Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 438/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA

Curtea de Apel CONSTANŢA - Sentințe și decizii de dreptul muncii / 2013

Decizia nr. 438/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 25-06-2013 în dosarul nr. 5990/118/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL C.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE CIVILĂ NR.438/AS

Ședința publică de la 25 iunie 2013

Complet specializat pentru cauze privind

Conflicte de muncă și asigurări sociale

Completul compus din:

PREȘEDINTE J. Z.

Judecător R. A.

Judecător M. B.

Grefier C. D.

Pe rol, soluționarea recursului civil formulat de recurentul reclamant T. A. V., cu domiciliul procesual ales în mun. C., . bis, județul C. prin SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE ÎN REZERVĂ ȘI ÎN RETRAGERE, împotriva sentinței civile nr.6345/26.11.2012, pronunțate de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți: C. DE P. SECTORIALĂ A MINISTERULUI A. NAȚIONALE cu sediul în București, .. 7-9, sector 6 și M. A. NAȚIONALE cu sediul în București, ., sector 5, având ca obiect contestație decizie de pensionare.

La apelul nominal făcut în ședință publică răspunde pentru recurentul reclamant, reprezentantul convențional al acestuia – avocat S. S., iar pentru intimații pârâți C. de pensii sectorială și M. A. Naționale, consilier juridic P. M., în baza delegației pe care o depune la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită, cu respectarea prevederilor art.87 și următoarele C.proc. civilă.

S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat faptul că la data de 12.04.2013 s-a depus întâmpinare de către intimatul M. A. Naționale, un exemplar din întâmpinare fiind comunicat către recurentul reclamant.

Fiind întrebați, reprezentanții părților susțin că nu mai au alte cereri, excepții de invocat sau probe de solicitat în cauză, apreciind dosarul în stare de judecată.

Curtea, având în vedere susținerile reprezentanților părților, potrivit cărora în cauză nu mai sunt alte cereri sau probe de solicitat, declară încheiate dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentantul recurentului reclamant, având cuvântul solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

Reprezentanților intimaților pârâți solicită respingerea recursului, ca nefondat.

CURTEA

Asupra recursului de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C. sub nr._ reclamantul T. A. V. împreună cu alți reclamanți, prin Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere, a chemat în judecată pe pârâții M. A. Naționale și C. Sectorială de P. a Ministerului A. Naționale, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună.

- anularea deciziei de revizuire a pensiei nr._/07.12.2011 emisă de C. de P. Sectorială a M.A.N și a Hotărârii nr._/17.04.2012 emisă de Comisia de Contestații din cadrul Ministerului A. Naționale.

- menținerea pensiei de serviciu cu consecința menținerea în plată a deciziilor anterioare emise în temeiul Legii 164/2001 și al Legii 179/2004;

- obligarea pârâtei la plata diferențelor dintre pensia specială stabilită conform Legii 164/2001 și pensia nelegal revizuită conform OUG 1/2011;

- obligarea pârâților la plata dobânzii legale aferentă sumelor reprezentând diferența dintre cele două decizii (pensia specială și pensia revizuită);

- obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că la emiterea deciziilor de revizuire au fost aplicate dispozițiile H.G. nr. 735 din 21 iulie 2010, deși prin Sentința civilă nr. 338/2010 pronunțată de către Curtea de Apel Cluj în dosarul nr._ s-a dispus suspendarea executării acestei hotărâri de guvern. Așadar, emiterea deciziei de recalculare s-a făcut în baza unui act normativ lipsit de orice efect juridic în temeiul sentinței civile mai sus arătate, prin urmare și decizia de revizuire este lipsită de temei legal.

Totodată, prin deciziile contestate s-a dispus în mod netemeinic și nelegal revizuirea pensiei de care beneficia reclamantul, producându-se o diminuare nejustificată a cuantumului acesteia și implicit a patrimoniului său. Astfel, atât prin Legea nr. 119/2010, cât și prin OUG 1/2011, în baza cărora casa de pensie a procedat la revizuirea pensiei, se încalcă dreptul de proprietate și principiul dreptului câștigat, deoarece pe parcursul anilor în care a fost militar activ, reclamantul susține că a câștigat dreptul de a beneficia de sistemul de pensii sub imperiul căruia și-a desfășurat activitatea.

În plus, această revizuire a cuantumului pensiei militarilor reprezintă o încălcare flagrantă a dreptului de proprietate astfel cum este el prevăzut în art. 44 din Constituția României, o încălcare a tratatelor la care România este parte, dar și a jurisprudenței CEDO. În acest context, s-a menționat că deși s-a constatat de către Curtea Constituțională a României, în cuprinsul Deciziei nr. 871/25.06.2010, că Legea nr.119/2010 nu încalcă dispozițiile Constituției României, nu sunt împiedicate instanțele de judecată să facă aplicarea dispozițiilor art. 20 din legea fundamentală și să dea prioritate pactelor și tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte. Plecând de la dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, trebuie constatat că reclamantul beneficiază de un drept de proprietate asupra pensiei a cărei recalculare a fost dispusă de către pârâte însă este lipsit de această proprietate, prin dispozițiile legale naționale enunțate mai sus .

În aceste condiții, evident aceste norme naționale vin în contradicție directă cu dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, așa încât, instanța este obligată conform art. 20 alin 2 din Constituția României să facă aplicarea directă a reglementărilor internaționale.

În legătură cu privarea de proprietate prin revizuirea pensiilor speciale, reclamantul a concluzionat că reducerea pensiei, ca urmare a recalculării și imposibilitatea de a-și mai recupera vreodată sumele de bani aferente acestui procent au dus la ruperea, în defavoarea sa, ca beneficiar al pensiei stabilite prin acte normative speciale, a justului echilibru ce trebuie păstrat între protecția proprietății și cerințele interesului general. Procedându-se în acest fel, s-a adus atingere chiar substanței dreptului de proprietate al reclamantului, atingere care, în concepția instanței europene, este incompatibilă cu dispozițiile art.1 din Protocolul nr.1 la Convenție.

Un alt motiv de nelegalitate a deciziilor contestate, invocat de reclamant, a vizat încălcarea principiului neretroactivității legii, prevăzut la art.15 alin. (2) din Constituția României.

În plus, s-a susținut și încălcarea prevederilor art. 4-6 și art. 11 din Codul civil intrat în vigoare la data de 01.10.2011, prin supunerea pensiei de serviciu, născută anterior lunii iunie 2010 și menținută în plată la data intrării în vigoare a Codului civil, unei proceduri de revizuire aplicabilă situațiilor juridice născute după 31.01.2011, printr-o decizie de revizuire emisă ulterior datei la care noul cod civil a intrat în vigoare.

Reclamantul a invocat de asemenea incidența în cauză a dispozițiilor art. 3 din Legea 71/2011 de punere în aplicare a noului Cod civil, apreciind că pentru fapte juridice născute sub imperiul legii vechi, se aplică în continuare această lege, respectiv, în speță, legea de la momentul nașterii dreptului la pensia de serviciu.

În dovedirea cererii, reclamantul a depus la dosar deciziile de revizuire a pensiei contestate, buletinele de calcul aferente, cupoane de pensie, contestațiile adresate Comisiei de Contestații din cadrul Ministerului A. Naționale.

În apărare, pârâții au formulat întâmpinare prin care au susținut că reclamantului i s-au emis noi decizii de revizuire a pensiei, prin care au fost stabilite alte drepturi, majorate.

Prin încheierea din 21.05.2012 s-a disjuns cererea formulată de reclamantul T. A. V., formându-se dosarul nr._ .

Prin sentința civilă nr. 6345/26.11.2012 pronunțată de Tribunalul C. s-a respins ca nefondată acțiunea. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Reclamantul au fost beneficiar al unei pensii speciale militare, ce a făcut obiect al recalculării reglementată de Legea 119/2010.

Pentru a se asigura punerea în aplicare a dispozițiilor Legii 119/2010 privind recalcularea unor pensii speciale, devenite pensii în înțelesul Legii 19/2000, a fost adoptată OUG 1/2011, prin care se instituie o etapă de revizuire a cuantumului pensiilor militare cu respectarea principiului contributivității și al egalității, dându-se dreptul beneficiarilor acestor categorii de pensii să identifice și să depusă la casele sectoriale de pensii toate documentele doveditoare ale veniturilor realizate pe parcursul întregii activități profesionale.

În temeiul acestui act normativ și cu respectarea metodologiei de calcul prevăzute în anexa la ordonanța de urgență, pârâta C. Sectorială de P. a M.. deciziile de revizuire a pensiei contestate prin cererea de față.

Criticile reclamantului nu privesc însă modalitatea în care pârâta a aplicat în concret a metodologia de calcul reglementată de OUG 1/2001, ci se referă la neconstituționalitatea acestui act normativ, la contradicția dintre acesta și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și încălcarea unor dispoziții din Codul civil intrat în vigoare la data de 01.10.2011.

O primă critică formulată de reclamanți se referă lipsa temeiului juridic al emiterii deciziilor de revizuire, în condițiile în care privesc decizii de recalculare emise în baza HG 735/21.07.2010-suspendată prin Sentința civilă nr. 338/2010 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în Dosarul nr._, irevocabilă prin Decizia nr. 38/07.01.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Față de motivul de nelegalitate astfel invocat, instanța reține că hotărârea judecătorească prin care s-a dispus suspendarea unui act administrativ, în cadrul unui litigiu în care reclamantul din cererea de față n au avut nici o calitate, nu poate produce efecte decât în privința părților din acel dosar, potrivit principiului relativității efectelor unei hotărâri judecătorești pronunțate în materie civilă.Prin urmare, suspendarea H.G. 735/21.07.2010 nu putea profita reclamantului, față de care hotărârea de guvern menționată continua a produce efecte.

Pe de altă parte, revizuirea pensiilor a operat în temeiul OUG 1/2011, act normativ a cărui aplicabilitate trebuie verificată. În plus, împrejurarea că un act juridic este afectat de anumite vicii, care pot determina anularea sa, nu poate atrage aceleași motive de nulitate și asupra actului modificator, mai ales că este posibil ca tocmai pe această cale să fie înlăturate cauzele de nulitate.

În ce privește susținerile reclamantului referitoare la efectul retroactiv produs de Legea nr. 119/2010, față de cuantumul pensiei stabilit în favoarea sa anterior intrării în vigoare a acestei legi, urmează a se reține că verificarea conformității unui act normativ cu prevederile constituționale constituie atributul exclusiv al Curții Constituționale, iar nu al instanței de judecată, aceasta din urmă fiind ținută a aplica orice text de lege cu privire la care instanța de contencios constituțional nu a constatat anterior încălcarea legii fundamentale. Singura modalitate în care o instanță de drept comun poate interveni în procedura declarării neconstituționale a unui text de lege este aceea a sesizării Curții Constituționale cu soluționarea unei excepții de neconstituționalitate, invocată din oficiu sau de una dintre părți, situație ce nu se regăsește însă în speța de față.

Susținerile reclamantului referitoare la încălcarea dreptului său de proprietate, astfel cum s-a conturat acest concept în practica CEDO, sunt de asemenea nefondate.

În acest context, instanța reține că pensia de care se bucura fiecare reclamant constituie un „ bun” în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar în exercitarea dreptului asupra bunului său reclamantul a suferit o ingerință din partea statului care a adoptat Legea 119/2010, cu consecința diminuării pensiei.

Sub acest aspect, se impune a fi subliniată practica CEDO în sensul că intervenția statului prin diminuarea pensiilor nu este de tipul “privării de proprietate” (a se vedea, spre exemplu, cauza Aizupurua Ortiz c. Spaniei, 2, unde pierderea unei pensii complementare este analizata din perspectiva regulii generale privind dreptul la respectarea bunurilor). Curtea nu analizează situația reducerii pensiilor ca și cum ingerința ar fi o “privare de proprietate”, astfel că lipsa despăgubirii pentru ingerință nu conduce, în mod automat, la încălcarea art. 1 al Protocolului nr. 1. În consecință, este la libera apreciere a statului de a decide cu privire la aplicarea oricărui regim de securitate socială sau de a alege tipul ori cuantumul beneficiilor pe care la acordă, singura condiție impusă statului este aceea de a respecta art. 14 din Convenție, privind nediscriminarea.

Cu toate acestea, ingerința statului trebuie să corespundă celor 3 limitări, condiții impuse de art. 1 din Convenție, respectiv:ingerința să fie prevăzută de lege, să existe un scop legitim și să existe un raport rezonabil de proporționalitate.

Prima condiție este satisfăcută în cauză deoarece limitările aduse unor drepturi de pensie s-au realizat printr-o lege (Legea nr. 119/2010).

Scopul legitim urmărit prin luarea măsuri a fost determinat de necesitatea diminuării cheltuielilor bugetare și instituirea unui regim egalitar de pensii având la bază principiul contributivității și eliminarea inechităților existente în sistem și nu în ultimul rând, situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul.

Din expunerea de motive a Legii 119/2010 rezultă că măsura recalculării pensiilor speciale a fost adoptată în considerarea faptului că România trebuie să își respecte angajamentele asumate prin semnarea acordurilor de împrumut cu organismele financiare internaționale, absolut necesare pentru stabilitatea economică a țării și pentru atingerea pragului deficitului bugetar, având în vedere și evoluția crizei economice care face ca aceasta să se extindă și în cursul anului 2010.

În ce privește ultima dintre condițiile menționate, având în vedere că nu este vorba de o privare de proprietate, testul de proporționalitate între ingerința statului și scopul urmărit nu va consta în verificarea acordării, de către stat, a unei despăgubiri adecvate, ci se va analiza în concret, în ce măsura a fost respectat justul echilibru între cerințele interesului general și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului.

De remarcat este opinia CEDO în sensul că statul se bucura de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor sale în acest domeniu, Curtea constatând că nu este rolul sau de a verifica în ce măsura existau soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmărit, cu excepția situațiilor în care aprecierea autorităților este vădit lipsită de orice temei. (Wieczorek c. Poloniei, hotarare din 8 decembrie 2009, par. 59 sau Mellacher c. Austriei, hotarare din 19 decembrie 1989, Series A nr. 169, par. 53).

In ceea ce privește raportul de proporționalitate dintre interesul general si cel al apărarii dreptului de proprietate, în materie de pensie, Curtea acceptă reduceri substanțiale ale cuantumului pensiei și/sau ale altor beneficii de asigurări sociale fără a ajunge la concluzia încălcării articolului 1 al Protocolului nr. 1: aprox. 43% (T. c. Suediei – reducere de la 8625 coroane la 4950 coroane ); aprox 38% (Jankovic c Croatia, 12 octombrie 2000); 5% (Lenz c. Germaniei); pierderea statutului de veteran cu avantajele ce decurgeau din acesta (10% din salariul mediu lunar; reduceri de 50% din pretul transportului, consumului de electricitate, caldura, gaz etc., 50% din pretul asigurarii pentru automobile – Domalewski c. Polonia, 15 iunie 1999); reducerea cu 66% a pensiei principale (reclamantul mai primea alte 2 pensii, si reducerea fusese necesara pentru ca suma celor 3 pensii sa nu depaseasca un plafon maximal stabilit de lege pentru pensile publice – Callejas c. Spaniei, 18 iunie 2002); reduceri intre 30 si 50% din cuantumul unei alocatii speciale pentru vaduve (A. C. Goudswaard-V. Der Lans c. Olandei, decizie de inadmisibilitate din 22 septembrie 2005).

Prin urmare, analiza acestei condiții presupune o verificare în concret a împrejurărilor speței, în funcție de gravitatea măsurii (lipsirea totală de drept sau reducerea sa într-o măsura care sa-i afecteze substanța) și efectele particulare ale acestei masuri în cazul reclamantului.

Astfel, reclamantului nu i-a fost sistată plata pensiei, ci pensia a fost doar diminuată, fiind înlăturat acel supliment la pensie suportat din bugetul de stat și care conferea acestei pensii un statut special.

Prin urmare, prin aplicarea acestui mod de calcul s-a realizat o uniformizare a întregului sistem al pensiilor publice, cu excepția pensiilor magistraților. Totodată, prin menținerea unei pensii de asigurări sociale în cuantum de peste 3.000 lei brut, nu se poate aprecia că este afectată grav situația financiară a reclamantului, care să se afle astfel lipsit de mijloace de subzistență, mai ales că este un nivel al pensiei superior celui înregistrat de cea mai mare parte a pensionarilor din sistemul public.În acest sens, vor fi avute în vedere și criteriile la care a făcut referire ÎCCJ în decizia în interesul legii nr.29/2011, respectiv indemnizația socială pentru pensionari în valoare de 350 lei, potrivit art. 7 din Legea nr. 118/2010 ori pensia medie lunară, cu o valoare sub 749 lei în anul 2011.

Dreptul fundamental de proprietate al reclamantului nu a fost deci afectat în substanța sa, partea cu care s-a micșorat pensia fiind suplimentul acordat de stat și care, după cum subliniază Curtea Constituțională, ține de politica statului în domeniul asigurărilor sociale și nu se subsumează dreptului constituțional la pensie, astfel cum este reglementat în art. 47 alin. (2) din Constituție.

În ce privește susținerile reclamantului referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 6 C.civ. privind aplicarea în timp a legii civile, susțineri care fundamentează și capătul de cerere subsidiar având ca obiect obligarea pârâtelor la emiterea unor decizii de pensionare în temeiul Legii 164/2001, instanța apreciază că dispozițiile legale menționate nu au aplicabilitate în speță.

Astfel, trebuie subliniat că raporturile juridice ce au luat naștere ca urmare a emiterii deciziilor de stabilire a pensiei de serviciu, sunt raporturi de drept administrativ, stabilite între beneficiarul pensiei și autoritatea publică cu atribuții în domeniul calculării și plății pensiilor.

Decizia de pensionare are natura juridică a unui act administrativ cu caracter individual, supus regimului juridic specific acestei categorii de acte.Or, unul dintre principiile ce guvernează regimul juridic al actelor administrative, este acela al legalității, care presupune conformarea actului cu legile în vigoare la momentul emiterii lui, precum și cu actele normative care au o forță juridică superioară.

În consecință, orice aspect legat de aplicarea în timp a legii, în cazul deciziilor de recalculare sau de revizuire a pensiei, se rezumă la verificarea respectării legislației în vigoare la momentul emiterii deciziei respective, independent de actul normativ incident la momentul nașterii dreptului la pensie. Conflictul dintre normele abrogate și cele intrate în vigoare ulterior este rezolvat prin dispozițiile tranzitorii ale actului normativ nou sau poate face obiect al analizei instanțelor de judecată.

În cazul de față, nu se poate vorbi însă despre un asemenea conflict și nici de prelungirea efectelor Legii 164/2001, abrogată prin Legea 119/2010, din moment ce fosta pensie de serviciu a devenit pensie în înțelesul de drept comun al termenului, fiind stabilită prin deciziile contestate, emise în conformitate cu legea aplicabilă această dată. De altfel, aspectele analizate se circumscriu și criticilor legate de retroactivitatea Legii 119/2010, analizate de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 871/2010 din perspectiva respectării art. 15 din Constituție și apreciate ca neîntemeiate.

Pentru toate motivele expuse, instanța reține că motivele invocate de reclamant în cuprinsul cererii de judecată nu sunt de natura a atrage anularea deciziilor de revizuire a pensiei, emise în baza unui act normativ conform atât Constituției, cât și jurisprudenței CEDO.

Împotriva acestei soluții a formulat recurs reclamantul. În motivarea recursului său, acesta a arătat următoarele:

Prin sentința civilă nr.6340/26.11.2012, Tribunalul C. în mod nelegal și netemeinic a respins cererea de chemare în judecată ca nefondată.

Prin decizia nr.956/13.11.2012, Curtea Constituțională a României a soluționat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.151 alin.2 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, excepție ridicată de SCMD în dosarul nr._ și altele, prin care a decis că aceste dispoziții „sunt neconstituționale în măsura în care se interpretează că nesoluționarea contestațiilor și necomunicarea în termenul legal a hotărârilor Comisiei Centrale de Contestații, respectiv ale comisiilor de contestații care funcționează în cadrul Ministerului A. Naționale, Ministerului Administrației și Internelor și Serviciului Român de Informații nu împiedică accesul la justiție”.

Din interpretarea per a contrario celor reținute de Curtea Constituțională a României, rezultă că dispozițiile art.151 alin.2 din Legea nr.263/2010 sunt neconstituționale atunci când împiedică accesul la justiție.

Curtea Constituțională în considerentele sale, a apreciat că: „în măsura în care o persoană face dovada îndeplinirii cerințelor legii de a se adresa comisiei de contestații pentru soluționarea cererilor referitoare la drepturile de asigurări sociale și a faptului că termenul legal pentru soluționarea și comunicarea acestora a fost depășit, instanțele de judecată, în virtutea rolului activ prevăzut de art.129 alin.5 din Codul de procedură civilă, nu ar putea respinge ca premature ori inadmisibilă acțiunea ci ar proceda la soluționarea acesteia pe fond. Aceasta nu exclude demersul prealabil al instanței de a obține răspunsul pe care comisia l-a dat contestației formulate potrivit art.149 din Legea nr.263/2010.

Într-adevăr, prevederea dreptului de acces la justiție, în condițiile în care acesta poate fi obstrucționat sau amânat fără termen din motive imputabile unui organ administrativ, poate pune în discuție afectarea acestui drept ori chiar lipsirea de substanță. Astfel, împrejurările care pot aduce atingere dreptului de acces liber la justiție trebuie căutate nu doar în modul de reglementare a acestui drept, ci și în modalitatea prin care, în practică, acesta se poate realiza în funcție de condițiile existente. Făcând trimitere la raționamentul Curții Europene a Drepturilor Omului statuat încă din anul 1979 în Hotărârea pronunțată în cauza Airey contra Irlandei, instanța de contencios constituțional reține că, asemenea Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Constituția României nu are ca scop să apere drepturi teoretice sau iluzorii, ci concrete și efective.

Or, interpretarea dată dispozițiilor art.151 alin.(2) din Legea nr.263/2010, în sensul că acestea ar putea amâna fără limită de timp realizarea drepturilor titularilor dreptului de pensie, poate fi privită, fără îndoială, ca o atingere a dreptului de care aceștia trebuie să se bucure potrivit art.21 din Constituție.

Curtea apreciază că înlăturarea oricărei posibile interpretări a legii de natură să limiteze accesul liber la justiție se impune cu atât mai mult în contextul avut în vedere cu cât acesta privește realizarea dreptului la pensie.

Astfel, deși pronunțate într-un alt context, considerentele deciziei nr.874 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.433 din 28 iunie 2010, au în prezenta cauză o deosebită relevanță: „Scopul pensiei este acela de a compensa în perioada pasivă a vieții persoanei asigurate contribuțiile vărsate de către aceasta la bugetul asigurărilor sociale de stat în temeiul principiului contributivității și de a asigura mijloacele de subzistență a celor care au dobândit acest drept în condițiile legii (perioadă contributivă, vârstă de pensionare, etc.). Astfel, statul are obligația pozitivă de a lua toate măsurile necesare realizării acestei finalități și de a se abține de la orice comportament de natură a limita dreptul la asigurări sociale” – decizia Curții Constituționale a României nr.956/13.11.2012.

Privind nelegalitatea revizuirii prin prisma normelor de drept intern, deciziile de revizuire a căror nelegalitate o reclamă reclamanții, atât în privința inaplicării în persoana reclamanților a actelor normative specifice, respectiv Legea nr.119/2010 și O.U.G.nr.1/2011, cât și sub aspectul încălcării normelor de drept intern edictate la momentul emiterii acestor decizii, au fost emise sub imperiul Noului Cod Civil, în vigoare în luna decembrie 2011, data emiterii acestora.

Constatarea anterioară a constituționalității Legii nr.119/2010 nu împiedică instanța națională să verifice dacă aplicarea legii, în concret, produce încălcări ale dreptului intern sau chiar Convenției, cu atât mai mult cu cât, între momentul pronunțării Curții Constituționale asupra legalității Legii nr.119/2010 și data emiterii deciziei de revizuire contestată au intervenit acte normative noi, de imediată aplicare, respectiv Noul Cod Civil.

Este cu atât mai justă aplicarea Noului Cod Civil în contextul în care, prin emiterea deciziilor de revizuire, are loc și o novație obiectivă – schimbarea pensiei de serviciu în pensie de drept comun, ceea ce presupune încetarea unor raporturi (născute din pensia de serviciu) și nașterea altora (născute din pensia de drept comun). Situația novației este evidentă în contextul în care deciziile de recalculare emise pentru reclamanți în decembrie 2010 în temeiul Legii nr.119/2010, și prin care s-a încercat realizarea novației, au fost la rândul lor supuse revizuirii prin prevederile O.U.G.1/2011 iar pensiile de serviciu au continuat să subziste până la emiterea acestor decizii de revizuire.

Aceste acte normative prin care încetează pensiile de serviciu și se nasc pensiile de drept comun, cu consecința aplicării metodologiei din Legea nr.19/2000 și a calculației speciale prevăzute în O.U.G.nr.1/2011, nu se mai putea aplica raporturilor juridice născute anterior emiterii O.U.G.nr.1/2011.

Ori, în cazul de față, prin supunerea pensiei de serviciu născută anterior lunii iunie 2010 și menținută în plată de chiar emitentul actului data intrării emiterii deciziei de revizuire, la o procedură de revizuire aplicabilă situațiilor juridice născute după 31 ianuarie 2011, printr-un act (decizie de revizuire) s-au încălcat dispozițiile imperative ale art.20 din Constituție și principiul neretroactivității.

Interesul anulării deciziilor de revizuire subzistă nu numai sub aspectul reducerii cuantumului efectiv al pensiei rezultată în urma procedurii de revizuire, dar, în primul rând și în primul rând, prin pierderea privilegiilor avute prin pensia de serviciu.

O critică importantă privind decizia de revizuire este aceea că transformă pensia dintr-un drept legal constituit, stabil și garantat de stat într-un venit la discreția Guvernului; pensia militară de stat este: calculată în raport de gradul militar, funcția militară, vechimea ca militar, etc.; plătită din bugetul statului; actualizată doar la creșterea soldelor militarilor activi; pensia revizuită este: calculată după așa zise venituri realizate de către reclamanți dar pentru care nu se menționează documentele din care au fost extrase și care nu pot fi verificate vreodată; plătită din Fondul de pensii care este declarat falimentar încă din anul 2008 și care este serios afectat de silirea de către Guvern a persoanelor cu vârsta până în 35 de ani să contribuie la fonduri de pensii private (din care prima pensie se va plăti peste 30 de ani), fond la care reclamanții nu a contribuit vreodată; actualizată în raport de punctul de pensie stabilit de guvern).

Unul dintre cele mai importante motive pentru care solicită menținerea în plată a vechii emise potrivit Legii nr.164/2001 îl constituie împrejurarea că, prin aceste decizii se menține calitatea reclamanților de militar în rezervă, fiind pensii militare de stat. Pensiile militare de stat – așa cum sunt cele ale căror menținere o solicită la pct.2 al acțiunii – beneficiază de dispoziții speciale în ceea ce privește procedura lor de actualizare.

Astfel, potrivit art.48 din Legea nr.164/2001: „Cuantumul pensiilor militare se actualizează după cum urmează:

a) ori de câte ori se majorează solda de grad și/sau solda funcției maxime ale cadrelor militare în activitate, potrivit gradului militar avut la data trecerii în rezervă, în raport cu procentul de stabilire a pensiei în condițiile prevăzute de art.22-24;

b) în cursul execuției bugetului de stat, în funcție de posibilitățile financiare, la o creștere a ratei inflației de cel puțin 10% față de ultima lună când s-a efectuat o corecție a pensiilor, cuantumului pensiilor se majorează cu rata inflației, prin hotărâre a Guvernului”.

Or dreptul reclamanților asupra acestui „bun” – pensia de serviciu cu toate privilegiile ce decurg din ea, s-a născut la momentul la care li s-au stabilit inițial pensia potrivit Legii 164/2001 și orice imixtiune a puterii statului, fără o justă și prealabilă despăgubire, reprezintă o încălcare a Convenției și deschide calea unei acțiuni în anulare.

Or, pentru pierderea acestor privilegii – posibilitatea actualizării cuantumului pensie cu solda activilor, conferite de legea specială, nu a fost în nici un fel de despăgubiri de statul român ceea ce justifică, în continuare, interesul anulării acestor decizii de revizuire cu consecința menținerii în plată a pensiilor de serviciu stabilite prin Legea 164/2001 cu toate privilegiile aferente.

În ceea ce privește materializarea punerii în practică a dispozițiilor Legii 164/2001, în prezent abrogată, face trimitere la Legea nr.71/2011 care în art.3 prevede: „Actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de . Codului civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor”.

Ori, la momentul nașterii dreptului la pensia de serviciu împreună cu privilegiul actualizării ei funcție de solda activului, pensie pe care solicită instanței să o mențină în plată, era în vigoare Legea nr.164/2001. În atare condiții, posibilitatea actualizării este supusă actelor normative în vigoare la momentul nașterii pensiei de serviciu, respectiv nașterii privilegiului actualizării funcție de solda activilor, respectiv Legii 164/2001.

Un alt aspect de nelegalitate a deciziei de revizuire, bineînțeles atât ca încălcare a principiului neretroactivității cât și edictat ca normă de drept în art.6 din Codul civil, o reprezintă includerea în cuprinsul deciziilor de revizuire intră în vigoare începând cu data de 01.01.2011.

Aspectul de nelegalitate rezidă în acest caz din interpretarea sistematică a art.1 și 2 din O.U.G.1/2011 care prevede două cazuri de revizuire – art.1 reglementează revizuirile din oficiu, cum este cazul de față, iar art.2 reglementează revizuirile la cerere, făcute de petiționarii care ar avea de încasat drepturi suplimentare ce li se „cuvin”. Numai în acest caz. Din urmă, prevăzut de art.2, alin.2, lit.”a” din O.U.G.1/2011, se prevede împrejurarea că drepturile revizuite se cuvin „de la data de 01 ianuarie 2011”.

Este firesc că aceste revizuiri să retroactiveze numai la cerere, și nu atunci când revizuirile au loc în oficiu, și în contextul în care se crește cuantumul pensiei.

Ignorând interpretarea sistematică, dar și literară, C. Sectorială de P. a emis decizii de revizuire cu cuantum mai mic decât cel menținut de instanțele judecătorești, inclusiv pentru perioadele în care, prin hotărâri judecătorești irevocabile, se mențiunea în plată cuantumuri superioare.

Intimata a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului sens în care a reiterat, în esență, apărările formulate în fața primei instanțe.

În recurs nu s-au administrat alte probe.

Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, a susținerilor părților, a prevederilor legale aplicabile și a probatoriului administrat în cauză, în conformitate cu art. 3041 Cod.pr.civ., Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

În cauză, Curtea are în vedere că deciziile de pensie contestate au fost emise în temeiul prevederilor Legii nr. 119/2010 și a prevederilor OUG nr.1/2011.

Necesitatea reglementării pensie de serviciu pentru personalul militar invocată de recurent sau lipsa de justificare a transformării pensiilor de serviciu acordate acestei categorii de personal nu pot fi avută în vedere de către instanță de vreme ce opțiunea legiuitorului exprimată în mod suveran prin Legea nr. 119/2010 a fost în sensul transformării acestor pensii în pensii de asigurări sociale, instanțele fiind chemate să respecte și să aplice legea iar nu să exprime opinii cu privire la necesitatea sau oportunitatea adoptării lor raportat la diverse elemente, o astfel de concluzie fiind impusă și de principiul constituțional al separației puterilor în stat astfel cum a stabilit Curtea Constituțională în mai multe decizii ce vor fi evocate în continuare.

De altfel, așa cum se va arăta în continuare, și Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că o astfel de măsură intră în marja de apreciere a statelor.

În legătură cu aceste acte normative s-a pronunțat Curtea Constituțională care a respins mai multe excepții de neconstituționalitate.

Astfel, prin Decizia nr.871 din 25 iunie 2010 referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor (publicată în Monitorul Oficial nr.433 din 28.06.2010) Curtea Constituțională a dispozițiile aceste legi sunt constituționale față de motivele invocate care au vizat încălcarea principiului neretroactivității legii civile, consacrat de art.15 alin.(2) din Constituție, încălcarea dispozițiilor art.44 din Constituție și prevederilor art.1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, dispozițiile art.47 alin.(1) și art.135 alin.(2) lit.f) din Constituție, conformitatea prevederilor art.1-5 și art.12 din legea criticată cu dispozițiile art.53 din Constituție, conformitatea legii supuse controlului de constituționalitate cu dispozițiile art.1 alin.(5) și ale art.47 alin.(2) teza întâi din Constituție, încălcarea dispozițiilor constituționale care consacră egalitatea în drepturi a cetățenilor, stabilindu-se și faptul că nu poate fi reținută nicio încălcare a tratatelor internaționale invocate.

Ulterior, prin mai multe decizii, Curtea Constituțională a respins excepții de neconstituționalitate privind această lege.

Spre exemplu, în Decizia nr.1.286 din 29 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial nr.845 din 29.11.2011, Curtea Constituțională a arătat că „ceea ce se subsumează, în mod evident, conceptului de facta praeterita este dobândirea calității de pensionar. Însă, cu privire la drepturile rezultate în urma obținerii calității menționate, se observă că acestea se constituie în veritabile efecte rezultante ale actului de pensionare, ceea ce nu înseamnă că actul de pensionare determină a priori și ad aeternam cuantumul pensiei/drepturilor aflate în plată. Astfel, prestațiile de asigurări sociale, subsecvente actului de pensionare, nu pot fi considerate ab initio ca fiind facta praeterita. Ele devin facta praeterita pe măsura curgerii timpului, însă cuantumul pensiei la care este îndrituit pensionarul pentru perioada ce urmează unei luni încheiate este mai degrabă un efect viitor al raporturilor juridice trecute - facta futura, întrucât raportul juridic trecut, în speța de față, se constituie chiar în dobândirea calității de pensionar și toate prestațiile succesive lunare sub forma pensiei sunt facta futura, care, pe măsura trecerii timpului, devin facta praeterita”.

Curtea observă că „pensia de serviciu este compusă, principial, din două elemente, indiferent de modul de calcul specific stabilit de prevederile legilor speciale, și anume: pensia contributivă și un supliment din partea statului care, prin adunarea cu pensia contributivă, să reflecte cuantumul pensiei de serviciu stabilit în legea specială. Acordarea acestui supliment ține de politica statului în domeniul asigurărilor sociale și nu se subsumează dreptului constituțional la pensie, ca element constitutiv al acestuia. Obligația statului este aceea de a nu reduce cuantumul pensiei sub nivelul stabilit în sistemul general de pensionare, întrucât, prin calitatea de asigurat la sistemul de asigurări sociale, persoana în cauză și-a garantat dreptul la pensia de drept comun tocmai prin plata contribuțiilor. Este un drept pe care l-a obținut și realizat prin plata contribuțiilor legal datorate. De asemenea, nu există un drept constituțional la pensie de serviciu, astfel încât, cu privire la suplimentul acordat de stat, nu se poate susține că este un drept viitor câștigat ad aeternam din moment ce este sub condiție.

Curtea Constituțională evocă și mai multe hotărâri pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, spre exemplu, în hotărârile din 8 decembrie 2009 și din 31 mai 2011, pronunțate în cauzele Muñoz Diaz împotriva Spaniei, paragraful 44, respectiv Maggio și alții împotriva Italiei, paragraful 55, a reiterat jurisprudența sa cu privire la faptul că drepturile decurgând din sistemul de asigurări sociale sunt drepturi patrimoniale protejate de art.1 din Protocolul adițional la Convenție, dar acest lucru nu înseamnă că implică un drept la dobândirea proprietății sau la o pensie într-un anumit cuantum (a se vedea, în același sens, și hotărârile din 12 octombrie 2004 și 28 septembrie 2004, pronunțate în Cauza Kjartan Asmundsson împotriva Islandei, paragraful 39, respectiv cauza Kopecky împotriva Slovaciei, paragraful 35). Reducerea sau încetarea plății unui anumit cuantum al beneficiului acordat poate constitui o intervenție în privința bunului ce trebuie justificată (cauza Maggio și alții împotriva Italiei, paragraful 58). Curtea a arătat că sistemul de securitate socială este expresia solidarității societății în raport cu membrii săi vulnerabili (Maggio și alții împotriva Italiei, paragraful 61), aspect esențial pe care Curtea de la Strasbourg l-a luat în seamă atunci când a analizat dacă restrângerea adusă implica o sarcină individuală excesivă. Curtea a mai arătat că statele au o marjă largă de apreciere atunci când reglementează sistemul de pensii (paragraful 63) și că scăderea cuantumului pensiei cu aproape 50% nu este de natură să știrbească esența dreptului la pensie, reclamanții fiind deci obligat să suporte o scădere rezonabilă și proporțională (paragrafele 62 și 63). Nu în ultimul rând, din paragraful 63 al hotărârii reiese că o reducere a cuantumului pensiei în vederea egalizării unor stări de fapt existente este de dorit, respectiv acordarea unui cuantum al pensiei în funcție de contribuțiile vărsate, și nu în funcție de cuantumul concret al salariului (sistem contributiv versus sistem retributiv); în aceste condiții, pierderea parțială a unei părți din pensie nu este o sarcină individuală excesivă (paragraful 63).

Curtea constată că eliminarea pensiilor de serviciu reglementată de Legea nr.119/2010 nu a reprezentat o sarcină individuală excesivă, această sarcină fiind suportată de cvasimajoritatea personalului angajat în domeniul public care beneficia de astfel de pensii în egală măsură (spre deosebire de cele reținute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Kjartan Asmundsson împotriva Islandei, 2005, precitată). Ajustarea dictată de principiul contributivității nu numai că elimină un beneficiu suplimentar acordat unor angajați ai statului, dar îi integrează pe cvasimajoritatea acestora într-un sistem unic de pensii publice. Totodată, conform jurisprudenței Curții, dreptul la pensie nu este afectat decât atunci când este redusă pensia contributivă (a se vedea Decizia nr.872 și Decizia nr.874 din 25 iunie 2010, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.433 din 28 iunie 2010); or, în cauza de față, nu se pune o atare problemă, pensia contributivă nefiind în niciun fel afectată sau restrânsă.

De asemenea, Curtea, prin Decizia nr.977 din 12 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.711 din 10 octombrie 2011, a statuat: "cuantumurile viitoare ale pensiilor aflate în plată nu pot fi subsumate unui drept de proprietate pe care beneficiarul unei pensii l-ar avea. Cuantumul pensiei reprezintă un bun numai în măsura în care acesta a devenit exigibil".

În fine, Curtea reține că dispozițiile procedurale cuprinse la art.3 din Legea nr.119/2010 nu încalcă cu nimic textele constituționale invocate, ele reprezentând prevederi de natură tehnică, legiuitorul fiind îndrituit să stabilească modalitatea concretă de calcul al noilor pensii prin trimiterea generală pe care o face la principiile fostei Legi nr.19/2000 - în prezent trimiterea, desigur, vizează Legea nr.263/2010.

În ceea ce privește OUG nr. 1/2011, se constată de asemenea că Curtea Constituțională a respins mai multe excepții de neconstituționalitate prin deciziile 406/ 03.05.2012, 407/03.05.2012, 153/ 23.02.2012, 553/24.05.2012.

Prin Decizia nr.919 din 6 iulie 2011 Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra obiecției de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională (publicată în Monitorul Oficial nr.504 din 15.07.2011).

Trebuie avut în vedere că, prin deciziile nr. 818/3.07.2008, nr.819/3.07.2008 și nr. 820/3.07.2008 pronunțate de Curtea Constituțională, s-a statuat că prevederile art. 1, art.2 al.3 și art. 27 al.1 din O.G. nr. 37/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești, au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

Ulterior, prin Decizia nr. 1325/2008, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

Și în acest caz, s-a motivat decizia prin aceea că „dispozițiile ordonanței lasă posibilitatea desprinderii unui înțeles neconstituțional, în virtutea căruia instanțele judecătorești au posibilitatea să anuleze prevederile legale pe care le consideră discriminatorii și să le înlocuiască cu alte norme de aplicare generală, neavute în vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative inaplicabile în cazurile deduse judecății” și că „un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituție, precum și prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării”.

Aceste decizii ale Curții Constituționale au avut în vedere așadar nu doar situația în care instanțe ar anula prevederi legale ci și situațiile în care ar aplica prevederi din acte normative inaplicabile în cazurile deduse judecății, indiferent de forța lor juridică. Și într-un asemenea caz ar fi încălcat principiul separației puterilor în stat.

Ca urmare, instanța nu poate avea în vedere motive care se referă la existența unui tratament discriminatoriu pentru a aplica în cazul reclamanților alte prevederi legale decât cele care reglementează pensionarea acestora în perioada de referință.

Pe de altă parte, pentru a se stabili eventuala existență a unei discriminări și a acorda în consecință despăgubiri reclamanților, ar fi necesar ca instanța să analizeze caracterul discriminatoriu al unui act normativ cu putere de lege. Or, caracterul discriminatoriu al unui act normativ constituie o problemă de constituționalitate iar instanța de judecată nu are posibilitatea să efectueze un astfel de control de constituționalitate.

În acest sens, în considerentele Deciziei nr. 838/27.05.2009 pronunțată de Curtea Constituțională (publicată în Monitorul Oficial nr.461 din 03.07.2009) s-a stabilit că „potrivit Legii fundamentale, singura autoritate abilitată să exercite controlul constituționalității legilor sau ordonanțelor este instanța constituțională. Prin urmare, nici Înalta Curte de Casație și Justiție și nici instanțele judecătorești sau alte autorități publice ale statului nu au competența de a controla constituționalitatea legilor sau ordonanțelor, indiferent dacă acestea sunt sau nu în vigoare”.

Trebuie avut în vedere că prin Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1/17.01.1995 s-a stabilit că „puterea de lucru judecat ce însoțește actele jurisdicționale, deci și deciziile Curții Constituționale, se atașează nu numai dispozitivului, ci și considerentelor pe care se sprijină acesta. Soluția este aceeași și pentru efectul general obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale”.

În plus, în Decizia nr. 29/2011 pronunțată în recursul în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că față de caracterul obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale, precum și al considerentelor acestora, în limitele controlului de constituționalitate, instanțele judecătorești nu erau în drept să facă aprecieri asupra unor critici de neconstituționalitate, sub aspectul respectării principiului neretroactivității legii, formulate de părțile din litigiile deduse judecății și care au fost soluționate diferit. În mod similar, nici referitor la discriminare instanțele de drept comun nu puteau face reevaluări în temeiul art. 16 din Constituție, iar perspectiva analizei în baza art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ar fi presupus stabilirea premisei că standardul european este superior standardului constituțional, ceea ce nu poate fi reținut, față de împrejurarea că, dintre categoriile de pensionari cu pensii speciale, doar magistrații au fost exceptați în urma constatării neconstituționalității prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 119/2010 (în forma supusă controlului exercitat de Curtea Constituțională pe calea obiecției de neconstituționalitate), în raport cu art. 124 alin. (3) și art. 132 alin. (1) din Constituție, iar nu prin afirmarea și asumarea ab initio a intenției legiuitorului de a excepta prin legea nouă această categorie de la măsura recalculării pensiei speciale.

Ca urmare, instanța de judecată este în imposibilitate să procedeze la un control de constituționalitate al acestor acte normative, control care intră în competența exclusivă a Curții Constituționale conform art.29 alin.1 din Legea nr.47/1992.

În cauză mai trebuie avut în vedere că în legătură cu problema de drept dedusă judecății, respectiv posibilitatea statului de a transforma pensia militară (de serviciu în sens larg) într-o pensie de asigurări sociale care poate implica și diminuarea cuantumului ei, s-a pronunțat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, în cauza C. A. și alții contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat la 15 mai 2012 hotărârea prin care cererea a fost respinsă ca inadmisibilă.

Curtea a arătat că, deși art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr._/98; Jankovic c. Croației decizi, nr._/98; Kuna c. Germaniei, decizie, nr._/99; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie 2002, nr._/00; Maggio și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr._/09,_/08,_/08,_/08 și_/08, par. 55).

S-a mai arătat că statele părți la Convenție dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior; Kuna, citată anterior, și M. și S. c. României, decizia din 6 decembrie 2011, nr._/11 și_/11).

Curtea a notat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective respectiv contextul economic actual și voința de a corecta inegalităților existente între diferitele reglementări ale pensiilor.

În această privință, Curtea a constatat că diminuarea pensiilor reclamanților a reprezentat o modalitate de a integra aceste pensii în sistemul general prevăzut de Legea nr. 263/2010 și a arătat că motivele invocate pentru adoptarea acestei legi nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate.

Curtea ține cont că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și că durata serviciului militar a fost asimilat stagiilor de cotizare în sensul legii iar reclamanții nu a pierdut pensia care le era datorată în virtutea contribuțiilor efectuate în timpul serviciului ci numai acea parte din pensie care era plătită integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care reclamanții beneficiaseră în considerarea naturii profesiei lor.

În ceea ce privește diferența de tratament, Curtea a reținut că în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din Convenție, în cazul în care îi lipsește orice justificare obiectivă și rezonabilă iar faptul că alte categorii sociale se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor ține de marja de apreciere a statului.

În aceste condiții, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că că măsurile criticate de reclamanți nu au determinat o sarcină disproporționată și excesivă pentru aceștia, incompatibilă cu dreptul de proprietate și nu au fost discriminați în raport cu alți pensionari.

Această hotărâre pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului este în acord cu jurisprudența anterioară referitoare la Legea nr. 119/2010, respectiv hotărârea pronunțată în cauza F. și alții contra României, decizia din 7 februarie 2012.

Mai trebuie avut în vedere că potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului reglementările privind pensiile sunt supuse modificării și nici chiar o hotărâre judecătorească nu poate fi invocată ca o garanție împotriva unei astfel de modificări în viitor (hotărârile în cauzele Bulgakova contra Rusiei, Sukhobokov contra Rusiei și Dimitry Nikolayevich contra Rusiei). În același sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională în decizia nr. 215/13.03.2012, arătând că hotărârile judecătorești „se bucură de autoritatea de lucru judecat și determină obligarea autorităților publice la plata drepturilor de pensie astfel cum au fost constatate de către instanțele de judecată, însă această obligație subzistă atâta timp cât este în vigoare și temeiul legal în baza căruia au fost pronunțate hotărârile judecătorești definitive și irevocabile”.

În sfârșit, prin Decizia nr. 29/2011 pronunțată în recursul în interesul legii privind aplicarea dispozițiilor Legii nr. 119/2010, raportat la art. 20 alin. (2) din Constituție, art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția europeană a drepturilor omului și art. 14 din Convenție (publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 925 din 27.12.2011) Înalta Curte de Casație și Justiție, deși a respins recursul în interesul legii, a stabilit în considerente anumite criterii de analiză a efectelor aplicării Legii nr. 119/2010 care, chiar dacă se referă la pensiile ce intră sub incidența dispozițiilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 119/2010, pot fi aplicabile în cazul tuturor pensiilor prevăzute de art. 1 din Legea nr. 119/2010.

Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat că, controlul obiectiv, in abstracto, realizat de Curtea Constituțională în ceea ce privește compatibilitatea dintre Legea nr. 119/2010 și art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu exclude posibilitatea instanțelor judecătorești de drept comun de a efectua o analiză nemijlocită, directă, de convenționalitate raportată la situația particulară din fiecare speță în temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, ca obiect al încălcării reclamate în fiecare litigiu.

S-a mai arătat că în raport cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului reiese că stabilirea raportului de proporționalitate între scopul măsurii dispuse de legiuitor și efectele produse nu este decât o chestiune de apreciere în fiecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale particulare.

S-a arătat că, fără a fi limitative, în ansamblul circumstanțelor obiective de analiză, ar putea fi avute în vedere criterii precum indemnizația socială pentru pensionari (prevăzută de art. 7 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar) ori pensia medie lunară, după cum vor trebui identificate circumstanțele particulare ale cauzei.

În aplicarea celor stabilite de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, Curtea constată că prin decizia contestată s-a stabilit în favoarea reclamantului o pensie brută în cuantum de 2.655 lei.

Or, analizând în concret ea însăși situația reclamantului, Curtea constată că potrivit comunicatului nr. 69/30.03.2012 al Institutului Național de S., pensia medie brută în anul 2010 a fost de 716 lei iar în anul 2011 de 753 lei. Potrivit comunicatului nr. 63/14.03.2012 al aceleiași instituții, pensia medie brută în trimestrul III al anului 2011 a fost de 758 lei iar pensia medie brută în trimestrul IV al anului 2011 a fost de 760 lei. În sfârșit potrivit Buletinului statistic lunar nr. 1/2011 emis de aceeași instituție, în anul 2010 pensia medie (inclusiv impozitul) a fost de 710 lei în trimestrul I, 714 lei în trimestrul II, 718 lei în trimestrul III și 721 lei în trimestrul IV.

Raportând pensia reclamantului la pensia medie conform datelor statistice rezultă că pensia acestuia depășește cu mult acest nivel astfel încât nu se poate reține că ar fi suportat o sarcină excesivă și disproporționată în raport cu scopul urmărit de legiuitor.

Se mai reține că acordarea pensiei militare era acordată ca o consecință și în considerarea activității militare și a gradului militar și era condiționată de existența calității de cadru militar anterior pensionării astfel încât, înlăturarea acestui beneficiu nu afectează gradul militar dobândit, întrucât aceasta ar presupune că recunoașterea gradului militar ar fi fost condiționată de acordarea pensiei militare, ceea ce nu este cazul.

În ceea ce privește Decizia nr. 956/2012 pronunțată de Curtea Constituțională se constată că aceasta se referă la prevederile art.151 al.2 din Legea nr. 263/2010 care nu au incidență în cauză.

Astfel, decizia pronunțată de Curtea Constituțională se referă la aspecte procedurale, pentru situația în care instanța ar refuza analiza plângerii formulate împotriva deciziei de pensie pentru motivul că nu a fost parcursă procedura administrativă prealabilă de contestare a acesteia, în condițiile în care o astfel de contestație administrativă a fost formulată dar nu a fost soluționată în termen legal.

În cauză nu se pune însă o astfel de problemă.

Aspectele privind pretinsa încălcare a prevederilor din Codul civil (inclusiv privind novația sau aplicarea în timp a legii) sau Legea nr. 71/2011 nu au relevanță în cauză întrucât aceste reglementări constituie dreptul comun în materie civilă însă drepturile de pensie ale reclamantului are o reglementare specială derogatorie stabilită prin acte cu putere de lege, ceea ce trebuie verificat fiind conformitatea lor cu Constituția României și actele internaționale cărora tot Constituția României le acordă prioritate, iar nu cu altă lege care este Codul civil.

În ceea ce privește stabilirea drepturilor de pensie în cuantum revizuit începând cu 01.01.2011 se constată de asemenea că susținerile recurenților sunt nefondate.

Astfel, este adevărat că doar art.2 din OUG nr.1/2011 stabilește că plata drepturilor recalculate se face cu 01.01.2011 atunci când se referă la revizuirea deciziei de pensie la cerere. Dar, această referire este justificată de distincția făcută în acest articol în sensul că pentru cererile de revizuire formulate ulterior datei de 01.01.2014 drepturile se acordă din luna următoare.

Dar, în art. 5 și 6 din OUG nr. 1/2011 se stabilește că se menține în plată cuantumul pensiei mai mari raportat la luna decembrie 2010 numai până la emiterea deciziei de revizuire iar ulterior, potrivit art. 7, diferențele în plus se achită până la 31.12.2012 în timp ce sumele de recuperat se rețin din pensie în condițiile legii.

Așadar, este evident din aceste texte că revizuirea din oficiu produce în toate cazurile efecte de la 01.01.2011. În plus, trimiterea la legea generală face aplicabile prevederile art. 107 din Legea nr. 263/2010 care prevede recuperarea sumelor încasate necuvenit și rezultate în urma revizuirii pensie în termenul general de prescripție, diferențele calculându-se de la data deschiderii dreptului de pensie calculat greșit.

Or, la data intrării în vigoare a Legii nr. 119/2010 nu erau abrogate actele normative ce stabileau dreptul la pensie de serviciu pentru diferite categorii profesionale.

Prin Legea nr. 263/2010, însă, care a intrat în vigoare la 01.01.2011, s-au abrogat prin art.196 prevederile legale privind pensiile de serviciu, între care și cele cuprinse în Legea nr. 164/2001.

Ca urmare, este evident că a fost modificat cadrul legislativ existent.

Oricum, menținerea în plată a cuantumului pensiei din luna decembrie 2010 se putea face numai până la emiterea deciziei de revizuire în conformitate cu prevederile citate ale OUG nr. 1/2011, nefiind vorba de menținerea în plată a pensiei stabilite în temeiul Legii nr.164/2001 și nicidecum de o măsură cu caracter definitiv ci numai tranzitoriu, până la revizuirea deciziilor de pensie emise inițial.

În aceste condiții este evident că Legea nr. 164/2001 nu mai poate fi aplicată și nu poate fi emisă o altă decizie de pensie în temeiul acestui act normativ.

De asemenea, nu mai poate fi aplicat art. 48 din Legea nr. 164/2001, opțiunea suverană a legiuitorului fiind aceea ce a înlătura beneficiul pensie de serviciu în întregime, cu toate regulile speciale de calcul inițial cât și de actualizare, această măsură fiind conformă cu prevederile Constituției și ale Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale astfel cum s-a arătat.

Aceste considerente sunt suficiente pentru a reține caracterul nefondat al contestației reclamantului din perspectiva criticilor referitoare la transformarea pensiei de serviciu în pensie de asigurări sociale.

În consecință, nefondate sunt și cererile accesorii privind menținerea în plată a deciziei anterioare de prin care s-a stabilit pensia de serviciu precum și plata pretinselor diferențe de pensie rezultate de recalcularea pensiei de serviciu, a dobânzii pentru această sumă și cererea de emitere a unei noi decizii de pensie în temeiul Legii nr. 164/2001.

Față de aceste considerente, în temeiul art. 312 Cod.pr.civ. se va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Respinge ca nefondat recursul civil formulat de recurentul reclamant T. A. V., cu domiciliul procesual ales în mun. C., . bis, județul C. prin SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE ÎN REZERVĂ ȘI ÎN RETRAGERE, împotriva sentinței civile nr.6345/26.11.2012, pronunțate de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți: C. DE P. SECTORIALĂ A MINISTERULUI A. NAȚIONALE cu sediul în București, .. 7-9, sector 6 și M. A. NAȚIONALE cu sediul în București, ., sector 5.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 Iunie 2013.

Pt.Președinte,

J. Z.,

aflată în CO,cf.art.261

alin.2 C.p.c. semnează

Vicepreședinte Instanță

N. S.

Judecător,

R. A.

Pt. Judecător,

M. B.,

aflată în CO,cf.art.261

alin.2 C.p.c. semnează

Vicepreședinte Instanță

N. S.

Pt.Grefier,

C. D.,

aflată în CO,cf.art.261

alin. 2 C.p.c. semnează

Grefier Șef

M. D.

Red.hot.jud.fond V.T.

Tehnored.dec.jud.recurs R.A./25.07.2013/2 exp.

← Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 284/2013. Curtea...		Recalculare pensie. Decizia nr. 8/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA →

Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 438/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 438/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA