Anulare act. Decizia nr. 1/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1/2014 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 14-01-2014 în dosarul nr. 32544/212/2010**
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.1/CM
Ședința publică din data de 14 ianuarie 2014
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
Completul compus din:
Președinte - J. Z.
Judecător – R. A.
Judecător – M. B.
Grefier - G. I.
Pe rol, soluționarea recursului civil declarat de către pârâtul P. C. C. – cu sediul în . nr.132, județul C. împotriva sentinței civile nr. 2916 din 17.06.2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant I. M. D. GERARD – domiciliat în municipiul C., ., ., județul C. și intimata pârâtă P. C. C. – cu sediul în . nr.132, județul C., având ca obiect anulare act.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimatul reclamant I. M. D. Gerard, lipsind celelalte părți.
Procedura este legal îndeplinită cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art.87 și următoarele Cod procedură civilă.
Recursul este declarat în termen, motivat și scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință prin care s–au evidențiat părțile, obiectul litigiului, mențiunile privitoare la îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual.
Se prezintă intimatul reclamant I. M. D. Gerard care se legitimează cu C.I. ., Nr._, CNP_, cu domiciliul în municipiul C., ., ., ..
Întrebat fiind intimatul reclamant I. M. D. Gerard, arată că nu mai are alte cereri de formulat, solicitând acordarea cuvântului asupra cauzei.
Curtea, luând concluziile intimatului reclamant potrivit cu care nu mai are cereri prealabile în condițiile art.150 Cod procedură civilă, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Intimatul reclamant I. M. D. Gerard, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii.
Consideră că decizia de concediere a fost abuzivă.
Curtea rămâne în pronunțare asupra recursului civil promovat în cauză.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin cerere înregistrată la 20.08.2010 la Judecătoria C., reclamantul Iäger - M. D.-Gerard a solicitat în contradictoriu cu pârâta Primăria comunei C. anularea notificării nr.7106/6.08.2010 privind concedierea sa din postul de asistent personal, arătând că aceasta s-a produs fără o motivare care să constate comportamentul său a făcut ca persoana de care avea grijă să rămână fără îngrijirile necesare. De asemenea, reclamantul a mai arătat că nu au fost consemnate în carnetul de muncă adeverințele de la instituțiile la care a lucrat anterior, astfel că nu a luat sporul de vechime cuvenit și a solicitat obligarea pârâtei și la plata sumei de 2.000 lei cu titlu de despăgubire, ca urmare a încălcării de către pârâtă a contractului individual de muncă.
Prin întâmpinare înregistrată la 20.12.2010, pârâta a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția inadmisibilității cererii, iar pe fond a solicitat respingerea cererii, arătând că reclamantul a fost concediat ca urmare a desființării postului în cadrul unei proceduri de concediere colective, ca urmare a aplicării art.III pct.5 din OUG nr.63/2010 și alocării unor fonduri insuficiente, ocazie cu care au fost concediați 46 de asistenți personali în baza art.65 alin.1 C. Mc. Pârâta a mai arătat că nu se poate cere anularea notificării, ci a dispoziției Primarului comunei C. nr.947/20.08.2010 prin care s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al reclamantului.
Prin cerere înregistrată la 12.01.2011, reclamantul a arătat că pârâta a încălcat planul de servicii al persoanei cu handicap, respectiv art.39 alin.1 și art.40 din Legea nr.448/2006, precum și Legea nr.11/2010. În consecință, a solicitat repunerea în drepturi în sensul de a fi asistent personal cu salariu, adică reintegrarea în postul ocupat anterior, precum și obligarea pârâtei la plata sumei care trebuia plătită ca salariu.
Prin sentința civilă nr.1037/19.01.2011, Judecătoria C. a declinat competența în favoarea Tribunalului C. – Secția de contencios administrativ și fiscal, unde cauza a fost înregistrată la 27.04.2011.
Prin încheierea din 6.10.2011, Secția de contencios administrativ și fiscal a constatat natura civilă a cauzei și a dispus trimiterea dosarului la Secția I civilă, unde a fost înregistrat la 9.11.2011.
Prin note scrise înregistrate la 25.01.2012, pârâta a arătat că prin HCL nr. 66/2010 s-a aprobat desființarea a 47 de posturi, printre care și al reclamantului, ca urmare a finanțării insuficiente de la bugetul statului, astfel încât până în luna august 2010, indemnizațiile asistenților personali au fost plătite din bugetul local. În organigrama și ștatele de funcții și de personal anexe la HCL nr. 66/2010 posturile de asistenți personali sunt încă prevăzute deoarece sumele necesare acordării indemnizațiilor acestora se suportă de la bugetul de stat.
Prin note scrise înregistrate la 6.03.2012, pârâta a arătat că au fost concediați toți asistenții personali, iar la 22.03.2012 a arătat că în anexele HCL nr.53/2010 posturile de asistenți personali nu au fost prevăzute întrucât plata acestora nu a fost efectuată prin bugetul local, iar aceste posturi nu au fost înființate prin HCL nr. 66/2010, fiind prevăzute în anexe în eventualitatea în care vor fi din nou alocate sume de bani pentru plata asistenților personali, în vederea reangajării acestora.
Prin încheierea din 23.04.2012, instanța a respins excepția inadmisibilității, reținând că reclamantul a completat obiectul cauzei, referindu-se la cererea de anulare a dispoziției mde concediere emisă de primar.
Prin sentința civilă nr.2581/14.05.2012, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive și a admis cererea reclamantului, anulând decizia de concediere reținând în acest sens trei motive de nelegalitate: dispoziția nu cuprinde descrierea pe larg a motivelor de concediere, desființarea postului nu a fost efectivă și nu a fost respectată procedura de concediere colectivă.
Prin decizia civilă nr.56/CM/22.01.2013 a Curții de Apel C. a fost casată această sentință, întrucât pârâta nu este emitentul dispoziției contestate, aceasta neavând calitate procesuală pasivă. Astfel, instanța de recurs a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului C., în vederea reluării judecății pe fond, în contradictoriu cu persoana juridică acre justifică această calitate, respectiv P. comunei C..
Cu ocazia rejudecării cauzei, prin cerere înregistrată la 26.05.2013, reclamantul a solicitat anularea dispoziției de concediere nr.947/20.08.2010 emisă de P. comunei C. și a notificării nr.7080/4.08.2010.
Având în vedere considerentele deciziei de casare, prin care s-a dispus reluarea judecății în contradictoriu cu P. comunei C., precum și precizarea de către reclamant a emitentului actului contestat, instanța a constatat că este învestită cu judecarea cererii de față în contradictoriu cu pârâtul P. comunei C..
În ceea ce privește însă Primăria comunei C., instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a acesteia și a respins cererea formulată în contradictoriu cu aceasta întrucât nu are calitate procesuală pasivă, soluția impunându-se datorită caracterului obligatoriu al deciziei de casare, chiar dacă instanța de recurs nu a soluționat formal excepția lipsei de calitate, această misiune revenind instanței de fond cu ocazia rejudecării.
În ceea ce privește, excepția inadmisibilității, care a fost respinsă de prima instanță prin încheierea interlocutorie din 23.04.2012, aceasta nu este afectată de decizia de casare, care a privit doar sentința din 14.05.2012, motiv pentru care se constată că soluția asupra acestei excepții a intrat în puterea lucrului judecat. Se reține ca motiv suplimentar al acestei soluții că notificarea atacată prin cererea inițială conține o detaliere a motivelor de concediere și este menționată expres în cuprinsul deciziei de concediere, astfel că cele două acte se impune a fi analizate împreună, făcând corp comun și astfel nu se pune problema ca cererea de anulare a notificării să fie considerată inadmisibilă. Pe de altă parte, notificarea în cauză a constituit și un preaviz de concediere, deci a produs efecte juridice și astfel constituie un act juridic, împotriva acestuia putând fi exercitată cererea de anulare, în baza art. 21 din Constituție privind liberul acces la justiție.
Pentru dovedirea pretențiilor și a apărărilor formulate, instanța a administrat proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosar decizia și notificarea atacate, certificate de încadrare într-o categorie de persoane cu handicap privind pe Iäger-M. A.-A., anchete sociale, contractul individual de muncă nr. 765/29.02.2000, dispozițiile Primarului comunei C. nr. 647/27.08.2008 și 1013/31.08.2010, adresa ANAF nr. 3849/2010, procesul verbal al întâlnirii din 4.08.2010 cu asistenții personali, programul individual de reabilitare și integrare socială nr. 4105/2010, adresa MMFPS nr. 8928/2010, adresa Instituției Prefectului Județului C. nr. 8025/2010, HCL C. nr. 66/29.07.2010, a dresa Consiliului Local C. către Trezoreria Eforie din 30.12.2010, HCL C. nr. 53/24.06.2010.
Prin sentința civilă nr.2916 din data de 17 iunie 2013, pronunțată în dosarul civil nr._, Tribunalul C. a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Primăria C. C..
A respins cererea formulată în contradictoriu cu pârâta Primăria C. C. întrucât aceasta nu are calitate procesuală pasivă.
A admis în parte cererea formulată de reclamantul I. M. D. Gerard, în contradictoriu cu pârâtul P. C. C..
A anulat notificarea nr. 7106/6.08.2010 și dispoziția Primarului comunei C. nr. 947/20.08.2010.
A obligat pârâtul P. C. C. la reintegrarea reclamantului în postul deținut anterior concedierii.
A obligat pârâtul P. C. C. să plătească reclamantului drepturile salariale de care ar fi beneficiat dacă nu ar fi fost concediat, de la 20.08.2010 până la reintegrarea efectivă.
A respins cererea de anulare a notificării nr. 7080/4.08.2010 și cererea de obligare a pârâtului la plata despăgubirii de 2.000 lei ca neîntemeiate.
A stabilit onorariul definitiv al avocatului din oficiu M. M. la 300 lei, care va fi avansat de Ministerul Justiției din fondul constituit în acest scop.
A obligat pârâtul P. C. C. să plătească statului suma de 300 lei, reprezentând contravaloarea autorului public judiciar de care a beneficiat reclamantul.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Între părți s-au stabilit raporturi de muncă prin contractul individual de muncă depus la dosar, reclamantul fiind angajat ca asistent personal pentru îngrijirea persoanei cu handicap Iäger-M. A.-A..
Prin notificarea nr.7106/6.08.2010, pârâtul a comunicat reclamantului că, având în vedere prevederile art. III alin. 5 din OUG nr. 63/2010, în care se precizează că, pentru reducerea cheltuielilor de personal și încadrarea în numărul maxim de posturi prevăzut de anexa la ordonanța de urgență, ordonatorii de credite pot reduce numărul de posturi și disponibiliza personalul aferent, având în vedere HCL C. nr. 66/29.07.2010 prin care s-a aprobat concedierea colectivă a 63 de salariați, începând de la 20.08.2010 contractul individual de muncă al reclamantului va înceta ca urmare a concedierilor colective în baza art. 65 alin. 1 C. Mc. S-a menționat și că motivul care determină concedierea este reducerea cheltuielilor de personal și încadrarea în numărul maxim de posturi prevăzut de OUG nr. 63/2010, precum și că notificarea constituie și preaviz. Aceasta a fost comunicată reclamantului la 6.08.2010, potrivit mențiunii acestuia din partea de jos a actului.
Ulterior, pârâtul a emis dispoziția nr. 947/20.08.2010, prin care a dispus, începând cu data de 20.08.2010, încetarea contractului individual de muncă al reclamantului, în baza art. 65 alin. 1 C. Mc., având în vedere referatul nr. 6637/21.07.2010 al compartimentului resurse umane cu privire la aplicarea procedurii de concediere colectivă, adresa nr. 3596/28.04.2010 a ANAF privind acordarea șomajului asistenților personali, notificarea nr. 7106/6.08.2010 privind acordarea preavizului de 15 zile, precum și OUG nr. 63/2010.
Potrivit art. 76 C. Mc., decizia de concediere se comunică salariatului în scris si trebuie să conțină în mod obligatoriu: a) motivele care determină concedierea; b) durata preavizului; c) criteriile de stabilire a ordinii de priorități, conform art. 69 alin. 2 lit. d), numai în cazul concedierilor colective; d) lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate si termenul în care salariații urmează să opteze pentru a ocupa un loc de munca vacant, în conditiile art. 64.
Atâta vreme cât decizia de concediere trebuie să cuprindă durata preavizului, rezultă că în forma sa tipică decizia de concediere încorporează preavizul, astfel încât termenul de preaviz curge după emiterea deciziei.
În practică se întâlnește însă situația, precum în speța de față, în care angajatorul întocmește inițial preavizul, după care la data expirării termenului de preaviz emite decizia de concediere.
Această practică nu este nelegală atâta vreme cât în cele două acte se cuprind mențiunile prevăzute la art. 76 C. Mc. sus citat, legiuitorul având în vedere necesitatea informării salariatului asupra acestor aspecte, precum și oferirea posibilității de verificare a legalității deciziei de concediere, obiective care, dacă sunt îndeplinite, conduc la concluzia respectării textului legal citat.
Din acest punct de vedere, atunci când angajatorul, în loc să redacteze o decizie care să cuprindă termenul de preaviz, întocmește succesiv două înscrisuri care împreună cuprind mențiunile art. 76 C. Mc. și sunt comunicate salariatului, cerințele de legalitate sunt îndeplinite.
În speță, preavizul cuprinde motivele care determină concedierea și durata termenului de preaviz, motivele concedierii neavând legătură cu vreo culpă a reclamantului în executarea contractului individual de muncă, ci cu desființarea postului ocupat de reclamant.
Ulterior expirării termenului de preaviz, pârâta a emis dispoziția de concediere contestată în care a făcut referire la notificarea de preaviz comunicată anterior pârâtului, prin urmare, în lumina considerentelor de mai sus, se completează din punctul de vedere al art. 76 C. Mc., cu concluzia că dispoziția de concediere cuprinde motivele care determină concedierea, astfel cum au fost menționate mai sus.
Este irelevantă din acest punct de vedere menționarea adresei ANAF nr. 3596/2010, întrucât ea a fost menționată în cuprinsul dispoziției de concediere exclusiv în ideea oferirii unei justificări sub aspectul oportunității.
Este adevărat că dispoziția de concediere și notificarea de preaviz nu cuprinde mențiuni cu privire la criteriile de stabilire a ordinii de priorități, însă este necontestat în cauză că au fost desființate toate posturile de asistent personal, reclamantul nepretinzând că a fost dezavantajat în raport cu alți asistenți personali, care au rămas angajați în detrimentul său, care a fost concediat.
De asemenea, cele două acte nu cuprind nici la lista tuturor locurilor de munca disponibile în unitate si termenul în care salariatii urmeaza sa opteze pentru a ocupa un loc de munca vacant, însă reclamantul nu s-a exprimat în sensul că ar fi dorit să ocupe un alt post, el declarându-se interesat doar de postul de asistent personal pe care îl ocupa anterior concedierii. Prin urmare, nici sub acest aspect nu se poate reține un motiv de nelegalitate a actelor atacate.
Rezultă astfel că dispoziția contestată, astfel cum este completată prin notificarea de preaviz, este valabilă din punctul de vedere al condițiilor de formă.
In ceea ce privește caracterul efectiv al desființării locului de muncă, acesta nu a fost invocat de reclamant ca motiv de anulare a dispoziției de concediere și instanța nu îl poate reține, câtă vreme reclamantul însuși nu a afirmat că desființarea postului nu a fost efectivă, ceea ce ar însemna că acesta ar exista în continuare. Instanța nu are motive să se îndoiască din acest punct de vedere de buna credință apârâtului, care, deși a menționat în continuare posturile de asistent personal în HCL nr. 66/2010, a făcut acest lucru în speranța că aceste posturi vor fi finanțate de la bugetul de stat și asistenții personali care au fost concediați vor fi reangajați la momentul acestei preconizate finanțări. Important sub acest aspect este că reclamantul nu a susținut că pârâtul ar fi urmărit angajarea pe postul său a unei alte persoane, iar instanța nu are motive să prezume acest lucru.
Cu privire la procedura concedierii colective, instanța are în vedere că, potrivit art.74 alin.5 Codul muncii, prevederile art.68-73 (referitoare la concedierea colectivă) nu se aplică salariaților din instituțiile și autoritățile publice, deci nici în cazul reclamantului.
Revenind la motivele de nelegalitate invocate de reclamant, respectiv încălcarea art.39 alin.1 și art.40 din Legea nr.448/2006, instanța a constatat că prezintă relevanță art.40 din această lege, potrivit căruia autoritățile administrației publice locale au obligația să prevadă și să garanteze în bugetul local sumele necesare din care se suportă salarizarea, precum și celelalte drepturi cuvenite asistentului personal, potrivit legii. Prin urmare, salarizarea asistenților personali se face din bugetul local, constituirea acestuia fiind, cel puțin în raporturile dintre părți, exclusiv problema autorității locale.
De asemenea, prezintă importanță, din perspectiva criticilor reclamantului referitoare la lăsarea fără îngrijire a persoanei cu handicap, art.35 din Legea nr. 448/2006, conform căruia persoana cu handicap grav are dreptul, în baza evaluării sociopsihomedicale, la un asistent personal.
Prin urmare, primordial este dreptul persoanei cu handicap grav de a beneficia de serviciile unui asistent personal, care, potrivit art. 39 alin. 1 din aceeași lege, este angajat printr-un contract individual de muncă încheiat cu primăria localității de domiciliu sau reședință a persoanei cu handicap grav.
Potrivit certificatului de încadrare în grad de handicap depus la fila 31 din dosarul Judecătoriei C., persoana cu handicap pentru a cărei îngrijire a fost angajat reclamantul este încadrată în gradul de handicap grav cu asistent personal, deci are dreptul de a beneficia de un asistent personal.
Art. III pct.5 din OUG nr.63/2010 a prevăzut că, pentru reducerea cheltuielilor de personal și încadrarea în numărul maxim de posturi prevăzut la alin.1 și 2, respectiv în nivelul maxim al cheltuielilor de personal stabilit potrivit alin.4, ordonatorii de credite ai bugetelor prevăzute la art. 1 alin. 2 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, pot reduce numărul de posturi finanțate și, respectiv, pot disponibiliza, în condițiile legii, personalul aferent.
Se constată că, deși acest act normativ a impus unele restricții bugetare, nu a desființat cu nimic dreptul persoanei cu handicap grav de a beneficia de serviciile unui asistent personal, autoritatea locală putând alege inclusiv alți salariați spre a fi concediați, inclusiv asistenți personal al unor persoane cu alt grad de handicap decât grav, nu însă pe asistenții personali ai persoanelor cu handicap grav, câtă vreme respectivul handicap grav subzistă.
Având în vedere că la nivelul comunei C. au fost desființate toate posturile de asistent personal, fapt necontestat, este evident că cel puțin persoana cu handicap în discuție a fost lipsită de dreptul de a beneficia de serviciile unui asistent personal, ajungându-se astfel la încălcarea prevederii imperative a art. 35 din Legea nr.448/2006.
Trebuie notat în acest sens și că HCL C. nr. 66/2010 a prevăzut desființarea a 67 de posturi vacante și a 47 de posturi ocupate fără a menționa textual asistenții personali, mai ales că aceștia au rămas prevăzuți în ștatele de personal și de funcții, astfel încât nu se poate reproșa reclamantului necontestarea în contencios administrativ a acestei hotărâri, esențial în cauză fiind raportul juridic de muncă și măsura concedierii sale.
Având în vedere că prin dispoziția contestată pârâtul a încălcat dreptul persoanei cu handicap grav de a beneficia de serviciile unui asistent personal, prevăzut de art. 35 din Legea nr. 448/2006, instanța va constata nelegalitatea atât a notificării nr. 7106/6.08.2010, cât și a dispoziției Primarului comunei C. nr. 947/20.08.2010, pe care le va anula.
Nu se poate ajunge la o altă concluzie având în vedere dispoziția pârâtului nr. 1013/31.08.2010, prin care a dispus acordarea indemnizației lunare de 461 lei doamnei Iäger-M. A.-A., întrucât nu s-a făcut dovada, a cărei sarcină revenea pârâtului, că aceasta ar fi optat pentru primirea indemnizației în condițiile art. 42 alin. 4-6 din Legea nr. 448/2006, iar dreptul de opțiune respectiv nu poate fi suplinit de pârât în nici un fel.
Nu se reține ca motiv de nelegalitate a actelor contestate faptul pretins de reclamant că din cauza faptului că s-au pierdut adeverințele privind munca prestată la alți angajatori reclamantul nu a beneficiat de spor de vechime, întrucât este și nedovedită (sarcina probei revenind reclamantului, potrivit art. 1169 C. civ. vechi și nefiind satisfăcută, dimpotrivă art. 272 C. Mc. operând numai în privința faptelor care sunt în legătură cu raporturile juridice ale salariatului cu angajatorul pârât, nu cu alți angajatori) și nerelevantă, întrucât concedierea nu a avut nici o legătură cu acele adeverințe.
De altfel, potrivit dispoziției nr. 647/27.08.2008, reclamantul beneficiază de spor de vechime de 15% începând de la 1.08.2008.
Potrivit art. 80 alin. 1 și 2 C. Mc., în cazul în care concedierea a fost efectuata în mod netemeinic sau nelegal, instanța a dispus anularea ei și a obligat angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul. La solicitarea salariatului instanța care a dispus anularea concedierii va repune părțile în situația anterioară emiterii actului de concediere.
Ca urmare, în baza acestui text legal, pe baza considerentelor de mai sus legate de încălcarea art. 35 din legea nr. 448/2006, instanța a anulat notificarea nr.7106/6.08.2010 și dispoziția Primarului comunei C. nr. 947/20.08.2010 și a obligat pârâtul la reintegrarea reclamantului în postul deținut anterior concedierii. De asemenea, a obligat pârâtul să plătească reclamantului drepturile salariale de care ar fi beneficiat dacă nu ar fi fost concediat, de la 20.08.2010 până la reintegrarea efectivă.
Cererea reclamantului de anulare a notificării nr.7080/4.08.2010 a fost respinsă ca neîntemeiată, având în vedere că aceasta este doar o înștiințare făcută de pârât Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă C. privind efectuarea concedierii colective, fără ca din aceasta să decurgă drepturi și obligații în ceea ce îl privește de reclamant.
De asemenea, și cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata despăgubirii de 2.000 lei a fost respinsă ca neîntemeiată, întrucât prejudiciul suferit de acesta prin concediere este reparat integral prin plata drepturilor salariale restante deja dispusă, iar prejudiciul produs persoanei cu handicap nu poate fi luat în considerare în prezenta cauză întrucât aceasta nu este parte în proces, iar reclamantul nu are nici un titlu pentru a beneficia de eventualele despăgubiri cuvenite acesteia.
Având în vedere că în primul ciclu procesual reclamantul a beneficiat de avocat din oficiu în baza OUG nr. 51/2008, instanța a stabilit onorariul definitiv al avocatului din oficiu M. M. la 300 lei, care a fost avansat de Ministerul Justiției din fondul constituit în acest scop, dispoziție care se impune a fi reluată în prezenta hotărâre întrucât sentința civilă nr.2581/2012 a fost desființată.
În baza art. 18 din OUG nr. 51/2008, având în vedere că pârâtul este partea care a pierdut procesul, instanța l-a obligat să plătească statului suma de 300 lei, reprezentând contravaloarea autorului public judiciar de care a beneficiat reclamantul (onorariul avocatului din oficiu).
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs pârâtul P. C. C., pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Critica hotărârii prin motivele de recurs formulate, a avizat în esență următoarele:
Consideră că motivarea instanței de fond în ceea ce privește anularea notificării nr.7106 din data de 06.08.2010 și a dispoziției nr.947 din data de 20.08.2010 se bazează pe ceea ce consideră instanța de fond ca fiind încălcarea dreptului persoanei cu handicap grav de a avea un asistent personal, drept prevăzut în art.35 din Legea nr.448/2006 privind protecția și promovarea dreptului persoanelor cu handicap, cu modificările și completările ulterioare.
Potrivit art.40 alin.1 din Legea nr.448/2006: „Autoritățile administrației publice locale au obligația să prevadă și să garanteze în bugetul local sumele necesare din care se suportă salarizarea, precum și celelalte drepturi cuvenite asistentului personal, potrivit legii”.
Instanța de fond, în aprecierea acestor dispoziții legale, s-a aflat în eroare, întrucât autoritățile administrației publice locale au obligația de a prevede în bugetul local și de a garanta plata sumelor menționate în articolul citat, în schimb, alocarea efectivă a acestora se efectuează de la bugetul de stat, după cum rezultă din adresa nr.3596 din data de 28.04.2010 a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, Activitatea de Trezorerie și contabilitate Publică a Județului C..
Tocmai prin această adresă s-a propus soluția concedierii asistenților personali și persoanelor cu handicap, întrucât sumele alocate de la bugetul de stat pentru acordarea drepturilor salariale ale acestora pentru anul 2010 au fost insuficiente, fără a se face distincția între diferitele grade de persoane cu handicap.
În ceea ce privește dovada opțiunii numitei I.-M. A.-A. de a primi indemnizația în condițiile prevăzute de art.42 alin.4-6 din Legea nr.448/2006, arată faptul că aceasta, în data de 16.08.2010, a formulat cerere către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului din cadrul Consiliului Județean C..
Această instituție, prin adresa nr.G 3505 din data de 17.08.2010, a comunicat Primăriei C. C. acordul cu privire la opțiunea formulată de către numita I.-M. A.-A. în vederea primirii indemnizației lunare în baza dispozițiilor legale menționate mai sus.
Prin sentința civilă nr.811 din data de 24.09.2009, pronunțată în dosarul civil nr._, aflat pe rolul Tribunalului C., Secția Comercială, de C. Administrativ și Fiscal, și având ca obiect somație de plată în baza O.U.G. nr.119/2007, s-a dispus obligarea debitorilor, respectiv Primăria C. C. și ., ca în termen de 30 de zile să plătească creditoarei S.C. JT OIL SRL suma de 1.836.620,76 lei reprezentând contravaloarea lucrărilor efectuate și neachitate integral, precum și suma de 1.511.481,72 lei reprezentând contravaloarea penalităților de întârziere calculate până la data de 23.09.2009.
Împotriva acestei sentințe s-a formulat cerere în anulare ce a făcut obiectul dosarului de executare nr.1434/2009 a început să producă efecte, astfel încât s-a constituit poprirea, situație în care, cu excepția fondurilor necesare susținerii proiectelor de investiții, toate celelalte resurse financiare ale instituției pârâte au fost utilizate pentru achitarea debitului menționat.
Acestea sunt motivele pentru care nu a existat posibilitatea susținerii din fonduri proprii în continuare a salariilor asistenților personali și nici soluția transferului de fonduri din alte surse nu a putut fi adoptată.
Analizând sentința recurată din prisma criticilor formulate Curtea a respins recursul ca nefondat pentru următoarele considerente:
Prin dispoziția nr.947/20.08.2010 s-a dispus începând cu data de 20.08.2010, încetarea Contractului individual de muncă al reclamantului în baza art.65 al.1 Codul muncii, având în vedere referatul nr.6637/21.07.2010 al compartimentului resurse umane cu privire la aplicarea procedurii de concediere colectivă, adresa nr.3596/28.04.2010 a A.N.A.F. privind acordarea șomajului asistenților personali, notificarea nr.7106/06.08.2010 privind acordarea preavizului de 15 zile, precum și O.U.G.nr.63/2010.
Potrivit art.35 din Legea nr.448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap: „persoana cu handicap grav are dreptul în baza evaluării sociopsihomedicale, la un asistent personal”.
În consecință, persoana cu handicap grav are dreptul de a beneficia de serviciile unui asistent personal, care potrivit art.39 al.1 din același act normativ, este angajat printr-un contract individual de muncă încheiat cu primăria localității de domiciliu sau reședință persoanei cu handicap grav.
Din certificatul de încadrare în grad de handicap nr.5442/14.07.1995 rezultă că I. M. A.-A. este încadrată în gradul I de invaliditate și are nevoie de îngrijire și supraveghere din partea altei persoane.
În conformitate cu prevederile art.40 al.1 din Legea nr.448/2006: „autoritățile administrației publice locale au obligația să prevadă și să garanteze în bugetul local sumele necesare din care se suportă salarizarea, precum și alte drepturi cuvenite asistentului personal potrivit legii”.
Prin art.III pct.5 din O.U.G.nr.63/2010, s-a prevăzut că pentru reducerea cheltuielilor de personal și încadrarea în numărul maxim de posturi prevăzut la alin.1 și 2, respectiv în nivelul maxim al cheltuielilor de personal stabilit potrivit alin.(4), ordonatorii de credite ai bugetelor prevăzute la art.1 alin.(2) din Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, pot reduce numărul de posturi finanțate și respectiv pot disponibiliza, în condițiile legii personalul aferent.
Deși prin acest act normativ s-au impus unele restricții bugetare, nu a fost desființat dreptul persoanei cu handicap grav de a beneficia de serviciile unui asistent personal, autoritatea locală putând alege alți salariați pentru a fi concediați, nu însă pe asistenții personali ai persoanelor cu handicap grav.
La nivelul comunei C. fiind desființate toate posturile de asistent personal, este evident că persoanele cu handicap în discuție, cu fost lipsite de dreptul de a beneficia de serviciile unui asistent personal, ajungându-se astfel la încălcarea prevederii imperative a art.35 din Legea nr.448/2006.
Prin H.C.L. C. nr.66/2010 s-a prevăzut desființarea a 67 de posturi vacante și a 47 de posturi ocupate fără a menționa textual asistenții personali.
Având în vedere faptul că prin dispoziția contestată pârâtul a încălcat dreptul persoanei cu handicap grav de a beneficia de serviciile unui asistent personal prevăzut de art.35 din Legea nr.448/2008, în mod corect prima instanță a constatat nulitatea dispoziției Primăriei C. nr.947/20.08.2010 de încetare a Contractului individual de muncă al reclamantului.
I. M. A.-A. a formulat la data de 16.08.2010 cerere pentru plata indemnizației prevăzută de art.42 alin.(4) din Legea nr.448/2006, după primirea de către reclamant a notificării nr.7106/06.08.2010 de preaviz în vederea concedierii, din lipsă alternativă.
Faptul că Primăria C. C. a primit o somație de plată în dosarul de executare nr.1434/2009 în vederea achitării contravalorii unor lucrări efectuate și neachitate nu are nicio legătură cu legalitatea dispoziției de încetare a contractului individual de muncă.
Pentru considerentele expuse mai sus, potrivit art.312 al.1 Cod procedură civilă Curtea a respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul civil declarat de către pârâtul P. C. C. – cu sediul în . nr.132, județul C. împotriva sentinței civile nr. 2916 din 17.06.2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant I. M. D. GERARD – domiciliat în municipiul C., ., ., județul C. și intimata pârâtă P. C. C. – cu sediul în . nr.132, județul C., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 ianuarie 2014.
Președinte, Judecător, Judecător,
J. Z. R. A. M. B.
Grefier,
G. I.
Jud.fond – V.T.
Red.dec.jud.J.Z./28.01.2014
Tehnored.Gref.G.I./2 ex.
Data: 28.01.2014
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 65/2014.... | Acţiune în răspundere patrimonială. Decizia nr. 151/2014.... → |
|---|
