Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 3420/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3420/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 01-10-2015 în dosarul nr. 3420/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._ (Număr în format vechi_ )
Decizia Civilă Nr. 3420
Ședința publică din data de 01 Octombrie 2015
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE M. C.
JUDECĂTOR S. G. I.
GREFIER M. Colindeață
Pe rol se află soluționarea cererilor de apel formulate de apelanta-contestatoare Țoiu T. și de către apelanta-intimată C. Națională „Loteria Română” SA, împotriva sentinței civile nr._/17.12.2014, pronunțate de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, cauza pe fond având ca obiect „contestație împotriva deciziei de concediere”.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns apelanta-contestatoare Țoiu T. personal și asistată de avocat S. E. C., cu împuternicire avocațială de reprezentare atașată la fila 42 dosar apel, . nr._/2015 și apelanta-intimată C. Națională „Loteria Română” SA, prin consilierul său juridic D. S., cu delegație atașată la fila 43 dosar.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, în cadrul căruia se învederează faptul că la data de 21.09.2015 s-a depus la dosarul cauzei, prin intermediul serviciului „registratură” al acestei secții de către apelanta-intimată C. Națională „Loteria Română” SA, relațiile solicitate conform dispozițiilor încheierii de ședință de la termenul anterior din data de 03.09.2015, în dublu exemplar.
Curtea, în ședință publică, procedează la înmânarea relațiilor depuse de către apelanta-intimată C. Națională „Loteria Română” SA, către apelanta-contestatoare, prin avocat.
Apelanta-contestatoare Țoiu T., prin avocat, având cuvântul, solicită acordarea unui termen scurt de judecată pentru a lua cunoștință de conținutul înscrisurilor comunicate la termenul de judecată de la această dată, în vederea formulării eventualelor apărări.
Apelanta-intimată C. Națională „Loteria Română” SA, prin consilier juridic, având cuvântul asupra cererii de amânare formulată de către apelanta-contestatoare, arată că se opune încuviințării acesteia, întrucât relațiile au fost transmise în timp util.
Curtea, pentru a da posibilitate apelantei-contestatoare să ia cunoștință de înscrisurile comunicate la această dată, dispune lăsarea cauzei la a doua strigare, ținând seama și de faptul că acestea au fost depuse în timp util la data de 21.09.2015, apelanta-reclamantă având posibilitatea de a le consulta, având obligația de a urmări finalizarea procesului fără întârziere, potrivit art.10 Cod procedură civilă.
La reluarea pricinii la a doua strigare se prezintă apelanta-contestatoare Țoiu T. personal și asistată de avocat S. E. C. și apelanta-intimată C. Națională „Loteria Română” SA, prin consilierul său juridic D. S..
Părțile prezente, interpelate fiind, arată că nu are au cereri, chestiuni prealabile de formulat, excepții de invocat sau înscrisuri noi de atașat.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților apelante prezente în susținerea, respectiv combaterea motivelor de apel deduse judecății.
Apelanta-contestatoare Țoiu T. prin avocat, având cuvântul, arată că la concedierea sa angajatorul a intervenit forțat și oarecum abuziv. Din actele depuse la dosar la această dată, uitându-ne la plecări și veniri după ce apelanta a fost concediată, se poate constata că imediat s-au mai efectuat niște concedieri, mai precis avem de a face cu decizii de ieșire la pensie în procent de 90% a altor colegi de ai apelantei și, deși nu se individualizează persoanele într-o atare situație, contestatoarea a punctat numele acestor persoane care au fost forțate să iasă la pensie.
Mai mult, dacă se analizează înscrisurile depuse, se poate observa că începând cu data de 03 octombrie, data la care apelanta a fost concediată, societatea începe să facă angajări și continuă până în 2013, iar în ianuarie 2014 angajează un inginer la serviciul „derulare contracte”, având aceeași pregătire.
Un alt aspect este cel referitor la faptul că reclamanta, înainte de a ajunge la compartimentul „registratură”, a lucrat întâi la compartimentul „derulare contracte”, la „achiziții publice”, apoi la „administrație” și, datorită aspectelor pe care le semnala ori de câte ori i se părea că un contract nu este conform cu realitatea, că achiziția publică nu este în regulă, etc., a devenit o persoană incomodă, fiind mutată de la un compartiment la altul. Însă, la serviciul registratură a observat facturile care intrau, cele care ieșeau, contractele, care nu erau în regulă și, pentru a scăpa de o persoana incomodă, s-a procedat la concedierea sa.
Începând cu data de 30.10.2013, după concedierea sa, au fost angajate, cu aceeași pregătire, cei drept de la serviciul „derulare” de unde plecase inițial contestatoarea, un număr de 3 persoane, iar funcțiile de referent de specialist marketing sunt și în acest moment în număr de 8. Or, în momentul în care desființezi un post, de ce trebuie să se procedeze la concedierea unei persoane, de vreme ce existau și alte modalități cum ar fi organizarea unui concurs pentru ocuparea acelui post, pe competență, or, după cum se poate constata, acel concurs nu a existat.
Analizând statul de funcții din anul 2015 în oglindă cu cel din anul 2013, care a fost modificat de vreo 3 ori, se impune admiterea apelului, anularea în tot a hotărârii judecătorești apelate și, judecând cauza, anularea deciziei emise de societatea angajatoare, reintegrarea contestatoarei pe postul deținut anterior sau similar, plata drepturilor bănești cuvenite, indexate, majorate și reactualizate cu indicele de inflație, începând cu data concedierii și până la reintegrarea efectivă, acordarea de daune morale, cu cheltuieli de judecată conform dovezilor existente la dosar, concedierea fiind una mascată și nu una reală, serioasă și efectivă.
Apelanta-intimată C. Națională „Loteria Română” SA, prin consilier juridic, având cuvântul, solicită respingerea apelului declarat de către apelanta-contestatoare, ca nefondat, cu consecința menținerii hotărârii judecătorești apelate, ca fiind temeinică și legală și, pe cale de consecință a se înlătura toarte aprecierile subiective aduse de partea apelantă adversă,și, în primul rând, a se avea în vedere înscrisurile depuse la dosarul cauzei. Din acest punct de vedere, solicită a se constata faptul că ne aflăm în prezența unei concedieri individuale, și nu în prezența unei concedieri colective, că în realitate au fost desființate 23 de posturi din aparatul central al Loteriei Române și, nu în ultimul rând, faptul că se încearcă să se acrediteze ideea potrivit cu care dispozițiile concedierii colective pot fi aplicate și concedierii apelantei-reclamante, ceea ce în speța de față nu este cazul.
De asemenea, înțelege să aducă în atenția instanței faptul că partea adversă a acreditat că nu am avea de a face cu o desființare efectivă a postului, ci că este vorba de faptul că pe postul ocupat de către apelantă ar fi fost angajată o altă persoană, or, această chestiune nu se susține prin raportare la înscrisurile depuse la dosarul cauzei la termenul de judecată de la această dată și, nu în ultim rând, solicită a se avea în vedere că este o desființare reală, efectivă, având la bază o cauză serioasă, întrucât s-a dorit o eficientizare a activității la nivelul aparatului central care era pre stufos și s-a dorit și o reducere a costurilor de funcționare. În susținerea acestei chestiuni, legate de nevoia de eficientizare și de faptul că a rezultat într-adevăr o eficientizare, având în vedere profitul net al companiei pe perioada 01.01.2012 – 30.09.2012 cu perioada comparativă a anului 2013, rezultă un profit net aproape dublu, așa cum s-a mai arătat.
Solicită a se reține faptul că au fost respectate și disp. art. 56 alin.(1) din Contractul colectiv de muncă aplicabil, cu privire la criteriile minime ce trebuia avute în vedere la concedierea de personal și că nu s-a făcut dovada că apelanta s-ar fi încadrat în acele criterii, așadar nu se poate reproșa societății că a efectuat o concediere cu nerespectarea dispozițiilor legale, Contractul colectiv de muncă fiind respectat în totalitate, precum și dispozițiile Codul muncii, respectiv art.65 alin.(2) din cod. De asemenea, solicită a se reține, potrivit actelor depuse, că postul ocupat de apelanta-reclamantă a fost desființat și, totodată, a se avea în vedere și apelul incident formulat de societate, mai precis, în cazul în care s-ar admite apelul reclamantei să se procedeze similar și cu apelul intimatei C. Națională „Loteria Română” SA și, pe cale de consecință obligarea reclamantei la plata sumei de 5.644 lei cu titlu de plăți compensatorii.
Depune concluzii scrise și practică judiciară, respectiv hotărâri judecătorești pronunțate în spețe similare cu cea dedusă judecății.
Curtea, în temeiul dispozițiilor prev. de art.394 alin.(1) din Codul de procedură civilă, declară închise dezbaterile și reține cauza în vederea soluționării.
CURTEA,
Asupra apelurilor de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr._/17.12.2014, pronunțate de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._ a fost respinsă acțiunea formulată de contestatoarea Țoiu T. în contradictoriu cu intimata C. Națională Loteria Română SA, ca neîntemeiată. A fost respinsă cererea reconvențională formulată de intimata C. Națională Loteria Română SA, în contradictoriu cu contestatoarea Țoiu T., ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că:
Contestatoarea a fost angajata intimatei în baza contractul individual de muncă nr. 1179/29.05.2007, încheiat pe durată nedeterminată, începând cu data de 29.05.2007. Aceasta a fost încadrată inițial în funcția de referent de specialitate în carul DEGR – Serviciul Comercial – Biroul Contractare și Derulare Contracte. Pe parcursul derulării sale, contractul individual de muncă al contestatoarei a suferit mai mult modificări convenite de părți prin acte adiționale – ex. act adițional nr. 5/01.01.2012 - f 35 și urm. etc. Astfel, la data de 03.10.2013 când a fost emisă decizia contestată în prezenta cauză, contestatoarea era încadrată în funcția de referent de specialitate marketing pr. în cadrul Serviciului Administrativ Producție Depozite Materiale – Direcția Comercială.
Prin decizia nr. 845/03.10.2013, intimata a decis încetarea contractului individual de muncă al contestatoarei, începând cu data de 03.10.2013, în temeiul prev. art. 65 din Codul Muncii.
În expunerea de motive a acestei măsuri se face referire la Nota de fundamentare privind reorganizarea Aparatului Central al Companiei Naționale Loteria R. SA nr. 192/25.04.2013, modificată ulterior prin "Nota de revizuire a fundamentării reorganizării", înregistrată la Secretariatul CA. sub nr. 207/10.05.2013, aprobata de Consiliul de Administrație in ședința din data de 13.05.2013.
Prin Hotărârea Consiliului de Administrație din data de 13.05.2013 au fost adoptate măsuri organizatorice interne de reorganizare a companiei în scopul eficientizării activității și reducerii costurilor de funcționare prin modificarea structurii organizatorice și desființarea efectivă a 23 de posturi din cadrul Aparatului Central al CNLR – SA, printre care și cel al contestatoarei, măsuri de restructurare motivate de rezultatele analizei situației întocmite de către direcțiile/serviciile de specialitate privind eficiența activității în perioada trim. I 2013 comparativ cu trim. II 2012 prin care s-a concluzionat că nivelul veniturilor realizate de CNLR-SA, raportate la cheltuielile acesteia, nu permite realizarea unui nivel corespunzător de eficienta a activității Companiei, fapt care implica adoptarea de masuri manageriale de îmbunatatire a structurii organizatorice a Aparatului Central prin adoptarea unei noi organigrame, care sa răspundă cerințelor de eficienta in conjunctura economica si de piața actuala; nerealizarea veniturilor Companiei datorita conjuncturii de piața nefavorabile, consecința a efectelor crizei economice, care se manifesta si in prezent, conjugat si cu menținerea costurilor de funcționare, are un impact negativ asupra activității Companiei.
Decizia a fost precedată de preavizarea salariatei cu privire la concediere. Data inițială a încetării efective a contractul individual de muncă al contestatoarei a fost decalată ca urmare a perioadelor în care contestatoarea s-a aflat în incapacitate temporară de muncă (30.05._13 și 19.08._13) atestate prin certificate medicale.
Din compararea organigramelor anterioare concedierii contestatoarei (de la datele de 01.11.2012 și 01.06.2013), cu cea posterioară concedierii (de la data de 01.02.2014), rezultă că postul contestatoarei a fost desființat împreună cu toată Direcția Comercială care a fost succesiv reorganizată.
Astfel, inițial (la data de 01.01.2012), când nu exista distinct Direcția Logistică, exista Departamentul Comercial și Logistică.
La data de 01.11.2012, exista doar Direcția Comercială ce cuprindea și Serviciul Administrativ Producție Depozite Materiale.
Începând cu data de 01.06.2013, s-a înființat Direcția Logistică ce avea în subordine 3 servicii, printre care și Serviciul Administrativ și Depozite Materiale, fiind desființată Direcția Comercială care a fost reînființată începând cu data de 01.02.2014.
Din statul de funcții valabil la data de 01.05.2013 rezultă că salariata în cauză era singura persoană încadrată în funcția de referent specialitate marketing principal cu studii superioare din cadrul Serviciului Administrativ Producție Depozite Materiale – Direcția Comercială.
Din compararea conturilor de profit și pierdere aferente anilor 2012 – 2013 rezultă o creștere a profitului.
Raportând situația de fapt reținută mai sus la prevederile legale în materie, tribunalul apreciază că cererea principală și cererea reconvențională sunt neîntemeiate pentru următoarele considerente
Contestatoarea a fost salariata intimatei în funcția de referent de specialitate marketing principal până la data de 03.10.2013 când raporturile de muncă au încetat conform disp. art. 65 alin. 1 din Codul muncii, postul ocupat de aceasta fiind desființat.
Împotriva deciziei de concediere salariata a formulat prezenta contestație prin care a criticat măsura atât sub aspectul legalității, cât și sub aspectul temeiniciei acesteia.
Referitor la legalitatea deciziei de concediere, contestatoarea a arătat că aceasta nu cuprinde motivele concrete pentru care i-a fost desfăcut contractul de muncă, că nu i-a fost prezentată o listă a locurilor de muncă vacante în unitate și că nu au existat criterii de selecție a personalului în vederea stabilirii ordinii de prioritate la concediere.
Analizând punctual criticile de nelegalitate invocate de parte, instanța reține că, din punct de vedere formal, decizia conține mențiunile obligatorii prevăzute de art. 76 Cm., neputând fi reținute susținerile contestatoarei cu privire la lipsa motivării acesteia în condițiile în care în preambul se prevede că se impune o reorganizare a companiei în scopul eficientizării și reducerii costurilor de funcționare și desființarea definitivă a 23 de posturi în cadrul Aparatului Central prin modificarea structurii organizatorice având în vedere “nivelul veniturilor realizate….raportate la cheltuieli, …fapt care implică adoptarea de măsuri manageriale, de îmbunătățire a structurii organizatorice”.
A mai invocat contestatoarea lipsa din decizia de concediere a listei cu posturile vacante din unitate și termenul în care ar fi putut să opteze pentru un astfel de loc.
Instanța a reținut că textul care instituie această obligație în sarcina angajatorului, respectiv art. 76 alin. 1 lit. d din Codul muncii, face trimitere la condițiile prevăzute de art. 64 din același act normativ care reglementează însă concedierea pentru alte motive decât cele vizate de art. 65 alin. 1, pe care s-a fundamentat prezenta concediere.
În acest sens a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 6/2011 pronunțată în recurs în interesul legii, iar dezlegarea problemei de drept judecată de instanța supremă este obligatorie pentru instanțe conform disp. art. 517 C.pr.civ.
Astfel, tribunalul a constatat că intimata din prezenta cauză nu avea obligația de a produce o listă a locurilor de muncă vacante și termenul în care salariata putea opta pentru ocuparea unuia dintre acestea, critica neputând fi reținută.
Ultima critică referitoare la legalitatea deciziei de concediere formulată de către contestatoare vizează lipsa unor criterii de selecție a personalului în vederea stabilirii ordinii de priorități la concediere.
Nici această critică nu a putut fi reținută de instanță în condițiile în care, din însuși conținutul textului de lege care instituie obligația respectivă (art. 76 alin. 1 lit. c Cm), rezultă că este aplicabil în cazul concedierilor colective, iar în speță a avut loc o concediere individuală.
În plus, tribunalul a reținut că salariata în cauză era singura persoană încadrată în funcția de referent de specialitate marketing principal din respectiva Direcție astfel că nu a existat un salariat de comparație astfel încât să fie necesare criterii de selecție.
În privința temeiniciei deciziei de concediere contestată în prezenta cauză tribunalul reține condițiile impuse de prevederile art. 65 din Codul muncii pentru concedierea legală a salariatului din motive neimputabile acestuia și anume: desființarea postului să nu fie în legătură cu persoana acestuia, să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă.
Cu privire la persoana contestatoarei, instanța a reținut că nu a constituit un motiv al concedierii, din materialul probator administrat la dosar nereieșind indicii care să conducă la concluzia că măsura concedierii a vizat-o pe aceasta pentru motive de ordin subiectiv. Desființarea postului acesteia s-a făcut într-o procedură mai amplă care a vizat și alți salariați ai Structurii Centrale a intimatei.
Tribunalul a avut în vedere faptul că desființarea locului de muncă este efectivă (cerință a art. 65 Cm) când locul de muncă este suprimat din structura angajatorului, deci când nu se mai regăsește în organigrama și statul de funcții ale acestuia, condiție îndeplinită în cauză.
S-a reținut astfel că statul de funcții întocmit după data concedierii contestatoarei nu mai conține funcția deținută de aceasta, fiind de altfel desființate și alte posturi, reducerea de personal fiind cu 23 salariați.
Textul articolului 65 Cm prevede de asemenea ca desființarea locului de muncă să aibă o cauză reală și serioasă.
Cauza este reală când prezintă caracter obiectiv fiind impusă, așa cum s-a stabilit în doctrină și practică, de dificultăți economice, transformări tehnologice, externalizarea activităților, rentabilizarea societății prin reducerea cheltuielilor.
În cauza de față, instanța a reținut că necesitatea reorganizării aparatului central al intimatei reiese din notele de fundamentare nr. 192/25.04.2013 și nr. 207/10.05.2013 aprobate de Consiliul de Administrație, precum și din Hotărârea acestui organ din 13.05.2013 prin care s-a aprobat modificarea structurii organizatorice prin desființarea posturilor, printre care și al contestatoarei.
Cauza este serioasă când se impune din necesități evidente privind îmbunătățirea activității și nu disimulează realitatea.
În speța de față, din actele contabile depuse de intimată la dosar rezultă cu evidență diminuarea activității prin scăderea vânzărilor, fapt ce dă dreptul angajatorului să aplice măsurile organizatorice prin care se speră redresarea financiară a societății. Ori printre măsurile pe care angajatorul are dreptul să le ia în astfel de situații este și aceea a desființării unor posturi pe care le consideră dispensabile.
În speță caracterul efectiv, real și serios al desființării locului de muncă ocupat de contestatoare rezultă din programul de reorganizare la nivel global a societății, reorganizare ce a impus restructurarea personalului și desființarea unor locuri de muncă.
Persoana juridică are dreptul de a-și organiza activitatea în funcție de necesități, în scopul rentabilizării, iar normele legale privind concedierea urmăresc protejarea salariatului de acțiunile abuzive ale angajatorului, fără însă a se înțelege că interesul salariatului primează celui al angajatorului.
Instanța nu este chemată să analizeze legalitatea unei concedieri doar prin prisma motivelor invocate de salariat, ci și din punctul de vedere al angajatorului care are dreptul de a-și organiza activitatea în scopul obținerii de profit. Un post poate fi desființat dacă nu este indispensabil unei societăți comerciale, neputându-se considera că o funcție necesară la un moment dat este de folos angajatorului pentru totdeauna. Nu se poate nega dreptul societății comerciale de a face schimbări la nivel organizatoric, schimbări care implică inclusiv concedieri.
Tribunalul nu a putut reține susținerile contestatoarei referitoare la netemeinicia deciziei de concediere dat fiind faptul că intimata a angajat salariați pe posturi similare în alte direcții chiar în perioada în care ea era concediată deoarece procedura reorganizării a vizat strict anumite departamente printre care și al petentei, în care nu au avut loc astfel de angajări, conform statelor de funcții depuse la dosar.
Nici afirmația contestatoarei potrivit căreia serviciul în care și-a desfășurat activitatea nu a fost restructurat, ci redenumit nu se verifică în situația în care în vechea organigramă (valabilă la 01.06.2013), cât și în cea nouă (valabilă la 01.02.2014), filele 59-60 din dosar, denumirea serviciului e identică, doar numărul de posturi fiind mai mic, de la „1 plus 60” la „1 plus 59”.
Văzând aceste considerente, precum și disp. art. 40 alin. 1 lit a din Codul muncii, Tribunalul a respins contestația împotriva deciziei de concediere nr. 845/03.10.2013 ca neîntemeiată.
Pe cale de consecință, dat fiind caracterul lor accesoriu, tribunalul a respins și capetele de cerere vizând reintegrarea în postul anterior deținut, plata despăgubirilor bănești, precum și plata daunelor morale solicitate de către contestatoare.
În ceea ce privește cererea reconvențională formulată de către intimată, tribunalul va avea în vedere faptul că prin respingerea contestației împotriva deciziei de concediere nu s-au creat premizele restituirii sumelor încasate de salariată cu ocazia concedierii cu titlul de plăți compensatorii, motiv pentru care și aceasta a fost respinsă ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal și motivat, contestatoare Țoiu T..
În motivarea apelului, a arătat că intimata pârâtă C. Națională „Loteria Română", prezintă adevăruri trunchiate Iar instanța de fond la reține ca fiind suficiente. Aceasta nu poate și nici nu dorește să prezinte instanței o evidența cu privire la numărul de salariați ieșiți (concediați) și numărul de salariați intrați (angajați) pe tot parcursul anului 2013, pentru că s-ar observa o fluctuație masivă de personal, concediați întâi fără criterii de selecție apoi un număr mare de pensionări și angajări de personal nou ce depășește numărul inițial înainte de „concedierea colectivă".
Intimata pârâtă nu poate și nici nu are cum să depună, pentru că nu există, o evidența a retehnologizării sau modernizării locului de muncă pe care îl apelanta contestatoare îl ocupa.
Din statul de funcții valabil la data de 01.05.2013 și cel valabil la data de 01.07.2013 reiese că numărul de posturi/salariați disponibilizați este de 49, numărul de salariați a scăzut de la 389 la 340 de salariați. Cu un număr de 49 de locuri de muncă disponibilitate, ne situăm cu certitudine, în fața unei „concedieri colective" conform art. 68 lit. c) din Codul Muncii și cu toate obligațiile ce derivă din aplicarea acestui articol, respectiv aplicarea art. 69 - 72 din Codul Muncii. Mascarea sub un număr de 28 de salariați concediați fără să facă referire la celelalte 21 de posturi disponibilitate este făcută cu scop clar de a induce în eroare, fiind de fapt vorba de o concediere individuală și nu de una colectivă.
Din înscrisurile depuse la dosar reiese faptul că intimata avea obligația de a selecționa salariații pe care îi oprește exclusiv pe baza criteriului de competență, al corespunderii, al modului de îndeplinire ce le revin în posturile ocupate, Loteria Română nu a avut în vedere nici un criteriu de selecție, nefiind menționat acesta nici în decizia de concediere și nici în actele care au stat ia baza restructurării activității. De asemenea, nu există vreo evidență sau vreun document din care să reiasă că a avut loc o astfel de analiză la care să participe o comisie de evaluare care să aibă ca obiectiv analizarea pe criterii bine stabilite, în conformitate cu disp. Codului Muncii și ale Contractului colectiv de muncă. Din Cererea Reconvențională și din întâmpinarea formulată de pârâtă intimată reiese că singurul criteriu avut în vedere de aceasta la concedierea salariaților printr-o așa zisă restructurare a posturilor a fost creșterea profitului societății, care era deja pe profit iar din analizele sale estimative depuse la dosarul cauzei, reieșea că va avea o diminuare a cheltuielilor cu personalul.
Creșterea profitului rezultă din actele depuse de intimata pârâtă, respectiv „contul de profit și pierdere - Luna septembrie 2012" și „contul de profit și pierdere - luna septembrie 2013", iar cheltuielile cu personalul nu s-au diminuat, ci s-au mărit. În septembrie 2012, cheltuielile cu personalul erau în sumă de 63.641.385,00 lei, iar în septembrie 2012, cheltuielile cu personalul erau în sumă de 64.667.913,00 lei. Din diferența dintre cheltuielile cu personalul efectuate de pârâtă intimată înainte de reorganizare și cheltuielile efectuate de pârâtă după organizare, reiese clar și fără tăgadă că pârâta a majorat cheltuielile cu personalul cu 1.026.528,00 lei și nu le-a diminuat.
Din procesul-verbal încheiat în data de 21.03,2013, reiese că preocuparea tuturor celor aflați la acea întâlnire era cu privire la angajările făcute în 2012, care „nu au fundamentare" (pag. 3 din proc. - Verb.) Existau la acel moment angajați noi (11 angajați) pe perioadă de probă care au fost păstrați chiar dacă nu aveau experiență și vechime în instituție (pag.10 din proces - verbal).
Se solicită să fie avute în vedere păstrarea și acordarea unor sporuri și prime de P., C., Vacanță, eliminarea unor sporuri începând cu luna aprilie 2013. Dacă această hotărâre de a elimina o parte din sporuri chiar ar fi fost pusă în aplicare, cheltuielile de personal ar fi fost reduse cu certitudine, ori cheltuielile cu personalul au crescut chiar dacă a intervenit o concediere colectivă.
Decizia de concediere este una abuzivă, deoarece în realitate locul de muncă pe care îl ocupa apelanta contestatoare nu a fost desființat efectiv, pe acel post a fost încadrată o altă persoană recent angajată și cu experiență profesională minimă în domeniu, ceea ce denotă că
nu există nici o cauză reală și serioasă, ci doar o epurare a salariaților incomozi pentru noua conducere. Nu au fost desființate servicii, intimata pârâtă afirmând că Serviciul la care își desfășura activitatea apelanta reclamantă a fost desființat, minte. Serviciul la care își desfășura activitatea reclamanta se numea Serviciul Administrativ Producție-Depozite Materiale și cuprindea un număr de 73 de salariați. Serviciul la care își desfășoară în continuare colegii de serviciu ai apelantei se numește la acest moment: Serviciul Administrativ și Depozit Materiale și are în schemă 61 de salariați.
Cu titlu de exemplu, arătă ca din primii 6 ingineri aflați în statul de
funcții valabil la 31,05.2013, în cadrul Serviciului Administrativ Producție
Depozite Materiale (pozițiile 250,251,252, 253, 254 și 255) au fost concediați Ursuianu V.! (inginer) și reclamanta Țoiu T. (inginer) fără vreun criteriu de selecție, un economist din 4 tot fără vreun criteriu de selecție, și 1 tehnician din 5 de asemenea fără vreun criteriu de selecție. De asemenea din schema serviciului menționat, au fost eliminate 3 posturi vacante. Dacă se face o mică adunare 3 + 4 = 7 posturi din 73 de salariați. Până la cifra de 61 de salariați rămași în schemă este o diferență de 5
posturi/salariați care au fost redistribuite/redistribuiți la alte servicii.
Loteria Română putea dispune concedierea colectivă cu o procedură transparentă de selecționare a salariaților pe care îi oprea exclusiv pe baza criteriilor de competență, al corespunderii și având în vedere modul de îndeplinire a atribuțiilor ce le revin în posturi ocupate. Această modalitate de lucru nu s-a dorit din partea Loteriei Române și fără a avea o fundamentare din care să reiasă de ce este nevoie de structurarea unor posturi și a altora nu a dispus eliminarea salariaților incomozi.
Decizia angajatorilor care nu respecta procedurile prevăzute de legislația în vigoare (de ex: prevederea în decizia de concediere a termenului în care se va putea contesta Decizia) se sancționează cu nulitatea deciziei de concediere.
Intimata pârâtă nu a prezentat în probatoriu nici un înscris (decizie, hotărâre) din care să reiasă identificarea posturilor care se vor reduce, prezentând o notă de fundamentare ce conține Justificări de ordin general și nu particular care să motiveze pe flecare direcție/serviciu/compartiment în parte necesitatea unei reorganizări/restructurări indicând numărul de personal necesar la îndeplinirea atribuțiilor de serviciu.
Intimata pârâtă nu face dovada înființării vreunei comisii de evaluare a personalului ce urmează a fi disponibilizat în baza unei propuneri Justificate de restructurare/reorganizare pentru fiecare direcție/serviciu/compartiment în parte,
Pârâta nu face dovada existenței vreunui criteriu de bază, respectiv competențe profesionale, care să se fi aplicat în situația vreunui loc de muncă desființat în situația în care există mai multe locuri de muncă identice în cadrul aceleiași direcții/serviciu/compartiment.
Intimata pârâtă nu face dovadă cum a identificat salariații ce urmează a fi concediați, pentru care trebuia să facă o analiză a situației fiecărui salariat în parte propus pentru a fi concediat, și nici posibilitatea redistribuirii acestora pe alte funcții.
Solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, anularea în tot a hotărârii civile nr._/2014 din 17.12.2014 și judecând cauză să se dispună anularea Deciziei nr, 845/03/10.2013 emisă de C. Națională „Loteria Română" SA, repunerea în situația anterioară cu reintegrarea pe postul deținut anterior sau similar, plata drepturilor bănești cuvenite, indexate, majorate și reactualizate cu indicele de inflație, începând cu data concedierii și până la reintegrarea efectivă, acordarea daunelor morale în cuantum de 50.000 lei. Cheltuieli de judecată (onorariul achitat avocatului pentru reprezentare și asistare în cuantum de 1.000 iei) conform facturii depuse ta dosarul cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Soluția pronunțată de prima instanță este legală și temeinică, aspect ce rezultă din analiza probatoriului administrat în cauză prin raportare la dispozițiile legale aplicabile, criticile apelantei-reclamante fiind nefondate.
În speță a fost contestată decizia de concediere nr.845 din 03.10.2013 prin care a încetat contractul individual de muncă al apelantei, pentru motive care nu țin de persoana salariatului, ca urmare a desființării postului, decizia fiind motivată pe dispozițiile art. 65 din Codul muncii.
Curtea nu poate primi susținerile apelantei referitoare la existența unei concedieri colective, deoarece nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.68 Codul muncii. Astfel, potrivit dispozițiilor legale menționate, prin concediere colectivă se înțelege concedierea, într-o perioadă de 30 de zile calendaristice, din unul sau mai multe motive care nu țin de persoana salariatului, a unui număr de: a) cel puțin 10 salariați, dacă angajatorul care disponibilizează are încadrați mai mult de 20 de salariați și mai puțin de 100 de salariați; b) cel puțin 10% din salariați, dacă angajatorul care disponibilizează are încadrați cel puțin 100 de salariați, dar mai puțin de 300 de salariați; c) cel puțin 30 de salariați, dacă angajatorul care disponibilizează are încadrați cel puțin 300 de salariați. La stabilirea numărului efectiv de salariați concediați colectiv, potrivit alin. (1), se iau în calcul și acei salariați cărora le-au încetat contractele individuale de muncă din inițiativa angajatorului, din unul sau mai multe motive, fără legătură cu persoana salariatului, cu condiția existenței a cel puțin 5 concedieri.
În baza Hotărârii Consiliului de Administrație din data de 13.05.2013 prin care a fost aprobată Nota de fundamentare privind reorganizarea Aparatului Central al Companiei Naționale Loteria R. SA nr. 192/25.04.2013, în cadrul intimatei-pârâte a intervenit o reorganizare prin modificarea structurii interne și concedierea a 23 de persoane. Așa cum rezultă din analiza comparativă a statelor de funcții nominale din 1.06 2013 și 31.05.2013, în urma reorganizării au rămas 340 de posturi din cele 389. Dar, reducerea numărului de posturi nu a determinat și concedierea unui număr similar de salariați, din unul sau mai multe motive care nu țin de persoana salariatului, deoarece în diferența de 49 de posturi între cele două organigrame și state de funcții au intrat și parte din posturile vacante, precum și contractele încetate din alte cauze. În fapt, chiar Nota de fundamentare privind reorganizarea Aparatului Central al Companiei Naționale Loteria R. SA nr. 192/25.04.2013 face vorbire de concedierea individuală a unui număr minim de 23 persoane și maxim 29 de salariați, prin desființarea posturilor respective. În fapt au fost concediați individual 23 de salariați din motive fără legătură cu persoana acestora, drept pentru care, având în vedere numărul maxim de salariați încadrați în cadrul companiei intimate, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.68 alin.1 lit.c Codul muncii pentru a fi vorba de o concediere colectivă, de vreme ce din actele dosarului nu rezultă că ar fi fost concediați cel puțin 30 de salariați din unul sau mai multe motive care nu țin de persoana salariatului, la inițiativa angajatorului.
.
Mai mult, art.68 din Codul muncii vorbește de concedierea, într-o perioadă de 30 de zile calendaristice, din unul sau mai multe motive care nu țin de persoana salariatului, a unui număr minim de salariați raportat la numărul maxim de încadrați. Or, concedierea este diferită de desființarea postului, fiind posibil ca în urma reorganizării numărul de concedieri să fie mai mic decât numărul de posturi desființate, așa cum este și cazul în speță.
Sunt nefondate sub acest aspect și susținerile apelantei referitoare la salariații pensionați, deoarece pensionarea reprezintă o cauză de încetare de drept a contractului individual de muncă, în categoria salariaților ce trebuie avuți în vedere pentru a identifica o concediere colectivă neintrând acei angajați cărora le-au încetat de drept contractele, în baza art.56. lit.c Codul muncii, deoarece potrivit dispozițiilor art.68 alin.2 Codul muncii, la stabilirea numărului efectiv de salariați concediați colectiv, se iau în calcul și acei salariați cărora le-au încetat contractele individuale de muncă din inițiativa angajatorului, din unul sau mai multe motive, fără legătură cu persoana acestora.
Încetarea de drept a contractului individual de muncă nu intră în această categorie, deoarece, potrivit art.55 Codul muncii, este reglementată ca o modalitate distinctă de încetarea ca urmare a voinței unilaterale a uneia dintre părți, aceasta din urmă putând interveni doar în cazurile și condițiile limitativ prevăzute de lege.
În concluzie, în speță este vorba de o concediere individuală și nu de una colectivă, urmând a fi înlăturate susținerile apelantei pe acest aspect.
O altă critică se referă la lipsa unor criterii de selecție, apelanta invocând că nu există nicio mențiune în acest sens nici în decizia de concediere și nici în actele care au stat ia baza restructurării activității.
Corect a analizat prima instanță acest aspect atât din punct de vedere al legalității deciziei, cât și pe fond, fără a se mărgini la o analiză formală.
În primul rând, referitor la criteriile de prioritate, menționarea acestora în decizie, potrivit art.76 al.1 lit.c Codul muncii, este obligatorie doar în cazul concedierilor colective. În speță este vorba de o concediere individuală, nu de una colectivă, așa cum am demonstrat, motiv pentru care angajatorul nu era obligat să prevadă în cuprinsul deciziei criteriile de stabilire a ordinii de priorități.
În al doilea rând, în cazul unei concedieri pentru motive care nu țin de persoana salariatului, dacă se intenționează desființarea unui număr mai mic de posturi decât cele similare existente, angajatorul are posibilitatea de a aprecia în concret asupra oportunității si necesității desființării unui post sau a altuia. Nu este însă cazul în speță, deoarece analiza aplicării criteriilor de prioritate se face doar în privința posturilor identice cu cel ocupat de salariatul concediat. Cum anterior reorganizării interne, apelanta era singura salariată care ocupa postul de referent de specialitate marketing din cadrul Serviciului Administrativ Producție Depozite Materiale – Direcția Comercială și nu exista un post similar, nu se poate vorbi de încălcarea unor criterii de prioritate.
În al treilea rând, nu pot fi reținute susținerile apelantei referitoare la posturile de inginer, deoarece indiferent de profesia acesteia de bază, la data reorganizării și la data concedierii, aceasta nu ocupa postul și funcția de inginer, ci pe cea de referent de specialitate marketing, așa cum rezultă din Statul nominal de funcții, din actul adițional la contractul individual de muncă și din fișa de post, toate depuse în copie la dosarul de fond.
Tot pe aspectul legalității, în apel s-a invocat nulitatea deciziei pentru nemenționarea termenului în care aceasta putea fi contesta. Critica apelantei este nefondată deoarece decizia prevede la art.7 mențiunea că poate fi contestată în termen de 45 de zile de la data comunicării, la Tribunalul București.
Referitor la criticile apelantei pe temeinicie, Curtea constată din analiza materialului probator administrat în cauză că sunt nefondate.
În conformitate cu prevederile art.65 al.1 din Codul muncii, cauza concedierii salariatului trebuie să o constituie desființarea locului de muncă determinată de dificultățile economice prin care trece angajatorul, de transformările tehnologice sau de reorganizarea activității acestuia, desființare ce trebuie să fie efectivă, reală și serioasă (art.65 al.2 din Codul muncii).
Desființarea locului de muncă este efectivă, atunci când acesta este suprimat din structura funcțional-organizatorică a angajatorului, evidențiată în statul de funcții și organigramă și implică cu necesitate caracterul definitiv al suprimării, are o cauză reală când prezintă un caracter obiectiv și este serioasă când are la bază studii temeinice vizând îmbunătățirea activității și nu disimulează realitatea.
Sub acest aspect este de remarcat că, din decizia contestata, cât și a celorlalte înscrisuri aflate la dosarul cauzei, reiese caracterul efectiv al desființării locului de muncă, în realitate având loc o suprimare efectivă și definitivă a acestuia din structura funcțional-organizatorică a angajatorului.
Sub acest aspect, trebuie avute în vedere statele de funcții depuse de către intimată, din care rezultă desființarea efectivă și definitivă a postului de referent de specialitate marketing din cadrul Serviciului Administrativ Producție Depozite Materiale – Direcția Comercială.
Postul respectiv nu a fost reînființat ulterior concedierii apelantei, iar angajările ulterioare, așa cum rezultă din extrasele din extrasul din Registrul de evidență a salariaților nu au fost făcute pe funcția de referent de specialitate marketing. Ulterior, institutul a mai făcut angajări, dar pe cu totul alte funcții. Apelanta a invocat faptul că pe postul său a fost încadrată o altă persoană cu experiență profesională minimă în domeniu, dar din actele dosarului nu există o astfel de situație, postul de referent de specialitate marketing neregăsindu-se nici ulterior concedierii, dar nici la data de 1.09.2015, potrivit statului de funcții depus în apel, în cadrul Serviciului Administrativ și Depozit Materiale. De altfel, nici apelanta nu a nominalizat persoana care ar fi fost încadrată pe postul ei, motiv pentru care susținerile sunt fără temei. În ceea ce privește funcțiile de inginer, Curtea a arătat că reclamanta nu ocupa acest post la data concedierii.
Tot fără temei sunt și susținerile în sensul că nu ar fi existat o desființare efectivă a postului deoarece nu ar fi fost desființat Serviciul în cadrul căruia era angajată. Este adevărat că denumirea compartimentului respectiv a fost modificată din Serviciul Administrativ Producție Depozite Materiale în Serviciul Administrativ și Depozit Materiale, dar în decizia contestată nu s-a invocat ca fiind cauza concedierii desființarea Serviciului Administrativ Producție Depozite Materiale, ci desființarea postului de referent de specialitate marketing din cadrul Serviciului Administrativ Producție Depozite Materiale – Direcția Comercială. Or, acesta nu se mai regăsește în structura organizatorică nici ulterior concedierii, nici la data soluționării apelului și, fiind unicul post de acest fel, nu era necesară o procedură transparentă de selecție a salariaților pe baza criteriilor de competență, al corespunderii și având în vedere modul de îndeplinire a atribuțiilor ce le revin în posturi ocupate, așa cum fără temei susține apelanta.
În concluzie, postul apelantei a fost desființat definitiv, fiind îndeplinită această condiție prevăzută de art.65 Codul muncii, și nu s-a dovedit ca pentru exercitarea atribuțiilor aferente postului desființat s-au creat noi posturi în structura organizatorică internă a societății.
Desființarea locului de muncă a avut o cauza reala si serioasa, din actele care au stat la baza acesteia, fără a disimula realitatea, fiind determinată de necesitatea reorganizării aparatului central al intimatei în scopul eficientizării activității și reducerii costurilor de funcționare, așa cum reiese din notele de fundamentare nr. 192/25.04.2013 și nr. 207/10.05.2013 aprobate prin Hotărârea Consiliul de Administrație din 13.05.2013.
În procedura respectivă, nu a fost vizat doar postul ocupat de apelantă, ci au fost desființate mai multe posturi.
La baza desființării postului a fost o cauză reală și serioasă, din actele care au stat la baza acesteia rezultând ca are la bază o analiza vizând îmbunătățirea activității, fără a disimula realitatea. Având in vedere dispozițiile Codului muncii, instanța poate verifica legalitatea si temeinicia concedierii prin prisma cerințelor prevăzute de lege, fără a putea aprecia asupra aspectelor de oportunitate, care rămân la latitudinea societății. In aceste condiții, instanța nu poate cenzura hotărârea de eficientizare a activității, sub aspectul utilității acesteia pe aspect organizatoric sau al modalității alese de angajator și nici nu rezultă indiciile unui abuz împotriva salariatului, motiv pentru care vor fi înlăturate susținerile apelantei referitoare la faptul că societatea deja înregistra profit și a dovedit o diminuare a cheltuielilor de personal. Faptul că reorganizarea nu a avut efectul scontat nu poate determina concluzia inexistenței cauzei reale și serioase, iar diminuarea cheltuielilor de personal nu a fost singurul obiectiv, scopul expres avut în vedere de angajator fiind îmbunătățirea structurii organizatorice a Aparatului Central prin adoptarea unei organigrame care să corespundă cerințelor de eficiență în actuala conjunctură economică și de piață.
În niciun caz reorganizarea nu a vizat persoana salariatei, ci postul acesteia, la baza notei înaintate spre aprobare fiind rațiuni de eficientizare a activității, descrise pe larg în conținutul acesteia, fără a fi dovedite aspecte de ordin subiectiv, bazate pe reclamațiile apelantei anterioare, așa cum s-a afirmat.
Notele de fundamentare nr. 192/25.04.2013 și nr. 207/10.05.2013 descriu pe larg modalitatea în care reorganizarea a urmat acest scop, existând o analiză elaborată a contextului organizării interne, Curtea constatând că s-a urmărit eficientizarea si coerenta activității la nivelul întregului Aparat Central, acesta fiind scopul desființării postului si nu s-a urmărit înlăturarea unui salariat pe motive ce țin de persoana acestuia.
Nu pot fi reținute nici susținerile apelantei referitoare la angajările făcute în 2012, care „nu au fundamentare", la cei 11 angajați noi pe perioadă de probă care au fost păstrați, chiar dacă nu aveau experiență și vechime în instituție, la neaplicarea deciziei de eliminare a unor sporuri începând cu luna aprilie 2013, deoarece angajatorul are dreptul potrivit art.40 Codul muncii să stabilească propria organizare și funcționare a unității, scopul principal al oricărei societăți comerciale fiind obținerea profitului. În cauză, elementele invocate nu înlătură existența cauzei reale și serioase, prin prisma considerentelor arătate și nici nu s-a făcut dovada unui abuz de drept.
În concluzie, desființarea postului a avut o cauză reală și serioasă, potrivit art.65 al.2 din Codul muncii.
În aceste condiții, având în vedere toate aspectele analizate, Curtea constată că decizia de concediere este legală și temeinică, neexistând nicio cauză pentru anularea acesteia, potrivit art.78 și 80 Codul muncii.
Față de netemeinicia contestației, văzând și dispozițiile art.80 Codul muncii, Curtea constată și netemeinicia pretențiilor accesorii având ca obiect despăgubirile materiale și morale solicitate de salariată, în cauză nefiind îndeplinite condițiile răspunderii patrimoniale ale angajatorului față de salariat, formă a răspunderii civile contractuale. Astfel, nu există fapta ilicită a angajatorului, deoarece, așa cum am arătat decizia contestată este legală și temeinică. În plus, plata despăgubirilor prevăzute de art.80 Codul muncii, se poate dispune doar în cazul unei concedieri netemeinice sau nelegale. Nici referitoare la plata unor daune morale nu sunt întemeiate pretențiile reclamantei, deoarece nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art.253 Codul muncii, neexistând fapta ilicită cauzatoare de prejudicii a angajatorului și nici vinovăția acestuia.
Pentru aceste considerente de fapt și de drept, Curtea constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, motiv pentru care, in temeiul dispozițiilor art.480 Cod procedura civila, va respinge apelul principal, ca nefondat.
Având în vedere menținerea soluției Tribunalului ca urmarea respingerii apelului principal, în baza art.472 și 480 Cod procedură civilă, Curtea va respinge și apelul incident formulat de intimată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de apelanta-contestatoare Țoiu T., identificată cu CNP:_, cu domiciliul situat în Municipiul București, ., nr. 3, ., . și de către apelanta-intimată C. Națională „Loteria Română” SA, cu sediul în Municipiul București, .. 20, sector 4, înmatriculată la Oficiul Registrul Comerțului sub nr. J_, având C. RO_, împotriva sentinței civile nr._/17.12.2014, pronunțate de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._ .
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 01 octombrie 2015.
Președinte, Judecător, Grefier,
M. C. S. G. I. M. Colindeață
Red.M.C.
Tehnored. M.C./D.M.
4 ex./ 02.11.2015
Jud.fond: C. F. I.
| ← Completare/lămurire dispozitiv. Decizia nr. 1939/2015. Curtea... | Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 3421/2015.... → |
|---|
