Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 140/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA

Curtea de Apel CONSTANŢA - Sentințe și decizii de dreptul muncii / 2013

Decizia nr. 140/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 19-02-2013 în dosarul nr. 14634/118/2011

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL C.

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR.140/CM

Ședința publică din data de 19 februarie 2013

Complet specializat pentru cauze privind

conflicte de muncă și asigurări sociale

Completul compus din:

Președinte - M. A.

Judecător – M. B.

Judecător – R. A.

Grefier - G. I.

Pe rol, soluționarea recursurilor civile formulate de recurenții reclamanți și intimați B. D., M. M. R. și M. C., toți cu domiciliul procesual ales la cabinet avocat M. D. – cu sediul în municipiul B., ..13 și recurenta pârâtă și intimată S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ „CFR MARFĂ” S.A. BUCUREȘTI - , cu sediul în municipiul București, sector 1, ..38, împotriva sentinței civile nr.3706/06.07.2012 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru recurenta pârâtă și intimată - consilier juridic P. A., conform delegației depusă la dosar, lipsind recurenții reclamanți și intimați.

Procedura este legal îndeplinită cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art.87 și următoarele Cod procedură civilă.

Recursurile sunt declarate în termen, motivate și scutite de plata taxei judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință prin care s–au evidențiat părțile, obiectul litigiului, mențiunile privitoare la îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual.

Totodată, învederează instanței că recurenții reclamanți și intimați, prin apărător au depus la dosarul cauzei note de ședință și un set de înscrisuri.

Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, constată că recurenții reclamanți și intimați au complinit cerința instanței de la termenul de judecată anterior în sensul că apărătorul acestora – avocat M. D. a depus la dosarul cauzei împuternicirea avocațială nr.99/11.01.2013 emisă de Baroul de Avocați M..

Apărătorul recurentei pârâte și intimate depune la dosarul cauzei întâmpinare și precizări prin care înțelege să completeze motivele de recurs formulate în cauză, invocând autoritatea puterii de lucru judecat cu privire la cererea reclamantei B. D. de acordare a drepturilor bănești stipulate în Contractele colective de muncă, având în vedere soluționarea definitivă a dosarului civil nr._/118/2010 al Tribunalului C. având ca obiect drepturi bănești aferente perioadei 2007 – 2010.

Întrebat fiind reprezentantul recurentei pârâte și intimate, arată că nu mai are alte cereri de formulat, solicitând acordarea cuvântului asupra cauzei.

Curtea, luând concluziile reprezentantului recurentei pârâte și intimate potrivit cu care nu mai are cereri prealabile în condițiile art.150 Cod procedură civilă, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Apărătorul recurentei pârâte și intimate, având cuvântul cu privire la recursul civil promovat în cauză de partea pe care o reprezintă, solicită admiterea recursului, prin reaprecierea materialului probator administrat în cauză, reținerea excepției invocate cu privire la cererea reclamantei B. D..

Cu privire la recursul promovat în cauză de recurenții reclamanți și intimați, solicită respingerea acestuia ca nefondat pentru motivele expuse pe larg în întâmpinare.

Curtea rămâne în pronunțare asupra recursurilor civile promovate în cauză.

CURTEA

Asupra recursurilor civile de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C. sub nr._ reclamantele B. D., M. M.-R. și M. C. au chemat în judecată pe pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Marfă CFR Marfă S.A, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să oblige pârâta la plata drepturilor bănești reprezentând salariul suplimentar pentru anii 2008, 2009 și 2010, prima de Ziua Feroviarului pentru anii 2009 și 2010, primele de Paști și C. pentru aceeași perioadă, contravaloarea a șase salarii de bază brute negociate compensatorii, sume actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală la data plății efective, cu respectarea termenului general de prescripție.

În motivarea cererii, reclamantele au arătat că au fost angajatele pârâtei până la data de 07.06.2011, fiind disponibilizată ca urmare a procedurii de concediere colectivă declanșată de angajator.

Au susținut reclamantele că prin art. 30 alin.1 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate a fost prevăzut un salariu suplimentar-al 13-lea salariu, echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv. Acest salariu suplimentar nu a fost plătit de unitate, deși reclamantele nu s-au aflat în vreuna dintre situațiile prevăzute de anexa 6 pct. 2 din contractul colectiv de muncă și care să determine excluderea de la plata acestui drept.

Au fost invocate de asemenea dispozițiile art. 64 din contractul colectiv de muncă referitoare la ajutorul social pentru Paști și C., neplătit de către pârâte, precum și obligațiile contractuale de plată a unei prime pentru Ziua Feroviarului și de acordare a câte un tichet de masă pentru fiecare zi lucrătoare, începând cu data de 01.11.2007, conform art. 74 din același contract.

Cu privire la cele șase salarii brute compensatorii, reclamantele au făcut referire la prevederile art. 60 alin.6 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pentru anii 2011-2012 și art. 80 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pentru anii 2008-2011.

În dovedirea cererii, reclamantele au depus la dosar copie ale carnetelor de muncă și extrase din contractele colective de muncă invocate prin acțiune.

Prin note scrise depuse la dosar la data de 14.02.2012, reclamantele și-au modificat acțiunea, solicitând și obligarea pârâtei la plata contravalorii tichetelor de masă pentru fiecare zi, aferente perioadei aprilie_10, proporțional cu timpul efectiv lucrat.

În susținerea cererii modificate, reclamantele au invocat dispozițiile art. 74 din contractul colectiv de muncă aplicabil la nivel de unitate în perioada 2009-2010.

În apărare, pârâtele au formulat întâmpinare prin care au invocat excepția inadmisibilității formulării acțiunii cu privire la capetele de cerere având ca obiect acordarea drepturilor bănești, pentru motivul că prin contractele colective de muncă aplicabile la nivel de unitate în perioadele 2009-2010, s-a prevăzut în mod expres că drepturile menționate sunt suspendate pentru anii 2009 și 2010.Totodată, s-a susținut că prin contractul colectiv de muncă încheiat pentru anul 2011 nu s-a mai prevăzut acordarea salariului suplimentar, a ajutoarelor materiale și a tichetelor de masă solicitate.

Tot pe calea întâmpinării a fost invocată excepția prescrierii dreptului la acțiune, apreciindu-se că termenul de prescripție aplicabil pentru primele de Paști, C., Ziua Feroviarului, salariul suplimentar și tichetele de masă, este termenul de 6 luni prevăzut de art. 283 alin.1 lit. e Codul muncii.

Cu privire la fondul cererii s-a solicitat respingerea acțiunii întrucât drepturile pretinse nu sunt cuvenite.

Asupra capătului de cerere privind acordarea a șase salarii brute negociate compensatorii, pârâta a susținut că art.60 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate nu are conținutul redat prin cererea de chemare în judecată, iar contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii transporturi și-a încetat valabilitatea la data de 31.12.2010.

În fapt, reclamantele au beneficiat de plăți compensatorii în valoare de 670 lei lunar, pe o perioadă de 6 luni, conform art. 1 din HG 1193/2010.

În dovedirea celor susținute, pârâtele au depus la dosar extrase din contractele colectiv de muncă aplicabile la nivel de unitate în perioada 2009-2011 și ordine de plată privind acordarea salariilor compensatorii.

Prin sentința civilă nr.3706/06.07.2012 pronunțată de Tribunalul C. s-au respins excepțiile inadmisibilității formulării acțiunii și a prescrierii dreptului la acțiune, invocate de pârâtă, ca nefondate; s-a admis în parte acțiunea formulată; a fost obligată pârâta la plata către fiecare reclamantă a următoarelor drepturi salariale, actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală la data plății efective:

- salariul suplimentar aferent anilor 2008 și 2009, egal cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie 2009, proporțional cu timpul efectiv lucrat;

- ajutorul material pentru C. aferent anului 2009 și pentru Paști aferent anilor 2009 și 2010, egal cu salariul de bază la nivelul clasei I de salarizare

- prima de Ziua Feroviarului aferentă anilor 2009 și 2010, egală cu salariul de bază la nivelul clasei I de salarizare

- contravaloarea tichetelor de masă pentru perioada aprilie_10

S-au respins restul pretențiilor ca nefondate.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Asupra excepției inadmisibilității formulării acțiunii:

În susținerea acestei excepții, pârâta a învederat că prin art.64 alin.1 și 2 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, aplicabil în perioada 2008-2009, s-a stabilit că drepturile menționate au fost suspendate pentru anul 2009.Totodată, prin actul adițional nr. 2009-2010 s-a stabilit ca pentru anul 2010 să nu se acorde drepturile constând în ajutoarele materiale de Paști, prima de Ziua Feroviarului și tichetele de masă, iar prin contractul colectiv de muncă aplicabil în anul 2011 au fost eliminate complet aceste clauze .

Apărările formulate nu se pot constitui însă într-un fine de neprimire a cererii, ci au relevanță din perspectiva analizei pe fond a pretențiilor reclamantei, motiv pentru care excepția inadmisibilității va fi respinsă ca nefondată.

Asupra excepției prescrierii dreptului la acțiune:

Conform art. 268 alin. 1 lit. c Codul muncii, se prescriu în termen de trei ani de la data nașterii dreptului la acțiune pretențiile reclamantelor în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator

Potrivit art. 268 alin. 1 lit. e Codul muncii, se prescriu în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, pretențiile formulate în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.

În speță, pretențiile ce formează obiectul litigiu se circumscriu sferei drepturilor salariale, întrucât salariul reprezintă potrivit art. 159 Codul muncii contraprestația muncii depuse de către salariat, aceasta cuprinzând - în raport de prevederile art. 160 Codul muncii - salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.

Cererea reclamantelor, deși fondată pe prevederi cuprinse în capitolul ,,Protecția salariatului’’ din CCM la nivel de unitate, vizează ,,suplimentări ale drepturilor salariale’’.

În mod evident, excepția vizând incidența art. 268 alin. 1 lit e Codul muncii nu mai subzistă în acest caz, drepturile putând fi pretinse în termenul de trei ani stabilit prin lit. c al aceluiași articol.

În ce privește perioada 01.01._08, care potrivit susținerilor pârâtelor excede termenului general de prescipție de 3 ani, urmează a se reține că în acest interval de timp nu ia naștere dreptul la acțiune pentru nici unul dintre drepturile bănești pretinse prin cererea de chemare în judecată.

Prin urmare, excepția dreptului la acțiune invocată prin întâmpinare va fi respinsă ca nefondată.

Asupra fondului cauzei:

1.Cu privire la al 13-lea salariu

În susținerea acestor pretenții, reclamantele a invocat prevederile art. 30 alin.1 din contractul colectiv de muncă aplicabil la nivelul societății pârâte, text nemodificat în perioada 2007-2009 și potrivit cu care pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății poate primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.

Criteriile care au condiționat acordarea salariului suplimentar au fost enumerate prin Anexa nr.6 la contractul colectiv de muncă.

În consecință, art. 30 din CCM la nivel de unitate a conferit dreptul salariaților la acordarea unei sume de bani echivalente cu salariul de bază din ultima lună a anului. Sintagma „poate primi”- folosită în alin.1 al art. 30 din CCM aplicabil nu reprezintă o posibilitate a angajatorului de a opta pentru neplată în mod unilateral,ci creează premisele ca în cazul unui acord bilateral al partenerilor sociali, care au negociat contractul colectiv, să se suspende, ori să înceteze plata acestui drept.

În speță sindicatul nu a participat la asemenea negocieri ci dimpotrivă a solicitat obligarea angajatorului la respectarea obligației asumate. În atare condiții nu se poate primi interpretarea recurentei referitoare la inserarea acestui drept facultativ, angajatorul nefiind deținătorul acestei facultăți de a acorda sau nu un drept salarial.

Totodată, textul art. 30(1) din CCM trebuie interpretat sistematic, avându-se în vedere și art. 31(1) care configurează ipoteza în care se poate acorda acest salariu, prin inserarea criteriilor care condiționează acordarea dreptului.

În aceste condiții, angajatorul poate exprima în mod valabil opțiunea de a nu acorda acest drept salarial numai pentru acei salariați care nu respectă criteriile prevăzute în anexa 6 și cum asemenea dovezi nu s-au făcut în privința reclamantei, rezultă că dreptul salarial analizat se cuvine acesteia, pentru anii 2008 și 2009.

Pentru aceste motive, pretențiile reclamantelor vor fi admise, urmând a fi obligată pârâta SNTFM CFR Marfă S.A. la plata salariului suplimentar aferent anilor 2008 și 2009, egal cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie 2008 și 2009, proporțional cu timpul efectiv lucrat.

Prin actul adițional înregistrat sub nr. 1713/21.04.2010 la Direcția de Muncă și Protecție Socială a Municipiului București, s-a prevăzut modificarea art. 30, în sensul că salariul suplimentar nu se acordă pentru anul 2010.

Pentru această perioadă când la nivelul unității intimate s-a prevăzut suspendarea celui de-al 13-lea salariu, au fost aplicabile dispozițiile contractului colectiv la nivel de grup de unități din transportul feroviar, care este contractul colectiv de muncă imediat superior, dispozițiile art.247 Codul Muncii în vigoare la acea dată fiind exprese în sensul că „ în cazul în care la nivel de angajator, grup de angajatori sau ramură nu există contract colectiv de muncă se aplică contractul colectiv de muncă la nivel superior”.

Din înscrisurile depuse la dosar de către reclamantă, reiese că la nivelul grupului de unități din transportul feroviar s-a încheiat contract colectiv de muncă pentru anii 2006-2008, care la art. 30 prevedea dreptul la salariul suplimentar, într-o reglementare identică cu cea din CCM încheiat la nivel de unitate. Acest contract colectiv și-a produs efectele pentru anii 2006-2008, însă prin act adițional înregistrat la MMFES sub numărul 370/20.06.2008 s-a stabilit prelungirea efectelor contractului pentru încă 48 de luni începând cu data înregistrării actului adițional, deci până în 20.06.2010.Față de cele reținute mai sus reiese că până la 20.06.2010, izvorul normativ al pretențiilor reclamantelor îl constituie CCM încheiat la nivel de grup de unități, al cărui semnatară a fost și unitatea pârâtă.

Or, în luna ianuarie 2011, când se putea naște dreptul la încasarea celui de-al 13-lea salariu aferent anului 2010, nu mai era în vigoarea contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități și nici cel la nivel de ramură din domeniul transporturi, expirat la data de 31.12.2010, ca urmare a denunțării de către una dintre părțile semnatare.

Pentru aceste motive, capătul de cerere având ca obiect plata salariului suplimentar pentru anul 2010 va fi respins ca nefondat.

2.Cu privire la primele de Paști și C.

Potrivit art. 64 din contractul colectiv de muncă aplicabil la nivelul unității pârâte în perioada 2007-2008, cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C. se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare; de ajutorul respectiv nu vor beneficia salariații care, în cursul anului respectiv, au absentat nemotivat de la serviciu sau au fost sancționați pentru consum de băuturi alcoolice, precum și salariații care la data acordării ajutoarelor se află în concediu fără plată cu durata de un an.

Referitor la anul 2009, în privința acelorași prime au fost incidente prevederile art. 64 din contractul colectiv de muncă înregistrat sub nr. 2984/04.06.2009 la Direcția de Muncă și Protecție Socială a Municipiului București. În condițiile în care textul menționat reglementează acordarea primelor de Paști și C. în aceeași modalitate ca și prin contractul colectiv de muncă aplicabil în perioada 2007-2008, la aliniatul următor prevede în mod expres aplicarea acestor prevederi începând cu data de 01.01.2010.

Prin actul adițional înregistrat sub nr. 1713/21.04.2010 la Direcția de Muncă și Protecție Socială a Municipiului București, s-a prevăzut modificarea art. 64, în sensul că ajutoarele materiale pentru Paști și C. nu se acordă pentru anul 2010.

Pentru această perioadă când la nivelul unității intimate s-a prevăzut suspendarea primelor de Paști și C., au fost aplicabile dispozițiile contractului colectiv la nivel de grup de unități din transportul feroviar, incidente potrivit celor anterior expuse în considerente până la data de 20.06.2010.

În ce privește contractul colectiv de muncă aplicabil la nivelul ramurii transporturi în perioada 2008-2010, dispozițiile acestuia nu reglementează acordarea unor prime cu prilejul sărbătorilor de Paști și C..

Pentru aceste motive, instanța va obliga pârâta la plata către reclamantă a primei de Paști aferentă anilor 2009 și 2010, precum și a primei de C. aferentă anului 2009, la nivelul clasei 1 de salarizare, în condițiile în care pentru C. 2010 nu mai subzistă dispozițiile contractuale invocate ca temei al dreptului.

