Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 1082/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1082/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 13-11-2013 în dosarul nr. 14941/118/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1082/CM
Ședința publică din 13 noiembrie 2013
Complet specializat pentru cauze privind
conflictele de muncă
PREȘEDINTE - M. P.
JUDECĂTORI - D. P.
- I. B.
GREFIER - M. D.
Pe rol soluționarea recursului civil declarat de recurenta reclamantă D. T., cu domiciliul în C., ., .. B, . civile nr. 2220 din 08 mai 2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, având ca obiect drepturi bănești, în contradictoriu cu intimata pârâtă S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ „CFR MARFĂ” S.A., cu sediul în București, .. 38, sector 1 și cu sediul procesual ales în C., . nr. 2.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru intimata pârâtă S. Națională de Transport Feroviar de Marfă „CFR Marfă” S.A., consilier juridic P. A., în baza delegației de reprezentare F.N. din 2013 depuse la dosar, lipsind recurenta reclamantă D. T..
Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
Recursul este declarat și motivat în termenul legal prevăzut de lege și scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Întrebat fiind, reprezentantul intimatei pârâte S. Națională de Transport Feroviar de Marfă „CFR Marfă” S.A. arată că nu mai au alte cereri de formulat, probe de propus sau excepții de invocat, solicitând cuvântul pe fond.
Curtea, luând act de declarația reprezentantului intimatei pârâte S. Națională de Transport Feroviar de Marfă „CFR Marfă” S.A., în sensul că nu mai sunt cereri de formulat, probe de propus sau excepții de invocat, în temeiul dispozițiilor art. 150 Cod procedură civilă, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentantul intimatei pârâte S. Națională de Transport Feroviar de Marfă „CFR Marfă” S.A., având cuvântul solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca temeinică și legală, pentru motivele arătate în întâmpinarea depusă la instanța de fond.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanta sub nr._ reclamanta D. T. a solicitat ca in contradictoriu cu pârâtul SNTFC CFR Marfa SA se dispună obligarea pârâtului la plata diferențelor rezultate din calcularea drepturilor salariale prevăzute in Contractul colectiv de munca la nivel de ramura transporturi pe anii 2008-2010 calculat la salariul de baza minim brut de 700 lei stabilit de art 41 alin 3 lit a si sumele efectiv încasate, pentru perioada 28.09._10.
In motivarea acțiunii arata reclamantul ca a desfășurat activitate in cadrul societății pârâte si au beneficiat de un salariu de încadrare calculat pentru o valoare a salariului de baza minim brut de 570 lei respectiv 600 lei pentru perioada 1.04._10. Susține reclamantul ca potrivit contractului colectiv de munca la nivel de ramura transporturi pe anii 2008-2010, art 41 alin 3 lit a, salariul de baza minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil la data de 1.08.2008 este de 700 lei. Susține reclamantul ca la litera b a aceluiași art 41 se prevede obligația părților implicate in negocieri colective la nivel de grup de unități sa ia ca baza de la care pornesc negocierile valoarea salariului de baza minim brut la nivel de ramura transporturi, adică 700 lei si nu 570 lei pentru perioada 1.09._10 respectiv 600 lei pentru perioada 1.04._10.
Mai precizează reclamantul ca pirita era obligata sa respecte dispozitiile CCM la nivel de ramura si sa aibă in vedere salariul minim brut de 700 lei la calcularea salariului.
In drept au fost invocate dispozițiile art 41 malin 5 din Constitutie, CCM nr. 722/2008, art 23, 40, 236 238, 241 c.muncii, Legea 130/199.
Pirita SNTFC CFR Marfa SA a formulat întimpinare solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiata.
A invocat pirita excepția prescrierii dreptului material la acțiune .
Arata pirita ca rezulta fără echivoc faptul ca solicitarea reclamantului consta in obligarea la respectarea clauzelor CCM ului la nivel de unitate, fiind astfel aplicabil termenul de prescripție de 6 luni.
Aceeași excepție a prescrierii dreptului material la acțiune, dar invocata pe dispozițiile art 268 alin 1 lit d c.muncii a fost supusa atenției, apreciindu-se ca drepturile bănești solicitate s-au născut cu mult înaintea termenului de 3 ani.
Arata pârâta ca in perioada 1.09._10 in care reclamantul solicita diferențele de drepturi salariale, diferența dintre salariul de baza minim brut negociat de 700 lei prevăzut de art 41 din CCM la nivel de ramura si cel efectiv primit de reclamanta si calculat in baza CCM la nivel de grup de unitati nu exista.
Menționează pirita ca părțile au înțeles de comun acord ca pentru anii 2009 si 2010 sa stabilească un alt salariu minim la nivel de societate precum si alți coeficienți de ierarhizare decât cei prevăzuți in CCM la nivel de ramura, astfel ca cererea trebuie analizata prin prisma principiului forței obligatorii a convențiilor. Mai mult, susține pirita ca salariul a fost calculat avându-se in vedere dispozițiile CCM la nivel de unitate care este singurul contract care are incidenta in cauza. Precizează pirita ca prin CCM la nivel de unitate sint prevăzute clase si coeficienți de ierarhizare specifici activitatii feroviare, si mai mult, clasa 1 de salarizare nu poate fi asimilata cu salariul minim de 700 lei prevazut de CCM la nivel de ramura deoarece in acest contract nu sint prevazute calse de salarizare ci numai coeficienti de ierahizare pentru diferite categorii profesionale.
Pirita sustine ca, caluzele contractelor colective de munca incheiate la nivel inferior care contin drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin contractele colective de munca incheiate la nivel superior sint lovite de nulitate, insa nulitatea va fi constata de instanta competenta la cererea persoanei interesate. Mai arata pirita ca reclamanta solicita practic inlocuirea unor clauze ale CCM la nivel de unitate si CCM la nivel de grup de unitati, a caror existenta s-a incheiat la 31.12.2010 cu clauze mai favorabile existente in CCM la nivel de ramura, expirat si acesta la data de 31.12.2010, inlocuire ce nu se poate face decit in urma sesizarii instantei cu o cerere de constatare a nulitatii clauzelor respective.
Prin sentința civilă nr.2220 din 8 mai 2013 Tribunalul C. a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 268 alin 1 lit. e si d c. muncii.
A admis excepția prescrierii dreptului material la acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 268 alin 1 lit. c c.muncii în ceea ce privește obligarea pârâților la plata diferențelor de drepturi salariale pe perioada 28.09.2009-14 decembrie 2009.
A respins acțiunea formulată de reclamantă în ceea ce privește obligarea pârâtei la plata diferențelor de drepturi salariale pe perioada 28.09.2009-14 decembrie 2009 ca prescrisă și a respins restul pretențiilor ca nefondate.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Cu privire la excepția prescrierii dreptului material la acțiune instanța a reținut, în legătură cu cererea pentru acordarea drepturilor bănești solicitate pe perioada 28.09.2009-31 decembrie 2010 că, potrivit art. 268 lit c si e c.muncii „Cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate: c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator; e) în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.”
Din textul de lege citat mai sus s-a stabilit că pentru drepturile salariale termenul de prescripție al dreptului la acțiune este de 3 ani, iar pentru neexecutarea clauzelor contractului colectiv de munca termenul de prescripție al dreptului la acțiune este de 6 luni.
Potrivit art 160 c.muncii „ Salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.”
Din cuprinsul contractului colectiv de munca, rezultă că dreptul la calcularea unui salariu de baza brut este un drept salarial.
Apreciind deci, ca dreptul la salariul la salariu brut de baza negociat este un drept salarial neacordat, instanța a constatat că termenul de prescripție aplicabil este cel de 3 ani prevăzut de lit. c a art. 268 alin 1 c.muncii. Având în vedere că dreptul la plata salariului se naște la începutul lunii următoare celei pentru care se calculează, instanța a constatat ca dreptul la acțiune al reclamanților la plata salariului prin utilizarea unui salariu de baza brut negociat de 700 lei aferent anului 2009 nu este prescris.
Stabilind că aceste drepturi au natura salariala, instanța a constatat că solicitarea de a se plăti aceste drepturi face să nu fie aplicabile in speță dispozițiile a art. 268 lit. e din c.muncii referitoare la termenul de prescripție de 6 luni, ci doar cele ale art 268 lit c c.muncii.
Totodată, instanța a apreciat că în cauză nu este aplicabilă dispoziția art. 268 lit. d, în cauză neinvocându-se de către reclamanți nulitatea vreunui contract de muncă.
Prin urmare, instanța a respins excepția prescrierii dreptului la acțiune întemeiata pe dispozițiile art. 268 alin 1 lit. e c.muncii.
Cum acțiunea a fost introdusa la data de 14.12.2012, iar perioada pentru care se solicita drepturile bănești este 28.09.2009-31 decembrie 2010, instanța a apreciat ca termenul de 3 ani prevăzut de art. 268 alin 1 lit. c era împlinit la data sesizării instanței in ceea ce privește drepturile bănești pentru perioada 28.09._09 astfel că a admis excepția prescripției si a respins cererea de obligarea la plata diferențelor bănești pentru perioada 28.09._09, ca prescrisă.
Asupra fondului cauzei s-a reținut că reclamantul a fost angajatul societății pârâte.
In această calitate, reclamantul a avut in perioada septembrie 2009-decembrie 2010 salariul de baza brut de 1446 lei si, începând cu 1.04.2010 de 1522 lei.
Acest salariu s-a stabilit de către pârâtă în baza Contractului colectiv de munca la nivel de unitate, contract ce conține dispoziții similare cu cele din Contractul colectiv de munca la nivel de grup de unități.
Potrivit art. 12 si 13 din contractul colectiv de munca la nivel de unitate „Salariile de baza pentru muncitorii calificați se stabilesc pe categorii de încadrare sau funcții….Fiecărei categorii de încadrare sau funcții îi corespund clase de salarizare conform anexei 2”
Astfel, potrivit dispozițiilor din contractul colectiv de munca la nivel de unitate, instanța a reținut că salariul de baza brut al reclamantului s-a calculat prin încadrarea mai întâi a acestuia in clasa 32 de salarizare. Ulterior, având in vedere coeficientul de ierarhizare stabilit pentru clasele de salarizare, conform anexei 1, si cuantumul stabilit pentru o clasa de salarizare de 570 lei si, respectiv 600 lei, pirita, folosind algoritmul de calcul: salariul de baza brut ═ coeficientul de ierarhizare corespunzător clasei de salarizare X valoarea clasei de salarizare, a stabilit pentru reclamant salariul de baza brut de 1446 lei ( 570 X clasa de salarizare) si ulterior de 1522 lei ( 600 X clasa de salarizare ).
Reclamantul pretinde ca salariul sau de baza brut trebuia calculat prin utilizarea salariului minim brut la nivelul ramurii transporturi de 700 lei, stabilit prin art. 41 alin 3 contractul colectiv de munca la nivel de ramura transporturi.
Potrivit art. 41 alin 1, 2 si 3 din CCM la nivel de ramura transporturi „ Se stabilesc următorii coeficienți minimi de ierarhizare pentru următoarele categorii de salariați: A. muncitori 2. calificați - 1,5. Coeficienții minimi de ierarhizare de la alin 1 se aplica la salariul de baza minim brut la nivel de ramura transporturi stabilit prin art. 40 alin 3 lit. a. Salariul de baza minim brut la nivelul ramurii transporturi valabil din data de 1.01.2008 si negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/luna este de 700 lei…”.
Din dispozițiile contractului colectiv de munca la nivel de ramura citate mai sus instanța a constatat că algoritmul de calcul al salariului prevăzut de acest contract constă în formula: salariul de baza brut ═ salariul de baza minim brut la nivel de ramura transporturi X coeficient minim de ierarhizare.
In speță, salariul de baza brut al reclamanților, care se încadrează in categoria muncitorilor calificați ( art. 41 alin 1 lit. A pct. 2), ar fi avut cuantumul de 1050 lei ( 700 X 2) in măsura in care pirita ar fi stabilit acest salariu in funcție de dispozițiile contractului colectiv de munca la nivel de ramură transporturi.
Din cele expuse, instanța a constatat că prin aplicarea dispozițiilor prevăzute in contractul colectiv de munca la nivel de unitate referitoare la stabilirea salariilor de baza ale muncitorilor calificați, pirita a acordat reclamantului un salariu de baza brut mai mare decât cel care rezulta din contractul colectiv de munca la nivel de ramura transporturi (1446 lei sau 1522lei fata de 1050 lei).
Ceea ce dorește reclamantul este o modificare a algoritmului de calcul a salariului prin utilizarea formulei de calcul prevăzute de contractul colectiv de munca la nivel de unitate dar cu unul din elementele de calcul - salariul de baza minim brut la nivel de ramura transporturi prevăzut de contractul colectiv de munca la nivel de ramura.
Se vrea astfel obținerea unei formule de calcul care constanta in: salariul de baza brut ═ salariul de baza minim brut la nivel de ramura transporturi ( 700 lei) X coeficientul de ierarhizare corespunzător clasei de salarizare, deci combinarea dispozițiilor care reglementează aceiași instituție – cea a salarizării, din doua acte diferite - CCM la nivel de unitate si CCM la nivel de ramura.
Potrivit art. 229 alin 4 C.muncii „Contractele colective de munca, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților”.
Conform art. 30 din legea 130/1996 „Executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți.” Acest text de lege instituie forța obligatorie a contractului colectiv de munca pentru părțile semnatare, contract care se impune întocmai ca si legea..
Executarea vizata de art. 30 presupune aducerea la îndeplinire a clauzelor contractului, respectarea drepturilor si obligațiilor asumate de părți.
Totodată, art. 41 alin 5 din Constituție garantează caracterul obligatoriu al convențiilor colective intre părți.
In corelația dintre diferitele tipuri de contracte colective de munca, contractele colective de munca de la nivel superior constituie izvor de drept pentru contractele colective de munca de la nivelurile inferioare. Sub aspectul drepturilor salariaților, contractul colectiv de munca de la nivelul superior reprezintă pentru contractul colectiv de munca de la nivelul inferior o baza minimala. Prin urmare, s-a reținut că în contractul colectiv de munca de la nivel inferior se pot stabili numai drepturi egale sau mai mari decât cele din contractul colectiv de la nivel superior.
In cauza, așa cum am arătat, contractul colectiv de munca la nivel superior - cel de la nivel de ramura transporturi, prevede drepturi salariale mai mici decât cel de la nivel inferior - la nivel de unitate astfel că, arată instanța, în mod corect, pârâta a respectat si aplicat dispozițiile contractului colectiv de munca de la nivel de unitate.
Interpretarea reclamantului in sensul obținerii unei formule de calcul prin luarea unor elemente de calcul dintr-un contract colectiv de munca ( de ramura) si alte elemente din alt contract colectiv de munca (de unitate) in scopul obținerii unui rezultat favorabil este profund eronata.
O regulă de bază în interpretarea si aplicarea legii constituie interdicția creării pe cale judiciară a unei noi legi ( lex terția) prin combinarea unor dispoziții mai favorabile din mai multe legi.
Ca si in cazul dispozițiilor legale, si dispozițiile contractuale (care constituie legea parților) nu se pot interpreta de așa manieră încât să ducă la obținerea unei legi terțiare ( lex terția).
In măsura în care în contractul colectiv de munca la nivel de unitate ar fi existat o lacună în modul de stabilire a salariului de baza brut al salariaților calificați, atunci aceasta lacună ar fi putut fi acoperita cu dispoziții din contractul colectiv de muncă de la nivel de ramură mai favorabile.
In speța însă, a reținut instanța, nu este vorba despre nici o lacună în reglementarea modului de calul a salariului de baza brut, algoritmul de calcul stabilit fiind clar, chiar dacă diferit de cel prevăzut în contractul colectiv de munca de la nivel de ramură.
Or, atâta timp cât în formula de calcul a salariului de baza brut prevăzuta de contractul la nivel de unitate se utilizează alte noțiuni decât in cea prevăzută de contractul la nivel de ramura ( clasa de salarizare si nu salariu minim de baza; coeficienți de ierarhizare corespunzători clasei de salarizare si nu coeficienți minimi de ierarhizare pentru categorii de salariați) instanța a apreciat că are aplicabilitate deplină contractul la nivel de unitate, acesta conținând dispoziții mai favorabile reclamantei.
Instanța nu a reținut susținerile pârâtei potrivit cărora trebuia mai întâi sa se obțină anularea clauzelor privind salarizarea din contractul colectiv de munca la nivel unitate, aceasta nefiind întemeiata.
Așa cum am arătat mai sus, atâta timp cât un contract colectiv de muncă conține dispoziții mai favorabile atunci acesta se aplică cu prioritate față de cel care are dispoziții mai puțin favorabile, fără a fi însă necesar să se constate nulitatea dispozițiilor mai puțin favorabile.
Pentru motivele expuse, apreciind ca cererea reclamantului este nefondata, instanța a respins-o.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs reclamanta D. T. care a criticat-o pentru nelegalitate conform dispozițiilor art. 304 pct.9 Cod proc.civilă coroborat cu art. 3041 Cod proc.civilă, criticile de nelegalitate vizând în esență respingerea capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la diferența de salariu rezultat dintre salariul de bază brut negociat în cuantum de 700 lei stabilit conform dispozițiilor art. 41 din CCM la Nivel de R. Transporturi valabil pentru anii 2008-2010 înmulțit cu coeficientul de ierarhizare corespunzător clasei de salarizare pe care o are fiecare salariat și sumele efectiv primite de aceștia.
Reclamanta arată că a fost angajata societății SNTFM – CFR Marfa SA în perioada de referința însă a beneficiat de salarii mai mici, calculate în raport de CCM la nivel de unitate deși angajatorul era obligat sa calculeze salariile în raport de dispozițiile mai favorabile prevăzute de CCMR .
Astfel recurenta reclamantă apreciază ca hotărârea este nelegală și netemeinică deoarece instanța nu a luat în calcul împrejurarea că pârâta a încălcat dispozițiile art. 238 Codul muncii în sensul ca nu a armonizat dispozițiile din CCM la nivel de unitate cu cele din CCM la nivel de ramura.
Prin urmare, hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Se critică pentru nelegalitate hotărârea recurată întrucât în mod nelegal a fost respinsă ca nefondata cererea privind acordarea diferențelor salariale cuvenite prin aplicarea dispozițiilor prevăzute de art. 41 alin. 3 din Contractul colectiv de muncă la Nivel de R. Transporturi.
Potrivit art. 41 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură transporturi pe anii 2008–2010, sunt prevăzuți coeficienții de ierarhizare pentru categoria de salariați, iar la art. 3 lit. „a” se prevede că salariul minim brut la nivel de ramură transporturi, valabil din data de 01.01.2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri sau alte indemnizații incluse.
Articolul 41 lit. „b” din același contract prevede în mod expres că părțile implicate în negocieri colective la nivel de grup de unități și unitate, vor lua ca bază de la care pornesc negocierile, valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, stipulat la art. 41 pct. 3 lit. „a” pentru stabilirea salariului minim brut la nivelul respectiv, grup de unități sau unitate.
Față de dispozițiile art. 236 alin. 4 Codul muncii, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților, clauzele fiind obligatorii pentru părțile contractuale.
Având caracter obligatoriu, rezultă că drepturile salariaților sunt cele stabilite prin contractul încheiat la nivel superior, în speță, la nivel de ramură, în cazul în care la nivel de unitate, respectiv, la nivel de grup de unități feroviare au fost stabilite drepturi la nivel inferior iar salariații nu pot renunța la cele conferite, în temeiul legii, prin negocierile colective la nivel superior, la nivel de ramură transporturi.
Având în vedere motivele prezentate, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței recurate, admiterea cererii și obligarea intimatei pârâte la plata drepturilor salariale cuvenite, reprezentând diferența dintre salariul de bază brut calculat în funcție de salariul de bază brut la nivelul ramurii transporturi pe anii 2008–2010 de 700 lei stabilit în art. 41 alin. 3 lit. „a” din Contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii transporturi 2008–2010 și sumele efectiv plătite în perioada decembrie 2009- 31 decembrie 2010, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație și dobândă, de la data scadenței până la data plății efective.
Analizând legalitatea hotărârii Tribunalului C. în raport cu criticile recurentei reclamante, Curtea constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor Legii nr. 130/1996 (în vigoare în perioada de referință) Contractul Colectiv de Muncă încheiat la nivel de R. Transporturi produce efecte față de toți angajații în unitățile care fac parte din ramura transporturi.
Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi de un nivel inferior celor stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil la nivel superior (art. 8 alin. (2) din Legea nr. 130/1996).
Prin Deciziile nr. 511/2006, Decizia nr. 294/2007 și Decizia nr. 95/2008 Curtea Constituțională a României a respins excepțiile de neconstituționalitate a normelor din Codul muncii (art. 238) și a art. 8 alin. 1 și 2 din Legea nr. 130/1996 din Codul muncii referitoare la obligativitatea – între ele, din treaptă în treaptă – a contractelor colective de muncă.
Argumentele instanței constituționale au fost:
- rațiunea încheierii contractelor colective de muncă, la niveluri diferite, constă în aplicarea art. 41 alin. 5 din Constituție care garantează dreptul la negocieri colective în materie de muncă și caracterul obligatoriu al convenției colective.
- în acest fel se asigură:
a)îndeplinirea uneia dintre obligațiile statului și anume aceea de a crea condițiile necesare pentru creșterea calității vieții (art. 135 al. 2 lit. f) din Constituție.
b)un nivel minim de drepturi pentru salariați.
- toate aceste obiective, nu s-ar putea realiza dacă nu s-ar prevedea caracterul obligațional al contractului colectiv de muncă de la nivel superior pentru negocierea clauzelor celor de la niveluri inferioare.
În prezent în contextul legislației din domeniul dreptului muncii, prin contractul aplicabil într-o unitate dată, trebuie să se înțeleagă, după caz:
- contractul colectiv de muncă la nivelul unității, dacă există un astfel de contract, cu condiția ca acesta să respecte normele legale și prevederile contractelor colective încheiate la nivelele superioare.
- contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități dacă nu există un contract colectiv de muncă la nivel de unitate și dacă unitatea face parte din grupul de unități pentru care s-a încheiat contractul colectiv de la acest nivel.
- contractul colectiv de muncă de la nivel de sector de activitate, dacă nu există contractul colectiv de muncă la nivel de unitate și nici la nivel de grup de unități și dacă unitatea face parte dintre organizațiile patronale semnatare ale contractului respectiv.
În concluzie, CCM aplicabil într-o unitate dată, este, după caz, contractul efectiv încheiat la nivelul cel mai mic, cu condiția ca acesta să fie încheiat cu respectarea dispozițiilor legale și ale drepturilor minimale prevăzute în contractele la nivel superior.
În literatura de specialitate s-a subliniat, ca o particularitate, dată fiind obligativitatea, sub aspectul drepturilor salariaților, a contractelor colective de muncă din treaptă în treaptă, în cazul în care există contrarietate între ele cu privire la aceeași problemă, salariaților li se aplică clauza contractuală mai favorabilă (Tratat teoretic și practic de drept al muncii, ediția a II-a revăzută și revizuită, pag.174 I. T. Ș.).
Potrivit art. 8 alin. (2) din Legea nr. 130/1996 republicată, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la nivel inferior celor stabilite prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, instanța constituțională statuând că “dispozițiile contractului colectiv de muncă la nivel național sau la nivel de ramură constituie izvor de drept (ca și legea) la încheierea contractului de muncă la nivel de unitate, ceea ce impune respectarea clauzelor referitoare la drepturile minimale. Prin urmare părțile, cu respectarea acestor obligații firești, au toată libertatea să negocieze și alte clauze precum și drepturi superioare”.
În raport de aceste scurte considerente teoretice referitoare la raporturile dintre contractul colectiv de muncă la nivel de unitate și contractul colectiv de muncă la nivel superior, Curtea constată că în mod greșit Tribunalul C. a respins acțiunea reclamantei ca nefondată.
Art. 41(3) lit.a) din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de ramură Transporturi pe anii 2008-2010 și care a creat controverse sub aspectul aplicabilității lui dispune următoarele :” Salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte adaosuri ori indemnizații incluse în acesta”, iar art. 40 (3) lit.b) instituie următoarele: „Părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate, vor lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, stipulat la art. 40, pct.(3) lit.a), pentru stabilirea salariului de bază minim brut la nivelul respectiv, iar la stabilirea salariilor de bază minime brute pentru fiecare categorie de salariați, vor fi adoptați coeficienții minimi de ierarhizare stabiliți la art. 40, pct. (1) din contract”.
Din interpretarea literală a dispozițiilor de lege mai sus redate rezultă că voința părților contractante a fost aceea de pornire la negociere atât la nivel de unitate cât și la nivel de grup de unități de la 700 lei pentru salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună.
Intimata este obligată să aplice aceste dispoziții minimale întrucât este semnatara Contractului Colectiv de Muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008, astfel cum a fost modificat prin Actul adițional înregistrat la M.M.F.,E.S. cu nr. 370/20.06.2008 și a cărui valabilitate a fost prelungită până la data de 31.01.2011 prin Actul adițional nr. 629/04.01.2011 înregistrat la M.M.F.P.S. – S.D.S.
Contractele colective de muncă invocate mai sus cu valabilitate până la sfârșitul anului 2010 (respectiv, momentul până la care au învestit părțile instanța cu pretențiile deduse judecății) se supun sub aspect juridic dispozițiilor Legii nr. 130/1996 și Codului muncii, în forma anterioară aplicării Legii nr. 40/2011.
Astfel, potrivit art.7 alin.2 din legea nr. 130/1996, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituiau legea părților, iar potrivit art. 8 alin.2 din aceeași lege aceste contracte nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la nivel inferior celui stabilit prin contracte colective de muncă la nivel superior.
Față de dispozițiile art. 236 alin.4 Codul muncii și art. 7 alin.2 din Legea nr. 130/1996 instanța apreciază că apărarea pârâtei intimate referitoare la aplicabilitatea Contractului Colectiv de Muncă la nivel de grup de unități în transportul feroviar pe anii 2006-2008 prelungit prin act adițional cu ignorarea contractului Colectiv de Muncă la nivel de ramură Transporturi nu poate fi reținută întrucât contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților, clauzele fiind obligatorii pentru părțile contractante.
De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art. 238 din Codul muncii, în vigoare la data încheierii contractelor colective de muncă: „(1) Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contracte colective de muncă încheiate la nivel superior”.
În același sens, potrivit art. 8 din Legea nr. 130/1996, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Având caracter obligatoriu, rezultă că drepturile salariaților sunt cele stabilite prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, în cauză la nivel de ramură, în cazul în care la nivel de unitate, respectiv grup de unități au fost stabilite drepturi la nivel inferior iar salariații nu pot renunța la cele care, în temeiul legii, au fost statuate prin negocierile colective.
Chiar și în jurisprudența Curții Constituționale s-a accentuat obligativitatea respectării în negocierile colective, a drepturilor minimale consacrate în favoarea salariaților prin dispozițiile legii și prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Prin Deciziile Curții Constituționale nr. 380/2004 și nr. 294/2007 s-a statuat: „ Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel național sau la nivel de ramură constituie izvor de drept ( ca și legea la încheierea contractelor colective de muncă la nivel de unitate), ceea ce impune respectarea clauzelor referitoare la drepturile minimale”.
Având în vedere faptul că prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior (în cauză, la nivel de ramură) s-au stabilit anumite drepturi în favoarea salariaților aceștia nu pot renunța la ele, negocierea clauzelor contractului colectiv de muncă încheiat la nivel inferior, în cauză, la nivel de unitate, respectiv grup de unități, fiind posibilă numai peste nivelul minimal al drepturilor recunoscute în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior.
Chiar dacă nu există o cerere de constatare a nulității clauzelor inferioare din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități față de clauzele din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, instanța poate aplica ea raporturilor dintre părți clauzele superioare din contractele colective de muncă la nivel de ramură în mod direct în cadrul unei acțiuni având ca obiect drepturile salariale.
Pe cale de consecință, Curtea găsind criticile întemeiate va admite acest recurs și modificând în parte sentința va obliga pârâta la plata diferențelor salariale rezultate din aplicarea salariului de bază brut în cuantum de 700 lei prevăzut de art. 41 alin. 3 din CCM la nivel de ramură transporturi pentru perioada decembrie 2009 până la data de 31 decembrie 2010 actualizate cu indicele de inflație la momentul plății.
Reactualizarea sumelor datorate potrivit indicelui de inflație se impune în raport de dispozițiile art. 166 alin. 4 din Codul muncii, potrivit cărora în cazul în care angajatorul întârzie în mod nejustificat la plata salariului acesta poate fi obligat la plata de daune interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.
Actualizarea creanței are astfel o natură moratorie deoarece prejudiciul ce urmează a fi acoperit astfel este cauzat numai prin întârziere, întrucât obligațiile bănești pot fi executate în principiu în natură.
Pe de altă parte, reactualizarea creanței cu indicele de inflație urmărește nu dobândirea unor sume suplimentare de către salariat, ci obținerea de către acesta a unei valori identice cu cea pe care trebuia să o încaseze dacă dreptul salarial ar fi fost plătit la timp, calculată la momentul plății efective.
În ceea ce privește solicitarea de actualizare a creanței și cu dobânda legală instanța o apreciază ca neîntemeiată deoarece plata dobânzii legale în cazul în care suma de bani a fost actualizată înseamnă o dublă reparație, prejudiciul fiind acoperit fie de dobânda legală fie de diferența rezultată din actualizarea datoriei. Prin cumularea celor două modalități de actualizare a creanței s-ar ajunge la îmbogățirea fără justă cauză a creditorului întrucât actualizarea cu indicele de inflație acoperă întregul prejudiciu suferit de creditor și pentru că, în principiu, dobânda legală cuprinde și rata inflației, deci și despăgubirea pentru prejudiciul cauzat prin deprecierea monedei naționale în perioada dintre data exigibilității creanței și data plății.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței referitoare la prescripție.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul reclamantului D. T., cu domiciliul în C., ., .. B, . sentinței civile nr. 2220 din 08 mai 2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ „CFR MARFĂ” S.A., cu sediul în București, .. 38, sector 1 și cu sediul procesual ales în C., . nr. 2.
Modifică în parte sentința recurată, în sensul că admite acțiunea.
Obligă pârâta S.N.T.F.M. – CFR MARFA S.A. să plătească reclamantului drepturile bănești reprezentând diferențele dintre drepturile salariale calculate pe baza salariului de bază de minim brut 700 lei pentru clasa I de salarizare cu coeficienții de ierarhizare corespunzător clasei de salarizare conform CCM la nivel de unitate (precum și cu îndemnizațiile, adaosurile și sporurile la care era îndreptățit conform contractului individual de muncă) și drepturile salariale efectiv încasate, calculate pe baza salariului de bază minim brut de 570 lei pentru clasa I de salarizare pentru perioada 14.12._10 și, respectiv de 600 lei pentru clasa I de salarizare pentru perioada 01.04._10, drepturi actualizate cu rata inflației.
Obligă pârâta să plătească reclamantului dobânda legală aferentă sumelor datorate de la 14.12.2012 (data introducerii acțiunii) până la plata efectivă.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. P. D. P. I. B.
GREFIER
M. D.
Red.hot.jud.fond F.M.
Tehnored.dec.jud.recurs D.P./13.12.2013/3 exp.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 589/2013.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
