Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 400/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 400/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 28-05-2013 în dosarul nr. 7219/118/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 400/CM
Ședința publică din 28 mai 2013
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE J. Z.
Judecător R. A.
Judecător M. B.
Grefier C. M.
S-a luat în examinare recursul civil formulat de recurentul reclamant M. M., domiciliat în C., .. 5, jud. C., în contradictoriu cu intimata pârâtă S.C. „P.” S.A., cu sediul în C., Incinta Port, D. 34, jud. C., împotriva sentinței civile nr. 6834/21.12.2012, pronunțată de Tribunalul C. – secția I civilă – în dosarul nr._, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul reclamant și intimata pârâtă, reprezentată de dl. consilier juridic B. C. A. în baza împuternicirii nr. 37/07.05.2013 – fila 10 dosar.
Procedura este legal îndeplinită, potrivit dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
Grefierul prezintă referatul cauzei arătând următoarele: recursul este declarat și motivat în termen, scutit de plata taxelor de timbru și nesemnat; la data de 09.05.2013 intimata a depus întâmpinare, un exemplar fiind comunicat recurentului în aceeași zi.
După referatul grefierului de ședință:
În conformitate cu dispozițiile art. 133 al.2 Cod procedură civilă recurentul reclamant semnează în fața instanței cererea de recurs.
Reținând că nu sunt cereri de formulat sau chestiuni prealabile de discutat, Curtea constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Având cuvântul, recurentul reclamant solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe pentru soluționarea fondului pricinii și administrarea probatoriilor în acest sens.
Învederează că în anul 2012 a trecut în șomaj și la acel moment în evidențele societății pârâte avea pe stoc concedii de odihnă neefectuate pe 5 ani, opinând că o expertiză contabilă ar fi în măsură să expliciteze și să lămurească situația orelor necompensate.
Pentru intimata pârâtă, reprezentantul acesteia, având cuvântul, solicită respingerea recursului, întrucât pentru perioada 2006-2009 reclamantul a achiesat la susținerile intimatei, pentru perioada 2009-2011 s-au depus probatoriile necesare în dovedirea efectuării concediului de odihnă și plata indemnizațiilor aferente, astfel că proba cu expertiză nu este utilă cauzei.
Fiind lămurită cu privire la cauza dedusă judecății, în conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă instanța declară dezbaterile încheiate și rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului C. sub nr._, reclamantul M. M., a chemat în judecată S.C. P. S.A., pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei la plata indemnizației de concediu de odihnă neefectuat, aferentă anilor 2006 - 2010.
În motivarea cererii, s-a arătat că reclamantul a fost angajat al societății pârâte din data de 01.10.1997, în funcția de subinginer, în baza CIM nr.31/1997, până la data de 19.03.2012, când a fost concediat prin decizia nr.54/2012 în baza art.65 alin 1 din codul muncii. Se susține că la momentul desfacerii CIM angajatorul nu a efectuat plata orelor de concediu de odihnă, neefectuate în perioada anilor 2006 – 2011, deși reclamantul a solicitat aceste drepturi prin cererile pe care le-a formulat la 27.02. și 17.04.2012.
În drept au fost invocate art.164 alin 4 din Codul muncii și art.79 din CCM.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei 2006 – 22.06.2009, în temeiul art-283 alin 1 lit.c din codul muncii. Pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată. În motivare se arată că în perioada 2009 – 2011 reclamantul a primit plata indemnizației de concediu de odihnă pentru concediul efectuat, iar pentru zilele neefectuate a beneficiat de timp liber corespunzător.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Prin sentința civilă nr. 6834 pronunțată de Tribunalul C. la data de 21.12.2012 a fost admisă excepția prescrierii dreptului la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei cuprinsă între anul 2006 – 20.06.2009, invocată în temeiul disp.art.283 lit.c din Codul muncii. Au fost respinse ca fiind prescrise pretențiile aferente perioadei cuprinse între anul 2006 – 20.06.2009.A fost respinse pretențiile aferente perioadei 21.06.2009 – 31.12.2010, formulate de reclamantul M. M. în contradictoriu cu pârâta S.C. P. S.A., ca fiind nefondate.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a avut în vedere următoarele:
Cu privire la excepția prescrierii dreptului la acțiune:
Reclamantul a fost angajat al societății pârâte în baza contractului individual de muncă nr.31/01.10.1997, până la data de 19.03.2012, când raportul de muncă dintre părți a încetat în temeiul art.65 C.muncii, conform deciziei nr.54/16.02.2012.
Conform art. 268 alin. 1 lit. c Codul muncii, se prescriu în termen de trei ani de la data nașterii dreptului la acțiune pretențiile reclamantului în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator.
În mod evident, excepția este întemeiată, drepturile putând fi pretinse în termenul de trei ani, raportat la data înregistrării cererii de chemare în judecată, stabilit prin dispozițiile legale invocate.
Se constată că acțiunea a fost introdusă la 21.06.2012, iar pretențiile ce au ca obiect plata unor sume de bani, care au ca izvor drepturi născute anterior termenului de trei ani, calculați în funcție de data introducerii cererii de chemare în judecată, sunt prescrise.
Prin urmare, excepția dreptului la acțiune, invocată în temeiul disp.art.268 lit.c din Codul muncii, de pârâtă, va fi admisă, pentru pretențiile aferente perioadei cuprinsă între anul 2006 – 20.06.2009.
Asupra fondului cauzei:
Conform dispozițiilor art.144 alin 1 din codul muncii, dreptul la concediu de odihnă anual plătit este garantat tuturor salariaților.
Societatea angajatoare a depus înscrisuri prin care se face dovada că reclamantul a efectuat concediul de odihnă aferent perioadei lucrate în cursul anilor 2009 - 2011 și că a beneficiat de plata indemnizației (note de plecare în concediu, state de plată, foi colective de prezență, fluturași de salariu).
Instanța constată că, întrucât în conflictele de muncă sarcina probei incumbă angajatorului, pârâta a făcut dovada achitării efective a drepturilor salariale reprezentând indemnizația de concediu, cuvenite reclamantului, corespunzător timpului efectiv lucrat.
Raportat la considerentele expuse, instanța a respins acțiunea, întrucât nu este fondată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul. În motivarea recursului său, reclamantul a arătat următoarele: soluția recurată nu exprimă decât o realitate parțială; intimata ocolește cu bună știință prevederi ale Codului muncii cu referire la acordarea timpului liber rezultat din concedii de odihnă neefectuate precum și la plata concediilor de odihnă neefectuate la încetarea contractului de muncă; se invocă art. 146 (3); S.C. P. S.A. se opune expertizei contabile și afirmă că tabelul cu evidența stocurilor de ore nu aparține societății; în evidențele societății pârâte în anul 2010 exista un număr consistent de ore pe stoc, ore restante de altfel, care trebuiau compensate, or S.C. P. S.A. nu face acest lucru, ocolind legislația; instanța de fond a apreciat asupra compensării acestor ore că este aplicabilă prescripția fără să analizeze faptul că perioada de 3 ani de la data introducerii acțiunii cuprindea aceste ore ce aveau valabilitate mult mai târzie; mai mult, instanța de fond trebuia să solicite relații suplimentare de la unitate privind orele neachitate reclamantului și după aceea să dispună aplicarea prescripției; consideră recurentul că în mod nelegal instanța de fond a admis excepția prescripției fără să analizeze suficient faptul că existau un număr de ore necompensate bănesc de către unitate; arată că drepturile pentru concediul de odihnă din anul 2008 puteau fi cerute începând cu luna decembrie 2008 până în luna decembrie 2011, pentru anul 2009 drepturile puteau fi cerute până în 29.12.2012 iar pentru concediul din anul 2010 dreptul la acțiune se prescria în 30.12.2013; ultima evidență a pârâtei la 01.03.2011 confirma un stoc de 44 ore din concediul de odihnă pentru anul 2007, 136 ore pentru concediul din 2008, 224 ore pentru concediul din 2009, 168 ore pentru concediul din 2010 și 40 de ore lucrate la dană; în perioada februarie – martie 2011 a beneficiat de zile libere și recuperări din stoc de 72 ore în luna februarie și 144 ore în luna martie cumulând 27 zile; în 01.04.2011 aceste recuperări de 27 de zile trebuiau scăzute din stocul existent la 01.03.2011; după operarea corectă, la timp, a acestor zile de recuperare, rămâneau zile ce nu au fost compensate cu zile libere și nici plătite astfel: 21 zile pentru anul 2010 și 18 zile pentru anul 2009; întrucât instanța de fond nu a intrat în cercetarea fondului și a respins probele, respectiv o expertiză contabilă ce ar fi lămurit susținerile sale, solicită casarea hotărârii și trimiterea dosarului în vederea soluționării fondului, întrucât numai o expertiză contabilă ar fi fost în măsură să demonstreze cu claritate că în evidențele contabile ale unității în cei 3 ani pentru prescripție existau ore neachitate.
Concluzionând, recurentul învederează că solicită S.C. P. S.A. plata în regim de timp suplimentar de lucru a 21 zile pe anul 2010 și 18 zile pe anul 2009, în total 39 de zile conform CCM pe 2011, precum și contravaloarea bonurilor de masă corespunzătoare și pentru aspectele arătate solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond în vederea pronunțării pe fond și efectuării probatoriilor în acest sens.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, a susținerilor părților, a prevederilor legale aplicabile și a probatoriului administrat în cauză, în conformitate cu art. 3041 Cod.pr.civ., Curtea constată următoarele:
Se are în vedere mai întâi că recurentul reclamant formulează critici numai în ceea ce privește drepturile pentru concediul de odihnă din anii 2008, 2009 și 2010.
Se mai constată că deși Tribunalul a admis excepția prescripției dreptului la acțiune și pentru pretențiile corespunzătoare unei părți a anului 2009, în realitate a analizat efectuarea concediului de odihnă pentru acest an de către reclamant, reținând că aceasta s-a realizat.
Ca urmare, Curtea are a analiza în privința concediului pentru anul 2008 soluția pronunțată cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune iar cu privire la concediile pentru anii 2009 și 2010 fondul cauzei.
Cu privire la concediul pentru anul 2008:
În cauză se pune problema stabilirii datei de la care începe să curgă termenul de prescripție extinctivă al dreptului material la acțiune.
Potrivit art.139 din Codul Muncii (în forma anterioară republicării, aplicabilă în cauză), dreptul la concediu de odihnă anual plătit este garantat tuturor salariaților și nu poate forma obiectul vreunei cesiuni, renunțări sau limitări.
Pe de altă parte, art.141 din Codul Muncii (în forma anterioară republicării, aplicabilă în cauză), concediul de odihnă se efectuează în fiecare an dar, prin excepție, efectuarea concediului în anul următor este permisă numai în cazurile expres prevăzute de lege sau în cazurile prevăzute în contractul colectiv de muncă aplicabil. Același articol, la alin.(4), prevede că o compensare în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării contractului individual de muncă.
Mai trebuie avut în vedere că în hotărârea pronunțată în cauza C-124/05 (Federatie Nederlandse Vakbeweging), Curtea de Justiție a stabilit că art.7 din Directiva 93/104/EC se opune unei prevederi legislative naționale care să permită înlocuirea zilelor de concediu de odihnă care nu sunt efectuate într-un anumit an, cu o compensație în bani în cursul anului următor, în timpul derulării contractului de muncă. Directiva 93/104/EC a fost înlocuită de Directiva 2003/88/EC, dar art.7 a fost preluat în aceeași formulare.
În ceea ce privește prescrierea dreptului la acțiune, problema care se pune este aceea a stabilirii momentului la care se naște dreptul la compensarea în bani a concediului și dreptul la acțiune în justiție, moment de la care curge termenul de prescripție.
Instanța de fond a considerat că dreptul la acțiune se naște la sfârșitul anului următor, în care se putea efectua concediul de odihnă în natură.
Or, termenul de prescripție trebuie calculat de la data nașterii dreptului la compensare în bani a concediului de odihnă, adică data încetării raporturilor de muncă, respectiv 19.03.2012, astfel încât acest termen nu se împlinise la data introducerii acțiunii – 21.06.2012.
Se constată astfel că excepția prescripției dreptului la acțiune a fost în mod greșit admisă iar instanța de fond trebuia să verifice dacă dreptul pretins există.
Cu privire la concediile de odihnă pentru anii 2009 și 2010:
Se constată că pârâta a depus la dosar note de plecare în concediu în privința recurentului reclamant din care rezultă efectuare a 33 zile de concediu de odihnă în ambii ani, acestea coroborându-se cu foile colective de prezență în care reclamantul apare în concediu de odihnă în perioadele 30.12.2009 – 22.02.2010 respectiv 31.12.2010 – 15.02.2011astfel cum se indică și în notele de plecare în concediu de odihnă.
Recurentul nu neagă în esență această situație însă consideră că în realitate acestea ar fi trebuit să fie considerate ore libere acordate în compensarea orelor suplimentare lucrate și, astfel, concediile de odihnă nu ar putea fi considerate efectuate.
Dar, reclamantul a efectuat zile de concediu de odihnă astfel cum rezultă din înscrisurile depuse de pârâtă.
În măsura în care acesta considera că a efectuat ore suplimentare pentru care nu a beneficiat de compensare cu ore libere sau drepturile salariale cuvenite, putea să adreseze o cerere cu acest obiect Tribunalului.
Or, Tribunalul C. nu a fost învestit cu o cerere având acest obiect.
Or, în recurs nu se poate modifica obiectul și cauza cererii de chemare în judecată și nu se pot face cereri noi, față de dispozițiile art. 316 raportat la art.294 Cod.pr.civ..
Instanța de recurs este chemată să analizeze legalitatea și temeinicia sentinței recurate raportat la limitele învestirii acesteia.
Cum cererile formulate în motivarea recursului sunt cereri noi, care nu au fost supuse analizei instanței de fond, Curtea nu le poate analiza, fiind depășite limitele învestirii.
Desigur, reclamantul are posibilitatea de a formula în condițiile și termenele prescrise de legea aplicabilă o altă acțiune în care să formuleze orice cereri apreciază că sunt întemeiate în legătură cu drepturile sale.
Ca urmare, aceste motive de recurs nu sunt întemeiate.
Față de toate aceste motive, în temeiul art. 312 al.61 Cod.pr.civ., constatând că Tribunalul a admis în mod greșit excepția prescripției dreptului la acțiune pentru drepturile corespunzătoare concediului din anul 2008, fără a intra în cercetarea fondului, urmează a se casa sentința recurată dar numai în parte și a se trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul C. pentru a soluționa pe fond această cerere.
În rejudecare, urmează ca Tribunalul să verifice dacă dreptul la compensare în bani a concediului pentru 2008 există; astfel, se va verifica dacă reclamantul a efectuat concediul de odihnă pentru anul 2008; în cazul în care acesta nu s-a efectuat se va verifica dacă dreptul la concediu de odihnă mai exista la data concedierii din perspectiva art. 144 din Codul Muncii (în forma anterioară republicării, aplicabilă în cauză) și art.141 alin.(3) din Codul Muncii (în forma anterioară republicării, aplicabilă în cauză), în condițiile în care concediul de odihnă nu a fost efectuat în anul 2008, urmând a verifica dacă reclamantul a avut posibilitatea efectivă de a efectua concediul de odihnă și dacă angajatorul și-a îndeplinit obligația de a asigura efectuarea concediului de odihnă de către reclamant, sens în care va fi avută în vedere și Hotărârea pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauzele conexe C-350/06 și C-520/06 privitor la interpretarea art.7 din Directiva 2003/88/CE.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul civil formulat de recurentul reclamant M. M., domiciliat în C., ., jud. C., în contradictoriu cu intimata pârâtă S.C. „P.” S.A., cu sediul în C., Incinta Port, D. 34, jud. C., împotriva sentinței civile nr. 6834/21.12.2012, pronunțată de Tribunalul C. – secția I civilă – în dosarul nr._ .
Casează în parte sentința recurată cu privire la pretențiile referitoare la concediul de odihnă din anul 2008 și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul C. pentru soluționarea pe fond a acestei cereri.
Menține restul dispozițiilor.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 28 mai 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
J. Z. R. A. M. B.
Grefier,
C. M.
Jud.fond R.I.S.
Red.dec.jud. A. R. 26.06.2013
3 ex.
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
C., ., județ C.
Tel.0241-_; fax: 0241-_
-------------------------------------------------------------------------------------------------
Dosar nr._
Data:
C ă t r e,
TRIBUNALUL C.
- Secția I civilă -
Vă înaintăm dosarul civil cu nr. de mai sus, privind pe recurentul reclamant M. M. și intimata pârâtă S.C. P. S.A., întrucât prin decizia civilă nr. 400/CM pronunțată la data de 28.05.2015 Curtea de Apel C. a admis recursul reclamantului, a casat în parte sentința civilă nr. 6834/21.12.2012 a Tribunalului C., cu privire la pretențiile referitoare la concediul de odihnă pe anul 2008, și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe pentru soluționarea pe fond a acestei cereri.
Dosarul conține. file și are atașat dosarul nr._ al Tribunalului C., cu un nr. de 92 file.
Președinte de complet,
J. Z. Grefier,
C. M.
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
C., ., județ C.
Tel.0241-_; fax: 0241-_
-------------------------------------------------------------------------------------------------
Dosar nr._
Data:
C ă t r e,
TRIBUNALUL C.
- Secția I civilă -
Vă înaintăm dosarul civil cu nr. de mai sus, privind pe recurentul reclamant M. M. și intimata pârâtă S.C. P. S.A., întrucât prin decizia civilă nr. 400/CM pronunțată la data de 28.05.2015 Curtea de Apel C. a admis recursul reclamantului, a casat în parte sentința civilă nr. 6834/21.12.2012 a Tribunalului C., cu privire la pretențiile referitoare la concediul de odihnă pe anul 2008, și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe pentru soluționarea pe fond a acestei cereri.
Dosarul conține. file și are atașat dosarul nr._ al Tribunalului C., cu un nr. de 92 file.
Președinte de complet,
J. Z. Grefier,
C. M.
| ← Pretentii. Decizia nr. 1241/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 188/2013.... → |
|---|
