Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 1087/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA

Curtea de Apel CONSTANŢA - Sentințe și decizii de dreptul muncii / 2013

Decizia nr. 1087/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 18-11-2013 în dosarul nr. 502/118/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL C.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 1087/CM

Ședința publică din 18 noiembrie 2013

Complet specializat pentru

cauze privind conflicte de muncă

PREȘEDINTE G. L.

Judecător M. G.

Judecător Vanghelița T.

Grefier C. M.

Pe rol, recursul civil formulat de recurenții pârâți C. L. AL M. C. și P. M. C., cu sediul în C., ., jud. C., împotriva sentinței civile nr. 2071/ 24.04.2013 pronunțate de Tribunalul C., secția I civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă D. Z., cu domiciliul procesual ales în C., ., jud. C., intimatul pârât L. T. „D.” C., cu sediul în C., ., jud. C., și intimații chemați în garanție S. R. prin M. FINANȚELOR PUBLICE prin D.G.F.P. C., cu sediul în C., . nr. 18, jud. C. și M. FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în mun. București, ., sect. 5, având ca obiect drepturi bănești.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 11 noiembrie 2013 și au fost consemnate în încheierea din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie.

Având nevoie de timp pentru a delibera, completul de judecată a amânat pronunțarea asupra recursului la data de 18 noiembrie 2013, când a dat următoarea soluție:

CURTEA

Asupra recursului civil de față;

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C. sub nr._ reclamanta D. Z. a chemat în judecată pe pârâții L. T. D. C., C. L. al M. C. și P. M. C., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună obligarea pârâților la stabilirea drepturilor salariale cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr.330/2009, cu luarea în considerare a salariului de bază aferent lunii decembrie 2009, așa cum a rezultat acesta din aplicarea Legii nr.221/2008, precum și la plata diferențelor dintre drepturile salariale cuvenite și cele efectiv încasate, pentru perioada 01.01._11, corespunzător perioadei efectiv lucrate în unitatea de învățământ.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin O.G. nr.15/2008 au fost reglementate creșteri salariale ale personalului din învățământ pentru anul 2008, iar actul normativ menționat a fost aprobat, cu modificări, prin Legea nr.221/27.10.2008.Principala modificare a vizat majorarea coeficientului de multiplicare de 1.000 lei pentru personalul didactic și didactic auxiliar la 400,00 lei, pentru perioada 1 octombrie -31 decembrie 2008, și care reprezintă valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare.

Deși ulterior Guvernul României a încercat în repetate rânduri modificarea OG 15/2008, aceasta a rămas aplicabilă în forma aprobată prin Legea 221/2008, ca urmare a constatării prin decizii succesive pronunțate de Curtea Constituțională, a neconstituționalității modificărilor aduse.Totodată, aplicabilitatea Legii 221/2008 pentru perioada 01.10._09 a fost confirmată prin Decizia în interesul legii nr. 3/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, împotriva unității pârâte fiind obținută și o hotărâre judecătorească de obligare la aplicarea dispozițiilor Legii 221/2008 pentru perioada menționată.

Cu privire la perioada 01.10._10, reclamanta a precizat că în baza Legii 330/2009, pârâta ar fi trebuit să mențină salariul din luna decembrie 2009, potrivit dispozițiilor exprese ale art. 30 alin.5 din lege.În plus, prin art. 5 alin.1 din OUG 1/2010, s-a prevăzut că începând cu luna ianuarie 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 păstrează salariul avut la această dată.

Cu privire la perioada 01.01._11, reclamanta a învederat că Legea 285/2010 stabilește la art. 1 că salarizarea în anul 2011 pornește de la salariile stabilite în luna octombrie 2010, în conformitate cu prevederile Legii 330/2009 și, implicit, cu luarea în considerare a prevederilor Legii 221/2008.

A concluzionat reclamanta în sensul că toate modificările aduse salariului prin Legea 118/2010 trebuiau aplicat unei baze de calcul consacrate prin lege la finalul anului 2009 și perpetuată apoi atât în anul 2010, cât și în 2011, până la încetarea raporturilor sale de muncă, prin pensionare.

În dovedirea cererii, reclamanta nu a propus probe.

În apărare, pârâții C. L. C. și P. M. C. au formulat întâmpinare prin care au invocat excepția lipsei calității lor procesual pasive, arătând că nu îndeplinesc calitatea de angajator al cadrelor didactice.

Pe aceeași cale, pârâții au invocat excepția prescrierii dreptului la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei 01.01._10, care exced termenului general de prescripție de 3 ani, anterior formulării acțiunii.

Pe fondul cererii, pârâții au susținut că finanțarea unităților de învățământ este alocată de bugetul de stat prin unitățile administrativ-teritoriale, acestea din urmă doar repartizând fondurile alocate de guvern.

De asemenea, pârâții au formulat cerere de chemare în garanție a Statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice și a Ministerului Finanțelor Publice, solicitând obligarea chemaților în garanție la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale ce ar trebui plătite către reclamantă în urma admiterii acțiunii.

Chemații în garanție au formulat întâmpinare prin care au invocat excepția lipsei calității lor procesual pasive, motivat de faptul că potrivit dispozițiilor art.35 și art.36 din Legea nr.500/2002, Ministerul Finanțelor Publice, pe baza proiectelor de buget ale ordonatorilor principali de credite și a bugetului propriu, întocmește proiectele legilor bugetare și proiectele bugetelor, bugete ce urmează a fi aprobate de către Parlament. Față de această împrejurare, s-a apreciat că în cauza dedusă judecății, nu se poate reține existența vreunei obligații de garanție a chemaților în garanție.

Prin încheierea interlocutorie din 24.04.2013, a fost admisă excepția prescrierii dreptului la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei 01.01._10, față de împrejurarea că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 16.01.2013, iar drepturile bănești puteau fi pretinse doar pentru perioada de 3 ani anterioară formulării acțiunii.

Pe cale de consecință, pretențiile menționate au fost respinse ca prescrise.

Soluționând excepțiile invocate și fondul cauzei, Tribunalul constanța a pronunțat sentința civilă nr. 2071 din 24.04.2013, prin care a respins excepția lipsei calității procesual pasive invocată de pârâții C. L. C. și P. M. C., ca nefondată.

A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta D. Z. în contradictoriu cu pârâții L. T. D. C., C. L. Al M. C. și P. M. C. și chemații în garanție Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. C. și Ministerul Finanțelor Publice.

Au fost obligați pârâții la stabilirea drepturilor salariale cuvenite reclamantei în conformitate cu prevederile Legii nr.330/2009, cu luarea în considerare a salariului de bază aferent lunii decembrie 2009, așa cum a rezultat acesta din aplicarea Legii nr.221/2008, precum și la plata diferențelor dintre drepturile salariale cuvenite și cele efectiv încasate, pentru perioada 16.01.2010 – 31.12.2010, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.

Au fost obligați pârâții la stabilirea drepturilor salariale cuvenite reclamantelor în conformitate cu prevederile Legii nr.285/2010, cu luarea în considerare a salariului de bază aferent lunii octombrie 2010, așa cum a rezultat acesta din aplicarea Legii nr.221/2008 și a Legii nr.330/2009, precum și la plata diferențelor dintre drepturile salariale cuvenite și cele efectiv încasate, pentru perioada 01.01.2011 – 13.05.2011, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.

Au fost respinse pretențiile aferente perioadei 13.05._11, ca nefondate.

Au fost respinse pretențiile aferente perioadei 01.01._10, ca prescrise.

A fost admisă excepția lipsei calității procesual pasive invocată de chemații în garanție S. R. prin M. Finanțelor și Ministerul Finanțelor Publice.

A fost respinsă cererea de chemare în garanție formulată de pârâții C. L. C. și P. M. C., ca fiind îndreptată împotriva unor persoane fără calitate procesual pasivă.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Asupra excepției calității procesuale pasive a pârâților C. L. al M. C. și primarul M. C.:

În mod judicios a fost determinat cadrul procesual din perspectiva părților litigante, de către reclamantă, dat fiind faptul că scopul acțiunii deduse judecății nu se limitează la calculul diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr.221/2008, reprezentând diferența dintre drepturile efectiv încasate și cele cuvenite membrilor de sindicat, ci și la plata acestor drepturi, pretinse de reclamant cu începere de la data de 1 octombrie 2008.

Prin art. 167 al Legii 84/1995 R, astfel cum a fost modificată prin Lg.354/2004, este reglementată modalitatea de funcționare sub aspectul finanțării unităților de învățământ preuniversitar, fiind consacrată expres finanțarea din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.

Din economia dispozițiilor cuprinse în „Normele metodologice pentru finanțarea învățământului preuniversitar de stat”, aprobate prin HG.538/2001 rezultă că, „începând cu anul 2001, cheltuielile privind finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale, în a căror rază acestea își desfășoară activitatea, cu excepția cheltuielilor suportate de la bugetul de stat” (art.1).

Plata salariilor și a celorlalte drepturi bănești ale salariaților din învățământ reprezintă o componentă a finanțării unităților școlare, finanțare care se realizează, de la și prin intermediul bugetelor locale, respectiv a ordonatorilor principali de credite ai acestora.

Sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale, chiar dacă au o destinație fixă - salariile sau alte drepturi bănești ale personalului din învățământul preuniversitar fac parte din bugetele locale, iar deschiderea și repartizarea creditelor bugetare se efectuează de către ordonatorul principal de credite.

Având in considerare art. 167 al Legii 84/1995 R, astfel cum a fost modificată prin Lg.354/2004 si Normele metodologice pentru finanțarea învățământului preuniversitar de stat”, aprobate prin HG.538/2001, se constata ca plata salariilor si a celorlalte drepturi bănești ale salariaților din învățământ reprezintă o componentă a finanțării unităților școlare, iar aceasta finanțare se realizeaza de la bugetul local. Deschiderea si repartizarea creditelor bugetare se efectueaza de catre ordonatorul principal de credite.

Unitatea de învățământ este o instituție de stat cu personalitate juridica care are obligația de a întocmi bugetul propriu, pe care îl înaintează ordonatorilor principali de credite, respectiv reprezentanții autorității administrativ teritoriale.

Pe cale de consecință, excepția lipsei calității procesual pasive a paraților C. L. al M. C. și P. M. C. a fost respinsă.

Asupra excepției excepția lipsei calității procesuale pasive a chemaților în garanție Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Finanțelor Publice :

În conformitate cu prevederile art. 60 alin.1 C.pr.civ., partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretenții cu o cerere în garanție sau în despăgubire.

