Recalculare pensie. Decizia nr. 396/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 396/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 11-06-2013 în dosarul nr. 11122/118/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 396/AS
Ședința publică din data de 11 iunie 2013
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale compus din:
PREȘEDINTE M. B.
Judecător J. Z.
Judecător M. A.
Grefier M. P.
S-a luat în examinare recursul civil declarat de recurenta pârâtă C. JUDEȚEANĂ DE PENSII C., cu sediul în . C, județul C., împotriva sentinței civile nr. 176/14.01.2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant P. M., domiciliat în C., ., .. A, ., având ca obiect recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru intimatul reclamant avocat G. C., în baza împuternicirii avocațiale nr._ din 15.05.2013, pe care o depune la dosar, lipsind recurenta pârâtă.
Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că recursul este declarat în termen, motivat și scutit de timbraj, după care:
Întrebat fiind, apărătorul intimatului reclamat susține că nu mai are înscrisuri noi de depus sau cereri prealabile de formulat, apreciind cauza în stare de judecată.
Curtea, luând act de susținerile acestuia, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Apărătorul intimatului reclamant, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat, fără cheltuieli de judecată. Consideră că hotărârea recurată este legală și temeinică și că sunt în limitele rezonabile cheltuielile de judecată acordate de instanța de fond.
Curtea rămâne în pronunțare asupra cauzei.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
C. Județeană de Pensii C. a declarat recurs la data de 11 februarie 2013, împotriva sentinței civile nr. 176/14.02.2014 pronunțată de Tribunalul C., pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În fapt,
Prin acțiunea înregistrată sub nr._ pe rolul Tribunalului C., reclamantul P. M. a chemat în judecată pârâta C. Județeană de Pensii C. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligată pârâta să emită o decizie de recalculare a pensiei pentru limită de vârstă, în care, la stabilirea punctajului mediu anual să fie utilizat un stagiu complet de cotizare de 25 de ani, cu plata diferențelor ce vor rezulta în urma acestei recalculări, pe ultimii trei ani înaintea introducerii acțiunii (termenul general de prescripție), suma astfel rezultată să fie actualizată cu indicele de inflație de la data plății efective; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că a fost pensionat pentru limită de vârstă în baza Legii nr. 3/1977, drepturile inițiale fiindu-i stabilite prin decizia nr._/31.03.1999, începând cu data de 1.12.1998.
Fiind o pensie stabilită anterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, pensia reclamantului a intrat în procesul de recalculare prevăzut de H.G. nr. 1550/2004 și se încadrează în categoria pensiilor cărora li se aplică recalcularea conform dispozițiilor O.U.G. nr. 4/2005, potrivit cărora „pensiile din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor de stat, stabilite în baza legislației în vigoare anterior datei de 1 aprilie 2001, se recalculează în condițiile prevăzute de prezenta ordonanță de urgență”.
Mai mult, în conformitate cu prevederile Legii nr. 3/1997, stagiul complet de cotizare utilizat este de 25 ani și nu de 30 ani cum în mod eronat a stabilit intimata în buletinul de calcul ce a stat la baza deciziei de recalculare emisă conform O.U.G. nr. 4/2005, având în vedere că reclamantul are o vechime în grupa a II-a de muncă de 28 ani, 1 lună și 29 zile.
A susținut reclamantul că deoarece la recalcularea pensiei, trebuiau avute în vedere condițiile de stagiu și de vârstă prevăzute de Legea nr. 3/1977, fapt ce rezultă din prevederile H.G. nr. 1550/2004, se confirmă principiul potrivit căruia condițiile de pensionare rămân și pe perioada recalculărilor cele prevăzute la data ieșirii inițiale la pensie.
Față de aceste temeiuri de drept, reclamantul a susținut că, în cazul sau, pentru o activitate desfășurată în grupa a II-a de muncă de 28 ani, 1 lună și 29 zile, stagiul complet de cotizare este de 25 ani și nu de 30 ani, așa cum în mod eronat a reținut pârâta.
În drept, s-au invocat dispozițiile Legii nr. 19/2000 modificată, Legea nr. 3/1997, O.U.G. nr. 4/2005.
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, întrucât temeiul legal al cererii, O.U.G. nr. 4/2005, nu mai este în vigoare, fiind abrogată prin art. 196 din Legea nr. 263/2010. De altfel, pârâta susține că, reclamantul a beneficiat de majorarea punctajului mediu anual conform art. 169 din Legea nr. 263/2010 și pe cale de consecință a cuantumului pensiei prin acordarea unui număr suplimentar de puncte începând cu data de 1.01.2011.
Prin sentința civilă nr. 176/14.02.2014 pronunțată de Tribunalul C., s-a admis acțiunea formulată de reclamantul P. M., în contradictoriu cu pârâta C. Județeană de Pensii C. și a fost obligată pârâta să emită reclamantului o nouă decizie de recalculare a pensiei pentru limită de vârstă, în care, la stabilirea punctajului mediu anual să se aibă în vedere un stagiu complet de cotizare de 25 de ani.
A fost obligată pârâta la plata către reclamant a diferențelor de drepturi de pensie rezultate din recalculare, începând cu data de 28.09.2009, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective și a fost obligată pârâta la plata sumei de 800 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin decizia nr._/31.03.1999 a fost admisă cererea reclamantului și, în baza Legii nr. 3/1977, s-a acordat acestuia, începând cu 1.12.1998, o pensie pentru limită de vârstă și munca depusă, calculată avându-se în vedere o vechime în grupa a II-a de muncă de 28 ani, 1 lună și 29 zile.
Drepturile i-au fost recalculate ulterior, în baza O.U.G. nr. 4/2005 și H.G. nr. 1550/2004, pârâta luând în considerare un stagiu complet de cotizare de 30 ani, astfel cum rezultă din deciziile de recalculare, aspect recunoscut de pârâtă în cuprinsul întâmpinării.
În această privință, instanța a reținut că stagiul complet de cotizare care ar fi trebuit să fie utilizat de pârâtă la recalcularea pensiei reclamantului este de 25 ani și nu 30 ani, cum eronat a stabilit pârâta.
Astfel, drepturile de pensie ale reclamantului s-au născut în baza Legii nr. 3/1977, decizia inițială de stabilire a drepturilor de pensie fiind din data de 31.03.1999. Prin urmare, acesta este actul normativ care trebuie avut în vedere pentru a verifica dacă pârâta a aplicat corect dispozițiile legale privind stagiul complet de cotizare.
Instanța a reținut că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 2 alin. 1 și alin. 3 din Normele Metodologice cuprinse în Anexa la H.G. nr. 1550/2005 și ale art. 14 alin. 1 și 3 din Legea nr. 3/1977.
Din coroborarea prevederilor alin. 1 cu cele ale alin. 3 ale art. 2 din Normele metodologice cuprinse în Anexa la H.G. nr. 1550/2005, rezultă că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual al reclamantului este echivalent cu vechimea în muncă necesară, potrivit art. 14 alin. 3 raportat la art. 14 alin. 1 din Legea nr. 3/1977, pentru deschiderea dreptului sau la pensie.
Din economia dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 3/1977, rezultă că legiuitorul nu a urmărit doar reducerea vârstei de pensionare a salariaților care au prestat activități în grupele I și a II-a de muncă, în condițiile expuse în acest text legal, ci și reducerea vechimii totale în muncă necesare pentru pensionare, deci a stagiului complet de cotizare.
Astfel, potrivit art. 4 alin. 1 din O.U.G. nr. 4/2005, determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii, se face cu respectarea prevederilor H.G. nr. 1550/2004 și ale art. 2 alin. 3 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1550/2004, potrivit căruia pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1 iulie 1977–31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr. 3/1977.
În această situație, având în vedere dispozițiile art. 8 alin. 1 și art. 14 alin. 2 din Legea nr. 3/1977, această lege stabilește trei stagii complete de cotizare în funcție de grupa de muncă în care cel în cauză a lucrat, stagii care trebuie avute în vedere așa cum prevede art. 2 alin. 3 din Normele metodologice, respectiv: 30 ani pentru munci obișnuite, 25 ani pentru grupa a II-a de muncă și 20 ani pentru grupa I de muncă.
Dacă legiuitorul ar fi înțeles că și cu ocazia recalculării pensiei să facă trimitere doar la stagiul complet de cotizare de 30 ani la bărbați și 25 ani la femei, atunci ar fi prevăzut expres această situație în conținutul prevederilor art. 2 alin. 3 din Normele metodologice, așa cum a făcut cu dispozițiile art. 2 alin. 2 din aceleași norme.
Potrivit dispozițiilor art. 2 alin. 1, 3 și 4 din H.G. nr. 1550/2004 „stagiul complet de cotizare utilizat în determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrală în muncă prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului de pensie de care persoana beneficiază la data începerii operațiunilor de evaluare” care „pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977–31 martie 2001…va fi cel reglementat de Legea nr. 3/1977”, iar „pentru persoanele beneficiare de pensii stabilite în condițiile prevăzute de acte normative cu caracter special este vechimea în muncă necesară deschiderii dreptului de pensie prevăzută de aceste acte normative”.
Nu există nicio rațiune pentru a considera că reclamantul nu se afla într-o situație identică cu persoanele care au beneficiat de dispozițiile H.G. nr. 478/1990 sau alte asemenea acte normative speciale, care derogă de la dispozițiile Legii nr. 3/1977 sub aspectul stagiului complet de cotizare, câtă vreme a realizat stagiul complet de cotizare de 25 ani în grupa a II-a de muncă, impus de Legea nr. 3/1977.
Este adevărat că stagiul complet de cotizare de 30 ani era consacrat cu caracter de principiu, de Legea nr. 3/1977, însă această lege a instituit și o . situații speciale, când stagiul complet de cotizare era mai mic. Astfel, stagiul complet de cotizare era de 20 ani în cazul persoanelor care lucrau în grupa I de muncă și de 25 ani pentru cei care lucrau în grupa a II-a de muncă sau care lucrau ca personal navigant, în cazul nevăzătorilor stagiul complet de cotizare fiind de 15 ani la bărbați și 10 ani la femei.
Prin prisma considerațiilor de mai sus, s-a constatat că dispozițiile unor acte normative speciale, cum este H.G. nr. 478/1990, nu reprezintă decât aplicații particulare ale normei speciale cuprinse în art. 14 din Legea nr. 3/1977, potrivit căreia persoanelor care lucrau efectiv cel puțin 25 ani în locuri care, potrivit legii, se încadrau în grupa a II-a de muncă, se puteau pensiona, la cerere, la vârsta de 50 ani, stagiul complet de cotizare fiind în cazul lor tot de 25 ani.
Ca urmare, fiind vorba de un stagiu complet de cotizare consacrat de o normă specială (art. 14 alin. 1 și 2 din Legea nr. 3/1977), determinarea punctajului mediu anual trebuie să se facă în procedura de recalculare a drepturilor în temeiul O.U.G. nr. 4/2005, pe baza unui stagiu complet de cotizare de 25 ani.
Această concluzie se impune cu atât mai mult cu cât dispozițiile H.G. nr. 1550/2004 nu fac trimitere la stagiul complet de 30 ani, ci la stagiul complet de cotizare prevăzut de Legea nr. 3/1977, care era diferit după cum persoana a lucrat în grupe de muncă.
De altfel și prin decizia nr. 40/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a stabilit că dispozițiile art. 77 alin. 2 raportat la art. 43 alin. 1 și alin. 2 din Legea nr. 19/2000, se interpretează în sensul că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977–31 martie 2001 și care și-au desfășurat activitatea în grupe speciale de muncă este cel reglementat de art. 14 din Legea nr. 3/1977.
Față de aceste considerente și având în vedere că reclamantul a desfășurat activitate în grupa a II-a de muncă de 28 ani, 1 lună și 29 zile, perioadă recunoscută și de pârâtă, rezultă că acesta este îndreptățit la recalcularea pensiei prin raportare la un stagiu complet de cotizare de 25 ani.
În consecință, acțiunea fiind întemeiată, a fost admisă și a obligat pârâta la emiterea unei noi decizii de recalculare a pensiei pentru limită de vârstă, conform dispozițiilor O.U.G. nr. 4/2005, în care, la determinarea punctajului mediu anual să se utilizeze un stagiu complet de cotizare de 25 ani.
Instanța de fond a respins apărarea pârâtei privitoare la lipsa de fundament juridic a pretențiilor reclamantului urmare a abrogării O.U.G. nr. 4/2005, în baza următoarelor argumente:
- ultraactivitatea (supraviețuirea) legii civile vechi, înseamnă că legea veche continuă să se aplice situațiilor juridice ce au intrat în sfera sa de reglementare, existente și în prezent, și care nu au primit o nouă reglementare prin dispozițiile legii noi.
- Legea nr. 263/2010 nu exclude în mod expres ultraactivitatea O.U.G. nr. 4/2005, iar efectele situațiilor juridice, ce au intrat sub incidența actului normativ abrogat, se pot produce și în viitor întrucât nu contravin unor dispoziții imperative ale legii noi. Dimpotrivă, drepturile de pensie recalculate legal, prin interpretarea și aplicarea corectă dispozițiilor O.U.G. nr. 4/2005, constituie bază de calcul a viitoarelor operațiuni de recalculare prevăzute de legea nouă.
- Prin Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului s-a prevăzut că „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauze de utilitate publică și în condiții prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional”.
În alineatul 2 al aceleiași dispoziții se arată că „Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau amenzilor”.
Noțiunea de bun în sensul acestei dispoziții nu se limitează la proprietatea corporală și este independentă în raport de calificările formale din dreptul intern: anumite alte drepturi și interese constituind active pot fi considerate bunuri în sensul acestei dispoziții. Dreptul la anumite prestații sociale nu face parte, prin sine însuși, din cele garantate de către Convenție. Totuși, o creanță suficient de certă, pentru ca reclamantul să poată avea speranța legitimă că va obține un avantaj patrimonial, poate uneori să fie considerată un bun (Teteriny versus Federația Rusă, 30 iunie 2005).
Noțiunea de bunuri poate cuprinde atât bunuri actuale, cât și valori patrimoniale, inclusiv creanțe, în virtutea cărora reclamanții pot pretinde că au cel puțin o speranță legitimă de a obține exercițiul efectiv al unui drept de proprietate [Kopecky împotriva Slovaciei (MC), nr. 44.912/98, paragraful 35, 28 septembrie 2004].
Trebuie examinat dacă în cazul reclamantului există cel puțin o speranță legitimă de a obține un avantaj patrimonial, prin recalcularea drepturilor sale de pensie.
Cu privire la acest aspect, Curtea a stabilit deja că o creanță nu poate fi considerată ca având valoare patrimonială decât dacă are o bază suficientă în dreptul intern, spre exemplu, atunci când este confirmată printr-o jurisprudență bine stabilită a instanțelor (Kopecky împotriva Slovaciei, paragraful 52).
În speță, instanța a observat o practică constantă și de durată a instanțelor naționale, inclusiv a celei legal investite, de a recunoaște dreptul persoanelor aflate în situații similare cu cea a reclamantului, la o pensie într-un cuantum mărit urmare a luării în considerare la calculul pensiei, a unui stagiu complet de cotizare, de 25 de ani, pentru activitate desfășurată în grupa a II-a de muncă, de minim 25 de ani.
Această jurisprudență bine stabilită a instanței este de natură a da naștere unei speranțe legitime a reclamantului și a conferi creanței solicitate, caracter de certitudine.
În consecință, tribunalul a apreciat că această creanță a reclamantului ce rezultă din operațiunea de recalculare în conformitate cu O.U.G. nr. 4/2005 poate fi considerată ca având o valoare patrimonială ocrotită de art. 1 din Primul Protocol la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
S-a respins apărarea pârâtei privitoare la caracterul nefondat al cererii, în condițiile majorării punctajului mediu anual conform art. 169 din Legea nr. 263/2010 întrucât incidența acestor dispoziții legale nu înlătură o corectă aplicare a actelor normative (O.U.G. nr. 4/2005 și H.G. nr. 1550/2004), ce reglementează procedura de recalculare din oficiu a pensiilor, prin raportare la un stagiu de cotizare prevăzut în legea cu caracter general în materie de pensii publice (Legea nr. 3/1977).
Întrucât prin nevalorificarea stagiului complet de cotizare de 25 ani, pârâta a calculat și plătit reclamantului drepturi de pensie mai mici decât cele care i s-ar fi cuvenit, producând în patrimoniul acestuia un prejudiciu care se impune a fi reparat, instanța a apreciat întemeiat și capătul de cerere referitor la plata diferențelor dintre pensia cuvenită și cea efectiv achitată reclamantului, actualizată cu indicele inflației la data plății efective, pe perioada termenului general de prescripție, de 3 ani dinaintea introducerii acțiunii.
În baza art. 274 Cod procedură civilă a obligat pârâta căzută în pretenții la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 800 lei, onorariu avocat.
Critica sentinței prin motivele de recurs a vizat, în esență, nelegalitatea acesteia din următoarea perspectivă:
În mod nelegal a soluționat cauza pe temeiul O.U.G. nr. 4/2005, câtă vreme acest act normativ era abrogat la data pronunțării sentinței în conformitate cu art. 169 din Legea nr. 263/2010.
Apreciază că în mod greșit instanța de fond a admis acțiunea reclamantului și a obligat instituția pârâtă să recalculeze pensia contestatorului cu luarea în calcul a unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani.
Mai mult de atât, a fost obligată C. Județeană de Pensii C. la achitarea unei sume de 800 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, instanța de fond a acordat aceste cheltuieli de judecată cu încălcarea dispozițiilor legale și nu s-a raportat la valoarea pricinii și la munca întreprinsă de avocat.
Recursul nu este fondat.
Curtea, analizând sentința atacată din prisma criticilor formulate, va respinge recursul ca nefondat având în vedere următoarele:
1. Abrogarea Ordonanței de Urgență nr. 4/2005 prin art. 169 din Legea nr. 263/2010 nu are nicio consecință juridică în ceea ce privește analiza deciziei de recalculare emisă în baza acestui temei, instanța fiind datoare a analiza legalitatea acesteia din prisma actelor normative în vigoare la data emiterii ei, în cauză fiind pe deplin aplicabil adagiul latin „tempus regit actum”.
Norma cuprinsă în O.U.G. nr. 4/2005 este o normă juridică de drept material și ea se aplică tuturor actelor și faptelor juridice născute sub imperiul ei.
Consecința abrogării acestui act normativ prin art. 169 din Legea nr. 263/2010 nu se întinde decât asupra actelor și faptelor juridice apărute după acest moment și deci pentru viitor și nu pentru trecut, astfel cum pretinde în mod nejustificat recurenta, acesta fiind de altfel un principiu constituțional.
În speță, în mod corect tribunalul a admis acțiunea reclamantului, având în vedere următoarele considerente:
Reclamantul s-a pensionat în anul 1999 sub imperiul Legii nr. 3/1977, având o perioadă de stagiu de cotizare în grupa a II-a de muncă de 28 ani, 1 lună și 29 zile, aspecte de fapt care rezultă din decizia nr._/31.03.1999 întocmită de C. Județeană de Pensii C..
Tribunalul a reținut decizia de recalculare nr._/30.11.2005, prin raportare la un stagiu complet de cotizare de 30 ani, cu toate că reclamantul realizase un stagiu de cotizare complet de cotizare de 25 ani în grupa a II-a, aspect necontestat și menționat ca atare în decizia de pensionare.
Instanța a avut în vedere, incidența în cauză a dispozițiilor art. 2 alin. 1 și alin. 3 din Normele Metodologice cuprinse în Anexa la H.G. nr. 1550/2005 și ale art. 14 alin.1 și 3 din Legea nr. 3/1977.
Din coroborarea prevederilor alineatului 1 cu cele ale alineatului 3 ale art. 2 din Normele metodologice cuprinse în Anexa la H.G. nr. 1550/2005, rezultă că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual al reclamantului este echivalent cu vechimea în muncă necesară, potrivit art. 14 alin. 3 raportat la art. 14 alin. 1 din Legea nr. 3/1977, pentru deschiderea dreptului său la pensie.
Din economia dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 3/1977, rezultă că legiuitorul nu a urmărit doar reducerea vârstei de pensionare a salariaților care au prestat activități în grupele I și a II-a de muncă, în condițiile expuse în acest text legal, ci și reducerea vechimii totale în muncă necesare pentru pensionare.
Astfel, conform art. 14 din Legea nr. 3/1977, „persoanelor care au lucrat efectiv cel puțin 20 de ani în locuri care potrivit legii se încadrează în grupa I de muncă, sau cel puțin 25 ani în grupa a II-a de muncă, la stabilirea pensiei li se ia în calcul, pentru fiecare an lucrat în aceste grupe câte:
- un an și șase luni pentru grupa I de muncă;
- un an și trei luni pentru grupa a II-a de muncă”.
Prin urmare, 25 ani lucrați în locuri care potrivit legii, se încadrează în grupa a II-a de muncă echivalează cu 30 ani lucrați în condiții normale.
Întrucât intimatul reclamant are o vechime de peste 25 ani în grupa a II-a de muncă, el beneficiază de reducerea stagiului total de cotizare necesar de la 30 de ani la 25 ani, în temeiul dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 3/1977.
În același sens s-a statuat și prin recursul în interesul legii promovat de Procurorul General al României în Decizia nr. 40/22 septembrie 2008 în sensul că dispozițiile art. 77 alin. (2) din Legea nr. 19/2000 se interpretează în sensul că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1.07.1977–31.03.2001 și care și-au desfășurat activitatea în grupe speciale de muncă este cel reglementat de art. 14 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială; deși acesta nu interpretează în mod distinct și situația reclamantului este aplicabil întrucât clarifică modalitatea de calcul a stagiului complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual în cazul persoanelor care au lucrat 20 de ani în grupa I de muncă, respectiv 25 ani în grupa a II-a pentru cei pensionați anterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000.
Pe cale de consecință, curtea reține că în situația intimatului reclamant, pensionat anterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual este reprezentat de vechimea în muncă necesară deschiderii dreptului de pensie, conform prevederilor legale în vigoare la momentul pensionării.
Durata stagiului complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual este de 20 ani, iar intimatul reclamant îndeplinește în mod cumulativ condițiile de a fi lucrat 25 ani în grupa a II-a și de a se fi pensionat anterior datei de 1 decembrie 2005.
O ultimă critică vizează nelegalitatea sentinței din prisma cuantumului cheltuielilor de judecată, însă curtea apreciază critica neîntemeiată întrucât onorariul de 800 lei nu este unul excesiv de mare fiind în concordanță cu dispozițiile art. 294 Cod procedură civilă în raport de efortul intelectual depus de către avocat în demararea și derularea litigiului.
Pe cale de consecință, curtea, găsind criticile neîntemeiate, în baza art. 312 Cod procedură civilă, va respinge, ca nefondat, recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul civil declarat de recurenta pârâtă C. JUDEȚEANĂ DE PENSII C., cu sediul în . C, județul C., împotriva sentinței civile nr. 176/14.01.2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant P. M., domiciliat în C., ., .. A, ..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 iunie 2013.
Președinte, M. B. | Judecător, J. Z. | Judecător, M. A. |
Grefier, M. P. |
Jud.fond. V.T.
Red.dec.jud. M.A./14.06.2013
Tehnoredactat gref.M.P.
2 ex./18.06.2013.
| ← Recalculare pensie. Decizia nr. 607/2013. Curtea de Apel... | Recalculare pensie. Decizia nr. 389/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
