Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 597/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA

Comentarii

0

Decizia nr. 597/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 15-10-2013 în dosarul nr. 11803/118/2011

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL C.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR.597/AS

Ședința publică din data de 15 octombrie 2013

Complet specializat pentru cauze privind

conflicte de muncă și asigurări sociale

Completul compus din:

Președinte - R. A.

Judecător – M. A.

Judecător – J. Z.

Grefier - G. I.

Pe rol, soluționarea recursului civil formulat de recurenta reclamantă T. V. – domiciliată în municipiul C. . nr.94, ., . împotriva sentinței civile nr.2718 din data de 07 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul civil nr._ în contradictoriu cu intimata pârâtă C. JUDEȚEANĂ DE PENSII C. – cu sediul în municipiul C., ., județul C., având ca obiect contestație decizie de pensionare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art.87 și următoarele Cod procedură civilă.

Recursul este declarat în termen, motivat și scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință prin care s–au evidențiat părțile, obiectul litigiului, mențiunile privitoare la îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual.

Totodată, învederează instanței că recurenta reclamantă solicită suspendarea cauzei până la soluționarea irevocabilă a dosarelor nr._ aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție cu termen de judecată la data de 11.09.2014 și nr._ aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție cu termen de judecată la data de 05.06.2014; solicită judecata recursului în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă.

Curtea deliberând, respinge cererea de suspendare a cauzei până la soluționarea irevocabilă a dosarelor precizate, formulată de recurenta reclamantă, considerând că față de obiectul cererii, nu depinde soluția din prezenta cauză de soluțiile ce se vor pronunța în dosarele indicate.

Curtea constată că nu sunt motive de amânare, apreciază cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare luând act că se solicită judecata cauzei în lipsă conform art.242 Cod procedură civilă.

CURTEA

Cu privire la recursul civil de față:

T. V. a declarat recurs la data de 08 august 2013, împotriva sentinței civile nr.2718 din data de 07 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul C., pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În fapt,

Prin cererea formulată de reclamanta T. V. în contradictoriu cu pârâta C. Județeană de Pensii C. înregistrată pe rolul Tribunalului C. sub nr._ se solicita anularea deciziei nr._/18.07.2011 privind revizuirea pensiei și obligarea intimatei la emiterea unei noi decizii în raport de toată vechimea în muncă și baza de calcul nou determinată, obligarea intimatei la plata diferențelor între pensia cuvenită în raport de actul normativ special și pensia efectiv plătită, actualizată cu indicele de inflație, obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, se arată că la data de 24.02.2009 pârâta a emis decizia nr._ privind acordarea pensiei de serviciu prin care era îndreptățită la o pensie în cuantum de 3651 lei, iar la data de 28.06.2010 intimata a emis decizia prin care i s-a reținut o vechime de 33 de ani și 7 luni în loc de 34 de ani și un cuantum al pensiei de 3514 lei. La 17.08.2010 aceeași intimată a emis decizia nr._ privind recalcularea pensiei de serviciu stabilind o pensie de 1.127 lei.

La data de 18 .07.2011 a fost emisă decizia nr._ privind revizuirea pensiei.

Mai învederează reclamanta că norma juridică nu poate retroactiva, iar la momentul pensionării sale era în vigoare legea nr.567/2004, lege abrogată prin legea nr.263/2010, ceea ce nu înseamnă că noua reglementare se aplică în mod retroactiv, noile reglementări trebuind să fie aplicate numai raporturilor juridice viitoare.

Separat de această apărare, reclamanta consideră decizia nelegală și prin raportare la faptul că au fost încălcate dispoziții ale CEDO care au prioritate față deliberând asupra cauzei civile de față constată: dreptul intern conform art.20 alin2 din Constituție și art.3 din CEDO.

Astfel reclamanta invocă încălcarea art.1 Protocolul 1 al CEDO care garantează dreptul de proprietate în strânsă legătură cu art.14 ce privește interzicerea discriminării. Se susține că ă măsură privativă de proprietate trebuie să mențină un just echilibru între exigențele interesului general al comunității și imperativele drepturilor fundamentale ale individului, iar în cazul reclamantei o reducere a pensiei de serviciu e 60% aduce o atingere gravă însăși substanței dreptului.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a fost solicitată respingerea acțiunii ca nefondată arătându-se că la emiterea deciziei contestate a stat OUG 59/201, pârâta C. Județeană de Pensii C. îndeplinindu-și obligația legală cu respectarea metodologiei de calcul privind revizuirea pensiilor.

Cauza a fost suspendată până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr._ și a fost repusă pe rol.

În cursul judecății a fost administrată proba cu înscrisuri.

Prin sentința civilă nr.2718 din data de 07 iunie 2013, pronunțată în dosarul civil nr._, Tribunalul C.a respins cererea formulată de reclamanta T. V., în contradictoriu cu pârâta C. Județeană de Pensii, ca nefondată.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

Reclamanta a fost personal auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și a beneficiat de pensie de serviciu potrivit Legii nr.567/2004.

În conformitate cu dispozițiile Legii nr.119/2010, potrivit cărora pensiile de serviciu au devenit pensii în înțelesul Legii nr.19/2000, pârâta C. Județeană de Pensii C. a procedat la recalcularea pensiei de serviciu a reclamantei. A fost emisă decizia nr._ din 17.08.2010.

Ulterior, urmare a intrării în vigoare a OUG nr.59/2011, publicată în Monitorul Oficial al României nr.457 din 30 iunie 2011, pârâta a emis decizia nr._/18.07.2011 contestată, prin care a procedat, din oficiu, la revizuirea drepturilor de pensie stabilite în baza Legii nr. 119/2010, plata drepturilor revizuite făcându-se începând cu data de 01.08.2011.

Nu se poate reține nici încălcarea principiului neretroactivității, prin decizia contestată stabilindu-se că drepturile de pensie revizuite se plătesc de la data de întâi a lunii următoare expirării termenului de revizuire prevăzut la alin. 1 al art.1 din OUG nr. 59/2011, adică începând cu 1 august 2011. Pe lângă aceasta, prin decizia nr.871/25.06.2010 Curtea Constituțională a constatat că Legea nr.119/2010 este constituțională, Curtea analizând constituționalitatea legii și în raport cu respectarea principiului neretroactivității legii civile, reținând că textele legale criticate afectează pensiile speciale doar pe viitor, și numai în ceea ce privește cuantumul acestora, nu și stagiul efectiv de activitate, vârsta eligibilă.

Instanța a reținut că prin prezenta acțiune, nu se contestă modul de calcul al pensiei, ci se invocă, în esență, nelegalitatea aplicării prevederilor OUG nr.59/2011 în ce o privește pe contestatoare.

Instanța a constatat că potrivit noului cadru normativ în vigoare, respectiv Legea nr.119/2010 și OUG nr.59/2011, pensia de serviciu a contestatoarei, a devenit pensie în înțelesul Legii nr.19/2000, transformându-se în pensie de asigurări sociale, utilizându-se algoritmul de calcul prevăzut de legislația în domeniul asigurărilor sociale, în scopul asigurării egalității de tratament pentru toți beneficiarii sistemului public de pensii, fiind calculată potrivit metodologiei prevăzute de OUG nr.59/2011, tocmai pentru a înlătura inegalitățile existente în sistemul de asigurărilor sociale.

Pensia contestatoarei a fost revizuită în temeiul OUG nr. 59/2011. În condițiile în care, pensia contestatoarei s-a recalculat și este reglementată de Legea nr.119/2010 și OUG nr.59/2011, stabilirea de către instanță a unei alte modalități de calcul a pensiei decât cea prevăzută de actele normative în vigoare, ar reprezenta incursiunea autorității judecătorești în sfera activității executive sau legislative.

Analizând măsura dispusă prin decizia contestată prin prisma Protocolului nr.1 la Convenția E.D.O. tribunalul a apreciat că această măsură este conform exigențelor jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului.

Astfel, potrivit art.1 din Protocolul nr.1 la Convenția E.D.O.: „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.

Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor.”

Analizând dispozițiile texului legal anterior menționat în concordanță cu principiile care se desprind din jurisprudența C.E.D.O. instanța reține că art.1 din Protocolul nr.1 la Convenție reglementează trei reguli de bază și anume: a).principiul respectării proprietății, b).privarea de proprietate în interes public și condițiile în care aceasta poate fi făcută și c). controlul folosinței bunurilor.

Din perspectiva acțiunii reclamantei incidentă este prima regulă precizată anterior a cărei respectare a fost analizată de instanță.

Astfel, cu privire la prima regulă enunțată anterior instanța a apreciat că reclamanta la data adoptării Legii nr.119/2010 este titularul unui „bun” în sensul convenției acesta fiind reprezentat de dreptul său la pensia de serviciu obținut în baza reglementărilor în vigoare până la data adoptării acestui act normativ.

În același timp tribunalul a reținut că, în Cauza Stec și alții împotriva Regatului Unit, 2006, C.E.D.O. a stabilit că art. 1 din Protocolul adițional la Convenție nu garantează dreptul de a dobândi proprietatea în sistemul regimului de securitate socială. Este la libera apreciere a statului de a decide cu privire la aplicarea oricărui regim de securitate socială sau de a alege tipul ori cuantumul beneficiilor pe care le acordă în oricare dintre aceste regimuri. Singura condiție impusă statului este aceea de a respecta art. 14 din Convenție privind nediscriminarea. Dacă, în schimb, statul a adoptat o legislație care reglementează drepturi provenite din sistemul de asigurări sociale - indiferent dacă acestea rezultă sau nu din plata unor contribuții - acea legislație trebuie să fie considerată ca generând un interes patrimonial în sensul art. 1 din Protocolul adițional la Convenție. Cu alte cuvinte, Curtea a abandonat distincția dintre beneficiile de natură contributivă și cele necontributive sub aspectul incidenței art. 1 din Protocolul adițional la Convenție [a se vedea, în același sens, și Cauza Andrejeva împotriva Letoniei, hotărârea din 2009].

În analiza conformității ingerinței statului asupra „bunului”reclamantei tribunalul pornește de la premisa că, în astfel de cauze, ingerința statului nu este de tipul “privării de proprietate” (a se vedea, spre exemplu, hotărârea din cauza Aizupurua Ortiz c. Spaniei din 2 februarie 2010). Curtea nu analizează situația reducerii pensiilor ca și cum ingerința ar fi o “privare de proprietate”ci, ca o atingere adusă „dreptului la respectarea bunurilor”, ingerința fiind așadar încadrată, conform unei jurisprudențe constante a C.E.D.O., pe regula generală din art.1 al Protocolului nr. 1. În consecința, așa cum se arată mai jos, lipsa despăgubirii pentru ingerința nu conduce, eo ipso, la încălcarea art. 1. al Protocolului nr. 1( hotărârea din 30 septembrie 2010, cauza HASANI vs. Croația)

Astfel, privită prin prisma art.1 din Protocolul nr.1 la Convenție pentru a fi conformă principilor convenției ingerința statului asupra „dreptului la respectării proprietății” reclamantei trebuie să îndeplinească următoarele cerințe principale: a). să fie prevăzută de lege, b).să fie justificată de un interes public, c).să existe o proporționalitate a măsurii cu situația care a determinat-o.

În continuare instanța a analizat îndeplinirea în cauză a condițiilor arătate anterior.

a). Cu privire la condiția prevederii în lege a măsurii, art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție cere, înainte de toate și mai ales, ca ingerința autorității publice în dreptul de proprietate asupra bunurilor să fie legală.

Principiul legalității înseamnă, de asemenea, existența unor norme de drept intern, suficient de accesibile și previzibile (cauza Hentrich împotriva Franței, Hotărârea din 22 septembrie 1994 și cauza Lithgow și alții împotriva Regatului Unit, Hotărârea din 8 iulie 1986).

În acest sens, tribunalul a reținut că revizuirea pensiei reclamantei este prevăzută prin OUG nr.59/2011, act normativ public ce conține prevederi suficient de clare, precise și accesibile pentru a fi considerat „lege” din perspectiva jurisprudenței CEDO. Sub acest aspect, tribunalul reține și faptul că previzibilitatea legii, în sensul Convenției, are în vedere conținutul său(definire, categorii de persoane vizate, proceduri de aplicare, limite, căi de atac e.t.c.) și nu modul de adoptare a legii, respectiv dacă aceasta a fost adoptată după o lungă perioadă de dezbatere publică sau într-o procedură de urgență.

b). Cu privire la scopul ingerinței instanța reține că măsura de revizuire a pensiei reclamantei este justificată de un interes public, astfel cum rezultă din preambulul OUG nr.59/2011 reprezentat de necesitatea reformării sistemului de pensii, prin eliminarea inechităților din acest sistem.

Totodată, s-a reținut că restrângerea prevăzută de legea criticată este necesară într-o societate democratică tocmai pentru înlăturarea inechităților dintre diferitele categorii de pensionari și pentru reechilibrarea bugetului de asigurări sociale.

c) Cu privire la proporționalitatea situației care a determinat restrângerea, tribunalul apreciază că există o legătură de proporționalitate între mijloacele utilizate (recalcularea pensii lor de serviciu) și scopul legitim urmărit (scopul fiind acela de a se stabili în mod just și echitabil drepturile de pensie pe care persoanele vizate de prezenta ordonanță de urgență sunt îndreptățite să le primească, astfel încât acestea să aibă posibilitatea să identifice și să depună la casele teritoriale de pensii toate documentele doveditoare ale veniturilor realizate pe parcursul întregii activități profesionale.) și că există un echilibru echitabil între cerințele de interes general ale colectivității și protecția drepturilor fundamentale ale individului.

Astfel, potrivit jurisprudenței CEDO o măsură care reprezintă o ingerință în dreptul de proprietate trebuie să asigure un just echilibru între cerințele de interes general ale comunității și imperativele protejării drepturilor fundamentale ale individului (vezi, între altele, Hotărârea din cauza Sporrong și Lonnroth împotriva Suediei din 23 septembrie 1982). Preocuparea de a asigura un atare echilibru se reflectă în structura art. 1 din Protocolul nr. 1 în totalitate, așadar și în a doua teză care trebuie citită în conformitate cu principiul consacrat de prima. În special, trebuie să existe un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat de orice măsură care privează o persoană (cauza Pressos Compania Naviera - S.A. și alții împotriva Belgiei, Hotărârea din 20 noiembrie 1995).

În acest sens, tribunalul a reținut din jurisprudența CEDO faptul că statul se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor sale în domeniu asigurărilor sociale, această marjă de apreciere fiind apreciată în sens larg în jurisprudența CEDO în acest domeniu (hotărârea din 30 septembrie 2010, cauza HASANI vs. Croația). Curtea a mai constatat că nu este rolul său de a verifica în ce măsura existau soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmărit, cu excepția situațiilor în care aprecierea autoritarilor este vădit lipsită de orice temei. (Wieczorek c. Poloniei, hotarare din 8 decembrie 2009, par. 59 sau Mellacher c. Austriei, hotărârea din 19 decembrie 1989, Series A nr. 169, par. 53).

Având în vedere că nu este vorba de o privare de proprietate în înțelesul strict al celei de-a doua reguli reglementată de art.1 din Protocolul nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, testul de proporționalitate nu poate consta, în principal și exclusiv, în verificarea acordării de către stat a unei despăgubiri adecvate, ci se va analiza în concret în ce măsura pensionarul în sistemul public a fost lipsit în totalitate de pensie (Kjartan Asmundsson c. Islandei, hotărârea din 12 octombrie 2004, par. 39), pensionarul și familia sa au fost lipsiți în totalitate de mijloace de subzistență (Azinas c. Ciprului, par. 44) sau măsura este discriminatorie (Kjartan Asmundsson c. Islandei, citata mai sus, par. 39).

Privită prin prisma acestor principii tribunalul a apreciat că ingerința statului este proporțională în raport de interesele particulare afectate.

Astfel, instanța a reținut că pensia, ca drept fundamental, este o formă de prestație de asigurări sociale plătită lunar în baza legii, inerentă și indisolubil legată de calitatea de pensionar, obținută în baza unei decizii de pensionare, cu respectarea tuturor prevederilor legale impuse de legiuitor. Potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 19/2000(în vigoare la data emiterii deciziei de pensie contestată), dreptul la asigurări sociale este garantat de stat și se exercită, în condițiile legii menționate, prin sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale. Acesta se organizează și funcționează, printre altele, și pe principiul contributivității, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite. Aceasta înseamnă că pensia, ca prestație din partea sistemului public de pensii, intră sub incidența principiului contributivității.

De asemenea, instanța a reținut că dreptul la pensie în sistemul public este un drept preconstituit încă din perioada activă a vieții individului, acesta fiind obligat prin lege să contribuie la bugetul asigurărilor sociale de stat procentual, raportat la nivelul venitului realizat. Corelativ, se naște obligația statului ca în perioada pasivă a vieții individului să îi plătească o pensie al cărei cuantum să fie guvernat de principiul contributivității, cele două obligații fiind intrinsec și indisolubil legate. Scopul pensiei este acela de a compensa în perioada pasivă a vieții persoanei asigurate contribuțiile vărsate de către aceasta la bugetul asigurărilor sociale de stat în temeiul principiului contributivității și de a asigura mijloacele de subzistență a celor care au dobândit acest drept în condițiile legii (perioadă contributivă, vârstă de pensionare etc.) Astfel, statul are obligația pozitivă de a lua toate măsurile necesare realizării acestei finalități și de a se abține de la orice comportament de natură a limita dreptul la asigurări sociale sub forma pensiei.

Deși sumele plătite cu titlu de contribuție la asigurările sociale nu reprezintă un depozit la termen și, prin urmare, nu pot da naștere vreunui drept de creanță asupra statului sau asupra fondurilor de asigurări sociale ele îndreptățesc persoana care a realizat venituri și care a plătit contribuția sa la bugetul asigurărilor sociale de stat să beneficieze de o pensie care să reflecte nivelul veniturilor realizate în perioada activă a vieții.

Cuantumul pensiei, stabilit potrivit principiului contributivității, se constituie într-un drept câștigat, astfel încât diminuarea acesteia nu poate fi acceptată nici măcar cu caracter temporar. Prin sumele plătite sub forma contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, persoana în cauză, practic, și-a câștigat dreptul de a primi o pensie în cuantumul rezultat prin aplicarea principiului contributivității; astfel, contributivitatea, ca principiu, este de esența dreptului la pensie, iar derogările, chiar și temporare, referitoare la obligația statului de a plăti cuantumul pensiei rezultat în urma aplicării acestui principiu afectează substanța dreptului la pensie.

Aceasta nu înseamnă că legea nu poate în viitor să reașeze sistemul de calcul al pensiilor, bazându-se, însă, tot pe principiul contributivității, pentru că, în caz contrar, s-ar ajunge la negarea evoluției în reglementarea juridică a acestui domeniu. De aceea, dacă prin reașezarea sistemului de calcul al pensiei în sensul arătat mai sus rezultă un cuantum mai mic al acesteia, statul este obligat să adopte reglementări similare art. 180 alin. (7) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, și anume să mențină în plată cuantumul pensiei stabilit potrivit reglementărilor anterior în vigoare dacă acesta este mai avantajos. Aceasta este o măsură de protecție a persoanelor care beneficiază de pensie în sens de drept fundamental, constituind, de asemenea, o speranță legitimă a asiguratului, întemeiată pe prevederile legale în vigoare cu privire la obținerea și încasarea unui anumit cuantum al pensiei( a se vedea și Decizia nr.874 din 25 iunie 2010 referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, publicată în Monitorul Oficial nr. 433 din 28 iunie 2010).

Pe de altă parte, instanța a reținut că, astfel cum rezultă din dispozițiile legale anterior menționate în baza cărora a fost stabilită pensia de serviciu a reclamantei, în principiu, pensia de serviciu a unei categorii profesionale, reglementată printr-o lege specială, are două componente, și anume pensia contributivă și un supliment din partea statului. Partea contributivă a pensiei de serviciu se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, pe când partea care depășește acest cuantum se suportă din bugetul de stat.

Acordarea acestui supliment ține de politica statului în domeniul asigurărilor sociale și nu se subsumează dreptului fundamental la pensie.

Prin urmare, instanța a apreciat că pensiile speciale, fiind instituite de către legiuitor în considerarea unui anumit statut special al categoriei profesionale respective, pot fi eliminate doar dacă există o rațiune suficient de puternică spre a duce în final la diminuarea prestațiilor sociale ale statului sub forma pensiei.

Or, în cazul de față, o atare rațiune este, așa cum rezultă din expunerea de motive a Legii nr.119/2010, atât grava situație de criză economică și financiară cu care se confruntă statul (bugetul de stat și cel al asigurărilor sociale de stat), cât și necesitatea reformării sistemului de pensii, prin eliminarea inechităților din acest sistem. Or prezentul act normativ așa cum rezultă din preambul a fost adoptat având în vedere exigențele subliniate de puterea judecătorească în cadrul controlului jurisdicțional exercitat cu ocazia aplicării Legii nr. 119/2010.

Prin urmare, instanța a apreciat că ceea ce ocrotește Convenția europeană a drepturilor omului este dreptul la pensie ca drept fundamental, astfel cum este acesta reglementat în legislația internă a fiecărui stat, iar, în cazul României, dreptul fundamental la pensie este cel rezultat pe baza principiului contributivității, acest drept nefiind afectat prin măsura dispusă(a se vedea în acest sens și cauzele C.E.D.O. Jankovic versus Croația, hotărârea din 12 octombrie 2000 și Domalewski versus Polonia, hotărârea din 15 iunie 1999).

În acest sens, instanța a avut în vedere și faptul că deși diminuarea veniturilor reclamantei (constând în eliminarea din cuantumul pensiei sale a suplimentului primit din partea statului peste ceea ce i s-ar fi cuvenit potrivit principiului contributivității) este destul de abruptă, totuși ea a fost determinată, pe de o parte, de situația excepțională în care se află finanțele țării combinată cu situația de criză economică mondială, iar pe de altă parte, de necesitatea reformării sistemului de pensii, prin eliminarea inechităților din acest sistem.

Totodată, instanța a reținut că prin actul normativ precizat anterior au fost recalculate toate categoriile de pensii de serviciu cu o singură excepție și anume cea a magistraților, în cazul acestora apreciindu-se de către Curtea Constituțională (prin Decizia nr.873/25.06.2010 referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, publicată în MONITORUL OFICIAL NR. 433 din 28 iunie 2010) că independența lor presupune și asigurarea unei pensii cât mai apropiată de salariul avut în perioada imediat anterioară pensionării, invocând în acest sens și hotărârea din 2003 pronunțată de C.E.D.O în cauza Cooper contra Regatului Unit. Oricum situația reclamantei este diferită de a magistratului astfel încât magistratul nu reprezintă o „persoană comparabilă” în raport de care să se poată trage concluzia existenței unei discriminări, discriminarea putând exista, în sensul Convenției, atunci când pentru o altă persoană provenind din aceeași categorie profesională cu petenta pensia de serviciu nu ar fi fost recalculată, ceea ce nu este cazul în speța de față.

Prin urmare, instanța a apreciat că măsura recalculării pensiilor de serviciu este una nediscriminatorie.

De asemenea, instanța a avut în vedere și faptul că potrivit jurisprudenței CEDO, în materie civilă, în principiu, nu este exclusă libertatea legiuitorului de a adopta noi dispoziții legale, chiar cu efect retroactiv, pentru a reglementa, pe viitor, drepturile care decurg din legislația în vigoare( hotărârea din 30 septembrie 2010, cauza HASANI vs. Croația și Zielinski and Pradal and Gonzalez and Others v. France [GC], nos._/94 și_/96 to_/96, § 57, ECHR 1999‑VII).

Pe de altă parte, tribunalul a avut în vedere faptul că deși cuantumul pensiei reclamantei a scăzut de la 3514 lei la 1127 lei, totuși pensia acesteia este peste cuantumul pensiei medii din sistemul public (care este de aproximativ 740 lei ).

În acest sens, potrivit jurisprudenței CEDO, s-a considerat că proporționalitatea măsurii este înfrântă în situația în care o anumită „limită excepțională” a fost depășită(hotărârea din 30 septembrie 2010, cauza HASANI vs. Croația, hotărârea din cauza Velikovi and Others v. Bulgaria, cererile nr._/98,_/99,_/99,_/99,_/99,_/99,_/00,_/01 și 194/02, § 234, din 15 Martie 2007).

Această limită excepțională este apreciată de către CEDO prin raportare la lipsirea în totalitate de pensie (Kjartan Asmundsson c. Islandei, hotărârea din 12 octombrie 2004, par. 39), lipsirea în totalitate de mijloace de subzistență (Azinas c. Ciprului, par. 44) sau măsura este discriminatorie (Kjartan Asmundsson c. Islandei, citata mai sus).

Or, în cauza de față, având în vedere considerentele anterioare instanța apreciază că această „limită excepțională” nu a fost depășită în cazul reclamantei.

În același context, văzând și dispozițiile art.20 alin.2 din Constituția României, instanța a remarcat faptul că în materie de asigurări sociale, respectiv pensii, protecția oferită de legea internă este mai largă decât cea oferită de Convenție.

Astfel, după cum s-a arătata anterior, legea internă garantează dreptul la pensie și cuantumul acesteia rezultat din aplicarea principiului contributivității, pe când Convenția nu garantează nici un cuantum al pensiei, „pragul excepțional” rezultat din jurisprudența CEDO în această materie până la care poate scădea pensia unei persoane fiind sub acest cuantum (rezultat din contributivitate) mergând, așa cum s-a arătata anterior, până la analiza lipsei totale de pensie.

Așadar, analizând măsura dispusă prin prisma principiilor statuate în jurisprudența C.E.D.O. anterior menționate, instanța a apreciat că aceasta este conformă Protocolului nr.1 la Convenția europeană a drepturilor omului.

Prin urmare, instanța a apreciat că nu s-a probat în cauză ruperea justului echilibru între interesele generale și interesele particulare afectate prin măsurile de recalculare a pensiei reclamantei.

Totodată, instanța a reținut că luarea în considerare a modalităților de compensare prevăzute de legislația națională pentru a determina dacă măsura litigioasă respectă justul echilibru necesar și, în special, dacă nu obligă particularii să suporte o sarcină disproporționată este reținută de jurisprudența CEDO în special în cauzele care privesc „privarea de proprietate” (de ex. naționalizări sau exproprieri) nu și în situația avută în vedere de prima regulă enunțată de art.1 din Protocolul nr.1 la Convenție care privește „respectarea proprietății” aplicabilă reclamantei.

De asemenea, instanța apreciază că prin măsurile dispuse prin art.1 din Legea nr.119/2010 nu se aduce atingere nici unui principiu fundamental consacrat prin Convenție(cum sunt nediscriminarea, preeminența a dreptului,autoritatea și efectivitatea puterii judecătorești e.t.c.) astfel încât se apreciază că nu s-a impus reclamantei o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul său la „respectarea proprietății” garantat de art.1 din Protocolul nr. 1, prima regulă.

Privită prin prisma acestor principii instanța apreciază că ingerința statului este proporțională în raport de interesele particulare afectate.

Desigur că instanței nu îi sunt indiferente dificultățile financiare de care sunt afectați în această perioadă pensionarii ale căror pensii de serviciu sunt supuse recalculării, însă rolul instanțelor judecătorești întru-un stat de drept bazat pe supremația legii este de a aplica și de a face să fie respectată și aplicată legea cu toate consecințele acesteia.

Instanța a constatat că în speță este aplicabilă Decizia CEDO din 15 mai 2012 cu privire la Cererea nr. 63.627/11 introdusă de C. A. și alții împotriva României,precum și ale deciziei CEDO cu privire la Cererea nr. 45.312/11 introdusa de A. M. F. impotriva Romaniei reclamanții din cauză fiind într-o situație identică cu reclamanta din prezenta cauză.

Prin hotărârea menționată cererea reclamanților a fost respinsă ca inadmisibilă, în motivare CEDO reținând următoarele:

„Curtea reamintește că, deși art. 1 din Protocolul nr. 1 garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții unei case de asigurări, acest lucru nu poate fi interpretat ca dând dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat [a se vedea, în special, Skorkiewicz împotriva Poloniei (dec.), nr. 39.860/98, 1 iunie 1999, Jankovic împotriva Croației (dec.), nr. 43.440/98, CEDO 2000-X, Kuna împotriva Germaniei, (dec.), nr. 52.449/99, CEDO-2001, Blanco Callejas împotriva Spaniei (dec.), nr. 64.100/00, 18 iunie 2002, și Maggio și alții împotriva Italiei, nr. 46.286/09, 52.851/08, 53.727/08, 54.486/08 și 56.001/08, pct. 55, 31 mai 2011].

Curtea reamintește, de asemenea, că statele părți la Convenție dispun de o marjă de apreciere destul de largă atunci când este vorba de reglementarea politicii lor sociale. Întrucât adoptarea legilor în vederea stabilirii echilibrului între cheltuielile și veniturile statului implică, de regulă, o examinare a aspectelor politice, economice și sociale, Curtea consideră că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai potrivite pentru a atinge acest obiectiv, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care acestea se dovedesc, în mod evident, lipsite de un temei rezonabil [M. și S. împotriva României, (dec.), nr. 44.232/11 și 44.605/11, 6 decembrie 2011].

În speță, Curtea subliniază că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe rațiuni obiective, și anume contextul economic și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii (supra, pct. 4).

În această privință, Curtea a constatat că pretinsa diminuare a pensiilor reclamanților a reprezentat o modalitate de a integra aceste pensii în sistemul unitar prevăzut de Legea nr. 263/2010 și consideră că motivele invocate pentru adoptarea acestei legi nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate.

Curtea a reținut, de asemenea, și faptul că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv, precum și că perioada serviciului militar a fost asimilată perioadelor de contribuție în sensul legii. În consecință, reclamanții nu au pierdut pensia care le era datorată în temeiul contribuțiilor la buget vărsate în timpul serviciului militar, ci doar o parte din pensie, care era susținută integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care reclamanții beneficiaseră anterior datorită naturii profesiei lor [a se vedea, mutatis mutandis, F. și alții împotriva României, (dec.), nr. 45.312/11, 7 februarie 2012)].

În ceea ce privește diferența de tratament în raport cu alte categorii de pensionari, Curtea reamintește că o distincție este discriminatorie în sensul art. 14 din Convenție dacă îi lipsește o justificare obiectivă și rezonabilă.

În speță, Curtea susține că faptul că alte categorii sociale se bucură în continuare de un mod de calcul mai favorabil al pensiilor ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului.

Având în vedere aceste elemente, Curtea a considerat că măsurile criticate de reclamanți nu au fost de natură să îi facă pe aceștia să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate, și reclamanții nu au fost în mod nejustificat discriminați în raport cu alți pensionari.”

Această decizie este obligatorie pentru instanțe, fiind pronunțată, astfel cum s-a arătat, într-o speță similară, astfel încât, Curtea nu poate ajunge la o concluzie contrară, respectiv să aprecieze că dispozițiile legale care au reglementat recalcularea pensiilor militarilor ar încălca prevederile Convenției privind dreptul de proprietate și nediscriminarea.

In ceea ce privește susținerile invocate pentru subsidiarul capătului doi de cerere, instanța apreciază că acestea sunt neîntemeiate.

In prezent legea 567/2004 este abrogată, acest aspect însemnând că nu se mai pot emite decizii de pensionare în baza ei.

Faptul că dreptul la pensie al reclamantei s-a născut în perioada în care această lege era în vigoare nu duce la concluzia că ea se aplică pentru toată perioada în care reclamanta va primi pensie, acest lucru însemnând o ultraactivitate a legii civile in timp.

Actele administrative individuale cum sunt deciziile de pensionare sunt guvernate de legea în vigoare la momentul emiterii lor și nu de legea existentă la data nașterii dreptului de pensie.

Referitor la discriminarea invocată de contestatoare, Curtea Constituțională a stabilit prin decizia nr. 1325/04.12.2008 prin care s-au declarat neconstituționale prevederile O.G. nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, că acest act normativ este neconstituțional în măsura în care din prevederile lui se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

Astfel, instanțele judecătorești nu au competența de a desființa norme juridice instituite prin lege si de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, întrucât s-ar încălca principiul separației puterilor, consacrat în art.1 alin. (4) din Constituție, precum si prevederile art.61 alin.(1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.

Diferența dintre unele pensii nu presupune o discriminare, fiind justificată de criterii obiective, cum sunt profesii diferite, activități încadrate în grupe de muncă, stagii diferite, venituri diferite etc.

Chiar dacă prin prevederile art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului se garantează exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de aceasta fără nici o discriminare, statele contractante, potrivit jurisprudenței curții, beneficiază de o marjă de apreciere în privința stabilirii dacă și în ce măsură diferențele dintre situații similare în alte privințe, justifică moduri diferite de abordare.

Față de argumentarea adoptării OUG nr. 59/2011, redată mai sus, aceasta constituie o justificare obiectivă și rezonabilă, care permite statului să stabilească un mod diferit de revizuire a unor categorii de pensii.

Contestatoarea nu a criticat modalitatea de stabilire a punctajului mediu anual, conform dispozițiilor din OUG nr.59/2011, prin raportare la înscrisurile existente în dosarul administrativ al intimatei, considerent pentru care instanța nu va proceda verificarea temeiniciei și legalității deciziei de pensionare nr._/18.07.2011, din această perspectivă.

Raportat la aceste considerente, instanța a respins contestația formulată împotriva Deciziei nr._/18.07.2011 emisă C. Județeană de Pensii C..

Critica sentinței prin motivele de recurs a vizat în esență nelegalitatea acesteia din următoarea perspectivă:

Sub un prim aspect, recurenta reclamantă arată că în mod greșit instanța a apreciat că a fost îndeplinită condiția prevederii în lege a măsurilor de recalculare a pensiei, arătând că determinarea unui cuantum mult mai mic al pensiei cuvenite a fost efectuată cu aplicarea corectă a noilor dispoziții legale.

De asemenea, consideră că eronat s-a reținut că recalcularea pensiei este prevăzută prin Legea nr.119/2010.

Schimbarea unor raporturi juridice născute sub imperiul vechii reglementări generează perturbări sociale, fiind compromisă însăși noțiunea de justiție, de echitate și de respect al drepturilor omului.

Prima instanță în mod greșit a apreciat faptul că este îndeplinită condiția prevederii în lege a măsurii luate, în conformitate cu dispozițiile art.1 din Protocolul nr.1 al CEDO, care impune că ingerința autorității publice în dreptul de proprietate să fie legală.

Un alt motiv de nelegalitate a hotărârii atacate vizează greșita interpretare a instanței cu privire la dispozițiile art.1 din Protocolul nr.1 al CEDO, care garantează dreptul la proprietate, potrivit cu care „nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional”.

În mod greșit a interpretat instanța acest principiu și a apreciat că „măsura de recalculare a pensiei este justificată de un interes public („utilitate publică”), respectiv, pe de o parte de situația excepțională în care se află finanțele țării combinată cu situația de criză economică mondială”, iar pe de altă parte, de necesitatea reformării sistemului de pensii, prin eliminarea inechităților din acest sistem”.

Potrivit dispozițiilor art.17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, „orice persoană are dreptul la proprietate, atât singură, cât și în asociere cu alții”. Nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa”.

În mod greșit, prima instanță a apreciat că recalcularea pensiei nu este considerată o privare de libertate în înțelesul strict al celei de-a doua regulă reglementată de art.1 din Protocolul nr.1 al CEDO.

Arată că o reducere substanțială a nivelului pensiei ar putea fi considerată ca afectând substanța dreptului de proprietate și chiar a dreptului de a rămâne beneficiar al sistemului de asigurare la bătrânețe.

Instanța de fond a apreciat faptul că pensiile speciale pot fi eliminate dacă există o rațiune suficient de puternică spre a duce la diminuarea prestațiilor sociale ale statului sub forma pensiei, însă, în mod greșit, nu a interpretat posibilitatea diminuării în acord cu principiul proporționalității scopului urmărit și cu menținerea unui „just echilibru”.

Trebuie, așadar, să existe un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit.

Temeiul legal al obligației de indemnizare a fost găsit de Curtea Europeană a Drepturilor Omului tot în dispozițiile art.1 din Protocolul nr.1 al CEDO.

Privarea de proprietate impune așadar statului obligația de a-l despăgubi pe proprietar, deoarece, fără plata unei sume rezonabile raportate la valoarea bunului, ea constituie o atingere excesivă a dreptului la respectarea bunurilor.

Legea nr.119/2010 și O.U.G.nr.59/2011 nu oferă posibilitatea de a obține despăgubiri pentru privarea de proprietate.

În mod greșit a apreciat prima instanță faptul că Statul român justifică un interes în recalcularea pensiei de serviciu a recurentei reclamante, prin raportare la necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa și eliminarea inechităților existente în sistem.

Posibilul interes al Statului de a asigura o aplicare uniformă a legii pensiilor nu poate viza recalcularea retroactiv a unei pensii stabilite în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare la momentul la care recurenta reclamantă și-a încetat activitatea în muncă.

Consideră recurenta reclamantă că procedându-se la recalcularea pensiei și la lipsirea sa de cea mai mare parte a dreptului de pensie deja câștigat, s-a adus atingere chiar substanței dreptului de proprietate al acesteia, atingere care este incompatibilă cu dispozițiile art.1 din Protocolul nr.1 din CEDO.

În mod greșit a apreciat instanța de fond că recalcularea pensiei reclamantei nu a fost în măsură discriminatorie, pentru considerentul că prin Legea nr.119/2010 au fost recalculate toate categoriile de pensii de serviciu, cu o singură excepție – cea a magistraților.

Instanța de fond a apreciat că independența magistraților presupune asigurarea unei pensii cât mai apropiate de salariul avut în perioada imediat anterioară pensionării, și că doar pentru această categorie se justifică acordarea unui drept de pensie în cuantum ridicat.

Recursul nu este fondat.

Curtea analizând sentința atacată din prisma criticilor formulate, va respinge recursul ca nefondat având în vedere următoarele considerente:

Avându-se în vedere instituirea unor măsuri legislative pe baza cărora instituțiile implicate să poată realiza toate procedurile administrative necesare stabilirii drepturilor de pensie într-un mod obiectiv și justificat, Guvernul României a hotărât că se impune instituirea unei etape de revizuire a cuantumului pensiilor cu respectarea principiului contributivități și egalității, scopul fiind acela de a stabili în mod just și echitabil drepturile de pensie pe care persoanele vizate de O.U.G.59/2011 sunt îndreptățite să le primească, astfel încât acestea să aibă posibilitatea să identifice și să depună la casele teritoriale de pensii toate documentele doveditoare ale veniturilor realizate pe parcursul întregii activități profesionale.

D. urmare, Guvernul României a elaborate și adoptat O.U.G.59/2011 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor prevăzute la art.1 lit.c)-h) din Legea nr.119/2010.

În sensul celor arătate mai sus, prin . O.U.G.nr.59/2011, legiuitorul a prevăzut în mod imperative la art.1 următoarele: “pensiile prevăzute la art.1 lit. c) - h) din Legea nr. 119/2010 care au făcut obiectul recalculării conform prevederilor aceleași legi, se revizuiesc, din oficiu, de către casele teritoriale de pensii în evidența cărora se află dosarele de pensii, prin emiterea unor decizii de revizuire, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanței de urgență.

La alin.(2) al aceluiași articol din prezenta ordonanță, s-a prevăzut că drepturile de pensie revizuite potrivit prezentei ordonanțe de urgență se plătesc de la data de întâi a lunii următoare expirării termenului de revizuire prevăzut la alin.(1).

Totodată, prin art.2 din O.U.G.59/2011 se arată că: “pentru revizuirea pensiilor menționate la art.1 se utilizează metodologia de calcul prevăzută în ANEXA care face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență”.

Acesta fiind noul cadru legislativ C. Județeană de Pensii în deplină concordanță cu norma legală mai sus redată a procedat la emiterea deciziei de revizuire în temeiul O.U.G. 59/2011.

Se invocă prin contestație, că o asemenea conduită a Casei Județene de Pensii a încălcat dispozițiile art.15 alin.2 din Constituție, a art.(1) Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, că această ingerință a statului constituie o veritabilă expropriere, dreptul la pensie putând fi asimilat unui drept de proprietate, de aceea se impune a se verifica dacă intervenția legislativă a statului prin O.U.G.59/2011 îndeplinește criteriile care să legitimeze această expropriere.

Obiecțiunile reclamantului referitoare la neretroactivitatea legii nu-și găsesc aplicabilitatea în cadrul procesului de revizuire a pensiei reclamantului, deoarece așa cum a statuat Curtea Constituțională în decizia 871/25.06.2010 dispozițiile art.15 alin.(2) din Constituție nu sunt încălcate, deoarece s-au statuat următoarele: într-o altă decizie a Curții, respectiv decizia 458/2003 (publicată în Monitorul Oficial în 24/13.01.2004) “o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării în vigoare, adică în domeniul ei de aplicare”.

Aplicând întocmai acest principiu instituit prin art.15 (2) din Constituție, O.U.G.59/2011 a afectat cuantumul pensiilor speciale doar pentru viitor și numai sub acest aspect, lăsând nemodificate celelalte elemente referitoare la stagiul de cotizare și vârstă eligibilă.

Curtea Constituțională a constatat că Ordonanța de Urgență nr.59/2011 are în vedere o nouă procedură de recalculare a pensiilor, destinată și ulterioară celei realizate prin Legea nr.119/2010, act normativ care se circumscrie cadrului procesual aflat în dezbatere în litigii determinate, fără a afecta cuantumul ]pensiilor cuvenit în urma recalculării în baza metodologiei reglementate prin H.G.nr.737/2010.

De asemenea, decizia contestată ce face obiectul prezentei analize are drept izvor revizuirea deciziei de pensionare emisă în temeiul Legii nr.119/2010 și nu ia în discuție pensia sub aspectul stagiului de cotizare sau în privința vârstei eligibile.

Curtea Constituțională la pct.12 din decizia 871/25.06.2010 a statuat astfel partea necontributivă a pensiei de serviciu, chiar dacă poate fi încadrată în noțiunea de “bun”, ea (pensia de serviciu) reprezintă totuși, din această perspectivă un drept câștigat numai cu privire la prestațiile de asigurări sociale realizate până la data intrării în vigoare a noilor legi, iar suprimarea acestora pentru viitor nu are semnificația unei exproprieri.

În privința domeniului de aplicare al art.1 din Protocolul nr.1, noțiunea de “bun” aflat în proprietate, folosit în acest text, are o semnificație autonomă și nu se limitează numai la proprietatea unor bunuri corporale ci se referă și la alte drepturi reale, la drepturi de creanță, la interese economice, adică la diverse valori patrimoniale, dacă sunt sufficient determinate și fundamentate din punct de vedere legal în dreptul intern.

Este unanim recunoscut că dreptul la pensie intră sub incidența art.1 din Protocolul 1 ca drept de a primi o prestație socială (cauza Gaygusuz contra Austriei, cauza Buchen contra Cehiei) însă, în cauza Hasani contra Croației CEDO a reținut că art.1 din Protocolul 1 nu conferă dreptul de a obține proprietatea unui bun și că această prevedere nu restrictivează în nici un fel libertatea statului de a decide sau institui o anumită schemă de asigurări sociale sau să aleagă felul sau cuantumul beneficiilor plătite în cadrul acestor scheme.

Dreptul de pensie așa cum a fost el revizuit prin O.U.G.59/2011 intră în sfera de protecție a art.1 Protocolul nr.1 însă noțiunea de “bun” are în vedere cuantumul pensiei astfel cum este el prevăzut în viziunea noului act normative motivat de faptul că principiul fundamental care stă la baza revizuirii în prezenta cauză este cel al contributivității, o asemenea interpretare fiind în deplină concordanță cu jurisprudența Curții Europene care lasă libertatea statelor de a alege felul sau cuantumul beneficiilor plătite în cadrul schemelor proprii de asigurări sociale.

C. Județeană de Pensii nu a făcut altceva decât să aplice în mod clar și nechivoc prevederile O.U.G.59/2011 care a instituit obligativitatea revizuirii din oficiu a tuturor pensiilor de la art.1 lit.c)-h) din Legea nr.119/2010 astfel că decizia contestată este legală și temeinică din această perspectivă.

Nu se poate primi argumentul referitor la atingerea insăși a substanței dreptului prin decizia de revizuire pentru simplul motiv că pensia revizuită a fost pusă în concordanță sub aspectul cuantumului cu sumele cu care a contribuit reclamantul la fondul de pensii și nu a afectat cu nimic nivelul pensiei contributive și făcând o analiză comparativă a nivelului pensiei acestuia cu pensia medie lunară netă în anul 2010 respectiv anul 2011, observăm un nivel superior al pensiei revizuite. Prin urmare, se poate aprecia că această ingerință legală a statului este legitimă, a urmărit un interes public iar raportul de proporționalitate a fost păstrat, sarcina suportată de reclamant nefiind una excesivă sau exorbitantă întrucât oricum pensia acestuia este superioară nivelului pensiei medii, aspect pe care l-am evidențiat mai sus astfel, cum rezultă din comunicatul 69/2012 al Institutului Nțional de S..

O asemenea verificare corespunde și exigenței instituite prin considerente, printr-un recurs în interesul legii, cuprins în Decizia 29/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție care, deși a respins recursul a statuat că este esențial a se constata în privința fiecărui reclamant în parte că nu a fost depășit un anumit prag de dificultate pentru a se constata o încălcare a drepturilor ocrotite de art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În Decizia CEDO F. și alții împotriva României pronunțată la data de 07 februarie 2012 Curtea Europeană a statuat că reducerea pensiilor reclamantelor, deși substanțială, constituie o modalitate de integrare a acestor pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de Legea nr.119/2010 măsură justificată de necesitatea asigurării echilibrului bugetar și cea a corijării discrepanțelor existente între diferitele sisteme de pensii, ca și Curtea Constituțională a României în controlul de constituționalitate a O.U.G.nr.59/2011 prin Decizia 215/2010 publicată în Monitorul Oficial 315/2012 a constatat că aceste motive nu pot fi apreciate drept nerezonabile sau disproporționale. S-a mai reținut că reforma sistemelor de pensii nu a avut efect retroactiv și nu a adus atingere dreptului la prestații sociale, dobîndit în virtutea contribuțiilor vărsate în timpul anilor de serviciu.

Curtea, în jurisprudența sa, a statuat în mod constant că situațiile extraordinare exprimă un grad mare de abatere de la obișnuit sau comun, aspect întărit și prin adăugarea sintagmei “a căror reglementare nu poate fi amânată”.

A mai arătat Curtea, că prin Decizia nr. 1008/7.07.2009 publicată în M.Of. Partea I nr. 507 din 23 iulie 2009, că pentru îndeplinirea cerințelor prev. de art. 115 alin. 4 din Constituție este necesară existența unei stări de fapt obiective, cuantificabile, independente de voința Guvernului, care pune în pericol un interes public. Totodată cu prilejul pronunțării Deciziei nr. 421/09.05.2007 Curtea Constituțională a statuat că “Urgența reglementării nu echivalează cu existența situației extraordinare, reglementarea operativă putându-se realiza și pe calea procedurii obișnuite de legiferare”.

În fine, nici motivul de recurs referitor la discriminare prin comparare cu alte categorii de pensionari, tot din prisma recursului în interesul legii mai sus redat și a deciziei Curții Constitușționale, nu poate fi primit, în speță nefiind vorba de persoane aflate în situații similare, nu au fost încălcate dispozițiile art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, fiecare categorie de persoane având drepturi și obligații distincte din prisma statului professional și al aparteneței la categoria socio-profesional din care au făcut parte.

D. urmare, orice comparație cu alte categorii de pensii speciale este exclusă, fiind atributul statului de a acorda la un moment dat asemenea categorii de pensii, ele neputând fi apreciate ca un privilegiu, ci ca o compensare la interdicțiile la care sunt supuși beneficiarii de-a lungul carierei profesionale, o asemenea conduită a statului neputând fi apreciată ca discriminatorie.

În privința domeniului de aplicare al art.1 din Protocolul nr.1, noțiunea de “bun” aflat în proprietate, folosit în acest text, are o semnificație autonomă și nu se limitează numai la proprietatea unor bunuri corporale ci se referă și la alte drepturi reale, la drepturi de creanță, la interese economice, adică la diverse valori patrimoniale, dacă sunt sufficient determinate și fundamentate din punct de vedere legal în dreptul intern.

Este unanim recunoscut că dreptul la pensie intră sub incidența art.1 din Protocolul 1 ca drept de a primi o prestație socială (cauza Gaygusuz contra Austriei, cauza Buchen contra Cehiei) însă, în cauza Hasani contra Croației CEDO a reținut că art.1 din Protocolul 1 nu conferă dreptul de a obține proprietatea unui bun și că această prevedere nu restrictionează în nici un fel libertatea statului de a decide sau a institui o anumită schemă de asigurări sociale sau să aleagă felul sau cuantumul beneficiilor plătite în cadrul acestor scheme.

Dreptul de pensie așa cum a fost el revizuit prin O.U.G.nr.59/2011 intră în sfera de protecție a art.1 Protocolul nr.1 însă noțiunea de “bun” are în vedere cuantumul pensiei astfel cum este el prevăzut în viziunea noului act normative motivat de faptul că principiul fundamental care stă la baza revizuirii în prezenta cauză este cel al contributivității,o asemenea interpretare fiind în deplină concordanță cu jurisprudența Curții Europene care lasă libertatea statelor de a alege felul sau cuantumul beneficiilor plătite în cadrul schemelor proprii de asigurări sociale.

Constată că reclamanta este nemulțumită în fapt de dispozițiile Legii nr. 119/2010, lege care a eliminat partea necontributivă a pensiilor de care beneficiau grefierii, or decizia de revizuire nr._/18.07.2011 a fost emisă în temeiul OUG nr.59/2011 prev. la art.1 lit.c-h din Legea nr.119/2010.În acest context solicitarea reclamantei de anulare a deciziei atacate și de menținere în plată a pensiei calculate în baza Legii nr. 567/2004, contravine disp. art.1 din OUG nr.59/2011 care stipulează că:

(1) Pensiile prev. la art. 1 lit.c-h din Legea nr. 119/2010 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor care au făcut obiectul recalculării conform prevederilor aceleași legi, se revizuiesc din oficiu, de către casele teritoriale de pensii în evidența cărora se află dosarele de pensie, prin emiterea unor decizii de revizuire, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

Pe cale de consecință, Curtea găsind criticile neîntemeiate va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul civil formulat de recurenta reclamantă T. V. – domiciliată în municipiul C. . nr.94, ., . împotriva sentinței civile nr.2718 din data de 07 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul civil nr._ în contradictoriu cu intimata pârâtă C. JUDEȚEANĂ DE PENSII C. – cu sediul în municipiul C., ., județul C., ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 octombrie 2013.

Președinte, Judecător, Judecător,

R. A. M. A. J. Z.

Grefier,

G. I.

Jud.fond – I.D.F.

Red.dec.Jud.M.A./24.10.2013

Tehnored.Gref.G.I./ 2 ex.

Data: 24.10.2013

← Pretentii. Decizia nr. 601/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA		Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 36/2013. Curtea... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 410/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA Recalculare pensie. Decizia nr. 343/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA Recalculare pensie. Decizia nr. 148/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA Pretentii. Decizia nr. 601/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 36/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 38/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA Recalculare pensie. Decizia nr. 347/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA Pretentii. Decizia nr. 327/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA