Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 318/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 318/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 28-01-2015 în dosarul nr. 2809/3/2014
Dosar nr._ (Număr în format vechi 6245/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 318/2015
Ședința publică de la 28 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE P. I. N.
Judecător M. G.
Judecător A. C. B.
Grefier M. P.
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulate de recurenta S. Națională de Transport Feroviar de Călători „CFR CĂLĂTORI” SA – Sucursala de Transport Feroviar de Călători București, împotriva sentinței civile nr.5216/30.04.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă U. S. Libere Feroviare Mișcare Comercial în numele și pentru membrul său R. G., cauza având pe fond ca obiect „drepturi bănești”.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta, prin consilier juridic P. S. I. ce depune delegație la dosar, lipsind intimata.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Curtea constată că la termenul anterior excepția lipsei capacității de exercițiu a recurentei a fost calificată ca fiind excepția lipsei calității de reprezentant, motiv pentru care această este excepția ce o pune în discuția părților.
Recurenta, prin consilier juridic, depune la dosar set înscrisuri în combaterea excepției și solicită respingerea acesteia.
Curtea, deliberând asupra excepției lipsei calității de reprezentant a recurentei, constată că s-au depus înscrisuri în dovedirea calității de reprezentant a sucursalei, motiv pentru care o respinge.
Constatând că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, cauza fiind în stare de judecată, acordă cuvântul în susținerea motivelor de recurs.
Recurenta, prin consilier juridic, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea sentinței recurate, iar pe fond respingerea acțiunii.
Curtea declară dezbaterile înschise și rămâne în pronunțare asupra excepției.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față:
Prin cererea înregistrată, pe rolul Tribunalului București – Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr._/3/2014, reclamanta U. S. Libere Feroviare Mișcare - Comercial București (USLFMC București) în numele și pentru membrii de sindicat și salariați ai pârâtei, menționați în listele anexate cererii de chemare în judecată, a chemat în judecată pârâta S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI „CFR Călători" SA, solicitând obligarea acesteia la plata pentru fiecare reclamant a diferențelor dintre drepturile salariale de care au beneficiat salariații corespunzător salariului de încadrare avut, care a fost calculat prin luarea în considerație a salariului de bază minim brut de 600 lei corespunzător clasei I de salarizare cu aplicarea coeficientului de ierarhizare și drepturile salariale de care ar fi trebuit să beneficieze calculat la salariul de încadrare avut pentru o valoare a salariului minim brut de 700 lei corespunzător clasei 1 de salarizare cu aplicarea coeficientului de ierarhizare corespunzător clasei de salarizare avute și sporurile aferente (salariul minim brut de 700 lei stabilii la nivelul ramurii transporturi valabil de la data de 01.01.2009, în conformitate cu Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. Transporturi valabil pentru anii 2008-2010). Perioada pentru care solicită acordarea acestor diferențe salariale este octombrie_10; să fie obligată pârâta la plata de daune interese, constând în actualizarea sumelor pe care le datorează cu rata inflației la care se adaugă dobânda legală, de la data nașterii dreptului și până la data plății efective; să fie obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată pe care le va efectua în prezenta cauză.
Prin sentința civilă nr.5216 din data de 30.04.2014, pronunțată de Tribunalul București, a fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune formulată de către pârâtă; a fost admisă în parte, acțiunea formulată de reclamantul U. S. Libere Feroviare Mișcare - Comercial București (USLFMC București), în numele și pentru membrul său R. G., în contradictoriu cu pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Călători C.F.R CĂLĂTORI S.A.; a fost obligată pârâta la calcularea și plata către reclamanta a diferențelor dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei, conform art.41 alin.3 lit.a din C.C.M. unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 și drepturile salariale efectiv plătite, pentru perioada 01.10._10, sume actualizate cu rata inflației, de la data scadenței și până la data introducerii acțiunii și cu dobânda legală de la data introducerii acțiunii și până la data plății efective; au fost respinse restul pretențiilor, ca neîntemeiate.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că potrivit dispozițiilor art. 41 alin.3 lit. a din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 nr. 722/2008 din_, publicat în Monitorul Oficial, Partea V nr. 3 din_, salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta.
În anexa nr. 5 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 nr. 722/2008 din_, publicat în Monitorul Oficial, Partea V nr. 3 din_ ,cuprinzând unitățile la care se aplică contractul colectiv de muncă unic la nivelul ramurii transporturi, în care organizațiile sindicale semnatare au membri, la poziția nr. 1 este menționată SNTFC CFR CĂLĂTORI SA – BUCUREȘTI.
În ceea ce privește excepția prescrierii dreptului material la acțiune, s-a dispus respingerea acesteia ca neîntemeiată, având în vedere faptul că, în speță, nu se poate reține incidența dispozițiilor art. 268 alin.1 lit. e din Legea nr. 53/2003 republicată – Codul Muncii(art. 283 alin.1 lit. e anterior republicării), conform cărora cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate: e) în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, întrucât drepturile solicite prin cererea de chemare în judecată au natura juridică au unor drepturi de natură salarială, ceea ce înseamnă că regimul juridic aplicabil, sub aspectul prescripției, este cel prevăzut de art. 268 alin.1 lit. c din Legea nr. 53/2003 republicată – Codul Muncii(art. 283 alin.1 lit. c anterior republicării), conform cărora conform cărora cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate: c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator.
În ceea ce privește susținerea pârâtei din întâmpinare că pentru pretențiile din octombrie 2009 nașterea dreptului a intervenit la 31.10.2009, iar acțiunea reclamantului a fost înregistrată la Tribunalul București la data de 26.10.2012, Tribunalul a considerat că nu este întemeiată, având în vedere faptul că termenul de prescripție de 3 ani, prevăzut de art. 268 alin.1 lit. c din Legea nr. 53/2003 republicată – Codul Muncii(art. 283 alin.1 lit. c anterior republicării) se calculează începând cu data scadenței sumelor solicitate (adică începând cu data la care i se cuveneau a i se plăti drepturile pentru luna octombrie 2009), după rezultă din prevederile art. 7 alin.1 din Decretul nr. 167/1958.
Deși pârâta menționează în întâmpinare că dreptul material la acțiune al reclamantului privind pretențiile aferente anului 2009 s-a prescris, acțiunea fiind formulată după termenul de 3 ani, Tribunalul a reținut că în considerarea motivelor anterior expuse, nici sub acest aspect excepția nu este întemeiată.
În ceea ce privește cererea formulată în contradictoriu cu S. Națională de Transport Feroviar de Călători CFR CĂLĂTORI SA, potrivit înscrisurilor prezentate de către reclamanți, necontestate de pârâtă, reclamanta – persoană fizică R. G. a avut calitatea de salariat al pârâtei în perioada 01.10.2009 – 31.12.2010.
În speță, prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta a susținut că prevederile din CCM la Nivel de R. Transporturi nu sunt aplicabile în speța, fiind incidente cele la nivel de unitate și grup de unități feroviare.
În consecință, trebuie determinat dacă în aceste condiții pârâta poate fi obligată la plata diferențelor de drepturi salariale, în sensul în care s-a solicitat prin cererea de chemare în judecată completată și precizată.
Conform dispozițiilor art. 8 alin.2 din Legea nr. 130/1996, în vigoare în parte din perioada pentru care se solicită plata drepturilor respective, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Conform dispozițiilor art. 24 alin.1 din același act normativ, clauzele cuprinse în contractele colective de muncă negociate cu încălcarea prevederilor art. 8 sunt lovite de nulitate.
Tribunalul a considerat că apărarea pârâtei nu prezintă relevanță față de natura juridică a dispozițiilor art. 8 alin.2 din Legea nr. 130/1996, în vigoare în parte din perioada pentru care se solicită plata drepturilor respective.
Chiar dacă prin dispozițiile art. 224 lit. d din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 322 din_, s-a prevăzut că la data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă: d) Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 184 din 19 mai 1998, cu modificările și completările ulterioare, Tribunalul a apreciat că acest act normativ are relevanță în condițiile în care se solicită drepturi și din perioada în care acesta a fost în vigoare și mai mult decât atât, Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 nr. 722/2008 din_ publicat în Monitorul Oficial, Partea V nr. 3 din_ a fost încheiat conform art. 10 și art. 11 din Legea nr. 130/1996, republicată, după cum rezultă din preambulul acestuia.
În speță, nu s-a făcut dovada acordării drepturilor salariale în sensul solicitat prin cererea de chemare în judecată completată și precizată.
Or, potrivit dispozițiilor art. 241 alin.1 lit. c din Legea nr. 53/2003 – Codul Muncii, în forma în vigoare la data încheierii Contractului colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 nr. 722/2008 din_, publicat în Monitorul Oficial, Partea V nr. 3 din_, clauzele contractelor colective de muncă produc efecte după cum urmează: c) pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel.
De asemenea, conform dispozițiilor art. 40 alin.2 lit. c din Legea nr. 53/2003 republicată – Codul Muncii, angajatorului îi revin, în principal, următoarele obligații: c) să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă.
Potrivit dispozițiilor art. 4 alin.1 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 nr. 722/2008 din_ publicat în Monitorul Oficial, Partea V nr. 3 din_, prezentul Contract colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi se aplică cu începere de la 1 ianuarie 2008 până la 31 decembrie 2010 inclusiv, cu posibilitatea revizuirii anuale, la nivel de unitate acesta producând efecte pe an calendaristic.
Conform alin.2 din aceeași prevedere contractuală, dacă niciuna din părți nu denunță contractul cu 30 de zile înainte de expirarea perioadei pentru care a fost încheiat, valabilitatea acestuia se prelungește până la încheierea unui nou contract, dar nu mai mult de 12 luni, respectiv cu încă un an calendaristic.
Cum, în speță, nu s-a făcut dovada denunțării înseamnă că acesta s-a prelungit conform prevederii contractuale.
În consecință, s-a dispus obligarea pârâtei la plata diferențelor dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei conform art. 41 alin.3 lit. a din CCM Unic la Nivel de Ramura Transporturi pe anii 2008-2010 și drepturile salariale efectiv plătite pentru R. G. în perioada 01.10._10, sume actualizate cu rata inflației, de la data scadenței și până la data introducerii cererii de chemare în judecată, la care se va adăuga dobânda legală, calculată de la data punerii în întârziere (data introducerii cererii de chemare în judecată), până la data plății efective.
Acordarea sumei actualizate în raport de rață inflației se impune față de principiul reparării integrale a prejudiciului, potrivit căruia creditorul este îndreptățit a pretinde repararea pierderii suferite, riscul devalorizării leului fiind pus în sarcina debitorului.
Pentru aceste sume, pârâta a fost obligată la plata către reclamanți și a dobânzii legale de la data punerii în întârziere (data formulării în instanță cererii de chemare în judecată), până la data plății efective, în vederea reparării integrale a prejudiciului suferit de către reclamant și a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de acordare a dobânzii legale de la data nașterii dreptului și a ratei inflației de la data nașterii dreptului și până la momentul plății efective pentru ca reclamantului să nu-i fie imputată o îmbogățire fără justă cauză.
Având în vedere că la dosar nu s-a făcut dovada efectuării de cheltuieli de judecată instanță a respins ca neîntemeiată și această solicitare a reclamantului.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs în termen legal pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Călători „CFR CĂLĂTORI” SA – Sucursala de Transport Feroviar de Călători București, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin motivele de recurs formulate, întemeiate în drept pe dispozițiile art.304 pct.9 și art.3041 din Codul de procedură civilă, recurenta solicită admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii.
Se arată că recurenta invocă excepția prescripției dreptului material la acțiune față de solicitarea reclamantului de a solicita acordarea diferențelor salariale;
Prevederile art. 268 alin. (1) lit. e) din Codul Muncii, conform cărora: "cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la nașterea dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia".
Din conținutul cererii de chemare în judecată rezultă că drepturile bănești solicitate de către reclamant își au izvorul în Contractul Colectiv de Muncă și ele se raportează la Anexa nr.1 din Contractul Colectiv de Muncă și anume la salariile de bază brute corespunzătoare claselor de salarizare.
Drepturile bănești solicitate sunt calculate ținând cont de coeficientul de ierarhizare indicat în tabelul din anexa mai sus precizată, raportat la salariul minim de 700 lei brut garantat în plată potrivit dispozițiilor legale, sumele solicitate de către reclamant fiind pentru perioada 01.10._10.
Susține că față de situația de fapt expusă mai sus, obiectul acțiunii nu constă în plata unor drepturi salariale, ci în obligarea recurentei la respectarea unei clauze din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de Unitate și pe cale de consecință, suntem în prezența unui conflict de drepturi, care se prescrie, în raport de prevederile art. 268 alin. (1), lit. e) din Codul Muncii, în termen de 6 luni.
Drepturile bănești solicitate nu fac parte din salariu întrucât salariul de bază și cu sporurile aferente de care beneficiază salariații, sunt trecute în Contractul Individual de Muncă, pe de altă parte nici unul dintre reclamanți nu a fost încadrat la salariul minim brut pe țară.
Așa cum reiese din înscrisurile de la dosarul în cauză, salariile negociate și acordate reclamanților în perioada 2009 - 2011 sunt peste nivelul salariului minim brut de 700 lei și acestea au fost acordate în funcție de pregătirea profesională, funcția ocupată, de sporurile privind condițiile periculoase pentru timpul lucrat în timpul nopții, pentru munca prestată in zilele nelucrătoare și sărbătorile legale.
Pe fondul cauzei se învederează: contractul valabil încheiat este legea părților contractante - art. 236 alin. 4 Codul Muncii (în vigoare în anii 2009 - 2011), art. 7 alin. 2 din Legea nr. 130/1996.
Potrivit dispozițiilor art. 7 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 privind Contractul Colectiv de Muncă, salariul astfel negociat fiind menționat și în contractul individual de muncă al reclamanților, la data nașterii raporturilor juridice de drept C.C.M. Unic la nivel de R. Transporturi, nu poate produce efecte, atâta timp cât la nivel de unitate există încheiat în mod valabil Contract Colectiv de Muncă.
Ca atare, părțile au înțeles de comun acord că pentru anii 2009 și 2010, să stabilească un alt salariu minim la nivelul societății precum și alți coeficienți de ierarhizare, decât cei prevăzuți în C.C.M. la Nivel de R. Transporturi și, prin urmare, instanța de judecată este ținută să analizeze cererea intimatului prin prisma principiului forței obligatorii a convențiilor care reprezintă un motiv de ordine publică.
Mai mult, contractul colectiv de muncă la nivel de unitate aplicabil pentru anii 2009 – 2010, a fost încheiat cu respectarea contractului de muncă încheiat la nivel superior, respectiv Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități Feroviare pe 2006/2008, a cărui valabilitate a fost prelungită prin act adițional până în anul 2010, astfel încât prevederile din C.C.M. la Nivel de R. Transporturi nu sunt aplicabile în speță, fiind incidente cele la nivel de unitate și grup de unități feroviare.
Pentru anii 2009 - 2010, prin actul adițional nr. 370/20.06.2008 la Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități Feroviare 2008 - 2010 la art. 4 se prevede prelungirea valabilității acestui contract pe o perioadă de 48 de luni, stabilindu-se salariile de bază brute corespunzătoare claselor de salarizare valabile de la 01.07._12.
Salariile de bază lunare stabilite prin contractul individual de muncă ale reclamanților se încadrează atât în prevederile C.C.M. încheiat la nivel de unitate cât și în prevederile Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivel de G. de Unități Feroviare.
Mai mult, prin C.C.M. la nivel de S.N.T.F.C. "C.F.R." S.A., și C.C.M. la Nivel de G. de Unități Feroviare, sunt prevăzute clase și coeficienți de ierarhizare specifici activității feroviare, și mai mult clasa 1 de salarizare nu poate fi asimilată cu salariul minim de 700 lei prevăzut de C.C.M. pe R. Transporturi, deoarece în acest contract colectiv nu sunt prevăzute clase de salarizare ci numai coeficienți de ierarhizare pentru diverse categorii profesionale.
Prin urmare cererea reclamantului de plată a acestor drepturi bănești prin raportare la nivelul salariului minim de 700 lei prevăzut de C.C.M. Unic la Nivel de G. de Unități Feroviare nu are temei legal.
Având în vedere prevederile contractuale invocate mai sus și aplicabile în perioada în care intimatul solicită diferența de salarii, recurenta solicită să se constate că drepturile cuvenite acestora în temeiul contractului colectiv de muncă la nivel de unitate invocat în cererea introductivă și celui individual de muncă au fost plătite în mod corespunzător, societatea recurentă onorându-și obligațiile asumate întocmai și la timp.
Clauzele contractelor colective de muncă încheiate la nivel inferior, care conțin drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, sunt lovite de nulitate, însă nulitatea va fi constatată de instanța competentă la cererea părții interesate - art. 24 alin. 1, alin. 2, alin. 3 și alin. 4 coroborat cu art. 8 alin. 2 și alin. 3 din Legea 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, aplicabilă în perioada 2009-2010 de valabilitate a C.C.M. la Nivel de Unitate.
Mai solicită a se reține că, în perioada de valabilitate a C.C.M. la Nivel de S.N.T.F.C. "C.F.R." S.A. și C.C.M., la Nivel de G. de Unități Feroviare, intimatul singur sau prin intermediul organizațiilor sindicale avea posibilitatea legală să solicite instanței competente constatarea nulității acestor clauze, în condițiile în care constatau ca clauzele prevăzute în art. 7 și anexă 1 din C.C.M. la Nivel de S. Națională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători" - S.A., conțin drepturi la nivel inferior față de drepturile prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de R. Transporturi.
În acest context și în condițiile în care instanța de judecată astfel sesizată, constată nulitatea acestor clauze, clauzele respective puteau fi renegociate iar până la renegocierea acestora puteau fi înlocuite cu clauzele mai favorabile existente în contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Cererile de constatare a nulității unor clauze ale contractelor colective de muncă se pot formula pe toată durata existenței contractului colectiv de muncă art. 268 alin. 1 pct. d Codul Muncii.
Recurenta învederează că, intimații solicită diferența de drepturi salariale, diferență rezultată dintre salariul de baza minim brut negociat în cu antum de 700 lei, prevăzut de dispozițiile art. 41 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de Ramura Transporturi valabil pentru 2008 - 2010 și sumele efectiv primite în conformitate cu prevederile art. 7 și Anexei 1 din C.C.M. la Nivel de S.N.T.F.C. "C.F.R." S.A.
Însă, așa cum recurenta a arătat anterior, conform prevederilor legale în vigoare la data existenței contractelor colective de muncă, înlocuirea unor clauze ale acestora cu clauze mai favorabile existente în contractul de muncă încheiat la nivel superior se poate face numai în urma sesizării instanței de judecată cu o cerere în constatarea nulității clauzelor respective.
Prin întâmpinarea formulată, intimata U. S. Libere Feroviare Mișcare Comercial – Comercial București a invocat excepția lipsei capacității de exercițiu a recurentei și a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs formulate, precum și în baza art.3041 Codul de procedură civilă, în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Prima instanță a fost învestită să soluționeze acțiunea formulată de reclamanta U. S. Libere Feroviare Mișcare-Comercial București (USLFMC București) în numele și pentru membru de sindicat Relițchi G., având ca obiect obligarea pârâtei S. Națională de Transport Feroviar de Călători „CFR Călători" SA, la plata diferențelor dintre drepturile salariale de care au beneficiat salariatul corespunzător salariului de încadrare avut, care a fost calculat prin luarea în considerație a salariului de bază minim brut de 600 lei corespunzător clasei I de salarizare cu aplicarea coeficientului de ierarhizare și drepturile salariale de care ar fi trebuit să beneficieze calculat la salariul de încadrare avut pentru o valoare a salariului minim brut de 700 lei corespunzător clasei 1 de salarizare cu aplicarea coeficientului de ierarhizare corespunzător clasei de salarizare avute și sporurile aferente (salariul minim brut de 700 lei stabilit la nivelul ramurii transporturi, în conformitate cu Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. Transporturi valabil pentru anii 2008-2010), pentru perioada 01.10._10.
Cu titlu prealabil, Curtea va analiza critica formulată de recurenta pârâtă cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune, reținând incidența reglementării prevăzute de art. 268 alin. 1 lit. e din Codul muncii, potrivit căreia dreptul la acțiune privind plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat se prescrie în trei ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
Drepturile pretinse de intimatul reclamant, chiar dacă se regăsesc în contractul colectiv de muncă, fac parte din categoria drepturilor salariale individuale ale salariaților care nu au caracter de drepturi colective, astfel că nu sunt supuse termenului de prescripție de 6 luni, prevăzut de art.268 lit. e din Codul muncii, republicat, aplicabil unei alte situații juridice, atunci când se pune problema executării sau neexecutării contractului colectiv de muncă sub alte aspecte decât drepturile bănești recunoscute salariatului prin negocierile dintre partenerii sociali.
Obiectul litigiului vizează diferențele de drepturi salariale prevăzute în contractul colectiv de muncă și neplătite de către recurenta pârâtă, termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art. art. 268 alin. 1 lit. c din Codul muncii pentru drepturile salariale aferente perioadei 01.10._10, nu este împlinit prin raportare la data înregistrării acțiunii pe rolul Tribunalului București (26.10.2012), astfel că excepția prescripției dreptului material la acțiune pe aceste capete de cerere este nefondată.
În ce privește criticile aduse fondului pretențiilor, Curtea reține că părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate, în conformitate cu prevederile art.41 alin.3 lit.b din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pentru anii 2008-2010, au obligația de a lua ca bază de la care pornesc negocierile pentru stabilirea salariului de bază minim brut la nivelul nivel de grup de unități și unitate, valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi.
Salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, potrivit art.41 alin.3 lit.a din CCM la nivel de ramură transporturi valabil pentru anii 2008-2010, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta.
Recurenta a confirmat faptul că a folosit un algoritm de calcul diferit, stabilit prin CCM la nivel de grup de unități, utilizând la stabilirea salariilor minime brute din unitate ca sistem de referință valoarea de 570 lei (respectiv 600 lei) pentru salariul minim de bază, iar nu valoarea de 700 lei, susținând că acest CCM la nivel de ramură nu i se aplică, întrucât CCM la nivel de unitate/grup de unități, ca rezultat al negocierii între partenerii sociali, a înlăturat de la aplicare dispozițiile CCM la nivel de ramură.
Apărarea recurentei, potrivit căreia că s-ar aplica cu prioritate CCM la nivel de unitate/grup de unități, indiferent de clauzele acestuia, nu poate fi reținută de Curte, întrucât legea impune fără echivoc obligația, pentru partenerii sociali, să respecte drepturile cu caracter mai favorabil stabilite în CCM la nivel superior, indiferent de împrejurarea ca la nivel de unitate este sau nu încheiat un contract colectiv de muncă.
CCM la nivel de unitate/grup de unități se aplică cu prioritate numai în situația în care la nivel superior sunt reglementate drepturi cu caracter minimal, iar la nivel de unitate sunt acordate drepturi mai favorabile, în sens contrar, sunt aplicabile cele de la nivel superior.
De altfel, art. 57 alin. 4 Codul muncii, în forma în vigoare la data executării contractului, prevede explicit că în situația în care o clauză este afectată de nulitate, întrucât stabilește drepturi sau obligații pentru salariați care contravin unor norme legale imperative sau contractelor colective de muncă aplicabile, aceasta este înlocuită de drept cu dispozițiile legale sau convenționale aplicabile, salariatul având dreptul la despăgubiri.
Prin urmare, clauza mai favorabilă cu privire la salariul minim de 700 lei din CCM la nivel de ramură se aplică de drept, prin efectul legii, fără a fi necesar a se obține în prealabil nulitatea clauzei cu forță juridică inferioară.
Nu s-ar putea reține că prevederile Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pentru anii 2008-2010 se aplică numai unităților care nu au încheiat Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, întrucât art. 247 Codul muncii nu poate fi interpretat restrictiv, ci dimpotrivă, se completează cu situația în care norma favorabilă din Contractul colectiv de muncă la nivel superior înlătură de la aplicare pe cea de le nivel inferior.
Așadar, Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pentru anii 2008-2010 se aplică și unităților care au încheiat Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, în privința dispozițiilor mai favorabile.
În condițiile în care Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pentru anii 2008-2010 constituie legea părților, de la care nu se poate deroga decât printr-un act juridic cu forță egală, diminuarea nivelului salariului minim brut pe unitate nu poate fi considerată ca fiind în conformitate cu dispozițiile legale în materie.
Ca atare, prima instanță a reținut judicios că dispozițiile mai favorabile din contractele colective de muncă la nivel superior se aplică cu prioritate față de cele la nivel inferior, acest principiu fiind reglementat atât în cuprinsul art. 238 alin. 1 Codul muncii, cât și prin art. 8 alin. 2 din Legea nr.130/1996, astfel ”prin contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior”.
Pentru considerentele arătate, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta S. Națională de Transport Feroviar de Călători „CFR CĂLĂTORI” SA – Sucursala de Transport Feroviar de Călători București, împotriva sentinței civile nr.5216 din data de 30.04.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă U. S. Libere Feroviare Mișcare Comercial în numele și pentru membrul său R. G..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 28 ianuarie 2015.
Președinte, Judecător, Judecător,
P. I. N. G. M. B. A. C.
Grefier,
M. P.
Tehnored.: G.M./29.01.2015
Dact: S.Ș./2 ex./30.01.2015
Jud. fond: D. M.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 996/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
