Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 365/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 365/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 21-05-2013 în dosarul nr. 11484/118/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIE CIVILĂ Nr. 365/CM:
Ședința publică din 21 mai 2013
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
Completul constituit din:
PREȘEDINTE M. A.
Judecător M. B.
Judecător R. A.
Grefier C. D.
S-a luat în examinare recursul civil formulat de recurentul reclamant O. G. domiciliat în Năvodari, ., ., ., împotriva sentinței civile nr. 1018/25.02.2013 pronunțate de Tribunalul C. – secția I civilă – în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâta . cu sediul în Năvodari, ., județul C., având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut in ședință publică s-au prezentat recurentul reclamant personal și asistat de avocat B. G., conform împuternicirii avocațiale nr.12/11.03.2013 și avocat N. C. pentru intimata pârâtă, în baza împuternicirii avocațiale ., Nr._/20.05.2013.
Procedura de citare este legal îndeplinită cu respectarea dispozițiilor art. 88 și urm. Cod pr.civilă.
Recursul este formulat în termen, motivat și scutit de plata taxei de timbru potrivit dispozițiilor art. 270 Codul muncii.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință prin care se arată obiectul, părțile și stadiul pricinii. Totodată a evidențiat faptul că ala data de 14 mai 2013 recurentul a depus Ordonanța emisă la 28.02.2013 de Procurorul de pe lângă P. de pe lângă Judecătoria C..
Reprezentantul părților, având pe rând cuvântul, declară că nu mai au cereri de formulat sau probe de propus în apărare.
Curtea, având în vedere susținerile reprezentanților părților, potrivit cu care în cauză nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de solicitat, declară încheiate dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.
Apărătorul recurentului reclamant solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate și pe cale de consecință anularea deciziei nr.247/17.09.2012 de desfacere a contractului meu de muncă, reintegrarea sa în muncă și acordarea drepturilor bănești cuvenite, fără cheltuieli de judecată.
Consideră apărătorul recurentului că instanța apreciat în mod greșit că desfacerea contractului colectiv de muncă este una legală și temeinică.
Precizează apărătorul recurentului că în mod corect instanța a stabilit că reclamantul a găsit într-adevăr, pe marginea drumului un recipient din plastic conținând produs petrolier. Conform art. 250 din Codul Muncii, sancțiunea disciplinară se aplică în raport de gravitatea faptei și următoarele criterii: împrejurările în care a fost comisă fapta, gradul de vinovăție al salariatului, consecințele abaterii disciplinare, eventuale sancțiuni anterioare.
Mai arată apărătorul recurentului că, art.248 codul muncii prevede 5 sancțiuni aplicabile celui ce comite o abatere disciplinară, dintre care cea mai gravă este desfacerea contractului de muncă. Instanța trebuia să observe că unitatea putea aplica o altă sancțiune mai ușoară, tocmai pentru faptul că Regulamentul intern invocat de unitate, prevede că este atrasă „răspunderea disciplinară” și nu obligatoriu cea mai gravă, a desfacerii contractului de muncă. Apreciază că fapta recurentului este una de rezultat și nu de pericol și nu se poate încadra în criteriile prevăzute de art. 250 din Codul Muncii.
Apărătorul recurentului reclamant susține că nu se justifică sancțiunea cea mai gravă, a desfacerii contractului de muncă, recurentul fiind lăsat în pragul pensionării, fără nicio sursă de venituri, având de restituit împrumuturi bancare contractate anterior. Solicită a se avea în vedere că ultimul înscris este rezoluția de neîncepere a urmăririi penale având în vedere lipsa pericolului social pentru prejudiciul creat.
În concluzie, apărătorul recurentului solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii, anularea deciziei desfacere a contractului de muncă ca nelegală și netemeinică. În subsidiar, solicită înlocuirea sancțiunii desfacerii contractului de muncă cu altă sancțiune mai ușoară.
Apărătorul intimatei pârâte, având cuvântul solicită respingerea recursului, ca nefondat atât în ceea ce privește cererea principală cât și cea secundară.
Apreciază că în cauză sunt îndeplinite toate condițiile răspunderii disciplinare, având în vedere că regulamentul intern interzice sustragerea de produse petroliere din interiorul societății iar reclamantul nu a negat nicio clipă deținerea recipientului la efectuarea controlului. Instanța de fond în mod corect a stabilit că fapta a fost săvârșită cu intenție. Cu privire la înscrisurile depuse, respectiv Ordonanța de neîncepere a urmăririi penale, apreciază că fapta există și este sancționată cu desfacerea contractului colectiv de muncă.
Instanța rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin cerere înregistrată la Tribunalul C. sub nr._ la data de 08.10.2012, reclamantul Opotă G. a solicitat în contradictoriu cu pârâta . anularea deciziei de sancționare nr. 247/17.09.2012, obligarea pârâtei la reintegrarea efectivă a reclamantului în postul ocupat la momentul concedierii, obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale aferente.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că decizia de concediere este netemeintică, întrucât nu a furat bidonul de diluant, ci doar l-a găsit lângă gardul unității de lângă uzina mecanică și urma să îl prezinte la poartă, dar cei de la pază l-au acuzat de furt. Prin decizia contestată a fost indus în eroare cu privire la termenul de 45 de zile în care aceasta poate fi contestată, când toată lumea știe că se contestă în 30 de zile. Sancțiunea aplicată este nelegală și mult mai dură decât prevede codul muncii.
Prin întâmpinare înregistrată la 5.11.2012, pârâta a solicitat respingerea cererii, arătând că decizia este legală și temeinică.
Pentru dovedirea pretențiilor și a apărărilor formulate, instanța a administrat proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosar decizia atacată, procesul-verbal de cercetare disciplinară din 30.08.2012, fișa postului reclamantului, nota explicativă a acestuia din 30.08.2012, decizia nr. 226/22.08.2012, convocarea la cercetarea disciplinară, adresa . SA nr. 2020/20.08.2012, raportul de eveniment din 18.08.2012, 2 fotografii, declarația reclamantului din 18.08.2012, regulamentul intern al pârâtei, proba cu interogatoriul părților, precum și proba cu martori, fiind audiați Ștefanache M. și C. V..
Prin sentința civilă nr.1018/25.02.2013 pronunțată de Tribunalul C. s-a respins cererea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
Prin decizia pârâtei nr. 247/17.09.2012 s-a dispus în baza art. 248 lit. e) C. Mc. și art. 5.1.3 lit. f) din Regulamentul intern, desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al reclamantului, angajat al pârâtei ca operator chimist, pentru sustragerea de produse petroliere din incinta societății.
Din interpretarea coroborată a procesului-verbal de cercetare disciplinară, a notei explicative din 30.08.2012, a declarației reclamantului din 18.08.2012, precum și a declarațiilor celor doi martori audiați instanța reține că la ieșirea din schimbul II din seara zilei de 18.08.2013 reclamantul a fost depistat la punctul de control al accesului în și din incinta societății având în geantă un recipient din plastic de 2,5 litri conținând un produs petrolier, recipientul aflându-se la rândul său într-o pungă din plastic.
Prin declarația din 18.08.2012 reclamantul a arătat că, „după accesarea sistemului electronic de acces, în exterior, imediat am fost oprit de către personalul de pază al GSS care mi-a făcut controlul la bagajul de mână format dintr-o geantă de culoare neagră în interiorul căreia a fost găsit un bidon din plastic cu o capacitate de 2,5 litri, transparent, plin cu produs petrolier cu miros specific benzinei, incolor. Respectivul bidon de 2,5 litri plin cu produs petrolier l-am găsit pe marginea drumului lângă gardul uzinei mecanice (…) în interior. Menționez că respectivul produs petrolier intenționam să-l folosesc în scop propriu la diluarea unei vopsele”.
Reclamantul a susținut și ulterior prin nota explicativă din 30.08.2012 că lângă gardul uzinei mecanice a găsit un recipient din plastic conținând un produs petrolier, aflat într-o pungă din plastic, pe care a introdus-o în geanta personală. Cu aceeași ocazie, acesta a declarat că a trecut de turnicheți (sistemul electronic de acces) având recipientul cu produs petrolier în geanta personală.
Potrivit art. 5.1.3 lit. f) din Regulamentul intern, constituie abateri disciplinare deosebit de grave și se pot sancționa cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă sustragerea, tentativa de sustragere, facilitatea sustragerii sau tăinuirea sustragerii de valori ori bunuri materiale din avutul personal și/sau din patrimoniul societății. Fapta atrage răspunderea disciplinară a salariaților indiferent de valoarea bunurilor sustrase.
Aplicând principiul prevăzut de art. 272 C. Mc., instanța reține că proveniența recipientului de 2,5 litri conținând produs petrolier este aceea susținută de reclamant, pârâta nefăcând dovada vreunei alte proveniențe. Prin urmare, reclamantul a găsit într-adevăr, pe marginea drumului, un recipient din plastic conținând produs petrolier, aflat într-o sacoșă din plastic.
În continuare, este necontestat că reclamantul a luat recipientul cu tot cu sacoșă și le-a introdus în geanta personală. Astfel reclamantul a trecut de sistemul electronic de acces, ceea ce semnifică ieșirea din incinta societății pârâte.
Abia după acest moment, fiind controlat reclamantul în geanta personală de salariații . SA însărcinați cu paza, a fost găsit în această geantă recipientul conținând produs petrolier, aflat într-o sacoșă din plastic.
În seara respectivă, potrivit declarației depuse la dosar, reclamantul a declarat că intenționa să folosească produsul petrolier la diluarea unei vopsele, adică în interes personal.
Fapta reclamantul constituie o încălcare a art. 5.1.3 lit f) din Regulamentul intern, mai sus citat, reprezentând o sustragere a unui bun aparținând angajatorului.
Astfel, sustragerea semnifică preluarea stăpânirii de fapt a unui bun aparținând altei persoane, fără permisiunea acesteia, în scopul de a și-l însuși pe nedrept.
Recipientul în cauză conținând produs petrolier aparținea societății pârâte, de vreme ce se afla în incinta acesteia, fiind necontestat că obiectul său de activitate privește producția de produse petroliere. Nu există nici un indiciu că produsul petrolier în cauză ar fi putut aparține altei persoane și nici reclamantul nu a pretins acest lucru.
În continuare, reclamantul a introdus recipientul, cu tot cu sacoșa în care se afla, în geanta personală, acest gest semnificând fără echivoc atât intenția de a și-l însuși pe nedrept, cât și intenția de a ascunde acest lucru de ceilalți salariați ai pârâtei și de personalul societății de pază. Reclamantul avea inițial asupra lui doar o geantă, astfel încât nu i-ar fi fost greu să țină sacoșa cu recipientul în cauză într-o mână și geanta personală în cealaltă mână.
De asemenea, reclamantul a trecut de sistemul electronic de acces, părăsind astfel incinta societății cu recipientul ascuns în geantă, intenția de însușire a produsului petrolier fiind evidentă. Acest lucru este confirmat de declarația sa în sensul că intenționa să-l folosească în interes personal, la diluarea unei vopsele, fără a avea nici un acord în acest sens din partea unui reprezentant al pârâtei.
Abia la intervenția angajaților societății de pază a fost găsit apoi recipientul cu produs petrolier în geanta reclamantului. Dacă ar fi vrut cu adevărat să-l arate salariaților societății de pază, reclamantul nu ar fi trecut de sistemul electronic de acces și nu ar fi ținut recipientul ascuns în geantă. Oricum, salariații societății de pază nu i-ar fi permis să păstreze recipientul cu produs petrolier.
Apărarea reclamantului în sensul că nimeni nu și-ar risca locul de muncă pentru 2,5 litri de produs petrolier nu poate fi reținută pentru a trage concluzia, contrar evidenței, că fapta de sustragere nu a existat. De altfel, astfel cum au declarat ambii martori audiați, asemenea fapte se produc cu oarecare regularitate. Chiar în seara respectivă un alt salariat a fost depistat sustrăgând 3 kg de sârmă din cupru, astfel cum rezultă din procesul-verbal de predare-primire de la fila 37.
Potrivit răspunsului la întrebarea nr. 5 din interogatoriu, reclamantul cunoștea că în Regulamentul intern este prevăzută interdicția de însușire de bunuri ori produse aflate în incinta societății.
În ceea ce privește sancțiunea aplicată, aceasta este proporțională cu gravitatea faptei, sustragerea fiind calificată chiar prin Regulamentul intern ca fiind o abatere deosebit de gravă. Acest lucru este explicabil întrucât sustragerea bunurilor angajatorului, în orice cantitate, este o faptă săvârșită cu intenție care, dincolo de prejudiciul material rezultat, afectează decisiv relația dintre părțile contractului individual de muncă, care ar trebui să se caracterizeze prin onestitate și încredere.
Cu privire la termenul de contestare a deciziei, potrivit art. 211 lit. a) din Legea nr. 62/2011, acesta este de 45 de zile de la data la care cel interesat a luat cunoștință de măsura dispusă, deci a fost indicat corect în cuprinsul deciziei.
Constatând că decizia atacată prin cererea de față este legală și temeinică, precum și că în aceste condiții nu există temei pentru reintegrarea reclamantului și plata drepturilor salariale ulterior concedierii, cererea va fi respinsă ca neîntemeiată.
Împotriva acestei soluții a formulat recurs reclamantul. În motivarea recursului său, acesta a arătat următoarele: Instanța de fond nu a făcut o aplicare corespunzătoare a disp.art.248 si 250 din codul muncii, in sensul ca a apreciat greșit fata de aceste criterii gravitatea faptei si sancțiunea corespunzătoare acesteia; instanța a preluat practic susținerea piritei din motivarea deciziei de desfacere a contractului de munca, sintagma "abatere disciplinara deosebit de grava", redând disp.art.5.1.3. lit.f din Regulamentul Intern; se menționează in aceste dispoziții ca sunt abateri disciplinare grave sustragerile, facilitarea sustragerilor precum si tăinuirea sustragerilor privind valori sau bunuri aparținând patrimoniul societății, precum si faptul ca abaterea atrage "răspunderea disciplinara " a salariaților, indiferent de valoarea acestora; fiind o norma juridica, desigur ca doar când se aplica norma juridica se apreciază, funcție de toate criteriile prevăzute de art.250 codul muncii, "gravitatea faptei"; instanța, în loc sa analizeze aceste criterii, s-a limitat a apreciat ca sunt aplicabile dispozițiile din Regulament; instanța era investita sa analizeze daca, fata de criteriile concrete raportate la fapta si persoana făptuitorului, sancțiunea aplicata de angajator este corecta, judicios stabilita; toate criteriile prev. de art.248 si 250 codul muncii, raportate la probele din dosar, demonstrează ca sancțiunea desfacerii contractului de munca, este vădit disproporționata fata de fapta comisa; conform Art.250 din codul muncii, sancțiunea disciplinara se aplica in raport de gravitatea faptei; desigur ca este relevanta diferența dintre a găsi si a sustrage in mod deliberat un bun Desigur ca, vinovăția angajatului este antrenata, prin faptul ca in urma găsirii bunului in curtea unității, în loc sa-1 predea acesteia, si l-a însușit, prin faptul ca a ieșit cu bunul din sfera de dispoziție a unității. Tocmai aceasta diferența trebuie sa facă si diferența intre sancțiunile disciplinare ce pot fi aplicate; vinovăția trebuie privită gradual, prin faptul ca este cu mult redusa vinovăția angajatului care nu preda bunul găsit in curtea unității, fata de altul care scoate din procesul de producție un bun al societății. Chiar si in sfera dreptului penal, s-ar fi conturat lipsa pericolului social, prev.de art.18 indice 1 cp.; raportat la consecințele abaterii disciplinare, daca se analizează mărimea prejudiciului adus societății, 2,5 litri de diluant, se pune întrebarea cât de perturbat sa fi fost procesul de producție al unității, ce a influențat si mai ales cum a influențat un astfel de prejudiciu bunul mers al activității societății; așa cum demonstrează contractul de munca, angajatul are peste 9 ani de vechime in aceasta unitate. Nu rezulta din probele administrate la dosar ca angajatul ar fi avut un comportament necorespunzător ci dimpotrivă, o conduita potrivita. In orice caz, instanța cel puțin nu găsește ca angajatul ar fi avut o conduita necorespunzătoare; nu se rețin nici eventualele sancțiuni disciplinare anterioare de către instanța când analizează legitatea deciziei emise. Susține reclamantul ca a mai existat o încercare din partea unității de desfacere a contractului sau de munca, dar tot o instanța de judecata a analizat temeinicia acelei decizii si a anulat-o, dispunând reintegrarea in munca a angajatului, ceea ce demonstrează ca el a avut dreptate; fata de aceste criterii de mai sus, sancțiunea disciplinara aleasa de unitate si menținută de instanța, este vădit nelegala si netemeinica; instanța trebuia sa observe ca unitatea putea aplica o alta sancțiune mai ușoara (chiar reducerea salariului), tocmai pentru faptul ca Regulamentul intern invocat de unitate, prevede ca este atrasa răspunderea disciplinară.
Intimata nu a formulat întâmpinare, apărătorul ales formulând concluzii oral.
În recurs s-au depus de către recurent înscrisuri privind situația sa financiară și soluția dată în dosarul penal care s-a format cu privire la infracțiunea de furt.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, a susținerilor părților, a prevederilor legale aplicabile și a probatoriului administrat în cauză, în conformitate cu art. 3041 Cod.pr.civ., Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Se constată că recurentul nu contestă în sine săvârșirea faptei ci critică soluția primei instanțe din perspectiva obligației de a verifica modalitatea de individualizare a sancțiunii raportat la prevederile art. 248 și art.250 din Codul Muncii.
Esențială în analiza măsurii concedierii este în acest caz modalitatea de individualizare a sancțiunii raportat la situația de fapt reținută.
Astfel, se pune problema dacă pentru fapta reținută putea fi aplicată sancțiunea concedierii disciplinare.
Este adevărat că în Regulamentul de ordine interioară al angajatorului sustragerea unor bunuri este calificată ca fiind o abatere deosebit de gravă, o astfel de prevedere având ca scop evident descurajarea acestor fapte.
Dar, prevederile cuprinse în regulamentul de ordine interioară al angajatorului nu pot fi opuse instanței cu putere de lege iar în cazul unei contestații formulate împotriva deciziei de sancționare disciplinară angajatul are dreptul să conteste decizia sub toate aspectele, raportat la toate normele legale care reglementează răspunderea disciplinară deci inclusiv sub aspectul individualizării sancțiunii din perspectiva respectării prevederilor art.250 din Codul Muncii.
Instanța este datoare să analizeze în mod efectiv susținerile reclamantului și să verifice ea însăși modalitatea de individualizare a sancțiunii în sensul verificării respectării criteriilor stabilite de art.250 din Codul Muncii, ceea ce Tribunalul nu a făcut.
Pe de altă parte, chiar dacă o faptă are în principiu un caracter grav, la analiza în concret a acesteia se poate constata că, în raport de particularitățile situației, ea nu prezintă un pericol semnificativ și nu constituie o încălcare gravă a obligațiilor stabilite în contractul individual de muncă.
Este adevărat că susținerile reclamantului în sensul că a găsit recipientul cu produs petrolier nu au fost probate și sunt lipsite de relevanță întrucât, indiferent de modalitatea de obținere a acestuia, fapta sa de a-și însuși fără drept respectiva cantitate de combustibil există.
De altfel, chiar în materie penală, deși infracțiunea de furt prezintă un pericol social generic semnificativ, reflectat în limitele pedepsei stabilite în Codul penal, în concret, în cazul reclamantului s-a constatat lipsa de pericol social al faptei și, prin ordonanța din 28.02.2013 dată de P. de pe lângă Judecătoria C. în dosarul nr._/P/2012, s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru fapta respectivă sub aspectul infracțiunii de furt în temeiul art. 181 din Codul penal.
Desigur, răspunderea disciplinară este distinctă de răspunderea penală și poate interveni și pentru fapte care nu întrunesc elementele constitutive ale unei infracțiunii dar, ca principiu, în orice formă a răspunderii se impune efectuarea unei verificări în concret a faptei și o individualizare a sancțiunii în raport de elemente concrete prevăzute în lege.
Într-adevăr, analizând în concret fapta reclamantului se constată că pârâta nu a respectat criteriile de individualizare a sancțiunii disciplinare prevăzute la art.250 din Codul Muncii.
Astfel, împrejurările în care fapta a fost săvârșită nu sunt clare, în sensul că s-a constatat doar rezultatul faptei respectiv faptul că s-a găsit asupra reclamantului recipientul cu produs petrolier însă nu s-a stabilit în concret modalitatea de obținere a acestuia, aceasta având relevanță asupra gravității faptei în sensul că, în mod evident, gravitatea faptei diferă în funcție de mijloacele de sustragere care pot presupune încălcarea și altor obligații prin accesarea fără drept a unei instalații sau deteriorarea ei ori accesul într-un loc cu acces restricționat, ori pot presupune o acțiune concertată a mai multor persoane după cum poate implica doar ridicarea produsului dintr-un loc accesibil și nesupravegheat.
Din acest motiv nu se poate stabili cu certitudine nici un grad de vinovăție important al reclamantului chiar dacă este vorba de intenție.
Este de asemenea evident că însușirea unei cantități mici de produs petrolier nu produce consecințe grave angajatorului din punct de vedere material. Totodată nu a rezultat nici că această faptă ar fi avut alte consecințe precum afectarea activității angajatorului sau încurajarea altor angajați la un comportament similar.
Pe de altă parte, nu s-a dovedit nici comportarea generală negativă în serviciu a reclamantului anterior săvârșirii acestei abateri disciplinare și nici aplicarea anterioară a unor sancțiuni disciplinare.
Or, pe lângă existența abaterii disciplinare, în conformitate cu art.272 din Codul Muncii, angajatorul trebuia să probeze și elementele care sunt avute în vedere la individualizarea sancțiunii stabilite de art. 250 din Codul Muncii. Pe de altă parte, angajatorul nu poate invoca în fața instanței alte motive decât cele indicate în decizia de concediere (art.79 din Codul Muncii).
În aceste condiții, Curtea constată că este nelegală pentru nerespectarea prevederilor art. 250 din Codul Muncii.
În consecință, în conformitate cu art. 78 din Codul Muncii concedierea este lovită de nulitate.
Totuși, abaterea disciplinară existând, Curtea apreciază față de criteriile prevăzute de art. 250 din Codul Muncii că este suficientă aplicarea sancțiunii constând în reducerea salariului pentru trei luni cu 10%.
În această situație devin incidente prevederile art.80 din Codul Muncii, urmând însă ca despăgubirile egale cu drepturile salariale să fie calculate raportat la veniturile salariale la care era îndreptățit reclamantul având în vedere și sancțiunea reducerii salariului cu 10%.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 312 Cod.pr.civ. se va admite recursul și se va modifica sentința în sensul anulării deciziei contestate în parte, referitor la sancțiunea aplicată ce urmează a fi înlocuită și aplicării art. 80 din Codul Muncii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul civil formulat de recurentul reclamant O. G. domiciliat în Năvodari, ., ., ., împotriva sentinței civile nr. 1018/25.02.2013 pronunțate de Tribunalul C. – secția I civilă – în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâta . cu sediul în Năvodari, ., județul C.,.
Modifică în tot sentința recurată în sensul că admite în parte acțiunea.
Anulează decizia nr.247/17.09.2012 în parte în sensul că dispune înlocuirea măsurii concedierii cu măsura de reducere a salariului cu 10% pe 3 luni.
Dispune reintegrarea reclamantului în funcția deținută și obligă pârâta la plata despăgubirilor egale cu drepturile salariale cuvenite, actualizate de la data concedierii până la data reintegrării având în vedere și reducerea salarială stabilită prin prezenta decizie.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 21 Mai 2013.
Președinte, M. A. | Judecător, M. B. | Judecător, R. A. |
Grefier, C. D. |
Jud.fond: M.S. S.
redactat jud. A. R. 21.06.2013
tehnored.dec.gref.C.D./03.07.2013
3 ex.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 243/2013.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 379/2013.... → |
|---|