Rezultă de aici că cererea de chemare în garanție este o formă de participare a terților într-o judecată pendinte, prin care, oricare dintre părți are posibilitatea de a solicita introducerea (forțată, fără acordul celui chemat) a unor persoane ce ar avea o obligație de garanței sau despăgubire în ipoteza în care partea respectivă ar pierde procesul.

Din chiar textul legal citat, reiese că instituția în discuție presupune, ca situație premisă, existența unei obligații de garanție sau de despăgubire.

Această obligație de despăgubire (care nu trebuie, în mod necesar să se grefeze pe o relație contractuală) trebuie însă să rezulte dintr-un raport juridic concret, prin care cel chemat în garanție să fie îndatorat către cel care introduce cererea, să dea, să facă, să nu facă ceva, sarcină pe care nu a îndeplinit-o astfel încât intervine obligația de dezdăunare.

Prin Decizia în interesul legii nr. 10/2011, s-a statuat că în aplicarea dispozițiilor art. 60 din codul de procedură civilă raportat la art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și art. 1-4 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare, cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice formulată de către instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar ori la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar de Legea nr. 315/2006 privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul preuniversitar, nu îndeplinește cerințele prevăzute de textul de lege.

În ce privește calitatea procesuală a Statului R. prin M. Finanțelor, s-a subliniat că statul nu poate fi chemat în judecată în nume propriu în cazul în care se invocă obligații ale autorităților sau instituțiilor publice ce au la rândul lor personalitate juridică.

Pentru cele relatate instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a chemaților în garanție S. român prin Ministerul Finanțelor Publice și respectiv Ministerul Finanțelor Publice.

Pe fondul cauzei cauzei:

Prin art.1 alin.(1) lit.”b” și „c” din OG.15/2008 privind creșterile salariale ale personalului din învățământ pe anul 2008 se stabilea o evaluare a coeficientului de multiplicare 1,000, în raport de care în anumite intervale de timp era asigurată o creștere a drepturilor salariale ale personalului didactic și didactic auxiliar pentru anul 2008 cu 16% mai mult față de nivelul din 31 decembrie 2007.

Acest act normativ a fost aprobat - cu modificări - prin Legea nr.221/2008, fiind consacrată o majorare a coeficientului de multiplicare de 1,000 la 400,00 pentru perioada 1 octombrie - 31 decembrie 2008 și care reprezenta valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare.

Prin OUG 136/2008 au fost modificate unele prevederi ale OG.15/2008, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr.221/2008, fiind reduse nepermis, prin ordonanță de urgență majorările salariale stabilite de puterea legislativă, prin lege.

Prin Decizia nr. 1221/12 noiembrie 2008, publicată în M.Of.nr.804/2 decembrie 2008, instanța de contencios constituțional a statuat asupra neconcordanței OUG 136/2008 cu dispozițiile legii fundamentale.

În considerentele deciziei prin care s-a declarat neconstituționalitatea acestui act normativ s-a reținut că nu poate fi acceptată adoptarea unei ordonanțe de urgență numai în scopul de a contracara o măsură de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ.

Curtea Constituțională a reținut că ordonanța de urgență adoptată de Executiv încalcă flagrant dispozițiile art.1 alin.(4), art.61 alin.(1), art. art.41, art.47 alin.(1), art.115 alin.(4) și(6) din Legea fundamentală.

Ulterior, Guvernul emite o nouă ordonanță - OUG 151/2008, care are aceeași finalitate cu cea a ordonanței de urgență ce fusese declarată neconstituțională - OUG 136/2008, consacrând prin art. I pct.2 și 3, o reducere substanțială a majorărilor salariale la care ar fi avut dreptul personalul din învățământ, în temeiul Legii nr.221/2008 de aprobare a OG.15/2008.

Pentru identitate de rațiune și în considerarea argumentației cu soluția dispusă prin Decizia nr.1221/12 noiembrie 2008, Curtea Constituțională, prin Decizia nr.842/ 2 iunie 2009, publicată în M.Of.464/6 iulie 2009, a constatat neconstituționalitatea art.I pct.2 și 3 din OUG 151/2008.

Cum modificările aduse OG 15/2008, prin dispozițiile art.I pct.2 și 3 din OUG 151/2008 nu-și mai produc efectele, fiind suspendate de drept, conform art.31 alin.3, teza a II-a din Legea nr.47/1992, nici modificările aduse prin acte normative ulterioare (OUG 1/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării în sectorul bugetar, OUG 31/2009 și art.2 din OUG 41/2009), nu pot produce efecte.

Constatarea prin decizii succesive a neconstituționalității modificărilor aduse de Guvern la OG.15/2008, astfel cum fusese aprobată prin Legea nr.221/2008, nu poate avea decât o singură finalitate - recunoașterea îndreptățirii personalului din învățământ la plata drepturilor salariale, astfel cum au fost consacrate prin OG.15/2008, în condițiile în care această ordonanță a fost aprobată prin lege.

Numai o atare abordare este în acord cu prevederile constituționale consacrate de art.1 alin.(5), potrivit cu care „În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie”.

Potrivit disp.art.157 alin.(2) din Codul muncii, neplata salariului constituie o încălcare a contractului de muncă intervenit între angajator și salariat, de natură a antrena răspunderea civilă contractuală a celui ce angajează.

În temeiul normelor și principiilor civile contractuale, este consacrată obligația angajatorului de a-l despăgubi pe salariat, în situația în care a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul (art.169 alin1 codul muncii).

Principiul civil consacrat de art.970 c.civ., potrivit cu care „convențiile trebuie executate cu bună credință” își găsește consacrare și în materia dreptului muncii.

Prin art.8 din codul muncii se dispune că „ relațiile de muncă se bazează pe principiul consensualității și al bunei credințe”, ceea ce implică exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor în consens cu valorile morale, cu respectarea ordinii de drept, fără acțiuni intempestive, potrivnice caracterului rațional al conduitelor subiectelor de drept.

Or, nesocotirea drepturilor salariale recunoscute de lege – chiar în contextul în care ea provine din partea puterii executive, este de natură a aduce prejudicii personalului didactic și didactic auxiliar, reprezentat în cauză de reclamanți, fiind de natură a antrena răspunderea civilă contractuală.

Neplata salariilor stabilite prin lege constituie o încălcare a contractului de munca dintre angajat si angajator, ceea ce atrage răspunderea civilă contractuală a celui care angajează (art.157 alin 2 Codul muncii). In cauza se aplica principiile răspunderii civile contractuale, astfel încât cel vinovat trebuie sa asigure repararea integrala a prejudiciului produs.

Pentru considerentele expuse, unitatea de învățământ, dar și C. L. - în calitate de finanțator și P., în calitate de ordonator principal de credite, urmează a fi obligați la calcularea și plata diferențelor salariale neacordate, potrivit OG.15/2008, cu modificările aduse prin Legea nr.221/2008, în valoare actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.

Soluția este impusă nu doar de considerentele reținute prin prisma legislației naționale, ci și în acord cu art.1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și cu practica jurisprudențială a instanței de contencios european.

Reclamanții, fiind beneficiari ai dispozițiilor legale consacrate de OG.15/2008, așa cum a fost aprobată prin Legea nr.221/2008, pot pretinde cel puțin o „speranță legitimă” cu privire la realizarea drepturilor lor referitor la creșterile salariale.

Desele modificări legislative inițiate de Guvern, care prin ordonanțe succesive, a urmărit să contracareze măsurile legislative dispuse de Parlament cu privire la creșterile salariale ale personalului din învățământ se constituie în ingerințe în dreptul reclamantei, care nu au survenit în considerarea limitărilor reglementate de art.1 din Protocolul adițional la Convenție.

În practica CEDO, noțiunea de „bunuri” vizează atât „bunurile actuale”, cat și valorile patrimoniale, inclusiv în situații bine stabilite, creanțe al căror titular demonstrează ca acestea au o baza suficientă în dreptul intern, în virtutea cărora reclamantul poate pretinde cel puțin o „speranță legitimă” în exercitarea efectivă a dreptului său.

Potrivit art.1 din Protocol, privarea de un bun poate interveni doar dacă aceasta este prevăzută de lege, de normele interne aplicabile și dacă este impusă de o cauză de utilitate publică.

Pentru ca o ingerință să fie „legitimă” aceasta trebuie să fie prevăzută de lege și să păstreze un just echilibru între cerințele interesului general al comunității și imperativele apărării dreptului la respectarea bunurilor reclamanților (cauza V. c.României).

Nu ne aflăm în situația în care aceste două cerințe să fie întrunite în speță, concluzie desprinsă și de instanța de contencios constituțional care, prin mai multe decizii constată neconcordanța dintre dispozițiile cuprinse în ordonanțele Guvernului - menite să anihileze dreptul la un salariu mărit, recunoscut de puterea legislativă, prin lege și dispozițiile legii fundamentale.

În referire la prejudiciul suferit de reclamanți, pentru considerentele mai sus-expuse, se impune concluzia că acesta trebuie să fie reparat în integralitate, concluzie care este în acord cu practica jurisprudențială a CEDO care a stabilit că „reparația trebuie să fie echitabilă și să acopere daunele materiale suferite ca urmare a ingerinței produse (hotărârea din 7 februarie 2008, cauza Tarik c. României).

Instanța a constatat ca drepturilor salariale rezultate din aplicarea Legii nr.221/2008 sunt datorate pana la data intrării in vigoare a Legii nr.330/2009 privind salarizarea unitara a personalului plătit din fondurile publice, raportat la perioada efectiv lucrată în unitatea de învățământ.

În considerarea motivelor - de fapt și drept – expuse, instanța a admis cererea și a obligat pârâții la calcularea drepturilor salariale rezultate din aplicarea Legii nr.221/2008 și la plata diferențelor dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite conform Legii nr.221/2008, corespunzător perioadei efectiv lucrate în unitatea de învățământ, precum și actualizarea sumelor cuvenite cu indicele de inflație la data plății efective către reclamantă pe perioada 01.01._11.

Pe perioada 01.01.2010 – 15.01.2010 drepturile reclamantei sunt prescrise, având în vedere că nu au fost solicitate în termenul de 3 ani prevăzut de art. 171 alin.1 din Codul muncii, care prevăd că dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.

Criteriul de referință în determinarea salariului plătit personalului bugetar, cu începere din luna ianuarie 2011 îl reprezintă salariul din luna octombrie 2010 majorat cu 15%.

În anul 2010 reclamanta era îndreptățită la calcularea salariului cu luarea în considerare a prevederilor Legii nr. 221/2008, aceeași bază de calcul ce a fost avută în vedere și după 01.01.2011 cu aplicarea majorării de 15%.

La data de 13.05.2011 a intrat în vigoare Legea nr. 63/_ privind încadrarea și salarizarea personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, prin care s-au stabilit atât cuantumul brut al salariilor de încadrare pentru această categorie de personal contractual, cât și sporurile, indemnizațiile, compensațiile și celelalte elemente ale sistemului de salarizare, precum și metodologia de calcul al acestora. În consecință, începând cu data de 13.05.2011 se instituie un mod de calcul al salariului cuvenit personalului didactic și didactic auxiliar care nu mai depinde de salariul de bază aflat în plată la momentul intrării în vigoare a Legii 63/2011, astfel că majorările salariale reglementate de Legea 221/2008 nu au mai subzistat noii reglementări.

În atare situație s-a constatat că pretențiile reclamantei pe perioada 01.01.2011 – 13.05.2011 sunt nefondate.

În termen legal, împotriva sentinței civile nr. 2071 din 24.04.2013 au declarat recurs pârâții C. L. constanța și P. M. C..

Critica sentinței prin motivele de recurs vizează în esență următoarele:

În mod nelegal instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a recurenților pârâți, ignorând astfel dispozițiile art.6 din Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale care arată că trecerea de către Guvern în administrarea și finanțarea autorităților administrației publice locale a unor cheltuieli publice, ca urmare a descentralizării unor competențe…se face numai cu asigurarea resurselor financiare necesare realizării acestora, fundamentate pe baza standardelor de cost ale serviciilor publice respective.

Articolul 5 alin.7 din Legea nr.11/2010 exceptează în mod expres alocarea de către autoritățile administrației publice locale a unor sume, din bugetele locale ale acestora, pentru plata cheltuielilor cu salariile unităților din învățământul preuniversitar de stat.

Articolul 104 din Legea nr. 1/2011 a educației naționale prevede că finanțarea de bază (care include și cheltuielile cu salariile) se asigură din bugetul de stat, din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată, prin bugetele locale. Autoritățile locale sunt obligate, potrivit art. 105, să aloce bani din bugetul local al unității administrativ-teritoriale doar pentru a asigura parte din finanțarea complementară.

În subsidiar, în ceea ce privește fondul cauzei, se solicită instanței de recurs să aibă în vedere faptul că dispozițiile Legii nr. 330/2009 privind salariul de bază din decembrie 2009 produc efecte până în iunie 2010, și nu decembrie 2010 cum a reținut instanța de fond.

Aceasta deoarece dispozițiile legii nr. 118/2010 au modificat Legea nr. 330/2009; astfel, potrivit art. 1 din legea 118/2010 privind unele măsuri în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cuantumul brut al salariilor calculate conform legii nr. 330/2009 și OUG nr.1/2010 se reducea cu 25%.

Așadar, doar pentru anul 2010 intimata reclamantă are dreptul la salariul în cuantum egal cu cel din decembrie 2009, rezultat din aplicarea legii nr. 221/2008 și doar din 16.01.2010 inclusiv, când a intrat în vigoare Legea 118/2010 și salariul din decembrie 2009 a fost diminuat cu 25%. Salariul aferent lunii decembrie 2009, garantat de Legea nr. 330/2009 și OUG nr. 1/2010, urmează a fi avut în vedere ca și punct de reper doar până la data intrării în vigoare a Legii nr. 118/2010,iulie 2010.

Ulterior, din luna ianuarie 2011 drepturile salariale diminuate au fost majorate cu 15% prin legea nr. 285/2010, privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fondurile publice, însă prin raportare la salariul din octombrie 2010, care nu este cel rezultat din aplicarea Legii 221/2008 ci a Legii nr. 118/2010.

Pe cale de consecință, se solicită modificarea în parte a hotărârii de fond în sensul constatării drepturilor salariale ale reclamantei în baza Legii nr. 330/2009, cu luarea în considerare a salariilor de bază aferente lunii decembrie 2009, doar pentru perioada 16 ianuarie – iunie 2010.

De asemenea, se solicită modificarea în parte a sentinței și în ceea ce privește incidența Legii nr. 285/2010, salariul de bază urmând a fi cel din octombrie 2010 rezultat însă din aplicarea Legii 118/2010, și nu a Legii nr. 221/2008.

Cererea de chemare în garanție se solicită a fi și ea admisă în limita admiterii cererii principale, deoarece potrivit art. 6 din legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, trecerea de către Guvern în administrarea și finanțarea autorităților administrației publice locale a unor cheltuieli publice, ca urmare a descentralizării unor competențe… se face numai cu asigurarea resurselor financiare necesare realizării acestora, fundamentate pe baza standardelor de cost ale serviciilor publice respective.

Analizând sentința civilă recurată prin prisma motivelor de recurs invocate de recurenți, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Articolul 167 din Legea nr. 84/1995 (modificată prin Legea nr. 354/2004), astfel cum era în vigoare la data sesizării instanței, dispune:

(1) Unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.

(2) Finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat cuprinde: finanțarea de bază și finanțarea complementară.

…

(5) Finanțarea de bază cuprinde următoarele categorii de cheltuieli:

(a) cheltuieli de personal.

…

Articolul 13 din O.G. nr. 32/2001 pentru reglementarea unor probleme financiare dispune:

(1) Începând cu anul 2001 finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea …

Articolul 20 din Normele Metodologice pentru finanțarea învățământului preuniversitar de stat, aprobate prin H.G. nr. 538/2001 prevede:

(1) Ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale repartizează creditele bugetare pentru finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat.

…

(b) Deschiderea și repartizarea creditelor bugetare se efectuează de către ordonatorul principal de credite la nivelul capitolului de cheltuieli 57.02 „Învățământ” cu desfășurarea pe titlurile clasificației bugetare economice și anume 02 „cheltuieli de personal”.

Repartizarea creditelor se efectuează pe bază de dispoziții bugetare.

(2) La primirea dispoziției bugetare unitatea teritorială de trezorerie și contabilitate publică înregistrează creditele bugetare, repartizate de ordonatorul principal de credite, în contul instituției de învățământ preuniversitar de stat.

Articolul 63 alin. 4 lit. a din Legea nr. 215/2001 (astfel cum a fost republicată în baza Legii nr. 286 din 29 iunie 2006) dispune:

P. îndeplinește categorii principale de atribuții:

(4) lit. a – exercită funcția de ordonator principal de credite al bugetului local.

Articolul 5 din H.G. nr. 538/2001 dispune:

Fiecare instituție de învățământ preuniversitar de stat are obligația să își desfășoare activitatea pe baza bugetului propriu, aprobat în condițiile legii privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare și cu respectarea dispozițiilor legale privind angajarea și utilizarea fundurilor publice.

Articolul 9 alin. 3 prevede că bugetul de întocmește în faza de elaborare a proiectului bugetului local, respectiv a bugetului de stat, se definitivează după . legii bugetului de stat și se aprobă odată cu aprobarea bugetelor locale. Pe parcursului execuției bugetare, în situația în care au loc rectificări bugetare, se urmează aceleași etape.

Articolul 282 Codul muncii dispune că pot fi părți în conflictele de muncă, pe lângă angajatorii propriu-ziși și alte persoane juridice sau fizice care au această vocație în temeiul legilor speciale sau ale Codului de procedură civilă.

Din analiza succintă a dispozițiilor legale mai sus enunțate Curtea reține următoarele:

În cauză, în virtutea dispozițiilor art. 282 Codul muncii, pot fi părți în litigiul de muncă, pe lângă angajatorii propriu-ziși și alte persoane juridice sau fizice care au această vocație în temeiul legilor speciale sau al Codului de procedură civilă.

C. L. are această vocație în temeiul normelor legale privind finanțarea învățământului preuniversitar (ca reglementări speciale).

Încă din anul 2001, finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea, cu excepția cheltuielilor privind cluburile, taberele, palatele copiilor, casele corpului didactic și inspectoratele școlare, care se finanțează de la bugetul de stat prin M. Educației și Cercetării.

Aceste principii ale finanțării se regăsesc și în dispozițiile art. 167 din Legea nr. 84/1995, republicată și modificată în temeiul Legii nr. 354/2004. Unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.

Finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat cuprinde: finanțarea de bază și finanțarea complementară.

Finanțarea de bază se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale.

Finanțarea de bază cuprinde, printre alte cheltuieli, și „cheltuielile de personal”.

Drepturile salariale obținute prin hotărâre judecătorească în urma aplicării dispozițiilor Legii nr.221/2008, vor putea fi solicitate parcurgând aceleași etape ca orice alte drepturi salariale, de către conducerea unității de învățământ, înaintate către primar (ca ordonator principal de credite și persoană datoare să întocmească bugetul) care va solicita Consiliului L. aprobarea sumelor respective.

Această metodologie de deschidere a finanțării și de execuție a bugetului local în ceea ce privește finanțarea învățământului preuniversitar, este prevăzută în Normele Metodologice pentru finanțarea învățământului preuniversitar, aprobate prin H.G. nr. 538/2001.

Din analiza textelor legale enunțate mai sus, mai desprindem următoarea concluzie: la elaborarea bugetului unei unități școlare sunt obligați să participe unitatea școlară și Inspectoratul Școlar, care au obligația de a-l înainta Consiliului L. și Primarului, când bugetul unității administrativ-teritoriale este în faza de proiect și, aceștia din urmă, după aprobare, au obligația de acordare a creditelor aprobate.

Aceasta a fost legislația corespunzătoare la momentul în care erau cuvenite drepturile, dar și în prezent, din prisma Legii nr.1/2011 atribuțiile specifice în constituirea bugetului aparținând tot autorităților locale și avem aici în vedere disp. art. 104(2) care prevăd că finanțarea de bază se asigură de la bugetul de stat însă aceasta se repartizează pe comune, orașe, municipii cu asistența tehnică a Inspectoratelor Școlare, iar art. 106 din Legea nr.1/2011 dispune că :”Finanțarea de bază și finanțarea complementară se realizează pe baza contractului de management încheiat între directorul învățământ preuniversitar și primarul localității respective și președintele consiliului județean în cazul școlilor speciale”.

Iată deci, că art.104 din legea nr.1/2011, constituie temei al chemării în judecată a consiliului local, iar art. 106 constituie temei al chemării în judecată a Primarului în cadrul litigiilor având ca obiect drepturi salariale.

De asemenea, prin art. 1(1) din Hotărârea nr. 1274/21.12.2011 privind metodologia de calcul pentru determinarea costului standard pe elev/preșcolar au și financiare unităților de învățământ preuniversitar de stat, finanțate din bugetele locale, pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar se stipulează în mod clar că: „Finanțarea de bază a unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ preuniversitar de stat, denumite în continuare unități de învățământ, din sumele defalcate din taxa pe valoare adăugată”.

În prezentul litigiu nu interesează sursele din care se construiește bugetul, ci interesează că finanțarea de bază (deci și cu salariile) a unităților din învățământul preuniversitar de stat se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale, pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar/an de învățământ.

Potrivit art. 4(1) din H.G. nr. 1274/2011 unitățile de învățământ cu personalitate juridică transmit în termen de 15 zile de la începutul anului bugetar, ordonatorilor principali de credite ai bugetelor locale de care aparțin, iar potrivit art. 6 – pentru finanțarea cheltuielilor prevăzute la art. (1) autoritățile administrației publice locale alocă pe lângă sumele defalcate din taxa pe valoare adăugată și sume din bugetele proprii ale acestora.

La data de 30 ianuarie 2008, Guvernul României a aprobat Ordonanța Guvernului nr.15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.82/01.02._. potrivit art.1 alin.1 lit.b din O.G. nr.15/2008: „coeficienții de multiplii care prevăd pentru funcțiile didactice de predare cu gradul didactic II, definitiv, debutant, cele cu studii de nivel liceal fără pregătire de specialitate și pentru funcțiile didactice auxiliare sunt majorați cu 10%, începând cu 1 ianuarie 2008, față de nivelul din 31 decembrie 2007, iar conform lit.c a aceluiași articol:”pentru funcțiile didactice prevăzute în anexele nr.1.2,2și 3 valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 va fi: - 1 ianuarie – 31 martie 2008, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000: 259,593 lei – 1 aprilie – 30 septembrie 2008, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000: 275,168 lei, respectiv o creștere de 6%;

-1 octombrie – 31 decembrie 2008, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000: 291,678 lei, respectiv o creștere cu încă 6%, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 poate deveni pentru această perioadă 299,933 lei, în condițiile realizării principalilor indicatori economici pe care este construit bugetul de stat pe anul 2008, respectiv creșterea produsului intern brut, ținta de inflație, precum și nivelul productivității muncii”.

Ordonanța Guvernului nr.15/_ a fost aprobată cu modificări de către Parlamentul României prin Legea nr.221/27.10.2008, publicată în Monitorul Oficial – Partea I, nr.730/28.10.2008, principala modificare constând în majorarea coeficientului de multiplicare, 1,000 pentru personalul didactic și didactic auxiliar la 400,00 lei, pentru perioada octombrie -31 decembrie 2008 și care reprezintă valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare. Legea de aprobare a Ordonanței Guvernului nr.15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, a făcut obiectul controlului de constituționalitate, înainte de promulgarea acesteia, la sesizarea Guvernului, iar prin Decizia nr.1093 din 15.10.2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.711/20.10.2008, Curtea Constituțională a constatat că această lege este neconstituțională, reținând în esență următoarele:

”Aceste creșteri salariale suplimentare față de cele aprobate prin Ordonanța Guvernului nr.15/2008 reprezintă o măsură de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ, legiuitorul fiind competent să stabilească condițiile și criteriile de acordare a acestora, deoarece potrivit art.61 alin.1 din Constituție, Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului și unica autoritate legiuitoare a țării….” cu referire la obligativitatea stabilirii sursei de finanțare pentru aprobarea cheltuielilor bugetare, prevăzute de art.138 alin.5 din Constituție, Curtea constată că aceasta constituie un aspect distinct față de cel al lipsei fondurilor pentru susținerea finanțărilor din punct de vedere bugetar. Astfel, prin Decizia nr.47/1993 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.233 din 28 septembrie 1993, Curtea Constituțională a reținut că stabilirea sursei de finanțare și insuficiența resurselor financiare din sursa, astfel stabilită sunt două aspecte diferite: primul aspect este legal de imperativele art.138 alin.5 din Constituție, iar al doilea nu are caracter constituțional, fiind o problemă exclusiv de oportunitate publică, ce privește, în esență, relațiile dintre Parlament și Guvern.

Ulterior Guvernul a adoptat Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.136/2008 și Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.151/2008 prin care a fost amânată aplicarea acestor creșteri salariale, acte normative care au fost declarate neconstituționale după cum urmează:

Prin Decizia Curții Constituționale nr. 842/02.06.2009 a fost declarat neconstituțional Art. I pct.2 și 3 din OUG nr.151/2008 prin care s-a modificat O.G. nr.15/2008, privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr.82, din 1 februarie 2008, aprobată cu modificări prin Legea nr.221/2008 cu modificările ulterioare.

Curtea Constituțională a ajuns la aceeași concluzie și prin Deciziile nr.989/2009 și 984/2009.

Prin această ultimă decizie, Curtea reține că, în pofida faptului că unele dispoziții cuprinse în art. I pct.2 și 3 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.151/2008 și-au încetat efectele, fiind norme cu aplicare limitată în timp, neconstituționalitatea constatată lovește dispozițiile legale în ansamblul lor, astfel că efectele prezentei decizii se întind și cu privire la textele legale care nu mai sunt în vigoare. O asemenea concluzie se impune având în vedere chiar considerentele de principiu ale Deciziei nr.1.221 din 12 noiembrie 2008, prin care Curtea a stabilit că neconstituționalitatea reținută lovește întreaga ordonanță de urgență,chiar dacă unele prevederi ale sale au fost abrogate anterior pronunțării respectivei decizii.

Mai mult, Curtea constată că ar fi discriminatoare ca numai unele prevederi dintr-o ordonanță de urgență să se aplice și să își producă efectele pentru perioada de până la 30 aprilie 2009 și celelalte care vizează perioada de după 1 mai 2009 să fie neconstituționale și să își înceteze aplicabilitatea, prin efectul unei decizii de admitere, în condițiile în care art. I pct.2 și 3 este lovit de același viciu de neconstituționalitate extrinsec, întrucât creșterile salariale preconizate prin Legea nr.221/2008 nu au fost acordate nici pentru anul 2008 și nici pentru anul 2009, contrar voinței Parlamentului.

Este de remarcat faptul că prin aceste decizii Curtea Constituțională a declarat ca fiind neconstituționale unele prevederi legale care vizau salarizarea personalului din învățământ și anume creșterea etapizată pe perioade a salariilor.

Aceste norme erau, deci, norme cu aplicare temporară care nu mai erau în vigoare la momentul pronunțării deciziei Curții. Însă, Curtea a statuat că: „ar fi discriminatoriu ca numai unele prevederi dintr-o ordonanță de urgență să se aplice și să își producă efectele pentru perioada de până la 30 aprilie 2009 și celelalte care vizează perioada de după 1 mai 2009 să fie neconstituționale și să își înceteze aplicabilitatea, prin efectul unei decizii de admitere, în condițiile în care (întregul text) este lovit de același viciu de neconstituționalitate extrinsec,întrucât creșterile salariale preconizate prin Legea nr.221/2008 nu au fost acordate nici pentru anul 2008 și nici pentru anul 2009, contrar voinței Parlamentului”.

O atare decizie a Curții nu are caracter retroactiv, produce efecte pentru viitor, în sensul că de la data publicării deciziei Curții se recunoaște dreptul existent al personalului din învățământ la obținerea creșterilor salariale preconizate începând cu anul 2008. Se poate reproșa unei asemenea decizii faptul că privește o perioadă trecută și prin urmare este retroactivă, însă se pleacă de la o ipoteză falsă având în vedere faptul că nu orice reglementare care vizează trecutul este automat retroactivă.

Pentru a fi retroactivă o reglementare trebuie să modifice sa să desființeze raporturi/situații juridice constituite sub imperiul legii vechi, or, Curtea, prin deciziile pronunțate nu modifică sau desființează astfel de relații, ci doar constată neconstituționalitatea respectivei soluții legislative,ceea ce repune în vigoare legea care fusese abrogată prin ordonanțele de urgență neconstituționale. Viciul de neconstituționalitate fiind puternic, cu evidente consecințe asupra anulării unui drept legal, prezumția de constituționalitate a ordonanței juridice este înlăturată și pentru perioada de dinainte de decizia pronunțată de către Curte.

Prin urmare, actele normative declarate neconstituționale sunt lipsite de efecte și consecințe juridice, interpretarea dată de recurentă dispozițiilor Legii nr.273/2006 privind finanțele publice locale fiind contrară celor de mai sus.

Aplicarea obligatorie a considerentelor cuprinse în Decizia Curții Constituționale mai sus redată a fost statuată de-a lungul timpului de instanțele de contencios constituțional. Cu titlu de exemplu – redăm Decizia Curții Constituționale nr.1/17.01.1995 publicată în M.Of.nr.16/26.01.1995, prin care Curtea Constituțională a reținut explicit că „…este unanim recunoscut, în practică și doctrină, că puterea de lucru judecat ce însoțește actele jurisdicționale, deci și deciziile curții, se atașează nu numai dispozitivului, ci și considerentelor pe care aceasta se sprijină”.

Desele modificări legislative inițiate de Guvern, care prin ordonanțe succesive, a urmărit să contracareze măsurile legislative dispuse de Parlament cu privire la creșterile salariale ale personalului din învățământ se constituie în ingerințe în dreptul reclamanților, care nu au survenit în considerarea limitărilor reglementate de art.1 din Protocolul adițional la Convenție.

Potrivit art.1 din Protocol, privarea de un bun poate interveni doar dacă aceasta este prevăzută de lege, de normele interne aplicabile și dacă este impusă de o cauză de utilitate publică.

Pentru considerentele expuse, Curtea în baza art. 312 Cod procedură civilă va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul civil formulat de recurenții pârâți C. L. AL M. C. și P. M. C., cu sediul în C., ., jud. C., împotriva sentinței civile nr. 2071/ 24.04.2013 pronunțate de Tribunalul C., secția I civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă D. Z., cu domiciliul procesual ales în C., ., jud. C., intimatul pârât L. T. „D.” C., cu sediul în C., ., jud. C., și intimații chemați în garanție S. R. prin M. FINANȚELOR PUBLICE prin D.G.F.P. C., cu sediul în C., . nr. 18, jud. C. și M. FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în mun. București, ., sect. 5, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 noiembrie 2013.

Președinte,

G. L.

Judecător,

M. G.

Judecător,

Vanghelița T.

Grefier,

C. M.

Jud.fond Acoadă

Red.dec.jud. 18.12.2013

Tehnored.gref.M.C. 23.12.2013/2 ex.

← Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 221/2013. Curtea...		Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 983/2013.... →

Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 1087/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 1087/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA