Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 3421/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3421/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 01-10-2015 în dosarul nr. 3421/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._ (Număr în format vechi_ )
Decizia Civilă Nr. 3421
Ședința publică din data de 01 Octombrie 2015
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE M. C.
JUDECĂTOR S. G. I.
GREFIER M. Colindeață
Pe rol se află soluționarea apelurilor declarate de apelanta-reclamantă E. L., împotriva sentințelor civile nr.291/03.03.2015 și respectiv nr. 440/28.04.2015, ambele pronunțate de Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, C. Administrativ Fiscal – Complet specializat pentru litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât S. de Ambulanță Județean Teleorman, cauza pe fond având ca obiect „contestație împotriva deciziei de concediere + completare dispozitiv”.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul-pârât S. de Ambulanță Județean Teleorman, prin avocat A. A. I., cu împuternicire avocațială de reprezentare atașată la fila 35 dosar apel, emisă în baza contractului de asistență juridică încheiat sub nr._/19.01.2015, lipsind apelanta-reclamantă E. L..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care,
Intimatul-pârât, prin avocat, interpelat fiind, arată că nu are cereri, chestiuni prealabile de formulat, excepții de invocat sau înscrisuri noi de atașat.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții intimate prezente în combaterea motivelor de apel deduse judecății.
Intimatul-pârât, având cuvântul, solicită respingerea apelurilor declarate de către apelanta-reclamantă, ca nefondate, cu consecința menținerii hotărârii judecătorești apelate, ca fiind temeinică și legală, pentru motivele pe larg arătate pe cale de întâmpinare. În acest sens, solicită a se reține, în esență, faptul că în mod corect prima instanță a constatat în mod corect, pe baza probatoriului administrat, faptul că reclamanta nu a depus nicio dovadă în susținerea apărărilor sale, potrivit cu care ar fi fost dată afară pe nedrept.
Solicită, în acest sens, a se avea în vedere și apărările formulate în cuprinsul concluziilor scrise pe care înțelege să le depună la dosarul cauzei la termenul de judecată de la această dată.
Curtea, în temeiul dispozițiilor prev. de art.394 alin.(1) din Codul de procedură civilă, declară închise dezbaterile și reține cauza în vederea soluționării.
CURTEA,
Asupra apelurilor de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 291/03.03.2015, pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, C. Administrativ Fiscal – Complet specializat pentru litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._ a fost respinsă contestația formulată de reclamanta E. L., împotriva deciziei de concediere nr. 63/05.09.2014 emisă de pârâtul S. de Ambulanță Județean, ca nefondată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță analizând probele administrate în cauză, cu precădere decizia nr.63/05.09.2014, din perspectiva criticilor aduse de reclamantă și prin raportare la normele legale în vigoare, a constatat că aceasta a fost emisă cu îndeplinirea condițiilor de formă și de fond.
Astfel, la emiterea deciziei contestate, așa cum reiese din preambulul acesteia, pârâtul a avut în vedere o . documente, cum ar fi: proces-verbal nr. 2898/08.08.2014, referat nr.2904/08.08.2014 întocmit de dr. P. M., proces-verbal nr.3042/19.08.2014 întocmit de comisia de disciplină, raport de cercetare disciplinară prealabilă al Comisiei de disciplină nr.32/05.09.2014, notele explicative ale salariaților audiați înregistrate sub nr.3028-3036, 3038-3041/19.08.2014, nota explicativă a d-nei E. L. înregistrată sub nr.3037/19.08.2014, proces-verbal al ședinței Comitetului director al Serviciului Județean de Ambulanță Teleorman din 05.09.2014, adresa nr.3246/05.09.2014 a Comitetului director, dar și prevederile art.36.1 lit.”c” din Regulamentul de Ordine Interioară al Serviciului de Ambulanță Județean Teleorman, precum și dispozițiile art.61 lit.”a” coroborate cu cele ale art.247, art.248 alin.(1) lit.”e” și art.252 din Codul muncii.
Este adevărat că în Codul muncii nu sunt definite și nici enumerate abaterile grave, însă, în cazul de față, o atare calificare este făcută de angajator prin art.36.1 lit.”c” din Regulamentul de Ordine Interioară al Serviciului de Ambulanță Județean Teleorman.
În conformitate cu prevederile art.247 din Codul muncii, angajatorul dispune de prerogativă disciplinară, având dreptul de a aplica, potrivit legii, sancțiuni disciplinare salariaților săi ori de câte ori constată că aceștia au săvârșit o abatere disciplinară.
Abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca și care constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici.
Instanța a constatat că fapta imputată reclamantei de către pârât este în legătură cu munca pe care o desfășura, fiind săvârșită în timpul programului de lucru, constă într-o inacțiune, aceea de a nu face alcool-testul, a fost săvârșită cu vinovăția acesteia, a încălcat Regulamentul de Ordine Interioară al Serviciului de Ambulanță Județean Teleorman și o dispoziție legală a directorului medical.
Sancțiunile disciplinare constituie mijloace de constrângere prevăzute de lege, ce au ca scop apărarea ordinii disciplinare, dezvoltarea spiritului de răspundere pentru îndeplinirea conștiincioasă a îndatoririlor de serviciu și respectarea normelor de comportare, precum și prevenirea producerii unor acte de indisciplină. Ele sunt măsuri specifice dreptului muncii, în legătură cu executarea contractului individual de muncă, reflectându-se, prin consecințele lor, numai asupra raportului juridic de muncă, fără a afecta celelalte drepturi personale și patrimoniale ale salariaților.
Cât privește critica adusă de reclamantă referitoare la faptul că decizia de concediere nu ar cuprinde motivele pentru care au fost înlăturate apărările din timpul cercetării disciplinare prealabile, așa cum prevede art.252 alin.(2) lit.”c” din Codul muncii, aceasta nu poate fi primită de instanță.
S-a făcut trimitere la dispozițiile art.252 alin.(2) din Codul muncii.
Toate acestea au rolul, în primul rând, de a-l informa concret și complet pe salariat cu privire la faptele, motivele și temeiurile de drept pentru care i se aplică sancțiunea, inclusiv cu privire la căile de atac și termenele în care are dreptul să conteste temeinicia și legalitatea măsurilor dispuse din voința unilaterală a angajatorului.
Întrucât deține toate datele, probele și informațiile pe care se întemeiază măsura dispusă, angajatorul trebuie să facă dovada temeiniciei și legalității acelei măsuri, salariatul putând doar să le combată prin alte dovezi pertinente.
Verificând decizia nr.63/05.09.2014 din punct de vedere al elementelor pe care în mod obligatoriu trebuie să le conțină, instanța constată, la doar o simplă lecturare, că acestea se regăsesc în conținutul actului.
Pârâtul a descris în detaliu și cu exactitate fapta care constituie abatere disciplinară, data la care a fost săvârșită, a individualizat prevederea încălcată din Regulamentul de Ordine Interioară al Serviciului de Ambulanță Județean Teleorman, în art.2 alin.(2) al deciziei de concediere a redat în mod concret atât apărările formulate de reclamantă, cât și motivele pentru care acestea au fost înlăturate, a indicat temeiul de drept în baza căruia s-a aplicat sancțiunea disciplinară, precum și termenul și instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată.
Instanța a apreciat că pârâtul a stabilit sancțiunea proporțional cu gravitatea abaterii disciplinare săvârșite de reclamantă, a avut în vedere împrejurările în care fapta a fost săvârșită, gradul de vinovăție al acesteia, consecințele abaterii disciplinare, comportarea generală în serviciu, dar și sancțiunea disciplinară ce i-a fost aplicată în anul 2013.
După analiza îndeplinirii cerințelor de legalitate, instanța a procedat la verificarea temeiniciei măsurii dispuse de pârât.
Având în vedere complexitatea cererii și pentru justa soluționare a acesteia, pe lângă proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanța a încuviințat administrarea probei testimoniale pentru ambele părți și a probei cu interogatoriu pentru pârât.
Astfel, atât luarea interogatoriul, cât și audierea martorilor V. I. și B. C., au avut loc în data de 17.02.2012, însă depozițiile acestora nu au fost de natură să profite reclamantei.
Tribunalul nu a putut reține nici susținerile pârâtei referitoare la faptul că starea de euforie și halena alcoolică ar fi fost induse de aplicarea unor tampoane cu alcool sanitar utilizate pentru rezolvarea unor probleme stomatologice.
Deși nu putem nega că la data săvârșirii abaterii disciplinare reclamanta s-a prezentat la cabinetul stomatologic, că s-a practicat anestezie locală și s-a prescris medicație cu antibiotic (vol. I, filele 13-15), medicul care a tratat-o, persoană autorizată, nu confirmă că toate acestea ar putea provoca stările descrise mai sus.(vol. I, fila nr.82)
Față de împrejurarea relatată de reclamantă, potrivit căreia sancțiunea i-a fost aplicată pe fondul conflictului personal cu directorul medical, o calificăm drept o încercare de a convinge Tribunalul de conduita abuzivă a pârâtului, profitând de poziția obiectiv dominantă a acestuia în desfășurarea raportului de muncă dintre ei, cu scopul de a obține o soluționare favorabilă a contestației.
De asemenea, instanța nu a putut ignora „antecedentele” comportamentale ale reclamantei, relatate pe larg și de mass-media (vol. I, filele 158-160), care, prin activitatea pe care o desfășura, punea în pericol viața pacienților.
În fine, față de ansamblul probator administrat, raportat la legislația aplicabilă în materie, instanța constată că decizia nr.63/05.09.2014 a fost emisă în condiții de deplină legalitate și temeinicie.
În consecință, Tribunalul a respins contestația formulată de reclamanta E. L., ca nefondată.
Prin sentința civilă nr. 440/28.04.2015, pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, C. Administrativ Fiscal – Complet specializat pentru litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._ a fost respinsă cererea referitoare la completarea sentinței civile nr.291/03.03.2015.
În motivare s-a arătat că cererea este neîntemeiată și, ca urmare, a fost respinsă, ca nefondată.
Susținerea reclamantei, potrivit căreia instanța a omis să se pronunțe asupra capătului de cerere referitor la acordarea de daune morale, nu poate fi primită.