2.Cu privire la prima de Ziua Feroviarului pentru anii 2009 și 2010

Prin dispozițiile art. 64 din contractul colectiv de muncă aplicabil în perioada 2007-2008, s-a prevăzut că „pentru Ziua Feroviarului se va acorda o premiere a cărei cuantum va fi stabilit de Consiliul de Administrație, cu consultarea delegațiilor aleși ai sindicatelor cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare”.

Acestedispozițiicontractuale au caracter imperativ și nu prevăd posibilitatea acordării opționale primei, obiectul negocierii fiind reprezentat de modalitatea concretă de acordare a acestui beneficiu, iar nu însuși dreptul salariaților la acordarea primei. Oricum, din modul de redactare a textului rezultă că și în lipsa unei negocieri acest premiu nu poate avea un cuantum mai mic decât nivelul clasei 1 de salarizare.

Apărările pârâtei referitoare la incidența H.G.nr.142/2005 și H.G.nr.50/2006 prin care s-a prevăzut pentru agenții economici monitorizați, plafonarea fondului de salarii și a numărului mediu de personal, fapt ce a împiedicat-o să efectueze alte plăți în afara celor aprobate, nu pot fi reținute, întrucât la data adoptării contractelor colective de muncă incidente în cauză, aceste acte normative erau în vigoare și totuși contractele s-au negociat în sensul acordării primelor pentru Ziua Feroviarului.

De asemenea, susținerile pârâtei referitoare la imposibilitatea constituirii fondului de premiere, din cauza dificultăților economice cu care s-a confruntat societatea, nu pot înlătura voința comună a partenerilor sociali transpusă în contractul colectiv de muncă, dreptul salarial analizat nefiind condiționat de configurarea prestabilită a fondului de salariu.

Prin dispozițiile art. 69 lit.b din contractul colectiv de muncă aplicabil în perioada 2007-2008, s-a prevăzut că „pentru Ziua Ceferiștilor se va acorda o premiere stabilită de Consiliul de Administrație, cu consultarea delegațiilor aleși ai sindicatelor, cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare”.

Acestedispozițiicontractuale au caracter imperativ și nu prevăd posibilitatea acordării opționale primei, obiectul negocierii fiind reprezentat de modalitatea concretă de acordare a acestui beneficiu, iar nu de însuși dreptul salariaților la acordarea primei. Oricum, din modul de redactare a textului rezultă că și în lipsa unei negocieri acest premiu nu poate avea un cuantum mai mic decât nivelul clasei 1 de salarizare.

În consecință, pentru același motive anterior expuse, referitoare la caracterul obligatoriu al prevederilor contractelor colective de muncă încheiate la nivel superior, în speță la nivel de grup de unități, va fi admisă cererea reclamantelor de obligare a pârâtei la plata primei de Ziua Feroviarului pentru anii 2009 și 2010.

4.Cu privire la tichetele de masă

Procedându-se la analiza pretențiilor aferente perioadei de după 01.04.2009 și până la încetarea raporturilor de muncă, trebuie subliniat că reclamantele au invocat dispozițiile art. 74 din contractul colectiv de muncă aplicabil la nivel de unitate, potrivit cu care începând cu data de 01.03.2007 se vor acorda salariaților CFR Marfă S.A., 20 de tichete de masă/salariat/lună, în condițiile legislației în vigoare.

Pentru anul 2009-2010 a fost înregistrat la M.M.F.P.S. contractul colectiv de muncă la nivel de unitate sub nr. 2572/2009, însă în perioada respectivă era aplicabil si contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități transport feroviar pe anii 2006-2008 prelungit prin Actul adițional nr.370/20.06.2008 până în anul 2010.

In art. 77(1) din CCM la nivel de unitate pentru anii 2009-2010 precum și prin art. 81 din CCM la nivel de grup de unități se prevede în mod similar că angajații au dreptul la un tichet de masă pentru fiecare zi lucrătoare din lună, în condițiile legislației in vigoare.

Potrivit art. 236 alin 4 din Codul muncii, în vigoarea la data încheierii acestor contracte, precum și pe parcursul derulării raporturilor de muncă dintre părți, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea prevederilor legale constituie legea părților. Tot astfel, art. 241 alin. 1 lit. b din Codul muncii prevedea următoarele: „contractele colective de muncă încheiate la nivel de grup de unități produc efecte pentru toți salariații încadrați la angajatorii care fac parte din grupul de unități pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel.”

Din modalitatea de redactare a dispozițiilor contractuale rezultă cu claritate că beneficiul dreptului nu este condiționat, nefiind impuse negocieri ulterioare, dimpotrivă, se stabilește prin acestea nu numai numărul de tichete ci și modalitățile concrete de acordare atât pentru personalul turant cât și pentru cel cu program de muncă obișnuit.

Această modalitate de reglementare a dreptului salarial constituie un argument decisiv în concluzionarea că angajatorul și-a asumat obligația de plată a tichetelor de masă prin contractul colectiv de muncă. Angajatorul are obligația de a acorda tichetele de masă lunar și anticipat, iar eventualele neacordări ale acestora nu-l exonerează de la îndeplinirea obligației.

În aceste condiții în sarcina angajatorului care nu își respectă obligația stabilită în contractul colectiv de muncă prin acordarea anticipată a tichetelor de masă, se naște datoria dezdăunării salariaților respectiv dreptul la compensație.

Ca urmare, reclamantele sunt îndreptățite la acordarea tichetelor de masă începând cu luna aprilie 2009 și până la 20.04.2010, proporțional cu timpul efectiv lucrat.

5.Cu privire la salariile compensatorii

În susținerea acestor pretenții, reclamantele au invocat dispozițiile art. 60 alin.8 din contractul colectiv de muncă aplicabil la nivel de unitate în perioada 2011-2012, înregistrat la ITM București sub nr.8776/16.02.2011, potrivit cu care la desfacerea contractului individual de muncă ca urmare a aplicării măsurilor de concediere colectivă, salariaților CFR Marfă li se vor acorda sume de bani în conformitate cu art. 80 alin.2 lit.”a” din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi, dar fără a depăși lunar suma prevăzută în art.1 din HG 1193/2010.

Art. 80 din contractul colectiv de muncă unic la nivelul ramurii transporturi prevedea într-adevăr acordarea unei plăți compensatorii în valoare de minim 6 salarii de bază brute negociate, în vreme ce art. 1 din HG 1193/2010 face referire la suma de 670 lei, ca fiind salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată începând cu luna ianuarie 2011.

În consecință, din coroborarea dispozițiilor contractuale și legale la care chiar părțile semnatare ale contractului colectiv de muncă la nivel de unitate s-au raportat în mod expres, rezultă că reclamantele trebuiau să încaseze cu prilejul concedierii o plată compensatorie egală cu șase salarii de bază brute, achitată în tranșe lunare de 670 lei.

Or, din deciziile de concediere depuse și ordinele de plată depuse la dosar de către pârâtă, rezultă că aceasta a acordat reclamantelor suma de 670 lei lunar, pentru o perioadă de 6 luni, îndeplinindu-și obligația stabilită prin art. 60 alin.8 din contractul colectiv de muncă aplicabil la nivel de unitate.

Pentru aceste motive, acest capăt de cerere va fi respins ca nefondat.

Împotriva acestei soluții au formulat recurs reclamanții și pârâta.

În motivarea recursului lor, reclamanții au arătat următoarele:

Referitor la soluția de respingere a cererii de acordare a salariului suplimentar pentru anul 2010.

Pretențiile lor cu privire la salariul aferent anului 2010 s-au bazat pe prevederile art. 30 (1) din CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008 care statuează că „pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariu de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv”.

Din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului de salarii, în procent de până la 10% din fondul de salarii realizate lunar.

Dispozițiile contractuale menționate mai sus au caracter imperativ și nu sunt condiționate de situația economico-financiară a pârâtei. Incumbă angajatorului obligația de a lua măsurile necesare în vederea constituirii fondului de salarii deoarece potrivit art. 40 alin. 2 lit. c din Codul muncii, acesta este obligat să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă.

