Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 1120/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1120/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 26-11-2013 în dosarul nr. 2468/118/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ NR.1120/CM:
Ședința publică de la 26 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE J. Z.
Judecător R. A.
Judecător G. L.
Grefier C. D.
S-a luat în examinare recursul civil formulat de recurenții pârâți: T. I. și T. D. E., cu domiciliul procesual ales în București, ., ., ., împotriva sentinței civile nr.2162/26.04.2013 pronunțate de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă . cu sediul în C., . - Tineretului nr. 20 – 26, județul C., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal efectuat in ședință publică se prezintă pentru recurenții pârâți T. I. și T. D. E., avocat T. R., conform împuternicirii avocațiale depuse la dosarul de fond, iar pentru intimata reclamante S.C. A. B. SRL, avocat P. B., în baza împuternicirii avocațiale nr.86/29.10.2013.
Procedura este legal îndeplinită, conform art. 87 și urm. cod pr.civilă.
Recursul este declarat în termen, motivat și scutit de plata taxelor judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a evidențiat părțile aflate în litigiu, obiectul și stadiul procesual al cauzei, precum și mențiunile privind modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare.
După referatul grefierului de ședință:
Fiind întrebate, părțile prin reprezentanți arată că nu mai au alte cereri, excepții de invocat sau probe de solicitat în cauză, apreciind dosarul în stare de judecată.
Instanța, având în vedere precizările părților potrivit cărora în cauză nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de solicitat, în temeiul art. 150 C.pr.civ. declară încheiate dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.
Apărătorul recurenților pârâți, având cuvântul solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței recurate în sensul obligării intimatei la achitarea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu expert și onorariu avocat.
Apreciază că în mod nelegal a redus cheltuielile dovedite de parte și a pronunțat o soluție cu încălcarea art. 274 alin.2 Cod procedură civilă, conform căruia „judecătorii nu pot micșora (…) orice alte cheltuieli pe care partea care a câștigat va dovedi că le-a făcut”. Instanța de fond, neavând criterii la care să se raporteze, fără a avea vreo justificare reală a redus nelegal onorariul de avocat iar recurenții sunt în imposibilitate de a-și recupera cheltuielile. Solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată efectuate în recurs, reprezentând 60 lei cheltuieli de transport și 1000 lei onorariu de avocat, conform chitanței depuse la dosar.
Apărătorul intimatei reclamante, având cuvântul solicită respingerea recursului formulat de recurenții pârâți ca netemeinic și nelegal, obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată, conform chitanței depuse la dosar.
Apreciază apărătorul intimatei că instanța de fond în mod corect nu a inclus în cuantumul cheltuielilor de judecată și suma de 2.000 lei – reprezentând contravaloare onorariu expert parte, întrucât cheltuielile de judecată nu numai că trebuie dovedite dar trebuie să aibă caracterul unor cheltuieli necesare și rezonabile. Ori, în prezenta cauză, raportat la natura și complexitatea acesteia apreciază că suma reprezentând onorariu expert parte nu reprezintă o cheltuială necesară. Solicită a se avea în vedere că instanța nu a dispus efectuarea unei expertize din oficiu.
Cu privire la critica referitoare la micșorarea onorariului de avocat, precizează că instanța de fond nu a micșorat onorariul de avocat ci doar cuantumul cheltuielilor de judecată la care a fost obligată intimata S.C. A. B. SRL. Raportat la particularitățile și complexitatea părților suma de 7.000 lei reprezentând onorariu avocat este vădit disproporționată și mult prea oneroasă pentru intimată. Solicită a se aprecia de asemenea asupra onorariului de avocat solicitat de către pârâți în recurs. În concluzie solicită respingerea recursului și obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată efectuate de S.C. A. B. SRL.
Instanța rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA
Asupra recursului civil de față, Curtea constată următoarele:
Prin cererea formulată de reclamanta S.C. A. B. S.R.L. în contradictoriu cu pârâții T. I. și T. D. înregistrată pe rolul Tribunalului C. sub nr._ se solicita obligarea pârâților în solidar la plata sumei de 18.099, 95 lei reprezentând prejudiciu cauzat societății reclamante actualizată cu indicele de inflație de la 20.06.2010 precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare se arată că între societatea reclamantă și pârâți a existat un raport de muncă, materializat prin încheierea contractelor individuale de muncă fiind încadrați în funcția de gestionar având obligația de a primi, păstra și elibera bunuri în administrarea, folosința sau deținerea societății, iar în conformitate cu dispozițiile legii nr.22/1969 privind gestionarii sunt considerate bunuri mijloace materiale și orice alte valori.
Se mai învederează că în executarea obligațiilor ce derivă din contractul de muncă, activitate în urma căreia nu au gestionat în mod corespunzător valorile economice, respectiv sumele de bani în sensul că nu au procedat la înregistrarea acestora conform raportului zet ce reflectă încasările zilnice și în raport de stocul de mărfuri, pârâții au prejudiciat societatea cu suma de 18.089,65 lei, sumă constatată în urma raportului de inventar efectuat la 20.06.2010.
Pârâții au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii arătând că la data angajării nu a fost întocmit nici un inventar iar reclamanții nu au luat în primire nici o cantitate de marfă în baza unui proces verbal de predare primire a mărfurilor existente la punctul de lucru din Năvodari, iar conform contractelor de muncă reclamanții au fost angajați ca șefi magazin și nu ca gestionari.
La data de 28.02.2010, la o săptămână după angajare, a fost efectuat un inventar, însă rezultatul acelui inventar nu poate fi considerat ca predare primire.
De asemenea, pârâții-reclamanți contestă calitatea de gestionar pe parcursul derulării raporturilor de muncă precum și legalitatea inventarului efectuat la data de 20.06.2010 având în vedere că nu s-a respectat Ordinul 2861/2009 .
Totodată pârâții au formulat și cerere reconvențională prin care solicitau obligarea reclamantei pârâte la plata salariului neachitat pentru perioada 1.06-20.06.2010 și a celorlalte drepturi.
În motivarea cererii reconvenționale se învederează instanței că aceștia au lucrat ca șefi de magazin la punctul de lucru din Năvodari, efectiv până la 20.06.2010, la data de 31.07.2010 reclamanta pârâta emițând deciziile de concediere anulate irevocabil de instanță .
Pentru perioada 1-20.06.2010 societatea angajatoare nu le-a achitat drepturile salariale.
În cursul judecății a fost administrată proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul părților și proba cu expertiză contabilă.
Prin sentința civilă nr.2162/26.04.2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._ s-a respins acțiunea formulată de reclamanta - pârâtă . ca nefondată.
S-a admis cererea reconvențională formulată de pârâții – reclamanți T. I. și T. D..
A fost obligată reclamanta-pârâtă S.C. A. B. S.R.L. să plătească pârâților-reclamanți drepturile salariale pentru perioada 1.06.-20.06.2010 .
A fost obligată reclamanta-pârâtă la plata sumei de 4.065 ,38 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, din care 3.000 de lei reprezintă onorariu avocat redus conform art.274 alin.3 c.pr.civ.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a avut în vedere următoarele:
Pârâții reclamanți au fost angajați ai societății S.C. A. B. S.R.L. începând cu data de 23.02.2010 în funcția de șef magazin așa cum rezultă din contractele individuale de muncă înregistrate la ITM C. sub nr.9567 și 9564/22.02.2010.
La data de 8.04.2010 pârâții reclamanți au semnat fișele postului pentru postul de gestionar.
La data de 28.02.2010 a fost efectuată o inventariere a bunurilor, fiind întocmită lista de inventariere(filele 90-97).
La data de 20.06.2010 comisia de inventariere a constatat o lipsă în gestiune de 18.089, 95 lei întocmind procesul verbal (fila 106).
Potrivit ART. 254 c.muncii
(1) Salariații rãspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor rãspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legãturã cu munca lor.
Potrivit art.272 c. muncii angajatorul are sarcina probei și trebuie să dovedească întrunirea condițiilor răspunderii patrimoniale a salariaților pârâți :calitatea de salariat, fapta ilicită săvârșită în legătură cu munca, prejudiciul cauzat patrimoniului angajatorului, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția salariaților .
Pârâții - reclamanți au avut calitatea de salariați ai societății reclamante așa cum rezultă din contractele individuale de muncă .
Pârâții reclamanți contestă calitatea lor de gestionar.. Pârâții reclamanții au fost angajați în funcția de șef magazin așa cum rezultă din contractele de muncă, însă la data de 8.04.2010 aceștia au semnat fișa postului de gestionar. Este adevărat că desemnarea atribuțiilor de gestionar au fost realizată fără semnarea unui act adițional la contractul individual de muncă, însă modificarea felului muncii s-a făcut prin acordul părților atât timp cât fișa postului a fost semnată de ambele părți. Instanța apreciază astfel că pârâții reclamanți erau la data efectuării inventarului cel puțin gestionari de fapt. Calitatea de gestionar de fapt atrage incidența dispozițiilor Legii nr.22/19*69 și potrivit art.24 și 25 operează prezumția de culpă a acestuia. Dar pentru a opera această prezumție de culpă, angajatorul trebuie să dovedească primirea în gestiune a bunurilor și existența prejudiciului.
La dosar s-au depus contractele individuale de muncă, fișa postului, copii ale fișelor de inventariere datate 28.02.2010.Aceste înscrisuri nu fac însă dovada primirii în gestiune de către pârâți a bunurilor .
Astfel fișele de inventar întocmite ulterior angajării pârâților reclamanți nu fac dovada predării primirii gestiunii, așa cum rezultă și din raportul de expertiză contabilă .
Martorii audiați în cauză au declarat că toți salariații de la punctul de lucru aveau acces la mărfuri, neexistând magazii închise, supravegherea mărfii revenind tuturor salariaților.
Lipsa inventarului și a predării primirii a gestiunii la momentul angajării celor doi pârâți reclamanți, precum și imposibilitatea de a dovedi culpa exclusivă a acestora de către angajator atât timp cât și ceilalți salariați aveau acces la bunurile reclamantei, îndrituiesc instanța să aprecieze neîntrunirea condițiilor răspunderii patrimoniale prin nedovedirea faptei ilicite.
Mai mult din raportul de expertiză contabilă rezultă că pârâții reclamanți nu au semnat documente de intrare/ieșire a mărfii în valoare de_.06 lei adică 44, 56% din total valoare documente de intrare/ieșire a mărfurilor.
Cu privire la cererea reconvențională, instanța reține:
Așa cum s-a arătat mai sus reclamanții au calitatea de salariați ai societății A. B. SRL.
Prin deciziile nr.117 și 116/31.07.2010 pârâților reclamanți li s-au desfăcut contractele individuale de muncă .Prin sentințele civile nr.3836 și 3837/17.06.2011 ale Tribunalului C. s-a dispus anularea deciziilor de concediere și obligarea angajatorului să plătească pârâților reclamanți despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și celelalte drepturi de care ar fi beneficiat începând cu 31.07.2010 .
În prezenta acțiune pârâții reclamanți solicită prin cererea reconvențională drepturile salariale pentru perioada 1-20.06.2010.
Pentru această perioadă a existat contract individual de muncă în temeiul cărora pârâții aveau dreptul la salariu conform art.159 așlin.2 din c.muncii )
Pentru munca prestatã în baza contractului individual de muncã fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat în bani.
Așa cum s-a arătat și anterior conform art. 272 c. munci”i Sarcina probei în conflictele de muncã revine angajatorului, acesta fiind obligat sã depunã dovezile în apãrarea sa pânã la prima zi de înfãțișare.”
În cauza dedusă judecății angajatorul nu a făcut dovada achitării drepturilor salariale pentru perioada solicitată și nici a faptului că pârâții nu ar fi prestat muncă ce l-ar fi putut îndritui pe angajator să refuze plata salariului.
Pe cale de consecință, instanța urmează a admite cererea reconvențională cu consecința obligării angajatorului la plata drepturilor salariile către pârâții reclamanți pentru perioada 1.06-20.06.2010, conform prevederilor contractului individual de muncă al fiecăruia dintre cei doi pârâți reclamanți.
Cu privire la cheltuielile de judecată, instanța reține următoarele:
Pârâții au solicitat obligarea societății reclamante la plata cheltuielilor de judecată.
Conform art.274 c.pr.civ., Partea care cade în pretențiuni va fi obligată la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
Potrivit alin.3 „Judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivite de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat. „
Onorariul avocatului a fost convenit de către părți la suma de 7.000 de lei, sumă pe care instanța, raportat la obiectul pricinii o apreciază ca fiind disproporționat, astfel încât îl va reduce la suma de 3.000 de lei.
Cu privire la onorariul expertului parte acesta nu poate fi pus în sarcina reclamantei perdante atât timp cât desemnarea unui expert parte a reprezentat opțiunea pârâților de a-și asigura verificarea lucrărilor efectuate de către expertul desemnat de instanță, fiind excesivă obligarea părții adverse la plata acestui onorariu.
În concluzie, instanța a obligat reclamanta pârâta la plata sumei de 4.065, 38 lei din care 3.000 de lei reprezintă onorariu avocat, 300 lei onorariu expert desemnat de instanță și 985,28 lei cheltuieli de transport efectuate de avocat pentru susținerea apărărilor în fața instanței.
Împotriva sentinței civile nr.2162/26.04.2013 pronunțate de Tribunalul C. în dosarul nr._ au formulat recurs recurenții pârâți T. I. și T. D. E.. În motivarea recursului, aceștia au arătat următoarele:
Apreciază ca in mod nelegal si netemeinic instanța de fond a admis in parte cererea privind cheltuielile de judecata, pentru următoarele considerente de fapt si de drept:
Conform art.274, alin.C. aplicabil in cauza, ""Partea care cade in pretenții va fi obligată, la cerere, sa plătească cheltuielile de judecata”.
La solicitarea recurenților, instanța de fond a admis cererea de a participa la efectuarea expertizei contabile in cauza si un expert desemnat de către recurenți, in aplicare art.201, alin.5 cod proc.civ.
Astfel, expertul S. L. a participat la efectuarea expertizei, cu încuviințarea instanței de judecata.
Apreciază ca in mod nefondat instanța de fond a apreciat ca onorariul expertului consilier nu poate fi considerat cheltuieli de judecata, astfel incit aceasta suma sa pată fi pusa in sarcina părtii care a căzut in pretenții.
Atât timp cat expertul desemnat de către recurenți a participat la expertiza estelesne de inteles ca onorariul pe care recurenții l-au plătit expertului este o cheltuială efectuata in cadrul procesului.
Având in vedere aceste aspecte, instanța de fond a pronunțat o soluție cu incalcarea art.274, alin.2 cod proc.civ., conform căruia ""judecătorii nu pot micșora (....)orice alte cheltuieli pe care partea care a câștigat va dovedi ca le-a facut".
Din interpretarea art.274, alin.2, cod proc.civ. rezulta, fara echivoc, ca instanța este obligata sa acorde, la cererea pârtii, toate cheltuielile de judecata solicitate și dovedite, cu excepția prevăzuta de art.274, alin. 3 cod proc.civ.
Așadar, instanța de fond a pronunțat o soluție cu incalcarea dispozițiilor art.274 alin.l, cpc intrucat nu putea cenzura cheltuielile efectuate de către parti, cu excepția prevăzuta de art.274, alin 3 cpc(onorariu de avocat).
In cauza, onorariul expertului consilier se incadreaza in teza finala a art.274, alin.2 C. (orice alte cheltuieli), iar recurenții au făcut dovada plații acestui onorariu.
Reducerea onorariului de avocat prin raportare la tabloul onorariilor minimale contravine dispozițiilor legale, in condițiile in care prin Statutul profesiei de avocat, art.133 se prevede in mod expres ca onorariile se stabilesc liber intre avocat si client, in limitele legii si ale statutului profesiei, fiind interzisa fixarea de onorarii minime sau maxime.Astfel, art. 133 Statutul profesiei de avocat prevede „ Onorariile se stabilesc liber intre avocat si client, in limitele legii si ale statutului profesiei. Este interzisa fixarea de onorarii minime, recomandate sau maxime de către organele profesiei, de către formele de exercitare a profesiei de avocat sau de către avocați”. Eventuale criterii de stabilire a onorariului sunt la aprecierea părtilor raportului juridic de reprezentare, fiind stabilit un onorariu liber intre client si avocat, prin negocierea părtilor.
Prin urmare, nu existau limite minime si maxime la care instanța de fond sa se poată raporta, in momentul in care a apreciat in cauza ca onorariul este disproporționat, singura prevedere aplicabila fiind cea contractuala dintre client si avocat.
Recurenții sunt indreptatiti a-și recupera cheltuielile de judecata, conform art.274, alin.1 cod proc.civ., atât timp cat nu au căzut in pretenții.
In cauza,onorariul a fost stabilit inter partes conform art.132 din Statutul profesiei de avocat, tinand seama de elementele prevăzute in alin. 3 al textului menționat, printre care: natura cazului, obiectul si complexitatea cauzei, avantajele si rezultatele obținute pentru profitul clientului, situația financiara a clientului.
Pe de alta parte, insasi înalta Curte de Casație si Justiție a reținut prin Decizia nr.2420/2008 ca „prin reducerea onorariului plătit avocatului parații ar fi in imposibilitate de a-si recupera integral cheltuielile de judecata, deși nu se afla in culpa procesuală si nici in culpa de a fi convenit cu avocatul un onorariu exagerat".
In același sens este si jurisprudenta Curții Europene a Drepturilor Omului, care a statuat ca onorariile avocațiale urmează sa fie recuperate numai in măsura în care constituie cheltuieli necesare si au fost in mod real făcute, in limita unui cuantum rezonabil. In cauza, instanța a redus onorariul avocatului la mai puțin de jumatate, fără a avea vreo justificare reala si fara a indica niște criterii pe care le-ar fi avut in vedere in a aprecia ca onorariul achitat de recurenți apărătorului nu ar avea valoare rezonabilă.
Analizând sentința recurată din prisma criticilor formulate Curtea a respins recursul ca nefondat pentru următoarele considerente:
În mod corect instanța de fond a apreciat că onorariul expertului ales de parte să participe la efectuarea expertizei nu intră în cuantumul cheltuielilor de judecată.
Potrivit art.18 al.1 din OG 2/2000 privind organizarea activității de expertiză tehnică judiciară și extrajudiciară: „partea interesată are dreptul să solicite pe lângă expertul tehnic judiciar numit să mai participe la efectuarea expertizei, pe cheltuiala acesteia și un expert tehnic judiciar sau un specialist, nominalizat de aceasta și încuviințat de organul judiciar care a dispus efectuarea expertizei, în calitate de consilier al părții, din categoria persoanelor prevăzute la art.11-14.
- alin.(3): Onorariul expertului tehnic judiciar sau al specialistului care participă la efectuarea expertizei în condițiile alin.(1) este stabilit de parte, de comun acord, în temeiul raporturilor contractuale dintre acestea, și este plătit acestuia de către partea care l-a nominalizat.
Din dispozițiile legale invocate mai sus, rezultă cu claritate faptul că plata cheltuielilor reprezentând onorariu expert parte va fi în sarcina părții care a solicitat numirea acestuia.
De asemenea, în mod corect instanța de fond a redus cheltuielile de judecată reprezentând onorariu avocat.
Art. 274 al.3 Cod procedură civilă se referă și la posibilitatea diminuării cheltuielilor de judecată, atunci când acestea sunt nepotrivit de mici sau de mari față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
Trebuie făcută disocierea dintre cele două raporturi juridice conexe, respectiv raportul juridic civil dintre avocat și client și raportul juridic de drept procesual civil dintre părțile din proces. În cadrul acestuia din urmă are loc determinarea cuantumului cheltuielilor de judecată.
Raportul juridic civil dintre avocat și client nu este stânjenit în nici un mod, căci activitatea instanței se limitează doar la reducerea corespunzătoare a cheltuielilor de judecată.
Onorariile avocaților sunt negociabile și se stabilesc prin contractul de asistență juridică, însă acest contract nu este opozabil terților din proces și ca atare în raport de natura litigiului și după criteriile prevăzute de art. 274 alin.(3) C.pr.civ. instanța poate majora sau micșora nu onorariul avocatului, ci suma pe care o include în cheltuielile de judecată cu titlu de onorariu de avocat.
În acest sens s-a pronunțat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului care a statuat prin deciziile pronunțate faptul că acordarea cheltuielilor de judecată în care sunt incluse și onorariu de avocat, urmează a fi recuperate numai în măsura în care acestea au caracterul unor cheltuieli necesare, ce au fost, în mod real făcute în limita unui cuantum rezonabil.
Pentru considerentele expuse mai sus, potrivit art. 312 al.1 C.pr.civ. Curtea a respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenții pârâți: T. I. și T. D. E., cu domiciliul procesual ales în București, ., ., ., împotriva sentinței civile nr.2162/26.04.2013 pronunțate de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă . cu sediul în C., . - Tineretului nr. 20 – 26, județul C., ca nefondat.
Obligă recurenții către intimată la 300 lei cheltuieli judiciare reprezentând onorariu avocat diminuat conform art. 274 al.3 Cod procedură civilă
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 noiembrie 2013.
Președinte, J. Z. | Judecător, R. A. | Judecător, G. L. |
Grefier, C. D. |
Jud.fond: F. I.D.
Red.decizie jud.J.Z./18.12.2013
Tehnored.decizie gref.C.D./06.01.2014
2 ex.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 629/2013.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
