Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 14/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 14/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 08-10-2013 în dosarul nr. 3769/118/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 14 CM
Ședința publică din 8 octombrie 2013
PREȘEDINTE – R. A.
JUDECĂTOR – M. B.
GREFIER - C. I.
Pe rol, soluționarea apelului civil având ca obiect drepturi bănești, acțiune formulată de apelanta reclamantă S. L. ..12, județ C. împotriva sentinței civile nr. 2966/26.06.2013, pronunțată de Tribunalul C., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ C. MARFĂ SA cu sediul în București, ..38, sector 1.
La apelul nominal efectuat în cauză, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
Apelul este declarat în termen, este motivat și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și timbrului judiciar.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință prin care s-au evidențiat părțile, stadiul dosarului și modul de îndeplinire a procedurii de citare.
Instanța, socotindu-se lămurită și având în vedere că a fost solicitată judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, rămâne în pronunțare asupra apelului.
CURTEA
Cu privire la apelul civil de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C., reclamantul S. L., a chemat în judecată S. C. Marfă S.A. solicitând instanței să oblige pârâta la plata diferențelor dintre salariul de bază brut negociat în cuantum de 700 lei, prevăzut de dispozițiile art. 41 din contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii transporturi, valabil pentru perioada 2008 – 2010 și sumele efectiv încasate în perioada_10, diferențe actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care au invocat excepția prescrierii dreptului la acțiune, apreciind că termenul de prescripție aplicabil este cel de 6 luni prevăzut de art. 283 alin. 1 lit. „e” Codul muncii iar în subsidiar a invocat prescripția întemeiată pe dispozițiile art. 268 litera c) Codul muncii pentru pretențiile aferente perioadei 28.09._10.
De asemenea, a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 268 litera d) din Codul muncii având în vedere ca atât CCM la nivel de unitate aferent 2009-2010 cât și cel la nivel de ramură aferent 2008-2010 au expirat.
Pe fondul cauzei, a precizat că în perioada 2008–2010, la nivelul societății a existat un contract colectiv de muncă valabil încheiat, ale cărui prevederi au fost obligatorii pentru părți, conform dispozițiilor art. 7 alin. 2 din Legea nr. 130/1996.
Astfel, de comun acord părțile semnatare ale CCM au înțeles ca pentru anii 2009–2010 să stabilească un alt salariu minim la nivel de unitate, precum și alți coeficienți de ierarhizare, decât cei prevăzuți în contractul colectiv de muncă la nivel de ramură.
Totodată, contractul colectiv de muncă la nivel de unitate a fost încheiat cu respectarea contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unități feroviare pentru anii 2006/2008, a cărui valabilitate a fost prelungită prin act adițional până în anul 2010. În plus, clasa I de salarizare nu poate fi asimilată cu salariul minim de 700 lei prevăzut prin contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, întrucât în acest contract nu sunt prevăzute clase de salarizare, ci doar coeficienți de ierarhizare pentru diferite categorii profesionale.
Prin sentința civilă nr. Tribunalul C. a respins excepția prescrierii dreptului la acțiune pentru perioada ulterioară datei de 04.04.2010.
A admis excepția prescrierii dreptului la acțiune în temeiul art. 268 litera “c” codul muncii și a respins ca prescrise pretențiile aferente perioadei anterioare datei de 4.04.2010.
A respins restul pretențiilor ca nefondate.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut următoarele aspecte:
- Cu privire la excepția prescrierii dreptului la acțiune întemeiată pe disp. art. 268 litera “e” codul muncii, instanța de fond a constatat ca aceasta este nefondată având în vedere ca cererea vizează stabilirea drepturilor salariale, astfel că excepția vizând incidența art. 268 alin. 1 lit. „e” Codul muncii nu mai subzistă în acest caz, drepturile putând fi pretinse în termenul de trei ani stabilit prin art. 268 lit. „c”.
- S-a respins esceptia prescrieptiei dreptului la acțiune întemeiată pe dispozițiile art.268 litera “d” codul muncii deoarece textul invocat se aplica actiunilor în anulare a unui contract individual de muncă iar instanța nu este investita cu o astfel de acțiune.
- S-a admis excepția prescriptiei dreptului la acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 268 litera “c” codul muncii și s-a respins ca prescrisa cererea privind plata diferentelor salariale aferente perioadei anterioara datei de 4.04.2010 deoarece exced termenului de 3 ani în care puteau fi pretinse.
- Pe fondul cauzei s-a apreciat ca cererea este nefondată.
S-a reținut că pârâta nu a încălcat dispozițiile art. 41 alin. 3 din contractul colectiv de muncă aplicabil la nivelul ramurii transporturi în perioada 2008–2010, prin stabilirea la nivel de unitate a unui salariu de bază inferior celui garantat prin aceste dispoziții.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul s-a prevalat de forța obligatorie și efectele contractului colectiv de muncă aplicabil la nivel de ramură, a pretins calcularea salariului de bază cuvenit prin raportare la salariul minim de bază de 700 lei, stabilit prin art. 41 alin. 3 lit. „a” din acest contract colectiv de muncă. Cu toate acestea, nu a făcut referire și la aplicarea coeficienților de ierarhizare prevăzuți de același contract colectiv de muncă, fiind interesat doar de introducerea bazei de calcul de 700 lei, în algoritmul de calcul întemeiat pe aplicarea coeficienților de ierarhizare stabiliți prin CCM la nivel de grup de unități, în condițiile în care aceștia-i erau în mod vădit favorabili.
Principiul preeminenței contractului încheiat la nivel superior asupra celui încheiat la nivel inferior, presupune înlăturarea întru-totul a dispozițiilor vătămătoare și aplicarea întocmai a clauzelor mai favorabile.
În cazul de față, nu se poate vorbi despre o reglementare mai favorabilă stabilită prin contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, analizând trunchiat dispozițiile art. 41 alin. 3, doar prin raportate la baza de calcul a salariului minim. În realitate, art. 41 are ca finalitate stabilirea salariilor de bază pe categorii de salariați, pornindu-se de la un minim garantat în plată și cu aplicarea unor coeficienți de ierarhizare. Or, acest salariu de bază, rezultat din aplicarea art. 41 din CCM la nivel de grup de unități și privit ca un element unitar, nu a fost diminuat de compania pârâtă, ci chiar a fost plătit într-un cuantum mai mare, ca urmare a aplicării unui algoritm de calcul diferit, stabilit prin CCM la nivel de grup de unități. În plus, reclamantul nu se încadrează în clasele 1 sau 2 de salarizare, astfel încât să fi beneficiat de un salariu de bază mai mic de 700 lei, garantat prin CCM la nivel de ramură ca nivel minim de salarizare în cadrul unităților din ramura transporturi.
Instanța de fond a reținut astfel, că în cauză nu s-au încălcat clauzele contractului colectiv de muncă încheiat la nivel superior, câtă vreme reclamantul nu a primit un salariu mai mic decât cel rezultat în baza respectivului contract.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul formulând următoarele critici:
În mod nelegal a fost respinsă ca nefondată cererea reclamantului privind acordarea diferențelor salariale cuvenite, pentru nerespectarea de către angajator a dispozițiilor prevăzute de art. 41 alin. 3 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de R. Transporturi.
Solicită instanței de control judiciar să observe că prin cererea de chemare în judecată a solicitat obligarea angajatorului pârât S. C. Marfă SA la acordarea unor drepturi bănești, invocând ca temei juridic al pretențiilor sale, prevederile Contractului Colectiv de Muncă încheiat la nivel de R. Transporturi 2008-2010, Contractului Colectiv de Muncă al C. Marfă SA și Contractul Colectiv de Muncă încheiat la nivelul Grupului de Unități Feroviare 2006-2011.
Astfel, fiind invocate prevederile contractuale stabilite prin mai multe contracte colective de muncă, de grad diferit, instanța a fost investită să soluționeze cauza, prin prisma dispozițiilor contractuale aplicabile în perioada interesată.
Reținând dispozițiile legale prevăzute de art. 229 Codul muncii, potrivit cărora „Contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților” și înlăturând apărările pârâtei S. C. Marfă SA privind aplicabilitatea în perioada 2009-2010 a Contractului Colectiv de Muncă încheiat la nivel de R. Transporturi 2008-2010, întrucât acest contract și-a încetat aplicabilitatea la data de 31 decembrie 2010, în sentința recurată sunt cuprinse motive contradictorii privind aplicabilitatea prevederilor contractuale.
Art. 41 lit. b din același contract prevede în mod expres că părțile implicate în negocieri colective la nivel de grup de unități și unitate, vor lua ca bază de la care pornesc negocierile, valoarea salariului de bază minim but la nivel de ramură transporturi, stipulat la art. 41 pct. 3 lit. a pentru stabilirea salariului minim brut la nivelul respectiv, grup de unități sau unitate.
Față de dispozițiile art. 236 alin. 4 Codul muncii, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților, clauzele fiind obligatorii pentru părțile contractuale.
Chiar și în jurisprudența Curții Constituționale s-a accentuat obligativitatea respectării, prin negocierile colective, a drepturilor minimale consacrate în favoarea salariaților prin dispozițiile legii și prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, Curtea Constituțională a statuat „Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel național sau la nivel de ramură constituie izvor de drept (întocmai ca și legea) la încheierea contractelor colective de muncă la nivel de unitate, ceea ce impune respectarea clauzelor referitoare la drepturile minimale”.
Având în vedere motivele prezentate, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței recurate, în sensul admiterii cererii astfel cum a fost formulată și obligarea pârâtei la plata către reclamant a tuturor drepturilor salariale cuvenite, reprezentând diferența dintre salariul de bază brut calculat în funcție de salariul de bază brut la nivelul ramurii transporturi pe anii 2008-2010 de 700 lei stabilit în art. 41 alin. 3, lit. a din Contractului Colectiv de Muncă încheiat la nivel de R. Transporturi 2008-2010.
Analizând sentința apelata în raport de criticile formulate, de probele administrate și de dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea constată că apelul este întemeiat.
Potrivit art. 41 alin. 3 din CCM la nivel de ramura transporturi aferent perioadei 2008–2010 „salariul minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 01.01.2008 negociat pentru un program complet de 170 de ore medie/luna, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta”.
Articolul 3 din CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006–2008, prevedea „prin încheierea contractului colectiv de muncă la celelalte niveluri, drepturile și obligațiile părților cu privire la condițiile speciale de muncă vor fi negociate de către acestea cu respectarea prevederilor minimale stabilite prin orice act normativ care vizează activitatea specifică din ramură…” iar în art. 71 se prevedeau diferite indemnizații și prime sub forma unor ajutoare care exced salariului de baza al fiecărui salariat.
Potrivit CCM la nivel de unitate, pârâta a acordat salariaților un salariu de baza mai mic, respectiv 540 lei pentru perioada 01.07.2008–31.12.2008; 570 lei pentru perioada 01.01.2009–31.03.2010; 600 lei pentru perioada 01.04.2010–31.12.2010.
Instanța de fond și-a însușit apărarea pârâtei care apreciază că s-a aplicat legea cu ocazia încheierii contractului colectiv de muncă la nivel de unitate pentru anii 2009–2010 deoarece s-a respectat contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior, respectiv CCM la Nivel de G. de Unități Feroviare pe 2006/2008, a cărui valabilitate a fost prelungită prin act adițional până în anul 2010, astfel încât prevederile din CCM la Nivel de R. Transporturi nu sunt aplicabile.
S-a reținut astfel, că salariații nu au fost defavorizați prin aplicarea prevederilor CCM la nivel de unitate deoarece au beneficiat de coeficienți de ierarhizare care nu erau prevăzuți în CCM la nivel de ramură transporturi, rezultând în final salarii mai mari decât dacă s-ar fi aplicat salariul minim de bază de 700 lei cât era prevăzut în Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură.
Aceste apărări au fost greșit reținute de către Tribunal având în vedere următoarele:
Articolul 238 din Codul muncii, în vigoare la data încheierii contractelor colective de muncă, prevede: „Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă.
La încheierea contractului colectiv de muncă prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal”.
Chiar dacă, prin aplicarea unor coeficienți de salarizare – care variază de un salariat la altul – ar fi rezultat un salariu brut mai mare pentru fiecare salariat, aceasta nu este de natură să înlăture de la aplicare o clauză mai favorabilă din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură deoarece acest contract încheiat la nivel superior se referă la salariul minim de bază, urmând ca respectivii coeficienți să se aplice la acest salariu.
În practica jurisdicțională a Curții Constituționale s-a stabilit că la încheierea contractelor colective la nivel de unitate se impune respectarea clauzelor referitoare la drepturile minimale prevăzute în contractul colectiv de muncă la nivel de ramură sau la nivel național deoarece acestea constituie izvor de drept ca și legea.
Societatea pârâtă este semnatara Contractului colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi și era obligată să stabilească salariul minim de baza de 700 lei așa cum este prevăzut în art. 41 alin. 3 din acest contract.
În condițiile în care pârâta a negociat cu sindicatul un alt salariu de bază, mai mic decât cel indicat mai sus, indiferent de restul avantajelor acordate salariaților prin aplicarea unor coeficienți de ierarhizare, clauzele din acel contract contravin legii și sunt lipsite de eficiență potrivit art. 24 din Legea nr. 130/1996 în vigoare la acea dată.
Având caracter obligatoriu, clauzele din CCM la nivel de ramură transporturi aferent perioadei 2008–2010 prin care se stabileau drepturi în favoarea salariaților, trebuiau incluse și în CCM la nivel de unitate iar eventualele negocieri ale partenerilor sociali de dialog trebuiau să plece de la clauzele privind drepturile minimale deja stabilite în contractul încheiat la nivel superior.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 480 cod procedură civilă urmează a fi admis apelul și schimbata în parte sentința atacată în sensul admiterii cererii privind obligarea pârâtei S.- C. Marfa SA la plata diferenței de salariu rezultată din aplicarea art. 41 alin. 3 din CCM la nivel de ramură transporturi 2008–2010 aferente perioadei04.04._10 actualizata cu indicele de inflație la data plății, și dobânda legală, aceasta perioada încadrându-se în termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 268 alin.1 litera “c” din Codul muncii .
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate cu privire la excepțiile soluționate, aceste dispoziții fiind în concordanta cu temeiurile de drept invocate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de apelanta reclamantă S. L. ..12, județ C. împotriva sentinței civile nr. 2966/26.06.2013, pronunțată de Tribunalul C., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ C. MARFĂ SA cu sediul în București, ..38, sector 1.
Schimbă în parte sentința apelată în sensul că admite în parte acțiunea.
Obligă pârâta la plata diferențelor salariale cuvenite reclamantului, prin aplicarea salariului de bază de 700 lei lunar prevăzut de art. 41 al. 3 CCM R. Transporturi 2008-2010, aferente perioadei 04.04._10, actualizate cu inflația la data plății și dobânda legală începând cu data introducerii acțiunii.
Menține restul dispozițiilor.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 08.10.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
R. A. M. B.
Grefier
C. I.
Jud.fond:M.S. S.
Tehnored.dec.jud.M.B./21.10.2013/4 ex.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 893/2013.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
