Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 1184/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1184/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 03-12-2013 în dosarul nr. 1805/118/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1184/CM/2013
Ședința publică de la 03 Decembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE J. Z.
Judecător R. A.
Judecător M. B.
Grefier A. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de către pârâta S. N. DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFA ,,CFR MARFA” S.A., cu sediul ales în C., . nr.2, județul C., împotriva sentinței civile nr. 2489 din 23.05.2013 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., în contradictoriu cu intimata-reclamantă I. E. domiciliată în C., ., ., ., județul C., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilier juridic P. A. în reprezentarea intereselor recurentei, lipsă fiind intimata-reclamantă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că recursul este declarat și motivat în termen legal, fiind scutit de plata taxei judiciare de timbru.
Reprezentanta recurentei depune la dosar delegația de reprezentare conform procurii judiciare autentificate sub nr. 475/07.03.2013, învederând instanței că nu are alte cereri de formulat.
Curtea, după deliberare, apreciind cauza în stare de judecată, în baza prevederilor art. 150 C.pr.civ., declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în susținerea poziției procesuale.
Reprezentanta recurentei solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii introductive, ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată, pentru argumentele expuse în cuprinsul cererii de recurs.
Curtea reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C. sub nr._, reclamanta I. E. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta SNTFM „CFR MARFĂ”SA, să oblige pârâta să plătească contravaloarea drepturilor salariale reprezentând diferentele de salariu rezultate dintre salariu de baza brut negociat in cuantum de 700 lei pentru clasa 1 de salarizare, conform art. 41 alin 3 din Contractul Colectiv de munca la Nivel de Ramura Transporturi valabil pentru anii 2008-2010, prelungit prin act adițional până da data de 31.12.2010 fata de salariul plătit efectiv astfel:
- salariul efectiv plătit de 570 lei(pentru clasa 1 de salarizare) pentru perioada cuprinsa intre 28.09._10;
- salariul efectiv plătit de 600 lei (pentru clasa 1 de salarizare) pentru perioada 01.04._10, data pana la care a fost valabil Contractul Colectiv de Munca la Nivel de Ramura Transporturi valabil pentru anii 2008-2010.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că are calitatea de salariată a societății pârâte în funcția de IDM I, cu clasa de salarizare 32, iar pentru perioada solicitată, intre 28.09._10, a beneficiat de un salariu de încadrare calculat pentru o valoare a salariului de baza minim brut de 570 lei, respectiv 600 lei pentru perioada 01.04._10, conform actului aditional nr. 1713/21.04.2010 la CCM la Nivel de Unitate .
Conform Contractul Colectiv de Munca la Nivel de Ramura Transporturi pe anii 2008-2010, inregistrat sub nr. 722 pe anii 2008-2010, la art. 41 alin 3 lit. a se menționează "salariul de baza minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 01.01.2008 si negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/luna este de 700 lei, adică 4,12 lei /ora, salariul fiind stabilit fara alte sporuri, adaosuri sau indemnizații incluse in acesta". La art. 41 alin 3 lit. b se prevede ca părțile implicate in negocierile colective la nivel de grup de unități si unitate, vor lua ca baza de la care pornesc negocierile valoarea salariului de baza minim brut la nivel de ramura transporturi, stipulate la art. 41 pct 3 litera a, pentru stabilirea salariului de baza minim brut la nivelul respectiv, adică 700 lei si nu 570 pentru perioada 28.09._10, respectiv 600 lei pentru perioada 01.04._10, cat in mod eronat a achitat parata.
Se învederează că art. 241 alin 1 lit. c din Codul Muncii prevede: "clauzele contractelor colective de munca produc efecte pentru toti salariații incadrati in munca la toti angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a incheiat contractual colectiv de munca la acest nivel", iar la poziția 1 din anexa 5 la acest CCM care nominalizează unitățile la care se aplica acest contract colectiv de munca, se afla si societatea parata, SNTFM CFR MARFA S.A. de asemenea, reclamanta arată că art. 114 alin 1 din Contractul Colectiv de Munca la Nivel de Ramura Transporturi pe anii 2008-2010 prevede: "drepturile prevăzute in contractele individuale de munca nu por fi stabilite sub nivelul celor adoptate prin prezentul contract colectiv de munca si dupa caz ale celor incheiate la nivel inferior acestuia".
De asemenea, se solicită actualizarea sumelor cu indicele de inflație pana la introducerea cererii de chemare in judecata, iar de la data introducerii cererii de chemare in judecată, se solicită plata dobânzii legale, in vigoare pana la plata efectiva a drepturilor.
În drept, au fost invocate dispozițiile din Codul Muncii; CCM la nivel de ramură transporturi 2008 - 2010, legea nr.62/2011.
Pârâta SNTFM „CFR MARFĂ”SA a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția prescrierii dreptului la acțiune în temeiul disp.art.268 alin.1 lit.d) și e) și art.268 alin.1 lit.c) din Codul muncii.
Pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată, motivând că, prin contractele valabil încheiate la nivel de unitate pe anii 2007/2008 și 2009/2010: părțile au înțeles, de comun acord, pentru anii 2009 și 2010, să stabilească un salariu minim la nivelul societății, precum și alți coeficienți de ierarhizare, decât cei prevăzuți în CCM la nivel de ramură transporturi.
Se arată că societatea pârâtă este semnatara Contractului Colectiv de Munca la nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar cu aplicabilitate pana in decembrie 2010 si care reprezintă CCM la nivel superior celui incheiat la nivel de unitate. Potrivit art 72 din CCM la nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar, valabil pe anul 2010 „ salariații cu o vechime de cel puțin 10 ani in unitățile l sau subunitățile de cale ferata ori in unitățile sau subunitățile preluate de/ SNCFR in baza HG nr 235/1991, modificata prin HG nr 570/1991, cărora li se desface contractul individual de munca in urma faptului ca sunt pensionați din cadrul societății la cerere, pentru limită de vârstă sau incapacitate de munca, vor primi o indemnizație egala cu un salariu de baza lunar corespunzător clasei 20 de salarizare" .
Se susține că în cazul clauzelor contractuale din contractele colective de munca încheiate la nivel inferior, care conțin drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin contractele colective de munca încheiate la nivel superior sunt lovite de nulitate, însă nulitatea va fi constatata de instanța competenta la cererea părtii interesate -art.24 alin.l, alin.2, alin3 si alin.4 coroborat cu art.8 alin.2 si alin.3 din legea 130/1996 privind contractul colectiv de munca, aplicabila in perioada 2009-2010 de valabilitate a CCM la nivel de Unitate si CCM la nivel de G. de Unități.
Pârâta învederează faptul că reclamanta solicită practic înlocuirea unor clauze ale CCM la nivel de unitate și la nivel de G. de Unități Feroviare, a căror existenta s-a încheiat la 31.12.2010 cu clauze mai favorabile existente in Contractul Colectiv de Munca la Nivel de Ramura Transporturi, expirat si acesta la data de 31.12.2010. Conform prevederilor legale in vigoare la data existentei contractelor colective de munca, înlocuirea unor clauze ale acestora cu clauze mai favorabile existente in contractul de munca încheiat la nivel superior se poate face numai in urma sesizării instanței de judecata cu o cerere in constatarea nulității clauzelor respective.
S. pârâtă consideră că orice clauză din C.C.M. la nivel de SNTFC „C.F.R." S.A.. si C.C.M. la nivel de G. de Unități Feroviare nu poate fi inlocuită de către instanța de judecata cu o clauză mai favorabilă, prevăzute in Contractul Colectiv de Munca la nivel de ramura transporturi, în lipsa unei cereri de constatare a nulității acesteia, introdusa in termenul legal prevăzut de art.268 alin.l lit.d din codul muncii.
Consideră că aceste contracte colective la nivel de unitate aplicabile pentru anii 2009- 2010 au fost încheiate cu respectarea contractului de muncă încheiat la nivel superior, respectiv CCM la Nivel de G. de Unități Feroviare pe 2006/2008, a cărui valabilitate a fost prelungită prin act adițional până în anul 2010, astfel încât prevederile din CCM la Nivel de R. Transporturi nu sunt aplicabile. Se apreciază că în speță sunt incidente dispozițiile contractuale la nivel de unitate și grup de unități feroviare.
În drept au fost invocate contractul colectiv de munca la nivel de ramura Transporturi 2008-2010, Contractul Colectiv de munca 2009-2010, Codul muncii, Legea nr.168/1999, Legea nr.130/1996.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Prin sentința civilă nr. 2489 din 23.05.2013 a Tribunalului C., s-a respins excepția prescrierii dreptului la acțiune, invocată de pârâtă în temeiul disp.art.268 alin.1 lit.e) din Codul muncii.
S-a respins excepția prescrierii dreptului la acțiune, invocată de pârâtă în temeiul disp.art.268 alin.1 lit.d) din Codul muncii.
A fost admisă excepția prescrierii dreptului la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei cuprinsă între 28.09.2009 – 11.02.2010, invocată în temeiul disp.art.268 alin.1 lit.c) din Codul muncii.
S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta I. E. în contradictoriu cu pârâta S. N. DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFA CFR MARFA SA.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantei drepturile bănești reprezentând diferența dintre drepturile salariale încasate (incluzând salariul de bază, indemnizații, sporuri, adaosuri, alte sume acordate în temeiul raporturilor de muncă) si drepturile salariale cuvenite prin determinarea acestora pornind de la un salariu minim brut de 700 lei, pe perioada 12.02._10, drepturi ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, precum și dobândă legală calculată pentru perioada cuprinsă între data formulării cererii și data plății efective.
S-au respins ca fiind prescrise pretențiile reclamantei aferente perioadei 28.09.2009 – 11.02.2010.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:
Asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune
Conform art. 268 alin. 1 lit. c Codul muncii, se prescriu în termen de trei ani de la data nașterii dreptului la acțiune pretențiile reclamantei în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator.
Potrivit art. 268 alin. 1 lit. e Codul muncii, se prescriu în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, pretențiile formulate în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.
În speță, pretențiile ce formează obiectul litigiu se circumscriu sferei drepturilor salariale, întrucât salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de către salariat, aceasta cuprinzând salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adausuri.
În mod evident, excepția vizând incidența art. 268 alin. 1 lit e Codul muncii nu este întemeiată, drepturile putând fi pretinse în termenul de trei ani stabilit prin lit. c al aceluiași articol.
Pentru aceste considerente, instanța va respinge excepția prescrierii dreptului la acțiune, invocată de pârâtă în temeiul disp.art.268 lit.e din Codul muncii.
În ce privește perioada care excede termenului general de prescipție de 3 ani, urmează a se reține că în acest interval de timp ia naștere dreptul la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei 28.09.2009 – 11.02.2010. Pentru aceste motive, prescripția dreptului la acțiune invocată în temeiul art. 268 alin.1 lit. c Codul muncii va fi admisă în privința pretențiilor menționate, cu consecința respingerii lor ca prescrise.
De asemenea, instanța va respinge excepția prescrierii dreptului la acțiune, invocată de pârâtă în temeiul disp.art.268 alin.1 lit.d) din Codul muncii, având în vedere că nu a fost investită cu soluționarea unei cereri ce are ca obiect constatarea nulității unor clauze din CCM.
Asupra fondului acțiunii
Reclamanta este salariată a societății pârâte în funcția de IDM I, conform CIM.
Din analiza înscrisurilor depuse la dosarul cauzei rezultă că în perioada 28.09._10 acesta a beneficiat de un salariu de încadrare calculat pentru o valoare a salariului de baza minim brut de 570 lei, respectiv 600 lei pentru perioada 01.04._10.
Contractul colectiv de munca la nivel de unitate aplicabil pentru anii 2009-2010 a fost încheiat cu respectarea contractului de muncă încheiat la nivel superior, respectiv Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități Feroviare pe 2006/2008, a cărui valabilitate a fost prelungită prin act adițional până în anul 2010.
Pornind de la acest salariu minim brut de bază s-au stabilit drepturile salariale lunare cuvenite pentru munca prestată, aplicându-se coeficienți de ierarhizare specifici, sporuri permanente sau nepermanente, etc. De asemenea, celelalte drepturi bănești stabilite prin contractul colectiv se determinau prin raportare la cuantumul salariului de bază brut.
Problema de drept ce trebuie analizată se referă la cuantumul acestui salariu brut de bază, respectiv dacă s-a avut în vedere cuantumul corect, deoarece în funcție de acesta se calculau drepturile salariale cuvenite reclamantului pentru munca prestată.
În aceeași perioadă de referință era în vigoare și contractul Colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010.
Potrivit art. 41 alin. 3) lit. a) din CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010: Salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 01.01.2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 de ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta.
După cum se observă, dispozițiile din CCM la nivel de ramură se referă la „salariul de bază minim brut", iar nu la „salariu", astfel încât este irelevant faptul că reclamantul a primit un salariu mai mare de 700 de lei, deoarece „salariul" este compus din salariul de bază la care se adaugă sporuri, indemnizații și alte adaosuri.
De asemenea, instanța constată că salariul minim brut de bază stipulat în CCM la nivel de ramură transporturi valabil pe 2008-2010 era mai mare decât cel stipulat în CCM la nivel de unitate/grup de unități, pe perioada de referință.
Instanța va înlătura apărarea pârâtei conform căreia prevederile din CCM la Nivel de R. Transporturi nu sunt aplicabile în speță, fiind incidente cele la nivel de unitate și grup de unități feroviare, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Analizând coroborat dispozițiile cuprinse în art. 8 alin. 2) din legea nr. 130/1996, texte ce au următorul conținut :”Contractele colective de munca nu pot conține clauze care sa stabilească drepturi la un
nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca încheiate la nivel superior.”, precum și ale art. 30 alin. 1) din același act normativ: „Executarea contractului colectiv de munca este obligatorie pentru părți”, rezultă că un contract colectiv de muncă încheiat la nivel superior (având, deci, forță juridică superioară), aplicabil unor raporturi juridice de muncă, produce efecte și are prioritate de aplicare față de un contract colectiv de muncă încheiat la nivel inferior.
În consecință, chiar dacă prin contractul individual sau colectiv de muncă se prevăd anumite drepturi în favoarea angajatului, în condițiile în care printr-un contract colectiv de muncă încheiat la nivel superior se stipulează drepturi superioare, atunci se vor aplica în mod direct dispozițiile mai favorabile angajatului, stipulate în contractul colectiv de muncă de la nivel superior.
Se constată că în același sens au fost reglementate de către legiuitor și dispozițiile art. 238 din Codul muncii, în vigoare la data încheierii contractelor colective de muncă, care prevăd: „Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă.
La încheierea contractului colectiv de muncă prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal.”
Sintetizând, se poate concluziona că orice contract colectiv de muncă se încheie nu numai în considerarea legii, dar și în considerarea clauzelor contractuale colective de muncă încheiate la nivel superior, iar în cazul în care, din diferite motive, părțile au încheiat contracte colective prin care au negociat, în favoarea angajatului, drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele încheiate la nivel superior, clauzele celor dintâi sunt lovite de nulitate, în condițiile art.24 alin. 1 din Legea nr.130/1996, în vigoare la momentul nașterii drepturilor solicitate în prezenta cauză.
Chiar și în jurisprudența Curții Constituționale(Deciziile Curții Constituționale nr. 380/2004 și 294/2007) s-a statuat: „Contractul colectiv de muncă încheiat ia nivel național sau la nivel de ramură constituie izvor de drept (ca și legea) la încheierea contractelor colective de muncă la nivel de unitate, ceea ce impune respectarea clauzelor referitoare la drepturile minimale".
Chiar dacă nu există o cerere de constatare a nulității clauzelor inferioare din CCM la nivel de grup de unități, față clauzele din C.C.M la nivel de ramură, tribunalul poate aplica în raporturile dintre părți clauzele superioare din contractele colective de muncă la nivel de ramură, în mod direct în cadrul unei acțiuni având ca obiect drepturi salariale.
Instanța constată că pârâta nu a aplicat dispozițiile art. 41 alin. 3) lit. a) din CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 la stabilirea și calcularea drepturilor bănești cuvenite reclamantei pentru munca prestată, astfel încât drepturile acesteia au fost stabilite și plătite în mod eronat, într-un cuantum mai mic decât cel care i se cuvenea.
Având în vedere considerentele expuse, instanța a admis acțiunea și a dispus obligarea pârâtei la plata drepturilor bănești reprezentând diferența dintre drepturile salariale încasate (incluzând salariul de bază, indemnizații, sporuri, adaosuri, alte sume acordate în temeiul raporturilor de muncă) si drepturile salariale cuvenite prin determinarea acestora pornind de la un salariu minim brut de 700 lei, pe perioada 12.02._10, drepturi ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, precum și dobânda legală calculată pentru perioada cuprinsă între data formulării cererii și data plății efective.
Împotriva sentinței civile nr.2489/23.05.2013 pronunțate de Tribunalul C., în termen legal a declarat recurs pârâta S.N.T.F.M. CFR MARFĂ SA., carea criticat sentința pentru netemeinicie și nelegalitate având în vedere următoarele motive:
Critică pentru nelegalitate hotărârea recurată, întrucât în mod nelegal a fost respinsă excepția prescrierii dreptului material la acțiune.
Învederează instanței că reclamantul solicită acordarea retroactivă a unor drepturi ce izvorăsc din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură transporturi 2008-2010, iar potrivit art. 268 alin.1 lit.e din Codul muncii republicat, „cererile privind soluționarea unui conflict de muncă, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune.
Critică hotărârea pentru nelegalitate, întrucât nu a fost soluționată excepția prescrierii dreptului material la acțiune având în vedere prevederile art. 268 alin.(1) lit.d) din Codul Muncii.
Potrivit art.268 alin.1 lit.d Codul Muncii, respectiv art. 283 alin.1 litd.d Codul Muncii, în forma anterioară aplicării Legii nr.40/2011, cererile de constatare a nulității unor clauze ale contractelor colective de muncă pot fi formulate pe toată durata valabilității și existenței contractelor.
Cererea privind plata diferențelor salariale este vădit nefondată, urmând a se constata nelegalitatea hotărârii recurate, pentru următoarele motive:
- Hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii, motiv de modificare a hotărârii recurate prevăzut de art. 304 pct.7 Cod procedură civilă.
- Hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii;
- Instanța nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare și asupra unor dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.
Din interpretarea probelor administrate, instanța nu a reținut că salariul de bază brut acordat reclamanților în temeiul contractului individual de muncă și contractul colectiv de muncă ce a reglementat raporturile juridice de muncă dintre părți în perioada 2009-2010 este mai mare decât cel solicitat, prin aplicarea dispozițiilor art.41 alin.3 din contractului colectiv de muncă încheiat la Nivel de R. Transporturi.
În speță instanța de fond a intervenit asupra înțelegerii părților care au încheiat și semnat contractul individual de muncă în temeiul contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, obligând angajatorul la executarea retroactivă art.41 alin.3 din CCM încheiat la nivel de ramură transporturi și acordarea salariului brut de bază de 700 lei/lună pentru perioada interesată.
Ori, potrivit art.159 alin.1 Codul Muncii, salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă.
Potrivit art. 162 alin.1 Codul Muncii, nivelurile salariale minime se stabilesc prin contractele colective de muncă aplicabile, iar în temeiul art.159 alin.2 Codul Muncii, salariul individual se stabilește prin negocieri individuale între angajator și salariat.
Apreciază că sunt nesocotite prevederile art.1 alin.3 din contractul colectiv de muncă al S.N.T.F.M. CFR Marfă SA „Prezentul contract colectiv de muncă se aplică tuturor salariaților din SNTFM, semnatari ai contractului individual de muncă, încadrați în funcțiile și meseriile din anexa nr.2”.
Așadar, nulitatea clauzelor care încalcă dispozițiile art.8 din Legea nr.130/1996 nu operează de drept, ci ea trebuie constatată de instanța competentă, la cererea părții interesate. Deci, clauzele neconforme cu dispozițiile art.8 din Legea nr.130/1996 nu pot fi înlocuite de drept, ci numai după ce instanța competentă constată pe cale judecătorească nulitatea acestora.
Cum în cauză nu s-a dovedite că prevederile cuprinse în CCM la nivel de unitate sau la Nivel de G. de Unități Feroviare 2006-2010 au fost înlocuite în condițiile legale arătate mai sus, prevederile acestor contracte rămân valabile și sunt obligatorii pentru semnatarii lor, respectiv părțile în proces.
Apreciază că cererea reclamantului de acordare a diferențelor salariale în temeiul art.41 alin.3 din contractului colectiv de muncă încheiat la Nivel de R. Transporturi 2008-2010, a fost soluționată cu interpretarea și prin aplicarea greșită a legii, hotărârea recurată prezentând motive contradictorii.
În mod evident, sentința pronunțată de instanța de fond cuprinde motive contradictorii, prin combinarea ori interpretarea aleatorie a unor dispoziții contractuale în vederea obținerii unor legi terțiare.
Având în vedere executarea hotărârii recurate, solicită repunerea părților în situația anterioară și întoarcerea executării, în temeiul dispozițiilor art.404 ind.2 alin.1 Cod procedură civilă, obligând intimatul pârât la plata tuturor drepturilor bănești actualizate și acordate în temeiul titlului executoriu desființat.
Analizând sentința recurată din prisma criticilor formulate Curtea a respins recursul ca nefondat pentru următoarele considerente:
În mod corect prima instanță a respins excepția prescripției dreptului la acțiune.
Drepturile solicitate de reclamanți au caracterul unor drepturi salariale.
Conform art. 160 din codul muncii salariul cuprinde: salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.
Prin urmare, în cauză sunt aplicabile prevederile art.268 al.1 lit.c) din codul muncii potrivit cărora: „cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat”.
Dispoziția cuprinsă în art.268 al.1 lit.e) și d) din codul muncii reglementează dreptul material la acțiune în cazul neexecutării unor clauze ale contractului colectiv de muncă, care vizează alte drepturi decât cele salariale și respectiv dreptul material la acțiune în cazul solicitării constatării nulității CCM, ori obiectul prezentei cereri constă în obligarea pârâtei la plata unor diferențe de drepturi salariale.
Raportat la data formulării acțiunii, respectiv 30.01.2013, cererea a fost introdusă cu respectarea termenului de prescripție de 3 ani reglementat de art.268 al.1 lit.c) din codul muncii.
Cu privire la fondul cauzei:
Drepturile salariale ale reclamantei au fost calculate conform contractului colectiv de muncă la nivel de unitate 2009/2010.
Salariul de bază brut aferent clasei 1 de salarizare a fost de 570 lei, și ulterior modificat prin actul adițional nr.1708/21.04.2010 la 600 lei.
Potrivit art.41 al.3 a) din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi 2008-2010: „salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi valabil din data de 01 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medic/lună, este de 700 lei, adică 4,12/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta”.
Prin art.41 al.3 b) se prevedea faptul că: „părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate, vor lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură stabilirea salariului de bază minim brut la nivelul respectiv…..”.
În conformitate cu dispozițiile art.241 al.1 lit.c) din codul muncii, clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă.
Drepturile salariale stabilite prin contractul colectiv de muncă superior reprezintă o bază minimală pentru contractul colectiv de muncă încheiat la nivel inferior.
Astfel, prin art.238 al.1 din codul muncii, se prevede: „contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior”.
Chiar și în jurisprudența Curții Constituționale (decizia nr.380/2004, 294/2007) s-a statuat: „contractul colectiv de muncă încheiat la nivel național sau la nivel de ramură constituie izvor de drept (ca și legea) la încheierea contractelor colective de muncă la nivel de unitate, ceea ce impune respectarea clauzelor referitoare la drepturile minimale”.
Drepturile salariale rezultate din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură puteau fi acordate fără o prealabilă anulare a clauzelor cuprinse în contractele colective de muncă la nivel de unitate, negociate cu încălcarea drepturilor minimale stabilite în favoarea salariaților prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură.
În consecință, în mod corect prima instanță a obligat pârâta la plata către reclamantă a diferențelor salariale rezultate din aplicarea salariului minim brut de 700 lei, făcând o corectă interpretare a normelor juridice incidente în cauză și a probatoriului administrat.
Ca urmare a respingerii recursului, cererea recurentei pentru întoarcerea executării a rămas fără obiect.
Pentru considerentele arătate mai sus, potrivit art. 274 al.1 Cod procedură civilă Curtea a respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de către pârâta S. N. DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFA ,,CFR MARFA” S.A., cu sediul ales în C., . nr.2, județul C., împotriva sentinței civile nr. 2489 din 23.05.2013 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., în contradictoriu cu intimata-reclamantă I. E. domiciliată în C., ., ., ., județul C., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 03 Decembrie 2013.
Președinte, J. Z. | Judecător, R. A. | Judecător, M. B. |
Grefier, A. B. |
Jud.fond R.I. S.
Red.jud.J.Z./23.12.2013
Tehnored.A.B./30.12.2013
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 186/2013. Curtea... → |
|---|