Cu privire la soluția de respingere a capătului de cerere de obligare a pârâtei la plăți compensatorii în valoare de 6 salarii brute negociate, motivând că reclamantele trebuiau să încaseze cu prilejul concedierii o plată compensatorie egală cu șase salarii de bază brute, achitate în tranșe lunare de 670 lei, soluția primei instanțe este netemeinică și nelegală, pentru următoarele motive:

Chiar dacă prima instanță ar fi luat în considerare că pârâta a achitat cele 6 salarii în cuantum de câte 670 lei, trebuia să constate că reclamanta B. D., la data concedierii avea un salariu brut negociat de 1.662 lei, de unde rezultă că pârâta ar achita o diferență în minus în defavoarea reclamantei de 992 lei lunar și de 5952 lei pe 6 luni, reclamanta M. M. –R. la data concedierii avea un salariu brut negociat de 1.395 lei, de unde rezultă ca pârâta ar achita o diferență în minus în defavoarea reclamantei de 725 lei lunar și de 4.350 lei pe 6 luni, iar reclamanta M. C. la data concedierii avea un salariu brut negociat de 1.889 lei, de unde rezultă că pârâta ar achita o diferență în minus în defavoarea reclamantei de 1.219 lei lunar și de 7.314 lei pe 6 luni, fapt ce arată că pârâta nu respectă prevederile art. 80(1) din CCM Unic la Nivel de R. Transporturi pe anii 2008-2011, iar prima instanță interpretând greșit actul juridic dedus judecății a schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, constituind motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă.

În drept, art. 80 alin. (1) din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2011, art. 3 alin. 1 din același contract.

S-a consacrat, prin decizia Curții Constituționale nr. 380/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.015 din 3 noiembrie 2004 și prin Deciziile nr. 511/2006 și nr. 294/2007 definitive și general obligatorii că „reprezentativitatea de care se bucură organizațiile sindicale și patronale, datorită numărului de membri stabilit prin lege, le îndreptățește pe acestea să negocieze și să încheie contractele colective de muncă la nivelurile respective, ale căror clauze, referitoare la drepturile minimale, să fie obligatorii la încheierea contractelor colective de muncă la niveluri inferioare, indiferent dacă părțile acestora s-au asociat, respectiv afiliat ori nu, la organizațiile de la nivel superior. În sfârșit, Curtea a reținut că dispozițiile contractului colectiv de muncă încheiat la nivel național sau la nivel de ramură constituie izvor de drept (ca și legea) la încheierea contractelor colective de muncă la nivel de unitate, ceea ce impune respectarea clauzelor referitoare la drepturile minimale. Prin urmare, părțile, cu respectarea acestor obligații firești, au toată libertatea să negocieze și alte clauze, precum și drepturi superioare”.

În motivarea recursului său, pârâta a arătat următoarele: prin hotărârea data, instanța a încălcat formele de procedura prevăzute sub

sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2 Cod procedura civila; hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, dar cuprinde motive

contradictorii, străine de natura pricinii; instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecații, a schimbat natura pricinii ori înțelesul lămurit si vădit neîndoielnic; hotărârea pronunțata este lipsita de temei legal, fiind data cu încălcarea sau aplicarea greșita a legii; hotărârea recurată este nelegală întrucât au fost interpretate greșit dovezile administrate, fiind nesocotite Contractele Colective de Munca încheiate la nivel de unitate, probe ce erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii si pentru pronunțarea unei hotărâri legale si temeinice; prin hotărârea reculata a fost antrenată răspunderea angajatorului parat si a fost obligat la plata unor drepturi bănești ce nu au fost prevăzute in convenția încheiată de părți, respectiv Contractul Colectiv de Muncă al CFR Marfă în vigoare in perioada analizata 2009/2010 si 2011; cum prima instanța a nesocotit dovezile administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, s-a încălcat flagrant dreptul paratei la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din CEDO, drept ce implica, printre altele, obligația pentru instanțe de a proceda la examinarea efectiva a cererilor deduse judecații, a mijloacelor de apărare si a dovezilor administrate, pentru a putea pronunța o hotărâre care sa asigure o rezolvare completa si pertinenta a acestora; hotărârea instanței de fond încalcă dispozițiile legale sus menționate, neasigurând o rezolvare completa si corecta a cererii deduse judecații, ci una informa, plina de contradicții, încălcând formele de procedura, de natura sa atragă incidența cazului de nulitate de ordine publica, reglementat de art. 304 pct.5 Cod procedura civila si sa impună, în raport de dispozițiile imperative ale art. 312 pct.1, 2, 3 si 4 Cod procedura civila, admiterea recursului, casarea deciziei si trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanța de fond; interpretând si aplicând greșit prevederile contractuale, instanța a schimbat in mod nelegal înțelesul lămurit si vădit neîndoielnic al acțiunii, dând o interpretare diferita si aplicând eronat a prevederilor CCM încheiate la nivel de unitate; în anii 2007, 2008, 2009, 2010 si 2011 la nivelul unității SNTFM CFR Marfa SA, au fost încheiate si aplicate, succesiv contractele colective de munca al CFR Marfa SA; se invocă dispozițiile art.229 din Legea nr. 53/2003 republicata; orice contract individual de munca se încheie nu numai in considerarea prevederilor legii, ci si in considerarea clauzelor contractelor colective ce ii sunt aplicabile salariatului in cauza; în cazul in care la nivel de angajator, grup de angajatori sau ramura nu exista contract colectiv de munca, se aplica contractul colectiv de munca încheiat la nivel superior, cum de altfel legiuitorul a prevăzut în art. 247 Codul muncii, prevedere abrogata prin art. 1 pct.90 din Legea 40/2011; în consecința, daca la nivelul angajatorului sau, eventual a grupului de angajatori nu ar fi existat contract colectiv de munca, s-ar fi aplicat contractul colectiv de munca încheiat la nivel de ramura transporturi; or, daca la nivelul angajatorului CFR Marfa SA exista si au existat valabil încheiate contractele colective de munca ale CFR Marfa SA aceste contracte constituie legea pârtilor, având caracterul unor norme speciale in raport cu contractele colective de munca încheiate ia nivel superior; prevederile contractuale din CCM la nivel de unitate au putere de lege, producând efecte juridice pentru toți salariații CFR Marfa, iar contractul colectiv legal si valabil încheiat la nivel de unitate are caracterul unei norme speciale in raport cu contractele colective încheiate la nivel superior, ținând cont si de abrogarea expresa a dispozițiilor art. 238 - 247 Codul Muncii, prin Legea nr.40/2011; în temeiul art.40 alin.2 Codul Muncii, raportat la art.243 Codul Muncii, art. 155 Codul Muncii si art.41 alin.5 din Constituție, ce statuează obligația angajatorului de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv aplicabil si contractele individuale de munca, apreciază ca in mod eronat, vădit nelegal parata a fost obligata sa achite intimatelor reclamante drepturi bănești ce nu sunt prevăzute in contractul colectiv de munca încheiat la nivel de unitate, norma speciala aplicabila in raporturile de munca intre angajatorul CFR Marfa si salariat; arată că hotărârea pronunțata este lipsita de temei legal, fiind data cu încălcarea sau aplicarea greșita a legii si in soluționarea excepției prescrierii dreptului material la acțiune întemeiata pe dispozițiile art. 268 alin.1 lit.e Codul muncii, referitor la capetele de cerere privind executarea retroactiva a unor clauze prevăzute in Contractul Colectiv de Munca si acordarea retroactiva a unor drepturi bănești stipulate in contractele colective de munca încheiate la nivel de angajator; în mod nelegal, raportându-se la obiectul acțiunii, instanța de fond a apreciat ca sunt aplicabile dispozițiile art. 268 alin.1 lit. c Codul muncii, potrivit cărora cerințele in vederea soluționării unui conflict de munca pot fi formulate in termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, in situația in care obiectul conflictului individual de munca consta printre altele fie in plata unor drepturi salariale neacordate; drepturile bănești solicitate prin acțiune, nu reprezintă un adaos la salariu, pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 160 din Codul muncii, iar simpla cuantificare a ajutoarelor materiale stipulate in CCM la nivel de unitate, conform Capitolului VI, prin raportare cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare, nu le conferă natura juridica a unui drept salarial; premierele si ajutoarele materiale, la care se face referire în CCM nu pot fi considerate drepturi salariale în sensul definiției de mai sus, aceasta pentru că nu sunt stipulate în CIM, nu reprezintă o contraprestație a muncii depuse de angajat și nu se plătește cel puțin o dată pe lună, ci anual, cu prilejul Zilei Feroviarilor, a sărbătorilor religioase de Paste si C., la sfârșitul fiecărui an, daca exista posibilitatea acordării salariului suplimentar in situația obținerii profitului de către societate, daca s-ar fi constituit fondul de 10% privind participarea salariaților la profit, conform art. 30 raportat la dispozițiile art. 21 din contractul colectiv de muncă; fiind vorba despre un drept patrimonial ce izvorăște dintr-o clauză a unui contract colectiv de muncă (clauză neexecutată in parte de către angajator), consideră că incidente în această situație sunt prevederile art. 268 alin. (1) lit. e) din Codul muncii în conformitate cu care, cererea de chemare în judecată trebuie introdusă în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune în cazul neexecutării CCM ori a unor clauze ale acestuia; pe fondul cauzei, critica hotărârea recurată prin prisma interpretării si aplicării prevederilor contractelor colective de munca încheiate la nivel de unitate CFR Marfa SA, solicitând modificarea hotărârii si respingerea capetelor de cerere privind plata premierelor, ajutoarelor materiale si contravaloarea tichetelor de masa neacordate din luna aprilie 2009; ajutorul material cu ocazia Paștelui, Crăciunului si prima Ziua Feroviarului sunt reglementate de art.64 alin.l si 2 din CCM 2009/2010, modificat prin act adițional pentru aplicarea CCM in anul 2010; în ceea ce privește anii 2009 si 2010, potrivit prevederilor Contractului Colectiv de Munca 2009/2010, notelor de negociere, proceselor verbale încheiate anterior încheierii CCM 2009, actului adițional la CCM 2009/2010, înregistrat la Direcția de Munca București sub nr. 1713/21.04.2010, părțile dialogului social au stabilit de comun acord cu reprezentanții salariaților - federațiile sindicale semnatare, ca prevederile art.64 alin.l si 2 să nu se aplice in anii 2009 si 2010; conform actului adițional la CCM 2009/2010, înregistrat la Direcția de Munca București sub nr. 1713/21.04.2010, prevede modificarea art.64 alin. 1 si 2 ce reglementa acordarea ajutorului material de Paste si C. si prima de Ziua Feroviarului, in sensul ca prevederile art.64 alin.1 si 2 sa nu se aplice in anul 2010; având in vedere înțelegerea pârtilor semnatare consemnata in Contractul Colectiv de Munca 2009/2010 si actul adițional la CCM, voința pârtilor semnatare a CCM a fost de a nu se aplica prevederile art. 64 in anii 2009 si 2010 si deci, a nu se acorda premierele de Paste, C. si Ziua Feroviarului in anii 2009 si 2010; convenția încheiată de părți nu prevede acordul nici uneia din părțile semnatare a CCM la aplicarea art.64 din CCM, aceasta obligație nefiind asumata de angajator pentru anii 2009 si 2010; considera ca pretențiile reclamantelor sunt nefondate, solicitând sa se modifice sentința recurată în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiata;

De asemenea, in temeiul prevederilor art. 304 ind. 1 Cod procedura civila solicita desființarea titlului, repunând părțile in situația anterioara, prin întoarcerea executării, in temeiul dispozițiilor art. 404 ind. 2 alin. 1 Cod procedura civila.

Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, a susținerilor părților, a prevederilor legale aplicabile și a probatoriului administrat în cauză, în conformitate cu art. 3041 Cod.pr.civ., Curtea constată următoarele:

Cu privire la recursul pârâtei:

Cu privire la modul în care Tribunalul a analizat și soluționat cauza:

Din analiza sentinței recurate, se constată că instanța de fond a analizat în mod efectiv problemele puse în discuție, respectiv efectele prevederilor din contractul colectiv de muncă și nu există contradicții în considerentele sentinței.

Chiar în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a arătat că obligația pe care o impune art. 6 paragraful 1 instanțelor naționale de a-și motiva deciziile nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare argument (cauza Albina contra României, paragraful 33).

Așa cum a mai arătat Curtea Europeană a Drepturilor Omului, art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale implică în sarcina "instanței" obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența (paragraful 30).

Așadar, prin prisma art. 6 din Convenție, instanța poate și trebuie să analizeze mai întâi pertinența motivelor invocate de părți și dacă le consideră pertinente să le analizeze în fond. Dacă constată însă că anumite motive nu sunt pertinente în cauză, analiza pertinenței acestora este suficientă și nu există nici o obligație pentru instanță de a analiza motive care a constatat că nu sunt pertinente cauzei.

Pe de altă parte, considerentele prezentei decizii vin să suplinească acolo unde este cazul argumentele soluției primei instanțe.

În plus, motivarea în sinteză sau omisiunea instanței de fond de a analiza unele argumente ale părților nu constituie o încălcare a dreptului la apărare de natură a afecta însăși dreptul de acces la o instanță sau dreptul la un proces echitabil garantate de prevederile art. 6 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale întrucât în materie civilă nu este garantat accesul la un dublu grad de jurisdicție, iar recurenta-pârâtă a avut posibilitatea să își prezinte în fața instanței de recurs apărările referitoare la pretențiile reclamaților, iar aceste apărări au fost analizate de instanța de recurs așa cum se va arăta în continuare, având în vedere caracterul devolutiv al recursului în această materie, impus de prevederile derogatorii ale art. 304¹ Cod.pr.civ.. În acest mod, dreptul la un proces echitabil este realizat, pârâta având posibilitatea de a-și expune argumentele în fața unei instanțe care în mod efectiv le-a analizat.

Astfel, în mai multe ocazii, Curtea Constituțională a reținut că dispozițiile art.21 din Constituție, interpretate în spiritul pe care Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale îl conferă principiul liberului acces la justiție prin art.6 pct.1, exceptând situația cauzelor penale, nu prevede în mod explicit dreptul de a ataca o hotărâre judecătorească dar nici implicit din aceste prevederi nu rezultă acest drept. Curtea Constituțională a invocat în sprijinul acestei soluții faptul că, pe de o parte, art.21 din Constituție nu prevede un asemenea drept, iar pe de altă parte că, potrivit prevederilor constituționale ale art.125 alin.(3) și art.128, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt stabilite prin lege căreia părțile interesate și Ministerul Public trebuie să i se supună în exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești (Decizia nr.73 din 4 iunie 1996). În același sens, Curtea Constituțională a mai arătat că accesul liber la justiție nu presupune accesul la toate căile de atac și instanțele judecătorești prevăzute în Constituție. (Decizia nr.66 din 14 aprilie 1997).

Aceste soluții de principiu se mențin în referire la textele constituționale corespunzătoare, care au primit o nouă numerotare după modificarea și republicarea acesteia.

Ca urmare, acest motiv de recurs nu este întemeiat.

Cu privire la prescripția dreptului la acțiune:

Excepția rezultă din modul de calificare a drepturilor pretinse. Astfel, recurenta susține că drepturile pretinse nu sunt drepturi salariale astfel încât, termenul de prescripție aplicabil nu este cel corespunzător acțiunilor ce au ca obiect drepturi salariale ci cel corespunzător acțiunilor prin care se solicită îndeplinirea unor obligații prevăzute în contractul colectiv de muncă.

În art.71 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar pentru anii 2006 – 2008, sunt reglementate ajutoare materiale pentru sărbătorile de Paști și C. și o premiere pentru Ziua feroviarului.

În textul acestui articol se prevede că, „în afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii, salariații vor mai beneficia de următoarele:

„a) cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C. se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare; de ajutorul respectiv nu vor beneficia salariații care, în cursul anului respectiv, au absentat nemotivat de la serviciu sau au fost sancționați pentru consum de băuturi alcoolice, precum și salariații […] care la data acordării ajutoarelor cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C. se află în concediu fără plată cu durata de un an; b) pentru Ziua feroviarului se va acorda o premiere al cărei cuantum va fi stabilit de Consiliul de Administrație, la nivelul clasei 1 de salarizare;”

Prevederile art.71 lit.a) și b) din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar pentru anii 2006 – 2008 sunt preluate în art.64 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul SNTFM CFR - Marfă .

Este adevărat că aceste texte contractuale se referă la un „ajutor material” cu ocazia sărbătorilor și la o „premiere”, fiind incluse în capitolul „Protecția salariatului” alături de ajutoare materiale pentru căsătorie, nașterea unui copil sau deces.

Totuși, se constată că, în realitate, ajutorul material pentru sărbătorile de Paști și C. și premierea pentru Ziua Feroviarului, nu sunt acordate cu scopul de a sprijini material salariatul cu ocazia unor evenimente familiale sau de altă natură care ar determina nevoia unui sprijin din partea angajatorului.

De altfel, aceste prevederi nu au legătură nici cu celelalte prevederi din capitolul respectiv, care se referă la protecția socială și protecția sănătății angajaților.

Ajutorul material acordat cu ocazia sărbătorilor și premierea pentru Ziua Feroviarului sunt în realitate premieri acordate de angajator cu ocazia unor sărbători, ca recompensă pentru munca depusă de angajați pe parcursul anului.

Pentru suma acordată cu ocazia Zilei Feroviarului, în contractul colectiv de muncă se folosește chiar noțiunea de „premiere” în condițiile în care fondul de premiere este reglementat în secțiunea F din Capitolul II intitulat „Sistemul de salarizare” din ambele contracte colective de muncă.

În cazul Sărbătorilor de Paști și C., deși se folosește noțiunea de „ajutor material”, se constată că sunt stabilite criterii de acordare care au legătură exclusiv cu activitatea desfășurată în cadrul societății, respectiv lipsa absențelor nemotivate, a abaterilor disciplinare, iar acordare este condiționată de desfășurarea activității în cadrul societății, în sensul că salariații care s-au aflat în concediu fără plată de un an nu beneficiază de acest „ajutor material”.

Rezultă astfel că în cazul drepturilor pretinse de reclamante, acordarea lor nu este determinată și condiționată de o stare de nevoie în care s-ar putea găsi salariatul în anumite situații, pentru a avea natura unei măsuri de protecție socială de care angajații pot beneficia sau nu în funcție de situația lor socială particulară, așa cum este cazul celorlalte ajutoare materiale reglementate de textele contractuale indicate anterior.

Aceste drepturi au fost prevăzute în contractul colectiv de muncă pentru a celebra anumite sărbători și a recompensa activitate din cursul anului a salariaților care au respectat minime norme de disciplină internă.

În această situație, prevederile art.154(1) și 155 din Codul Muncii (în forma anterioară republicării, aplicabilă în cauză) trebuie interpretate coroborat, în sensul că „adaosurile” la care se referă art. 155 din Codul Muncii trebuie să fie acordate în considerarea muncii desfășurate de angajat pentru a se concluziona că ele sunt drepturi de natură salarială.

Noțiunea de „adaos” folosită de art. 155 din Codul Muncii este una care cuprinde orice drepturi corespunzătoare muncii prestate, ce fac astfel parte din salariu.

Aceasta este și situația de față în care, acordarea drepturilor pretinse de reclamante, reglementate de contractul colectiv de muncă aplicabil, este determinată nu doar de calitatea de salariat ci și de desfășurarea activității precum și de modul în care ea a fost desfășurată.

Rezultă astfel că drepturile pretinse de reclamante pentru sărbătorile de Paști, C. și Ziua feroviarului au natura unor drepturi salariale, fiind vorba de premieri acordate cu ocazia unor sărbători religioase respectiv a unei sărbători profesionale.

În concluzie, fiind stabilită natura drepturilor pretinse ca fiind drepturi de natură salarială rezultă că drepturile pretinse de reclamante au natura unor drepturi salariale, fiind aplicabile prevederile art. 283 al.1 lit.c) din Codul Muncii (în forma anterioară republicării, aplicabilă în cauză) iar nu prevederile art. 283 al.1 lit. e) din Codul Muncii (în forma anterioară republicării, aplicabilă în cauză).

Așadar, potrivit acestei reglementări, termenul de prescripție aplicabil este de 3 ani de la data nașterii drepturilor pretinse.

Cu privire la prima de Paști pentru anul 2009:

În anul 2009 Paștele s-a celebrat în data de 19 aprilie.

Potrivit art. 71 din Contractul Colectiv de Munca încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006 – 2008, cu valabilitatea prelungită până în anul 2011: „În afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii, salariații vor mai beneficia de următoarele: - cu ocazia sărbătorilor de Paste si de C. se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare; de ajutorul respectiv nu vor beneficia salariații care, in cursul anului respectiv, au absentat nemotivat de la serviciu sau au fost sancționați pentru consum de băuturi alcoolice, precum si salariații unitățile componente ale grupului de unități feroviare care la data acordării ajutoarelor cu ocazia sărbătorilor de Paste si de C. se afla in concediu fără plata cu o durata de un an.

La data celebrării sărbătorii de Paști, erau aplicabile aceste prevederi contractuale.

Dreptul pretins de salariați nu este în nici un fel condiționat de prevederile cuprinse în contractul colectiv de muncă și nici nu este stabilit doar la un nivel maxim, pentru a se putea argumenta că nivelul primei ar fi trebuit să facă obiectul unei negocieri ulterioare între părțile contractante. Prevederea contractuală este clară și lipsită de echivoc.

În cazul de față, din clauza contractuală enunțată, rezultă că deși Consiliul de Administrație putea stabili cuantumul primei, acesta nu o putea stabili sub valoarea corespunzătoare clasei 1 de salarizare la nivelul unității, ceea ce înseamnă că putea să stabilească prima într-un cuantum mai mare dar cel puțin la acel nivel minim și nu o putea suprima prin omisiunea de a-i stabili valoarea sau prin hotărârea de a nu o acorda într-un anumit an.

Existând un cuantum minim al primei pentru Ziua Feroviarului, stabilit prin contractul colectiv de muncă, angajatorul avea obligația de a acorda prima cel puțin în cuantumul minim.

Neacordarea primei cel puțin în cuantum minim sau acordarea într-un cuantum mai mic decât cuantumul minim stabilit în contractul colectiv de muncă constituie o nerespectare a prevederilor acestuia.

Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că la acea dată, nu era aplicabil contractul colectiv de muncă pentru anul 2009 – 2010 întrucât acesta a fost înregistrat sub nr.2584/04.06.2009 astfel cum susține chiar recurenta.

Astfel, potrivit art. 31(2) din Legea nr. 130/1996 (aplicabilă în cauză) modificările aduse contractului colectiv de muncă devin aplicabile de la data înregistrării sau de la o dată ulterioară convenită de părți.

Ca urmare, aceste prevederi ale contractului nu sunt aplicabile decât începând cu 04.06.2009.

O prevedere în sensul că Paști ajutorul material pentru Paști se acordă începând cu 01.01.2010 era inclusă și în art. 64 al.2 din contractul colectiv de muncă încheiat pentru anul 2009 – 2010 dar, acest contract colectiv de muncă, așa cum s-a arătat, s-a înregistrat la data de 04.06.2009 după ce se serbase Paștele.

Întrucât Paștele se sărbătorește la 19 aprilie 2009 dreptul salariaților la această primă se născuse deja la data de la care a devenit aplicabil contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unității pentru anii 2009 – 2010 și ca urmare nu poate fi negat cu efect retroactiv.

Cu privire la prima de Paști pentru anul 2010:

În anul 2010 sărbătoarea Paștelui a fost celebrată în data de 04.04.2010.

Astfel cum s-a arătat deja, tot prin actul adițional la contractul colectiv de muncă pe anul 2009/2010 al CFR Marfă SA înregistrat sub nr.1713/21.04.2010 la Agenția pentru prestații sociale a Municipiului București, s-a stabilit că art.64 se modifică în sensul că la alineatul 2 se prevede în mod expres că ajutoarele materiale prevăzute de acest articol, deci inclusiv ajutorul material pentru Paști nu se acordă pentru anul 2010.

Dar, potrivit art. 31(2) din Legea nr. 130/1996 modificările aduse contractului colectiv de muncă devin aplicabile de la data înregistrării sau de la o dată ulterioară convenită de părți.

Ca urmare, aceste prevederi ale actului adițional nu sunt aplicabile decât începând cu 21.04.2010.

O prevedere în sensul că Paști ajutorul material pentru Paști se acordă începând cu 01.01.2010 era inclusă și în art. 64 al.2 din contractul colectiv de muncă încheiat pentru anul 2009 – 2010 acest contract colectiv de muncă, aplicându-se până la înregistrarea actului adițional din 21.04.2010.

Întrucât Paștele se sărbătorește la 04 aprilie 2010 dreptul salariaților la această primă se născuse după data de la care a devenit aplicabil contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unității pentru anii 2009 – 2010 și anterior datei la care a devenit aplicabil actul adițional înregistrat sub nr. 1713/21.04.2010 și ca urmare nu poate fi negat cu efect retroactiv. De aceea nu mai este necesar nici a se analiza compatibilitatea acestor clauze cu contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități.

Cu privire la prima de C. pentru anul 2009:

În art. 71 din Contractul Colectiv de Munca încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006 – 2008, cu valabilitatea prelungită până în anul 2011 este reglementat, astfel cum s-a arătat, ajutorul material pentru C..

La data celebrării Crăciunului în anul 2009 era aplicabil și contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul societății pentru anul 2009 – 2010.

Același ajutor material era prevăzut în art.64 din acest contract colectiv de muncă, cu mențiunea că prevederile respective se aplică cu 01.01.2010.

Se constată că în cauză nu este vorba de o prevedere care să stabilească faptul că în anul 2009 nu se acordă acest drept ci de o prevedere care amână aplicabilitatea prevederilor in contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate ce stabileau acordarea acestui ajutor material.

În acest caz concluzia este că pretențiile reclamantelor pentru ajutorul material pentru C. nu au temei în prevederile contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate pentru anii 2009 – 2010.

Aceasta nu înseamnă însă că este negat dreptul respectiv și nici că el nu își poate găsi temei în alte prevederi contractuale respectiv art.71 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități.

Așa cum s-a arătat deja, în sensul acestei interpretări este și faptul că, spre deosebire de formularea folosită în art.64 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de societate, care doar amâna aplicarea prevederilor respective, în actul adițional înregistrat sub nr.1713/21.04.2010 s-a stabilit în mod expres că „ajutoarele materiale menționate mai sus nu se acordă pentru anul 2010”, între acestea fiind indicat și ajutorul pentru C.. Așadar, atunci când partenerii sociali au dorit ca un anumit drept să nu fie acordat au prevăzut în mod expres aceasta în mod neechivoc. Acest act adițional este de asemenea aplicabil după data înregistrării.

Cu privire la prima de Ziua Feroviarului pentru anul 2009:

Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că la data de 23 aprilie 2009 la care se sărbătorește Ziua Feroviarilor nu era aplicabil contractul colectiv de muncă pentru anul 2009 – 2010 întrucât acesta a fost înregistrat sub nr.2584/04.06.2009 la Direcția de Muncă și Protecție Socială a Municipiului București.

Dar, în art. 71 pct.2 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006 – 2008 prelungit până în anul 2010 (prin actul adițional înregistrat sub nr. 370/20.06.2008 care modifică art.4) s-a stabilit că pentru Ziua Feroviarului se va acorda o premiere al cărei cuantum va fi stabilit de Consiliul de Administrație, la nivelul clasei 1 de salarizare.

Din prevederile art. 26 din același contract colectiv de muncă rezultă că Ziua Feroviarilor se sărbătorește în data de 23 aprilie a fiecărui an.

Ca urmare, la data de 23.04.2009 era aplicabil acest contract colectiv de muncă.

Potrivit art. 241 al.1 lit.b) din Codul Muncii contractele colective de muncă încheiate la nivel de grup de unități produc efecte pentru toți salariații încadrați la angajatorii care fac parte din grupul de unități pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel.

O prevedere în sensul că ajutorul pentru Ziua Feroviarului se acordă începând cu 01.01.2010 era inclusă în art. 64 al.3 din contractul colectiv de muncă încheiat pentru anul 2009 – 2010 dar, acest contract colectiv de muncă, așa cum s-a arăatt, s-a înregistrat la data de 04.06.2009 după ce se serbase Ziua Feroviarului.

Întrucât Ziua Feroviarilor se sărbătorește la 23 aprilie, pentru anul 2009 dreptul salariaților la această primă se născuse deja la data de la care a devenit aplicabil contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unității pentru anii 2009 – 2010 și ca urmare nu poate fi negat cu efect retroactiv. De aceea nu mai este necesar nici a se analiza compatibilitatea acestor clauze cu contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități.

De aceea, reclamantele sunt îndreptățite la plata acestui ajutor material care are, în realitate, natura unei prime, recursul pârâtei fiind nefondat sub acest aspect.

Cu privire la prima de Ziua Feroviarului pentru anul 2010:

Astfel cum s-a arătat deja, tot prin actul adițional la contractul colectiv de muncă pe anul 2009/2010 al CFR Marfă SA înregistrat sub nr.1713/21.04.2010 la Agenția pentru prestații sociale a Municipiului București, s-a stabilit că art.64 se modifică în sensul că la alineatul 2 se prevede în mod expres că ajutoarele materiale prevăzute de acest articol, deci inclusiv prima pentru Ziua Feroviarului nu se acordă pentru anul 2010.

Acest act adițional fiind încheiat anterior datei celebrării acestei sărbători (23 aprilie) producea efecte la acea dată.

Ca urmare, recursul pârâtei este întemeiat sub acest aspect, urmând a modifica sentința recurată în sensul respingerii acestei cereri a reclamantelor.

Referitor la contravaloarea tichetelor de masă pentru perioada 01.04.2009 – 20.04.2010:

În cauză nu sunt aplicabile prevederile OUG nr. 119/2009 care se referă la instituțiile publice centrale si locale, așa cum sunt definite prin Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice si prin Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, pârâta fiind înființată potrivit art.1 din HG nr.582/1998 ca societate comercială pe acțiuni.

Așa cum s-a arătat deja, în perioada aprilie 2009 – mai 2011 erau aplicabile mai multe contracte colective de muncă.

În art. 11 al.2 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006 – 2008 prelungit până în anul 2010 (prin actul adițional înregistrat sub nr. 370/20.06.2008 care modifică art.4) se prevedea, în mod asemănător, că angajații beneficiază sub titlul de „alte venituri” de tichetele de masa acordate conform prevederilor legale.

Apoi, art. 81 stabilea că începând cu data de 01.01.2007 salariații din unitățile componente ale grupului de unități feroviare vor beneficia de tichete de masa in cuantum de un tichet pentru fiecare zi lucrătoare din luna, in condițiile legislației in vigoare.

Așa cum s-a arătat, potrivit art. 241 al.1 lit.b) din Codul Muncii contractele colective de muncă încheiate la nivel de grup de unități produc efecte pentru toți salariații încadrați la angajatorii care fac parte din grupul de unități pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel.

În sfârșit, în contractul colectiv de muncă pentru anii 2009 – 2010 art.77 stabilea că „salariații „CFR Marfă” SA beneficiază de câte un tichet de masă pentru fiecare zi lucrătoare în condițiile legislației în vigoare”.

Textele nu cuprind nici o altă condiționare, nu impuneau negocieri ulterioare și nu făceau trimitere la alte prevederi legale sau contractuale.

Referirea la acordarea tichetelor în condițiile legii este una cu caracter general iar nu la anumite condiții speciale prevăzute de aceasta a căror îndeplinire să fie necesară pentru ca reclamantele să beneficieze de acestea.

Este adevărat că prin dispozițiile Legii nr. 142/1998 legiuitorul a lăsat la latitudinea angajatorului acordarea tichetelor de masă însă, în cauză patronatul și-a manifestat acordul pentru acordarea acestor tichete prin prevederile cuprinse în contractul colectiv de muncă și și-a asumat astfel obligația contractuală de a le acorda angajaților. În cauză, se constată că prin prevederile cuprinse în contractul colectiv de muncă s-au stabilit și modalități concrete de calcul al numărului de tichete de masă pentru situația generală și pentru situațiile particulare ale unor angajați care efectuează ore suplimentare sau lucrează în program de tură.

Această împrejurare constituie un argument în plus în sensul că angajatorul și-a asumat obligația de plată a tichetelor de masă prin contractul colectiv de muncă.

Din acest punct de vedere este eronată concluzia instanței de fond că izvorul dreptului la tichete de masă îl constituie Legea nr. 142/1998 și este și contradictorie de vreme ce Tribunalul consideră că acest drept nu există în cazul reclamantelor.

Dimpotrivă, Legea nr. 142/1998 creează doar o posibilitate de acordare a tichetele de masă, respectiv cadrul legal necesar, lăsând la latitudinea partenerilor sociali și în special a angajatorului decizia acordării acestor tichete.

În cazul de față, contrar celor reținute de prima instanță, prin contractul colectiv de muncă s-a stabilit dreptul angajaților la tichete de masă, angajatorul asumându-și obligația achiziționării și acordării către salariați a tichetelor de masă așa cum rezultă din prevederile contractuale evocate.

După încheierea și ., contractul colectiv de muncă urmează a se executa, având putere de lege între părțile contractante (alin.4 al art.236 Codul Muncii). Executarea presupune aducerea la îndeplinire a clauzelor contractuale, respectarea drepturilor și obligațiilor asumate de cele două părți.

În aceeași ordine de idei, art.243 Codul muncii și art.30 din Legea nr.1996 prevăd că executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți și că neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contract atrage răspunderea celor vinovați.

Dar, prin actul adițional la contractul colectiv de muncă pe anul 2009/2010 al CFR Marfă SA înregistrat sub nr.1713/21.04.2010 la Agenția pentru prestații sociale a Municipiului București, s-a stabilit că art.74 se modifică în sensul că la alineatul 4 se prevede în mod expres că drepturile decurgând din acest articol, deci inclusiv acordarea tichetelor de masă, nu se acordă pentru anul 2010.

Față de prevederile art. 31(2) din Legea nr. 130/1996 modificările aduse contractului colectiv de muncă devin aplicabile de la data înregistrării sau de la o dată ulterioară convenită de părți, aceste prevederi ale actului adițional fiind aplicabile începând cu 22.04.2010.

Ca urmare, pentru perioada aprilie 2009 – 21.04.2010 reclamantele eru îndreptățite la tichete de masă.

De altfel, împrejurarea că pentru anul 2009 și anul 2010 s-a indicat în acest act adițional că nu se vor acorda tichete de masă constituie prctic o recunoaștere din partea angajatorului a obligației asumate prin contractele colective de muncă aplicabile în această perioadă de a acorda tichete de masă salariaților proprii, prin aceea că a considerat necesar să includă în actul adițional o manifestare de voință expresă contrară. Or, dacă angajatorul ar fi considerat că nu și-a asumat această obligație pentru perioada respectivă, în mod evident, nu ar mai fi considerat necesar să includă în actul adițional, în mod expres, o excepție în sensul neacordării tichetelor de masă în anii 2009 și 2010. Chiar dacă aceste prevederi nu pot produce efecte peste limitele impuse de art. 31(2) din Legea nr. 130/1996, manifestarea de voință exprimată permite o astfel de concluzie.

Dar, potrivit art.5(1) din Legea nr. 142/1998, angajatorul distribuie salariaților tichetele de masa, lunar, in ultima decada a fiecărei luni, pentru luna următoare. Apoi, art. 6(1) din aceeași lege stabilește că salariatul poate utiliza, lunar, un număr de tichete de masa cel mult egal cu numărul de zile in care este prezent la lucru in unitate iar art. 9 prevede că salariatul are obligația sa restituie angajatorului, la finele fiecărei luni, precum si la încetarea contractului individual de munca, tichetele de masa neutilizate.

Ceea ce trebuie reținut, însă, este că în primul rând angajatorul are obligația de a acorda lunar și anticipat tichetele de masă și astfel se justifică și obligația angajatului de a le utiliza în cursul lunii respective și de a le restitui pe cele neutilizate.

În situația în care, însă, angajatorul nu își respectă obligația stabilită în acest caz în contractul colectiv de muncă, necontestată de altfel, nu se poate concluziona că angajatul pierde atât dreptul la tichetele de masă cât și dreptul la compensații pentru motivul neexecutării obligației contractuale de către angajator.

O astfel de concluzie ar însemna să se accepte că angajatorul poate lipsi de efecte juridice în mod unilateral contractul colectiv de muncă ceea ce nu este admisibil, fiind contrar prevederilor art. 236 al.4 și art. 243 din Codul Muncii.

Chiar dacă angajatorul nu acordă tichetele de masă în materialitatea sa acesta rămâne obligat a acoperi prejudiciul creat angajaților prin neexecutarea obligației contractuale asumate, având în vedere că, în mod evident, angajații au utilizat bani în locul tichetelor de masă care nu le-au fost acordate pentru achiziționarea de alimente, ceea ce face totodată ca acordarea contravalorii tichetelor de masă să nu fie nici contrară scopului Legii nr. 142/1998, acela de a asigura prin intermediul tichetelor de masă o alocație individuală de hrană.

Oricum, situația creată este determinată tocmai de culpa angajatorului care nu și-a îndeplinit obligația de a acorda tichetele de masă potrivit contractului colectiv de muncă și legii în luna anterioară lunii pentru care erau datorate și nu poate invoca propria culpă pentru a se exonera de această obligație.

Ca urmare, reclamantele au dreptul al contravaloarea tichetelor de masă care nu le-au fost acordate în perioada aprilie 2009 – 20.04.2010.

Cu privire la recursul reclamanților:

2.1. În referire la cuantumul compensațiilor acordate la concediere:

În contractul colectiv de muncă aplicabil la nivel de ramură transporturi în anii 2008 – 2011 se prevedea la art.80(1) că salariații urmau să primească la desfacerea contractului individual de muncă din inițiativa angajatorului, pe lângă celelalte drepturi la zi cuvenite pentru activitatea prestată, și o plată compensatorie în valoare de minimum 6 salarii de bază brute negociate.

Astfel, pe de o parte, textul contractual nu se referea la salariul brut negociat de fiecare salariat cum susțin recurentele ci la salariul de bază brut aplicabil la nivelul unității pentru toți salariații și, pe de altă parte, făcea în mod expres referire la salariul de bază brut negociat.

Or, în contractul colectiv de muncă aplicabil la nivel de unitate, acest salariu de bază folosit pentru stabilirea compensațiilor acordate la concediere a fost negociat și plafonat la nivelul prevăzut de art. 1 din HG 1193/2010.

În consecință, în mod corect Tribunalul a constatat că pârâta și-a îndeplinit obligația stabilită prin contractul colectiv de muncă referitoare la compensația acordată cu ocazia concedierii.

2.2. În ceea ce privește salariul suplimentar pentru anul 2010:

Prin actul adițional la contractul colectiv de muncă pe anul 2009/2010 al CFR Marfă SA înregistrat sub nr.1713/21.04.2010 la Agenția pentru prestații sociale a Municipiului București, s-a stabilit că art.30 se modifică în sensul că la alineatul 2 se prevede în mod expres că salariul suplimentar nu se acordă pentru anul 2010.

În consecință, chiar dacă reclamantele și-au întemeiat pretențiile pe prevederile cuprinse în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități, față de voința exprimată în sens contrar în mod neechivoc de partenerii dialogului social care au negociat aplicabilitatea prevederilor din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, acest drept nu se mai putea acorda pentru anul 2010, având în vedere că toate societățile din cadrul grupului de unități pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel au stabilit că salariul suplimentar nu se acordă pentru anul 2010.

Ca urmare, reclamantele nu aveau dreptul la salariul suplimentar pentru anul 2010.

În consecință, în temeiul art.312 Cod.pr.civ. se va respinge recursul formulat de reclamanți și se va admite recursul pârâtei cu consecința modificării în parte a sentinței recurate în sensul respingerii ca nefondate a cererii privind Prima pentru Ziua Feroviarului din anul 2010, urmând a menține restul dispozițiilor sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul civil formulat de recurenții reclamanți și intimați B. D., M. M. R. și M. C., toți cu domiciliul procesual ales la cabinet avocat M. D. – cu sediul în municipiul B., ..13, împotriva sentinței civile nr.3706/06.07.2012 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata pârâtă și recurentă S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ „CFR MARFĂ” S.A. BUCUREȘTI - cu sediul în municipiul București, sector 1, ..38.

Admite recursul formulat de recurenta pârâtă și intimată S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ „CFR MARFĂ” S.A. BUCUREȘTI - cu sediul în municipiul București, sector 1, ..38 împotriva aceleași hotărâri în contradictoriu cu intimații reclamanți și recurenți B. D., M. M. R. și M. C., toți cu domiciliul procesual ales la cabinet avocat M. D. – cu sediul în municipiul B., ..13.

Modifică în parte a sentinței recurate în sensul că respinge ca nefondată cererea privind Prima pentru Ziua Feroviarului din anul 2010.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 februarie 2013.

Președinte, Judecător, Judecător,

M. A. M. B. R. A.

Grefier,

G. I.

Jud.fond- A.C.

Red.dec.jud. A. R./3 ex.

Data: 18.03.2013

← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr....		Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 362/2013. Curtea... →

Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 140/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 140/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA