Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 583/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 583/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 02-07-2013 în dosarul nr. 11810/118/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 583/CM
Ședința publică din 02 Iulie 2013
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE R. A.
Judecător M. A.
Judecător J. Z.
Grefier M. G.
Pe rol judecarea recursurilor civile formulate de recurenta reclamantă C. M., cu domiciliul în C., șoseaua Mangaliei nr.7, ., apt.8, județul C., și recurenta pârâtă S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ - "CFR MARFĂ" S.A., cu sediul ales în C., . nr.2, județul C. - împotriva sentinței civile nr.1020 din 25.02.2013 pronunțată de Tribunalul C.-Secția I civilă, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ "CFR MARFĂ" S.A.- S. M. DOBROGEA, cu sediul în C., . nr.2, județul C. având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă avocat N. A. E. pentru recurenta reclamantă C. M., în baza împuternicirii avocațiale nr._ din 02.07.2013 emisă de Baroul Tulcea, pe care o depune la dosar, la aceasta fiind anexată chitanța nr.0029/11.03.2013 pentru suma de 250 lei reprezentând onorariu de avocat, lipsind recurenta pârâtă S.N.T.F.M. - CFR MARFĂ S.A. și intimata pârâtă S.N.T.F.M. - CFR MARFĂ S.A. – S. M. Dobrogea.
Procedura este legal îndeplinită cu respectarea dispozițiilor art.87 și următoarele Cod proc. civilă.
Recursurile sunt declarate și motivate în termenul prevăzut de lege, scutite de taxă judiciară de timbru.
Grefierul expune referatul cauzei în cadrul căruia evidențiază părțile, stadiul dosarului și modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, precum și faptul că recurenta pârâtă S.N.T.F.M. - CFR MARFĂ S.A. prin cererea de recurs a solicitat judecata cauzei și în lipsă, conform art. 242 pct.2 Cod proc.civilă, după care ;
Întrebată fiind, recurenta reclamantă prin apărătorul său precizează că nu mai are alte cereri, înscrisuri noi de depus sau excepții de invocat.
Curtea, reținând că nu sunt chestiuni prealabile, socotindu-se lămurită asupra cauzei, în raport de dispozițiile art. 150 Cod proc. civilă, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul părții prezente asupra celor două recursuri.
Recurenta reclamantă prin apărătorul său, având cuvântul, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, cu consecința modificării în parte a hotărârii recurate și obligarea pârâtelor la plata următoarelor drepturi salariale, actualizate cu indicele de inflație:
- salariul suplimentar pentru anul 2009, echivalent cu salariul de bază de încadrare pe luna decembrie a anului pentru care se acordă și ajutorul material de C. pentru anul 2009, în temeiul prevederilor Anexei I din CCM pe 2009;
- ajutorul material pentru P. pentru anul 2010 și a prima de Ziua Feroviarului pentru anul 2010, în temeiul prevederilor Anexei I din CCM pe 2010;
- menținerea ca temeinice și legale a celor dispuse de instanța de fond cu privire la capetele de cerere privind plata tichetelor de masă pentru perioada 15.10._10, actualizate cu rata inflației.
Totodată solicită obligarea intimatelor pârâte la plata cheltuielilor de judecată conform chitanță depusă la dosar.
În ceea ce privește recursul pârâtei S.N.T.F.M. - CFR MARFĂ S.A., apărătorul recurentei reclamante pune concluzii de respingerea recursului pârâtei, ca nefondat
Curtea rămâne în pronunțare asupra soluției în recursuri.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față:
Prin cerere înregistrată la 15.10.2012 la Tribunalul C., reclamanta C. M. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele S. Națională de Transport Feroviar de Marfă CFR Marfă SA și S. Națională de Transport Feroviar de Marfă CFR Marfă SA – S. M.-Dobrogea obligarea pârâtelor la plata următoarelor drepturi salariale, actualizate cu rata inflației de la scadență până la plata efectivă: salariul suplimentar pentru anul 2009, echivalent cu salariul de bază de încadrare pe luna decembrie a anului pentru care se acordă, prima de Ziua Feroviarului pentru anul 2010, echivalentă cu un salariu de bază la nivelul clasei 1 de salarizare; ajutorul material de Paști pentru anul 2010 și de C. pentru anii 2009-2010, contravaloarea tichetelor de masă neeliberate din aprilie 2009 până la 1.06.2010, precum și cheltuielile de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că drepturile salariale menționate nu au fost achitate, deși sunt cuvenite în baza contractelor colective de muncă la nivel de unitate și la nivel de ramură.
Prin întâmpinare înregistrată la 7.01.2013, pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Marfă CFR Marfă SA a invocat excepția lipsei capacității procesuale a pârâtei S. Națională de Transport Feroviar de Marfă CFR Marfă SA – S. M.-Dobrogea, care nu are personalitate juridică și nici organe proprii de conducere. De asemenea, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S. Națională de Transport Feroviar de Marfă CFR Marfă SA – S. M.-Dobrogea, pentru aceleași motive ca și în cazul primei excepții și întrucât raporturile de muncă ale reclamanților au încetat înainte de înființarea acestei sucursale. Totodată, pârâta a invocat excepția prescripției extinctive în baza art. 268 lit. e), d) și c) C. Mc. Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea cererii, arătând că drepturile deduse judecății nu se acordă în conformitate cu contractul colectiv de muncă la nivel de unitate și actele adiționale încheiate ulterior. Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior se aplică numai în cazul în care nu există contract colectiv de muncă la nivel de unitate. Pârâta a avut obligația legală de a se încadra în bugetul de venituri și cheltuieli impus prin hotărâre a guvernului, în condițiile în care a înregistrat pierderi. Reclamanta nu a solicitat unei instanțe judecătorești declararea nulității clauzelor contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, astfel că acesta își produce efectele.
Pentru dovedirea pretențiilor și a apărărilor formulate, instanța a administrat proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosar carentul de muncă al reclamantei, contractul colectiv de muncă la nivel de unitate și acte adiționale, dispoziția de desfacere a contractului individual de muncă nr. 8A.3/3023/27.05.2010.
Prin sentința civilă nr. 1020/25.02.2013 Tribunalul C. a respins excepția lipsei capacității procesuale a pârâtei S. Națională de Transport Feroviar de Marfă CFR Marfă SA - S. M. Dobrogea ca neîntemeiată.
A admis excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei S. Națională de Transport Feroviar de Marfă CFR Marfă SA - S. M. Dobrogea.
A respins cererea formulată de reclamanta C. M., în contradictoriu cu pârâta SNTFM CFR Marfă - S. M. Dobrogea, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă.
A admis excepția prescripției extinctive a cererii având ca obiect contravaloarea tichetelor de masă aferente perioadei anterioare datei de 15.10.2009.
A respins cererea având ca obiect contravaloarea tichetelor de masă aferente perioadei anterioare datei de 15.10.2009 ca prescrisă.
A respins excepția prescripției extinctive a cererii având ca obiect restul pretențiilor deduse judecății, ca neîntemeiată.
A admis în parte cererea formulată de reclamanta C. M. în contradictoriu cu pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Marfă CFR Marfă SA și a fost obligată pârâta să plătească reclamantei salariul suplimentar pentru anul 2009, echivalent cu salariul de bază brut al acesteia din luna decembrie a anului 2009, actualizat cu rata inflației de la scadență până la plata efectivă.
S-a respins cererea având ca obiect ajutorul material de Paști aferent anului 2010 și de C. aferent anilor 2009-2010, precum și de Ziua Feroviarului aferent anului 2010, ca neîntemeiată.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantei contravaloarea tichetelor de masă începând de la 15.10.2009 până la 1.06.2010, în echivalentul zilelor lucrătoare prestate înmulțit cu valoarea nominală, actualizată cu rata inflației la data plății efective.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 400 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele:
În baza art. 137 alin. 1 C. proc. civ., instanța a soluționat cu prioritate excepțiile invocate în cauză.
În ceea ce privește excepția lipsei capacității procesuale a pârâtei S. Națională de Transport Feroviar de Marfă CFR Marfă SA - S. M. Dobrogea, instanța constată că aceasta este neîntemeiată și o va respinge ca atare, având în vedere prevederile art. 41 alin. 2 C. proc. civ., potrivit cărora asociațiile sau societățile care nu au personalitate juridică pot sta în judecată ca pârâte, dacă au organe proprii de conducere. Or atât din cuprinsul deciziei contestate, cât și din toate actele procedurale ale pârâtei rezultă că aceasta are organe proprii de conducere, fiind condusă de un director. Este irelevant că practica SNTFM CFR Marfă SA implică acordarea unui mandat de reprezentare directorilor sucursalelor, întrucât prin aceasta nu li se știrbește acestora calitate de organe de conducere ale sucursalelor. Mandatul privește reprezentarea societății mamă, însă nu înseamnă că directorii respectivi nu conduc sucursalele, exercitând atribuții manageriale la nivelul acestora, situație incidentă și în cazul pârâtei.
Excepția lipsei calității procesuale pasivă a pârâtei S. Națională de Transport Feroviar de Marfă CFR Marfă SA - S. M. Dobrogea va fi însă admisă, cu consecința respingerii cererii formulate în contradictoriu cu această pârâtă ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă. În acest sens, se are în vedere că S. M. Dobrogea a fost înființată la 1.09.2010, ulterior încetării raporturilor de muncă ale reclamantei, astfel că aceasta nu a avut astfel de raporturi cu S. M. Dobrogea.
În ceea ce privește excepția prescripției extinctive, instanța are în vedere că, potrivit art. 268 lit. c) și e), cererile în vederea solutionarii unui conflict de munca pot fi formulate: c) în termen de 3 ani de la data nasterii dreptului la actiune, în situatia în care obiectul conflictului individual de munca consta în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despagubiri catre salariat, precum si în cazul raspunderii patrimoniale a salariatilor fata de angajator; e) în termen de 6 luni de la data nasterii dreptului la actiune, în cazul neexecutarii contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia.
În sprijinul aplicării termenului de 6 luni, pârâta a susținut că prestațiile solicitate de reclamantă nu reprezintă drepturi salariale.
Potrivit art. 159 alin. 1 C. Mc., salariul reprezinta contraprestatia muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă, iar potrivit art. 160 C. Mc., salariul cuprinde salariul de baza, indemnizatiile, sporurile, precum si alte adaosuri.
Prin urmare, salariul constituie prețul muncii, dar nu se rezumă la ceea ce în sens restrâns este desemnat prin această noțiune, ci cuprinde totalitatea prestațiilor din partea angajatorului care constituie un corespondent și o consecință a muncii prestate, inclusiv diverse adaosuri, prime și alte prestații la care salariatul are dreptul ca urmare a prestării muncii.
Sub rezerva verificării fondului drepturilor deduse judecății, prestațiile care fac obiectul prezentei cereri (solicitate de către reclamant) sunt invocate ca drepturi salariale ale acestuia, întrucât toate au ca temei calitatea de salariat și munca prestată. Caracterul condiționat sau necondiționat al unor drepturi nu înseamnă, cum a susținut pârâta, că ar fi altceva decât drepturi, însăși condiția fiind o modalitate a obligațiilor, cărora implicit le corespund drepturi și nu altceva.
În această situație, este aplicabil termenul de prescripție extinctivă de 3 ani prevăzut de art. 268 lit. c) C. Mc., care constituie o dispoziție specială și derogatorie în raport cu cea de la lit. e), întrucât nu toate drepturile prevăzute în contractul colectiv de muncă sunt drepturi salariale, în schimb toate drepturile salariale sunt prevăzute, fie și generic, în contractul colectiv de muncă.
În raport cu data înregistrării cererii – 15.10.2012, instanța va admite excepția prescripției extinctive pentru cererea având ca obiect contravaloarea tichetelor de masă aferente perioadei anterioare datei de 15.10.2009, pentru care termenul de prescripție extinctivă de 3 ani era împlinit la data înregistrării prezentei cereri. În consecință, instanța va respinge cererea având ca obiect contravaloarea tichetelor de masă aferente perioadei anterioare datei de 15.10.2009 ca prescrisă.
Totodată, instanța a respins excepția prescripției extinctive a cererii având ca obiect restul pretențiilor deduse judecății, ca neîntemeiată, termenul de prescripție extinctivă de 3 ani nefiind împlinit în cazul acestora.
Se are în vedere că salariul suplimentar aferent anului 2009 se plătește în funcție de salariul de bază din luna decembrie a anului respectiv, deci era scadent la 30.06.2010 – după cum se va vedea mai jos, potrivit 43 alin. 2 lit. a) din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, iar ajutorul de C. aferent anului 2009 era scadent după C., deci după 27.12.2009.
Art. 268 lit. d) C. Mc., invocat de pârâtă, este fără legătură cu cauza, întrucât reclamanta nu a formulat o acțiune în constatarea nulității vreunui contract colectiv de muncă.
Asupra fondului cauzei, instanța a constatat că reclamanta și-a întemeiat pretențiile inclusiv pe contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, în acest sens fiind precizarea din cadrul concluziilor scrise, depuse însă în ședință publică și susținute oral în cadru contradictoriu, în vreme ce pârâta și-a bazat apărările pe contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, apreciind că acesta produce efecte câtă vreme nu a fost constatată nulitatea lui.
Potrivit art. 132 alin. 3 din Legea nr. 62/2011, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care sa stabilească drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin contractul colectiv de munca aplicabil încheiat la nivel superior. O dispoziție similară a existat și la art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996, conform căruia contractele colective de munca nu pot conține clauze care sa stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca încheiate la nivel superior.
Cerința nestabilirii unui nivel inferior al drepturilor în raport cu prevederile contractului colectiv de muncă la nivel superior constituie o cerință de valabilitate a contractului colectiv de muncă la nivel inferior, sancționată expres cu nulitatea potrivit art. 142 alin. 1 din Legea nr. 62/2011 și anterior potrivit art. 24 alin. 1 din Legea nr. 130/1996.
Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate aplicabil în speță este supus cerințelor prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sale, respectiv Legii nr. 130/1996, care conține sub aspectul discutat prevederi similare Legii nr. 62/2011 prin care a fost abrogată. Dacă art. 24 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 prevede că nulitatea clauzelor contractuale se constată de către instanța judecătorească competentă, la cererea părții interesate, art. 142 alin. 2 din Legea nr. 62/2011 prevede că nulitatea clauzelor contractuale se constată de către instanțele judecătorești competente, la cererea părții interesate, fie pe cale de acțiune, fie pe cale de excepție. Cele două reglementări sunt similare, în sensul că cea de-a doua enumeră expres ambele modalități de invocare a nulității, în vreme ce a doua nu distinge între ele, deci le admite la rândul ei pe ambele.
Invocarea nulității „pe cale de excepție” constituie fie opțiunea reclamantului de a se rezuma, în argumentarea pretențiilor sale, la susținerea incidenței nulității exclusiv în cadrul motivării acțiunii sale, fără a formula o acțiune în nulitate, fie opțiunea pârâtului de a se apăra împotriva pretențiilor reclamantului în aceleași condiții, fără a formula o cerere reconvențională în nulitate.
Invocarea de către reclamant a nulității „pe cale de excepție” nu presupune formularea unei cereri în declararea nulității sau în anulare, ci constituie numai o motivare a pretențiilor sale, prin invocarea prevederilor legale imperative încălcate la încheierea contractului, obiectivul urmărit fiind înlăturarea efectelor acestuia.
În cazul contractului colectiv de muncă, nu se poate reține că cel de la nivel superior nu ar fi aplicabil decât dacă nu ar exista cel încheiat la nivel de unitate. Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior conține drepturi minimal prevăzute pentru salariați, al căror nivel nu poate fi stabilit inferior prin contractele colective de muncă încheiate la nivel inferior. Când există contracte colective de muncă încheiate la niveluri diferite, ele produc efecte sub rezerva condiției de valabilitate mai sus menționată.
Așa fiind, partea interesată poate invoca în favoarea sa contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior, întrucât acesta se află permanent în vigoare, chiar dacă aceasta presupune încetarea aplicării contractului colectiv de muncă încheiat nevalabil la un nivel inferior. Clauzele acestui din urmă contract sunt lipsite de efecte datorită încălcării interdicției legale menționate, astfel încât, ori de câte ori salariatul invocă în favoarea sa clauzele contractului colectiv de muncă încheiat la un nivel superior, acesta invocă implicit și nulitatea celui încheiat la un nivel inferior. În acest caz invocarea nulității are loc „pe cale de excepție”, ceea ce în termeni procedurali se traduce prin calea unei apărări de fond.
În concluzie, invocarea în favoarea salariatului a clauzelor contractului colectiv de muncă la nivel superior nu presupune formularea unei cereri în declararea nulității ori în anularea celui încheiat la un nivel inferior, instanța urmând să înlăture clauzele din cuprinsul acestuia din urmă prin care sunt prevăzute drepturi la un nivel inferior în raport cu legea ori cu clauzele contractului colectiv de muncă încheiat la un nivel superior.
Potrivit art. 30 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 2009, pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății poate primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
Din analiza acestui text se constată că acordarea dreptului salarial menționat nu este necondiționată, întrucât se prevede că personalul poate primi acest drept, iar nu că îl va primi. Astfel, existența dreptului este condiționată de manifestarea de voință în acest sens din partea angajatorului, care în speță lipsește.
Totuși, potrivit art. 132 alin. 3 din Legea nr. 62/2011, contractele colective de munca nu pot contine clauze care sa stabileasca drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin contractul colectiv de munca aplicabil incheiat la nivel superior.
Potrivit art. 43 alin. 2 lit. a) din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, alte venituri sunt: a) al 13-lea salariu, egal cu salariul de bază brut al angajatului avut în luna decembrie a anului precedent și va fi acordat în primul semestru al anului următor.
Se observă că, spre deosebire de contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, invocat de reclamantă, stabilește un drept necondiționat, care „va fi acordat în primul semestru al anului următor”, formularea imperativă excluzând ipoteza existenței vreunei condiții și făcând ca dreptul în cauză, având același conținut cu salariul suplimentar din contractul la nivel de unitate, să fie cuvenit reclamantului indiferent de preferința angajatorului ori de rezultatele financiare ale acestuia.
În acest sens, ori de câte ori prevederea contractuală este clară și imperativă, nu există nici un temei de a-i condiționa aplicabilitatea de aspecte care puteau fi prevăzute, dar nu au fost evitate, numai astfel dându-se eficiență voinței concordante a partenerilor sociali.
În condiții de neconcordanță, după cum s-a arătat, între contractele colective de muncă încheiate la nivel de unitate și respectiv de ramură, se acordă eficiență, potrivit textelor de lege anterior citate, contractului de nivel superior, deci celui la nivel de ramură.
Munca reclamantei în anul 2009 se apreciază ca ireproșabilă în sensul prevederii citate, întrucât angajatorul nu a dovedit că a fost sancționată sau că a obținut rezultate slabe în activitate. Sarcina evaluării activității profesionale a personalului revine angajatorului, lipsa acestei evaluări neputând fi interpretată în defavoarea salariaților.
Astfel, în baza art. 43 alin. 2 lit. a) din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, instanța a obligat pârâta să plătească reclamantei salariul suplimentar pentru anul 2009, echivalent cu salariul de bază brut al acesteia din luna decembrie a anului 2009, actualizat cu rata inflației de la scadență până la plata efectivă.
Din formularea „va fi acordat în primul semestru al anului următor” din art. 30 alin. 1 rezultă că scadența salariului suplimentar a fost la 30.06.2010.
Potrivit art. 64 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2009-2010, astfel cum a fost modificat prin actul adițional nr. 1713/2010 salariații vor mai beneficia din fondurile angajatorului de următoarele: cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C. se va acorda salariaților cu contract de muncă pe durată nedeterminată un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare; ajutoarele materiale menționate nu se acordă pentru anul 2010. Anterior modificării prin actul adițional, art. 64 prevedea acordarea ajutoarelor în discuție de la 1.01.2010, deci nu și pentru anul 2009.
Se observă astfel că pentru anii 2009-2010 nu au fost prevăzute ajutoarele solicitate, cererea urmând a fi respinsă ca neîntemeiată. În cazul ajutorului pentru C. aferent anului 2010, cererea este neîntemeiată și pentru că reclamanta nu a avut calitatea de salariat al pârâtei la 25-27.12.2010.
În ceea ce privește ajutorul material de Ziua Feroviarului aferent anului 2010, contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, astfel cum a fost modificat prin actul adițional nr. 1713/2010, a prevăzut neacordarea acestui drept pentru anul 2010.
În condițiile în care contractul colectiv de muncă la nivel de unitate nu a prevăzut acordarea acestor drepturi, iar cel la nivel de ramură nu cuprinde dispoziții cu privire la aceste aspecte, cererea având ca obiect ajutorul material de Paști aferent anului 2010 și de C. aferent anilor 2009-2010, precum și de Ziua Feroviarului aferent anului 2010, va fi respinsă ca neîntemeiată.
În cauză reclamanta nu s-a prevalat de prevederile altor contracte colective de muncă, cum ar fi cel încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar, instanța fiind obligată să se pronunțe în limitele învestirii potrivit principiului disponibilității, fără a putea schimba obiectul și cauza acțiunii, puterea de lucru judecat a hotărârii întinzându-se între limitele menționate ale învestirii instanței.
În ceea ce privește tichetele de masă, potrivit art. 43 alin. 2 lit. b) din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură pe anii 2008-2010, invocat de reclamantă, alte venituri sunt: b) tichetele de masă acordate in cuantumul aprobat prin Legea nr. 142 din 9.07.1998 si in condițiile art. 7 alin. 1 din aceasta, angajatorul stabilind de comun acord cu sindicatul legal constituit si reprezentativ unitatea emitenta a tichetelor de masa cu care va contracta prestarea serviciilor corespunzătoare.
Se face astfel trimitere doar la art. 7 din Legea nr. 142/1998, în sensul stabilirii modalității practice de angajare a serviciilor de tipărire a tichetelor de masă, însă acordarea tichetelor este obligatorie, nefiind supusă nici unei condiții.
Prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de ramură se impun în detrimentul reglementărilor contractuale stabilite la un nivel inferior, potrivit prevederilor citate ale art. 132 alin. 3 din Legea nr. 62/2011 și art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996.
Astfel, în baza art. 43 alin. 2 lit. b) din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, instanța va obliga pârâta să plătească reclamantei contravaloarea tichetelor de masă începând de la 15.10.2009 până la 1.06.2010, în echivalentul zilelor lucrătoare prestate înmulțit cu valoarea nominală, actualizată cu rata inflației la data plății efective.
În baza art. 274 Cod procedură Civilă instanța a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 400 lei, reprezentând cheltuieli de judecată (parțial onorariu de avocat, în raport cu admiterea în parte a cererii).
Împotriva sentinței civile nr.1020/25.02.2013 pronunțate de Tribunalul C. au declarat recurs ambele părți.
În motivarea recursului recurenta reclamantă C. M. a invocat în esență următoarele:
Hotărârea a fost data cu aplicarea greșita a legii pentru următoarele motive:
1.Cu privire la acordarea salariului suplimentar aferent anului 2009 apreciem ca hotărârea este nelegala, datorita următoarelor aspecte:
Art. 30 "(1) Pentru munca desfășurata in cursul unui an calendaristic, dupa expirarea acestuia, personalul unității poate primi un salariu suplimentar echivalent CU salariul de baza de încadrare din luna decembrie a anului respectiv."
Coroborat cu prevederile de mai sus, dispozițiile art. 31 arata urmatoarele: Art. 31 (1) Criteriile care condiționează acordarea salariului suplimentar sunt cele din Anexa nr.6."
Din analiza celor doua texte prevăzute de CCM pe anul 2009 invederează instanței de judecata ca potrivit acestor clauze contractuale negociate de parti: patronat - sindicate, se atesta indubitabil modalitatea concreta de acordare a acestor drepturi salariale (criteriile care condiționează acordarea salariului suplimentar sunt cele din anexa nr.6 din CCM) . si nu acordarea insusi a acestor drepturi .
Prin urmare au dreptul la un salariu suplimentar pentru munca prestata in cursul unui an calendaristic numai acei salariați care nu se găsesc in situațiile prevăzute la pct.2) din Anexa nr. 6, or in prezenta speța dedusa judecații, subsemnata nu am fost sancționată disciplinar, pe timpul cat mi-am desfășurat activitatea in cadrul societății angajatoare.
- Ajutorul material cu ocazia sărbătorilor de C., pentru anul 2009:
Contractul colectiv de munca pe anul 2009, a fost prelungit prin Act adițional, fiind inregistrat la Direcția de munca si protecție sociala a municipiului București sub nr. 17 1 2/21.09.2010, având valabilitate pana la data de 31.01.2011. Potrivit prevederilor art. 64 din Contractul colectiv de munca, paratele s-au obligai la premierea salariaților cu un salariu de baza la nivelul clasei I de salarizare pentru Ziua feroviarului, respectiv pentru sărbătorile de Paști și C., reprezentând un salariu de bază la nivelul clasei 1 de salarizare.
Așadar, instanța de fond, cercetând fondul cauzei a omis sa se pronunțe asupra acestui capăt de cerere, fapt pentru care solicitam in temeiul prevederilor art. 64 din CCM pe 2009, obligarea paratelor la plata acestui drept salariat in cuantum de 570 lei /2009, potrivit Anexei nr.l din CCM pe 2009.
- Referitor la drepturile salariale ajutorul material cu ocazia sărbătorii Paștelui aferentă anului 2010.
Drepturile bănești, la nivelul anului 2010 reprezentând ajutorul material pentru Paste si C., apreciez ca sunt drepturi salariale reglementate de CCM, in art.64 din CCM la nivel de unitate prin care se stipulează următoarele:
„In afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii, salariații vor mai beneficia din fondurile angajatorului, de următoarele: cu ocazia sărbătorilor de Paste si de C. se va acorda salariaților un ajutor material stabilit la nivelul clasei 1 de salarizare. Ajutoarele materiale menționate mai sus nu se acorda pentru anul 2010."
Din interpretarea acestei clauze contractuale, se constata ca este vorba de o norma imperativa .
Consiliul de Administrație cu consultarea delegaților aleși ai sindicatelor nu face altceva decât sa stabilească întinderea acestor drepturi, dar nu mai puțin de nivelul clasei 1 de salarizare, si nicidecum acordarea lor nu este lăsata la latitudinea angajatorului.
- Premiul acordat de Ziua Feroviarului pentru anul 2010:
Drepturile bănești, la nivelul anului 2010 reprezentând prima de Ziua Feroviarului, apreciez ca sunt drepturi salariale reglementate de CCM, in art.64 din CCM la nivel de unitate prin care se stipulează următoarele:
"Pentru Ziua Feroviarului se va acorda o premiere a cărei cuantum va fi stabilit de Consiliul de administrație, cu consultarea delegaților aleși ai sindicatelor cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare. Premierea pentru Ziua Feroviarului nu se acorda pentru anul 2010."
Potrivit prevederilor art. 38 din Codul Muncii se arata ca :"Salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi este lovita de nulitate."
În ceea ce privește aserțiunea pârâtei S. M. Dobrogea SA referitoare la nelegalitatea acordării drepturilor bănești pe anul 2010, respectiv 2011, deoarece CCM la nivel de unitate cuprinde clauze de neacordare la nivelul acestor ani, învederează că potrivit disp. art. 132 alin. 3 din Legea dialogului social nr. 62/20.05.2011: (3)” Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la nivel inferior celor stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil încheiat la nivel superior”.
În motivarea recursului recurenta pârâtă S.N.T.F.M.CFR Marfă SA a invocat în esență următoarele:
Hotărârea recurata este nelegala intrucat au fost interpretate greșit dovezile administrate, fiind nesocotite prevederile Contractelor Colective de Munca incheiate la nivel de unitate, probe ce erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii si pentru pronunțarea unei hotărâri legale si temeinice.
Prin hotărârea recurată a fost antrenata răspunderea angajatorului parat si a fost obligat la plata unor drepturi bănești ce nu au fost prevăzute in convenția incheiată de părti, respectiv Contractul Colectiv de Munca al CFR Marfa in vigoare in perioada analizata 2009/2010.
Cum prima instanța nu a nesocotit dovezile administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, apreciem ca s-a încălcat flagrant dreptul paratei la un proces echitabil.
In concluzie, cum prevederile contractuale din CCM la nivel de unitate au putere de lege, producând efecte juridice pentru toti salariații CFR Marfa, iar contractul colectiv legal si valabil incheiat la nivel de unitate are caracterul unei norme speciale in raport cu contractele colective încheiate la nivel superior, tinand cont si de abrogarea expresa a dispozițiilor art. 238 - 247 Codul Muncii, prin Legea nr.40/2011.
In acest context, urmează sa se reanalizeze probele administrate, urmând sa se constate valabilitatea Contractelor Colective de Munca incheiate la nivel de unitate, modificarea legala a acestor contracte prin acte adiționale inregistrate la ministerul muncii, conform legii si prevederile contractelor colective de munca ce au reglementat raporturile de munca in perioada interesata.
Hotărârea pronunțata este lipsita de temei legal, fiind data cu încălcarea sau aplicarea greșita a legii si in soluționarea excepției prescrierii dreptului material la acțiune întemeiata pe dispozitiile art. 268 alin.l lit.e Codul muncii, referitor la capetele de cerere privind executarea retroactiva a unor clauze prevazute in Contractul Colectiv de Munca si acordarea retroactiva a unor drepturi bănești stipulate in contractele colective de munca încheiate la nivel de angajator.
In mod nelegal, raportandu-se la obiectul acțiunii, instanța de fond a apreciat ca sunt aplicabile dispozițiile art. 268 alin.l lit. c Codul muncii, potrivit cărora cerințele in vederea soluționării unui conflict de munca pot fi formulate in termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, in situația in care obiectul conflictului individual de munca consta printre altele fie in plata unor drepturi salariale neacordate.
Potrivit art.268 alin.l lit. e din Codul Muncii, cererile privind soluționarea unui conflict de muncă în cazul neexecutarii contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia, pot fi formulate in termen 6 luni de la
data nașterii dreptului la acțiune.
Or, drepturile bănești solicitate prin acțiune, nu reprezintă un adaos la salariu, pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 160 din Codul muncii, iar simpla cuantificare a ajutoarelor materiale stipulate in CCM la nivel de unitate, conform Capitolului VI, prin raportare cel puțin Ia nivelul clasei 1 de salarizare, nu le conferă natura juridica a unui drept salariat.
Ajutorul material cu ocazia Pastelui, Crăciunului si prima Ziua Feroviarului sunt reglementate de art.64 alin.l si 2 din CCM 2009/2010, modificat prin act adițional 1713/21.04.2010, prin care s-a stabilit ca pentru anul 2010 nu se acorda drepturile banesti prevăzute la art. 64 din CCM.
Salariul suplimentar 2010 este reglementat de art.30 din CCM 2009/2010, modificat prin act adițional 1713/21.04.2010, prin care s-a stabilit ea pentru anul 2010 nu se acorda salariul suplimentar.
Tichetele de masă sunt reglementate de art.74 din CCM "2009/2010, modificat prin act adițional nr.1713/21.04.2010 stabilit ca pentru anul 2010 sa nu se acorde tichetele de masa prevăzute de art. 74 din CCM.
Conform actului adițional la CCM 2009/2010, inregistrat la Direcția de Munca București sub nr. 1713/21.04.2010, prevede modificarea art.30, 64 alin. 1 si 2 si art. 74 ce reglementa acordarea salariului suplimentar, ajutorului material de Paste si C. si prima de Ziua Feroviarului, tichete de masa, in sensul ca prevederile art. 30, 64 alin. l si 2 si art.74 sa nu se aplice in anul 2010.
Art.30 prevede :”(1) Pentru munca depusă în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății poate primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv”.
În mod similar, prin interpretarea greșită a CCM ale CFR Marfă SA și a disp. Legii nr. 142/1998, ce reglementează acordarea alocației zilnice de hrană sub forma tichetelor de masă, instanța a schimbat în mod nelegal înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestora, dând o interpretare diferită, eronată a dispozițiilor cu privire la alocația zilnică de hrană, obligând recurenta pârâtă a plata drepturilor salariale reprezentând contravaloarea tichetelor de masă.
În condițiile art. 1 alin. 1 din Legea nr.142/1998 salariații … „pot primi o alocație de hrană acordată sub forma tichetelor de masă…”. Aceste tichete de masă se pot acorda în limita prevederilor bugetului societății, în conformitate cu disp. art. 1 alin. 2 din același act normativ conform căruia tichetele de masă de acordă în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii …”
De asemenea, în temeiul prev. art. 304 indice 1 cod pr.civilă, solicită desființarea titlului, repunând părțile în situația anterioară, prin întoarcerea executării, în temeiul disp.art.404 indice 2 alin. 1 cod pr.civilă.
În temeiul dispozițiile art. 276 cod pr.civilă, prin admiterea recursului, când pretențiile reclamantului sunt încuviințate numai în parte, instanța va aprecia în ce măsură fiecare dintre ele poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată putând face compensare lor. În măsura în care recursul va fi admis, solicită reducerea proporțională a cheltuielilor de judecată la care au fost obligați în sentința recurată.
Analizând sentința recurată din prisma criticilor formulate de reclamantă, Curtea a apreciat că acestea sunt fondate în parte pentru următoarele considerente:
Cu privire la ajutorul material de C. pentru anul 2009:
Potrivit art. 64 din CCM la nivel de unitate :”cu ocazia sărbătorilor de Paști, de C. și pentru Ziua Feroviarului se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare”.
Din prevederile CCM rezultă că acordarea drepturilor menționate mai sus, este obligatorie și nu este la latitudinea angajatorului acordarea acestora în funcție de profitul realizat.
În conformitate cu disp. art.236 alin.4 din codul muncii, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților.
Prin actul adițional nr. 1713/21.04.2010 s-a prevăzut că aceste drepturi să nu se acorde pe anul 2010 nu pe anul 2009.
Cu privire la ajutorul material cu ocazia sărbătorii Paștelui aferentă anului 2010:
Prin actul adițional nr. 1713/21.04.2010 s-a modificat art. 64 din CCM la nivel de unitate prin care era reglementat ajutorul material cu ocazia sărbătorii de Paști, de C. și pentru Ziua Feroviarului, prevăzându-se faptul că aceste drepturi nu se acordă pe anul 2010.
Având în vedere faptul că actul adițional nr. 1713 a fost înregistrat la data de 21.04.2010, iar potrivit art. 31 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 R (în vigoare la acel moment) modificările aduse CCM devin aplicabile de la data înregistrării lor, Curtea a apreciat că reclamantei i se cuvine ajutorul material pentru paște aferent anului 2010.
Potrivit art. 243 alin. 1 din codul muncii :”executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți”.
În baza art.166 alin. 1 din codul muncii, Curtea a obligat pârâta la plata drepturilor bănești datorate actualizate cu indicele de inflație la momentul plății.
În ceea ce privește celelalte critici aduse hotărârii primei instanțe, Curtea a apreciat că sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Cu privire la premiul acordat de Ziua Feroviarului pentru anul 2010:
În mod corect prima instanță a respins cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata ajutorului material pentru Ziua Feroviarului 2010, ce s-a sărbătorit la data de 23.04.2010.
Prin actul adițional nr., 1713 din 21.04.2010 s-a modificat art. 64 din CCM la nivel de unitate pe anii 2009/2010, în sensul că :”Premierea pentru Ziua Feroviarului nu se acordă pentru anul 2010”.
Prima instanță a obligat pârâta la plata către reclamantă a salariului suplimentar pe anul 2009, astfel încât criticile aduse de reclamantă cu privire la neacordarea acestui drept sunt lipsite de interes.
Analizând sentința recurată din prisma criticilor formulate de către pârâtă, Curtea a apreciat că acestea sunt întemeiate în parte pentru următoarele considerente:
Cu privire la acordarea contravalorii tichetelor de masă după 21.04.2010:
Prin art. 74 din CCM la nivel de unitate se prevede faptul că începând cu data de 01.11.2007, salariații beneficiază de câte un tichet de masă pentru fiecare zi lucrătoare în condițiile legislației în vigoare.
Prin același act adiționat nr. 1713 din 21.04.2010 s-a modificat art.74 în sensul că :”drepturile decurgând din aplicarea acestui articol nu se aplică pe anul 2010”.
Având în vedere faptul că potrivit art. 31 alin.2 din legea nr. 130/1996 (în vigoare la acel moment), modificările aduse CCM devin aplicabile de la data înregistrării lor, în mod greșit prima instanță a obligat pârâta la plata contravalorii tichetelor de masă după 21.04.2010.
În ceea ce privește celelalte critici aduse hotărârii primei instanțe, Curtea a apreciat că sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune:
Drepturile solicitate de reclamantă au caracterul unor drepturi salariale chiar dacă sunt intitulate ajutoare sau premii.
Conform art. 160 din codul muncii salariul cuprinde :salariul de bază, indemnizația, sporurile, precum și alte adaosuri.
Prin urmare, în cauză sunt aplicabile prevederile art. 268 alin. 1 lit. c din codul muncii potrivit cărora :”cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat.
Dispoziția cuprinsă în art. 268 alin. 1 lit. c din codul muncii reglementează dreptul material la acțiune în cazul neexecutării unor clauze ale CCM care vizează alte drepturi decât cele salariale.
Cu privire la salariul suplimentar pe anul 2009:
Dreptul la salariul suplimentar este reglementat prin art. 30 alin. 1 din CCM la nivel de unitate prin care se prevedea :”pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia personalul societății poate primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare în luna decembrie a anului respectiv”.
- art.31 alin. 1: „Criteriile care condiționează acordarea salariului suplimentar sunt cele din Anexa nr.6”.
Sintagma poate primi, nu înseamnă posibilitatea angajatorului de a opta pentru neplata în mod unilateral a salariului suplimentar, ci se referă la posibilitatea acordării lui în funcție de criteriile și modul de calcul prevăzute în anexa 6.
Prevederile art.30 din CCM la nivel de unitate nu trebuie interpretate izolat de celelalte prevederi ale contractului, scoase din context și în strânsă legătură cu prevederile art. 31 (1) care fac trimitere la Anexa 6, în care sunt prevăzute criteriile în funcție de care salariații pot primi salariul suplimentar.
Pârâta nu a făcut dovada că reclamanta nu îndeplinea criteriile prevăzute la Anexa 6 și că astfel nu i s-ar fi cuvenit salariul suplimentar.
Cu privire la contravaloarea tichetelor de masă aferente perioadei 15.10.2009 – 20.04.2010:
Prin art. 74 din CCM la nivel de unitate se prevede faptul că începând cu data de 01.11.2007 salariații beneficiază de câte un tichet de masă pentru fiecare zi lucrătoare, în condițiile legislației în vigoare.
Din modalitatea de redactare a dispozițiilor CCM rezultă fără echivoc că acordarea tichetelor de masă nu este condiționată de realizările economice ale societății.
Este adevărat că prin dispozițiile Legii nr. 142/1998 s-a prevăzut că acordarea tichetelor de masă nu este obligatorie, ci doar o facultate, însă în cauză, angajatorul și-a manifestat acordul pentru plata acestora, iar executarea CCM este obligatorie.
Referirea din CCM la acordarea tichetelor de masă „în condițiile legii” este una cu caracter general, iar nu la anumite condiții speciale prevăzute de aceasta, a căror îndeplinire să fie necesară pentru că salariatul să beneficieze de tichete de masă.
Potrivit art.4042 alin. 1 cod pr.civilă, Curtea a dispus întoarcerea executării pentru pretențiile respinse în recurs.
În ceea ce privește cuantumul cheltuielilor de judecată acordate de prima instanță la fond, Curtea a apreciat că acestea nu sunt exagerat de mari pentru a se impune reducerea lor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite recursurile civile formulate de recurenta reclamantă C. M., cu domiciliul în C., șoseaua Mangaliei nr.7, ., apt.8, județul C., și recurenta pârâtă S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ - "CFR MARFĂ" S.A., cu sediul ales în C., . nr.2, județul C. împotriva sentinței civile nr.1020 din 25.02.2013 pronunțată de Tribunalul C. -Secția I civilă, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ "CFR MARFĂ" S.A.- S. M. DOBROGEA, cu sediul în C., . nr.2, județul C..
Modifică în parte sentința recurată în sensul că obligă pârâta la plata către reclamantă a ajutoarelor materiale pentru Paști 2010 și C. 2009 actualizate cu indicele de inflație la momentul plății.
Respinge ca nefondată cererea reclamantei privind plata contravalorii tichetelor de masă după 21.04.2010.
Dispune întoarcerea executării pentru pretențiile respinse.
Menține restul dispozițiilor.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 2 iulie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
R. A. M. A. J. Z.
Grefier,
M. G.
Jud.fond: M.S. S.
Red.dec.Jud.J.Z./10.07.2013
Tehnored.gref.MG/3ex/12.07.2013
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 465/2013.... → |
|---|
