Acţiune în răspundere patrimonială. Decizia nr. 151/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 151/2014 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 05-05-2014 în dosarul nr. 201/118/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 151/CM
Ședința publică din 5 mai 2014
Complet specializat pentru cauze privind conflicte de muncă
PREȘEDINTE Vanghelița T.
Judecător G. L.
Judecător M. G.
Grefier C. M.
S-a luat în examinare recursul civil declarat de recurenta reclamantă C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE „CFR” S.A. – SUCURSALA CENTRUL REGIONAL DE EXPLOATARE, ÎNTREȚINERE ȘI REPARAȚII CF C., cu sediul în C., ., . civile nr. 4481 din 04.12.2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât D. F., domiciliat în Medgidia, .. 8, județul C. și cu domiciliul procesual ales în C., . nr. 128 A, ., ., la Cabinet de Avocat B. D., având ca obiect acțiune în răspundere patrimonială,.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru recurenta reclamantă C. Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. – Sucursala C.R.E.I.R. CF C. dl consilier juridic N. G., în baza delegației nr. 1008/05.05.2014, depusă la dosar, și, pentru intimatul pârât D. F., d-na avocat D. B., în baza împuternicirii avocațiale nr. 149 din 12.03.2014 – fila 11 dosar recurs.
Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
După referatul grefierului de ședință, instanța, reținând că nu mai sunt cereri prealabile, excepții ori probe de solicitat în recurs, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Având cuvântul, reprezentantul recurentei reclamante învederează că prin acțiunea promovată s-a solicitat angajarea răspunderii patrimoniale a intimatului pârât motivat de faptul că acesta a primit în gestiune bunuri care ulterior nu au mai fost regăsite și care nu au putut fi justificate. Prin hotărârea instanței de fond acțiunea reclamantei a fost respinsă reținându-se două motive și anume: faptul că pârâtul nu ar fi avut calitatea de gestionar și faptul că bunurile în cauză nu ar fi fost asigurate corespunzător.
Acest considerente nu subzistă motivat de faptul că, după cum se poate observa din fișa postului, la pct. 6.12, intimatul pârât avea calitatea de gestionar
al mijloacelor fixe și materialelor de cale, răspunzând de modul de păstrare și gestionare a acestor bunuri conform legislației în vigoare.
Cel de-al doilea motiv de recurs subzistă motivat de faptul că intimatul pârât niciodată nu a adus la cunoștința conducerii unității faptul că bunurile respective nu ar fi fost asigurate corespunzător. Mai mult, acesta, cu ocazia inventarierii, a menționat în procesul – verbal că toate bunurile inventariate rămân în păstrare și pe răspunderea sa.
Concluzionând, solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate și pe fond admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
Pentru intimatul pârât, avocatul acestuia, având cuvântul, pune concluzii de respingere a recursului arătând că în mod corect instanța de fond a dezlegat problema de drept a răspunderii patrimoniale a salariatului față de unitate. Corect a apreciat judecătorul fondului că în anul 2008, cu procesul-verbal nr. 98 s-a făcut dovada preluării unor bunuri, că ulterior societatea recurentă nu a respectat dispozițiile legale privind inventarierea bunurilor și a celorlalte obiective, despre care se pretinde că erau în gestiunea intimatului pârât. Din perspectiva dispozițiilor art. 254 alin.1 din codul muncii coroborat cu art. 23 din legea nr. 22/1969 nu s-a făcut dovada identității bunurilor în legătură cu care se pretinde că au lipsit din gestiunea intimatului. Mai mult, în răspunsul la interogatoriu recunoaște că aceste bunuri au fost preluate de către societate cu ocazia efectuării acelui inventar și că au fost depozitate într-o magazie. Din acest punct de vedere, în mod corect s-a reținut că nu se poate angaja răspunderea materială a fostului salariat.
Solicită să se aibă în vedere și celelalte aspecte legate de fișa postului, declarațiile de martori și înscrisuri din care rezultă că o parte a acestor bunuri au făcut obiectul unor sustrageri, că a existat din partea fostului șef de district, care avea în sarcină doar supravegherea, nu și gestiunea bunurilor aflate de-a lungul șinelor de cale ferată. Conform fișei postului această activitate era în competența altei persoane, iar nu în competența șefului de district. Cu toate acestea, pentru fiecare bun sustras intimatul a făcut raport, raport care a fost adus la cunoștința societății recurente, astfel cum rezultă din înscrisurile dosarului și din depozițiile martorilor.
Având în vedere că nu există identitate între bunurile primite în gestiune și ceea ce s-a constatat ulterior, că intimatul pârât nu avea în gestiune acele bunuri, așa cum pretinde recurenta reclamantă, și că ele au fost predate anterior sustragerii lor din magazia care era în patrimoniul recurentei, solicită respingerea recursului, cu obligarea recurentei reclamante la plata cheltuielilor de judecată, conform documentelor justificative pe care le depune la dosar – chitanța nr. 356/28.04.2014 și factura nr. 356/ 28.04.2014.
Fiind lămurită cu privire la cauza dedusă judecății, în conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă instanța declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA
Asupra prezentului recurs, constată:
Prin sentința civilă nr. 4481/4.12.2013 a Tribunalului C. a fost respinsă acțiunea în răspundere patrimonială formulată de către C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE CFR S.A. – Sucursala Centrul Regional de Exploatare, Întreținere și Reparații CF C., în contradictoriu cu pârâtul D. F..
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că potrivit procesului verbal nr.98/5.09.2008, pârâtul a preluat 4 tabliere complete, 4 paleți din șină tip 49, 1 bucată palet mare, 1 bucată palet mică, 2 tronsoane scară acces pasarelă, platelaje trotuar 112 bucăți.
Începând cu data de 14.01.2011, acesta a îndeplinit funcția de șef district întreținere linii 1, îndeplinind atribuțiile stabilite prin fișa postului, asumată sub semnătură. La data de 25.11.2011 s-a procedat la inventarierea magaziei de materiale din curtea Districtului de Exploatare Utilaje, în urma căreia s-a constatat lipsa a 65 bucăți platelaje mici și 25 bucăți platelaje mari. Conform fișei de inventar rezultă că au fost inventariate 74 bucăți de platelaje de 34 kg și 30 de bucăți de platelaje de 69 kg, precum și bucăți fier vechi din pasarelă.
Judecătorul fondului s-a raportat la cerințele impuse prin art. 270 Codul muncii, pentru a fi antrenată răspunderea patrimonială: calitatea de salariat la angajatorul păgubit; fapta ilicită și personală a salariatului, săvârșită în legătură cu serviciul; prejudiciul cauzat patrimoniului angajatorului; raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu; vinovăția salariatului.
În speță, pârâtul are calitatea de salariat, iar reclamanta a constatat existența unui prejudiciu, însă din perspectiva faptei ilicite, instanța a reținut că din fișa postului (semnată la data de 14.01.2011) nu rezultă că D. F. ar fi avut atribuții de gestionar, pentru ca să se constate prezumția de culpă instituită de Legea nr.22/1969.
Calitatea de gestionar ar fi trebuit să existe la data inventarierii bunurilor, iar simpla semnare a procesului verbal de predare-primire a unor bunuri, act întocmit în anul 2008, nu este de natură a crea în sarcina pârâtului obligațiile de această natură.
Mai mult, cu prilejul efectuării inventarului s-a arătat că bunurile nu au fost asigurate corespunzător în magazie, existând posibilitatea pătrunderii altor persoane și sustragerii acestor bunuri.
Instanța de fond a avut totodată în vedere că reclamanta nu a făcut dovada identității între produsele predate în anul 2008 și cele inventariate în anul 2011, întrucât în anul 2008 acestea nu au fost evidențiate separat, pe categorii (platelaje mari și platelaje mici), după cum nu a fost relevată greutatea acestora. S-a constatat că în magazie exista în 2011 un număr de 104 platelaje și lipsă un număr de 90 de platelaje, iar din procesul-verbal din 2008 rezultă că au fost depozitate 112 bucăți de platelaje.
Pe baza acestor considerente, instanța de fond a stabilit, pe de o parte, lipsa caracterului cert al prejudiciului, atâta timp cât nu se poate stabili cu exactitate dacă platelajele considerate lipsă au fost sau nu luate în primire de
pârât, iar pe de altă parte, lipsa vinovăției, a faptei ilicite și legăturii de cauzalitate a pârâtului, nefiind făcută dovada exercitării atribuțiilor de gestionar.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs, în termen legal, reclamanta CNCF CFR S.A. – Sucursala Centrul Regional de Exploatare, Întreținere și Reparații CF C., apreciind că soluția nu este legală.
S-a arătat că în judecata fondului au fost ignorate probele care atestă recunoașterea pârâtului (răspunsul dat prin nota explicativă, listele de inventariere din 12.08.2011 și din 25.11.2011).
Recurenta a apreciat că în speță sunt întrunite toate condițiile pentru antrenarea răspunderii patrimoniale a salariatului, care a avut calitatea de gestionar, a preluat bunurile în gestiune și nu a avut nici o obiecțiune în legătură cu rezultatul inventarierii.
S-a susținut că instanța de fond nu putea să rețină în considerente că intimatul pârât nu era gestionar, din moment ce prin însăși fișa postului, la pct. 6.12., se atestă această calitate. Salariatul nu a făcut nici un demers pentru a aduce la cunoștința conducerii unității că bunurile din gestiune nu sunt asigurate într-o locație corespunzătoare. Nu poate fi apreciată lipsa culpei intimatului, întrucât organele de poliție nu au efectuat o anchetă pentru pretinse fapte penale, întrucât nu existau urme de violare a încuietorii și a ușii de la magazie. Salariatul nu a contestat niciodată identitatea platelajelor primite în gestiune în anul 2008, față de cele inventariate și imputate valoric în 2011.
Recurenta a pretins că intimatul nu a adus nici o probă din care să fie înlăturată prezumția relativă de vinovăție, aspect față de care cererea de chemare în judecată urma a fi admisă.
În drept, recursul s-a întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 cod proc.civilă.
Prin întâmpinare, intimatul a solicitat respingerea căii de atac.
Analizând criticile formulate, Curtea va reține că recursul este nefondat, însă pentru următoarele considerente:
Conform art. 254 alin. 1 Codul muncii, salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor.
Instanța de fond a apreciat că în cauză angajatorul nu a făcut dovada calității de gestionar a intimatului, însă în fișa postului semnată de salariat la 14.01.2011 reiese că acesta – ocupând la acea dată postul de șef district întreținere linii I – era într-adevăr desemnat ca gestionar pentru mijloacele fixe și materialele de cale (răspândiri). Astfel, la pct. 6.11.2 din fișa postului se arată această calitate, pentru materialele menționate, din perspectiva postului deținut, salariatul răspunzând de modul de păstrare și gestionare conform legislației în vigoare.
Este real faptul că intimatului i-a fost depusă fișa postului datată 14.01.2011 spre a se dovedi această calitate, nu și pe cea de la momentul preluării gestiunii, din 2008, însă din decizia 1457/19.09.2001 (fila 31 fond)
reiese că D. F. fusese numit în postul de șef district I la secție Medgidia încă din septembrie 2001, schimbarea postului (în instructor linii) operând în cursul anului 2011. Prin urmare, fișa postului, corelată cu faptul că procesul-verbal din 2008 atestă sub semnătura intimatului primirea în gestiune a unor materiale, probează calitatea sa de gestionar și cu ocazia preluării platelajelor imputate.
În aceste condiții, toate considerentele de primă instanță referitoare la neîndeplinirea acestei prime cerințe a răspunderii patrimoniale a gestionarului în raport cu angajatorul său vor fi înlăturate ca fiind neconcordante cu situația de fapt reieșită din înscrisuri.
Pornind de la această situație, instanța va avea în vedere că intimatului i se aplică dispozițiile Legii nr. 22/1969, cu modificările și completările ulterioare, salariatul asumându-și de altfel această calitate la data preluării materialelor (11.07.2008), cât și pe parcursul efectuării inventarierilor din 12.08.2011 și 25.11.2011, chiar dacă angajatorul avea obligația ca – modificându-se încadrarea salariatului – să procedeze la încheierea procesului-verbal de predare primire a gestiunii și efectuarea inventarierii.
Așa cum s-a reținut în literatura juridică, dar și în jurisprudență, art. 25 din Legea nr. 22/1969 instituie o ,,prezumție de culpă’’ a gestionarului care înregistrează un prejudiciu în gestiunea sa, primirea bunurilor în cantități inferioare celor înscrise în actele însoțitoare sau cu vicii aparente, fără a se fi întocmit acte legale de constatare, precum și nesolicitarea asistenței tehnice de specialitate la primirea bunurilor, când aceasta era necesară, fiind de asemenea pusă în sarcina gestionarului, ca faptă săvârșită cu vinovăție.
În speță, însă, soluția de primă instanță este corectă, întrucât chestiunea prejudiciului adus angajatorului este nedovedită prin actele depuse la dosar.
Așa cum corect a stabilit și judecătorul fondului, înscrisul de la care se pornește în analiza componenței gestiunii conferite salariatului din perspectiva postului deținut la acea dată este procesul-verbal din 11.07.2008, unde – fără a mai relua enumerarea corectă a primei instanțe – sunt relevate pe tip de material și pe cantitate ce anume a primit în gestiune pârâtul D. F.. Recurenta nu a depus la dosar și nici nu a pretins că la acel moment s-a încheiat alt proces-verbal de predare-primire a unei gestiuni mai extinse, singurul act cu care a înțeles să justifice primirea în gestiune fiind cel depus la fila 32 fond.
Conform actului, aceste materiale au provenit de la demontarea unei pasarele pietonale din stația CF Medgidia, iar produsele nu au fost cântărite ori indicate cu dimensiuni, ci doar menționate ca tip și număr de bucăți.
Următorul proces-verbal încheiat asupra gestiunii District 1 Medgidia (gestionar F. D.) a fost în 12.08.2011, când stocurile faptice au fost stabilite, potrivit consemnărilor actului, prin verificare pe teren, numărare și măsurare, în raport de datele din evidența tehnică operativă și pe baza balanței analitice a mijloacelor materiale de la data de 31.05.2011. Totuși, pentru reperul ,,fier vechi’’ (fier vechi mărunt și șine fier vechi) s-a constatat că sunt materiale în custodia constructorului, inventarierea făcându-se doar scriptic, întocmindu-se pentru acestea liste separate, confirmate de constructor.
În acest înscris se indică faptul că asupra acestei gestiuni s-au produs anterior sustrageri de materiale de către persoane necunoscute, diferențele față de evidența contabilă generate de această împrejurare fiind indicată într-o anexă la procesul-verbal (filele 50 și 51 fond).
Or, este evident că în atare situație gestionarul a semnat fără obiecțiuni procesul-verbal de inventariere din august 2011, fără însă ca prin aceasta să se recunoască, așa cum pretinde angajatorul, că ar fi existat întreg stocul de materiale primit în gestiune în 2008.
Mai mult decât atât, angajatorul confirmă prin actul din august 2011 că pentru fierul vechi inventarierea s-a făcut doar scriptic și că, deși aceste materiale (de peste 134 de tone) figurează în gestiunea salariatului, ele se află în fapt în custodia constructorului. Prin adresa transmisă instanței la 21.06.2013, reclamanta atestă că în evidențele sale, la reperul ,,fier vechi’’ se includ și pasarelele, stocul fiind stabilit global, prin tonaj; ,,platelajele, împreună cu alte părți componente ale pasarelei, intră în acest reper ca fiind în gestiunea pârâtului’’ (fila 49 fond).
Prin urmare, evidența contabilă a platelajelor rezultate din demontarea pasarelei pietonale nu era corelată cu situația faptică a numărului de bucăți de material de acest tip regăsit efectiv în magazie, iar acest aspect reiese din însuși faptul – corect constatat de către judecătorul fondului – al inexistenței unei concordanțe între datele cuprinse în actul de preluare din 2008 și actul de inventariere din 2011.
Astfel, dacă în iulie 2008 salariatul a primit în gestiune ,,platelaje trotuar 112 bucăți, 4 bucăți șină tip 49, 4 tabliere complete, 1 bucată palee mare și una mică, precum și două tronsoane de scară de acces’’ de la pasarela demontată, în noiembrie 2011 i se impută ca lipsă din gestiune ,,platelaje fier vechi mici 65 bucăți’’ și ,,platelaje fier vechi mari 25 bucăți’’, evaluate global la 2361 lei după valoarea la tonă de fier vechi, lipsa imputată fiind de 3,935 tone; prin același proces-verbal se arată că au mai rămas în magazie 14 bucăți platelaje (5 mari și 9 mici). Adiționate ca număr, cele efectiv regăsite și cele imputate ca lipsă conduc către concluzia că în gestiune ar fi existat 74 platelaje mici și 30 platelaje mari – adică 114 piese de acest tip, în condițiile în care salariatul primise în 2008 doar 112 platelaje.
În aceste condiții, Curtea constată că față de salariat măsura imputării nu s-a fundamentat pe o evidență cantitativă corectă a bunurilor conferite prin gestiune, pentru că platelajele pretinse ca fiind lipsă din gestiune la data inventarierii din 25.11.2011 erau cuprinse doar scriptic în gestiune, ca tonaj, iar nu la bucată – cum au fost ele relevate în actul de preluare din 2008. Acest fapt reiese din lista de inventar din 25.11.2011, unde - spre deosebire de procesul-verbal din 2008 (neînsoțit de propria listă de inventar) - platelajele figurează atât ca și număr (74 bucăți mari și 30 mici), cât și ca greutate per bucată; astfel, evidențierea lipsurilor în 2011 s-a făcut pe baza stocului faptic și cel scriptic la tonaj, nu la bucată, fiind consemnat un minus de 2,21 tone la platelajele mari și respectiv, de 1,725 tone la cele mici. În acest mod s-a stabilit valoric prejudiciul,
de 2361 lei la 25.11.2011, pretins a fi recuperat de la salariat în ianuarie 2013 (data sesizării tribunalului ) în cuantum de 4879,40 lei.
Rezumând, cum inventarierea din 12.08.2011 s-a bazat doar pe balanțele analitice ale mijloacelor materiale din 31.05.2011, fără ca angajatorul să probeze modul în care au fost incluse și evidențiate periodic în contabilitate respectivele platelaje începând cu anul 2008, nu va avea relevanță faptul că la comisia de inventar întrunită la 25.11.2011 se atestă că platelajele au fost sustrase de autori necunoscuți, dar organele de poliție nu au putut identifica pe autorul faptelor, ori că salariatul a confirmat inexistența (faptică) a unor lipsuri din magazie în august 2011.
Elementul ,,prejudiciu’’ nu a fost dovedit în această speță, astfel că nu putea fi cerută atragerea răspunderii patrimoniale a salariatului pârât, prezumția de culpă fiind în acest caz înlăturată, motiv pentru care, pe temeiul art. 312 alin. 1 cod proc. civilă, recursul va fi respins ca neîntemeiat.
În raport de dispozițiile art.. 274 cod proc. civilă, obligă recurenta la plata către intimat a 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu avocat).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul civil declarat de recurenta reclamantă C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE „CFR” S.A. – SUCURSALA CENTRUL REGIONAL DE EXPLOATARE, ÎNTREȚINERE ȘI REPARAȚII CF C., cu sediul în C., ., . civile nr. 4481 din 04.12.2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât D. F., domiciliat în Medgidia, .. 8, județul C. și cu domiciliul procesual ales în C., . nr. 128 A, ., ., la Cabinet de Avocat B. D., ca neîntemeiat.
Obligă recurenta la plata către intimat a 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 mai 2014.
Președinte, Vanghelița T. | Judecător, G. L. | Judecător, M. G. |
Grefier, C. M. |
Jud.fond D.I.F.
Tehnored.dec.jud.M.G./22.05.2014/2 ex.
| ← Anulare act. Decizia nr. 1/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 490/2014.... → |
|---|
