Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 629/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 629/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 09-07-2013 în dosarul nr. 9206/118/2010
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 629/CM
Ședința publică din 09 iulie 2013
Complet specializat pentru cauze privind
conflictele de muncă
PREȘEDINTE - M. P.
JUDECĂTORI - I. B.
- D. P.
GREFIER - M. D.
Pe rol pronunțarea recursului civil declarat de recurentul reclamant O. C. A., domiciliat în C., .. 53, ., . domiciliul procesual ales în C., stradela Basarabi, . civile nr. 366 din 23 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, având ca obiect drepturi bănești, în contradictoriu cu intimata pârâtă S.C. C. M. S.R.L., cu sediul social în Oradea, . – 2, punct de lucru în București, ., sector 6.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 03 iulie 2013 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
Completul de judecată, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 09 iulie 2013, dată la care a pronunțat următoarea hotărâre.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Din examinarea lucrărilor dosarul constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului C. sub nr._ la data de 28 iulie 2010 reclamantul O. C. A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta . obligarea pârâtei la plata drepturilor bănești cuvenite reprezentând sporul de fidelitate, sporul de noapte, în cuantum de 25% din salariul de bază pentru fiecare oră de muncă de noapte prestată, sporul datorat pentru activitățile desfășurate în zilele de repaus săptămânal, precum și în zilele de sărbători legale (ore suplimentare), indemnizația de concediu de odihnă cuvenită, actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la data plății efective, drepturile cuvenite pentru perioada 1 august 2007-19 ianuarie 2009, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii reclamanții au susținut că a fost angajatul pârâtei conform contractului individual de muncă nr._/09.03.2005 de durată nedeterminată în funcție de reporter.
Prin Decizia nr. 21/30.01.2009 s-a decis încetarea raporturilor de muncă în temeiul art. 55 lit. b) cCodul muncii.
Pârâta avea obligația achitării către reclamant a sporurilor prevăzute în contractul colectiv de muncă de la nivelul ramurii mass-media art. 30 pe perioada 01.08._09 .
Reclamantul invocă dispozițiile art. 139, art. 145 și art.243 din codul muncii, art. 15, art. 22 ,art. 17 alin. 2 și 30 din CCM la nivel de ramură mass–media și art. 122 din Codul muncii.
Anexat acțiunii depune înscrisuri –decizia nr. 21/30.01.2009 ,copia carnetului de muncă, copia contractului colectiv de muncă la nivelul ramurii.
Pârâta prin întâmpinare relevă prescrierea dreptului la acțiune pentru perioada anterioară datei de 01.08.2007 conform art. 283 codul muncii, iar pe fondul cauzei solicită respingerea acțiunii motivat pe faptul că a îndeplinit obligațiile rezultate din lege/contract de muncă la nivel de ramură .
Referitor la sporul de fidelitate, pârâta relevă textul care reglementează acest spor, conținutul acestuia este în sensul că sporul nu se acordă implicit oricărui salariat din ramura mass –media ci doar unde angajatorul înțelege să-i impună salariatului unele restricții ( de confidențialitate, fidelitate) pe care le recompensează cu acordarea acestui spor.
Obligațiile concrete și cuantumul sporului trebuie negociate între angajator și materializate în acte anexe ale contractului individual de muncă, iar în speța de față, nu s-a făcut dovada existenței unei astfel de negociere, deoarece pârâta nu a impus nici o restricție reclamantului și drept efect, nu avea nici obligația de a plăti sporul de fidelitate.
În privința orelor de noapte, pârâta relevă faptul că plata acestui spor s-ar impune numai în condițiile în care, conform art. 122 din Codul muncii, salariatul efectuează munca de noapte cel puțin 3 ore din timpul său zilnic de muncă sau cel puțin 30 % din timpul lunar de lucru, prin munca de noapte înțelegându-se munca desfășurată în intervalul 22,00-06,00.
Funcția pe care a ocupat-o reclamantul a fost aceea de reporter și prin natura ei, de desfășoară în timpul zilei, aspect care se poate observa din foile colective de prezență și ștatele de plată a salariilor iar situațiile sporadice, accidentale de prestare a muncii în timpul nopții nu se impun a fi plătite cu acest spor.
Pentru sporul cuvenit pentru munca prestată sâmbăta și duminica –de repaus săptămânal, reclamantul se află într-o gravă confuzie la momentul invocării temeiului legal, deoarece munca suplimentară este munca prestată peste durata normală a timpului de lucru dar în cuprinsul celor 5 zile lucrătoare ale săptămânii, iar în situația reclamantului, foile colective de prezență și ștatele de plată ale salariilor dovedesc durata normală a timpului de lucru, de 8 ore zilnic în zilele de luni-vineri.
Referitor la indemnizația aferentă concediului legal de odihnă, pârâta arată că această indemnizație a fost achitată reclamantului pe perioada derulării raporturilor de muncă, dovadă fiind ștatul de plată din luna ianuarie 2009.
Anexat întâmpinării, pârâta depune la dosarul cauzei extras din CCM la nivelul ramurii mass –media, extras din codul muncii, foile colective de prezență aferente perioadei iulie, august, septembrie, octombrie, noiembrie, decembrie 2007, ianuarie – decembrie 2008, ianuarie 2009, ștatele de plată pe perioada de referință, -filele 58-154 vol I.
Ca probatorii, reclamantul a solicitat înscrisuri, sens în care pe lângă cele prezentate de ambele părți a considerat necesare și desfășurătoarele de jurnal aferente intervalului 01.08._09, sau copia arhivei jurnalelor pentru Național TV și N 24 pentru perioada de referință sau informațiile stocate pe arhiva ESSYS pentru aceeași perioadă; de asemenea, a solicitat interogatoriul pârâtei, audierea a doi martori –B. C. și C. M. și expertiză contabilă .
Instanța a încuviințat această solicitare pentru înscrisurile enumerate, precum și interogatoriu pârâtei, dar din adresa comunicată instanței a rezultat că pârâta nu mai deține arhiva desfășurătoarelor de jurnal, jurnalele N 24 și nici informațiile în baza de date a ESSYS pe perioada 01.08._09 deoarece decizia CNA nr. 412/2007 prevede intervalul de păstrare a programelor, emisiunilor de radio sau televiziune de 30 de zile după data difuzării, cu excepția celor pentru care s-a solicitat acordarea dreptului de replică sau rectificare, situație în care termenul de păstrare este de 45 de zile.
Prin sentința civilă nr. 366/23.01.2013 Tribunalul C. a admis în parte acțiunea reclamantului și a obligat pârâta S.C. Class M. S.R.L. la plata către reclamant a sumei de 2.606,25 lei cu titlu de spor de fidelitate și la plata sumei de 5241,89 lei cu titlu de indemnizație aferentă concediului de odihnă, sume actualizate cu rata inflației la data plății efective. A fost obligată intimata către reclamant la plata sumei de 800 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul de expertiză.
Restul pretențiilor reclamantului au fost respinse ca nefondate.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut, în esență că reclamantul a fost angajatul pârâtei în temeiul contractului individual de muncă nr. 5111/09.03.2005, modificat prin actele adiționale la acesta nr. 287/20.11.2006, nr. 47/07.02.2008 și nr. 186/03.11.2008, ocupând funcția de reporter.
În această perioadă la nivelul ramurii mass-media s-a aplicat contractul colectiv de muncă pe anii 2006-2007, modificat prin actul adițional nr. 1 la data de 8 iunie 2007, prelungit până la data de 14 aprilie 2008; iar în reglementarea art. 30 alin. (b) există mențiunea referitoare la sporul de fidelitate în cuantum de 25 %din salariul de bază, actul adițional prevăzând la litera 6 acordarea unui spor pentru orele lucrate în zilele libere și de sărbători legale în cuantum de 100% din salariul de bază.
Instanța de fond a înlăturat declarațiile martorilor B. C. și C. M. martori care au lucrat în aceeași branșă cu reclamantul motivat de faptul că aceștia nu au luat cunoștință în mod direct de activitatea desfășurată de reclamant cu depășirea programului de 8 ore zilnic și nici în perioada sărbătorilor legale. Astfel s-a reținut că martora B. C. și-a încetat activitatea la societatea pârâtă în anul 2007, anterior perioadei vizate de reclamant în prezenta acțiune, iar martorul C. M. nu a fost coleg de serviciu cu reclamantul, ci a lucrat pentru un alt post de televiziune, astfel că relatarea referitoare la activitatea reclamantului pe o perioadă atât de întinsă de aproximativ 2 ani, este destul de generică.
În raport de celelalte probe administrate în cauză, instanța a reținut că reclamantul nu a dovedit efectuarea de ore suplimentare, situație în care sumele stabilite prin expertiza contabilă cu acest titlu nu sunt cuvenite reclamantului.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs reclamantul care a criticat-o pentru nelegalitate conform art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 3041 Cod procedură civilă, apreciind că în mod greșit Tribunalul C., interpretând eronat probatoriul administrat, a apreciat că în speță reclamantul nu a făcut dovada efectuării orelor de muncă prestate în regim de noapte, precum și a activităților desfășurate în zilele de repaus săptămânal, precum și în zilele de sărbători legale.
Susține recurentul că potrivit art. 16 din CCM la nivel de ramură mass-media, coroborat cu art. 122 Codul muncii, salariații care prestează cel puțin 3 ore de muncă în regim de noapte beneficiază fie de program de muncă redus cu o oră față de durata normată a zile de muncă, fără ca acest fapt să ducă la reducerea salariului, fie la un spor de 25% din salariul de bază pentru fiecare oră de muncă prestată.
Întrucât apreciază că a prestat în repetate rânduri ore de muncă în regim de noapte, fără a beneficia de program de lucru redus, recurentul solicită modificarea hotărârii Tribunalului C. și acordarea sporului de noapte pentru munca prestată în perioada 1 august 2007-19 ianuarie 2009, actualizate cu indicele de inflație.
În referire la cererea de acordare a sporului pentru munca suplimentară în perioada 1 august 2007-19 ianuarie 2009,recurentul susține că martorii B. C. și C. M. au arătat care era specificul activității reclamantului, activitate ce implica prezența sa pe teren și la birou între orele 700-2300, zilnic, inclusiv sâmbăta și duminica și în zilele de sărbători legale, situație în care se impunea admiterea acestor pretenții ca fiind fondate.
Prin întâmpinare intimata pârâtă a solicitat respingerea recursului reclamantului ca nefondat, motivat de faptul că instanța a pronunțat o soluție legală și temeinică în raport de întregul probator administrat în cauză.
În ceea ce privește declarațiile martorilor B. C. și C. M. se susține că în mod judicios au fost înlăturate, întrucât prima martoră nu mai lucra la pârâtă în perioada pentru care reclamantul solicită acordarea drepturilor salariale, aspect confirmat de martor, iar martorul C. M. nu a fost niciodată salariatul pârâtei, în consecință nu cunoaște programul de lucru al reclamantului.
Curtea, analizând legalitatea hotărârii Tribunalului C. în raport de criticile recurentului reclamant constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Criticile recurentului pârât cu privire la sporul pentru munca de noapte se rețin a fi vădit nefondate.
Potrivit dispozițiilor art. 125 al. (1) Codul muncii se consideră munca de noapte, muncă prestată în intervalul cuprins între orele 22 și 6, cu posibilitatea abaterii cu o oră în plus sau în minus față de aceste limite.
Salariatul de noapte reprezintă după caz:
-salariatul care desfășoară munca de noapte cel puțin 3 ore din timpul său zilnic de lucru;
-salariatul care efectuează muncă de noapte în proporție de cel puțin 30% din timpul său lunar de lucru.
Salariații de noapte – în accepțiunea art. 125 Codul muncii beneficiază, potrivit art. 126 fie de program de lucru redus cu o oră față de durata normală a zile de muncă, pentru zilele în care efectuează cel puțin 3 ore de muncă de noapte, fără ca aceasta să ducă la scăderea salariului de bază, fie de un spor pentru munca prestată în timpul de noapte de 25% din salariul de bază, dacă timpul astfel lucrat reprezintă cel puțin 3 ore de noapte din timpul normal de lucru.
În speță în mod judicios Tribunalul C. a reținut că reclamantul nu este îndreptățit să primească de la pârâtă drepturi salariale reprezentând spor de noapte aferent perioadei de 1 august 2007-19 ianuarie 2009. Astfel Curtea reține că din întregul material probator administrat în cauză rezultă că reclamantul nu a îndeplinit condițiile legale prevăzute de art. 125 al. (1) Codul muncii pentru a fi caracterizat ca fiind un salariat de noapte respectiv nu a prestat în perioada de referință menționată în acțiune cel puțin 3 ore de noapte din timpul normat de lucru, prin munca de noapte înțelegându-se munca prestată în mod constant, cel puțin 3 ore în intervalul 2200-600.
De altfel, chiar reclamantul a susținut în acțiune că activitatea sa se desfășura în timpul zile de la ora 7 dimineața și uneori prelungit până la ora 2300, dar niciodată nu a prestat activitate de noapte în sensul art. 125, respectiv cel puțin 3 ore de noapte în intervalul orar mai sus-menționat 2200-600.
Nici criticile recurentului reclamant ce vizează modalitatea de soluționare a pretențiilor sale reprezentând spor pentru munca suplimentară nu pot fi reținute ca fondate.
Potrivit art. 118 al. (1) Codul muncii la solicitarea angajatorului salariații pot efectua munca suplimentară cu respectarea prevederilor art. 111 și 1112, după caz.
Potrivit dispozițiilor art. 119 al. (1) Codul muncii, munca suplimentară se compensează prin ore libere plătite în următoarele 30 de zile după efectuarea acesteia.
Potrivit art. 120 al. (1) Codul muncii în cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul prevăzut de art. 119 alin. (1) în luna următoare, munca suplimentară va fi plătită salariatului prin adăugarea unui spor salarial corespunzător duratei acestuia.
Din aceste texte de lege reiese că munca suplimentară poate fi desfășurată doar în anumite condiții, respectiv este necesar să existe solicitarea angajatorului pentru efectuarea acestei munci suplimentare, deoarece angajatorul este cel care va plăti remunerația, precum și acordul salariatului în acest sens.
De asemenea, legiuitorul a prevăzut, în principal, compensarea muncii suplimentare prin ore libere plătite și numai cu titlul de excepție – în cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul revăzut de art. 119 al. (1) în luna următoare, munca suplimentară va fi compensată prin acordarea unui spor salarial.
În speță, reclamantul susține că a efectuat în mod constant ore suplimentare și a lucrat în zilele de repaus săptămânal și cu ocazia sărbătorilor legale, fapt impus de atribuțiile de serviciu, acesta fiind reporter. Pârâta contestă susținerile reclamantului și afirmă în esență că sarcinile postului nu impuneau efectuarea de ore suplimentare, iar în fișele de prezență și statele de plată nu sunt evidențiate.
Ca principiu, efectuarea de ore suplimentare este o chestiune de fapt ce poate fi probată de către salariat prin orice mijloc de probă, în ipoteza în care angajatorul nu are evidenția efectiv în actele sale astfel de ore suplimentare. Întrucât angajatorul nu poate fi ținut a face dovada faptului negativ (că salariatul nu a efectuat ore suplimentare), sarcina probei revine în acest caz angajatorului care trebuie să dovedească atât faptul prestării unor ore suplimente, cât și numărul acestor ore.
În speță reclamantul efectuează însă calculul orelor suplimentare pe seama unor simple deducții personale, legate de faptul că, raportat la activitatea sa de reporter, aceasta s-ar desfășura în principal pe teren și ar presupune depășirea unui program normal de lucru, inclusiv prestarea muncii în zilele de repaus săptămânal și de sărbători legal. În lipsa unor acte contabile, înscrisuri reprezentând cereri, solicitări ale reclamantului de acordare a unor zile libere pentru orele lucrate suplimentar, conform art. 119 al.(1) din Codul muncii, state de plată anterioare perioadei vizate prin acțiune, prin care reclamantul să dovedească faptul că a primit vreodată de la angajator sporul pentru ore suplimentare sau că în contul orelor lucrate peste programul normal de lucru a beneficiat de zile libere în perioada de timp anterioară datei de 1 august 2008 (în condițiile în care s-a susținut că a fost angajatul pârâtei din anul 2005), Curtea constată că reclamantul nu a făcut dovada temeiniciei susținerilor sale.
În ceea ce privește proba testimonială, în mod judicios prima instanță a reținut că aceasta nu este concludentă și nu se coroborează cu înscrisurile existente la dosar, în condițiile în care niciunul dintre cei doi martori audiați la propunerea reclamantului nu a lucrat cu acesta în perioada pentru care se solicită acordarea sporului pentru muncă suplimentară (1 august 2007-19 ianuarie 2009) și nu i-au cunoscut în mod cert programul de lucru și respectiv dacă acesta a beneficiat sau nu în acest interval de timp de aproximativ doi ani de zile libere plătite, în contul unor eventuale ore suplimentare efectuate conform art. 120 al. (1) Codul muncii.
Astfel martora B. C. a activat în cadrul societății pârâte și a descris modul în care a lucrat cu reclamantul până în anul 2007, dar nu are cunoștință despre activitatea desfășurată de recurent ulterior acestei date (august 2007-19 ianuarie 2009) martora doar prezumând că activitatea acestuia a continuat să se desfășoare în același ritm, care nu i-ar fi permis reclamantului să aibă zile libere în compensare pentru munca desfășurată peste program.
În condițiile în care martora nu a fost colegă cu reclamantul în perioada de referință și nu a constatat personal efectuarea orelor suplimentare de către reclamant și nici modalitatea de compensare a acestora, în mod judicios s-a înlăturat această declarație, motivat de către instanța de fond, mărturia fiind neconcludentă.
În ceea ce îl privește martorul C. M. acesta a recunoscut faptul că niciodată nu a fost salariatul pârâtei și nu a fost coleg de serviciu cu reclamantul, ci la rândul său având calitatea de reporter la alt post de televiziune îl întâlnea frecvent pe reclamant la evenimentele pe care le transmiteau, dar martorul nu a perceput în mod direct efectuarea orelor suplimentare și modalitatea de compensare a acestora în cadrul societății pârâte, fiind evident că nu se putea afla zilnic alături de reclamant pe teren pentru a percepe faptul că acesta desfășura o activitate zilnică între orele 700-2300, așa cum a susținut recurentul.
În lipsa unor înscrisuri sau a declarațiilor unor martori colegi cu reclamantul în perioada vizată prin acțiune, care să fi perceput personal modalitatea de desfășurare a activității reclamantului, respectiv prestarea orelor suplimentare solicitate și în lipsa oricăror cereri adresate de reclamant, anterior concedierii sale, unității angajatoare pentru plata orelor suplimentare sau pentru compensarea lor cu ore libere plătite, Curtea constată că recursul reclamantului este nefondat și în baza art. 312 Cod procedură civilă îl va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurentul reclamant O. C. A., domiciliat în C., .. 53, ., . domiciliul procesual ales în C., stradela Basarabi, . . civile nr. 366 din 23 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă S.C. C. M. S.R.L., cu sediul social în Oradea, . – 2, punct de lucru în București, ., sector 6, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 09 iulie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTORJUDECĂTOR
M. P. I. B. D. P.
Grefier
M. D.
Red.hot.jud.fond S.M.Teșa
Red.dec.jud.recurs M.P./12.07.2013
Tehnored.gref.C.I./12.07.2013/2 exp.
| ← Acţiune în răspundere patrimonială. Decizia nr. 956/2013.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
