referă dispozițiile art. 2 alin. 1 din Anexa la H.G. nr. 1550/2004 în care se precizează că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrală în munca prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la pensie și nu vechimea în muncă necesară prevăzută de acte normative cu caracter special, conform alin. 4 din același articol. Legea nr. 3/1977 nu conține asemenea reglementări pentru a fi aplicate persoanelor care au lucrat în grupa I și II de muncă. Nu s-a ținut seama de dispozițiile Deciziei nr. 274/23.05.2013 pronunțată de Curtea Constituțională, deși are caracter general obligatoriu. Aceasta a statuat neconstituționalitatea art. 169 alin. 2 din Legea nr. 263/2010, a menținut drepturile cuvenite prin aplicarea dispozițiilor art. 169 alin. 1 din aceeași lege. Conform art. 147 alin. 1 din Constituția României, art. 169 alin. 2 fiind constatat neconstituțional și-a încetat efectele juridice de la data de 01.09.2013, dată de la care nu va mai putea fi aplicat de instanțele judecătorești celor îndreptățiți să beneficieze de creșterea punctajului suplimentar conform dispozițiilor art. 169 alin. 1.
La termenul din data de 29.01.2015, Curtea a pus în discuție excepția inadmisibilității cererii de revizuire pe considerentul că hotărârea pronunțată de instanța de recurs nu evocă fondul,astfel că urmează să soluționeze cauza cu prioritate pe excepția invocată și pentru motivele ce se vor arăta în temeiul art. 326 alin. (3) Cod procedură civilă, va respinge cererea ca fiind inadmisibilă.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 322 Cod procedură civilă revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri date de instanța de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în cazurile expres și limitativ prevăzute la pct.1-9.
Astfel,cum rezultă din disp. art. 322 Cod procedură civilă hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu revizuire doar atunci când evocă fondul .Ori,atât doctrina ,cât și jurisprudența au statuat pe acest aspect că evocarea fondului prin hotărârea instanței de recurs se realizează doar atunci când fie s-au administrat probe noi aflate în legătură cu soluționarea pe fond a cauzei și care au fost analizate de instanța de recurs,fie s-a realizat reaprecierea probatoriului, implicând însă stabilirea unei alte stări de fapt diferită de cea reținută în fazele de judecată anterioare sau aplicarea altor dispoziții legale la situația de fapt deja stabilită.
Chiar dacă s-ar realiza o interpretare extinctivă a sintagmei „evocarea fondului”, concluzia este că instanța de recurs nu a realizat prin hotărârea sa, analiza de fond a pricinii, abordând cauza sub aspectele de legalitate la care se referă art. 304 Cod procedură civilă, sens în care nu ne aflăm în fața unei hotărâri care, în sensul prevederilor art. 322 Cod procedură civilă evocă fondul cauzei. Prin motivul de recurs formulat încadrat în dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, recurentul a criticat sentința atacată, susținând că este nelegală pe considerentul că prima instanță a aplicat greșit legea.
În limitele acestui motiv de recurs, Curtea a apreciat în esență că o hotărâre este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, fie atunci când nesocotește o normă de drept substanțial, fie atunci când interpretează greșit norma juridică aplicabilă.
Prin urmare, instanța ar fi culpabilă când ignoră o lege în vigoare la data judecății sau când recurge la texte de lege aplicabile litigiului le dă o greșită interpretare.
Motivul de recurs a apreciat instanța de control judiciar nu subzistă în cauză, prima instanță pronunțând în susținerea sa sentința atacată cu aplicarea și interpretarea corectă a normelor de drept material incidente în speța dedusă judecății,respectiv a dispozițiilor art. 782, art. II lit. a din OUG nr. 100/2008, art. 169 alineatul 2 din Legea nr. 263/2010.
Curtea apreciază astfel că în recurs, nu s-a reținut o altă stare de fapt decât cea care fusese reținută în fazele de judecată anterioare, nici nu s-a realizat aplicarea altor dispoziții legale altele decât a dispozițiilor sus precizate la împrejurările de fapt deja stabilite, practic nu s-a dat o altă dezlegare raportului juridic dedus judecății, în raport de cerințele impuse de aceste dispoziții,confirmând astfel legalitatea hotărârii recurate.
În raport de cele mai sus arătate, constatând că dispozițiile art. 326 alin. (3) Cod procedură civilă prevăd că la judecarea cererii de revizuire dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea acestei căi de atac și la faptele pe care se întemeiază, se reține că decizia a cărei revizuire se solicită,respectiv decizia civilă nr.5088 din data de 29.10.2014 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._/3/2012 (4412/2014), prin care s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant J. V.-A. împotriva sentinței civile nr. 1609 din data de 13.02.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._/3/2012, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. de P. a Municipiului București,nu poate forma obiectul acestei căi extraordinare de atac, întrucât nu evocă fondul.
Hotărârea pronunțată de instanța de recurs nu evocă fondul, fiind menținută situația de fapt stabilită de instanța a cărei hotărâre a fost recurată.
Față de aceste considerente, constatând că cererea de revizuire nu îndeplinește condiția de admisibilitate cerută de art. 322 alin. (1) teza finală Cod procedură civilă, Curtea, în temeiul art. 326 alin. (3) Cod procedură civilă, urmează să respingă cererea ca fiind inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuientul J. V. A., împotriva deciziei civile nr.5088 din data de 29.10.2014, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VII-a pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._/3/2012, în contradictoriu cu intimata C. DE P. A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 29.01.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
L. H. P. A. E. L. U.
GREFIER,
F. V.
Tehnored.L.E.U.
Dact. V.N./2 ex./11.02.2015
Jud. fond: C. C.
Jud. recurs: B. A.-C.; G. M.;
R. F.-G.
| ← Pretentii. Decizia nr. 1318/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretentii. Decizia nr. 2831/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