Așa cum reiese la simpla lecturare a dispozitivului sentinței civile a cărui completare se solicită, Tribunalul a respins în ansamblu contestația reclamantei E. L..
Cum capătul de cerere privitor la obligarea pârâtului S. Județean de Ambulanță Teleorman la plata de daune morale în cuantum de 30.000 lei este un capăt de cerere accesoriu, este de la sine înțeles că și acesta a fost respins, el urmând soarta capătului principal de cerere, potrivit principiului „ accesorium sequitur principale.”
Dispozitivul este lipsit de echivoc și poate fi pus in executare, neexistând dispoziții contradictorii, este susținut de considerentele hotărârii, iar în ipoteza în care pârâta apreciază că aceste considerente nu au puterea de a susține dispozitivul, aceasta ipoteza constituie un veritabil motiv de exercitare a căilor de atac prevăzute de lege, și nu de susținere a temeiniciei unei cereri de completare a dispozitivului.
Nefiind îndeplinite cerințele art.444 alin.(1) Cod procedură civilă, Tribunalul a respins cererea formulată de reclamanta, ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal și motivat, reclamanta E. L. .
În motivarea apelului, întemeiat în drept pe dispozițiile art.466 C.pr.civ., apelanta reclamantă a arătat că hotărârea instanței de fond este nelegala și netemeinica fiind dată cu aplicarea și interpretarea greșita a normelor de drept material incidente în cauză supusă judecații, pentru considerentele ce succed:
Sentința civilă nr. 291/03.03.2015 pronunțată de Tribunalul Teleorman a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 397 alin. 1 NCPC care prevăd expres că instanța este obligată să se pronunțe asupra tuturor cererilor deduse judecații, precum și cu nerespectarea disp. Art. 315 alin. 1 pct. 3 NCPC în care se arata că nu pot fi ascultați ca martori cei aflați în dușmănie cu vreuna dintre părți.
Instanță de fond nu s-a pronunțat asupra cererii completatoare prin care a solicitat acordarea de daune morale formulată și depusă de apelantă la data de 05.12.2014 în termenul legal prevăzut de art. 204 NCPC, cerere la care atât în încheierea de ședința din data de 17.02.2015 când au avut loc dezbaterile pe fond cât și în sentința nr. 291/03.03.2015, instanță nu face nici o referire și nu se pronunța în nici un fel.
Prima instanță a admis audierea martorului B. C. propus de intimata - parata, deși apelanta reclamantă s-a opus atât în scris prin cererea depusă la grefa tribunalului la data de 04.02.2015 cât și oral la termenul de judecata din 17.02.2015 pe motiv că se află în relații de dușmănie, între aceasta și martor în calitate de colegi de serviciu existând o stare conflictuală gravă provocată chiar de acesta, descrisă pe larg în cererea sus-menționata.
Poziția sa față de audierea martorului nu este consemnata în încheierea de ședința din 17.02.2015 și nici în hotărârea atacată, lipsind cu desăvârșire motivele pentru care instanță i-a respins cererea întemeiată pe disp. art. 315 alin. 1 pct. 3 NCPC.
Hotărârea primei instanțe nu este motivată în fapt și în drept fiind dată cu nerespectarea disp. Art. 425 alin. 1 lit. b din NCPC.
În considerentele hotărârii nu este expusă situația de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția instanței și nu se arată în mod concret și argumentat de ce motivele pentru care apelanta a contestat decizia de concediere au fost înlăturate.
Analizând superficial conținutul deciziei de concediere nr. 63/05.09.2014 emisă de intimata-parata prin care în baza art. 61 lit. a coroborat cu art. 247-252 din Codul Muncii și art. 248 alin. 1 lit. e din Codul Muncii și art. 36.1 din ROI, a fost concediată din funcția de asistent medical principal începând cu data de 05.09.2014 conform art. 1 din decizia atacată, însă în fapt începând cu data de 19.09.2014, instanță a constatat în mod greșit că decizia conține toate elementele obligatorii prevăzute de art. 252 alin. 2 lit. a-f din Codul Muncii, respingându-i astfel excepția nulității absolute a deciziei de concediere pe care am invocat-o în temeiul art. 252 alin. 2 Codul Muncii.
Soluția instanței de fond este nelegala întrucât din cuprinsul deciziei contestate lipsesc motivele pentru care au fost înlăturate apărările făcute de apelantă în timpul cercetării disciplinare prealabile. Așa cum prevăd disp. Art. 252 lit. c din Codul Muncii. Aceste motive trebuiau raportate concret la apărările făcute de apelantă, la înscrisurile medicale pe care le-a depus la Comisia de cercetare disciplinară, ci nu la motive de genul "Susținerile sale aduse în apărare nu au fost de natura să-și dovedească nevinovăția", așa cum se menționează la art. 2 pct. 2 din decizie, fără nici o altă argumentație.
Pentru a motiva legalitatea măsurii dispuse de angajator împotriva sa, prima instanță în considerentele hotărârii atacate descrie noțiunea de abatere disciplinară, scopul aplicării sancțiunilor disciplinare, cine le poate aplica, deci un veritabil curs de drept, omițând în mod voit să arate ca orice faptă care constituie abatere disciplinară săvârșită cu vinovăție de către un salariat trebuie să aibă și o consecința gravă.
Instanță de fond reține în mod greșit ca fapta ce i-a fost imputata este abatere disciplinară constând într-o inacțiune-aceea de a nu face alcool-testul, încălcând art. 36 pct. 1 lit. c din Regulamentul de Ordine Interioară al SAJ Teleorman, fără a preciza dacă refuzul său a generat urmări negative și fără a motiva concret de ce apărările sale sunt
înlăturate.
Refuzul său de a se supune testării cu aparatul alcool-test a fost justificat și nu constituie abatere disciplinară atâta timp cât ordinul/disp. D-ului. Doctor P. M. contravine disp. art. 36 pct. 1 lit. c din ROI, acesta nefiind organ abilitat de a face controlul alcool-test.
În consecința, hotărârea instanței de fond este nelegala, decizia de concediere nr. 63/05.09.2014 emisă de intimata-parata nu îndeplinește cerințele de legalitate, drept pentru care solicită modificarea hotărârii și să-i fie admisă excepția nulității absolute a deciziei contestate.
Hotărârea instanței de fond este netemeinica.
Tribunalul analizează superficial actele și lucrările dosarului exprimându-și punctul de vedere cu privire la temeinicia măsurii dispuse de către intimata-parata împotriva sa în 10 fraze pe o jumătate de pagina, fără a motiva detailat și la obiect motivele pentru care apărarea sa a fost înlăturată.
Prima instanță, în mod greșit a constatat că a săvârșit o abatere disciplinară ce atrage sancțiunea cu desfacerea contractului individual de muncă.
În raport cu prevederile legislației ce reglementează relațiile de muncă și cu prevederile art. 36 pct. 1 lit. c din ROI al SAJ Teleorman, așa cum a arătat și la instanță de fond, apelanta nu a săvârșit nici o faptă care poate fi calificată abatere disciplinară sau de altă natură.
Potrivit art. 36 pct. 1 lit. c din ROI "Controlul alcool-test se face în urma solicitării conducerii unității de către organele abilitate", ori d-ul. Dr. P. M. nu era abilitat să facă acest control și nici nu îndeplinea cerințele minime de pregătire în domeniul securității și sănătății în muncă. Singura persoană abilitată în acest sens fiind d-ul. Inginer
P. E., în baza deciziei nr. 26/22.04.2013 emisă de conducerea instituției.
De asemenea, în mod corect și justificat a refuzat solicitarea d-ului. P. M. să îl însoțească la camera de gardă a Spițatului Județean de Urgență A. pentru recoltarea de probe biologice, regulamentul de ordine interioară al SAJ Teleorman și nici un alt document nu cuprinde o asemenea dispoziție.
Astfel, din dorința de a o hăitui și denigra, d-ul. P. M. a abuzat de funcția deținută și depășindu-și atribuțiile stabilite prin fișa postului, practic i-a umilit și pe colegii săi cărora fără nici un motiv le-a impus să sufle în aparatul alcool-test, mai puțin pe prietenul său, ambulantierul B. C., care în mod inexplicabil a fost învoit să plece acasă.
D-ul. Dr. P. M., director medical, a solicitat testarea colegilor săi de tura numai ca urmare a refuzului său de a merge la spital pentru recoltarea de probe biologice sau de a sufla în aparatul alcool-test și nu înainte de conflictul avut cu apelanta reclamantă, așa cum în mod voit și greșit parata a menționat la art. 2(1) din decizia de concediere nr. 63/05.09.2014.
Deci fapta ce-i este imputata prin referatul nr. 2904/08.08.2014 întocmit de către d-ul. Dr. P. M. ce a stat la baza emiterii deciziei de concediere contestată, constând în "refuzul testului cu alcool-test sau/și recoltarea probelor biologice" precum și prin adresa nr. 10/26.08.2014 prin care a fost convocata în data de 01.09.2014 la comisia de disciplină (nici unul din aceste înscrisuri nemenționând faptul că a prezentat halena alcoolică), nu se circumscrie noțiunii de abatere disciplinară prevăzută de art. 247 alin. 2 din Codul Muncii .
Ori, refuzul său a de se supune testării cu aparatul alcool-test sau recoltării probelor biologice, nu constituie abatere disciplinară așa cum în mod greșit a reținut prima instanță, atâta timp cât ordinul/dispoziția d-ului. Dr. P. M. contravine art. 36 pct. lit. c din ROI al SAJ Teleorman.
Faptul că "refuzul testului cu alcool-test sau/și recoltarea probelor biologice" este considerat de către instanță abatere disciplinară gravă prin prevederile regulamentului intern, nu înseamnă că sancțiunea disciplinară cea mai gravă intervine în mod automat, fără a se ține cont de criteriile de individualizare prevăzute de art. 259 Codul Muncii și de faptul că art. 36 pct. 1 lit. c din ROI prevede sancțiunea disciplinară cu desfacerea contractului individual de muncă numai pentru "Introducerea, consumul, desfacerea băuturilor alcoolice", ceea ce în speța nu este cazul. Este adevărat că angajatorul dispune de prerogativa disciplinară, însă instanță are dreptul să verifice legalitatea și temeinicia aplicării sancțiunii disciplinare.
Solicită să se observe că din actele depuse de către intimata pârâtă la dosar ce au stat la baza emiterii deciziei de concediere nu rezultă în nici un fel consecințele grave produse ca urmare săvârșirii așa-zisei abateri disciplinare ce îi este imputata prin referatul nr. 2904/08.08.2014, din contră, în timpul serviciului pe tura 20:00-08:00 din data de 07.08.2014 apelanta reclamantă și-a îndeplinit atribuțiile aferente funcției deținute, a avut o comportare normală și decenta față de toți colegii, nu i-a jignit și nu a pus viața în pericol acestora sau a pacienților care au apelat la serviciul de urgență 112.
Cât privește "întrebările adresate salariaților care au fost de serviciu în tura din noaptea de 07.08.2014" de către comisia de disciplina care în fapt sunt mai degrabă un test grila, nicidecum "Note explicative", solicită să fie înlăturate întrucât nu constituie probe pertinente, concludente și utile soluționării cauzei. Răspunsurile salariaților nu corespund adevărului fiind date la indicațiile angajatorului sub presiunea și teroarea acestuia.
Printr-o notă explicativa persoană trebuie să relateze o situație de fapt așa cum a perceput-o ea și nu să răspundă la niște întrebări prestabilite de către angajator prin comisia de disciplină.
Apelanta reclamantă nu s-a prezentat la serviciu în tura de noapte din data de 07.08.2014 sub influența băuturilor alcoolice, dovada fiind și depoziția martorului V. I. care a asigurat paza instituției în acea noapte și a văzut-o când a intrat în tura, declarând în fața instanței că nu a constatat că se află în stare de ebrietate. În timpul programului de lucru nu a făcut nimic care să inducă starea sa euforică. S-a comportat normal, nu a perturbat activitatea instituției sau a colegilor mei, nu a cântat, nu a dansat așa cum ar face o persoană euforică și tot așa "moartă de beată", cum susține intimatul pârât că a fost, și-a efectuat serviciul.
Așa cum a arătat, imediat la .-a deplasat la o urgență în satul Spătărei, după care la orele 22:00 d-ul. Dr. P. M. fără nici un motiv și în mod abuziv a dispus scoaterea sa de pe echipaj, ca după cca. 30 de minute să o repună pe alt echipaj pe care lucra colega mea N. A. și împreună cu ambulantierul Capra I. s-au deplasat la o urgență în oraș, deși în opinia acestuia era "moartă de beată".
La baza soluției pronunțate de tribunal stau probe care nu sunt pertinente și concludente soluționării cauzei, cum ar fi: depoziția martorului B. C. care este subiectivă în favoarea paratului al cărui salariat este și este dată pe fondul stării conflictuale existente între mine și acest martor, și articolele publicate de mass-media care sunt făcute cu complicitatea șefului meu direct d-ul. Dr. P. M. în scopul de a o îndepărta din instituție.
În mod nelegal, instanța își însușește aceste articole ca probe concludente soluționării cauzei, motivând în hotărârea pronunțată că nu poate ignora antecedentele comportamentale ale apelantei reclamante, relatate pe larg și de mass-media care prin activitatea pe care o desfășoară pun în pericol viața pacienților, lucru ce nu este adevărat întrucât în cei peste 20 de ani de activitate ca asistent medical pe ambulanta și-a îndeplinit atribuțiile aferente funcției deținute, nu a avut o comportare neadecvată față de colegii săi, nu i-a jignit și nu a pus în pericol viața acestora sau a pacienților care au apelat la serviciul de urgență.
De asemenea, prima instanță în mod greșit a înlăturat susținerile sale referitoare la starea de euforie și halena alcoolică pe care și-a imputat-o parata, deși a arătat și a dovedit prin acte medicale că era imposibil să prezint halena alcoolică întrucât în ziua de 07.08.2014, deci înainte de . noapte, a fost la stomatologie unde i-au fost efectuate mai multe lucrări și i-a fost prescris un tratament cu antibiotice ce
interzice cu desăvârșire consumul de alcool.
În consecința, față de cele prezentate mai sus, solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, precum și cererea completatoare prin care a solicitat daune morale, cu cheltuieli de judecată.
Consideră ca sentința atacată este nelegala și netemeinica, drept pentru care solicită să-i fie admis apelul, să fie modificată sentința civilă în tot și judecând cauza pe fond să-i fie admisă și cererea completatoare așa cum a fost formulată în prima instanță pentru următoarele motive:
Instanță de fond, în mod greșit i-a respins cererea de completare a sentinței civile nr. 291/03.03.2015 pe motiv că, capătul de cerere privitor la obligarea intimatului-parat SAJ Teleorman la plata de daune morale în cuantum de 30 000 lei este un capăt de cerere accesoriu, fiind de la sine înțeles că și acesta a fost respins, el urmând soarta capătului principal de cerere.
Este adevărat că o dată respinsă contestația împotriva deciziei de concediere, cererea completatoare depusă la data de 05.12.2014 nu putea avea decât aceeași soluție, dar fiind depusă ulterior contestației, instanța avea obligația cel puțin să facă referire la această cerere atât în încheierea de ședința din data de 05.12.2014 cât și în considerentele sentinței civile nr. 291/03.03.2015, indiferent de rezultat.
Analizând apelul declarat, potrivit dispozițiilor art.477 C.pr.civ., în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Criticile apelantei sunt nefondate, prima instanță pronunțând două hotărâri legale și temeinice, aspect ce rezultă din analiza probelor administrate în cauză și a dispozițiilor legale incidente.
În ceea ce privește critica apelantei referitoare la nepronunțarea primei instanțe asupra cererii accesorii având ca obiect daunele morale, Curtea constată că acțiunea formulată de reclamantă a fost respinsă în tot, deci implicit în ceea ce privește pretențiile sale cu titlu de daune morale. Susținerile apelantei pe acest aspect împotriva sentinței civile nr. 291/03.03.2015 nu pot fi primite nici prin prisma dispozițiilor art.445 Cod procedură civilă, potrivit cărora, îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispozițiilor contradictorii ori completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, ci numai în condițiile art. 442 - 444.
În fapt, apelanta a formulat cerere de completare a hotărârii respective, cerere respinsă prin sentința civilă nr. 440/28.04.2015, aceasta făcând la rândul său obiectul apelului. Lipsa unor considerente pe aspectul daunelor morale în cuprinsul sentinței de fond nu putea determina admiterea cererii completatoare, corect fiind respinsă de prima instanță, în condițiile în care din dispozitivul hotărârii rezultă că instanța a respins în tot contestația, deci inclusiv cererile accesorii. În plus, în cuprinsul sentinței civile nr. 440/28.04.2015, Tribunalul a arătat argumentele pentru care se impune respingerea pretențiilor cu titlu de daune morale, reținând că „este un capăt de cerere accesoriu, este de la sine înțeles că și acesta a fost respins, el urmând soarta capătului principal de cerere, potrivit principiului accesorium sequitur principale.”
În ceea ce privește criticile apelantei referitoare la încuviințarea audierii martorului B. C., Curtea constată că soluția nu a fost pronunțată exclusiv în baza declarațiilor acestuia, prima instanță expunând pe larg raționamentul bazat pe analiza tuturor probelor administrate în cauză. Faptul că, după încuviințarea probei, apelanta s-a opus audierii martorului invocând existența unor relații de dușmănie nu poate determina anularea sentinței de fond, deoarece, pe lângă faptul că aceasta nu a fost singura probă administrată în speță, din declarațiile martorului rezultă că acesta nu se află în dușmănie cu apelanta. Nu rezultă că declarația martorului ar fi fost influențată de sentimentele unilaterale ale apelantei față de acesta, în mod corect prima instanță procedând la audiere, nefiind aplicabile dispozițiile art. 315 alin. 1 pct. 3 Cod procedură civilă.
Nu sunt întemeiate nici criticile apelantei în sensul că hotărârea primei instanțe nu este motivată în fapt și în drept fiind dată cu nerespectarea dispozițiilor art. 425 alin. 1 lit. b din Codul de procedură civilă. Curtea constată că hotărârea cuprinde considerentele de fapt și de drept care au stat la baza raționamentului instanței și la pronunțarea soluției, hotărârea îndeplinind exigențele art. 425 alin. (1) lit.b Cod procedură civilă. Instanța de fond a analizat pretențiile reclamantei prin prisma materialului probator și a dispozițiilor legale, arătând care a fost raționamentul care a stat la baza soluției pronunțate.
Din ansamblul raționamentului dezvoltat în motivarea hotărârii rezultă că s-a răspuns tuturor susținerilor formulate, instanța de fond analizând situația de fapt pe baza probelor administrate în cauză și a dispozițiilor legale aplicabile, fiind respectate dispozițiile art.425 Cod procedură civilă.
Așa cum constant s-a arătat în doctrină, dar și în jurisprudența CEDO în analiza dreptului la un proces echitabil (hotărârea Perez, paragraful 81; hotărârea V. der Hurk, paragraful 61; hotărârea Ruiz Torija, paragraful 29; a se vedea, de asemenea, decizia Jahnke și Lenoble împotriva Franței, cererea nr. 40.490/98), judecătorul nu trebuie să răspundă în mod special tuturor argumentelor invocate de părți, fiind suficient ca din întregul hotărârii să rezulte că a răspuns acestor argumente în mod implicit.
Acesta este și cazul în speță, unde, din analiza sentinței apelate, Curtea constată că instanța de fond s-a pronunțat pe toate aspectele deduse judecății. Obligația pe care o impune art. 6 paragraful 1 din Convenția europeană a Drepturilor Omului instanțelor naționale de a-și motiva deciziile nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare argument.
Referitor la critica apelantei în sensul nelegalității deciziei pentru lipsa motivelor pentru care au fost înlăturate apărările salariatului în timpul cercetării disciplinare prealabile, condiție prevăzută de art. 252 lit. c din Codul Muncii, Curtea constată că art.2 alin.2 din decizia contestată face vorbire de acest aspect. Salariata a susținut că a refuzat testarea cu aparatul alcooltest deoarece a avut probleme de sănătate și directorul medical nu are atribuții în acest sens, apărări corect apreciate de angajator ca nefiind de natură să îi înlăture vinovăția în condițiile în care în mod evident nejustificat salariata a și-a motivat starea prin faptul că în tratamentul stomatologic s-a folosit anestezie locală. La dosar există și un răspuns al medicului stomatolog care menționează că procedurile efectuate, medicația recomandată și anestezicul nu pot induce o stare euforică sau halenă alcoolică. În privința competențelor șefului ierarhic de a solicita testarea, Curtea nu poate reține susținerile apelantei, deoarece acesta avea atribuții de organizare și control a personalului din subordine, prin însăși natura funcției, fiind sesizat de colegii apelantei referitor la starea acesteia, motiv pentru care a solicitat testarea întregului personal din tura respectivă, salariata refuzând atât recoltarea unor probe biologice, cât și testarea cu aparatul alcooltest. De altfel, și art.36.1 lit.c din Regulamentul de Ordine Interioară al SAJ Teleorman, prevede că respectivul control alcool-test se face în urma solicitării conducerii unității, motiv pentru care nu poate fi invocată lipsa atribuțiilor directorului medical. Or, instanța de fond a reținut corect aceste aspecte referitoare la situația de fapt și a motivat soluția de respingere cu trimitere la toate probele administrate în cauză, neputând fi primite criticile apelantei în sensul existenței unor apărări justificate pentru refuzul de a-i fi testată alcoolemia.
Condiția prevăzută de art. 252 lit. c din Codul Muncii nu poate fi privită în mod formal, cu atât mai mult cu cât în cadrul deciziei s-a arătat de ce au fost înlăturate apărările salariatei. Din Raportul de cercetare disciplinară, act ce a stat la baza deciziei contestate, rezultă că din declarațiile martorilor audiați rezultă că salariata a refuzat testarea sau recoltarea probelor biologice pentru stabilirea alcoolemiei, că susținerile în apărare ale acesteia sunt înlăturate de declarațiile colegilor din tura de noapte.
Apelanta a susținut că în raport de prevederile legislației ce reglementează relațiile de muncă și de prevederile art. 36 pct. 1 lit. c din Regulamentul de Ordine Interioară, nu a săvârșit nici o faptă care poate fi calificată abatere disciplinară sau de altă natură.
Sancțiunea aplicată prin decizia contestată s-a dispus pentru abaterea disciplinară prevăzută de art. 36 pct. 1 lit. c din Regulamentul de Ordine Interioară, potrivit căruia constituie abatere disciplinară gravă și se sancționează conform prevederilor Codului muncii prezentarea la serviciu în stare de ebrietate sau sub influența băuturilor alcoolice. Potrivit aceluiași text, „refuzul de a se supune controlului cu aparatul alcool-test, se consideră recunoașterea stării de influență a alcoolului. Controlul alcool-test se face în urma solicitării conducerii unității, de organele abilitate”.
Or, din probatoriul administrat în cauză, Curtea constată că în tura de noapte din data de 7.08.2014, apelanta s-a prezentat la serviciu sub influența băuturilor alcoolice, faptă ce constituie abatere disciplinară gravă potrivit art. 36 pct. 1 lit. c din Regulamentul de Ordine Interioară. Existența halenei alcoolice și a stării euforice a fost constată de colegii acesteia care au sesiza conducerea, așa cum rezultă din procesul verbal semnat de aceștia și referatul Directorului medical. În respectivele înscrisuri se consemnează și refuzul salariatei de a fi testată cu aparatul alcooltest si de a i se recolta probe biologice, iar potrivit Regulamentului de Ordine Interioară acest refuz echivalează cu recunoașterea existenței stării respective. Faptele respective rezultă și din declarațiile date de ceilalți salariați cu ocazia cercetării disciplinare, aceștia observând existența halenei alcoolice, a stării euforice, a logoreei, a agitației psihomotorii, toate manifestări care au determinat concluzia că apelanta era sub influența băuturilor alcoolice. Toți salariații prezenți au arătat că aceasta a refuzat testarea cu alcool-testul și recoltarea probelor biologice, afirmând că nu vrea să fie umilită. În schimb, toți ceilalți salariați au fost testați. Aspectele respective rezultă și din declarațiile martorilor, neputând fi reținută atitudinea acestora subiectivă, față de faptul că sunt confirmate de toate celelalte probe.
Nu poate fi reținută apărarea apelantei în sensul că directorul medical nu era organ abilitat să facă să facă acest control și nici nu îndeplinea cerințele minime de pregătire în domeniul securității și sănătății în muncă, deoarece prin funcția sa de conducere, respectiva persoană putea solicita testarea, așa cum prevede art. 36 pct. 1 lit. c din Regulamentul de Ordine Interioară. De altfel, la data săvârșirii abaterii, apelanta nu s-a apărat în acest sens, arătând doar că nu vrea să fie umilită ca altădată, așa cum rezultă din declarațiile colegilor săi, abia în cadrul cercetării disciplinare invocând nerespectarea Regulamentului de ordine interioară.
Nu se poate reține nici o atitudine abuzivă a directorului medical, deoarece acesta avea a competența de a solicita testarea pentru alcoolemie și, în plus, au fost supuși testului și ceilalți salariați prezenți.
Curtea constată că sancțiunea a fost aplicată pentru abaterea disciplinară prevăzută de art. 36 pct. 1 lit. c din Regulamentul de Ordine Interioară, respectiv prezentarea la serviciu sub influența băuturilor alcoolice, aspect ce rezultă și din celelalte mențiuni ale deciziei și ale actelor ce au stat la baza acesteia, refuzul de a se supune testării fiind invocat doar ca argument pentru aplicarea prezumției prevăzute de art. 36 pct. 1 lit. c, sub acest aspect înlăturând considerentele primei instanțe. Or, prezența la serviciu sub influența băuturilor alcoolice îndeplinește toate condițiile unei abateri disciplinare, potrivit de art. 247 alin. 2 din Codul Muncii, fiind considerată chiar abatere disciplinară gravă potrivit Regulamentului de Ordine Interioară.
În aceste condiții, având în vedere că apelanta este cea care a refuzat testarea alcoolemiei, test în urma căruia s-ar fi stabilit cu certitudine existența sau nu a stării de ebrietate sau a influenței alcoolului, aceasta nu poate invoca nedovedirea acestui aspect. Faptul că apelanta se afla sub influența băuturilor alcoolice rezultă din procesul verbal semnat de colegii acesteia, din declarațiile date de ei cu ocazia cercetării prealabile, din declarațiile martorilor audiați în cauză, fiind aplicată și prezumția simplă ce rezulta din acest refuz, care, potrivit art. 36 pct. 1 lit. c din Regulamentul de Ordine Interioară, reprezintă recunoașterea stării de influență a alcoolului. Nu se poate reține că toți salariații ar fi fost influențați de conducere și singurul obiectiv ar fi fost paznicul V. I., care a văzut-o doar când a venit și nici nu lucra direct cu apelanta, spre deosebire de ceilalți colegi, care, în plus, erau cadre medicale, putând aprecia manifestările alcoolului.
Fapta imputată a fost dovedită de angajator, așa cum am arătat și aceasta reprezintă abatere disciplinară, fiind o faptă în legătură cu munca, săvârșită cu vinovăție de către salariată, prin care aceasta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă, în condițiile art.247 Codul muncii.
În ceea ce privește criticile referitoare la individualizarea sancțiunii, Curtea va înlătura susținerile apelantei, deoarece chiar Regulamentul de Ordine Interioară apreciază că fapta imputată constituie abatere disciplinară gravă, fiind de natură a atrage sancțiunea cea mai gravă.
Din analiza deciziei contestate și a actelor care au stat la baza acesteia, Curtea constată că angajatorul a făcut aplicarea dispozițiilor art.250 Codul Muncii, în sensul că a procedat la o corectă individualizare a sancțiunii aplicate, prin raportare la: gravitatea abaterilor disciplinare, împrejurările în care fapta a fost săvârșită, vinovăția salariatului, consecințele abaterii, comportarea generală în serviciu a salariatului.
Trebuie avut în vedere că sancțiunea a fost aplicată avându-se în vedere comportamentul general al salariatei care nu se afla la primul incident de acest fel, existând și alte episoade în care aceasta s-a prezentat la serviciu sub influența băuturilor alcoolice. Au existat și informații în mass media referitoare la respectivele incidente, fiind afectată imaginea angajatorului, motiv pentru care nu se poate reține că nu ar putea exista consecințe grave ca urmare săvârșirii abaterii disciplinare. Trebuie reținut că apelanta a tulburat buna desfășurare a serviciului în tura respectivă, pe fondul incidentului menționat, activitatea fiind oprită, toți salariații fiind supuși testării alcoolemiei, dar și că fapta s-a săvârșit în cadrul unui serviciu de ambulanță, unde respectarea disciplinei muncii și a măsurilor de securitate a muncii este de mare importanță, putând pune în pericol viața pacienților.
În concluzie, decizia de sancționare disciplinară este legală și temeinică, motiv pentru care în mod corect prima instanță a respins contestația formulată împotriva acesteia.
Având în vedere caracterul accesoriu al celorlalte pretenții, în mod corect și acestea au fost respinse, în ceea ce privește daunele morale reținându-se și că nu au fost dovedite condițiile răspunderii patrimoniale a angajatorului, potrivit art.253 Codul muncii, respectiv fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și vinovăția.
Pentru aceste considerente de fapt și de drept, în temeiul art.480 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge apelul, ca nefondat.
Având în vedere soluția pronunțată și dispozițiile art.453 Cod procedură civilă, curtea va respinge pretențiile apelantei având ca obiect cheltuielile de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE;
Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de apelanta-reclamantă E. L., identificată cu CNP:_, cu domiciliul în A., ., ., etaj 3, ., împotriva sentințelor civile nr.291/03.03.2015 și respectiv nr. 440/28.04.2015, ambele pronunțate de Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, C. Administrativ Fiscal – Complet specializat pentru litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât S. de Ambulanță Județean Teleorman, cu sediul în A., ., județul Teleorman.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 01 octombrie 2015.
Președinte, Judecător, Grefier,
M. C. S. G. I. M. Colindeață
Red.M.C.
Tehnored. M.C./D.M.
4 ex./30.10.2015
Jud.fond: T. N.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
