Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 1046/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1046/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 11-11-2013 în dosarul nr. 2062/118/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1046/CM
Ședința publică din 11 noiembrie 2013
Complet specializat pentru
cauze privind conflicte de muncă
PREȘEDINTE G. L.
Judecător M. G.
Judecător Vanghelița T.
Grefier C. M.
S-a luat în examinare recursul civil formulat de recurenta pârâtă S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ CFR MARFĂ S.A. – CENTRUL DE ÎNTREȚINERE ȘI REPARAȚII VAGOANE, cu sediul în C., ., jud. C., împotriva sentinței civile nr. 2081/24.04.2013, pronunțată de Tribunalul C., secția I civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă M. C. M., cu domiciliul în ., ., jud. C., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită, în conformitate cu dispozițiile art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
Recursul este declarat și motivat în termen și scutit de plata taxelor de timbru.
După referatul grefierului:
Reținând că nu sunt chestiuni prealabile și că recurenta pârâtă a solicitat judecarea pricinii și în lipsa reprezentantului acesteia, instanța, fiind lămurită cu privire la cauza dedusă judecății, în conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA
Asupra prezentului recurs, constată:
Prin sentința civilă nr. 2081/24.04.2013 a Tribunalul C. a fost respinsă excepția prescrierii dreptului la acțiune, invocată de societatea pârâtă în temeiul disp.art.268 lit. e și lit. c Codul muncii, fiind admisă acțiunea reclamantei M. C. M., formulată în contradictoriu cu pârâta S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ CFR MARFĂ S.A.
Pârâta a fost obligată la plata următoarelor drepturi salariale:
- primele de Ziua Feroviarului 2010, P. 2010, C. 2010 și salariul suplimentar pentru 2009 și 2010,
- ajutorul material pentru recuperarea forței de muncă, egal cu un salariu de bază corespunzător clasei 20 de salarizare, valabil la data începerii concediului de odihnă, pentru anul 2010, conform disp.art.49 alin 3 din CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar valabil până la 28.12.2010,
- drepturile bănești reprezentând diferența dintre drepturile salariale încasate (incluzând salariul de bază, indemnizații, sporuri, adaosuri, alte sume acordate în temeiul raporturilor de muncă) si drepturile salariale cuvenite prin determinarea acestora pornind de la un salariu minim brut de 700 lei, prevăzut de art.41 din CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010, pentru perioada 01.01.2010 - decembrie 2010, drepturi ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, corespunzător perioadei efectiv lucrate.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că nu sunt incidente dispozițiile evocate în susținerea excepției prescrierii dreptului la acțiune, pentru că pretențiile ce formează obiectul litigiului se circumscriu sferei drepturilor salariale, întrucât salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de către salariat, aceasta cuprinzând salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adausuri. Astfel fiind, drepturile pot fi pretinse în termenul de trei ani stabilit prin lit. c al aceluiași articol și prin urmare, excepția dreptului la acțiune invocată prin întâmpinare va fi respinsă ca nefondată.
Cu privire la al 13-lea salariu, instanța de fond a avut în vedere prevederile art. 30 alin.1 din CCM aplicabil la nivelul societății pârâte, text nemodificat în perioada 2007-2010, potrivit cu care pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății poate primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
Textul a conferit așadar dreptul salariaților la acordarea unei sume de bani echivalente cu salariul de bază din ultima lună a anului. Sintagma „poate primi” nu reprezintă o posibilitate a angajatorului de a opta pentru neplată în mod unilateral, ci creează premisele ca în cazul unui acord bilateral al partenerilor sociali, care au negociat contractul colectiv, să se suspende, ori să înceteze plata acestui drept.
Instanța a mai reținut că textul trebuie interpretat sistematic, avându-se în vedere și art. 31 alin.1 care configurează ipoteza în care se poate acorda acest salariu, prin inserarea criteriilor care condiționează acordarea dreptului. În aceste condiții, angajatorul poate exprima în mod valabil opțiunea de a nu acorda acest drept salarial numai pentru acei salariați care nu respectă criteriile prevăzute în anexa 6; cum asemenea dovezi nu s-au făcut în privința reclamantei, rezultă că dreptul salarial analizat se cuvine acesteia.
Pretenția similară pentru anul 2010 a fost admisă, cu toate că apărarea societății pârâte a fost în sensul că modificarea adusă CCM pe unitate prin actul adițional nr. 1713/21.04.2010 a stabilit că salariul suplimentar nu se acordă pentru anul 2010; judecătorul fondului a arătat că dreptul rezidă din prevederile contractului colectiv de muncă aplicabil la nivel de grup de unități, contract a
cărui valabilitate a fost prelungită până la data de 31.01.2011 prin acte adiționale succesive, ultimul dintre acestea fiind înregistrat sub nr. 629/04.01.2011 la MMFPS. În consecință, în temeiul contractului colectiv de muncă încheiat la nivel superior, reclamanta este îndreptățită la plata salariului suplimentar aferent anilor 2009 și 2010.
Asupra drepturilor privitoare la prima de Ziua Feroviarului pentru anul 2010, instanța de fond s-a raportat la textul art. 64 din CCM aplicabil în perioada 2007-2008, în care s-a prevăzut că „pentru Ziua Feroviarului se va acorda o premiere a cărei cuantum va fi stabilit de Consiliul de Administrație, cu consultarea delegațiilor aleși ai sindicatelor cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare”.
Prin actul adițional înregistrat sub nr. 1713/21.04.2010 la Direcția de Muncă și Protecție Socială a Municipiului București s-a prevăzut modificarea art. 64, în sensul că ajutoarele materiale și primele menționate prin acest articol nu se acordă pentru anul 2010. Însă, pentru aceeași perioadă (când la nivelul unității intimate s-a prevăzut suspendarea primei pentru Ziua Feroviarului) au fost aplicabile dispozițiile contractului colectiv la nivel de grup de unități din transportul feroviar, obligatoriu pentru pârâtă în temeiul art. 241 din Codul muncii aprobat prin Legea 53/2003, aplicabil la data nașterii dreptului.
La art. 71 din CCM la nivel de grup de unități, aplicabil până la data de 31.01.2011, se prevedea dreptul la prima pentru Ziua Feroviarului la nivelul clasei 1 de salarizare, într-o reglementare identică cu cea din CCM încheiat la nivel de unitate. Prin urmare, pentru anul 2010, până la 31.01.2011, izvorul normativ al pretențiilor reclamantei l-a constituit CCM încheiat la nivel de grup de unități, a cărui semnatară a fost și unitatea pârâtă.
În legătură cu primele de Paști pentru anul 2010 și C. 2010, textul art. 64 din CCM aplicabil la nivelul unității pârâte în perioada 2007-2008 stabilea că se va acorda salariaților (cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C.) un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare; de ajutorul respectiv nu vor beneficia salariații care, în cursul anului respectiv, au absentat nemotivat de la serviciu sau au fost sancționați pentru consum de băuturi alcoolice, precum și salariații care la data acordării ajutoarelor se află în concediu fără plată cu durata de un an.
În anul 2009, în privința acelorași prime s-au aplicat dispozițiile art. 64 din contractul colectiv de muncă înregistrat sub nr. 2984/04.06.2009 la Direcția de Muncă și Protecție Socială a Municipiului București, care au reglementat acordarea celor două categorii de prime începând cu data de 01.01.2010.
Prin actul adițional înregistrat sub nr. 1713/21.04.2010 la Direcția de Muncă și Protecție Socială a Municipiului București s-a prevăzut modificarea art. 64, în sensul că ajutoarele materiale pentru Paști și C. nu se acordă pentru anul 2010. însă, pentru aceleași considerente avute în vedere referitor la prima pentru Ziua Feroviarului, dreptul la încasarea respectivelor prime fiind consacrat într-o modalitate identică prin art. 71 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar, societatea pârâtă nu poate nega acest drept reclamantei.
Asupra ajutorului material pentru recuperarea forței de muncă, egal cu un salariu de bază corespunzător clasei 20 de salarizare, prima instanță a reținut ca incidente dispozițiile art. 49 alin. 3 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008, valabil până la 28.12.2010, potrivit cu care Salariații vor beneficia și de un ajutor material pentru recuperarea forței de muncă egal cu un salariu de bază corespunzător clasei 20 de salarizare valabil la data începerii concediului de odihnă. În cazul în care concediul de odihnă se acordă fracționat, ajutorul material respectiv se plătește pentru o fracțiune de cel puțin 15 zile, la solicitarea salariatului.
Având în vedere că reclamanta a îndeplinit condiția de acordare a acestui ajutor material, neplata acestuia atrage răspunderea părților care se fac vinovate de neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contractele colective de muncă.
În legătură cu existența unor eventuale diferențe de drepturi reieșite din aplicarea grilei de salarizare, prima instanță a reținut că reclamanta a fost salariata societății pârâte în funcția de economist IV, cu clasa de salarizare 32 până la data de 01.07.2012, când raporturile de muncă au încetat în baza art.55 lit.b) Codul muncii.
Pe perioada 01.01._10, aceasta a beneficiat de un salariu de încadrare calculat pentru o valoare a salariului de baza minim brut de 570 lei, respectiv 600 lei pentru perioada 01.04._10.
Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate aplicabil pentru anii 2009-2010 a fost încheiat cu respectarea contractului de muncă încheiat la nivel superior, respectiv Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități Feroviare pe 2006/2008, a cărui valabilitate a fost prelungită prin act adițional până în anul 2010.
Pornind de la acest salariu minim brut de bază s-au stabilit drepturile salariale lunare cuvenite pentru munca prestată, aplicându-se coeficienți de ierarhizare specifici, sporuri permanente sau nepermanente, etc. De asemenea, celelalte drepturi bănești stabilite prin contractul colectiv se determinau prin raportare la cuantumul salariului de bază brut.
Instanța de fond a constatat că problema de drept ce trebuie analizată se referă la cuantumul acestui salariu brut de bază, respectiv dacă s-a avut în vedere cuantumul corect, deoarece în funcție de acesta se calculau drepturile salariale cuvenite reclamantei pentru munca prestată, în aceeași perioadă de referință fiind în vigoare și CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010.
Or, potrivit art. 41 alin. 3 lit. a) din CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 01.01.2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 de ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta.
Judecătorul fondului a arătat că dispozițiile din CCM la nivel de ramură se referă la „salariul de bază minim brut", iar nu la „salariu", astfel încât este irelevant faptul că reclamanta a primit un salariu mai mare de 700 de lei, deoarece „salariul" este compus din salariul de bază, la care se adaugă sporuri, indemnizații și alte adaosuri. S-a constatat de asemenea că salariul minim brut
de bază stipulat în CCM la nivel de ramură transporturi valabil pe 2008-2010 era mai mare decât cel stipulat în CCM la nivel de unitate/grup de unități, pe perioada de referință.
Instanța a înlăturat apărarea pârâtei conform căreia prevederile din CCM la Nivel de R. Transporturi nu sunt aplicabile în speță, fiind incidente cele la nivel de unitate și grup de unități feroviare, fiind avute în vedere prevederile art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996: ,,Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care sa stabilească drepturi la un
nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca încheiate la nivel superior.”, precum și ale art. 30 alin. 1) din același act normativ: „Executarea contractului colectiv de munca este obligatorie pentru părți”, rezultă că un contract colectiv de muncă încheiat la nivel superior (având, deci, forță juridică superioară), aplicabil unor raporturi juridice de muncă, produce efecte și are prioritate de aplicare față de un contract colectiv de muncă încheiat la nivel inferior.
În consecință, chiar dacă prin contractul individual sau colectiv de muncă se prevăd anumite drepturi în favoarea angajatului, în condițiile în care printr-un contract colectiv de muncă încheiat la nivel superior se stipulează drepturi superioare, atunci se vor aplica în mod direct dispozițiile mai favorabile angajatului, stipulate în contractul colectiv de muncă de la nivel superior.
Se constată că în același sens au fost reglementate de către legiuitor și dispozițiile art. 238 din Codul muncii, în vigoare la data încheierii contractelor colective de muncă, care prevăd: „Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă.
La încheierea contractului colectiv de muncă prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal.”
Chiar și în jurisprudența Curții Constituționale (Deciziile Curții Constituționale nr. 380/2004 și 294/2007) s-a statuat: „Contractul colectiv de muncă încheiat ia nivel național sau la nivel de ramură constituie izvor de drept (ca și legea) la încheierea contractelor colective de muncă la nivel de unitate, ceea ce impune respectarea clauzelor referitoare la drepturile minimale".
Tribunalul a susținut că deși nu există o cerere de constatare a nulității clauzelor inferioare din CCM la nivel de grup de unități, față clauzele din C.C.M la nivel de ramură, se pot aplica în raporturile dintre părți clauzele superioare din contractele colective de muncă la nivel de ramură, în mod direct în cadrul unei acțiuni având ca obiect drepturi salariale. Astfel, pârâta nu a aplicat dispozițiile art. 41 alin. 3 lit. a) din CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 la stabilirea și calcularea drepturilor bănești cuvenite reclamantei pentru munca prestată, astfel încât drepturile acestuia au fost stabilite și plătite în mod eronat, într-un cuantum mai mic decât cel care i se cuvenea.
În final s-a stabilit că drepturile reclamantei sunt datorate împreună cu plata dobânzii legale și a sumei ce reprezintă actualizarea drepturilor salariale
datorate, raportat la cele două daune distincte, având cauze diferite. Dobânda este prețul lipsei de folosință, iar actualizarea cu rata inflației urmărește păstrarea valorii reale a obligației bănești.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs, în termen legal, SNTFM – CENTRUL DE ÎNTREȚINERE ȘI REPARAȚII VAGOANE C., criticile fiind de greșită aplicare a legii în privința termenului de prescripție operant în speță (art. 268 lit. e Codul muncii) și de ignorare a faptului că CCM la nivel de ramură transporturi a fost denunțat la 31.10.2010, actul încetându-și așadar valabilitatea la 31.12.2010.
Acestea fiind limitele de control judiciar care, în raport de dispozițiile art. 3021 alin. 1 lit. c cod proc.civilă, art. 316 cod proc. civilă corelativ cu cele ale art. 295 alin. 1 cod proc. civilă, definesc pe principiul disponibilității în materie civilă argumentele asupra cărora recursul poate fi analizat, Curtea va reține că prezenta cale de atac este nefondată.
Asupra dezlegării date în primă instanță excepției prealabile a prescrierii dreptului la acțiune – evocată din nou de societatea recurentă în calea extraordinară de atac doar prin trimitere la textul art. 268 lit. e Codul muncii – instanța va avea în vedere că judecătorul fondului a aplicat corect la speță teza lit. c a aceluiași text.
Astfel, obiectul prezentului litigiu îl constituie pretențiile unui salariat fondate pe clauzele contractului colectiv de muncă superior, solicitându-se angajatorului achitarea drepturilor recunoscute prin prevederile acestuia, dar și a diferențelor de drepturi salariale decurgând din aplicarea clauzei apreciate ca fiind favorabile; cauza vizează deci un conflict individual de muncă, adică acel raport de drept procesual în care un salariat, titular al unui drept izvorât dintr-un contract colectiv de muncă la nivel de grup de unități, pretinde angajatorului său executarea întocmai a acestui contract (art. 266 teza întâi și art. 267 lit. a din Legea nr. 53/2003, corelate cu art. 231 teza ultimă din Legea nr. 53/2003).
Distinct de acest tip de conflicte de muncă, definite generic prin art. 231 Codul muncii, pot face obiectul jurisdicției muncii și acele litigii născute între partenerii sociali în legătură cu neexecutarea contractului colectiv de muncă sau a unor clauze ale acestuia; în acest ultim caz, însă, nu mai suntem în ipoteza unui conflict individual de muncă, dată de art. 268 alin. 1 lit. c, ci în cea a unuia care implică pe semnatarii contractelor colective, situație la care se referă art. 268 alin.1 lit. e din Legea nr. 53/2003.
Astfel fiind, indiferent că aceste drepturi – la care salariatul se consideră îndreptățit – rezidă din contractul individual ori din contractele colective la nivel de unitate, grup de unități sau ramură, dreptul la acțiune este supus art. 268 alin. 1 lit. c Codul muncii, iar nu celor ale art. 268 alin. 1 lit. e.
Prin urmare, în acest caz nu este vorba despre o greșită interpretare ori aplicare a legii – temei de reformare dat de art. 304 pct. 9 cod proc. civilă.
Cât privește argumentul care ține de aplicarea art. 3041 cod proc. civilă, anume, ignorarea faptului încetării efectelor contractului colectiv de muncă la nivel de ramură, ca urmare a denunțării lui, la 31.12.2010, instanța de recurs va reține că acesta este vădit neîntemeiat.
Parcurgând considerentele hotărârii atacate, cât și dispozitivul sentinței reiese că drepturile recunoscute reclamantei intimate au fost stabilite până la data sus-menționată (31.12.2010), chiar dacă nu s-a precizat explicit modalitatea în care au încetat efectele contractului colectiv la nivel superior.
Cum reformarea unei hotărâri presupune existența unei neconformități a dispozițiilor sale cu situația de fapt (ipoteză permisă în această materie în raport de prevederile art. 3041 cod proc. civilă), iar în speță nu este împlinită această ipoteză, Curtea va respinge și acest motiv de critică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul civil formulat de recurenta pârâtă S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ CFR MARFĂ S.A. – CENTRUL DE ÎNTREȚINERE ȘI REPARAȚII VAGOANE, cu sediul în C., ., jud. C., împotriva sentinței civile nr. 2081/24.04.2013, pronunțată de Tribunalul C., secția I civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă M. C. M., cu domiciliul în ., ., jud. C., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 noiembrie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
G. L. M. G. VANGHELIȚA T.
Grefier,
C. M.
Jud.fond R.I.S.
Tehnored.dec.jud.M.G.
17.12.2013/2 ex.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 14/2013.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 600/2013.... → |
|---|
