Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 976/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA

Decizia nr. 976/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 28-10-2013 în dosarul nr. 8317/88/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL C.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 976/CM

Ședința publică din 28 octombrie 2013

Complet specializat pentru cauze privind

conflictele de muncă

PREȘEDINTE - M. G.

JUDECĂTORI - Vanghelita T.

- G. L.

GREFIER - M. D.

Pe rol soluționarea recursurilor civile declarate de recurenții pârâți L. T. „I. C.”, cu sediul în Tulcea, . și C. L. AL MUNICIPIULUI TULCEA, cu sediul în Tulcea, ., împotriva sentinței civile nr. 1770 din 06 martie 2013 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr._, având ca obiect drepturi bănești, în contradictoriu cu intimatul reclamant S. L. DE ARTĂ TULCEA, cu sediul în Tulcea, . nr. 166, în numele și pentru membrii de sindicat R. P. și MORATIU M. și cu intimata pârâtă ȘCOALA G. „A. C.”, cu sediul în Tulcea, ..

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.

Recursurile sunt declarate și motivate în termenul legal prevăzut de lege și scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință prin care s-a evidențiat faptul că la dosar s-a depus de intimatul reclamant S. L. de Artă Tulcea, întâmpinare, ce a fost comunicată recurenților pârâți L. T. „I. C.” și C. L. al Municipiului Tulcea și intimatei pârâte Școala G. „A. C.”.

Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 150 Cod procedură civilă, constată dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra recursurilor, luând act că recurenții pârâți și intimatul reclamant au solicitat judecata și în lipsă.

CURTEA

Asupra prezentelor recursuri, constată următoarele:

P. sentința civilă nr. 1770/6.03.2013 a Tribunalului Tulcea a fost admisă acțiunea reclamantului S. L. DE ARTĂ TULCEA, formulată în numele și pentru membrii săi R. P. și MORAȚIU M., în contradictoriu cu pârâții C. L. TULCEA, ȘCOALA G. "A. C." TULCEA și L. T. "I. C." TULCEA (L. PEDAGOGIC), având ca obiect drepturi bănești.

Pârâții unități școlare au fost obligați să plătească reclamanților drepturile salariale aferente perioadei 1.01._11, rezultate din aplicarea coeficientului de multiplicare 1=400 ca baza de calcul a drepturilor salariale ale acestora. Aceiași pârâți au fost obligați să plătească reclamanților diferențele salariale dintre salariile astfel calculate si cele efectiv încasate pentru perioada 1.01._11, sume ce vor fi actualizate cu rata inflației la data plății efective.

Pârâtul C. L. Tulcea a fost obligat să aloce pârâtelor unități școlare sumele necesare plății diferențelor salariale dispuse prin hotărâre.

Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul Tulcea a arătat că prin adresa nr. 558/2013 se atestă că reclamanta Morațiu M. este salariata L. T. „I. C.” – Tulcea începând cu data de 03.05.1988, pe funcția de bibliotecar, iar potrivit adresei nr. 308/2013, reclamantul R. P. a ocupat funcția didactică de profesor în perioada 01.01.2010 – 13.05.2011 în cadrul Școlii „A. C.” – Tulcea.

Astfel, în perioada 01.01._11, reclamanții au fost încadrați ca personal didactic și respectiv didactic auxiliar în cadrul instituțiilor pârâte și nu au beneficiat de drepturile salariale prevăzute de Legea nr. 221/2008.

P. O.G. nr. 15/2008 au fost reglementate criteriile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ astfel încât prin art. 1 alin. (1) lit. c) a treia liniuță din acest act normativ s-a stipulat că pentru funcțiile didactice prevăzute în anexele 1.2, 2 și 3, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 va fi de 291,678 lei pentru perioada 01 octombrie – 31 decembrie 2008, respectiv o creștere cu încă de 6% valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 pentru această perioadă poate deveni 299,933 lei în condițiile realizării principalilor indicatori economici pe care este constituit bugetul de stat pe anul 2008, respectiv creșterea produsului intern brut, ținta de inflație, precum și nivelul productivității muncii.

P. Legea nr. 221/2008, publicată în M. Of. din 28 octombrie 2008 a fost aprobată cu modificări O.G. nr. 15/2008, astfel încât textul de lege mai sus enunțat a suferit o . modificări, în sensul că, pentru perioada 01 octombrie – 31 decembrie 2008, s-a stabilit că, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 este de 400,00 lei, această valoare reprezentând valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare.

Ulterior, dispozițiile art. 1 alin.1 lit. c), ultima liniuță din O.G. nr. 151/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008 au fost modificate succesiv prin O.U.G nr. 136/2008, prin O.U.G nr. 15/2008 și O.U.G nr. 1/2009.

S-a reținut că toate aceste ordonanțe succesive, prin care au fost modificate prevederile O.G. nr. 15/2008, au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr. 1221/12.11.2008; nr. 842/02.06.2009; nr. 989/30.06.2009 și nr. 984/30.06.2009, ale Curții Constituționale.

Conform dispozițiilor art. 147 alin.1 din Constituția României, deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României, iar de la data publicării, acestea sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor. Efectele produse de deciziile Curții Constituționale în procesele în care s-au invocat excepțiile de neconstituționalitate nu au semnificația unor efecte retroactive ale deciziei ci reprezintă o aplicare firească a acesteia, având în vedere că,de dispoziția care a făcut obiectul excepției depinde soluționarea cauzei respective.

În aceste condiții, instanța de fond a apreciat că admiterea unei excepții de neconstituționalitate poate produce implicit efecte asupra unor raporturi juridice născute anterior.

Cum O.U.G nr. 136/2008, art. I pct. 2 și 3 din O.U.G. nr. 151/2008 și art. 2 și 3 din O.U.G. nr. 1/2009 au fost declarate neconstituționale, se constată că, în prezent, sunt în vigoare și produc efecte dispozițiile art. 1 alin. 1 lit. c), ultima liniuță din O.G. nr. 15/2008, aprobate cu modificări prin Legea nr. 221/2008, dispoziții care stabilesc o valoare a coeficientului de multiplicare de 400,00 lei.

De asemenea, se constată și că, prin ordonanțele declarate neconstituționale ( nr. 136/2008, nr. 151/2008 și nr. 1/2009 ) au fost modificate prevederile art. 1 alin. 1 lit. c), ultima liniuță din O.G. nr. 15/2008, însă Legea nr. 221/2008, act juridic distinct de OG nr. 15/2008 și care stabilește valoarea coeficientului de multiplicare de 400,00 lei, nu a fost modificată sau abrogată prin alte acte normative, astfel încât aceasta produce efecte de la data intrării ei în vigoare.

În plus, prin decizia nr. 3/04.04.2011 a Î.C.C.J. pronunțată în interesul legii ca efect al deciziilor Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale ordonanțele de urgență ale Guvernului nr. 136/2008, nr. 151/2008 și nr. 1/2009, s-a statuat că, dispozițiile O.U.G. 15/2008, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice, potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate cu începere de la 01 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009.

În consecință, cum reclamanții nu au beneficiat de drepturile ce derivă din Legea nr. 221/2008, rezultă că aceștia au dreptul la recalcularea drepturilor salariale conform O.G. 15/2008 aprobată prin Legea nr. 221/2008.

Potrivit art. 30 alin. 5 din Legea nr. 330/2009, în anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, iar conform alineatului 6 al aceluiași articol, pentru persoanele ale căror sporuri cu caracter permanent acordate în luna decembrie 2009 nu se mai regăsesc în anexele la lege și nu au fost incluse în salariile de bază, în soldele funcțiilor de bază sau, după caz, în indemnizațiile lunare de încadrare, sumele corespunzătoare acestor sporuri vor fi avute în vedere în legile anuale de salarizare, până la acoperirea integrală a acestora.

Totodată, conform art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 1/2010, începând cu luna ianuarie 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își păstrează salariul, solda sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare brută avută la această dată (…), iar potrivit art. 6 alin. (1) din aceeași ordonanță în cazul în care drepturile salariale determinate în conformitate cu Legea-cadru nr. 330/2009 și cu prezenta ordonanță sunt mai mici decât cele stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului pentru funcția respectivă pentru luna decembrie 2009 se acordă o sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu care să acopere diferența, în măsura în care persoana își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Această sumă se include în salariul de bază, solda/salariul funcției de bază sau indemnizația lunară de încadrare, după caz, dar nu este luată în calcul la determinarea altor drepturi de natură salarială care se stabilesc în funcție de acestea.

Întrucât salariul la nivelul lunii decembrie 2009 trebuia calculat conform coeficientului de multiplicare stabilit prin Legea nr. 221/2008, date fiind și prevederile legale mai sus enunțate, rezultă că, încadrarea salarială trebuia să se raporteze la salariul cuvenit în decembrie 2009, și nu la salariul încasat în aceeași lună.

Instanța de fond a obligat pârâtul C. L. Tulcea să aloce pârâților unități școlare sumele necesare plății diferențelor salariale dispuse prin prezenta hotărâre, având în vedere că, „potrivit art. 104 din Legea nr. 1/2011: …2) finanțarea de bază se asigură din bugetul de stat, din sumele defalcate din taxa pe valoare adăugată, prin bugetele locale, pentru următoarele categorii de cheltuieli: a) cheltuieli cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora.”

Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs, în termen legal, L. T. ,,I. C.’’ Tulcea, precum și C. L. al MUN. TULCEA.

Unitatea de învățământ L. T. ,,I. C.’’ a susținut că soluția este nelegală, cererea de chemare în judecată fiind inadmisibilă câtă vreme nu s-a avut în vedere procedura prevăzută de art. 5 alin. 6 din O.U.G. nr. 1/2009 privind reîncadrarea personalului didactic din învățământ la 01.01.2010.

S-a susținut că împotriva modului de stabilire a salariilor de bază individuale se putea face contestație în condițiile art. 34 din Legea nr. 330/2009, soluționare dată în competența ordonatorilor de credite, după care persoanele nemulțumite se puteau adresa instanței de contencios administrativ. Cum salariații nu au urmat această procedură și s-au adresat direct instanței de judecată, acțiunea este inadmisibilă.

Recurentul pârât a mai arătat că reîncadrarea personalului didactic din învățământ la 01.01.2010 s-a realizat cu respectarea art. 30 din Legea nr. 330/2009 și ale art. 5 alin. 6 din O.U.G. nr. 1/2010 (respinsă prin Legea nr. 30/2012), luându-se în calcul salariile de bază la data de 31.12.2009 stabilite conform O.U.G. nr. 41/2009 aprobate prin Legea nr. 300/2009 și cu respectarea principiilor art. 3 din Legea nr. 330/2009.

O.G. nr. 15/2008, aprobată prin Legea nr. 221/2008, a fost abrogată prin Legea nr. 330/2009.

Recurenta pârâtă a mai susținut că la data reîncadrărilor nu exista o sentință civilă definitivă care să oblige unitatea la acordarea unor drepturi salariale, toți salariații primind fluturașii de salariu în conformitate cu deciziile de reîncadrare.

S-a conchis în sensul că unitatea de învățământ nu are nici o culpă în acest sens, cererea de chemare în judecată urmând a fi respinsă.

În recursul pârâtului C. L. TULCEA s-a arătat că soluția este nelegală câtă vreme această entitate a fost obligată la alocarea în bugetul unității de învățământ a sumelor necesare plății drepturilor salariale recunoscute în favoarea reclamanților.

S-a reiterat excepția lipsei calității procesuale pasive din perspectiva art. 104 alin. 2 din Legea nr. 1/2011 privind educația națională, care se referă la modalitatea de realizare a finanțării în domeniu – recurentul apreciind că din această perspectivă calitate procesuală pasivă poate avea doar Statul (devreme ce sumele sunt alocate de la bugetul de stat), iar nu C. L..

Asupra fondului cauzei, recurentul autoritate locală a evocat aceleași dispoziții ale Legii nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale O.U.G. nr. 1/2010.

S-a arătat că este real faptul că în conformitate cu prevederile art. 4 alin 5 din O.U.G. nr. 1/2010, în anul 2010, personalul aflat în funcție la data de 31 decembrie 2009 își va păstra ,,salariul avut’’, dar această ultimă sintagmă din textul art. 30 alin. 5 din Legea-cadru nr. 330/2009 nu poate fi interpretată decât în contextul lit. a). a acestui alineat, conform căruia ,,salariul avut’’ este cel corespunzător funcțiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile introduse în acesta potrivit anexelor la lege – iar nu salariul efectiv încasat sau salariul pe care trebuiau să îl încaseze reclamanții.

Analizând criticile formulate, în raport de dispozițiile art. 304 pct. 9 cod proc. civilă Curtea va reține următoarele considerente:

Asupra lipsei calității procesuale pasive a Consiliului L., instanța de recurs va avea în vedere că argumentele de nelegalitate aduse nu sunt fondate.

Cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu C. L. Tulcea s-a raportat, într-o modalitate accesorie la pretenția principală izvorâtă din relaționarea angajator /salariat existentă între personalul didactic și unitățile de învățământ în cadrul cărora sunt angajați (așa cum de altfel a analizat-o și instanța de fond), la această interpunere administrativă a autorității publice locale în reglementarea financiară a fondurilor destinate plății acestor drepturi către personalul didactic.

Astfel, potrivit art. 104 alin. 2 din Legea nr. 1/2011 cuprins în Capitolul VII ,,Finanțarea și baza materială a învățământului preuniversitar’’, finanțarea de bază se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată și alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale, pentru următoarele categorii de cheltuieli:

a) cheltuielile cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora;…’’.

Textul alin. 5 dispune deopotrivă că finanțarea de bază aprobată anual prin legea bugetului de stat se repartizează pe comune, orașe, municipii și sectoare ale municipiului București de către direcțiile generale ale finanțelor publice județene, respectiv a municipiului București, cu asistența tehnică de specialitate a inspectoratelor școlare județene, respectiv a Inspectoratului Școlar al Municipiului București.

Pe de altă parte, conform art. 96 din lege, unitățile de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică au în componența consiliilor de administrație cel puțin un membru reprezentant al consiliului local, ceea ce confirmă, prin prisma atribuțiilor acestui organ colectiv de conducere, că autoritatea publică locală este implicată prin voința legiuitorului în toate deciziile vizând finanțarea acestor unități de la buget – fără ca prin aceasta să se confunde rolul și atribuțiile Consiliului L. cu cele ale angajatorului, derivând din raporturile de muncă.

De altfel, o atare viziune a legiuitorului era reflectată și de prevederile fostei legi a învățământului, nr. 84/1995, prin art. 167 alin. 1 și 2.

P. urmare, o asemenea primă critică este nefondată, pentru că formarea inițială a bugetului necesar plății drepturilor salariale ale personalului didactic, ca parte componentă a bugetului de stat, nu implică nașterea unui raport obligațional direct față de stat. Deși Statul, prin Ministerul Finanțelor Publice, gestionează bugetul de stat, în speță instanța de fond a clarificat calitatea procesuală în privința gestionării bugetului repartizat conform art. 104 alin. 5 din Legea nr. 1/2011, autoritatea publică locală având dreptul și obligația, ca ordonator secundar de credite, să propună includerea în bugetul local a sumelor ce rezultă din interpretarea și aplicarea corectă a legii.

Faptul că în bugetele anuale nu se regăsesc sumele destinate plății unor diferențe de drepturi nu reflectă inexistența dreptului de a le încasa ulterior, ci doar negarea lor în raport de inexistența unor titluri executorii confirmative la acel moment; prin urmare, neidentificarea resurselor financiare în buget, necesare acoperirii lor, nu are nici o valoare din punct de vedere juridic, asupra recunoașterii existenței dreptului pretins prin interpretările aduse de Înalta Curte de Casație și Justiție asupra normelor incidente.

P. urmare, recursul formulat de recurentul pârât C. L. urmează a fi respins ca fiind nefondat.

Cu privire la prima critică a recurentului pârât L. T. ,,I. C.’’, legată de inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată, Curtea va reține că această apărare este vădit nefondată.

Reclamanții, prin sindicatul reprezentant, nu au contestat modalitatea în care angajatorul a stabilit prin calcul salariile de bază individuale, sporurile, premiile ori alte drepturi care se acordă potrivit prevederilor legii (procedură care este într-adevăr de competența ordonatorilor de credite), pentru că nu calculul greșit aplicat de angajator la momentul reîncadrării salariale a fost motivația promovării prezentului proces. În speță s-a urmărit recunoașterea pe cale judiciară a greșitei interpretări a unuia dintre criteriile cu care operează legea și la care angajatorul a fost obligat să se raporteze prin prisma datelor de evidență contabilă deținute – salariul avut la data de 31 decembrie 2009.

Cererea de chemare în judecată nu viza așadar decât recunoașterea dreptului de a fi asigurată reîncadrarea salarială prin interpretarea sintagmei ,,salariu avut’’ în sensul statuărilor Î.C.C.J., anume, ca salariu pe care personalul didactic ar fi trebuit să îl aibă în plată la data de 31 decembrie 2009 în urma corelării actelor normative și a impactului controlului de constituționalitate intervenit în decursul timpului.

O asemenea evaluare nu o putea face angajatorul, întrucât el era obligat – ca ordonator terțiar – să aplice ca atare textul art. 30 din Legea-cadru nr. 330/2009, fiind din acest punct de vedere exclusă ideea de culpă a pârâtului unitate de învățământ. Corelarea normativă și interpretarea dată din această perspectivă textelor incidente constituie apanajul instanțelor judecătorești, iar rolul acestui demers a fost acela de a verifica dacă în situația membrilor de sindicat menționați intervin sau nu raționamentele dezvoltate din deciziile 3/04.04.2011 și 11/8.10.2012 ale Î.C.C.J.

P. urmare, excepția de inadmisibilitate a cererii, ridicată de altfel pentru prima dată în recurs în condițiile art. 162 cod proc. civilă, va fi respinsă.

Asupra fondului, Curtea va avea în vedere atât interpretarea judicioasă dată de tribunal dispozițiilor legale incidente, cât și soluțiile jurisprudențiale ce relevă o practică unitară în interpretarea și aplicarea lor, în acest domeniu.

Astfel, prin art.1 alin. 1 lit. b și c din O.G. nr. 15/2008 privind creșterile salariale ale personalului din învățământ pe anul 2008 se stabilea o evaluare a coeficientului de multiplicare 1,00, în raport de care în anumite intervale de timp era asigurată o creștere a drepturilor salariale ale personalului didactic și didactic auxiliar pentru anul 2008 cu 16% mai mult față de nivelul din 31 decembrie 2007.

Acest act normativ a fost aprobat - cu modificări - prin Legea nr.221/2008, fiind consacrată o majorare a coeficientului de multiplicare de 1,000 la 400,00 lei pentru perioada 1 octombrie - 31 decembrie 2008 și care reprezenta valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare.

P. O.U.G. nr. 136/2008 au fost modificate unele prevederi ale O.G. nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr.221/2008, fiind reduse majorările salariale stabilite de puterea legislativă, prin lege.

Decizia nr. 1221/12.11.2008 a Curții Constituționale, publicată în M. Oficial Partea I nr.804/02.12.2008, a statuat asupra neconcordanței O.U.G. 136/2008 cu legea fundamentală; în considerentele deciziei s-a reținut că nu poate fi acceptată adoptarea unei ordonanțe de urgență numai în scopul de a contracara o măsură de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ. Curtea Constituțională a reținut că ordonanța de urgență adoptată de executiv încalcă flagrant dispozițiile art. 1 alin. 4, art. 61 alin. 1, art. 41, art. 47 alin. 1 și art.115 alin. 4 și 6 din Legea fundamentală.

Ulterior, Guvernul a emis o nouă ordonanță – O.U.G. nr. 151/2008, care avea aceeași finalitate cu cea a ordonanței de urgență ce fusese declarată neconstituțională (O.U.G. 136/2008), consacrând prin art. I pct.2 și 3 o reducere substanțială a majorărilor salariale la care ar fi avut dreptul personalul din învățământ, în temeiul Legii nr.221/2008 de aprobare a O.G. nr.15/2008.

Pentru identitate de rațiune și în considerarea argumentației cu soluția dispusă prin decizia anterioară, prin decizia nr.842/02.06.2009, publicată la 6 iulie 2009, Curtea Constituțională a constatat neconstituționalitatea art. I pct. 2 și 3 din O.U.G. 151/2008. Cum modificările aduse O.G. 15/2008, prin dispozițiile art. I pct. 2 și 3 din O.U.G. nr. 151/2008 nu-și mai produc efectele, fiind suspendate de drept, conform art. 31 alin.3 teza a II-a din Legea nr.47/1992, nici modificările aduse prin acte normative ulterioare (O.U.G. 1/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării în sectorul bugetar, O.U.G. 31/2009 și art. 2 din O.U.G. 41/2009) nu pot produce efecte.

Constatarea prin decizii succesive a neconstituționalității modificărilor aduse de Guvern la OG.15/2008, astfel cum fusese aprobată prin Legea nr.221/2008, nu poate avea decât o singură finalitate - recunoașterea îndreptățirii personalului din învățământ la plata drepturilor salariale, astfel cum au fost consacrate prin O.G. nr.15/2008, în condițiile în care această ordonanță a fost aprobată prin lege. O asemenea abordare este în acord cu prevederile constituționale consacrate de art.1 alin.(5), potrivit cu care „În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie”.

Soluția este impusă nu doar de considerentele reținute prin prisma legislației naționale, ci și în acord cu art.1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și cu practica jurisprudențială a instanței de contencios european.

P. decizia 3/04.04.2011 a Î.C.C.J. pronunțată în recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 350/19.05.2011, s-a stabilit că în urma pronunțării deciziilor Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale ordonanțele de urgență nr. 136/2008, nr. 151/2008 și nr. 1/2009, dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată și modificată prin Legea nr. 221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009.

P. decizia 877/28.06.2011, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 706/2011, Curtea Constituțională a României respinge ca devenită inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar. Argumentul l-a reprezentat însă nu faptul că norma fusese abrogată prin dispozițiile art. 39 lit. x) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, ci pronunțarea sus-citatei decizii în recurs în interesul legii, care prin interpretarea dată aplicării dispozițiilor Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea O.G. nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, a stabilit că acestea se aplică pe toată perioada cuprinsă între 1 octombrie 2008 și 31 decembrie 2009.

Curtea Constituțională a arătat că o asemenea interpretare, care conduce la reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 pe coeficienții și salariul avut în plată la 31 decembrie 2009, stabilit în conformitate cu Legea nr. 221/2008, iar nu cu Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2009, reprezintă o aplicare corectă a deciziilor Curții Constituționale pronunțate în materia salarizării personalului din învățământ.

Curtea Constituțională deja statuase, prin decizia nr. 124/09.02.2010, că ,,nici modificarea sau completarea dispoziției legale criticate de către legiuitorul ordinar sau delegat nu poate acoperi neconstituționalitatea constatată, actele normative succesive de modificare sau completare fiind lovite de același viciu de neconstituționalitate în măsura în care confirmă soluția legislativă declarată neconstituțională din punct de vedere intrinsec sau extrinsec. O atare soluție se impune și pentru că viciul de neconstituționalitate stabilit de instanța de contencios constituțional trebuie eliminat, și nu perpetuat prin actele normative succesive de modificare și completare. În cazul de față, Guvernul, în calitate de legiuitor delegat, prin Ordonanța de urgență nr. 41/2009, a persistat în hotărârea sa de a nu lua în considerare prevederile Legii nr. 221/2008, reducând majorările salariale stabilite de Parlament’’.

P. urmare, recurentul unitate de învățământ nu poate susține că a operat o corectă reîncadrare salarială a personalului didactic cu luarea în considerare a dispozițiilor O.U.G. nr. 41/2009.

În fine, după cum s-a tranșat prin decizia nr. 11/8.10.2012 a Î.C.C.J. pronunțată în recurs în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 734/31.10.2012, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. 6 din O.U.G. nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar și ale art. 30 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, personalul didactic din învățământ aflat în funcție la data de 31 decembrie 2009 are dreptul, începând cu data de 1 ianuarie 2010, la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008.

Abrogarea, prin Legea nr. 330/2009, a O.G. nr. 15/2008 aprobată prin Legea nr. 221/2008, nu are așadar nici o relevanță în contextul în care însăși Curtea Constituțională a clarificat modalitatea de interpretare a efectelor juridice produse de către actele normative succesive menționate – iar aceste efecte se produc inevitabil în modalitatea de aplicare a noii legi de salarizare, adoptate în 2009.

P. urmare, tribunalul a dat o corectă dezlegare fondului raportului litigios, iar motivele recurentului unitate de învățământ în legătură cu ceea ce a statuat Legea nr. 330/2009 nu își găsesc rațiunea în directă raportare cu interpretarea dată noțiunii de ,,salariu avut la 31 decembrie 2009’’ și a modului de prorogare pe viitor a efectelor Legii nr. 221/2008, motiv pentru care vor fi înlăturate și aceste critici.

În temeiul art. 312 alin. 1 cod proc. civilă, constatând că nu sunt motive de reformare a soluției de primă instanță, ambele recursuri urmează a fi respinse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursurile declarate de recurenții pârâți L. T. „I. C.”, cu sediul în Tulcea, . și C. L. AL MUNICIPIULUI TULCEA, cu sediul în Tulcea, ., împotriva sentinței civile nr. 1770 din 06 martie 2013 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant S. L. DE ARTĂ TULCEA, cu sediul în Tulcea, . nr. 166, în numele și pentru membrii de sindicat R. P. și MORATIU M. și cu intimata pârâtă ȘCOALA G. „A. C.”, cu sediul în Tulcea, ., ca neîntemeiate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 octombrie 2013.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

M. G. Vanghelița T. G. L.

GREFIER

M. D.

Red.hot.jud.fond L.D.P.

Tehnored.dec.jud.recurs M.G./14.01.2014/2 exp.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 976/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA