Obligaţie de a face. Decizia nr. 603/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA

Chiar în cererea de recurs, recurenta reclamantă arată că dorește să i se recunoască condițiile de muncă și pentru perioada în care nu i s-a plătit sporul de condiții deosebite.

Pe de o parte, trebuie avut în vedere că recurenta nu a învestit instanța de fond cu o cerere de obligare a fostului angajator de a-i recunoaște încadrarea în condiții deosebite a activității pentru o anumită perioadă de timp și o astfel de cerere nu a făcut obiectul judecății la fond.

Or, în recurs nu se poate modifica obiectul și cauza cererii de chemare în judecată și nu se pot face cereri noi, față de dispozițiile art. 316 raportat la art.294 Cod.pr.civ..

Instanța de recurs este chemată să analizeze legalitatea și temeinicia sentinței recurate raportat la limitele învestirii acesteia.

Cum cererile formulate în motivarea recursului sunt cereri noi, care nu au fost supuse analizei instanței de fond, Curtea nu le poate analiza, fiind depășite limitele învestirii.

Chiar dacă s-ar considera că reclamanta ar fi intenționat să deducă judecății și această problemă prin cererea formulată, care are un conținut neclar și este lipsită de rigoare în redactare, în condițiile în care prima instanță nu a analizat o astfel de cerere, ea nu poate fi analizată nici de instanța de recurs întrucât potrivit art. 281^2a Cod.pr.civ. (introdus de pct. 25 al art. I din Legea nr. 202/2010) îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispozițiilor potrivnice sau completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, ci numai în condițiile art. 281-281².

În situația în care ar fi apreciat că a învestit Tribunalul cu o astfel de cerere care nu ar fi fost soluționată, recurenta avea la dispoziție procedura completării hotărârii judecătorești pe care o putea exercita în condițiile și termenele prevăzute de art. 281² Cod.pr.civ. sau, are posibilitatea de a formula o cerere separată, în condițiile prevăzute de lege, ceea ce nu este de natură a o prejudicia având în vedere și dispozițiile Legii nr. 263/2010 privind procedura revizuirii pensiei.

Astfel cum a arătat în mai multe cauze Curtea Europeană a Drepturilor Omului, „dreptul de acces la o instanță nu este absolut. El poate da ocazia unor limitări implicit admise, deoarece el reclamă prin însăși natura sa o reglementare din partea statului. În elaborarea unei astfel de reglementări, statele se bucură de o anumită marjă de apreciere. Cu toate acestea, limitările aplicate nu pot restrânge accesul deschis individului de o manieră sau într-o asemenea măsură încât dreptul să fie atins în însăși substanța sa. Mai mult decât atât, ele nu se conciliază cu art. 6 § 1 decât dacă urmăresc un scop legitim și dacă există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul vizat „(printre altele, F.E. împotriva Franței, Hotărârea din 30 octombrie 1998, Culegere de hotărâri și decizii 1998-VIII, p. 3.349, § 44, și Yagtzilar și alții împotriva Greciei, nr. 41.727/98, § 23, CEDO 2001-XII).

În concret, în prezenta cauză, prevederile art. 281^2a Cod.pr.civ. nu prejudiciază pe reclamantă care are ale căi legale pentru formularea pretențiilor sale, înlăturarea posibilității de a solicita completarea hotărârii pe calea recursului fiind justificată de necesitatea eliminării suprapunerii unor mijloace procesuale de valorificare a drepturilor care poate crea incertitudine cu privire la mijlocul ce trebuie ales precum și pentru evitarea sesizării instanțelor de control judiciar cu soluționarea unor cereri care nu au legătură cu acest tip de control ci constituie cereri ce pot fi soluționate de instanțele de fond într-o manieră mai rapidă și mai eficientă în folosul părților prin înlăturarea unor omisiuni în soluționarea cauzei.

Totodată, instanța de recurs este chemată să verifice legalitatea și temeinicia hotărârii pronunțate de prima instanță. Cum prima instanță nu a analizat această cerere, nu există aspecte de legalitate și temeinicie care să fie verificate în recurs cu privire la cererea de recunoaștere a activității desfășurate în condiții deosebite. Pe de altă parte, Curtea nu poate analiza nici susținerile recurentei privind temeinicia cererii sale întrucât această cerere nu poate fi soluționată pentru prima dată direct în recurs.

Rămâne așadar de analizat dacă pârâta poate fi obligată la atestarea unor venituri, respectiv sporul pentru activitatea desfășurată în condiții deosebite, pentru alte perioade decât cele atestate.

Așa cum s-a arătat, chiar recurenta susține că pârâta nu i-a plătit acest spor în anumite perioade.

Or, dacă acest venit nu a fost plătit angajatului, angajatorul nu poate să ateste plata în contra realității.

Este adevărat că pentru ca o persoană să poată beneficia de un calcul corect al drepturilor de pensie, în condițiile în care art. 164 alin. (3) din Legea nr. 19/2000 stabilește modul în care se pot dovedi veniturile obținute în perioada contributivă, este necesar să se rețină în favoarea asiguratului și un drept de a i se elibera o adeverință care să ateste datele necesare pentru calculul pensiei, drept căruia îi corespunde obligația corelativă a deținătorului fondului arhivistic de a elibera o astfel de adeverință.

În caz contrar, dreptul asiguratului la prestații de asigurări sociale ar fi afectat și nu ar mai avea un caracter efectiv câtă vreme ar fi pus practic în imposibilitate de a dovedi elementele esențiale pentru calculul pensiei indicate în art. 78 din Legea nr. 19/2000.

Aceste considerente se mențin și față de dispozițiile art. 165 alin. (2) din Legea nr.263/2010 care stabilește modul în care se pot dovedi veniturile obținute în perioada contributivă, raportat la dispozițiile art. 96 din Legea nr.263/2010 care stabilește elementele esențiale pentru calculul pensiei, față de posibilitatea asiguratului de a solicita, în temeiul art.107 al.3 din Legea nr. 263/2010, recalcularea pensiei prin adăugarea veniturilor și stagiilor de cotizare nevalorificate la stabilirea acesteia.

Deținătorul fondului arhivistic are însă obligația de a atesta doar acele date care rezultă din fondul arhivistic pe care îl deține iar nu și date care nu rezultă din acest fond arhivistic ori numai pe baza susținerilor unei persoane.

De asemenea, în lipsa unor înscrisuri doveditoare nu poate fi obligat angajatorul sau deținătorul fondului arhivistic să întocmească înscrisuri noi, privitoare la perioade anterioare, care să stea la baza unei adeverințe, și care să ateste anumite venituri ale fostului angajat, care nu rezultă din documentele contabile de evidență primară. Acesta nu poate fi obligat să ateste împrejurări referitoare la veniturile unei persoane și contribuția la asigurări sociale care nu rezultă din verificarea documentelor de evidență primară precum foi de prezență sau state de plată.

Legea nr. 19/2000, aplicabilă la data stabilirii pensiei reclamantei, stabilea pe de altă parte că, în lipsa unor înscrieri în carnetul de muncă sau a unor înscrisuri care să ateste anumite sporuri sau venituri, se folosesc date prescrise de această lege care suplinesc absența altor date.

Deținătorul fondului arhivistic nu poate fi obligat să își asume răspunderea pentru date care nu rezultă din evidențele sale.

Obligația sa este doar aceea de a atesta existența unor date în documentele care fac parte din fondul arhivistic ceea ce înseamnă că în lipsa unor astfel de documente nu are cum să ateste datele pretins reale indicate de reclamantă.

De asemenea, trebuie avut în vedere că din prevederile Legii nr. 19/2000, aplicabilă la data pensionării reclamantei, rezultă că dovada veniturilor obținute în perioada stagiului de cotizare și a faptului că s-au achitat contribuțiile de asigurări sociale se face cu înscrisuri, în principal carnetul de muncă și eventual cu adeverințe eliberate de angajator sau fostul angajator.

Astfel, art. 160 (5) din această lege prevedea că dovada vechimii în muncă, a timpului util la pensie pentru agricultori și a duratei de asigurare, realizată până la . prezentei legi, se face cu carnetul de muncă, carnetul de asigurări sociale sau cu alte acte prevăzute de lege, pe baza cărora se poate stabili că s-a achitat contribuția de asigurări sociale. Apoi, art. 161(2) prevede că în condițiile în care, pentru o anumită perioadă care constituie stagiu de cotizare, în carnetul de muncă nu sunt înregistrate drepturile salariale, asiguratul poate prezenta acte doveditoare ale acestora. În caz contrar, la determinarea punctajului mediu anual se utilizează salariul minim pe țară, în vigoare în perioada respectivă. De asemenea, art. 162(1) prevede că pentru persoanele asigurate în alte sisteme de asigurări sociale, integrate în sistemul asigurărilor sociale de stat până la data intrării în vigoare a prezentei legi, la determinarea punctajului se ia în calcul, după caz, salariul minim pe economie, venitul asigurat stipulat în contractul de asigurare la care s-a achitat contribuția de asigurări sociale sau salariul, inclusiv celelalte drepturi, înregistrate în carnetul de muncă. În sfârșit, art. 164 alin. (1) – (4) stabilește faptul că: la determinarea punctajelor anuale, până la . prezentei legi, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înregistrare a acestora în carnetul de muncă; la determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile prevăzute la alin. (1) se au în vedere și sporurile care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă; la determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile prevăzute la alin. (1) se au în vedere și sporurile cu caracter permanent, care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare; pentru perioada de după 1 aprilie 1992 sporul de vechime utilizat la stabilirea punctajelor anuale este cel înregistrat în carnetul de muncă.

În același sens sunt și prevederile art.159 din Legea nr. 263/2010 care impune pentru dovada stagiului de cotizare realizat anterior datei de 01.04.2001 sau anterior intrării în vigoare a acestei legi, prezentarea anumitor înscrisuri.

Intimata pârâtă a depus la dosarul cauzei state de plată care concordă cu datele cuprinse în adeverința eliberată.

Așadar, proba cu martori solicitată de recurentă nu poate suplini lipsa înscrisurilor și nu poate fi avută în vedere pentru stabilirea contribuțiilor la fondul asigurărilor sociale.

Aceasta este o opțiune a legiuitorului care a înțeles să limiteze posibilitatea de probațiune la înscrisuri, spre deosebire de alte cazuri în care s-a prevăzut și posibilitatea de a proba cu alte mijloace de probă anumite împrejurări, inclusiv cu martori.

Ca urmare, în mod corect s-a respins acțiunea față de această pârâta.

§2. În ceea ce privește valorificarea de către C. Județeană de Pensii C. a veniturilor atestate de fostul angajator:

În adeverința nr.103/19.04.2010 eliberată de . atestă sporul de condiții deosebite cu mențiunea expresă că s-a acordat în conformitate cu contractul colectiv de muncă și contractul individual de muncă și că s-au achitat contribuțiile de asigurări sociale.

În conformitate cu art.164 alin 2 din Legea 19/2000, puteau fi avute în vedere, pe lângă salariile nete și sporurile care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă.

Prin Decizia nr.19/10.12.2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii s-a stabilit că „În interpretarea și aplicarea prevederilor art. 2 lit. e) și art. 164 alin. (2) și (3) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale și pct. V din Anexa la Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, sporurile și alte venituri suplimentare realizate anterior datei de 1 aprilie 2001 vor fi luate în considerare la stabilirea și recalcularea pensiilor din sistemul public dacă au fost incluse în baza de calcul conform legislației anterioare, sunt înregistrate în carnetul de muncă sau în adeverințele eliberate de unități, conform legislației în vigoare, și pentru acestea s-a plătit contribuția de asigurări sociale”.

În aceste condiții, raportat la prevederile art.164 (1) din Legea nr.19/2000 veniturile brute atestate de adeverința invocată trebuie avute în vedere potrivit principiului contributivității consacrat de art.2 lit. e) din Legea nr. 19/2000.

Lipsa temeiului concret de acordare a acestor venituri, invocată de pârâta C. Județeană de Pensii C., este de altfel nerelevantă întrucât veniturile atestate de adeverința prezentată în cauză de reclamantă au avut caracter permanent (în sensul că nu au avut un caracter sporadic sau ocazional) și au făcut parte din baza de calcul a pensiei potrivit legislației anterioare datei de 01.04.2001 astfel încât trebuie avute în vedere la calculul pensiei.

Mai trebuie avut în vedere că este responsabilitatea angajatorului încadrarea activității în condiții deosebite de muncă a activității desfășurate de fiecare salariat, față de condițiile concrete de desfășurare a acesteia, iar pârâta nu este îndreptățită să conteste sau să verifice modul de salarizare a asiguratului sau încadrarea activității sale în anumite condiții de muncă de către angajator, responsabilitatea în acest sens aparținând angajatorului, ca și responsabilitatea pentru corectitudinea datelor înscrise în adeverințele eliberate, cum prevede de exemplu și art. 4 alin. 3 din OUG nr. 4/2005.

Pe de altă parte, esențială este încadrarea în condiții deosebite de muncă, plata drepturilor salariale și virarea contribuției de asigurări sociale corespunzătoare, iar lipsirea asiguratului de beneficiul legal atras de aceste împrejurări pentru simplul motiv că nu se indică temeiul în care a fost realizată plata ar constitui o măsură excesivă și disproporționată față de scopul urmărit, afectând în substanța sa dreptul pensie prin încălcarea principiului contributivității consacrat și de Legea nr. 19/2000 și Legea nr. 263/2010.

Așadar, pârâta C. Județeană de Pensii C. trebuia să valorifice aceste venituri.

Față de prevederile art.169 al.3 din Legea nr. 19/2000, aplicabilă în cauză, recalcularea urmează a opera cu luna următoare celei în care a fost formulată cerere. Din cuprinsul deciziei nr._/13.10.2010 rezultă că reclamanta a solicitat valorificarea acestei adeverințe prin cererea înregistrată sub nr._/22.04.2010.

Față de aceste considerente, în temeiul art. 312 Cod.pr.civ. se va admite recursul dar se va modifica numai în parte sentința recurată în sensul admiterii în parte a acțiunii și obligării pârâtei să valorifice în calculul pensiei adeverința indicată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul civil formulat de recurenta reclamantă V. G. – domiciliată în localitatea Cernavodă, ..26, județul C. împotriva sentinței civile nr.1005 din data de 22 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul civil nr._ în contradictoriu cu intimatele pârâte C. JUDEȚEANĂ DE PENSII C. – cu sediul în municipiul C., ., județul C. și S.C. „S.” SALIGNY – cu sediul în localitatea Saligny, județul C..

Modifică în parte sentința recurată în sensul că admite în parte acțiunea.

Obligă pârâta C. Județeană de Pensii C. la recalcularea pensiei cu luarea în considerare a adeverinței nr.103/19.04.2010 emisă de S.C. S. S.A. Saligny începând cu luna mai 2010.

Menține restul dispozițiilor.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 octombrie 2013.

Președinte, Pt.Judecător, Judecător,

R. A. M. A. J. Z.

aflat în C.O. semnează

conf.art.261 alin.2 C.p.civ.

Președinte instanță,

A. I.

Grefier,

G. I.

Jud.fond – I.D.F.

Red.dec. jud. A. R./2 ex.

Data: 12.11.2013