Conflict de competenţă. Sentința nr. 4/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 17-07-2013 în dosarul nr. 11934/118/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR.4F/CM
Ședința din Camera de Consiliu din data de 17 iulie 2013
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
Completul compus din:
Președinte - R. A.
Grefier - G. I.
Pe rol, pronunțarea asupra conflictului negativ de competență ivit între TRIBUNALUL C. și JUDECĂTORIA C. în soluționarea acțiunii civile formulate de reclamantul P. L. – domiciliat localitatea Poarta Albă, ., județul C., în contradictoriu cu pârâtul A. V. – domiciliat în municipiul C., . nr.4, județul C., având ca obiect obligația de a face.
Prezenta cauză se judecă fără citarea părților.
Grefierul de ședință se referă asupra cauzei, după care:
În temeiul dispozițiilor art. 150 Cod procedură civilă, instanța constată dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra conflictului negativ de competență.
CURTEA
Asupra conflictului negativ de competență:
Prin cererea de chemare în judecată adresată Tribunalului C. la data de 8 mai 2012 și înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, astfel cum a fost precizată la termenul de judecată din data de 10 octombrie 2012, reclamantul P. L. a solicitat obligarea ANIF C. la plata contravalorii indemnizației de concediu medical pe ultimii trei ani, la contravaloarea orelor suplimentare tot pe ultimii trei ani, la contravaloarea salariilor compensatorii la ultima concediere, în număr de 7 salarii de bază conform CCM, precum și obligarea pârâtului A. V., la plata despăgubirilor bănești în cuantum de 10 mii lei, reprezentând daune pentru suferințele fizice și morale urmare repartizării la un alt loc de muncă nespecializat.
La termenul de judecată din data de 10 octombrie 2012, instanța a dispus disjungerea cererii reclamantului formulată în contradictoriu cu pârâtul A. V., inclusiv a cererii reconvenționale formulată de pârâtul A. V. și înregistrarea separată a acestora.
Cererea a fost înregistrată la Tribunalul C. sub nr._ .
În ședința publică din data de 10.10.2012, instanța a pus în discuția părților excepția necompetenței materiale a Tribunalului C., invocată din oficiu.
Prin sentința civilă nr.5417/17.10.2012 pronunțată de Tribunalul C. s-a declinat competența de soluționare a cererii către Judecătoria C.. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată la termenul de judecată din data de 10 octombrie 2012, reclamantul a solicitat pârâtului A. V., la plata despăgubirilor bănești în cuantum de 10 mii lei reprezentând daune pentru suferințele fizice și morale urmare repartizării la un alt loc de muncă nespecializat
În raport de precizările reclamantului cu privire la obiectul cererii, instanța constată că litigiul dedus judecății are natură civilă și nu de dreptul muncii, prezenta cerere în pretenții bănești având un caracter de sine stătător, nefiind accesorie litigiului de dreptul muncii prin care s-a solicitat obligarea ANIF C. la plata contravalorii indemnizației de concediu medical pe ultimii trei ani, la contravaloarea orelor suplimentare tot pe ultimii trei ani, la contravaloarea salariilor compensatorii la ultima concediere, în număr de 7 salarii de bază conform CCM..
Potrivit art. 2 pct.1 lit.b) C.pr.civ., tribunalul judecă procesele și cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 500 000 lei (…)”. Prin urmare, cererile al căror obiect are o valoare de până la 500 000 lei și cererile neevaluabile în bani, sunt de competența în primă instanță a judecătoriei.
Art. 158 alin.(1) C.pr.civ. statuează ,, când în fața instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia, ea este obligată să stabilească instanța competentă(…)” iar prin art. 159 pct. 2 C.pr.civ. legiuitorul a stabilit că, necompetența este de ordine publică,, când pricina este de competența unei instanțe de alt grad”
În baza considerentelor de fapt și de drept expuse, având în vedere caracterul imperativ al normelor de competență materială dar și faptul că delimitarea competenței de primă instanță între tribunal și judecătorie se face după criteriul valorii obiectului litigiului, iar în cauză, valoarea obiectului litigiului ce a fost stabilită de reclamant nu a fost contestată de pârâți, instanța va admite excepția necompetenței materiale a Tribunalului C. și va declina competența de soluționare a cererii, în favoarea Judecătoriei C..
Prin sentința civilă nr.5310/11.04.2013 pronunțată de Judecătoria C. s-a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei C., invocată din oficiu și s-a dispus declinarea cauzei către Tribunalul C..
În baza art. 20 pct. 2 raportat la art. 21, 22 alin. 2 Cod procedură civilă, s-a constatat existența unui conflict negativ de competență între Judecătoria C. și Tribunalul C.; s-a suspendat din oficiu orice procedură și s-a dispus înaintarea dosarului Curții de Apel C., pentru soluționarea conflictului.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
Potrivit încheierii de ședință a Tribunalului C. din data de 10.10.2012, obiectul acestei acțiuni este reprezentat de obligarea pârâtului la plata sumei de 10.000 lei cu titlu de daune pentru suferințele fizice și morale urmare a repartizării sale la un alt loc de muncă nespecializat de către pârâtul A. V..
Deși reclamantul nu a precizat temeiul de drept al acțiunii, instanța reține că pretențiile acestuia au ca fundament răspunderea civilă delictuală.
Cu alte cuvinte, solicitarea reclamantului de obligare a pârâtului la plata sumei de 10.000 lei își are izvorul în dispozițiile art. 998-999 C.civ.
Pentru a se soluționa această cerere instanța va trebui să analizeze îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții:
- existența unei fapte ilicite;
- existența unui prejudiciu
- existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu
- existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul, constând în intenția, neglijența sau imprudența cu care a acționat.
Or, pretinsa faptă ilicită invocată de reclamant constă în repartizarea sa la un alt loc de muncă nespecializat de către pârâtul A. V., în calitatea sa de inspector Șef la Unitatea de administrare C. Nord, ANIF RA- Sucursala Dobrogea.
Analizarea acestui aspect, respectiv dacă reclamantul a fost repartizat la un alt loc de muncă nespecializat cu respectarea condițiilor legale sau nu ține strict de raportul de subordonare dintre angajat și angajator.
Prin urmare, litigiul s-a ivit, potrivit susținerii reclamantului, ca urmare a nerespectării de către una dintre părți a obligațiilor stabilite printr-un contract pe parcursul derulării raporturilor de muncă specifice
Un astfel de litigiu are natura unui conflict de muncă, competența de soluționare a cauzei, din punct de vedere material, aparținând tribunalului, în baza art.2 alin.(2) lit.c C.proc.civ.
Analizând conflictul negativ de competență intervenit între Judecătoria C. și Tribunalul C., Curtea constată următoarele:
Determinarea competenței de soluționare a prezentei cauze depinde de natura acesteia, respectiv dacă are natura unui conflict de muncă sau natura unui litigiu de drept comun.
În conformitate cu art. 266 din Codul Muncii, jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod.
Potrivit art. 267 din Codul Muncii pot fi părți în conflictele de muncă:
a) salariații, precum și orice altă persoană titulară a unui drept sau a unei obligații în temeiul prezentului cod, al altor legi sau al contractelor colective de muncă;
b) angajatorii - persoane fizice și/sau persoane juridice, agenții de muncă temporară, utilizatorii, precum și orice altă persoană care beneficiază de o muncă desfășurată în condițiile prezentului cod;
c) sindicatele și patronatele;
d) alte persoane juridice sau fizice care au această vocație în temeiul legilor speciale sau al Codului de procedură civilă.
Într-un conflict de muncă pârât poate fi numai cealaltă parte a raportului juridic de muncă. Într-un conflict de muncă în care acțiunea a fost formulată de salariat, pârât nu poate fi decât angajatorul.
Pe de altă parte, în conformitate cu art.253 din Codul Muncii răspunderea patrimonială pentru prejudiciul cauzat angajatului în legătură cu serviciul aparține angajatorului.
Or, întrucât pârâtul A. V. nu are calitatea de angajator, un litigiu între acesta și un coleg al său, care activa în cadrul aceluiași angajator, nu poate avea natura unui conflict de muncă.
Rezultă astfel că un astfel de litigiu este un litigiu civil, de drept comun, chiar dacă fapta ilicită reclamată se pretinde a fi fost săvârșită în cadrul activității desfășurate de părți în calitate de angajați ai aceluiași angajator. Cei doi însă nu se aflau în raporturi de muncă, acestea fiind stabilite cu angajatorul.
Raportat la obiectul cauzei, în conformitate cu art.1 și 2 Cod.pr.civ. competența de soluționare a cauzei aparține Judecătoriei C..
Față de aceste considerente, în temeiul art.22 al.5 Cod.pr.civ. conflictul negativ de competență se va soluționa în sensul constatării competenței Judecătoriei C. în soluționare a cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Stabilește competența de soluționare a acțiunii civile formulate de reclamantul P. L. – domiciliat localitatea Poarta Albă, ., județul C., în contradictoriu cu pârâtul A. V. – domiciliat în municipiul C., . nr.4, județul C., în favoarea Judecătoriei C..
Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 iulie 2013.
Președinte, Grefier,
R. A. G. I.
Red.hot.jud. A. R./2 ex.
Data: 29.07.2013
| ← Contestaţie decizie de sancţionare. Decizia nr. 1288/2013.... | Pretentii. Sentința nr. 2876/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA → |
|---|
