Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 1217/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA

Comentarii

0

Decizia nr. 1217/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 10-12-2013 în dosarul nr. 15310/118/2012

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL C.

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR.1217/CM

Ședința publică din data de 10 decembrie 2013

Complet specializat pentru cauze privind

conflicte de muncă și asigurări sociale

Completul compus din:

Președinte - R. A.

Judecător – M. B.

Judecător – Vanghelița T.

Grefier - G. I.

Pe rol, soluționarea recursului civil formulat de recurenta pârâtă C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE „CFR” S.A. – Sucursala Centrul regional Exploatare, Întreținere, Reparații CF C. – cu sediul în municipiul C., ., județul C. împotriva sentinței civile nr.3018 din data de 09 iulie 2013, pronunțată de Tribunalul C. în contradictoriu cu intimații reclamanți A. N., A. E., A. N. A. M., A. E., A. T., A. E., A. C. D., B. I., B. S., B. L., B. P., B. I., B. V., B. I. V., B. L., B. G. B. G., B. B., B. L. M., B. D., B. L., B. P., B. V., B. N., B. D., B. I., C. F., C. I., C. H., C. M., C. V. ,C. I., C. A., C. C., C. G., C. V., C. G., C. I., C. L., C. T., C. E., D. L., D. F., D. V., D. N., E. Ș., E. I., F. V., F. C., F. I., F. R., F. M., F. G., F. V., G. M., G. NICUȘOR, G. M. V., G. G., G. I., I. D., I. T., I. T., I. L., I. S., I. V. C., I. E., I. G., I. I., I. V., L. NICUȘOR, L. I., M. C., MANCAȘ M., M. M., M. I., M. A., M. O., M. S., M. I., M. C., M. I., N. C., N. I., N. V., N. V., N. C., N. I., N. C., N. I., N. M., N. D., N. T., O. M., O. G., O. V., P. M. D., P. M., P. L., P. I., P. G., P. M., P. T., P. C., P. F., P. V., P. A., P. V., P. M. T., R. P. V., R. T., R. A., R. D., R. I., R. F., S. M., S. M., S. C., S. T., S. I., S. M., S. V., Ș. V., S. L., S. E., S. M., T. G., T. N., T. A., T. D., T. M., T. I., V. I., V. N., V. I., V. I., V. I., V. A. I., V. R. și Z. C. M., toți prin reprezentant S. L. AL RAMURII DE LINII DIN RCF C. cu sediul în municipiul C., ..30, județul C., având ca obiect – drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru intimații reclamanți – avocat M. C. T. – în baza împuternicirii avocațiale nr.467/2012, lipsind recurenta pârâtă.

Procedura este legal îndeplinită cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art.87 și următoarele Cod procedură civilă.

Recursul este declarat în termen, motivat și scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință prin care s–au evidențiat părțile, obiectul litigiului, mențiunile privitoare la îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual.

Întrebat fiind apărătorul intimaților reclamanți, arată că nu mai are alte cereri de formulat, solicitând acordarea cuvântului asupra cauzei.

Curtea, luând concluziile apărătorului intimaților reclamanți potrivit cu care nu mai are cereri prealabile în condițiile art.150 Cod procedură civilă, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Apărătorul intimaților reclamanți, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și a excepțiilor invocate.

Solicită a se observa că instanța de fond în mod corect a considerat că pentru a se legitima procesual pasiv societatea angajatoare chemată în judecată, se impune ca reclamanții să facă dovada existenței unui raport de muncă cu această unitate. Întrucât pârâtele nu au contestat calitatea de salariați sau foști salariați a reclamanților, instanța a respins ca nefondată excepția lipsei calități procesuale pasive.

De altfel, la dosarul instanței de fond se regăsește un tabel din care rezultă calitatea de salariați a reclamanților.

Nu solicită obligarea recurentei pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

Curtea rămâne în pronunțare asupra recursului civil promovat în cauză.

CURTEA

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C. sub nr._ reclamanții A. N., A. E., A. N. A. M., A. E., A. T., A. E., A. C. D., B. I., B. S., B. L., B. P., B. I., B. V., B. I. V., B. L., B. G. B. G., B. B., B. L. M., B. D., B. L., B. P., B. V., B. N., B. D., B. I., C. F., C. I., C. H., C. M., C. V. ,C. I., C. A., C. C., C. G., C. V., C. G., C. I., C. L., C. T., C. E., D. L., D. F., D. V., D. N., E. Ș., E. I., F. V., F. C., F. I., F. R., F. M., F. G., F. V., G. M., G. NICUȘOR, G. M. V., G. G., G. I., I. D., I. T., I. T., I. L., I. S., I. V. C., I. E., I. G., I. I., I. V., L. NICUȘOR, L. I., M. C., MANCAȘ M., M. M., M. I., M. A., M. O., M. S., M. I., M. C., M. I., N. C., N. I., N. V., N. V., N. C., N. I., N. C., N. I., N. M., N. D., N. T., O. M., O. G., O. V., P. M. D., P. M., P. L., P. I., P. G., P. M., P. T., P. C., P. F., P. V., P. A., P. V., P. M. T., R. P. V., R. T., R. A., R. D., R. I., R. F., S. M., S. M., S. C., S. T., S. I., S. M., S. V., Ș. V., S. L., S. E., S. M., T. G., T. N., T. A., T. D., T. M., T. I., V. I., V. N., V. I., V. I., V. I., V. A. I., V. R. și Z. C. M., toți prin reprezentant S. L. AL RAMURII DE LINII DIN RCF C. cu sediul în C., ..30, au chemat în judecată pe pârâtele C. Națională de Căi Ferate ,, CFR” S.A. și Sucursala Regională CFR C., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:

- obligarea pârâtelor la plata drepturilor bănești reprezentând diferența dintre drepturile salariale încasate (incluzând salariul de bază, indemnizații, sporuri, adaosuri, alte sume acordate în temeiul raporturilor de muncă) si drepturile salariale cuvenite prin determinarea acestora pornind de la un salariu minim brut de 700 lei, pe perioada decembrie_10, sumele să fie actualizate cu indicele de inflație până la introducerea cererii de chemare în judecată, precum și dobândă legală calculată pentru perioada cuprinsă între data formulării cererii și data plății efective.

- obligarea pârâtelor la plata primei de C. pe anul 2009, salariul suplimentar pentru anul 2009 și 2010; contravaloarea tichetelor de masă neacordate începând cu decembrie 2009 până în prezent, sume actualizate cu indicele de inflație până la introducerea cererii de chemare în judecată, precum și dobândă legală calculată pentru perioada cuprinsă între data formulării cererii și data plății efective.

În motivarea cererii, reclamanții au arătat că au fost angajați ai societății pârâte, iar drepturile bănești pretinse sunt stabilite prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2009-2010 și 2010-2011, contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar și contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2011.

Cererii i-au fost anexate înscrisuri.

În apărare, pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii pentru lipsa procedurii prealabile în fața comisiilor mixte patronat sindicate prevăzută de art. 117 din CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar 2006/2008, valabil până în ianuarie 2011; excepția prescrierii dreptului la acțiune, apreciindu-se că termenul de prescripție aplicabil pentru drepturile bănești solicitate în cauză este termenul de 6 luni prevăzut de art. 268 alin.1 lit. e Codul muncii; excepția lipsei calității procesuale pasive în raport cu reclamanții A. Ș. D., C. I., C. T., E. Ș., G. Nicușor, I. D., I. T., I. L., I. V. C., I. V., L. I., M. T., M. Temucin, N. C., O. M., P. I., R. T., S. M., S. I. C., T. M., V. R..

Pe fondul cererii, pârâta susține că părțile au înțeles de comun acord ca pentru anii 2009 și 2010 să stabilească un al salariu minim la nivelul societății precum și alți coeficienți de ierarhizare decât cei prevăzuți în CCM la nivel de R. Transporturi și prin urmare, instanța de judecată este ținută să analizeze cererea reclamanților prin prisma principiului forței obligatorii a convențiilor.

Pârâta susține că CCM la nivel de unitate a fost încheiat cu respectarea CCM la nivel de grup de unități feroviare pe anii 2006/2008, astfel încât prevederile din CCM la nivel de R. Transporturi nu sunt aplicabile în speță.

Concluzionează pârâta că, reclamanții solicită practic, înlocuirea unor clauze din CCM la nivel de unitate și CCM la nivel de grup de unități feroviare a căror existență a încetat, cu clauze mai favorabile din CCM la nivel de R. Transporturi, în condițiile în care nu s-a formulat și nici soluționat de către instanță vreo cerere în constatarea nulității clauzelor respective.

Referitor la capetele de cerere privind primei de C. pe anul 2009, salariul suplimentar pentru anul 2009 și 2010; contravaloarea tichetelor de masă neacordate începând cu decembrie 2009 până în prezent pârâta susține că aceste pretenții bănești nu au nici un fundament legal întrucât prin art. 65 din CCM la nivel de unitate se precizează clar că aceste prime și ajutoare nu se acordă.

Privitor la aceste drepturi pârâta susține că obligația angajatorului de a acorda aceste drepturi era și este condiționată de încadrarea în bugetul de venituri și cheltuieli aprobat, fondul alocat drepturilor salariale fiind limitat.

A mai arătat pârâta că tichetele de masă au fost acordate integral în perioada ianuarie 2006-martie 2009, iar din aprilie 2009 nu s-a prevăzut alocare bugetară pentru aceste cheltuieli, conform HG 28/2010.Mai mult, prin art.1 din Legea 142/1998 nu se stabilește în sarcina angajatorului obligația acordării tichetelor de masă, ci doar o posibilitate ce se poate realiza sau nu, în funcție de bugetul de venituri și cheltuieli. Totodată, prin contractul colectiv de muncă încheiat în anul 2011, nu s-a mai reglementat posibilitatea acordării tichetelor de masă.

Prin sentința civilă nr. 3018 din 9 iulie 2013 a Tribunalului C. s-a respins excepția inadmisibilității cererii; s-a respins excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei în raport cu reclamanții A. Ș. D., C. I., C. T., E. Ș., G. Nicușor, I. D., I. T., I. L., I. V. C., I. V., L. I., M. T., M. Temucin, N. C., O. M., P. I., R. T., S. M., S. I. C., T. M., V. R.; a fost respinsă excepția prescrierii dreptului la acțiune întemeiata pe dispozițiile art.268 alin 1 lit. e) c. muncii ca nefondata; s-a respins acțiunea formulată de reclamanții A. Ș. D., M. T., M. Temucin, P. I., Ș. I. C., ca nefondată; s-a admis in parte acțiunea formulată de ceilalți reclamanți și a fost obligată pârâta sa plătească acestora: - drepturile bănești reprezentând diferența dintre drepturile salariale încasate (incluzând salariul de bază, indemnizații, sporuri, adaosuri, alte sume acordate în temeiul raporturilor de muncă) si drepturile salariale cuvenite prin determinarea acestora pornind de la un salariu minim brut de 700 lei, pe perioada decembrie_10, drepturi ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflație până la introducerea cererii de chemare în judecată, precum și dobândă legală calculată pentru perioada cuprinsă între data formulării cererii și data plății efective, corespunzător perioadei efectiv lucrată în unitate; - salariul suplimentar pe anii 2009 și 2010, ajutorul de C. pentru anul 2009 si contravaloarea tichetelor de masa pe perioada 19.12.2009 – 31.01.2011, drepturi actualizate cu indicele de inflație până la introducerea cererii de chemare în judecată precum și dobândă legală calculată pentru perioada cuprinsă între data formulării cererii și data plății efective, corespunzător perioadei efectiv lucrată în unitate; s-au respins restul pretențiilor ca nefondate.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:

Referitor la excepția inadmisibilității cererii pentru lipsa procedurii prealabile în fața comisiilor mixte patronat sindicate prevăzută de art. 117 din CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar 2006/2008, valabil până în anul 2010.

Potrivit prevederilor din Contractul colectiv de muncă pe anii 2006-2008 comisiile mixte patronat-sindicat au ca atribuții analiza sesizărilor sindicatului în legătură cu executarea contractului colectiv de muncă și stabilirea persoanelor vinovate de neîndeplinirea acestor obligații. Sesizarea acestor comisii precum și hotărârile pronunțate nu pot aduce atingere competenței instanței de judecată de drept comun.

Instanța a respins exceptia inadmisibilitatii cererii pentru lipsa procedurii prealabile în fata comisiilor mixte patronat-sindicate, întrucât aceasta procedura nu este obligatorie, iar art. 109(2) C.pr.civ. prevede ca numai în cazurile anume prevazute de lege sesizarea instantei se face dupa îndeplinirea procedurii prealabile prevazute de lege. În speță, nu exista nicio procedură prealabilă prevazută de lege care sa fie obligatorie înaintea promovării actiunii.

Excepția invocată se impune a fi respinsă și din perspectiva prevederilor art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului - care asigură oricărui justițiabil dreptul de acces la o instanță care să analizeze pe fond litigiul în care acesta este parte. Curtea Europeană a statuat în mod constant în jurisprudența sa că drepturile cetățenilor unui stat trebuie garantate într-o manieră concretă și reală iar nu iluzorie și teoretică, imposibilitatea concretă de sesizare a unei instanțe de către persoana interesată constituie o încălcare a dreptului acesteia la acces la justiție.

Asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei în raport cu reclamanții A. Ș. D., C. I., C. T., E. Ș., G. Nicușor, I. D., I. T., I. L., I. V. C., I. V., L. I., M. T., M. Temucin, N. C., O. M., P. I., R. T., S. M., S. I. C., T. M., V. R..

Pârâta CNCF CFR SA motivează această excepție prin faptul că reclamanții nominalizați au solicitat drepturi bănești deși nu mai au calitatea de salariați ai unităților pârâte, această calitate încetând anterior sau în perioada precizată prin cererea de chemare în judecată.

Calitatea procesuală pasivă presupune identitatea intre persoana pârâtului si cel obligat în cadrul raportului juridic dedus judecății..

Pornind de la obiectul cererii - litigiu de muncă, pretenții bănești reprezentând drepturi salariale restante - instanța consideră că pentru a se legitima procesual pasiv societatea angajatoare chemată în judecată, se impune ca reclamanții să facă dovada existenței unui raport de muncă cu această unitatea. Așadar, calitatea de salariat/fost salariat rezultată din încheierea valabilă a unui contract de muncă cu unitatea pârâtă, face dovada deplină a calității procesuale active și pasive în cauză.

În calitate de salariați/foști salariați, reclamanții pot formula pretenții bănești împotriva angajatorului, iar perioada pentru care se solicită aceste drepturi este o chestiune ce vizează fondul cauzei, temeinicia pretențiilor fiind verificată pe bază de probe care atestă prestarea activității în beneficiul și sub autoritatea angajatorului chemat în judecată.

Întrucât pârâtele nu au contestat calitatea de salariați sau foști salariați a reclamanților, instanța va respinge ca nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive.

Asupra excepția prescrierii dreptului la acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 268 alin. 1 lit e Codul muncii

Potrivit art. 268 alin. 1 lit. e Codul muncii, se prescriu în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, pretențiile formulate în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.

În speță, pretențiile ce formează obiectul litigiului se circumscriu sferei drepturilor salariale, întrucât salariul reprezintă potrivit art. 159 Codul muncii contraprestația muncii depuse de către salariat, aceasta cuprinzând - în raport de prevederile art. 160 Codul muncii - salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.

Cererea reclamantei, deși fondată în parte pe prevederi cuprinse în capitolul ,,Protecția salariatului’’ din CCM la nivel de unitate, vizează ,,suplimentări ale drepturilor salariale’’.

În mod evident, excepția vizând incidența art. 268 alin. 1 lit e Codul muncii nu mai subzistă în acest caz, drepturile putând fi pretinse în termenul de trei ani stabilit prin lit. c al aceluiași articol.

Pentru aceste motive, prescripția dreptului la acțiune invocată în temeiul art. 268 alin.1 lit. e Codul muncii a fost respinsă ca nefondată.

Cu privire la fondul cauzei, instanța a reținut următoarele:

Reclamanții sunt angajați sau foști angajați ai unității pârâte, în această calitate fiindu-le aplicabil contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate pentru anii 2007-2008, precum și contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate pentru anii 2009-2010, potrivit art. 241 alin.1 lit.a Codul muncii.

Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate pentru anii 2007-2008 a fost înregistrat sub nr. 1631/29.03.2007 la Direcția de Muncă și Protecție Socială a Municipiului București.

Prin acte adiționale succesive, contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate pentru anii 2007-2008 a fost prelungit până la data de 31.03.2009 astfel: act adițional la CCM pe anul 2007 – 2008 înregistrat sub nr. 7151/ 29.12.2008 a dispus prelungirea efectelor acestui contract până la data de 31.01.2009; act adițional înregistrat sub nr. 436/ 30.01.2009 a asigurat prelungirea până la data de 28.02.2009 iar prin act adițional nr. 939/27.02.2009 s-a dispus prelungirea acestuia până la data de 31.03.2009 ( filele 87 – 94). Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate pentru anii 2009-2010 a fost înregistrat la Direcția de muncă și Protecție Socială sub nr. 2591 la data de 06.06.2009, fiind modificat prin actul adițional nr. 1718/22.04.2010 – fila 40.

Asupra cererii privind acordarea salariului suplimentar (al 13-lea salariu) pe anii 2009 și 2010, instanța reține:

Reclamanții sunt salariații/foști salariați ai pârâtei iar prin art. 32 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate pentru anii 2007-2008; 2009 - 2010 s-a stipulat că unul dintre adaosurile la salariul de baza este al 13-lea salariu, egal cu salariul de baza din lunii decembrie a anului respectiv. În acest sens ,, pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul companiei va primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv”.

Din formularea expresă a clauzei sus expuse, rezulta ca angajatorul si-a asumat obligația acordării celui de-al 13-lea salariu si ca aceasta clauza si-a produs efecte asupra contractelor individuale de munca ale tuturor angajaților, creând în favoarea acestora, drepturi asupra cărora nu se poate tranzacționa sau

la care nu se poate renunța.

După încheierea si . colectiv de muncă urmează a se executa, având putere de lege între părțile contractante.

În acest sens, prin art.40 alin.2 din Codul Muncii, raportat la art.243 Codul Muncii, art. 30 din legea nr.130/1996, art.155 Codul Muncii si art.41 alin.5 din Constitutie, se statuează obligația angajatorului de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de munca aplicabil si contractele individuale de munca, existența sau inexistența resurselor financiare neputând avea vreo influență asupra stabilirii sau recunoașterii drepturilor salariale.

Potrivit Legii nr.130/1996 privind contractul colectiv de munca si a dispozițiilor art.243 din Codul Muncii contractului de munca la nivel de unitate, care are calitatea de izvor de drept, impunându-se parților ca si legea, astfel ca executarea obligațiilor care rezulta din acesta este prevăzută sub sancțiunea atragerii răspunderii părții care se face vinovata de neîndeplinirea acestuia.

În baza considerentelor expuse, instanța va admite cererea și va obliga pârâtele la calcularea și plata sumelor reprezentând salariu suplimentar pe anul 2009 în favoarea reclamanților care au prestat activitate și au avut calitate de salariați în anul 2009.

Cu referire la acest drept salarial, pretins de reclamanți pentru anul 2010, din înscrisurile depuse la dosar de către pârâtă rezultă că prin contractul colectiv de muncă aplicabil la nivel de unitate, astfel cum a fost modificat prin actul adițional nr. 1718/22.04.2010, s-a prevăzut modificarea art. 32, în sensul că salariul suplimentar nu se acordă pentru anul 2010.

Cu toate acestea, societatea pârâtă a semnat contractul colectiv de muncă aplicabil la nivel de grup de unități, contract a cărui valabilitate a fost prelungită până la data de 31.01.2011 prin acte adiționale succesive, ultimul dintre acestea fiind înregistrat sub nr. 629/04.01.2011 la MMFPS.

Or, la art. 30 alin.1 din CCM menționat, s-a prevăzut în mod expres că pentru munca ireprosabila desfasurata in cursul unui an calendaristic, dupa expirarea acestuia, salariatii unitatilor feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de baza de incadrare din luna decembrie a anului respectiv.

În consecință, în temeiul contractului colectiv de muncă încheiat la nivel superior, reclamanții ce au prestat activitate în cursul anului 2010 sunt îndreptățiți la plata salariului suplimentar aferent anilor 2009 și 2010, egal cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului 2010.

3. Cu privire la prima de C. 2009.

Potrivit art. 65 din contractul colectiv de muncă aplicabil la nivelul unității pârâte în perioada 2009 - 2010 înregistrat sub nr. 2591/06.06.2009 la Direcția de Muncă și Protecție Socială a Municipiului București, cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C. se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare; de ajutorul respectiv nu vor beneficia salariații care, în cursul anului respectiv, au absentat nemotivat de la serviciu sau au fost sancționați pentru consum de băuturi alcoolice, precum și salariații care la data acordării ajutoarelor se află în concediu fără plată cu durata de un an.

Potrivit art. 65 alin. ultim ,, In anul 2009 nu se acordă ajutoarele materiale cu ocazia sărbătorilor de paște, C. și Ziua Feroviarului.

Prin actul adițional înregistrat sub nr. 1718/22.04.2010 la Direcția de Muncă și Protecție Socială a Municipiului București, s-a prevăzut modificarea art. 65, în sensul că ajutoarele materiale pentru Paști și C. nu se acordă pentru anul 2010.

Pentru această perioadă când la nivelul unității intimate s-a prevăzut suspendarea primelor de Paști și C., au fost aplicabile dispozițiile contractului colectiv la nivel de grup de unități din transportul feroviar, care este contractul colectiv de muncă imediat superior, dispozițiile art.247 Codul Muncii în vigoare la acea dată fiind exprese în sensul că „ în cazul în care la nivel de angajator, grup de angajatori sau ramură nu există contract colectiv de muncă se aplică contractul colectiv de muncă la nivel superior”.

Din înscrisurile depuse la dosar de către pârâtă, reiese că la nivelul grupului de unități din transportul feroviar s-a încheiat contract colectiv de muncă pentru anii 2006-2008, care la art. 71 prevedea dreptul la prima aferentă sărbătorilor de C. în cuantum stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare, într-o reglementare identică cu cea din CCM încheiat la nivel de unitate. Acest contract colectiv și-a produs efectele pentru anii 2006-2008, însă prin act adițional înregistrat la MMFES sub numărul 370/20.06.2008 s-a stabilit prelungirea efectelor contractului pentru încă 48 de luni începând cu data înregistrării actului adițional, deci până în 20.06.2010. Ulterior valabilitatea sa a fost prelungită până la 31.01.2011

Pentru aceste motive, instanța va obliga pârâta către reclamanții ce aveau calitate de salariați la data scadenței, la plata primei de C. aferentă anului 2009, la nivelul clasei 1 de salarizare.

4.Cu privire la contravaloarea tichetelor de masă aferente perioadei 19.12._12

În susținerea acestui capăt de cerere, reclamanții au invocat dispozițiile art. 77 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, potrivit cu care, salariații beneficiază de câte un tichet de masă pentru fiecare zi lucrătoare din lună, în condițiile legislației în vigoare.

Societatea pârâtă a semnat de asemenea contractul colectiv de muncă aplicabil la nivel de grup de unități, contract a cărui valabilitate a fost prelungită până la data de 31.01.2011 prin acte adiționale succesive și care la art. 81 cuprinde dispoziții similare celor din art. 77 din CCM la nivel de unitate .

Potrivit art. 236 alin 4 din Codul muncii, în vigoare la data încheierii acestor contracte, precum și pe durata lor de valabilitate, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea prevederilor legale constituie legea părților. Tot astfel, art. 241 alin. 1 lit. b din Codul muncii prevedea următoarele: „contractele colective de muncă încheiate la nivel de grup de unități produc efecte pentru toți salariații încadrați la angajatorii care fac parte din grupul de unități pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel.”

Din modalitatea de redactare a dispozițiilor contractuale rezultă cu claritate că beneficiul dreptului nu este condiționat, nefiind impuse negocieri ulterioare, ci dimpotrivă, se stabilesc prin acestea atât numărul de tichete, cât modalitățile concrete de acordare

Această modalitate de reglementare a dreptului salarial constituie un argument decisiv în concluzionarea că angajatorul și-a asumat obligația de plată a tichetelor de masă prin contractele colective de muncă aplicabile. Angajatorul are obligația de a acorda tichetele de masă lunar și anticipat, iar eventualele neacordări ale acestora nu-l exonerează de la îndeplinirea obligației.

În aceste condiții în sarcina angajatorului care nu își respectă obligația stabilită în contractul colectiv de muncă prin acordarea anticipată a tichetelor de masă, se naște datoria dezdăunării salariaților respectiv dreptul la compensație.

Ca urmare, reclamanții care au desfășurat activitate în cadrul unității pârâte sunt îndreptățiți la acordarea tichetelor de masă pentru perioada 19.12.2009 – 31.01.2011, urmând ca pârâta să fie obligată la plata contravalorii acestor tichete, pentru perioada ulterioară cererea fiind lipsită de temei legal.

Asupra cererii privind obligarea pârâtelor la plata drepturilor bănești reprezentând diferența dintre drepturile salariale încasate (incluzând salariul de bază, indemnizații, sporuri, adaosuri, alte sume acordate în temeiul raporturilor de muncă) si drepturile salariale cuvenite prin determinarea acestora pornind de la un salariu minim brut de 700 lei, pe perioada decembrie_10.

Reclamanții sunt salariați/foști salariați ai societății pârâte, conform susținerilor din cererea de chemare în judecată necontestate de către pârâte.

Din analiza înscrisurilor depuse la dosarul cauzei rezultă că în perioada 28.09._10 aceștia a beneficiat de un salariu de încadrare calculat pentru o valoare a salariului de baza minim brut de 570 lei, respectiv 600 lei pentru perioada 01.04._10.

Contractul colectiv de munca la nivel de unitate aplicabil pentru anii 2009-2010 a fost încheiat cu respectarea contractului de muncă încheiat la nivel superior, respectiv Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități Feroviare pe 2006/2008, a cărui valabilitate a fost prelungită prin act adițional până în ianuarie 2011..

Pornind de la acest salariu minim brut de bază s-au stabilit drepturile salariale lunare cuvenite pentru munca prestată, aplicându-se coeficienți de ierarhizare specifici, sporuri permanente sau nepermanente, etc. De asemenea, celelalte drepturi bănești stabilite prin contractul colectiv se determinau prin raportare la cuantumul salariului de bază brut.

Problema de drept ce trebuie analizată se referă la cuantumul acestui salariu brut de bază, respectiv dacă s-a avut în vedere cuantumul corect, deoarece în funcție de acesta se calculau drepturile salariale cuvenite reclamanților pentru munca prestată.

În aceeași perioadă de referință era în vigoare și contractul Colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010.

Potrivit art. 41 alin. 3) lit. a) din CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010: Salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 01.01.2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 de ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta.

După cum se observă, dispozițiile din CCM la nivel de ramură se referă la „salariul de bază minim brut", iar nu la „salariu", astfel încât este irelevant faptul că reclamanții a primit un salariu mai mare de 700 de lei, deoarece „salariul" este compus din salariul de bază la care se adaugă sporuri, indemnizații și alte adaosuri.

De asemenea, instanța constată că salariul minim brut de bază stipulat în CCM la nivel de ramură transporturi valabil pe 2008-2010 era mai mare decât cel stipulat în CCM la nivel de unitate/grup de unități, pe perioada de referință.

Instanța va înlătura apărarea pârâtei conform căreia prevederile din CCM la Nivel de R. Transporturi nu sunt aplicabile în speță, fiind incidente cele la nivel de unitate și grup de unități feroviare, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Analizând coroborat dispozițiile cuprinse în art. 8 alin. 2) din legea nr. 130/1996, texte ce au următorul conținut :”Contractele colective de munca nu pot conține clauze care sa stabilească drepturi la un

nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca încheiate la nivel superior.”, precum și ale art. 30 alin. 1) din același act normativ: „Executarea contractului colectiv de munca este obligatorie pentru părți”, rezultă că un contract colectiv de muncă încheiat la nivel superior (având, deci, forță juridică superioară), aplicabil unor raporturi juridice de muncă, produce efecte și are prioritate de aplicare față de un contract colectiv de muncă încheiat la nivel inferior.

În consecință, chiar dacă prin contractul individual sau colectiv de muncă se prevăd anumite drepturi în favoarea angajatului, în condițiile în care printr-un contract colectiv de muncă încheiat la nivel superior se stipulează drepturi superioare, atunci se vor aplica în mod direct dispozițiile mai favorabile angajatului, stipulate în contractul colectiv de muncă de la nivel superior.

Se constată că în același sens au fost reglementate de către legiuitor și dispozițiile art. 238 din Codul muncii, în vigoare la data încheierii contractelor colective de muncă, care prevăd: „Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.

Contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă.

La încheierea contractului colectiv de muncă prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal.”

Sintetizând, se poate concluziona că orice contract colectiv de muncă se încheie nu numai în considerarea legii, dar și în considerarea clauzelor contractuale colective de muncă încheiate la nivel superior, iar în cazul în care, din diferite motive, părțile au încheiat contracte colective prin care au negociat, în favoarea angajatului, drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele încheiate la nivel superior, clauzele celor dintâi sunt lovite de nulitate, în condițiile art.24 alin. 1 din Legea nr.130/1996, în vigoare la momentul nașterii drepturilor solicitate în prezenta cauză.

Chiar și în jurisprudența Curții Constituționale(Deciziile Curții Constituționale nr. 380/2004 și 294/2007) s-a statuat: „Contractul colectiv de muncă încheiat ia nivel național sau la nivel de ramură constituie izvor de drept (ca și legea) la încheierea contractelor colective de muncă la nivel de unitate, ceea ce impune respectarea clauzelor referitoare la drepturile minimale".

Chiar dacă nu există o cerere de constatare a nulității clauzelor inferioare din CCM la nivel de grup de unități, față clauzele din C.C.M la nivel de ramură, tribunalul poate aplica în raporturile dintre părți clauzele superioare din contractele colective de muncă la nivel de ramură, în mod direct în cadrul unei acțiuni având ca obiect drepturi salariale.

Instanța constată că pârâta nu a aplicat dispozițiile art. 41 alin. 3) lit. a) din CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 la stabilirea și calcularea drepturilor bănești cuvenite reclamanților pentru munca prestată în această perioadă, astfel încât drepturile acestora au fost stabilite și plătite în mod eronat, într-un cuantum mai mic decât cel care li se cuvenea.

Având în vedere considerentele expuse, instanța va admite cererea și va obliga pirita sa plătească reclamanților A. N., A. E., A. N. A. M., A. E., A. T., A. E., A. C. D., B. I., B. S., B. L., B. P., B. I., B. V., B. I. V., B. L., B. G. B. G., B. B., B. L. M., B. D., B. L., B. P., B. V., B. N., B. D., B. I., C. F., C. I., C. H., C. M., C. V. ,C. I., C. A., C. C., C. G., C. V., C. G., C. I., C. L., C. T., C. E., D. L., D. F., D. V., D. N., E. Ș., E. I., F. V., F. C., F. I., F. R., F. M., F. G., F. V., G. M., G. Nicușor, G. M. V., G. G., G. I., I. D., I. T., I. T., I. L., I. S., I. V. C., I. E., I. G., I. I., I. V., L. Nicușor, L. I., M. C., Mancaș M., M. M., M. I., M. A., M. O., M. S., M. I., M. C., M. I., N. C., N. I., N. V., N. V., N. C., N. I., N. C., N. I., N. M., N. D., N. T., O. M., O. G., O. V., P. M. D., P. M., P. L., P. I., P. G., P. M., P. T., P. C., P. F., P. V., P. A., P. V., P. M. T., R. P. V., R. T., R. A., R. D., R. I., R. F., S. M., S. M., S. C., S. T., S. I., S. M., S. V., Ș. V., S. L., S. E., S. M., T. G., T. N., T. A., T. D., T. M., T. I., V. I., V. N., V. I., V. I., V. I., V. A. I., V. R. Și Z. C. M. drepturile bănești reprezentând diferența dintre drepturile salariale încasate (incluzând salariul de bază, indemnizații, sporuri, adaosuri, alte sume acordate în temeiul raporturilor de muncă) si drepturile salariale cuvenite prin determinarea acestora pornind de la un salariu minim brut de 700 lei, pe perioada decembrie_10, drepturi ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflație până la introducerea cererii de chemare în judecată, precum și dobândă legală calculată pentru perioada cuprinsă între data formulării cererii și data plății efective, corespunzător perioadei efectiv lucrată în unitate.

Au fost obligate pârâtele la calcularea și plata drepturilor bănești, actualizate cu rata inflației până la data formulării cererii și dobândă legală pentru perioada cuprinsă între data formulării cererii de chemare în judecată și data plății.

Potrivit dispozițiilor art. 161 alin. 4 din C. muncii, întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului. Despăgubirile constau . bani ce reprezintă echivalentul prejudiciului suferit de creditor pentru neexecutarea, executarea cu întârziere sau necorespunzătoare a obligației de către debitor. Unul din principiile evaluării judiciare este ca prejudiciul suferit trebuie sa cuprindă pierderea efectiv suferita (damnum emergens) si castigul pe care creditorul nu l-a putut realiza (lucrum cessans). In timp ce dobanda reprezinta pretul lipsei de folosinta, actualizarea cu inflatia urmareste pastrarea valorii reale a obligatiilor banesti.

Solutia actualizarii cu indicele de inflatie are in vedere principiul repararii integrale a prejudiciului, consacrat de art. 1084 cod civil potrivit caruia daunele interese ce sunt debite creditorului cuprind in genere pierderea ce a suferit si beneficiul de care a fost lipsit. Suma rezultata din actualizare in raport cu rata inflatiei, repară integral prejudiciul rezultat din intarzierea platii si astfel riscul devalorizarii leului va fi pus in sarcina debitorului. In consecință, Codul muncii, prin dispozițiile art. 161 alin. 4, nu interzice in nici un fel actualizarea cu indicele de inflatie prin notiunea de "daune interese". De altfel, chiar Curtea Constitutionala, prin mai multe decizii (de exemplu decizia nr. 72/05.03.2002), a statuat ca actualizarea in raport cu rata inflatiei a sumelor datorate se impune pentru asigurarea recuperarii creantei la valoarea ei reala.

Pe de alta parte, dobanda legala are o alta reglementare juridica, fiind cuvenita ca dezdaunare pentru neindeplinirea exacta a obligatiei de la momentul punerii in intarziere, in speta, de la momentul chemarii in judecata, dupa regulile inscrise in art. 1088 alin. 2 Cod civil.

Prin urmare, drepturile bănești recunoscute în cuprinsul prezentei hotărâri, vor fi acordate reclamanților actualizate cu rata inflației până la data formulării cererii de chemare în judecată și dobândă legală calculată pentru perioada cuprinsă între data formulării cererii și data plății efective.

Se vor respinge ca nefondate cererile formulate de reclamanții A. Ș. D., M. T., M. Temucin, P. I., Ș. I. C..

Instanța are în vedere tabelul nominal depus la dosar de pârâta, necontestat, din care rezultă că data încetării raporturilor de muncă ale reclamanților A. Ș. D., M. T., M. Temucin, P. I., Ș. I. C., este anterioară perioadei precizată prin cererea de chemare în judecată – fila 24.

Salariul reprezintă potrivit art. 159 Codul muncii contraprestația muncii depuse de către salariat, aceasta cuprinzând - în raport de prevederile art. 160 Codul muncii - salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.

În condițiile în care, acești reclamanți nu au avut calitate de salariați și nu au prestat activitate în cadrul societății pârâte în perioada 2009 - 2010, pretențiile acestora nu pot fi primite.

Împotriva acestei soluții a declarat recurs pârâta C. Națională de Căi Ferate CFR SA – Sucursala Centrul Regional de Exploatare Întreținere Reparații CF C..

În motivarea recursului, s-au arătat următoarele:

Invocă lipsa calității procesual pasive a societății, motivat de faptul că de la datele prezentate în continuare, următorii reclamanți nu mai au calitatea de salariați ai societății (au încetat raporturile de munca), iar drepturile solicitate in acțiune vizează perioada 2009-2010; in ceea ce privește tichetele de masa acestea se solicita prin acțiune de către toți reclamanții pana la finele anului 2012, perioade in care, de asemenea, nu au avut calitate de salariați, astfel:

- A. Stefanel D. -03.01.2008 in 2009, 2010 nu mai era salariat – lipsă totală de calitate procesual pasiva.

- C. loan - 02.03.2011 ( dupa 02.03.2011 lipsa calitate pentru tichete)

- C. T. - 03.05.2010 ( dupa 03.05.2010 lipsa calitate pentru drepturi si tichete)

- E. Ș. -01.04.2010 (dupa 01.04.2010 lipsa calitate pentru drepturi si tichete)

- G. N. - 29.01.2010( dupa 29.01.2010 lipsa calitate pentru drepturi si tichete)

- I. D. - 12.10.2010( dupa 12.10.2010 lipsa calitate pentru drepturi si tichete)

- I. T. - 11.05.2012 (după 11.05.2012 lipsa calitate pentru tichete)

- I. L. - 16.03.2012 (după 16.03.2010 lipsa calitate pentru tichete)

- I. V. C-tin - 28.10.2011 (după 28.10.2011 lipsa calitate pentru tichete)

- I. V. - 01.07.2011 (după 01.07.2011 lipsa calitate pentru tichete)

- L. I. - 01.07.2011 (după 01.11.2011 lipsa calitate pentru tichete)

- M. T. - 23.02.2007(in 2009, 2010 nu mai era salariat-lipsa totala de calitate procesual pasiva)

- M. Temucin - 29.01.209 (după 29.01.2009 lipsa calitate drepturi si tichete, aproape totala)

- N. C. - 11.12.2009 (după 11.12.2009 lipsa calitate pentru drepturi si tichete)

- O. M. - 03.05.2010 (după 03.05.2010 lipsa calitate pentru drepturi si tichete) P. I. - 01.12.2007(in 2009, 2010 nu mai era salariat-lipsa totala de calitate procesual pasiva)

R. T. - 01.01.2010 (după 01.01.2010 lipsa calitate drepturi si tichete) S. M. - 03.05.2010 (după 03.05.2010 lipsa calitate drepturi si tichete) S. I. C. - 01.03.2007((in 2009, 2010 nu mai era salariat-lipsa totala de calitate procesual pasiva)

T. M.- 01.02.2012 (după 01.02.2012 lipsa calitate pentru tichete) V. R. - 01.07.2011 (după 01.07.2011 lipsa calitate pentru tichete).

In aceste condiții, in mod eronat instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesual pasive a CNCF CFR SA - SCREIR CF C-ta neraportându-se la data nașterii dreptului coroborata cu existenta unui contract de munca valabil încheiat.

Invocă excepția prescrierii dreptului la acțiune pentru toate pretențiile solicitate pe perioada 2009-2012, conform disp. art.283 alin 1 lit.e Codul Muncii, coroborate cu cele ale alin.2, deoarece in cauza sunt in discuție drepturi salariale neacordate prin neexecutarea unor clauze contractuale cărora le sunt aplicabile termenul de 6 luni de la data la care puteau fi solicitate injustiție.

Invocă excepția inadmisibilității cererii pentru următoarele considerente:

-la nivelul CN CF CFR SA si al regionalelor de cale ferata sunt constituite, in conformitate cu prevederile capitolului X "Comisiile mixte patronat - sindicate1" din CCM CN CF CFR SA pe anii 2005-2006 si respectiv 2007-2008, comisii compuse la nivelul central din cate 5 reprezentanți pentru fiecare parte, iar la celelalte niveluri de organizare din cate 3 reprezentanți pentru fiecare parte.

-Ca o procedura prealabila in soluționarea conflictelor de drepturi, ca urmare a încălcării prevederilor sau a neîndeplinirii obligațiilor stabilite prin contractul colectiv de munca va fi sesizata comisia mixta patronat - sindicate care va constata cele sesizate de sindicate si isi va exercita atribuțiile pentru rezolvarea problemelor ridicate la nivelul întregii companii.

Reclamanții nu au uzat de procedura prealabila stabilita prin Contractele colective de munca, si anume nu a sesizat comisia mixta patronat-sindicate pentru nici unul din anii pentru care reclama neîndeplinirea obligațiilor contractuale stabilite.

Pe fond, contractul valabil încheiat este legea pârtilor contractante -art 1270 alin.l c.civ.

Învederează instanței de judecata ca, in perioada 2009 -2010 în care reclamanții solicită diferența de drepturi salariale (diferența rezultata dintre salariul de baza minim brut negociat in cuantum de 700 lei, prevăzut de dispozițiile art.41 din Contractul Colectiv de Munca la nivel de Ramura Transporturi valabil pentru 2008-2010 si sumele efectiv primite in conformitate cu prevederile art.7 si anexei 1 din CCM. la Nivel de C.N.C.F. „C.F.R." S.A.) a existat la C. Națională de Căi Ferate CFR S.A. contract colectiv de munca valabil încheiat la nivel de unitate pe anii 2009/2010 a cărui prevederi au fost obligatorii pentru părți conform dispozițiilor art. 7 alin.2 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, salariul astfel negociat fiind menționat și în contractul individual de muncă al reclamanților.

In Capitolul II - „Sistemul de salarizare", pct. A.Dispoziții Generale - Art.7 din Contractul Colectiv de Munca pe anii 2007-2008, 2009 al CN CF CFR SA, înregistrat la DMSSF a Municipiului București cu nr. 1631/2007, completat si modificat cu Actele Adiționale nr.5236/2007, 1752/2008, 4123/2008, 4319/2008, 7151/2008, 436/2009, 939/27.02.2009, a CCM 2009-2010 înregistrat sub nr.2591/06.06.2009, completat cu actul adițional din aprilie 2010 este prevăzut ca „Salariile de baza corespunzătoare fiecărei clase de salarizare se stabilesc in funcție de coeficienții de ierarhizare si de formula de calcul din Anexa 1.

Salariul de baza orar sau zilnic se stabilește având in vedere salariul de baza lunar si durata normala a timpului de lucru."

Ca atare, părțile au inteles de comun acord ca pentru anii 2009, 2010, sa stabilească un alt salariu minim la nivelul societății precum si alți coeficienți de ierarhizare, decât cei prevăzuți in CCM la Nivel de R. Transporturi si, prin urmare instanța de judecata este ținuta sa analizeze cererea reclamanților prin prisma principiului forței obligatorii a convențiilor care reprezintă un motiv de ordine publica.

Mai mult, contractul colectiv de munca la nivel de unitate aplicabil pentru anii 2009-2010, a fost încheiat cu respectarea contractului de muncă încheiat la nivel superior, respectiv Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități Feroviare pe 2006/2008, a cărui valabilitate a fost prelungită prin act adițional până în anul 2010, astfel încât prevederile din CCM la Nivel de R. Transporturi nu sunt aplicabile în speță, fiind incidente cele la nivel de unitate și grup de unități feroviare.

Pentru anii 2009-2010, prin actul adițional nr. 370/20.06.2008 la Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități Feroviare 2008-2010 s-au stabilit salariile de bază brute corespunzătoare claselor de salarizare valabile de la 01.07.2008, iar prin actul adițional nr. 4294/28.12.2010 a fost prelungită valabilitatea acestuia până la data de 31.01.2010.

Salariile de bază lunare stabilite prin contractul individual de muncă al reclamanților se încadrează atât în prevederile CCM încheiat la nivel de unitate, cât și prevederilor Contractului Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități Feroviare.

Mai mult, prin CCM. la nivel de C.N.C.F. „CF.R." S.A. si CCM. la Nivel de G. de Unități Feroviare, sunt prevăzute clase si coeficienți de ierarhizare specifici activității feroviare, si mai mult clasa 1 de salarizare nu poate fi asimilata cu salariul minim de 700 lei prevăzut de CCM. pe Ramura Transporturi, deoarece in acest contract colectiv nu sunt prevăzute clase de salarizare ci numai coeficienți de ierarhizare pentru diverse categorii profesionale.

Art.7 din Contractul Colectiv de Munca pe anii 2009-2010 al societății noastre prevede ca „Salariile corespunzătoare fiecărei clasa de salarizare se stabilesc in funcție de coeficienții de ierarhizare si de formula de calcul din Anexa 1. Salariul de baza orar sau zilnic se stabilește având in vedere salariul de baza lunar si durata normala a timpului de lucru."

In situația data, salariul de baza lunar brut stabilit prin negociere al reclamanților conform actelor adiționale la CCM are o valoare mai mare, corespunzătoare claselor de salarizare din Anexai a CCM: „Salariile de baza brute corespunzătoare claselor de salarizare". Aceasta valoare este mai mare decât cea obținută prin aplicarea prevederilor art.41 din CCM unic la nivel de ramura de transporturi, ca urmare, cererea de acordare a unor diferențe de natura salariala nu se justifica.

Prin urmare cererea reclamanților de plata a acestor drepturi bănești prin raportare la nivelul salariului minim de 700 lei prevăzut de CCM. pe Ramura Transporturi este ilogica si nu are temei legal.

Având în vedere prevederile contractuale invocate mai sus și aplicabile în perioada în care reclamanții solicită diferența de salarii, rugăm instanța de judecata să constate că drepturile cuvenite acestuia în temeiul contractului colectiv de muncă la nivel de unitate invocat în cererea introductivă și celui individual de muncă au fost plătite în mod corespunzător, societatea noastră onorându-și obligațiile asumate întocmai și la timp.

Menționam faptul ca diferența de salariu solicitata prin acțiune nu este justificata, deoarece toate drepturile de natura salariala se acorda angajaților CN CF CFR SA București - Sucursala CREIR CF Constanta numai in baza CCM negociate si semnate de către reprezentanții Administrației si reprezentanții Organizațiilor Sindicale ai CN CF CFR SA, contracte înregistrate la Ministerul Muncii, Familiei si Protecției Sociale, Inspecția Muncii - Inspectoratul Teritorial de Munca București si nu in baza Contractelor Colective la Nivel de Ramura Transporturi, care se aplica numai in condițiile in care Contractul Colectiv de Munca al unității nu este valabil.

Clauzele contractelor colective de munca încheiate la nivel inferior care conțin drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin contractele colective de munca încheiate la nivel superior sunt lovite de nulitate, insa nulitatea va fi constatata de instanța competenta la cererea pârtii interesate - art.24 alin.l, alin.2, alin3 si alin.4 raportat la art.8 alin.2 si alin.3 din legea 130/1996 privind contractul colectiv de munca, aplicabila in perioada 2009-2010 de valabilitate a CCM. La Nivel de Unitate si CCM. la Nivel de G. de Unități.

Rugam instanța de judecata sa retina ca, in perioada de valabilitate a CCM. la Nivel de C.N.CF. „CF.R." S.A. si CCM. la Nivel de G. de Unități Feroviare reclamanții singur sau, prin intermediul organizațiilor sindicale avea posibilitatea legala sa solicite instanței competente constatarea nulității acestor clauze, in condițiile in care constataii ca, aceste clauze prevăzute in art.7 si anexa 1 din CCM. la Nivel de C.N.CF. „CF.R." S.A. conțin drepturi la nivel inferior fata de drepturile prevăzute in Contractul Colectiv de Munca la Nivel de Ramura Transporturi.

In acest context si in condițiile in care instanța de judecata astfel sesizata, constata nulitatea acestora, clauzele respective puteau fi renegociate, iar pana la renegocierea acestora puteau fi înlocuite cu clauzele mai favorabile existente in contractele colective de munca încheiate la nivel superior.

Cererile de constatare a nulității unor clauze ale contractelor colective de munca se pot formula pe toata durata existentei contractului colectiv de munca - art.268 alin.l pct.d codul muncii. ( fost art.283 alin.l litd ).

Învederează instanței de judecata ca, reclamanții solicită diferența de drepturi salariale, diferența rezultata dintre salariul de baza minim brut negociat in cuantum de 700 lei, prevăzut de dispozițiile art.41 din Contractul Colectiv de Munca la nivel de Ramura Transporturi valabil pentru 2008-2010 si sumele efectiv primite in conformitate cu prevederile art.7 si anexei 1 din CCM. la Nivel de C.N.CF. „CF.R." S.A..

Or, se poate observa cu ușurința faptul ca, intimații reclamanți solicita practic înlocuirea unor clauze ale CCM. la Nivel de C.N.CF. „CF.R." S.A. si CCM. la Nivel de G. de Unități Feroviare, a căror existenta s-a incheiat cu clauze mai favorabile existente in Contractul Colectiv de Munca la Nivel de Ramura Transporturi, expirat si acesta.

Insa, așa cum s-a arătat anterior, conform prevederilor legale in vigoare la data existentei contractelor colective de munca, înlocuirea unor clauze ale acestora cu clauze mai favorabile existente in contractul de munca incheiat la nivel superior se poate face numai in urma sesizării instanței de judecata cu o cerere in constatarea nulității clauzelor respective.

F. de cele mai sus arătate, solicită instanței de judecata sa tina cont la pronunțarea soluției in prezenta cauza de următoarele aspecte:

-instanța de judecata nu a fost investita cu o cerere de constatare a nulității unor clauze ale contractului colectiv de munca la nivel de C.N.CF. „C.F.R." S.A.

-chiar daca instanța de judecata ar califica cererea intimaților reclamanți ca fiind a cerere de constatare a nulității unor clauze ale CCM. la Nivel de C.N.CF. „CF.R." S.A., o astfel de cerere ar fi tardiv introdusa prin raportare la prevederile art.268 alin.l pct.d din codul muncii, motivat de faptul ca, atat CCM. la Nivel de C.N.CF. „C.F.R." S.A. cat si CCM. la Nivel de G. de Unități Feroviare au expirat, iar cererea intimaților reclamanți a fost introdusa ulterior, dupa expirarea acestor contracte colective de munca.

-clauzele CCM. la Nivel de C.N.CF. „C.F.R." S.A. si CCM. la Nivel de G. de Unități Feroviare nu pot fi inlocuite de către instanța de judecata cu clauzele mai favorabile prevăzute in Contractul Colectiv de Munca la Nivel de Ramura Transporturi in lipsa unei cereri de constatare a nulității acestora introdusa in termenul legal prevăzut de art.268 alin. 1 lit.d din codul muncii.

Referitor la capetele de cerere privind prima de C. pentru anul 2009, salariul suplimentar 2009-2010 si tichete de masa decembrie 2009- prezent, acestea sunt lipsite de obiect in sensul ca in Contractul colectiv de munca la art.65 ultimul alineat se precizează clar:

-"In anul 2009 nu se acorda ajutoare materiale cu ocazia sărbătorilor de Paste, de C. si de Ziua Feroviarului."

-„art77 Pentru anul 2010 nu se acorda tichete de masa"

-„art.32 Pentru anul 2010 salariul suplimentar nu se acorda."

Așadar, aceste capete de cerere sunt neîntemeiate si nelegale, întrucât nu exista nici un temei legal in baza căruia sa existe posibilitatea acordării acestor drepturi.

In susținere invocă practica judiciara a Curții de Apel G. - Decizia civila nr.l390/R/l0.12.2009, prin care se respinge acordarea drepturilor solicitate pentru anul 2009.

Referitor la capătul de cerere privind acordarea salariului suplimentar si prima de C. precizam ca salariul suplimentar nu a fost acordat in perioada 2009-2010. Aceste drepturi salariale suplimentare se aproba de către Consiliul de Administrație al CN CF "CFR" SA, Regionala CF Constanta neavand calitatea luării unei decizii in acest sens.

Actualmente, potrivit posibilităților financiare ale societății noastre, datorita impreviziunii dificultăților financiare menționate, obligația noastră de a achita contravaloarea sumelor pretinse apare ca o obligație imposibil de executat, sub acest aspect fiind incidente in cauza dispozițiile art. 1156 alin. ultim Cod civil care statuează ca "obligația se stinge totdeauna cand printr-un eveniment oarecare, ce nu se poate imputa debitorului, se face imposibila îndeplinirea acestei obligații".

Obligația contractuala asumata de angajator nu mai este susceptibila de executare, întrucât împrejurările in care trebuia exercitata o fac radical diferita de cea asumata de angajator la data semnării contractului, cand circumstanțele economico-financiare erau diferite.

Rugam sa se retina ca obligația angajatorului de a achita drepturile pretinse de reclamanți era si este condiționata de încadrarea in bugetul de venituri si cheltuieli aprobat, fondul alocat drepturilor salariale fiind limitat.

Totodată, Sucursala Regionala CF Constanta este o subunitate a CN CF CFR SA care primește bugetul de venituri si cheltuieli de la compania mama. Sucursala nu poate acorda din proprie inițiativa ajutoare materiale pentru ca nu dispune de resurse financiare necesare. Nu are calitate de ordonator de credite, prin urmare fondurile de premiere se constituie centralizat, la nivel de CN CF CFR SA, acordarea sumelor individuale făcându-se la nivelul unității in baza repartizării fondurilor de către CN CF CFR SA.

Conform OUG 79/2008 stabilește la art.6 ca "Ministerele, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, organele administrației publice centrale sau ale administrației publice locale, după caz prezintă spre consultare sindicatelor de ramura bugetele de venituri si cheltuieli ale operatorilor economici, iar la art.7 alin 1 prevede ca "Fundamentarea fondului de salarii anual, prevăzut in bugetul de venituri si cheltuieli al operatorilor economici, se va face pe baza indicelui de creștere a câștigului salarial mediu brut lunar, care nu va fi mai mare de 60% din indicele de creștere a productivității muncii, calculate in unități valorice comparabile sau in unități fizice după caz".

In același scop s-a prevăzut ca drepturile salariale ocazionale prevăzute in contractele colective de munca sau, după caz in contractele individuale de munca, încheiate la nivelul agenților economici monitorizați, reprezentând prima de vacanta, prima acordata cu ocazia sărbătorilor de Paști, prima acordata cu ocazia zilei festive a unităților si altele de aceasta natura, denumite bonusuri, se vor plați astfel incat, cumulate de la începutul fiecărui an, sa reprezinte pe primele trimestre ale anilor respective cel mult 65% si respective cel mult 35% in trimestrul IV, din suma anuala corespunzătoare bonusurilor cuprinse in fondul de salarii aprobate.

Totodată pentru a exista garanția ca nu va fi depășit fondul de salarii s-a stabilit ca in fiecare trimestru agenții economici monitorizați vor retine din fondul de salarii o suma reprezentând 4% din fondul de salarii aferent trimestrului respective, care se va utileze numai cu avizul ministerului, sau, după caz, al conducătorului autorității publice centrale.

Referitor la capătul de cerere privind tichetele de masa aferente perioadei decembrie 2009 - prezent, precizează ca datorita situației financiare pentru perioada 1 martie_09, acestea nu au fost acordate. Menționam ca acordarea acestora nu constituie o obligație legala pentru angajator.

Conform Legii nr. 142/1998 se stabilesc clauze concrete privind tichetele de masa, in funcție de resursele financiare - art. 1 - "Tichetele de masa se acorda in limita prevederilor bugetului de stat sau după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar si in limita bugetelor de venituri si cheltuieli aprobate potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori."

Așadar tichetele de masa se acorda numai daca angajatorul are capacitate financiara de a suporta costurile. Datorita faptului ca CN. CF. "CF.R." S.A. nu are obligația de a acorda tichete de masa, nu are nici obligația de a acorda contravaloarea acestora.

F. de cele prezentate, onorata instanța, solicită admiterea recursului asa cum a fost formulat, modificarea in parte a sentinței recurate in sensul respingerii ca fiind introdusa impotriva unei persoane fara calitate procesual pasiva pentru membrii prezentați si in limitele prezentate, prescrisa si in ultima instanța inadmisibila si menținerea ca legala si temeinica in ce privește drepturile respinse ca nefondate.

Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, a susținerilor părților, a prevederilor legale aplicabile și a probatoriului administrat în cauză, în conformitate cu art. 3041 Cod.pr.civ., Curtea constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:

§1. Cu privire la excepția lipsei calității procesual active:

Se constată că excepția este întemeiată pe susțineri referitoare la existența raporturilor de muncă între părți.

Dar, prima instanță a stabilit în mod clar faptul că toate drepturile salariale respective se acordă în mod corespunzător timpului lucrat.

În consecință, prima instanță a stabilit că reclamanții sunt îndreptățiți la plata respectivelor diferențe salariale numai pentru perioada corespunzătoare raporturilor de muncă existente între părți ceea ce înseamnă că dacă la data la care anumite drepturi salariale trebuiau acordate aceștia nu se aflau sau nu se mai aflau în raporturi de muncă cu pârâta nu sunt îndreptățiți la plata sumelor corespunzătoare.

Ca urmare această critică este neîntemeiată, fiind vorba de o problemă de executare a sentinței.

§2. Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune:

2.1.Referitor la drepturi salariale rezultate din calcularea cestora raportat la salariul minim brut de 700 lei:

În cauză, reclamanții pretind diferențe rezultate din greșita calculare a salariilor lor prin raportare la alt salariu de bază brut decât cel care trebuia să fie avut în vedere de angajator.

Așadar, ceea ce pretind reclamanții este o parte a salariului lor lunar ce nu a fost plătit de angajator.

Ca urmare, în cauză este evidentă incidența prevederilor art.283 al.1 lit. c) din Codul Muncii (devenit art.268 al.1 lit. c) după republicare) iar nu prevederile lit.e) a aceluiași articol.

Faptul că drepturile salariale sunt calculate potrivit unor prevederi din contractul colectiv de muncă nu înseamnă că ceea ce pretind aceștia este respectarea în sine a unor clauze din contractul colectiv de muncă, care ar presupune exclusiv o obligație de a face din partea angajatorului. Pretențiile acestora au ca obiect drepturi salariale.

2.2. Cu privire la salariul suplimentar:

Salariul suplimentar era prevăzut în art.30 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar pentru anii 2006 – 2008.

Acest articol face parte din secțiunea G-„Alte prevederi” din Capitolul II intitulat „Sistemul de salarizare”.

Așadar, prin voința părților, salariul suplimentar anual se încadrează în noțiunea de drept salarial.

În consecință, excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtă în fața instanței de fond nu este întemeiată, fiind aplicabile prevederile art. 283 al.1 lit.c) din Codul Muncii (în forma anterioară republicării, aplicabilă în cauză) iar nu prevederile art. 283 al.1 lit. e) din Codul Muncii (în forma anterioară republicării, aplicabilă în cauză).

2.3. Cu privire la ajutorul material pentru C.

În art.71 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar pentru anii 2006 – 2008, sunt reglementate ajutoare materiale pentru sărbătorile de Paști și C. și o premiere pentru Ziua feroviarului.

În textul acestui articol se prevede că, „în afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii, salariații vor mai beneficia de următoarele:

„a) cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C. se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare; de ajutorul respectiv nu vor beneficia salariații care, în cursul anului respectiv, au absentat nemotivat de la serviciu sau au fost sancționați pentru consum de băuturi alcoolice, precum și salariații […] care la data acordării ajutoarelor cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C. se află în concediu fără plată cu durata de un an; b) pentru Ziua feroviarului se va acorda o premiere al cărei cuantum va fi stabilit de Consiliul de Administrație, la nivelul clasei 1 de salarizare;”

Este adevărat că aceste texte contractuale se referă la un „ajutor material” cu ocazia sărbătorilor și la o „premiere”, fiind incluse în capitolul „Protecția salariatului” alături de ajutoare materiale pentru căsătorie, nașterea unui copil sau deces.

Totuși, se constată că, în realitate, ajutorul material pentru sărbătorile de Paști și C., nu sunt acordate cu scopul de a sprijini material salariatul cu ocazia unor evenimente familiale sau de altă natură care ar determina nevoia unui sprijin din partea angajatorului.

De altfel, aceste prevederi nu au legătură nici cu celelalte prevederi din capitolul respectiv, care se referă la protecția socială și protecția sănătății angajaților.

Ajutorul material acordat cu ocazia sărbătorilor și premierea pentru Ziua Feroviarului sunt în realitate premieri acordate de angajator cu ocazia unor sărbători, ca recompensă pentru munca depusă de angajați pe parcursul anului.

În cazul Sărbătorilor de Paști și C., deși se folosește noțiunea de „ajutor material”, se constată că sunt stabilite criterii de acordare care au legătură exclusiv cu activitatea desfășurată în cadrul societății, respectiv lipsa absențelor nemotivate, a abaterilor disciplinare, iar acordare este condiționată de desfășurarea activității în cadrul societății, în sensul că salariații care s-au aflat în concediu fără plată de un an nu beneficiază de acest „ajutor material”.

Rezultă astfel că în cazul drepturilor pretinse de reclamanți, acordarea lor nu este determinată și condiționată de o stare de nevoie în care s-ar putea găsi salariatul în anumite situații, pentru a avea natura unei măsuri de protecție socială de care angajații pot beneficia sau nu în funcție de situația lor socială particulară, așa cum este cazul celorlalte ajutoare materiale reglementate de textele contractuale indicate anterior.

Aceste drepturi au fost prevăzute în contractul colectiv de muncă pentru a celebra anumite sărbători și a recompensa activitate din cursul anului a salariaților care au respectat minime norme de disciplină internă.

În această situație, prevederile art.154(1) și 155 din Codul Muncii (în forma anterioară republicării, aplicabilă în cauză) trebuie interpretate coroborat, în sensul că „adaosurile” la care se referă art. 155 din Codul Muncii trebuie să fie acordate în considerarea muncii desfășurate de angajat pentru a se concluziona că ele sunt drepturi de natură salarială.

Noțiunea de „adaos” folosită de art. 155 din Codul Muncii este una care cuprinde orice drepturi corespunzătoare muncii prestate, ce fac astfel parte din salariu.

Aceasta este și situația de față în care, acordarea drepturilor pretinse de reclamanți, reglementate de contractul colectiv de muncă aplicabil, este determinată nu doar de calitatea de salariat ci și de desfășurarea activității precum și de modul în care ea a fost desfășurată.

Rezultă astfel că drepturile pretinse de reclamanți pentru sărbătorile de Paști, C. au natura unor drepturi salariale, fiind vorba de premieri acordate cu ocazia unor sărbători religioase respectiv a unei sărbători profesionale.

În concluzie, fiind stabilită natura drepturilor pretinse ca fiind drepturi de natură salarială rezultă că drepturile pretinse de reclamanți au natura unor drepturi salariale, fiind aplicabile prevederile art. 283 al.1 lit.c) din Codul Muncii (în forma anterioară republicării, aplicabilă în cauză) iar nu prevederile art. 283 al.1 lit. e) din Codul Muncii (în forma anterioară republicării, aplicabilă în cauză).

Așadar, potrivit acestei reglementări, termenul de prescripție aplicabil este de 3 ani de la data nașterii drepturilor pretinse.

2.4. Cu privire la contravaloarea tichetelor de masă pentru perioada 19.12.2009 – 31.01.2011:

În ceea ce privește tichetele de masă, prevederile art.5(1) din Legea nr. 142/1998, potrivit cu care angajatorul distribuie salariaților tichetele de masa, lunar, in ultima decada a fiecărei luni, pentru luna următoare, nu instituie un termen de prescripție special, în sensul că în cazul în care tichetele de masă nu au fost acordate și nici nu sunt solicitate până la sfârșitul lunii anterioare celei pentru acre sunt datorate nu ar mai putea fi cerute printr-o acțiune în justiție pierzându-se dreptul material la acțiune la acea dată.

Aceste prevederi legale stabilesc doar scadența obligației de acordare a tichetelor de masă, pentru cazul în care ea a fost asumată de angajator cum este cazul de față. Pentru neexecutarea la scadență a acestei obligații angajatorul datorează despăgubiri în condițiile răspunderii civile contractuale coroborate cu condițiile răspunderii patrimoniale a angajatorului iar termenul de prescripție este termenul special prevăzut în art. 283 al.1 lit.c) Codul Muncii (în forma anterioară republicării, devenit art.268 al.1 lit.c) după republicare) în referire la cererile salariaților de acordare a unor despăgubiri.

§3. Cu privire la excepția inadmisibilității:

Fiind stabilită natura drepturilor pretinse ca fiind drepturi de natură salarială rezultă că acțiunea nu este inadmisibilă și nu trebuia parcursă procedura prealabilă prevăzută pentru conflictele de interese, în cauza de față fiind vorba de un conflict de drepturi în raport de prevederile legale în vigoare la data sesizării instanței – 09.12.2010. De asemenea, rezultă că drepturile pretinse de reclamanți au natura unor drepturi salariale, fiind aplicabile prevederile art. 283 al.1 lit.c) din Codul Muncii (în forma anterioară republicării, aplicabilă în cauză) iar nu prevederile art. 283 al.1 lit. e) din Codul Muncii (în forma anterioară republicării, aplicabilă în cauză).

§4. Referitor la fondul cererii:

4.1. Cu privire la diferențele de drepturi salariale rezultate din calcularea cestora raportat la salariul minim brut de 700 lei:

Potrivit art. 241(1) lit.c) din Codul Muncii (în forma anterioară republicării, aplicabilă în cauză) clauzele din contractele colective de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă .

Pe de altă parte, art. 238 alin.1 și alin.3 din Codul muncii (în forma anterioară republicării, aplicabilă în cauză) și art.8 al.2 din Legea nr. 130/1996 (în vigoare și aplicabilă în perioada relevantă), contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, iar la încheierea contractelor colective de muncă prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au caracter minimal.

Așadar, prin contractele colective de muncă încheiate la nivel inferior, părțile pot cuprinde drepturi noi sau la un nivel superior celor stabilite în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel național care au un caracter minimal.

Aceste prevederi legale cu caracter expres fixează limitele în care părțile unui contract colectiv de muncă încheiat la nivel inferior pot negocia și pot încheia acest contract.

Opțiunea suverană a legiuitorului a fost aceea ca negocierile între patronat și salariați la nivel de unitate să fie limitate, în sensul de a nu se da posibilitatea stabilirii unor drepturi la un nivel inferior celor stabilite în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior.

Curtea Constituțională a examinat constituționalitatea art. art.8 al.2 din Legea nr. 130/1996, statuând prin Decizia nr.380 din 30 septembrie 2004 și 511/2006 că textele de lege criticate sunt constituționale, în motivare reținând, între altele, că „reprezentativitatea de care se bucură organizațiile sindicale și patronale, datorită numărului de membri stabilit prin lege, le îndreptățește pe acestea să negocieze și să încheie contractele colective de muncă la nivelurile respective, ale căror clauze, referitoare la drepturile minimale, să fie obligatorii la încheierea contractelor colective de muncă la niveluri inferioare, indiferent dacă părțile acestora s-au asociat, respectiv s-au afiliat ori nu, la organizațiile de la nivelul superior”. În sfârșit, Curtea a reținut că „dispozițiile contractului colectiv de muncă încheiat la nivel național sau la nivel de ramură constituie izvor de drept (ca și legea) la încheierea contractelor colective de muncă la nivel de unitate, ceea ce impune respectarea clauzelor referitoare la drepturile minimale. Prin urmare, părțile, cu respectarea acestor obligații firești, au toată libertatea să negocieze și alte clauze, precum și drepturi superioare”.

În materia raporturilor de muncă, legiuitorul a înțeles să asigure o anumită protecție salariaților prin limitarea posibilităților patronatului de a impune clauze cuprinzând drepturi la un nivel inferior celor stabilite în contractul colectiv de muncă la nivel superior, tocmai pentru a restabili echilibrul dintre părți, având în vedere că angajatul se află într-o poziție de dependență și inferioritate față de angajator, astfel încât poate fi protejat prin limitele impuse de contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior, negociat de organizații sindicale reprezentative la nivel național sau de ramură, cu o mai mare forță.

În condițiile în care prevederile legale incidente interzic în mod expres stabilirea, prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, a unor drepturi la nivel inferior celor stabilite la nivel superior, în cazul în care se încalcă această interdicție, angajații beneficiază de drepturile stabilite la nivel minimal în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior, nefiind necesar a se anula prevederile din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel inferior ceea ce, de altfel, ar putea fi chiar imposibil în măsura în care anumite drepturi sunt omise din reglementarea acestor contracte, lipsind chiar o clauză a cărei anulare să se poată solicita.

De aceea, în cauză nu sunt incidente și nu au relevanță prevederile art.268 al.1 lit.d) din Codul Muncii.

Nici împrejurarea că contractul colectiv de muncă la nivel de unitate a fost încheiat ulterior nu are relevanță.

Astfel, tocmai din împrejurarea încheierii contractului colectiv de muncă la nivel de unitate ulterior celui încheiat la nivel de ramură, rezultă obligația legală a părților de a respecta obligația impusă de art. 238 alin.1 și alin.3 din Codul muncii (în forma anterioară republicării, aplicabilă în cauză) și art.8 al.2 din Legea nr. 130/1996 (în vigoare și aplicabilă în perioada relevantă).

Ca urmare, faptul că la nivel de unitate contractul colectiv de muncă s-a încheiat ulterior sau a fost modificat ulterior contractului colectiv de muncă la nivel de ramură, nu justifica inaplicabilitatea prevederilor din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură în cazul. Părțile nu pot ignora prevederile cu caracter minimal cuprinse în contractul colectiv de muncă.

În cauză, trebuie avută în vedere întreaga procedură de stabilire a salariilor stabilită de art.41 din contractul colectiv de muncă aplicabil la nivelul ramurii transporturi în perioada relevantă.

Astfel, în alin.(2) se stabilea că toți coeficienții minimi de ierarhizare de la alin. (1) se aplică la salariul de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, stabilit prin art. 41, alin. (3), lit. a) adică 700 lei; o altă regulă era cuprinsă în alineatul 3 lit.b) în care se stabilea că „părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate vor lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, stipulat la art. 41, pct. (3), lit. a), pentru stabilirea salariului de bază minim brut la nivelul respectiv, iar la stabilirea salariilor de bază minime brute pentru fiecare categorie de salariați vor fi adoptați coeficienții minimi de ierarhizare stabiliți la art. 41, pct. (1) din acest contract colectiv de muncă.

Ca urmare, în art.41 din contractul colectiv de muncă aplicabil la nivelul ramurii transporturi în perioada relevantă salariul de bază pentru fiecare categorie de salariați nu era privit în sine ca un element de negociere care să aibă un anumit cuantum minim; contractul colectiv de muncă stabilea la nivel minimal elementele de calcul constând în salariul de bază minim pe ramură respectiv coeficienții de ierarhizare în mod separat, părțile purtând negocieri distinct asupra ambelor elemente pe baza cărora era ulterior salariul de bază pentru fiecare categorie de salariați la nivelul unității.

Astfel, unitățile din cadrul ramurii transporturi aveau obligația de a porni negocierea salariului de bază minim de la nivelul de 700 lei iar la acest salariu de bază să aplice cel puțin coeficienții minimi de ierarhizare care, la rândul lor puteau fi negociați la un nivel superior.

Or, pârâta nu a respectat nivel minim al salariului de bază de 700 lei stabilit la nivel de ramură contrar prevederilor legale evocate care stabilesc obligația respectării nivelului minim al drepturilor stabilite prin contractul colectiv de muncă încheiat l nivel superior.

Aceste considerente sunt suficiente pentru a stabili caracterul fondat al acțiunii în ceea ce privește acest capăt de cerere.

4.2. Cu privire la salariul suplimentar:

4.2.1. Referitor la salariul suplimentar pentru anul 2009:

Așa cum a reținut și instanța de fond, potrivit art.28 al.1 din contractul colectiv de muncă aplicabil la nivel de unitate pentru anii 2008 și 2009 „ pentru munca desfășurata in cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul companiei poate primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de baza de încadrare din luna decembrie a anului respectiv”

Aceste prevederi contractuale sunt preluate din art. 30 din Contractul Colectiv de Munca încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006 – 2008, cu valabilitatea prelungită prin actul adițional înregistrat sub nr. 370/20.06.2008, care au același conținut cu diferența că nu se prevede doar că salariații pot primi un salariu suplimentar ci că aceștia vor primi un salariu suplimentar, prevederea contractuală nefiind în nici un mod condiționată.

În cauză se constată că pârâtele nu contestă cuprinsul clauzei din contractul colectiv de muncă pe care își întemeiază reclamanții acțiunea, susținând însă că dreptul prevăzut de aceasta este condiționat.

Potrivit art.1 din Legea nr. 130/1996 (în vigoare în perioada relevantă și aplicabil în cauză) contractul colectiv de muncă este convenția încheiată între patron sau organizația patronală, pe de o parte, și salariați, reprezentați prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă iar în sensul acestei legi, prin termenul patron se înțelege persoana fizică și persoana juridică care angajează salariați prin încheierea contractelor individuale de muncă.

Ca urmare, persoana juridică semnatară a contractului colectiv de muncă, în cazul de față recurenta, dobândește în temeiul acestuia drepturi și obligații. În măsura în care contractul colectiv de muncă nu a fost anulat pentru că ar fi fost încălcate norme de ordine publică, ne se poate refuza în mod unilateral executarea acestuia.

Dreptul pretins de salariați nu este în nici un fel condiționat de prevederile cuprinse în contractul colectiv de muncă și nici nu este stabilit la un nivel maxim, pentru a se putea argumenta că nivelul stimulentelor ar fi trebuit să facă obiectul unei negocieri ulterioare între părțile contractante. Prevederea contractuală este clară și lipsită de echivoc.

Existând un cuantum bine determinat al salariului suplimentar, stabilit prin contractul colectiv de muncă, angajatorul avea obligația de a acorda acest salariu.

Recurentele nu au probat că reclamanții s-ar fi aflat în vreuna din situațiile cuprinse în Anexa 6 la contractul colectiv de muncă care ar fi atras neacordarea salariului suplimentar.

Neacordarea salariului suplimentar în cuantumul determinat prin contractul colectiv de muncă constituie o nerespectare a prevederilor acestuia.

După încheierea și ., contractul colectiv de muncă urmează a se executa, având putere de lege între părțile contractante (alin.4 al art.236 Codul Muncii în formă anterioară republicării, aplicabilă în cauză). Executarea presupune aducerea la îndeplinire a clauzelor contractuale, respectarea drepturilor și obligațiilor asumate de cele două părți.

În aceeași ordine de idei, art.243 Codul muncii (în formă anterioară republicării, aplicabilă în cauză) și art.30 din Legea nr.130/1996 (în vigoare în perioada relevantă și aplicabil în cauză) prevedeau că executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți și că neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contract atrage răspunderea celor vinovați.

Susținerea recurentelor că în lipsa fondurilor alocate în bugetul societății aceste drepturi salariale nu se cuvin reclamantei este lipsită de justificare întrucât contravine însăși principiului forței obligatorii a contractelor, enunțat de art. 969 din Codul civil (în vigoare în perioada relevantă și aplicabil în cauză), în sensul că, potrivit acestei opinii eronate, ar însemna că angajatorul, ca parte a contractului colectiv de muncă, ar putea să se exonereze de obligațiile asumate prin voința sa unilaterală.

O dispoziție legală aplicabilă este însă și cea cuprinsă în art. 156 din Codul Muncii (în formă anterioară republicării, aplicabilă în cauză) potrivit cu care „salariile se plătesc înaintea oricăror alte obligații bănești ale angajatorilor” în timp ce art.155 din Codul Muncii (în formă anterioară republicării, aplicabilă în cauză) stabilește că „salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri”.

Ca urmare, obligația stabilită în sarcina angajatorului de art. 32 alin.1 din contractul colectiv de muncă nu poate fi lipsită de efecte prin simplul refuz de executare din partea debitorului, manifestat în omisiunea de a constitui fondul necesar.

Dimpotrivă, în temeiul prevederilor contractuale și legale indicate anterior, pârâta avea obligația de a aloca în propriul beget sumele necesare executării obligațiilor asumate. Bugetul de venituri și cheltuieli reprezintă instrumentul prin care se asigură executarea obligațiilor asumate prin acte juridice – contractul colectiv de muncă, sau stabilite de lege, neputând fi folosit ca un instrument de negare a unor obligații corelative unor drepturi salariale asumate de angajator prin contractul colectiv de muncă, întrucât, în acest mod, drepturile salariaților ar fi întotdeauna incerte iar contractul colectiv de muncă și contractul individual de muncă ar fi în mod evident golite de conținut și forță juridică ceea ce contravine prevederilor art. 969 din Codul civil și art.263 alin. 4 din Codul Muncii (în formă anterioară republicării, aplicabilă în cauză).

În cauză, recurentele invocă norme privind execuția bugetară pornind de la premisa inexistenței unor prevederi bugetare pentru executarea obligației asumate prin contractul colectiv de muncă, însă situația premisă invocată îi este imputabilă, întrucât trebuia sa cuprindă în propriul buget sumele necesare și, astfel, nu poate invoca propria culpă pentru a se exonera de obligația asumată.

Faptul că bugetul său este aprobat de alte instituții este de asemenea lipsit de relevanță întrucât executarea asumată de recurentă în calitate de persoană juridică, raportat la prevederile necondiționate din contractul colectiv de muncă, nu este condiționată de capacitatea acesteia de a obține fondurile necesare. În plus, obligațiile asumate de aceasta prin contractul colectiv de muncă trebuie respectate și de instituțiile care aprobă bugetul societății. În caz contrar, acordul de voință exprimat de recurentă la încheierea contractului colectiv de muncă ar fi lipsit de orice valoare dacă, în realitate, s-ar considera că pentru a produce efecte este nevoie de aprobarea de către instituții ale statului, prin buget, a veniturilor necesare pentru executarea obligațiilor asumate, iar contractul colectiv de muncă ar rămâne lipsit de efecte juridice ceea ce contravine art.236 alin.4 și art.243 Codul muncii și art.30 din Legea nr.130/1996 (în vigoare în perioada relevantă și aplicabil în cauză).

Bugetul societății, indiferent în ce procedură este fundamentat și aprobat, trebuie să asigure în primul rând executarea obligațiilor de plată a drepturilor salariale datorate, astfel cum impune art. 156 din Codul Muncii, ceea ce constituie o obligație legală opozabilă inclusiv instituțiilor care aprobă bugetul angajatorului.

Ca urmare, nu se poate reține motivul neincluderii sumelor necesare în bugetul pârâtei.

Recurentele pârâte susțin imposibilitatea executării obligației determinată de lipsa veniturilor, cauzată de situația economică dificilă.

Dar, lipsa posibilităților materiale nu poate constitui o cauză care să exonereze debitoarea de obligațiile asumate în contractul colectiv de muncă. A accepta o astfel de opinie ar însemna că contractul colectiv de muncă este afectat de o condiție pur potestativă, respectiv ca obligațiile asumate în contractul colectiv de muncă să fie condiționate de posibilitatea debitoarei de a le executa, o condiție care depinde numai de voința sa, condiție care este lovită de nulitate.

Este adevărat că, potrivit art. 32 al.3 din contractul colectiv de muncă, pentru plata salariului suplimentar, se constituie lunar, în cadrul fondului de salarii, un fond de până la 10% din fondul de salarii realizat lunar.

Așadar, constituirea fondului necesar pentru plata salariului suplimentar se realiza prin aplicarea unui procent de până la 10% la fondul de salarii realizat lunar, astfel încât este fără relevanță că pârâta nu ar fi avut stabilit în buget, anticipat, fondul de salarii, întrucât raportarea trebuia făcută la fondul bine determinat al salariilor plătite în fiecare lună, al cărui cuantum era cert.

Apoi, constituirea fondului pentru plata salariului suplimentar era, potrivit prevederilor din contractul colectiv de muncă, obligatorie, nefiind în nici un mod condiționată.

Astfel, contractul colectiv de muncă nu stabilește plata salariului suplimentar în funcție de posibilitățile de constituire a fondului necesar, pentru a concluziona că plata ar fi fost condiționată de alocarea fondurilor necesare de către societate ci, dimpotrivă, stabilea fără echivoc obligația de a constitui fondul necesar plății, ca o obligație de natură a garanta executarea obligației de plată a salariului suplimentar.

Această concluzie este confirmată și de prevederile art.33 al.2 din contractul colectiv de muncă în care se stabilește că, în cazul în care acest fond constituit pentru plata salariilor suplimentare nu a fost consumat integral, sumele rămase se repartizează salariaților și se plătesc odată cu acordarea salariului suplimentar aferent trimestrului I al anului următor .

Așadar, constituirea fondului prin alocații lunare era obligatorie și suma respectivă trebuia oricum repartizată angajaților, chiar dacă nu era folosită integral pentru plata salariului suplimentar.

Este de asemene adevărat că textul contractual prevede constituirea fondului necesar plății salariului suplimentar din veniturile societății, indicându-se astfel sursa alocărilor la fondul necesar plății salariului suplimentar.

Dar, recurentele nu susțin că nu ar fi avut nici un fel de venituri în anii respectivi.

Acestea confundă noțiunea de venit cu noțiunea de profit, susținând că au avut pierderi în anii respectivi.

Or, textul contractual nu se referă la profit, ceea ce ar fi fost și imposibil de vreme ce constituirea fondului se făcea prin alocări lunare în cursul anului iar nu după stabilirea rezultatelor financiare pentru anul anterior.

Textul se referă la veniturile societății, recurenta arătând însă că veniturile obținute au fost folosite pentru acoperirea cheltuielilor de funcționare.

Dar, așa cum s-a arătat, art. 156 din Codul Muncii stabilește că „salariile se plătesc înaintea oricăror alte obligații bănești ale angajatorilor”.

Ca urmare folosirea veniturilor în alte scopuri, cu ignorarea obligației de a constitui fondul necesar plății salariului suplimentar și a obligației de a plăti acest salariu potrivit contractului colectiv de muncă, și a obligației impuse de art. 156 din Codul Muncii, este imputabilă recurentei care nu poate invoca propria culpă pentru a se exonera de îndeplinirea obligației asumate.

4.2.2. Cu privire la salariul suplimentar pentru anul 2010:

Prin actul adițional la contractul colectiv de muncă pe anul 2009/2010 al CN CFR SA înregistrat sub nr.1718/22.04.2010 la Agenția pentru prestații sociale a Municipiului București, s-a stabilit că art.32 se modifică în sensul că se completează cu un nou alineat în care prevede în mod expres că salariul suplimentar nu se acordă pentru anul 2010.

Ca urmare, pentru anul 2010 reclamanții nu mai erau îndreptățiți la salariul suplimentar anual.

Astfel, chiar dacă reclamanții și-a întemeiat pretențiile pe prevederile cuprinse în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități, față de voința exprimată în sens contrar în mod neechivoc de partenerii dialogului social care au negociat aplicabilitatea prevederilor din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, aceste drepturi nu se mai putea acorda pentru anul 2010, având în vedere că toate societățile din cadrul grupului de unități pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel au stabilit că salariul suplimentar nu se acordă pentru anul 2010.

4.3. Cu privire la ajutorul material pentru C. din anul 2009:

În art. 71 din Contractul Colectiv de Munca încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006 – 2008, cu valabilitatea prelungită până în anul 2011 este reglementat, astfel cum s-a arătat, ajutorul material pentru C..

La data celebrării Crăciunului în anul 2009 era aplicabil și contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul societății pentru anul 2009 – 2010.

Același ajutor material era prevăzut în art.62 din acest contract colectiv de muncă, cu mențiunea că prevederile respective se aplică cu 01.01.2010.

Se constată că în cauză nu este vorba de o prevedere care să stabilească faptul că în anul 2009 nu se acordă acest drept ci de o prevedere care amână aplicabilitatea prevederilor in contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate ce stabileau acordarea acestui ajutor material.

În acest caz concluzia este că pretențiile reclamanților pentru ajutorul material pentru C. nu au temei în prevederile contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate pentru anii 2009 – 2010.

Aceasta nu înseamnă însă că este negat dreptul respectiv și nici că el nu își poate găsi temei în alte prevederi contractuale respectiv art.71 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități.

Așa cum s-a arătat deja, în sensul acestei interpretări este și faptul că, spre deosebire de formularea folosită în art.62 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de societate, care doar amâna aplicarea prevederilor respective, în actul adițional înregistrat sub nr.1718/22.04.2010 s-a stabilit în mod expres că „ajutoarele materiale menționate mai sus nu se acordă pentru anul 2010”, între acestea fiind indicat și ajutorul pentru C.. Așadar, atunci când partenerii sociali au dorit ca un anumit drept să nu fie acordat au prevăzut în mod expres aceasta în mod neechivoc. Acest act adițional este de asemenea aplicabil după data înregistrării.

4.4. Cu privire la contravaloarea tichetelor de masă pentru perioada 19.12.2009 – 31.01.2011:

Așa cum s-a arătat deja, în perioada respectivă erau aplicabile mai multe contracte colective de muncă.

În art. 11 al.2 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006 – 2008 prelungit până în anul 2010 (prin actul adițional înregistrat sub nr. 370/20.06.2008 care modifică art.4) se prevedea, în mod asemănător, că angajații beneficiază sub titlul de „alte venituri” de tichetele de masa acordate conform prevederilor legale.

Apoi, art. 81 stabilea că începând cu data de 01.01.2007 salariații din unitățile componente ale grupului de unități feroviare vor beneficia de tichete de masa in cuantum de un tichet pentru fiecare zi lucrătoare din luna, in condițiile legislației in vigoare.

Așa cum s-a arătat, potrivit art. 241 al.1 lit.b) din Codul Muncii contractele colective de muncă încheiate la nivel de grup de unități produc efecte pentru toți salariații încadrați la angajatorii care fac parte din grupul de unități pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel.

Textele nu cuprind nici o altă condiționare, nu impuneau negocieri ulterioare și nu făceau trimitere la alte prevederi legale sau contractuale.

Referirea la acordarea tichetelor în condițiile legii este una cu caracter general iar nu la anumite condiții speciale prevăzute de aceasta a căror îndeplinire să fie necesară pentru ca reclamantele să beneficieze de acestea.

Este adevărat că prin dispozițiile Legii nr. 142/1998 legiuitorul a lăsat la latitudinea angajatorului acordarea tichetelor de masă însă, în cauză patronatul și-a manifestat acordul pentru acordarea acestor tichete prin prevederile cuprinse în contractul colectiv de muncă și și-a asumat astfel obligația contractuală de a le acorda angajaților. În cauză, se constată că prin prevederile cuprinse în contractul colectiv de muncă s-au stabilit și modalități concrete de calcul al numărului de tichete de masă pentru situația generală și pentru situațiile particulare ale unor angajați care efectuează ore suplimentare sau lucrează în program de tură.

Această împrejurare constituie un argument în plus în sensul că angajatorul și-a asumat obligația de plată a tichetelor de masă prin contractul colectiv de muncă.

Din acest punct de vedere este eronată concluzia instanței de fond că izvorul dreptului la tichete de masă îl constituie Legea nr. 142/1998 și este și contradictorie de vreme ce Tribunalul consideră că acest drept nu există în cazul reclamantelor.

Dimpotrivă, Legea nr. 142/1998 creează doar o posibilitate de acordare a tichetele de masă, respectiv cadrul legal necesar, lăsând la latitudinea partenerilor sociali și în special a angajatorului decizia acordării acestor tichete.

În cazul de față, contrar celor reținute de prima instanță, prin contractul colectiv de muncă s-a stabilit dreptul angajaților la tichete de masă, angajatorul asumându-și obligația achiziționării și acordării către salariați a tichetelor de masă așa cum rezultă din prevederile contractuale evocate.

După încheierea și ., contractul colectiv de muncă urmează a se executa, având putere de lege între părțile contractante (alin.4 al art.236 Codul Muncii). Executarea presupune aducerea la îndeplinire a clauzelor contractuale, respectarea drepturilor și obligațiilor asumate de cele două părți.

În aceeași ordine de idei, art.243 Codul muncii și art.30 din Legea nr.1996 prevăd că executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți și că neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contract atrage răspunderea celor vinovați.

De altfel, împrejurarea că pentru anul 2010 s-a indicat în acest act adițional că nu se vor acorda tichete de masă constituie prctic o recunoaștere din partea angajatorului a obligației asumate prin contractele colective de muncă aplicabile în această perioadă de a acorda tichete de masă salariaților proprii, prin aceea că a considerat necesar să includă în actul adițional o manifestare de voință expresă contrară. Or, dacă angajatorul ar fi considerat că nu și-a asumat această obligație pentru perioada respectivă, în mod evident, nu ar mai fi considerat necesar să includă în actul adițional, în mod expres, o excepție în sensul neacordării tichetelor de masă în anii 2009 și 2010. Chiar dacă aceste prevederi nu pot produce efecte peste limitele impuse de art. 31(2) din Legea nr. 130/1996, manifestarea de voință exprimată permite o astfel de concluzie.

Dar, potrivit art.5(1) din Legea nr. 142/1998, angajatorul distribuie salariaților tichetele de masa, lunar, in ultima decada a fiecărei luni, pentru luna următoare. Apoi, art. 6(1) din aceeași lege stabilește că salariatul poate utiliza, lunar, un număr de tichete de masa cel mult egal cu numărul de zile in care este prezent la lucru in unitate iar art. 9 prevede că salariatul are obligația sa restituie angajatorului, la finele fiecărei luni, precum si la încetarea contractului individual de munca, tichetele de masa neutilizate.

Ceea ce trebuie reținut, însă, este că în primul rând angajatorul are obligația de a acorda lunar și anticipat tichetele de masă și astfel se justifică și obligația angajatului de a le utiliza în cursul lunii respective și de a le restitui pe cele neutilizate.

În situația în care, însă, angajatorul nu își respectă obligația stabilită în acest caz în contractul colectiv de muncă, necontestată de altfel, nu se poate concluziona că angajatul pierde atât dreptul la tichetele de masă cât și dreptul la compensații pentru motivul neexecutării obligației contractuale de către angajator.

O astfel de concluzie ar însemna să se accepte că angajatorul poate lipsi de efecte juridice în mod unilateral contractul colectiv de muncă ceea ce nu este admisibil, fiind contrar prevederilor art. 236 al.4 și art. 243 din Codul Muncii.

Chiar dacă angajatorul nu acordă tichetele de masă în materialitatea sa acesta rămâne obligat a acoperi prejudiciul creat angajaților prin neexecutarea obligației contractuale asumate, având în vedere că, în mod evident, angajații au utilizat bani în locul tichetelor de masă care nu le-au fost acordate pentru achiziționarea de alimente, ceea ce face totodată ca acordarea contravalorii tichetelor de masă să nu fie nici contrară scopului Legii nr. 142/1998, acela de a asigura prin intermediul tichetelor de masă o alocație individuală de hrană.

Oricum, situația creată este determinată tocmai de culpa angajatorului care nu și-a îndeplinit obligația de a acorda tichetele de masă potrivit contractului colectiv de muncă și legii în luna anterioară lunii pentru care erau datorate și nu poate invoca propria culpă pentru a se exonera de această obligație.

Prin actul adițional la contractul colectiv de muncă pe anul 2009/2010 al CN CFR SA înregistrat sub nr.1718/22.04.2010 la Agenția pentru prestații sociale a Municipiului București, s-a stabilit că art.77 se modifică în sensul că se completează cu un nou alineat în care prevede în mod expres că drepturile decurgând din acest articol, deci inclusiv acordarea tichetelor de masă, nu se acordă pentru anul 2010.

În contractul colectiv de muncă încheiat pentru anul 2011 dreptul la tichete de masă nu a mai fost prevăzut.

Față de prevederile art. 31(2) din Legea nr. 130/1996 modificările aduse contractului colectiv de muncă devin aplicabile de la data înregistrării sau de la o dată ulterioară convenită de părți, aceste prevederi ale actului adițional fiind aplicabile începând cu 22.04.2010.

Ca urmare, după data de 22.04.2010 reclamanta nu mai era îndreptățită la tichete de masă.

Astfel, chiar dacă reclamanții și-a întemeiat pretențiile pe prevederile cuprinse în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități, față de voința exprimată în sens contrar în mod neechivoc de partenerii dialogului social care au negociat aplicabilitatea prevederilor din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, aceste drepturi nu se mai putea acorda pentru anul 2010, având în vedere că toate societățile din cadrul grupului de unități pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel au stabilit că tichetele de masă nu se acordă pentru anul 2010.

Dar, întrucât actul adițional prevedea că tichetele de masă nu se acordă în anul 2010 iar noul contractul colectiv de muncă a fost aplicabil din 01.02.2011 și nu a mai prevăzut aceste drepturi, rezultă că pentru luna ianuarie 2011 reclamanții avea dreptul la tichete de masă.

Susținerile privitoare la incidența OUG nr. 79/2008 nu pot fi reținute.

Deși acest act normativ făcea referire și la modul de întocmire a bugetelor e venituri și cheltuieli și limitele indicelui de creștere a câștigului salarial mediu brut lunar respectiv a indicelui câștigului salarial mediu, prevederile normative respective nu pot fi considerate în sine ca având drept efect stingerea obligațiilor asumate de pârâtă prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate sau care îi incumbau potrivit prevederilor din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități.

Acest act normativ nu interziceau plata unor drepturi precum cele pretinse de reclamanți iar pârâta avea obligația de a-și fundamenta bugetul ținând cont de cheltuielile corespunzătoare drepturilor salariale stabilite potrivit legii și prevederilor contractuale în favoarea angajaților.

Bugetul de venituri și cheltuieli constituie un instrument pentru realizarea obligațiilor stabilite prin lege sau asumate prin contractul colectiv de muncă ori contractele individuale de muncă iar nu un mijloc prin care să se nege aceste drepturi și să se acționeze în mod unilateral în sens contrar celor stabilite prin contractele încheiate.

În condițiile în care actele normative invocate ori contractul colectiv de muncă nu condiționau în mod expres acordarea drepturilor salariale pretinse de reclamanți de alocarea fondurilor necesare, nealocarea acestora nu constituie un motiv de exonerare a pârâtei de obligațiile corelative acestor drepturi.

Ca urmare, invocarea actelor normative privind aprobarea bugetului companiei, este lipsită de relevanță.

Față de aceste considerente, în temeiul art. 312 Cod.pr.civ. se va admite recursul dar se va modifica sentința recurată numai în parte în sensul respingerii ca nefondate a pretențiilor privind salariul suplimentar pentru anul 2010 și contravaloarea tichetelor de masă pentru perioada 22.04.2010 – 31.12.2010 cu menținerea restului dispozițiilor sentinței recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul formulat de recurenta pârâtă C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE „CFR” S.A. – Sucursala Centrul regional Exploatare, Întreținere, Reparații CF C. – cu sediul în municipiul C., ., județul C. împotriva sentinței civile nr.3018 din data de 09 iulie 2013, pronunțată de Tribunalul C. în contradictoriu cu intimații reclamanți A. N., A. E., A. N. A. M., A. E., A. T., A. E., A. C. D., B. I., B. S., B. L., B. P., B. I., B. V., B. I. V., B. L., B. G. B. G., B. B., B. L. M., B. D., B. L., B. P., B. V., B. N., B. D., B. I., C. F., C. I., C. H., C. M., C. V. ,C. I., C. A., C. C., C. G., C. V., C. G., C. I., C. L., C. T., C. E., D. L., D. F., D. V., D. N., E. Ș., E. I., F. V., F. C., F. I., F. R., F. M., F. G., F. V., G. M., G. NICUȘOR, G. M. V., G. G., G. I., I. D., I. T., I. T., I. L., I. S., I. V. C., I. E., I. G., I. I., I. V., L. NICUȘOR, L. I., M. C., MANCAȘ M., M. M., M. I., M. A., M. O., M. S., M. I., M. C., M. I., N. C., N. I., N. V., N. V., N. C., N. I., N. C., N. I., N. M., N. D., N. T., O. M., O. G., O. V., P. M. D., P. M., P. L., P. I., P. G., P. M., P. T., P. C., P. F., P. V., P. A., P. V., P. M. T., R. P. V., R. T., R. A., R. D., R. I., R. F., S. M., S. M., S. C., S. T., S. I., S. M., S. V., Ș. V., S. L., S. E., S. M., T. G., T. N., T. A., T. D., T. M., T. I., V. I., V. N., V. I., V. I., V. I., V. A. I., V. R. și Z. C. M., toți prin reprezentant S. L. AL RAMURII DE LINII DIN RCF C. cu sediul în municipiul C., ..30, județul C..

Modifică în parte sentința recurată în sensul că respinge ca nefondate pretențiile privind salariul suplimentar pentru anul 2010 și contravaloarea tichetelor de masă pentru perioada 22.04.2010 – 31.12.2010.

Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 decembrie 2013.

Președinte Judecător Judecător

R. A. M. B. Vanghelița T.

Grefier

G. I.

Redactat jud. A. R. 10.01.2014

Tehnored. A.B./16.01.2014/3ex

Jud.fond V.T.

← Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 362/2013. Curtea...		Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 369/2013.... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 825/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 1116/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 140/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 362/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 369/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 4/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 3/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA Obligaţie de a face. Decizia nr. 540/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA