Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 379/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 379/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 21-05-2013 în dosarul nr. 10955/118/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr.379/CM:
Ședința publică de la 21 Mai 2013
Completul specializat pentru cauze privind
Conflicte de muncă și asigurări sociale
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. A.
Judecător M. B.
Judecător R. A.
Grefier C. D.
S-a luat în examinare recursul civil având ca obiect drepturi bănești, acțiune formulată de recurenta pârâtă S. Națională de Transport Feroviar de Marfă CFR Marfă SA București, cu sediul ales în mun. C. Bld. 1 Decembrie 1918 nr. 2, județ C., împotriva sentinței civile nr.6431/28.11.2012 pronunțate de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă C. F. B., domiciliată în C., ., județul C..
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru recurenta pârâtă S. Națională de Transport Feroviar de Marfă CFR Marfă SA București, d-na consilier juridic P. A., conform delegației depuse la dosar, lipsind intimata reclamantă.
Recursul este declarat în termen și motivat, fiind scutit de la plata taxelor de timbru.
Procedura este legal îndeplinită, în conformitate cu dispozițiile art.88 și următoarele Cod pr.civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a evidențiat părțile aflate în litigiu, obiectul cauzei, stadiul procesual, precum și modalitatea și mențiunile privind îndeplinirea procedurii de citare. Totodată a învederat faptul că la data de 21 mai 2013 intimata reclamantă a depus întâmpinare la recursul formulat de pârâtă și un set de înscrisuri: contract colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008, act adițional la CCM la nivel de grup de unități 2006-2008.
Reprezentantul recurentei pârâte precizează că nu mai are alte cereri sau probe de solicitat în cauză.
Curtea, având în vedere susținerile reprezentantului recurentei pârâte, potrivit cărora în cauză nu mai sunt alte cereri, excepții de invocat sau probe de solicitat, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Având cuvântul, reprezentantul recurentei pârâte solicită admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii recurate în raport cu criticile formulate, admiterea excepțiilor invocate și respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
CURTEA
Cu privire la recursul civil de față:
S. Națională de Transport Feroviar de marfă CFR Marfă S.A. a declarat recurs la data de 28 ianuarie 2013, împotriva sentinței civile nr.6431/28.11.2012 pronunțate de Tribunalul C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În fapt:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C. sub nr._ reclamanta C. F. B. a chemat în judecată pe pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Marfă CFR Marfă S.A.-București, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să oblige pârâtele la plata drepturilor bănești reprezentând salariul suplimentar pentru anii 2010 și 2011, prima de Ziua Feroviarului pentru anii 2010 și 2011, primele de Paști 2010 și 2011 și C. 2010, contravaloarea tichetelor de masă aferente perioadei 01.01._11.
Totodată, reclamanta a solicitat actualizarea sumelor cuvenite cu indicele de inflație și dobânda legală, calculate la data plății efective.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că este angajata pârâtei în funcția de consilier juridic, iar drepturile bănești pretinse sunt stabilite prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2009-2010 și 2010-2011, contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar și contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2011.
A susținut reclamanta că prin art. 30 alin.1 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar, a fost prevăzut un salariu suplimentar-al 13-lea salariu, echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv. Acest salariu suplimentar nu a fost plătit de unitate, deși reclamanta nu s-a aflat în vreuna dintre situațiile prevăzute de anexa 6 pct. 2 din contractul colectiv de muncă și care să determine excluderea sa de la plata acestui drept.
Au fost invocate de asemenea dispozițiile art. 71 din același contract colectiv de muncă referitoare la ajutorul social pentru Paști și C., neplătit de către pârâte, precum și obligațiile contractuale de plată a unei prime pentru Ziua Feroviarului și de acordare a câte un tichet de masă pentru fiecare zi lucrătoare, începând cu data de 01.11.2007, potrivit art. 81 din CCM menționat.
În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar copia ale carnetului de muncă, extrase din contractele colective de muncă încheiate la nivel de unitate și contractul colectiv de muncă aplicabil la nivel de grup de unități din transportul feroviar.
În apărare, pârâta a formulat întâmpinare prin care au invocat excepția prescrierii dreptului la acțiune, apreciindu-se că termenul de prescripție aplicabil pentru drepturile bănești solicitate în cauză este termenul de 6 luni prevăzut de art. 268 alin.1 lit. e Codul muncii. De asemenea, pentru o parte dintre pretențiile deduse judecății, pârâta a apreciat împlinit și termenul de prescripție de 3 ani, reglementat de art. 268 alin.1 lit.c Codul muncii.
Pe fondul cererii, în privința celui de-al 13-lea salariu, s-a învederat în cuprinsul întâmpinării că prevederile art. 30 alin.1 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate nu obligă societatea să plătească salariaților un salariu suplimentar la expirarea anului calendaristic, ci părțile sunt de acord cu posibilitatea ca salariații să beneficieze de acest salariu, în funcție de veniturile realizate de societate. Or, în perioada 2008-2009, exercițiile financiare au fost încheiate cu pierderi, ceea ce nu a permis constituirea unor fonduri de până la 10% din fondul de salarii realizat lunar, în vederea plății celui de-al 13-lea salariu. Cu referire la anul 2010, s-a precizat că părțile dialogului social au stabilit ca prevederile art. 30 din CCM la nivel de unitate să nu se aplice.
Cu privire la premierea de Ziua Feroviarului, pârâta a menționat că începând cu anul 2010 nu s-au mai aplicat prevederile art. 64 alin.2 din CCM la nivel de unitate, iar în CCM valabil în anul 2011, nu mai este reglementată acordarea acestei premieri.
În privința primelor de Paști și C. s-a arătat că acestea au fost acordate în perioada 2006-2008, iar în anul 2009 reprezentanții salariaților, prin federațiile sindicale semnatare ale contractului colectiv de muncă, au renunțat la executarea acestor drepturi.
Pentru anul 2010, părțile au stabilit să nu se acorde primele și ajutoarele materiale prevăzute la art. 64 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, iar în anul 2011 acestea nu au mai fost reglementate.
A mai arătat pârâta că tichetele de masă au fost acordate integral în perioada ianuarie 2006-martie 2009, iar din aprilie 2009 nu s-a prevăzut alocare bugetară pentru aceste cheltuieli, conform HG 28/2010.Mai mult, prin art.1 din Legea 142/1998 nu se stabilește în sarcina angajatorului obligația acordării tichetelor de masă, ci doar o posibilitate ce se poate realiza sau nu, în funcție de bugetul de venituri și cheltuieli. Totodată, prin contractul colectiv de muncă încheiat în anul 2011, nu s-a mai reglementat posibilitatea acordării tichetelor de masă.
În dovedirea celor susținute, pârâtele au depus la dosar extrase din contractele colectiv de muncă aplicabile la nivel de unitate în perioada 2009-2011.
În temeiul art. 137 C.proc.civ., instanța va analiza cu prioritate excepția prescrierii dreptului la acțiune invocată de pârâtă prin întâmpinare, reținând următoarele:
Conform art. 268 alin. 1 lit. c Codul muncii, se prescriu în termen de trei ani de la data nașterii dreptului la acțiune pretențiile reclamantului în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator
Potrivit art. 268 alin. 1 lit. e Codul muncii, se prescriu în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, pretențiile formulate în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.
În speță, pretențiile ce formează obiectul litigiu se circumscriu sferei drepturilor salariale, întrucât salariul reprezintă potrivit art. 159 Codul muncii contraprestația muncii depuse de către salariat, aceasta cuprinzând - în raport de prevederile art. 160 Codul muncii - salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.
Cererea reclamanților, deși fondată pe prevederi cuprinse în capitolul ,,Protecția salariatului’’ din CCM la nivel de unitate, vizează ,,suplimentări ale drepturilor salariale’’.
În mod evident, excepția vizând incidența art. 268 alin. 1 lit e Codul muncii nu mai subzistă în acest caz, drepturile putând fi pretinse în termenul de trei ani stabilit prin lit. c al aceluiași articol.
În ce privește perioada care excede termenului general de prescipție de 3 ani, urmează a se reține că în acest interval de timp nu ia naștere dreptul la acțiune pentru nici unul dintre drepturile bănești pretinse prin cererea de chemare în judecată.
Prin urmare, excepția dreptului la acțiune invocată prin întâmpinare va fi respinsă ca nefondată.
Prin sentința civilă nr.6431/28.11.2012, Tribunalul C. a respins excepția prescrierii dreptului la acțiune, invocată de pârâtă, ca nefondată.
A admis în parte acțiunea formulată de reclamantul C. F. B., în contradictoriu cu pârâtul S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ CFR MARFĂ SA.
A obligat pârâta la plata către reclamantă a următoarelor drepturi salariale, actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală la data plății efective:
- salariul suplimentar aferent anului 2010, egal cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie 2010;
- prima pentru Ziua Feroviarului aferentă anului 2010, echivalentă cu salariul de bază la nivelul clasei I de salarizare;
- primele de Paști 2010 și C. 2010, echivalente cu salariul de bază la nivelul clasei I de salarizare;
- contravaloarea tichetelor de masă aferente perioadei 01.01._11.
A respins restul pretențiilor ca nefondate.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
1. Cu privire la al 13-lea salariu
În analiza acestui capăt de cerere, instanța va avea în vedere prevederile art. 30 alin.1 din contractul colectiv de muncă aplicabil la nivelul societății pârâte, text nemodificat în perioada 2007-2010 și potrivit cu care pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății poate primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
Criteriile care au condiționat acordarea salariului suplimentar au fost enumerate prin Anexa nr.6 la contractul colectiv de muncă.
În consecință, art. 30 din CCM la nivel de unitate a conferit dreptul salariaților la acordarea unei sume de bani echivalente cu salariul de bază din ultima lună a anului. Sintagma „poate primi”- folosită în alin.1 al art. 30 din CCM aplicabil nu reprezintă o posibilitate a angajatorului de a opta pentru neplată în mod unilateral, ci creează premisele ca în cazul unui acord bilateral al partenerilor sociali, care au negociat contractul colectiv, să se suspende, ori să înceteze plata acestui drept.
Totodată, textul art. 30 alin.1 din CCM trebuie interpretat sistematic, avându-se în vedere și art. 31 alin.1 care configurează ipoteza în care se poate acorda acest salariu, prin inserarea criteriilor care condiționează acordarea dreptului.
În aceste condiții, angajatorul poate exprima în mod valabil opțiunea de a nu acorda acest drept salarial numai pentru acei salariați care nu respectă criteriile prevăzute în anexa 6 și cum asemenea dovezi nu s-au făcut în privința reclamantei, rezultă că dreptul salarial analizat se cuvine acesteia.
Cu referire la anul 2010, din înscrisurile depuse la dosar de către pârâtă rezultă că prin contractul colectiv de muncă aplicabil la nivel de unitate, astfel cum a fost modificat prin actul adițional nr. 1713/21.04.2010, s-a prevăzut modificarea art. 30 alin.1, în sensul că salariul suplimentar nu se acordă pentru anul 2010.
Cu toate acestea, societatea pârâtă a semnat contractul colectiv de muncă aplicabil la nivel de grup de unități, contract a cărui valabilitate a fost prelungită până la data de 31.01.2011 prin acte adiționale succesive, ultimul dintre acestea fiind înregistrat sub nr. 629/04.01.2011 la MMFPS. Or, la art. 30 alin.1 din CCM menționat, s-a prevăzut în mod expres că pentru munca ireprosabila desfasurata in cursul unui an calendaristic, dupa expirarea acestuia, salariatii unitatilor feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de baza de incadrare din luna decembrie a anului respectiv.
În consecință, în temeiul contractului colectiv de muncă încheiat la nivel superior, reclamanta este îndreptățită la plata salariului suplimentar aferent anului 2010.
În privința anului 2011, în contractele colective de muncă aplicabile unității pârâte nu se regăsesc dispoziții care să reglementeze acordarea celui de-al 13-lea salariu, prevederile contractuale invocate de reclamantă având aplicabilitate până la data de 31.01.2011.
Pentru aceste motive, capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata salariului suplimentar aferent anului 2011 va fi respins ca nefondat.
2. Cu privire la prima de Ziua Feroviarului pentru anii 2010 și 2011
Prin dispozițiile art. 64 din contractul colectiv de muncă aplicabil în perioada 2007-2008, s-a prevăzut că „pentru Ziua Feroviarului se va acorda o premiere a cărei cuantum va fi stabilit de Consiliul de Administrație, cu consultarea delegațiilor aleși ai sindicatelor cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare”.
Prin actul adițional înregistrat sub nr. 1713/21.04.2010 la Direcția de Muncă și Protecție Socială a Municipiului București, s-a prevăzut modificarea art. 64, în sensul că ajutoarele materiale și primele menționate prin acest articol nu se acordă pentru anul 2010.
Pentru această perioadă când la nivelul unității intimate s-a prevăzut suspendarea primei pentru Ziua Feroviarului, au fost aplicabile dispozițiile contractului colectiv la nivel de grup de unități din transportul feroviar, care este contractul colectiv de muncă imediat superior, obligatoriu pentru pârâtă în temeiul art. 241 din Codul muncii aprobat prin Legea 53/2003, aplicabil la data nașterii dreptului.
La art. 71 din CCM la nivel de grup de unități, aplicabil până la data de 31.01.2011, se prevedea dreptul la prima pentru Ziua Feroviarului, la nivelul clasei 1 de salarizare, într-o reglementare identică cu cea din CCM încheiat la nivel de unitate.
Față de cele reținute mai sus reiese că, pentru anul 2010, până la 31.01.2011, izvorul normativ al pretențiilor reclamantei îl constituie CCM încheiat la nivel de grup de unități, a cărui semnatară a fost și unitatea pârâtă.
Pentru aceste motive, instanța va obliga pârâta la plata către reclamantă a primei pentru Ziua Feroviarului aferentă anului 2010, la nivelul clasei 1 de salarizare.
Cu referire la anul 2011, urmează a se reține că prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, nu mai este reglementată acordarea primei pentru Ziua Feroviarului. Cum contractele colective de muncă încheiate la nivel superior își încetaseră valabilitatea la 31.10.2010-CCM la nivel de ramură transporturi, respectiv la 31.01.2011-CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar, pretențiile reclamantei aferente anului 2011 sunt lipsite de temei, motiv pentru care vor fi respinse.
3. Cu privire la primele de Paști pentru anii 2010 și 2011 și C. 2010
Potrivit art. 64 din contractul colectiv de muncă aplicabil la nivelul unității pârâte în perioada 2007-2008, cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C. se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare; de ajutorul respectiv nu vor beneficia salariații care, în cursul anului respectiv, au absentat nemotivat de la serviciu sau au fost sancționați pentru consum de băuturi alcoolice, precum și salariații care la data acordării ajutoarelor se află în concediu fără plată cu durata de un an.
În anul 2009, în privința acelorași prime s-au aplicat dispozițiile art. 64 din contractul colectiv de muncă înregistrat sub nr. 2984/04.06.2009 la Direcția de Muncă și Protecție Socială a Municipiului București, care au reglementat acordarea celor două categorii de prime începând cu data de 01.01.2010.
Prin actul adițional înregistrat sub nr. 1713/21.04.2010 la Direcția de Muncă și Protecție Socială a Municipiului București, s-a prevăzut modificarea art. 64, în sensul că ajutoarele materiale pentru Paști și C. nu se acordă pentru anul 2010.
În privința primelor de Paști pentru anul 2010, respectiv C. 2010 vor fi avute în vedere aceleași considerente expuse referitor la prima pentru Ziua Feroviarului, în condițiile în care dreptul la încasarea respectivelor prime era consacrat într-o modalitate identică prin art. 71 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar.
De asemenea, pentru anul 2011, reclamanta nu au făcut dovada existenței unei prevederi contractuale, în vreunul dintre contractele colective de muncă aplicabile, prin care să fie reglementate în continuare primele analizate.În consecință, pretențiile vizând plata primei de Paști, aferentă anului 2011, vor fi respinse ca nefondate.
4.Cu privire la contravaloarea tichetelor de masă aferente perioadei 01.01._11
În susținerea acestui capăt de cerere, reclamanta a invocat dispozițiile art. 81 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar, potrivit cu care începând cu data de 01.01.2007, salariații unităților componente ale grupului de unități feroviare vor beneficia de tichete de masă în cuantum de un tichet pentru fiecare zi lucrătoare din lună, în condițiile legislației în vigoare.
S. pârâtă a semnat contractul colectiv de muncă aplicabil la nivel de grup de unități, contract a cărui valabilitate a fost prelungită până la data de 31.01.2011 prin acte adiționale succesive, ultimul dintre acestea fiind înregistrat sub nr. 629/04.01.2011 la MMFPS.
Dispoziții similare s-au regăsit și în contractul colectiv de muncă aplicabil la nivel de unitate în perioada 2009-2010, după cum a recunoscut pârâta prin întâmpinarea depusă la dosar.
Potrivit art. 236 alin 4 din Codul muncii, în vigoare la data încheierii acestor contracte, precum și pe durata lor de valabilitate, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea prevederilor legale constituie legea părților.Tot astfel, art. 241 alin. 1 lit. b din Codul muncii prevedea următoarele: „contractele colective de muncă încheiate la nivel de grup de unități produc efecte pentru toți salariații încadrați la angajatorii care fac parte din grupul de unități pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel.”
Din modalitatea de redactare a dispozițiilor contractuale rezultă cu claritate că beneficiul dreptului nu este condiționat, nefiind impuse negocieri ulterioare, ci dimpotrivă, se stabilesc prin acestea atât numărul de tichete, cât modalitățile concrete de acordare
Această modalitate de reglementare a dreptului salarial constituie un argument decisiv în concluzionarea că angajatorul și-a asumat obligația de plată a tichetelor de masă prin contractele colective de muncă aplicabile. Angajatorul are obligația de a acorda tichetele de masă lunar și anticipat, iar eventualele neacordări ale acestora nu-l exonerează de la îndeplinirea obligației.
În aceste condiții în sarcina angajatorului care nu își respectă obligația stabilită în contractul colectiv de muncă prin acordarea anticipată a tichetelor de masă, se naște datoria dezdăunării salariaților respectiv dreptul la compensație.
Ca urmare, reclamanta este îndreptățiți la acordarea tichetelor de masă pentru perioada 01.01._11, urmând ca pârâta să fie obligată la plata contravalorii acestor tichete. Pentru perioada ulterioară, contratul colectiv de muncă aplicabil la nivel de unitate nu a mai reglementat acordarea tichetelor de masă, expirând totodată valabilitatea CCM la nivel de grup de unități. În consecință, pretențiile aferente perioadei 01.02._11 vor fi respinse ca nefondate.
Critica sentinței prin motivele de recurs formulate de S. Națională de Transport Feroviar de Marfă – CFR Marfă S.A. a vizat în esență nelegalitatea pentru următoarele motive:
- Pin hotărârea recurată instanța a lăsat nesoluționata excepția lipsei capacității procesuale a paratei SNTFM CFR Marfa SA Sucursala Muntenia Dobrogea si excepția lipsei calității procesuale pasive a paratei SNTFM CFR Marfa SA Sucursala Muntenia Dobrogea. introduce in cauza la cererea reprezentantei UTSMC. ca urmare a desființării si radierii din registrul comerțului a SNTFM CFR Marfa SA Sucursala Constanta.
Cu privire la excepția lipsei capacității procesuale de folosința a paratei SNTFM CFR Marfa SA Sucursala Muntenia Dobrogea, se impune aplicarea dispozițiilor art. 41 alin.2 Cod procedura civila, coroborat cu dispozițiile art.43 Legea nr.31/1990, raportat la actul constitutive si statutul CFR Marfa SA aprobate prin HG nr.582/1998. privind înființarea SNTFM CFR Marfa SA.
- Hotărârea recurata este nelegală, prin prisma modului de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a paratei SNTFM CFR Marfa SA Sucursala Muntenia -Dobrogea.
In susținerea excepției lipsei calității procesuale pasive a paratei SNTFM CFR Marfa SA Sucursala Muntenia Dobrogea, arăta ca nu exista identitate intre persoana paratei si titularul obligației din raportul juridic dedus judecații.
- În mod greșit a fost respinsa excepția prescrierii dreptului material la acțiune, privind executarea retractiva a unor clauze prevăzute înXoftlraciul Colectiv de Munca si pentru acordarea retroactiva a drepturilor bănești solicitate.
Potrivit art.268 alin.l lit. e din Codul Muncii, in cazul neexecutarii contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia, acțiunile pot fi formulate in termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune.
In sensul clasificării acestor drepturi ca nefiind de natură salarială învederează Decizia Curții Constituționale nr. 1276 din 12.10.2010, publicată în Monitorul Oficial nr. 746 din 09.11.2010, prin care se stabilește că acordarea unor remunerații în lipsa muncii prestate afectează dreptul de proprietate al angajatorului, acesta din urmă fiind ținut de situația concretă și obiectivă a echivalenței prestațiilor. Curtea a reținut în motivarea deciziei sale și principiul că o sarcină excesivă impusă angajatorului este de natură a-i afecta esența dreptului de proprietate, în lipsa unui raport just de proporționalitate între prestația angajatului și veniturile încasate de acesta, încălcându-se astfel art. 44 din Constituția României.
- Interpretând greșit prevederile Contractului Colectiv de Munca al CFR Marfa SA. instanța a schimbat in mod nelegal înțelesul lămurit si vădit neîndoielnic al acestora, dând o interpretare diferita, eronata a prevederilor CCM.
In acest context, în temeiul art.40 alin.2 Codul Muncii, raportat la art.243 Codul Muncii, art. 155 Codul Muncii si art.41 alin.5 din Constituție, ce statuează obligația angajatorului de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege. din contractul colectiv aplicabil si contractele individuale de munca, recurenta parata a fost obligata sa achite intimaților reclamanți drepturi bănești necuvenite salariaților.
Se solicită reanalizarea probelor administrate, urmând sa se constate ca CCM 2007/2008 stabilit de părți prevede la art.30 următoarele:
„(I) Pentru munca depusa in cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății poate primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de baza de încadrare din luna decembrie a anului respectiv”. Așa cum este prevăzuta in Contractele Colective de Munca, aceasta clauza nu are caracter obligatoriu, deci angajatorul nu s-a obligat să acorde și nici nu s-a prevăzut că salariatul va primi, clauza neavând caracter imperativ, în mod nelegal a fost dispusă angajarea răspunderii contractuale specifică raporturilor de muncă.
- In mod similar, prin interpretarea greșita a Contractelor Colective de Munca ale CFR Marfa SA si a dispozițiilor Legii nr.142/1998, ce reglementează acordarea alocației zilnice de hrana sub forma tichetelor de masa, instanța a schimbat in mod nelegal înțelesul lămurit si vădit neîndoielnic al acestora, dând o interpretare diferita, eronata a dispozițiilor cu privire la alocația zilnică de hrana, obligând recurenta parata la plata drepturilor salariale reprezentând contravaloarea tichetelor de masa.
Au fost nesocotite prevederile CCM și dispozițiile legale, care reglementează posibilitatea si modalitatea de acordare a tichetelor de masa. obligând angajatorul la plata contravalorii tichetelor de masa, neexistând prevederi legale in acest sens, hotărârea pronunțata fiind lipsita de temei legal, prin încălcarea si aplicarea greșita a Legii 142/1998.
- Mai mult, prin hotărârea recurată, interpretând greșit contractele colective de munca încheiate pe anii 2009/2010 si actul adițional la CCM aferent anului 2010, in care părțile dialogului social au stabilit drepturile si obligațiile pârtilor aplicabile in anul 2010, s-a stabilit ca pentru anii 2009 si 2010 nu se aplica prevederile art.74, deci pentru anul 2010 nu se acorda tichete de masa.
- Pe fondul cauzei, se critică pentru nelegalitate hotărârea recurata intrucat instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecații, a schimbat natura pricinii ori intelesul lămurit si vădit neîndoielnic, hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, ori cuprinde motive contradictorii, străine de natura pricinii, hotărârea fiind data cu interpretarea ori aplicarea greșita a legii.
Datorita situației financiare dificile pe care o traversează parata CFR Marfa SA, înregistrând începând cu anul 2007 o scădere masiva si progresiva a prestațiilor de transport, pentru echilibrarea situației economice a societății si a încadrării in limitele stabilite de bugetul de venituri si cheltuieli aprobat prin hotărâre de guvern. CFR Marfa SA a fost interesata in susținerea locurilor de munca al angajaților, evitarea concedierilor colective si plata salariilor. Astfel, începând cu anul 2009, contractele colective la nivel de unitate, au fost incheiate in acord cu voința pârtilor si posibilitățile angajatorului, stabilindu-se sa nu se mai acorde parte din drepturile bănești solicitate in cauza.
In acest context, se impune analizarea, in mod corect a prevederilor CCM aplicabil la nivel de unitate CFR Marfa in perioada 2007-2009, cu respectarea termenului de prescripție, apreciind ca in perioada 01.01._09. nu a existat contract colectiv legal încheiat la nivelul unității, fiind aplicabil CCM la nivel superior.
Analizând perioada de valabilitate a contractelor colective de munca încheiate la nivel de unitate angajatoare, urmează a se observa că CCM 2007/2008, astfel cum a fost modificat prin actul adițional nr.2093/08.04.2008. înregistrat la Direcția de Munca si Protecție Sociala a Municipiului București, si-a încetat valabilitatea la data de 31.12.200, conform art.2 (2) paragraful 1, având următorul conținut: „Contractul colectiv de munca este valahii pana la data de 3l.12.2008...”.
Părțile dialogului social la nivel de unitate au purtat negocieri, in vederea încheierii valabile a noului CCM al CFR Marfa pentru anii 2009 - 2010. negocieri consemnate in procesele verbale de negociere din mai - iunie 2009. preluate conform voinței reale a pârtilor în CCM încheiat și înregistrat la Ministerul Muncii în 04.06.2009.
Cum în anii 2007, 2008. 2009 au fost aplicate, succesiv CCM la nivel de unitate si numai in perioada 01.01._09 când nu a existat încheiat CCM la nivel de unitate s-a aplicat CCM la nivel de ramura transporturi.
Având în vedere ca prevederile contractuale din CCM la nivel de unitate au putere de lege, producând efecte juridice pentru toți salariații CFR Marfa, iar contractul colectiv legal si valabil încheiat la nivel de unitate are caracterul unei norme speciale in raport cu contractele colective încheiate la nivel superior, ținând cont si de abrogarea expresa a dispozițiilor art. 238 - 247 Codul Muncii, prin Legea nr.40/2011, precizează următoarele:
- Salariul suplimentar pentru anii 2007, 2008, 2009 nu este cuvenit, neavand caracterul unei obligații asumate de angajator in CCM al CFR Marfa SA.
Urmare modificării CCM 2009/2010 prin act adițional, începând cu anul 2010 s-a stabilit ca dispozițiile art.30 ce reglementa posibilitatea, latitudinea acordării salariului suplimentar să nu se aplice pentru anul 2010.
Prin dispozițiile art. 30 din CCM încheiat la nivel de unitate angajatoare s-a stabilit ca salariul suplimentar se poate acorda numai pentru munca ireproșabila desfășurata de salariat într-un an calendaristic. Ori. in cauza s-a dovedit ca parte dintre reclamanți au săvârșit abateri disciplinare fiind sancționați disciplinar. D. urmare, cererea de acordare a salariului suplimentar va fi respinsa in raport cu acești reclamanți.
Mai mult începând cu data de 01.07.2009 și în tot cursul anului 2010 toți salariații CFR Marfa SA au avut suspendat contractul individual de munca (șomaj tehnic) potrivit art. 52 alin.3 Codul Muncii (in vigoare la data sesizării instanței).
- Ajutorul material de Paste si C..
D. fiind ca, cele doua capete de cerere sunt întemeiate pe prevederile același articol din Contractul Colectiv de Munca al SNTFM CFR Marfa SA. respectiv art.64 alini, se solicită respingerea cererilor ca neîntemeiate, urmând a se reține prevederile contractuale aplicabile. CCM al CFR Marfa SA aferent anului 2009.
Conform Contractului Colectiv de Munca încheiat și înregistrat legal la nivel de unitate, este vorba de un ajutor social (art.64 din Cap.VI Protecția salariatului) și aceasta fiind în fapt, o suma acordată de societate pentru completarea veniturilor nete ale salariaților.
Statutul acestei sume nu poate fi altul decât acela de ajutor social financiar cu ocazia sărbătorilor religioase de Paști si C., fiind o libertate a SNTFM CFR Marfa SA, în raport cu angajații săi, având caracter de plata aleatorie, în condițiile financiar-economice ale societății.
In lipsa posibilităților financiare, societatea nu poate să asigure sprijinul suplimentar al veniturilor salariaților,în afara clauzelor obligatorii ale contractelor individuale de muncă prin care se stabilesc drepturile si obligațiile ambelor părți, inclusiv drepturile salariale ale angajatului.
Analizând prevederile art. 64 din CCM 2009 încheiat la nivel de unitate angajatoare, se va constata că părțile au stabilit să nu se aplice aceste prevederi in anul 2009 ci doar începând cu 01.01.2010 beneficieze de ajutoarele materiale de Paste si C. salariații care au săvârșit abateri disciplinare, ori care au absentat de la serviciu.
- Premierea de Ziua feroviarului.
Conform Contractelor Colective de Munca încheiate în anul 2009, premierea acordata de Ziua feroviarului este asimilată unui ajutor social financiar (art.64 din Cap.17 - Protecția salariatului), fiind în fapt o sumă acordată de societate pentru completarea veniturilor nete ale salariaților.
Acest sprijin financiar s-a stabilit de către părți, prin contract, a fi acordat în anumite condiții. Acordarea acestui sprijin material nu este obligatorie, dovadă fiind neincluderea să ca obligație a societății in clauzele contractuale prevăzute în CCM, Cap.II - Sistemul de salarizare. El poate fi acordat numai in anumite condiții negociate de părți.
Mai mult. potrivit art.64 alin.2 din Contractul Colectiv de Munca pe anul 2009, drepturile bănești pe care le solicita reclamanții nu se acorda, prevederile art.64 nu se aplica pentru anul 2009, urmând a se negocia începând cu 01.01.2010.
Începând cu anul 2010, nu se mai aplica prevederile art.64 alin.2 din CCM 2010, iar din 2011 premierele nu mai sunt prevăzute de CCM CFR Marfa.
- Contravaloarea tichetelor de masa neeliberate din luna aprilie 2009.
In conformitate cu dispozițiile legale invocate de reclamanți. Legea nr. 142/1998. privind acordarea tichetelor de masa. "salariații din cadrul societăților comerciale, regiile autonome si din sectorul bugetar, precum si din cadrul unităților cooperatiste si a celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal, prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite in continuare angajator, pot primi o alocație de hrana acordata sub forma lichelelor de masa. suportata integral pe costuri de către angajator".
Conform HG nr. 28/2010 privind aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli pe anul 2009 al Societății Naționale de Transport Feroviar de Marfa CFR Marfa SA, în Capitolul „Cheltuieli totale", litera „d" - Cheltuieli cu personalul, este bugetată suma de 7.381.000 lei pentru cheltuieli cu tichete de masa.
Mai mult, analizând prevederile Legii nr. 142/1998 se constată că scopul bonificației sub forma tichetului de masă îl constituie asigurarea unui venit suplimentar prin suportarea pe costuri de către angajator a mesei sau produselor alimentare ce constituie hrana angajatului pentru o zi lucrătoare.
Prin art.6 alin.5 se interzice acordarea unui rest de bani la tichetul de masa, recunoscând statutul acestuia de hârtie de valoare nominala, nefungibilă, emisa cu scop bine determinat, interzicându-se compensarea tichetului de masa prin acordarea unei sume in bani.
Contractul Colectiv de Munca 2009/2010 stabilește că drepturile bănești prevăzute de art.64 nu se acordă în anul 2009, urmând ca prevederile art. 64 CCM să se aplice începând cu 01.01.2010, prin renegociere, în funcție de situația economico-financiară a CFR Marfa SA. Actul adițional încheiat in anul 2010 stabilește că pentru anul 2010 nu se vor aplica prevederile art. 30, 64, 74 din CCM si nu vor fi acordate drepturile bănești stipulate în aceste clauze, urmând a fi renegociate la încheierea contractelor colective ulterioare, începând cu anul 2011, avându-se în vedere situația economico-financiară a CFR Marfă, drepturile bănești solicitate în cauză au fost renegociate de părți și au fost eliminate din CCM încheiat la nivel de unitate.
Recursul este fondat și urmează a fi admis având în vedere următoarele considerente:
Pretențiile acordate prin sentința civilă atacată au în vedere contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, ele fiind reglementate la art. 30(1) și art. 64 din CCMU cu aplicabilitate până la 22.04.2010 când prin actul adițional nr. 1713/2010 s-a hotărât neacordarea acestor drepturi pentru anul 2010 și 2011, ulterior acestei date.
O primă excepție vizează capacitatea procesuală a pârâtei S.N.T.F.M. CFR Marfă SA Sucursala Muntenia Dobrogea, excepție ce urmează a fi respinsă având în vedere disp. art. 41(2) cod pr.civilă conform cărora :”(2) Asociațiile sau societățile care nu au personalitate juridică pot sta în judecată ca pârâte, dacă au organe proprii de conducere”.
În speță, Sucursala poate sta în judecată prin Directorul său având în vedere mandatul acordat în acest sens, mandat în baza căruia este împuternicit să exercite drepturile procesuale privind întocmirea, încheierea valabilă și semnarea oricăror acțiuni în justiție, exercitarea tuturor căilor de atac, precum și a oricăror acte juridice în raport cu instanțele de judecată de orice grad și a tuturor autorităților judiciare, de asemenea să delege personalul de specialitate juridică subordonat, în vederea reprezentării intereselor societății în fața instanțelor de judecată de orice grad și a tuturor autorităților judiciare și publice.
Prin urmare, întrucât Sucursala C. are organe proprii de conducere, stă în proces atât în calitate de pârât, cât și de reclamant în conformitate cu art. 41(2) cod pr.civilă.
De asemenea, potrivit Hotărârii A.G.A. nr. 27/29.10.2010 a Adunării Generale a Acționarilor CFR Marfă SA a fost înregistrată în Registrul Comerțului – Sucursala Muntenia Dobrogea C..
H.G. nr.582/1998 prevede înființarea S.N.T.F.M. CFR Marfă SA, al cărui unic acționat este Statul Român. La nivel teritorial, această societate desfășurându-și activitatea prin Sucursale.
Raportat la această soluție, excepția lipsei calității procesuale pasive a S.N.T.F.M. CFR Marfă Sucursala Muntenia Dobrogea apare ca lipsită de obiect, dar ea este și nefondată din prisma faptului că raporturile juridice de muncă s-au derulat cu acest pârât și nu cu S.N.T.F.M. CFR Marfă.
În referire la excepția prescripției dreptului la acțiune, Curtea reține că aceasta nu este întemeiată.
Pentru soluționarea judicioasă a acestui motiv de recurs se impune cu prioritate clarificarea teoretică a noțiunii de „salariu”.
Conform codului muncii, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri(art. 155 Codul muncii).
Prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate la art. 30 (1) se prevede: „Pentru Munca desfășurată în cadrul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății poate primi 1 salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv”.
Rezultă fără putință de tăgadă, din modalitatea de redactare a acestui articol din contractul colectiv de muncă că dreptul suplimentar anual acordat este un drept de natură salarială.
Dispoziția cuprinsă în art. 283 lit.”e” Codul muncii reglementează dreptul material la acțiune în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă or a unor clauze ale acestuia, altele decât drepturi salariale, întrucât în privința acestora legiuitorul a dat o reglementare distinctă și anume aceea cuprinsă la lit.”c” a aceluiași art. 283 Codul muncii.
Nu trebuie omis faptul că tot în Codul Muncii legiuitorul a statuat că „dreptul la acțiune cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescriu în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate”, norma cuprinsă în art. 166 alin.1 Codul muncii.
Regulile care guvernează prescripția în materia drepturilor salariale sunt disp.art.283 alin.1 lit.”c” codul muncii, în conformitate cu care cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
În referire la Prima pentru Ziua Feroviarului aceasta era datorată integral pentru 2009, având în vedere următoarea argumentație:
Texte de lege incidente în cauză.
Art.243 (1) din Codul Muncii dispune:
„ Executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți”.
Art.30 (1) din Legea nr.130/1996 republicată, dispune:
„Executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți”.
Art.64 din Contractul Colectiv de Muncă 2007 – 2008, dispune:
„Pentru Ziua Feroviarului se va acorda o premiere a cărei cuantum va fi stabilit de Consiliul de Administrație, cu consultarea delegațiilor aleși ai sindicatelor cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare”.
Art.969 din Codul Civil dispune:
„Convențiile legale făcute au putere de lege între părți”.
Din coroborarea dispozițiilor legale mai sus redate rezultă că izvorul pretenției reclamanților recurenți este în convenția dintre părți, respectiv contractul colectiv de muncă.
Norma cuprinsă în art.64 (1) din C.C.M. are un caracter imperativ și nu condiționează acordarea dreptului pretins de vreun acord sau de existența posibilităților financiare.
Din analiza succesivă a contractelor colective de muncă pentru perioada 2010-2011, se poate observa că textul care a configurat posibilitatea acordării dreptului a rămas neschimbat.
Relevanța acestei observații este hotărâtoare pentru dezlegarea judicioasă a pricinii întrucât contractul colectiv de muncă nu prevede posibilitatea acordării opționale a acestor prime, obiectul negocierii nereprezentându-l însuși dreptul la premiul de „Ziua Ceferistului” ci modalitatea concretă de acordare a acestui beneficiu.
Oricum din modalitatea de redactare a textului rezultă că și în lipsa unei negocieri acest premiu nu poate avea un cuantum mai mic decât nivelul clasei 1 de salarizare.
Toate alegațiile intimatei recurente referitoare la imposibilitatea constituirii fondului de premiere nu pot înfrânge voința comună a părților reliefată în contractul colectiv de muncă, dreptul salarial prevăzut nefiind condiționat de configurarea prestabilită a fondului de salariu.
Oricum inițiativa negocierii nu aparține sindicatului care are doar rol consultativ, obligația fiind constituită în mod imperativ în sarcina Consiliului de Administrație, concluzie ce se desprinde din folosirea verbului cu caracter imperativ „se va acorda”, o premiere stabilită de Consiliul de Administrație cu consultarea delegațiilor aleși ai sindicatelor.
Cu toate acestea, având în vedere actul adițional nr.1713/22.04.2010 și întrucât Ziua Feroviarului are ca dată de acordare 23 aprilie, urmează a nu fi acordată pentru anul 2010, părțile dialogului social înțelegând să modifice în urma acestei negocieri contractele colective mai sus redate.
În referire la prima de Paști și C.:
Prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 2009 – 2010 s-a prevăzut că primele de Paști, C. și pentru Ziua Ceferiștilor nu se acordă cu 1.01.2010, însă acest contract produce efecte potrivit art. 25 din Legea nr. 130/1996 de la data înregistrării lor la Direcția de Muncă și Protecție Socială.
Cum înregistrarea contractului colectiv de muncă s-a efectuat abia la data de 04.06.2009, în mod corect prima instanță a obligat pârâta la plata primelor de Paști pentru anul 2009, în conformitate cu art. 64 din CCM.
Pe perioada 01.03.2009 – 04.06.2009 a produs efecte CCM la nivel de grup de unități din Transportul Feroviar, potrivit art. 241 pct. b din Codul muncii, care prevedea în mod similar acordarea acestor drepturi.
Astfel, prin art. 71 din acest contract se prevede că :”în afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii, salariații vor mai beneficia de următoarele: cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C., se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare…”
Cu toate acestea având în vedere actul adițional 1713/21.04.2010 aceste drepturi salariale nu se mai acordă după data de 21.04.2010, întrucât aceasta a fost voința părților dialogului social.
În referire la excepția nulității deciziei prin încălcarea art. 105 alin.2 din Codul de procedură civilă, Curtea o va respinge, aceasta fiind o critică generică fără o susținere concretă.
În ceea ce privește tichetele de masă:
In conformitate cu art.1 alin.1 din Legea 142/1998 salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome, din sectorul bugetar, din unitățile cooperatiste si a celorlalte persoane fizice si juridice care încadrează personal prin încheierea unui contract de munca, pot primi o alocație de masă care insă se acorda in limita prevederilor bugetului de stat sau bugetelor locale de venituri si cheltuieli aprobate conform legii.
In speță in perioada aprilie 2009 – aprilie 2011 erau aplicabile mai multe contracte colective de muncă la nivel de grup de unități.
Contractul colectiv de muncă pentru anul 2009-2010 a fost modificat prin Actul adițional nr. 1713/21.04.2010.
Potrivit art. 236 alin 4 din Codul muncii, încheiate cu respectarea prevederilor legale constituie legea părților, tot astfel art. 241 alin. 1 lit. b din Codul muncii prevede că contractele colective de muncă încheiate la nivel de grup de unități produc efecte pentru toți salariații încadrați la angajatorii care fac parte din grupul de unități pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel.
Față de prevederile art. 31(2) din Legea 130/1996 modificările aduse contractului colectiv de muncă devin aplicabile de la data înregistrării sau de la o dată ulterioară convenită de părți, aceste prevederi ale actului adițional fiind aplicabile începând cu 22 aprilie 2010.
Ca urmare salariații sunt îndreptățiți la acordarea tichetelor de masă până la 21 aprilie 2010, când a intrat în vigoare actul adițional nr. 1713/21.04.2010.
Inserarea mențiunii de neacordare a tichetelor de masă pentru anul 2010 prin actul adițional 1713/21 aprilie 2010 are și o altă semnificație și anume aceea că dacă până în acel moment a fost posibilă acordarea tichetelor de masă după data de 22 aprilie 2010 acest lucru nu mai este posibil potrivit voinței comune a partenerilor de dialog social exteriorizată prin actul adițional modificator la contract.
Angajatorul are obligația de a acorda tichetele de masă lunar și anticipat, iar eventualele neacordări ale acestora nu-l exonerează de la îndeplinirea obligației, iar critica referitoare la acordarea parțială a acestora cu motivația că reclamanta a avut și perioade de suspendare a C.I.M. este una formală, ea nefiind dovedită la situația concretă a fiecărui salariat.
În practica instanței supreme s-a statuat ca aceste beneficii cu caracter social nu constituie un drept ci o vocație ce se poate realiza doar în condițiile în care angajatorii au prevăzute în bugetele de venituri și cheltuieli sume cu această destinație ; în cazul de speță ,pârâta fiind societate cu capital de stat, bugetul de venituri și cheltuieli se aprobă prin hotărâre de guvern inițiată de Ministerul Transporturilor și infrastructurii cu avizul Ministerul Finanțelor Publice și Ministerului Muncii Familiei și Protecției Sociale.
Se consideră că la încheierea unui contract colectiv de muncă trebuie să se ia in considerare aspectele economica-financiare care pot sa afecteze executarea acestui contract, aspecte pe care insa nici pârâta și nici autoritatea la care se subordonează și care a aprobat bugetul fără includerea acestor sume, nu le-au avut in vedere; nici nu s-a făcut dovada imposibilității achitării efective a acestor drepturi si nici a faptului ca schimbarea circumstanțelor nu a putut fi in mod rezonabil avută in vedere la data încheierii contractului, aceasta prin prisma teoriei impreviziunii, in virtutea căreia pârâta avea posibilitatea de a solicita renegocierea clauzei, încetarea sau suspendarea acestei clauze.
Ca urmare, CCM la nivel de unitate a fost legal încheiat si nici una din părți nu a dovedit contestarea acestuia, astfel încât angajatorul are obligația de a acorda drepturile bănești consemnate in CCM indiferent de dificultățile financiare existente, altfel dreptul prevăzut in CCM rămâne golit de conținut iar simpla afirmație conform căreia nu există disponibil bănesc și nu s-au prevăzut asemenea sume de bani în buget, este irelevantă și contrară prevederilor CCM căruia astfel nu i se dă eficiență.
Cu toate acestea tichete de masă sunt cuvenite pentru luna ianuarie 2011, având în vedere următoarea evoluție a contractelor colective de muncă la nivel de grup de unități pe anii 2006 – 2008 care a fost prelungit prin actele adiționale 370/20.06.2008 și 629/04.01.2011, acesta din urmă prevăzând aplicabilitatea CCM G. de Unități până la 31 ianuarie 2011, ceea ce are semnificația că actul adițional 1713/21.04.2010 la nivel de unitate și-a produs efectele numai până la 31 decembrie 2010.
Critica referitoare la salariul suplimentar 2010 este nefondată, având în vedere CCM 2007 – 2008 și 2009 – 2010 nr. 1625/29.05.2007 prelungit prin actul adițional nr. 2093/08.04.2008 și CCMU 2009 – 2010 înregistrat sub nr.2584/04.06.2009 și actul adițional 1713/21.04.2010.
Art. 30(1) din CCM unitate dispune: „Pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății poate primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.”
(2) Salariul suplimentar se poate acorda și trimestrial, în baza hotărârii Consiliului de Administrație, luată cu acordul delegaților aleși ai sindicatelor. În acest caz, cuantumul anual al unui salariu suplimentar va fi echivalent cu un salariu de bază mediu lunar realizat.
Art.31(1) Criteriile care condiționează acordarea salariului suplimentar sunt cele din Anexa nr.6.
Art.243(1) Codul muncii dispune: „Executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți.
(2) Neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă atrage răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta.”
Art. 969 cod civil dispune:
„Convențiile legal făcute au putere de lege între părți.”
Din interpretarea dispozițiilor contractuale și legale mai sus redate Curtea apreciază că argumentația Tribunalului referitoare la obligativitatea acordării sumelor pretinse este conformă cu voința părților.
Art. 30 din CCM la nivel de unitate conferă dreptul salariaților la acordarea unei sume de bani echivalente cu salariul de bază din ultima lună a anului.
Sintagma „poate primi” folosită în alin.1 al art. 30 din CCM aplicabil nu reprezintă o posibilitate a angajatorului de a opta pentru neplata în mod unilateral ci creează premisele ca în cazul unui acord bilateral al partenerilor sociali, care au negociat contractul colectiv, să se suspende, ori să înceteze plata acestui drept.
În speță sindicatul nu a participat la asemenea negocieri ci dimpotrivă a solicitat obligarea angajatorului la respectarea obligației asumate. În atare condiții nu se poate primi interpretarea recurentei referitoare la inserarea acestui drept facultativ, angajatorul nefiind deținătorul acestei facultăți de a acorda sau nu un drept salarial.
Este neîndoielnic faptul că uzitarea sintagmei „poate primi” are în vedere constituirea acestui drept în favoarea salariaților, căci dacă s-ar fi dorit să se facă referire la crearea vreunei posibilități de opțiune în favoarea angajatorului de a se acorda sau nu acest drept salarial ar fi fost folosită sintagma „poate acorda” sau „poate plăti”.
Sintagma „poate primi” inserată în art. 30(1) din CCM trebuie pusă în strânsă legătură cu art. 31(1) care configurează ipoteza în care se poate acorda acest salariu prin inserarea criteriilor care condiționează acordarea dreptului.
În aceste condiții, angajatorul poate exprima în mod valabil opțiunea de a nu acorda acest drept salarial numai pentru acei salariați care nu respectă criteriile prevăzute în anexa 6 și cum asemenea dovezi nu s-au făcut rezultă că dreptul salarial se cuvine tuturor celor care l-au pretins, prezumția operând în favoarea lor.
Clauzele contractului colectiv de muncă încheiat la nivelul unității sunt obligatorii pentru părțile semnatare, acestea nu creează posibilitatea pentru ca una din părți să hotărască unilateral încetarea executării obligației asumate, o atare conduită putând să fie sancționată în mod corespunzător printr-o cerere adresată instanței de judecată. Critica axată pe lipsa prevederii bugetare a sumelor nu poate fi primită atâta timp cât obligația de plată este preexistentă, a fost prevăzută în CCM – urile anterioare iar obligația constituirii bugetului de o asemenea manieră cu scopul acoperirii obligațiilor contractuale asumate aparține angajatorului.
Cu toate acestea având în vedere actul adițional 1713/21.04.2010 încheiat la contractul de muncă la nivel de unitate 2009 - 2010 prin care părțile dialogului social, de comun acord au convenit ca acest drept să nu se mai acorde și cum dreptul salarial configurat de art.30(1) din CCM este ulterior acestui moment intră sub incidența actului adițional și deci pentru anul 2010 nu se mai acordă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul civil având ca obiect drepturi bănești, acțiune formulată de recurenta pârâtă S. Națională de Transport Feroviar de Marfă CFR Marfă SA București, cu sediul ales în mun. C. Bld. 1 Decembrie 1918 nr. 2, județ C., împotriva sentinței civile nr.6431/28.11.2012 pronunțate de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă C. F. B., domiciliată în C., ., județul C..
Modifică în parte sentința recurată în sensul că respinge cererea privind obligarea pârâtei la plata salariului suplimentar/2010 și a Primelor „Ziua feroviarului” aferent 2010 și C./2010.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă
Pronunțată în ședința publică de la 21 mai 2013.
Președinte, M. A. | Judecător, M. B. | Judecător, R. A. |
Grefier, C. D. |
| ← Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 365/2013. Curtea... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 965/2013.... → |
|---|
